RADIONAVIGATIE s.f. Navigatie care foloseste mijloace radioelectrice pentru stabilirea orientarii si a pozitiei geografice. [Gen. -iei. / cf. rus. radionavigatiia, fr. radionavigation].

POZITIONA, pozitionez, vb. I. Tranz. 1. A aseza intr-o anumita pozitie. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (acro)nave, amplasamentul exact al unei masini, al unor unitati militare etc. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. positionner.

ASTROMETRIE f. Ramura a astronomiei care se ocupa cu stabilirea pozitiei si a coordonatelor geografice ale astrilor, precum si cu determinarea timpului pe cale astronomica. /<fr. astrometrie

COORDONATA ~e f. 1) mat. Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2): ~e geografice marimi care determina pozitia unui punct pe suprafata Pamantului (latitudinea, longitudinea si inaltimea in raport cu nivelul marii). 3): ~e astronomice numere cu ajutorul carora se determina pozitia unui astru. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnee

ASTROMETRIE s. f. Ramura a astronomiei care se ocupa cu stabilirea pozitiei stelelor, cu determinarea coordonatelor geografice etc. – Din fr. astrometrie.

ASTROMETRIE s. f. ramura a astronomiei, tehnica determinarii pozitiei astrilor pe bolta cereasca, a coordonatelor geografice ale locului, a orei exacte etc. (< fr. astrometrie)

geografic ~ca (~ci, ~ce) Care tine de geografie; propriu geografiei. Atlas ~. pozitie ~ca. /<fr. geographique

STATIUNE s. f. I. 1. localitate care prezinta elemente de atractie turistica sau conditii climatice prielnice sanatatii, ape minerale etc. 2. ansamblu de cladiri, instalatii, laboratoare la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ◊ centru special pentru cercetari experimentale. 3. asezare omeneasca din epocile primitive. II. pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr. station, lat. statio)

TOPONIMIE s. f. 1. totalitatea numelor de locuri, a denumirilor geografice ale unei regiuni, tari etc. 2. ramura a lingvisticii care studiaza toponimele; toponomastica. 3. parte a morfologiei medicale care indica pozitia si locul organelor si al partilor anatomice. (< fr. toponymie)

POZITIONA vb. tr. 1. a aseza (un obiect, o scula) intr-o anumita pozitie. ◊ (inform.; despre un text) a introduce la inceputul liniilor un numar variabil de spatii, in scrierea unui program. 2. a indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei masini, unelte, trupe etc. (< fr. positionner)

TEREN, terenuri, s. n. 1. Intindere de pamant delimitata (considerata dupa relieful sau dupa situarea sa in spatiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipai, a tatona) terenul = a observa cu atentie situatia, imprejurarile, inainte de a intreprinde ceva; a se informa. A castiga teren = a progresa putin intr-o actiune; a-si consolida pozitia. A parasi terenul = a se da batut, a ceda. A pierde teren = a pierde sansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupari. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fata locului; la locul de productie. 3. (Urmat de determinari care arata destinatia) Spatiu special amenajat intr-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.