A SE SUCI ma ~esc intranz. 1) A-si schimba brusc pozitia corpului. 2) A nu avea astampar; a se invarti intr-o parte si in alta (fara rost); a se fatai. 3) fig. rar A-si framanta mintea (pentru a iesi dintr-o incurcatura). /<sl. sucon, sukati

BATIESTEZIE s. f. Sensibilitate profunda mioarticulara privind miscarile si pozitia corpului. (<fr. bathyesthesie, engl. bathesthesia)

GARDA s. f. 1. paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ♦ ~ de onoare = paza instituita in semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (sport) pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori in vederea atacului sau a apararii. ♦ a se pune in ~ = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins. ♦ medic (sau sora) de ~ = medic (sau sora) de serviciu intr-un spital, care asigura serviciul in afara orelor de program. 3. parte a sabiei, intre maner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. (< fr. garde)

POSTURAL, -A adj. referitor la atitudine. ◊ care tine de pozitia corpului. (< fr. postural)

REFERINTA, referinte, s. f. l. Informatie pe care o da cineva cu privire la situatia unei persoane. ♦ P. gener. Informatie, lamurire, explicatie. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ Sistem de referinta = a) (Geom.) sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile figurilor geometrice; b) (Fiz.) grup format de sistemele de coordonate imobile unul fata de altul, la care se raporteaza pozitiile corpurilor sau pozitiile in campurile de forta. ♦ (In loc. adj.) De referinta = la care te poti referi (2); important. – Din germ. Referenz, fr. reference.

SUPINATIE, supinatii, s. f. Miscare de rotatie a antebratului care apropie mana de axul median al corpului. ♦ pozitie a antebratului si a mainii rezultand din miscarea descrisa mai sus. – Din fr. supination.

REFERINTA referinte f. 1) Informatie care se refera la o anumita persoana. 2): Lucrare de referinta lucrare (dictionar, indrumar etc.) care este consultata in permanenta. 3) Nota sau indicatie precisa care se refera la o anumita lucrare. 4) Functie de referire. 5): Sistem de referinta sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile corpurilor. /<germ. Referenz, fr. reference

STATOCIST s.n. (Biol.) Organ, in forma de vezicula, la nevertebrate, compus dintr-un lichid in care sunt inglobate statolite si avand un rol important in mentinerea pozitiei corpului. V. otocist. [< fr. statocyste, cf. gr. statos – care sta, kystis – vezica].

GARDA s.f. 1. Paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ◊ Garda de onoare = paza instituita in semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (Sport) pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori in vederea atacului sau a apararii. ◊ A se pune in garda = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins de ceva. ◊ Medic (sau sora) de garda = medic (sau sora) de serviciu intr-un spital, care asigura serviciul in afara orelor de program pentru cazurile urgente. 3. (Mil.) Parte a sabiei cuprinsa intre maner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. [< fr. garde].

PRONATIE s.f. 1. Miscare de rotatie a antebratului si a mainii, astfel incat degetul mare se apropie de corp. 2. pozitie aplecata. [Gen. -iei. / < fr. pronation, cf. lat. pronatio < pronare – a se inchina la zeii pamantului].

REFERINTA s.f. 1. Informatie, lamurire data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ (Mat., fiz.) Sistem de referinta = sistem de coordonate sau totalitatea sistemelor de coordonate imobile unul fata de altul la care se raporteaza pozitiile corpurilor; referential. [< fr. reference].

REFERINTA s. f. 1. raportare, referire, informatie data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. ♦ de ~ = la care se poate face referire; important. 3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafete) imobile unul fata de celelalte, la care se raporteaza pozitiile corpurilor; reper. (< fr. reference, germ. Referenz)

STATOCIST s. n. 1. organ, in forma de vezicula, la nevertebrate, dintr-un lichid in care sunt inglobate statolite si avand un rol important in mentinerea pozitiei corpului. 2. celula vegetala senzitiva pentru perceperea e**********r gravitationale. (< fr. statocyste)

ATITUDINE, atitudini, s. f. 1. Tinuta sau pozitie a corpului. 2. Fel de a fi sau de a se comporta (reprezentand adesea o anumita conceptie); comportare. ◊ Expr. A lua atitudine = a-si manifesta pozitia, a-si afirma (cu hotarare) punctul de vedere. – Din it. attitudine, fr. attitude.

POSTURA, posturi, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva la un moment dat. 2. (Rar) Tinuta, pozitie a corpului. – Din fr. posture.

ORTOSTATISM s. n. (Med.) Mentinere a corpului in pozitia verticala. – Din fr. orthostatisme.

RASTURNA, rastorn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facandu-l sa cada intr-o parte sau sa ajunga cu susul in jos. ◊ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A intoarce (un recipient) cu fundul in sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ◊ Expr. A rasturna pe gat = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamant, a pravali, a dobori. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A inlatura dintr-o situatie inalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza intr-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.

REPER, repere, s. n. 1. corp sau sistem de corpuri la care se raporteaza pozitia unui corp fix sau mobil; semn sau obiect care usureaza orientarea. ♦ Semn trasat pe un obiect, pentru a permite recunoasterea pozitiei pe care trebuie sa o ocupe acel obiect intr-un ansamblu; semn trasat pe diferite piese care trebuie sa fie asamblate. ◊ Punct de reper = semn care serveste la recunoasterea unui loc, la orientare. ♦ (Top.) Indicator de nivel servind la calcularea sau la verificarea altitudinii unui punct de pe teren. 2. (Tehn.) Mecanism, aparat de orientare. – Din fr. repere.

DECUBIT s. n. pozitie a corpului cand este intins la orizontala. ♦ Rana cangrenata care apare uneori la bolnavii siliti sa stea mult timp culcati. – Din fr. decubitus, lat. decubitus.

STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

ATITUDINE ~i f. 1) pozitie a corpului; fel de a-si tine corpul; tinuta; poza; postura. 2) Fel de a fi sau de a se comporta; comportare. ◊ A lua ~ a-si manifesta punctul de vedere cu fermitate; a-si manifesta pozitia. [G.-D. atitudinii] /<fr. attitude, it. attitudine

DECUBIT n. 1) pozitie a corpului cand este intins pe orizontala. 2) Rana cangrenata care apare uneori la bolnavii siliti sa stea mult timp culcati. /<fr. decubitus, lat. decubitus

MISCARE ~ari f. 1) v. A MISCA si A SE MISCA. ◊ A (se) pune in ~ a intra sau a face sa intre la actiune. In doi timpi si trei ~ari foarte repede; momentan. Nici o ~! a) liniste; b) comanda data cuiva, ca sa ramana in pozitia in care se afla. A prinde ~area cuiva (sau a ceva) a) a ghici intentiile sau planurile cuiva; b) a pricepe mersul unei actiuni. 2) fiz. Variatie in timp a pozitiei unui corp in raport cu un sistem de referinta. 3) Fiecare mutare de piese la unele jocuri (de sah, de table etc.). 4) Actiune care include un numar mare de oameni cu interese sau conceptii comune (in sprijinul unei idei, al unui scop unic etc.). ~ sindicala. ~area pentru pace. [G.-D. miscarii] /v. a misca

POSTURA ~i f. 1) Situatie de moment a unei persoane. 2) rar pozitie a corpului; fel de a-si tine corpul; tinuta; atitudine; poza. [G.-D. posturii] /<fr. posture

POZA ~e f. 1) pozitie a corpului; fel de a tine corpul; tinuta; postura; atitudine. ◊ A(-si) lua o ~ a lua o atitudine nenaturala, prefacuta (pentru a face impresie). 2) fam. Imagine pozitiva obtinuta prin fotografiere; fotografie. ◊ A(-si) face o ~ a (se) fotografia. /<fr. pose

SARITURA ~i f. 1) Desprindere brusca a unui corp din pozitia initiala si deplasare intr-o anumita directie; salt. ~ inainte. ~ in sus. 2) Distanta acoperita de cineva in urma unei asemenea miscari. 3) mai ales la pl. Proba sportiva bazata pe aceasta miscare. ~i in lungime. ~ cu parasuta. 4) Trecere peste ceva, incalcand succesiunea fireasca a lucrurilor. /a sari + suf. ~tura

TINUTA ~e f. 1) pozitie a corpului; fel de a tine corpul; poza. 2) Mod de a se purta; maniera; conduita; comportament. 3) Modalitate de a se imbraca. 4) Ansamblu de haine ce constituie un mod specific de a se imbraca. ~ de sarbatoare. /Din tinut

ATITUDINE s.f. 1. pozitie a corpului, tinuta. 2. Fel de a se purta, de a fi; purtare, comportare. ◊ A lua atitudine = a-si afirma cu hotarare punctul de vedere. [< fr. attitude, it. attitudine].

ECHILIBRISTICA s.f. Mentinerea echilibrului corpului in pozitii dificile; arta, indemanarea de a face acest lucru. ♦ (Fig.; adesea peior.) Arta de a se descurca usor in situatii dificile; totalitatea actiunilor, a sfortarilor si a mijloacelor intrebuintate pentru a iesi dintr-o situatie grea. [Cf. germ. Equilibristik].

TINUTA s.f. 1. Atitudine, pozitie a corpului. 2. Fel de a se purta; comportare, comportament. 3. Mod de a se imbraca, de a se prezenta in societate; (p. ext.) imbracaminte, costum. ♦ Tinuta de campanie = echipamentul complet al unui ostas in campanie. 4. (Muz.) Facultatea de a prelungi un sunet. 5. (Lingv.) Act fonator in timpul caruia organul vocal pastreaza o anumita pozitie. [< tine, dupa it. tenuta, fr. tenue].

ATITUDINE s. f. 1. pozitie a corpului, tinuta. 2. pozitie fata de un eveniment, de un fapt. ◊ fel de a se purta, de a actiona; comportare. ♦ a lua ~ = a-si afirma cu hotarare punctul de vedere. (< it. attitudine, fr. attitude)

ECHILIBRISTICA s. f. 1. mentinere a echilibrului corpului in pozitii dificile; arta, indemanarea de a face acest lucru. 2. (fig.) arta de a se descurca usor in situatii dificile. (< germ. Equilibristik)

POSTURA s. f. 1. atitudine, stare; pozitie a corpului. 2. situatie deosebita a cuiva (sau a ceva) la un moment dat. (< fr. posture, it. postura)

PROCUBITUS s. n. (med.) pozitie a corpului culcat pe burta; decubit ventral. (< fr. procubitus)

TINUTA s. f. 1. atitudine, pozitie a corpului. 2. fel de a se purta; comportare, comportament. 3. mod de a se imbraca, de a se prezenta in societate; imbracaminte, costum. ♦ ~ de ceremonie = imbracaminte, uniforma pentru anumite solemnitati. 4. (muz.) facultatea de a prelungi un sunet. 5. (lingv.) act fonator in timpul caruia organul vocal pastreaza o anumita pozitie. 6. (mar.) calitate a unei nave, a unei ancore de a se fixa bine de fundul apei. (dupa fr. tenue)

ATITUDINE, atitudini, s. f. 1. Tinuta sau pozitie a corpului. 2. Fel de a fi sau de a se comporta (reprezentand o anumita conceptie); comportare. ◊ Expr. A lua atitudine = a-si afirma cu hotarare punctul de vedere. – Dupa fr. attitude (it. attitudine).

OBLI, oblesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A indrepta, a nivela. ♦ Refl. A da corpului o pozitie dreapta, a se tine drept. – Din oblu².

CENTURA, centuri, s. f. 1. Curea lata de piele, mai rar de panza, cu care se incing militarii peste mijloc si de care agata sabia, baioneta etc.; centiron. ◊ Expr. Pana la centura = de la umeri pana la talie. ♦ Centura de gimnastica = cingatoare lata, folosita pentru a sustine corpul la unele exercitii de gimnastica. Centura ortopedica = dispozitiv folosit in unele afectiuni ale sistemului osos, pentru mentinerea corpului in pozitie corecta. Centura de salvare = dispozitiv fixat in jurul taliei, care serveste la mentinerea unui naufragiat deasupra apei; colac de salvare. Centura de siguranta = dispozitiv de protectie a muncitorilor care lucreaza pe stalpi la inaltime, constituita dintr-o cingatoare lata si o franghie de sustinere. 2. (In expr.) Cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. Centura de forturi = zona fortificata in jurul unei asezari care prezinta interes strategic. 3. (In expr.) Centura pelviana = oasele bazinului. – Fr. ceinture.

METACENTRU, metacentre, s. n. Punctul in care verticala centrului de greutate al unui corp care pluteste este intersectata de verticala centrului de carena, aceasta din urma fiind trasata pentru o pozitie inclinata a corpului. – Din fr. metacentre.

CONTACT ~e n. 1) pozitie a unor corpuri care se ating. 2) Conexiune intre doua conductoare de curent. 3) Piesa care serveste la realizarea acestei conexiuni. 4) Relatie intre persoane. /<fr. contact, lat. contactus

SALT ~uri n. 1) Miscare de desprindere brusca a unui corp de pe pozitia initiala si de deplasare intr-o anumita directie; saritura. 2) Trecere brusca de la o situatie la alta. /<lat. saltus, it. salto

STATIUNE s.f. I. 1. (Liv.) Statie. ◊ Statiune balneara (sau climaterica) = localitate in care se gasesc ape minerale sau conditii climaterice prielnice sanatatii. 2. Ansamblu de cladiri si de instalatii care serveste la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetari experimentale. 3. Asezare omeneasca din epocile primitive. II. pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. (Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul in care se dezvolta o specie sau o grupare vegetala. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

CATATONIE s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului in anumite pozitii, conduita stereotipa si stupoare mintala. [Gen. -iei. / < fr. catatonie, cf. gr. kata – in jos, tonos – tensiune].

CLINOSTATISM s.n. Modificarile fiziologice rezultate din pozitia culcata a corpului. [< fr. clinostatisme, cf. gr. klinein – a culca, statis – sedere].

DECUBIT s.n. pozitie orizontala a corpului. ♦ Rana cangrenata, care apare uneori la bolnavi (pe piele) in locul pe care sunt siliti sa stea culcati mai mult timp. [Var. decubitus s.n. / < fr. decubitus, lat. decubitus < cubare – a fi culcat].

ELONGATIE s.f. 1. Valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. ♦ Distanta unghiulara dintre doi astri in raport cu Pamantul. 2. (Med.) Intindere terapeutica a unui membru al corpului. [Gen. -iei, var. elongatiune s.f. / cf. fr. elongation].

STROBOFOTOGRAFIE s.f. Studiul fotografic si analitic al miscarilor periodice, constand in inregistrarea intermitenta pe unul si acelasi negativ a diferitelor pozitii ale unui corp in miscare, realizata prin intreruperea periodica fie a iluminarii, fie a obturatiei. [Gen. -iei. / cf. fr. strobophotographie].

ciuci² s.n. (pop.) pozitie joasa a corpului (cu indoirea genunchilor si apropierea fundului de pamant); asezare pe vine, starcire, strangere (a corpului), ghemuire.

Opozitie s.f. I. 1. Raport care se stabileste intre doua lucruri sau doua situatii opuse, contrare; contrast. ♦ Raport de excludere intre doua notiuni sau judecati, stabilit dupa anumite criterii. ♦ Diferenta (fonetica) intre doua unitati lingvistice. 2. Impotrivire, opunere. 3. pozitie pe care o ocupa un astru cand Pamantul se afla intre el si Soare; pozitia a doua corpuri ceresti care se afla la o distanta de 180 de grade pe bolta cereasca unul fata de celalalt. II. (In tarile capitaliste) Grup politic parlamentar potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica pe care o practica acest grup. [Gen. -iei, var. opozitiune s.f. / cf. fr. opposition, rus. opozitiia, lat. oppositio].

STATIC, -A adj. 1. Referitor la echilibrul fortelor, la statica. ♦ Simt static = simt care ne orienteaza asupra pozitiei propriului nostru corp. 2. In nemiscare, nemiscat, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. [< fr. statique, cf. gr. statikos – care sta in echilibru].

CLINOSTATISM s. n. ansamblu de modificari fiziologice si psihologice rezultate din pozitia culcat a corpului. (< fr. clinostatisme)

ECHILIBRU s. n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare sau de repaus. 2. (biol.) insusire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreinnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural in care compozitia faunei si a florei ramane aproape constanta. 3. proportie, raport just intre lucruri opuse. ♦ ~ de forte = situatie in care mai multe puteri, de tarie aproximativ egala, se echilibreaza ca influenta si dominatie in lume; ~ bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzatie de ~ = senzatie care reflecta pozitia si miscarile corpului in spatiu. 5. (fig.) stare de liniste, de armonie, de stabilitate sufleteasca. (< fr. equilibre, lat. aequilibrium)

ELONGATIE s. f. 1. valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. 2. distanta unghiulara dintre un astru si Soare, in raport cu Pamantul. 3. (med.) intindere a unui membru al corpului. (< fr. elongation, lat. elongatio)

Opozitie s. f. I. 1. raport dintre doua lucruri sau situatii opuse, contrare; contrast. ◊ raport de excludere intre doua notiuni sau judecati. ◊ diferenta cu valoare functionala intre doua unitati lingvistice. 2. impotrivire, opunere. 3. pozitie a unui astru cand Pamantul se afla intre el si Soare; (p. ext.) pozitie a doua corpuri ceresti diametral opuse pe bolta cereasca. II. grup politic potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica practicata de acest grup. (< fr. opposition, lat. oppositio, germ. Opposition)

ORTOSTATISM s. n. pozitie verticala a corpului uman. (< fr. orthostatisme)

STATIUNE s. f. I. 1. localitate care prezinta elemente de atractie turistica sau conditii climatice prielnice sanatatii, ape minerale etc. 2. ansamblu de cladiri, instalatii, laboratoare la efectuarea unor observatii, la indeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ◊ centru special pentru cercetari experimentale. 3. asezare omeneasca din epocile primitive. II. pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr. station, lat. statio)

STROBOFOTOGRAFIE s. f. studiu fotografic si analitic al miscarilor periodice constand in inregistrarea intermitenta pe unul si acelasi negativ a diferitelor pozitii ale unui corp in miscare, realizata prin intreruperea periodica fie a iluminarii, fie a obturatiei. (< fr. strobophotographie)

AMPLITUDINE, amplitudini, s. f. Lungimea drumului intre pozitiile extreme ale unui corp care oscileaza. ♦ (Mat.) Marimea unui arc. ♦ Fig. Intindere, amploare. – Din lat. amplitudo, -inis, fr. amplitude.

AMPLITUDINE ~i f. 1) Lungime a distantei dintre pozitiile extreme ale unui corp care oscileaza. 2) mat. Distanta dintre punctele extreme ale unui arc. 3) fig. Desfasurare larga; amploare; proportie. /<fr. amplitude, lat. amplitudo, ~inis

DISTAL, -A adj. Situat mai departe fata de un punct de referinta. ♦ (Anat.) Situat intr-o pozitie extrema periferica a corpului. [< fr. distal].

OSCILATIE s.f. 1. Miscare alternativa periodica a unui corp fata de o pozitie de echilibru. 2. Variatie periodica in timp a valorilor unei marimi fizice. 3. (Fig.) Sovaiala, nehotarare; fluctuatie. [Gen. -iei, var. oscilatiune s.f. / cf. fr. oscillation, lat. oscillatio].

V******E s.f. 1. (Fiz.) Miscare periodica a unui corp fata de o pozitie de echilibru; oscilatie. ♦ Sunet prelung care ia nastere la lovirea puternica a unui metal. 2. Vibrare. ♦ (Fig.) Emotie puternica. [Gen. -iei, var. v********e s.f. / cf. fr. v*******n, lat. v******o].

AMPLITUDINE s. f. 1. distanta dintre pozitiile externe ale unui corp care oscileaza. ◊ lungimea pasului unui cal. 2. (mat.) distanta care separa punctele extreme ale unul arc de curba. ♦ ~ a unui astru = arcul de orizont intre punctul c******l est si vest si punctul de pe orizont unde astrul rasare (apune). ◊ (fig.) intindere, amploare. 3. valoare absoluta, maxima a elongatiei unei marimi care variaza periodic. ♦ ~ climatica = diferenta dintre valorile maxima si minima inregistrate de un element meteorologic in evolutiile sale periodice. (< fr. amplitude, lat. amplitudo)

DECUBIT s. n. pozitie orizontala relaxanta a corpului. (< fr. decubitus, lat. decubitus)

OSCILATIE s. f. 1. miscare periodica alternativa a unui corp fata de o pozitie de echilibru. 2. variatie periodica, in timp, a marimilor caracteristice unui sistem fizic. 3. (fig.) sovaiala, ezitare; fluctuatie. (< fr. oscillation, lat. oscillatio)

AMPLITUDINE, amplitudini, s. f. 1. Lungimea drumului intre pozitiile extreme ale unui corp care oscileaza. ♦ (Mat.) Marimea unui arc. 2. Maximul diferentei dintre valoarea unei marimi periodice si valoarea medie a marimii in cursul unei perioade. – Fr. amplitude (lat. lit. amplitudo, -inis).

ECHILIBRISTICA s. f. 1. Arta de a-si pastra echilibrul in diferite pozitii sau miscari dificile ale corpului; numar de circ al echilibristului. 2. Fig. capacitatea de a se strecura cu indemanare printre situatii dificile; totalitatea eforturilor si mijloacelor intrebuintate pentru a iesi dintr-o situatie dificila. – Din echilibrist. Cf. germ. Equilibristik.

STABILITATE s. f. Insusirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trainicie. ♦ Faptul de a-si pastra locul, de a nu fi miscat din loc; fixitate. ♦ Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-si mentine pozitia sau de a reveni in pozitia initiala. ♦ Situatie sigura, ferma. – Din fr. stabilite, lat. stabilitas, -atis.

PARALAXA ~e f. 1) Unghi sub care se vede raza Pamantului sau a orbitei sale de pe alt corp ceresc. 2) Schimbare aparenta a pozitiei unui punct departat datorita deplasarii reale a ochiului observatorului. /<fr. parallaxe, lat. parallaxis

ORTOSTATISM s.m. pozitia verticala, in picioare, a corpului. [< fr. orthostatisme].

STABILITATE s.f. 1. Insusirea lucrurilor stabile; echilibru, statornicie, solidaritate. ♦ Proprietate a unui corp de a-si mentine pozitia sau de a reveni in pozitia initiala cand este deplasat din aceasta pozitie. 2. Faptul de a-si pastra locul; fixitate. [Cf. it. stabilita, lat. stabilitas, fr. stabilite].

TINUTA, tinute, s. f. 1. Atitudine, pozitie pe care o da cineva corpului sau. ♦ Fel de a fi sau de a se comporta fata de cineva sau de ceva; comportare, atitudine. 2. Mod de a se imbraca, de a se prezenta in societate; p. ext. imbracaminte, costum, uniforma. ◊ Mare tinuta sau tinuta de ceremonie = imbracaminte sau uniforma de sarbatoare sau de parada, destinata pentru anumite solemnitati sau ceremonii. Tinuta de seara = imbracaminte eleganta, de o croiala speciala, pentru petrecerile sau reuniunile care au loc seara. Tinuta de campanie = echipamentul complet al unui ostas in timpul campaniei. 3. (Fon.) pozitia pe care o are organul vocal in timpul articularii sunetelor. – V. tine (dupa fr. tenue).

ORTOTONUS, ortotonusuri, s. n. Spasm prelungit al muschilor capului, trunchiului si membrelor care determina o pozitie rigida in linie dreapta a corpului. – Din fr. orthotonos.

OSCILATIE, oscilatii, s. f. 1. Miscare periodica alternativa si simetrica a unui corp in raport cu o anumita pozitie a sa; v******e, pendulare, oscilare. 2. Variatie periodica in timp a valorilor unei marimi care caracterizeaza un sistem fizic, insotita de o transformare a energiei dintr-o forma in alta. 3. Fig. Nehotarare, sovaiala; fluctuatie. – Din fr. oscillation.

TRAINA s.f. Parama cu capetele fixate pe doua corpuri plutitoare, care este tarata pe fundul apei pentru a agata un corp scufundat sau a-i determina pozitia. [Cf. fr. traine].

AXA², axe, s. f. Dreapta existenta sau imaginata care ocupa o pozitie particulara in raport cu un corp sau cu o figura. ◊ Axa de rotatie = dreapta in jurul careia se roteste un corp sau o figura. Axa de simetrie = dreapta in raport cu care punctele unui corp sau ale unei figuri sunt simetrice. ♦ Dreapta inchipuita in jurul careia se face miscarea de rotatie a unui corp ceresc in jurul lui insusi. – Fr. axe (lat. lit. axis).

TRAINA, traine, s. f. Parama ale carei capete sunt fixate pe doua corpuri plutitoare si care este tarata pe fundul apei pentru a agata un corp scufundat sau pentru a-i determina pozitia. – Cf. fr. trainage.

SCHELET, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care sustin corpul unui vertebrat; sistemul osos asezat in pozitia sa naturala. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistenta al unei constructii sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau stiintifice; schema. – Din fr. squelette.

ECHILIBRU ~e n. 1) Stare a unui corp care este supus actiunii unor forte fara a-i schimba pozitia. 2) pozitie verticala sau atitudine stabila a unui corp in spatiu. 3) Concordanta intre lucruri opuse sau diferite. 4) fig. Stare de liniste sufleteasca. [Sil. -li-bru] /<fr. equilibre, lat. aequilibrium

EFEMERIDA ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta cateva zile sau cateva ore; rusalie. 2) Insecta din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, carti) care indica evenimentele petrecute la aceeasi data in ani diferiti. 4) Tabele in care se indica pozitiile zilnice ale Soarelui si ale altor corpuri ceresti pentru o perioada de un an. /<fr. ephemeride, lat. ephemeris, ~idis

REPAUS ~uri n. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; odihna; ragaz; recreatie; pauza. ◊ Pe loc ~! forma de comanda, folosita in timpul unor exercitii militare sau sportive, indicand luarea unei pozitii mai libere. 2) Perioada de timp cat dureaza o astfel de intrerupere. 3) filoz. Moment al miscarii, avand, in raport cu aceasta, un caracter relativ; stare de nemiscare relativa. 4) fiz. Stare a unui corp in timpul careia nu se schimba pozitia lui fata de un sistem de referinta. 5) Moarte conceputa ca odihna vesnica. [Sil. -pa-us] /<lat. repausum

ORTOTONUS s.n. (Med.) Varietate de tetanos caracterizata printr-o contractie a musculaturii corpului, trunchiului si membrelor, care determina o pozitie rigida, dreapta. [< fr. orthotonos, cf. gr. orthos – drept, tonos – tensiune].

KOUROS CU-/ s. n. statuie antica greceasca reprezentand un tanar atlet nud, in pozitie frontala, cu bratele intinse pe langa corp si cu un picior putin scos inainte. (< fr., gr. kouros)

STATUS s. n. 1. pozitie a unui individ sau a unui corp intr-un sistem dat; statut social. 2. comportament la care un individ poate sa se astepte din partea celorlalti. (< lat. status)

CAMBRAT, -A (‹ cambra) adj. Curbat in forma de cerc. ♦ pozitie c. = (la om) atitudine fortata a corpului (indoit) in care sint solicitati toti muschii ce intervin in mentinerea echilibrului; (la animalele patrupede) pozitie fortata in care membrele anterioare se afla inapoia liniei de aplomb, iar cele posterioare inaintea acesteia.

CONTENTIUNE, contentiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discutie (aprinsa); cearta, disputa. 2. (Med.) Mentinere a corpului sau a unui organ intr-o anumita pozitie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis.

SIGNATURA, signaturi, s. f. 1. Steluta, cifra sau alt semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar dintr-o carte, pentru a usura legatorului numaratoarea colilor. 2. Taietura la mijlocul corpului unei litere pentru a inlesni zetarului recunoasterea pozitiei ei. – Din fr. signature.

STABILITATE f. 1) Caracter stabil; fixitate. 2) Proprietate a unui corp, a unui sistem de a-si mentine pozitia sau de a reveni in pozitia initiala. [G.-D. stabilitatii] /<lat. stabilitas, ~atis, fr. stabilite

CONTENTIUNE s.f. 1. Dezbatere. ♦ Cearta, disputa. 2. (Med.) Mentinere a unei parti a corpului sau a unui organ intr-o anumita pozitie. [Var. contentie s.f. / cf. fr. contention, lat. contentio].

AMPLITUDINE s.f. 1. Departare intre pozitiile extreme ale unui punct sau ale unui corp care oscileaza. ♦ (Mat.) Distanta care separa punctele extreme ale unui arc. ◊ Amplitudinea unui astru = arcul de orizont cuprins intre punctul c******l est si vest si punctul de pe orizont unde astrul rasare, respectiv apune. ♦ (Fig.) Intindere, amploare. 2. Maximul diferentei dintre valoarea unei marimi periodice si valoarea medie a marimii in cursul unei perioade. [< fr. amplitude, it. amplitudine, cf. lat. amplitudo – intindere].

BRAS s. n. stil de inot in pozitie ventrala, in care bratele si picioarele imping corpul inainte prin miscari largi, alternative. (< fr. brasse)

ORTOTONUS s. n. varietate de tetanos caracterizata prin contractia musculaturii corpului, a trunchiului si membrelor, care determina o pozitie rigida, dreapta. (< fr. orthotonos)

V******E, v******i, s. f. 1. Miscare oscilatorie periodica a unui corp sau a particulelor unui mediu, efectuata in jurul unei pozitii de echilibru, cu frecventa relativ inalta; oscilatie. 2. Vibrare (2). 3. Fig. Emotie puternica, infiorare, freamat. [Var.: v********e s. f.] – Din fr. v*******n, lat. v******o, -onis.

PORT s. 1. imbracaminte, (pop.) purtat. (Care este ~ul lor traditional?) 2. costum. (~ popular.) 3. purtare. (~ul armelor este interzis.) 4. atitudine, poza, pozitie, tinuta, (livr.) alura, postura, (rar) statiune. (~ul corect al corpului.)

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

COBRA (‹ fr.) s. f. Nume dat celor sase specii de serpi veninosi din genul Naja, care ating c. 4 m; in pozitie de atac isi ridica vertical aproape o treime din corp, iar capul il apleaca in unghi drept cu acesta, partea dintre cap si corp latindu-se si dilatindu-se simultan. C. indiana sau sarpele-cu-ochelari (Naja naja), realizeaza, din solzi, in aceasta zona un desen caracteristic de ochelari. Unele dintre specii arunca veninul la o distanta de c. 2 m.

VIBRA, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se misca oscilatoriu si periodic in jurul pozitiei sale de echilibru; a avea v******i; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A rasuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremuratoare, a exprima o emotie puternica prin tremuratul sunetelor pe care le articuleaza. 2. Fig. A palpai. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emotionat puternic, a fremata, a palpita (sub impresia unei emotii). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.

TRAINA vb. tr. (mar.) a tari pe fundul apei un cablu metalic, cu capetele fixate pe doua corpuri plutitoare, pentru a agata corpuri scufundate sau pentru a cauta obstacole submarine si a le determina pozitia. (< fr. trainer)

TRIGON s. n. 1. preparat de patiserie triunghi din foi de placinta umplute cu nuci si m****e in sirop. 2. ~ cerebral = lama de materie nervoasa, triunghiulara, care impreuna cu corpul calos face legatura dintre cele doua emisfere ale creierului mare; formix. 3. (astr.) pozitie a unei planete al carei unghi pe distanta Pamant – Soare (Luna) si Pamant – planeta se ridica la 12⁰s. (< fr. trigone, 3/ germ. Trigon/alschein/)

PROXIMAL, -A adj. (Anat.; op. distal) Termen care indica o pozitie apropiata in raport cu un punct central; mai apropiat de axa mediana a corpului. [Cf. fr. proximal].

pozitie s. 1. atitudine, port, poza, tinuta, (livr.) alura, postura, (rar) statiune. (Are o ~ corecta a corpului.) 2. v. figura. 3. v. asezare. 4. v. unghi. 5. v. situatie. 6. v. loc. 7. v. conditie. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, imprejurare, postura, situatie, stare, (inv.) incunjurare, peristas, prilejire, stat, imprejur-stare, (fig.) context. (In aceasta ~ nu poate actiona.)

TENDINTA ~e f. 1) Orientare constienta spre un anumit scop. 2) Dorinta puternica; nazuinta; aspiratie. 3) (in opere artistice) pozitie social-politica a autorului; atitudine fata de realitatea reflectata. 4) Directie de miscare a unui corp aflat sub actiunea unei forte. 5) Orientare comuna a unei categorii de persoane. 6) Evolutie intr-un anumit sens. [G.-D. tendintei] /<it. tendenza, fr. tendance

POLAR adj. 1. Referitor la poli (2), de la poli. ♦ Zona polara = zona cuprinsa intre latitudinile de 75° si poli. 2. Referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezinta polaritate. 3. (Mat.) Coordonate polare = numere reale care determina pozitia unui punct in plan. 4. (Fil.) Care se afla in raport de polaritate (1), care prezinta polaritate. [Cf. fr. polaire].

V******E s. f. 1. (fiz.) miscare oscilatorie periodica a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic de o parte si de alta a unei pozitii de echilibru, cu o frecventa relativ inalta; vibrare, oscilatie. 2. (fig.) emotie puternica. (< fr. v*******n, lat. v******o)

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos, coborare spre pamant (ca efect al gravitatiei). Caderea corpurilor. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. 2. Desprinderea unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. (In expr.) Cadere de apa = cascada, cataracta. 7. (In expr.) Cadere de acord = ajungere la o intelegere. 8. Competenta, drept.

GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasare cantatoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp si negre pe aripi si pe coada (la barbatus) ori de culoare verzuie pe corp, cu pantecele alb si aripile sure (la femela) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoana care ocupa o pozitie sociala sau politica inalta (in randurile clasei dominante); stab. [Var.: (pop.) gangur, grangor, grangure s. m.] – Lat. galgulus (=galbulus).

APLOMB s. n. 1. (Livr.) Siguranta absoluta sau indrazneala (adesea nejustificata) manifestate in comportarea cuiva. 2. pozitie si directie a membrelor unor animale in raport cu pamantul si cu planul median al corpului, care serveste la alegerea animalelor in vederea selectiei. – Din fr. aplomb.

APLOMB s.n. 1. Directie verticala, verticalitate. ♦ pozitie si directie a picioarelor unui animal in raport cu pamantul si cu planul median al corpului. 2. (Fig.) Indrazneala, siguranta in felul de a se purta si de a vorbi. [< fr. aplomb].

APLOMB s. n. 1. indrazneala, siguranta in felul de a se comporta, de a vorbi. 2. directie verticala, verticalitate. ◊ pozitie si directie a picioarelor unui animal in raport cu pamantul si cu planul median al corpului. (< fr. aplomb)

AXA¹, axe, s. f. Dreapta care se considera orientata intr-un anumit sens. ♦ Dreapta (sau obiect in forma de dreapta) care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ Dreapta inchipuita in jurul careia se face miscarea de rotatie a unui corp in jurul lui insusi. ♦ Axa lumii = prelungire a dreptei care uneste polii pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. – Din fr. axe.

FOI², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o multime) A se misca, a umbla incoace si incolo; a misuna, a forfoti, a fojgai. ♦ (Despre un loc, o incapere etc.) A fi plin de lume care misuna. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo pana colo, a se misca intruna, a nu sta locului; a se fatai. ♦ A se rasuci de pe o parte pe alta, a se misca, a se agita in loc (cautandu-si o pozitie comoda). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face sa se infoaie un obiect de imbracaminte in jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

BAZA s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

PENDUL, pendule, s. n. 1. corp solid care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe cand este scos din pozitia de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesa a unui mecanism a caror oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a carui miscare este reglata de un pendul (1). [Var.: pendula s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

AXA s. f. 1. dreapta care se considera a fi orientata intr-un anumit sens. 2. (tehn.) linie dreapta care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ ~ de rotatie = dreapta imaginara in jurul careia se executa miscarea de rotatie a unui corp; ~ optica = linie care trece prin centrul corneei si prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafete fata de care acestea prezinta anumite proprietati de simetrie. 3. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneste polii Pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. 4. grup constituit in timpul celui de-al doilea razboi mondial de Germania, Italia si aliatii lor. (< fr. axe, germ. Achse)

PENDUL s.n. 1. corp solid, greu, care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe cand este scos din pozitia sa de echilibru stabil; (p. ext.) dispozitiv sau piesa a unui mecanism care prin oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tija. 3. Pendula. [Pl. -le, -luri. / < fr. pendule, cf. lat. pendulus].

CRONICA BUZESTILOR, cronica anonima, in corpul „Letopisetului Cantacuzinesc”, pastrata intr-o compilatie din sec. 17. Scrisa de un autor apropiat familiei boierilor Buzesti, comenteaza de pe pozitiile acestora luptele si victoriile lui Mihai Viteazul.

SINODIC, -A, sinodici, -ce, adj. 1. Referitor la intervalul de timp dupa care se repeta aceeasi pozitie relativa a Pamantului, a Soarelui, a Lunii sau a unei planete. ◊ Perioada sinodica = interval in care se face rotirea completa a unui corp ceresc in jurul altul corp ceresc in miscare. Luna sinodica = interval in care Luna, aflata in una dintre fazele ei, face o miscare de rotatie completa in jurul Pamantului si revine in faza de la care a plecat. 2. Care apartine sinodului, privitor la sinod, care emana de la sinod; care face parte dintr-un sinod; sinodal, sinodicesc. – Din fr. synodique.

PENDULA, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face miscari oscilatorii (lente) de o parte si de alta a pozitiei de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face miscari (lente) asemanatoare cu acelea ale pendulului; (despre fiinte sau parti ale corpului lor) a se legana, a se misca alternativ intr-o parte si alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece usor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotarat; a oscila. – Din pendul.

SUBPUS, -A, subpuse, adj. n. si f. (Reg., in expr.) Cu mainile (sau bratele) subpuse = in pozitie de repaus, cu bratele incrucisate pe piept si cu mainile asezate subsuori; fig. in inactivitate. Cu picioarele subpuse = sezand cu picioarele indoite sub corp (dupa moda orientala). – Din sub + pus.

CROCODIL s. m. 1. reptila mare, amfibie, din regiunile tropicale, cu corpul acoperit cu placi osoase, cu coada lunga si cap alungit. ♦ (fam.) lacrimi de ~ = plans prefacut, ipocrit. 2. dispozitiv de comanda automata pentru semnalizare, pe locomotiva unui tren in mers, a pozitiei semnalelor de acoperire a liniei. ◊ (mar.) dispozitiv cu care se imobilizeaza o parama. 3. clema pentru legaturi electrice provizorii. (< fr. crocodile, lat. crocodilus)

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

OGAR, ogari, s. m. Caine de vanatoare cu botul lung, cu corpul inalt, subtire si zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fuga. ◊ Expr. Nici caine, nici ogar, se spune despre cel care nu apartine in mod clar unei specii sau unei grupari, unei tagme, care se gaseste intr-o pozitie (sociala, profesionala etc.) confuza. (Slab) ca un ogar = foarte slab (si lipsit de vlaga). – Din magh. agar.

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

CORDON s. n. I. 1. cingatoare (de stofa, de piele etc.) 2. conductor electric de lita, izolat si strans intr-un invelis protector. 3. corp fibros. ◊ structura anatomica cilindrica lunga. 4. ~ litoral = fasie ingusta de uscat rezultata din acumularea aluviunilor aduse de valuri si de curentii marini, care separa marea de un golf sau de o laguna; perisip. 5. margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. 6. (arhit.) mulura orizontala pe un perete. II sir de posturi militare de paza; sir de soldati care pastreaza ordinea in anumite pozitii. ♦ ~ sanitar = totalitatea masurilor de izolare la care este supusa o zona bantuita de o contagiune; formatie militara care asigura aceasta izolare. (< fr. cordon)

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

pozitie s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

CULCA, culc, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) intinde, a (se) aseza in pozitie orizontala (spre a dormi, a se odihni sau a face sa adoarma sau sa se odihneasca). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepasator. Culca-te sau poti sa te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ti nadejdea; e in zadar sa mai pastrezi vreo speranta. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi s*****e cu cineva. ♦ Tranz. A adaposti peste noapte; a gazdui. ♦ A pune pe cineva sa se intinda sau a se intinde la pamant cu fata in jos (in cadrul unor exercitii militare). 2. Tranz. A pune, a aseza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (In expr.) A culca la pamant = a dobori; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se indoi spre pamant. – Lat. collocare.