FABULA, fabule, s. f. Scurta povestire alegorica, de obicei in versuri, in care autorul, folosind procedeul personificarii animalelor, plantelor si lucrurilor, satirizeaza anumite moravuri, deprinderi, mentalitati sau greseli cu scopul de a le indrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reala; p. ext. minciuna. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.

PARABOLA¹ s.f. Scurta povestire alegorica cu caracter moral; pilda. ♦ (P. ext.) Alegorie, metafora. [< fr. parabole, cf. lat. parabola, gr. parabole – asemanare].

FABULATIE s. f. 1. prezentare a unor fapte sau intamplari imaginare drept reale sau posibile; (p. ext.) minciuna. 2. povestire alegorica. 3. afabulatie. (< fr. fabulation, lat. fabulatio)

PARABOLA¹ s. f. 1. scurta povestire alegorica cu caracter moral; pilda. ◊ exprimare alegorica. 2. (p. ext.) alegorie. (< fr. parabole, lat. parabola, gr. parabole, comparatie)

BESTIAR, bestiare, s. n. Antologie medievala de fabule sau de povestiri alegorice cu animale. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. bestiaire.

PARABOLA², parabole, s. f. povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral; pilda; p. ext. exprimare alegorica, afirmatie care cuprinde un anumit talc; fabula, alegorie. – Din fr. parabole, lat. parabola.

PILDA, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept invatatura, drept model de urmat, drept termen de comparatie; ceea ce poate servi ca obiect de imitatie sau inspiratie in privinta formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pilda = de exemplu, bunaoara, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pilda = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovada, proba, indiciu. ♦ Pedeapsa sau masura drastica, menita sa serveasca drept avertisment si pentru altii. 2. povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral, productie literara cu caracter moralizator, cu o structura apropiata de fabula; parabola; p. ext. maxima, sentinta; proverb, zicala; semnificatie, talc cuprins intr-o asemenea povestire, maxima, zicala sau intr-o actiune oarecare, intr-o fapta etc. ◊ Loc. prep. (Inv. si reg.) In pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabula. – Din magh. pelda.

A FABULA ~ez tranz. A inventa scurte povestiri alegorice, folosind procedeul personificarii. /<fr. fabuler

PILDA ~e f. 1) Ceea ce poate servi drept invatatura; model; exemplu. 2) Fapt concret care ilustreaza o teza; exemplu. ◊ De ~ de exemplu. 3) Pedeapsa sau masura care poate servi drept avertisment si altora. 4) rar Invatatura expusa in forma alegorica; povestire moralizatoare. ◊ A vorbi in ~e (sau childuri) a vorbi facand aluzii; a vorbi cu subintelesuri. /<ung. pelda

FABULATIE s.f. 1. Figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar; prezentare a unor fapte, intamplari imaginare drept reale sau posibile. 2. povestire alegorica; (p. ext.) povestire cuprinsa intr-o opera literara; afabulatie. [Gen. -iei, var. fabulatiune s.f. / cf. fr. fabulation, lat. fabulatio].

BESTIAR s.n. Gen de lucrare, caracteristica evului mediu, cuprinzand culegeri de fabule sau de povestiri alegorice despre animale. [Pron. -ti-ar, pl. -re, -rii. / < fr. bestiaire, cf. lat. bestiarius < bestia – animal, it. bestiario].

BESTIARII s. n. pl. culegeri medievale de fabule sau de povestiri alegorice despre animale. (< fr. bestiaire, lat. bestiarium)

fabula (fabule), s. f. – povestire scurta alegorica. Lat. fabula (sec. XIX). – Der. (din fr.) fabulist, s. m.; fabulos, adj.; fabulati(un)e, s. f.; confabula, vb. refl. Cf. faula.

FABULATIE, fabulatii, s. f. 1. Poveste alegorica; p. ext. povestire cuprinsa intr-o opera literara, afabulatie. 2. Figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reala; p. ext. minciuna. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.

ATTAR (Farid ad-Din), poet persan (c. 1119-c. 1190 sau 1220). Scrieri mistice („Cartea tainelor”), povestiri geografice („Memorialul Sfintilor”) si alegorice („Limba pasarilor”).

APOLOG ~uri n. povestire scurta care contine o invatatura morala, prezentata in forma alegorica. /<fr. apologue, lat. apologus

MIT ~uri n. 1) povestire de origine populara, cu continut fabulos, care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si viata sociala. 2) Lucru sau realitate lipsita de un temei real. /<ngr. mithos, fr. mythe

APOLOG s.n. (Rar) povestire, istorioara in proza sau in versuri care cuprinde o invatatura morala, prezentata alegoric. V. fabula. [Pl. -guri. / < fr. apologue, cf. it. apologo, lat. apologus, gr. apologos – povestire].

APOLOG, apologuri, s. n. Scurta povestire (in versuri sau in proza) care cuprinde o invatatura morala practica, prezentata in forma alegorica. V. fabula. – Din fr. apologue, lat. apologus.

FABULA ~e f. 1) Creatie literara alegorica, de obicei in versuri, in care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificarii. 2) povestire in care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula

APOLOG, apologuri, s. n. Scurta povestire (in versuri sau in proza) care cuprinde o invatatura morala practica prezentata in forma alegorica. – Fr. apologue (lat. lit. apologus).

FABULA s.f. 1. Istorioara alegorica, de obicei in versuri, in care sunt satirizate anumite moravuri si deprinderi, folosindu-se procedeul personificarii animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ povestire in care nu se poate deosebi realul de inventie, de nascocire. [< lat. fabula].

FABULA s. f. 1. specie a genului epic, alegorica, (in versuri), in care sunt satirizate anumite moravuri si deprinderi, prin procedeul personificarii animalelor sau lucrurilor. ◊ scurta naratiune la care participa animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire in care nu se poate deosebi realul de inventie, de nascocire. (< lat. fabula)