BUCIUM, com. in jud. Alba; 2.105 loc. (1991). Expl. de min. auroargentifere, cunoscute din epoca romana (sec. 2-3), pirita cuprifera si min. complexe. Important centru de cojocarit (cojoace si pieptare frumos ornamentate); bogat port popular. Pe terit. com. se afla Detunatele. Turism.

RASINARI, com. in jud, Sibiu, situata la poalele NE ale m-tilor Cindrel, pe cursul superior al raului Sebes, la 12 km SV de municipiul Sibiu, de care este legat printr-o linie de tramvai si una de autobuz; 5.598 loc. (2005). Expl. de serpentina (folosita pentru lucrari de ornamentatii). Expl. si prelucr. lemnului. Productie mestesugareasca (sanii, sarete, banci pentru scoli etc.). Centru de cusaturi si tesaturi populare (covoare, carpete, stergare, laibare etc.), de articole de artizanat (blidare, mese, cuiere, obiecte de uz casnic s.a.) si de ceramica cu decoratiuni. Pomicultura, cresterea animalelor (in special ovine). In satul R., atestat documentar in 1488, se afla un muzeu etnografic si de stiintele naturii, casa memoriala „Octavian Goga”, ruinele unei cetati din sec. 12-13, conacul „Berceanu” (sec. 19), o casa din lemn (1832), cladirea vechii scoli (1836, cu adaugiri si reparatii din 1864, 1904, 1957) si biserica Cuvioasa Parascheva (1752-1758), cu picturi murale interioare si exterioare originare, in cadrul carora se regasesc unele personaje in port popular local. R. se afla in renumita zona Marginimea Sibiului, remarcabila prin frumusetea portului popular, a cusaturilor si tesaturilor populare, a caselor decorate artistic, a portilor de lemn sculptate etc.

RACOS, com. in jud. Brasov, in N m-tilor Persani, in zona in care Oltul isi taie un impresionant defileu in in bazalte; 3.371 loc. (2005). Statie (in Mateias). Expl. de bazalt si de calcar. Centru de arta populara si punct muzeal, inaugurat in 1969 (in satul Mateias), cu colectii de arheologie si istorie locala si de etnografie (ceramica, tesaturi, obiecte de port popular si de cult etc.). In satul R., mentionat documentar in 1421, se afla ruinele unei cetati din sec. 16, castelul Bethlen (1664) si o biserica reformata (1825-1831), iar in satul Mateias o biserica ortodoxa din sec. 17 (amplificata in 1798). Rezervatia geologica „Bazaltele de la Racos”, in cadrul careia bazaltele apar sub forma unor coloane verticale, inalte de 10-15 m, deasupra carora se afla un strat de lava; punctul fosilifer Carhaga, cu bogata fauna de amoniti si foraminifere din Cretacicul inferior.

LUNCA 1. Com. in jud. Bihor, in SE Depr. Beius, pe Crisu Negru; 3.319 loc. (2000). Halta de c. f. (in satul L.). Pastravarie. 2. Com. in jud. Botosani, in Campia Jijiei Superioare, pe raul Sitna; 4.949 loc. (2000). Statie de c. f. (in satul Zlatunoaia). 3. Com. in jud. Mures, situata in NV Dealurilor Muresului; 3.017 loc. (2000). Centru de confectionare a pieselor de port popular (in satul Logig). In satul Baita a fost identificata o necropola birituala (cu morminte de inhumatie si de incineratie), datand din Hallstatt-ul tarziu, in care s-au gasit vase ceramice, bratari de bronz, cercei din aur in amestec cu argint, pumnale (akinakes-uri) s.a. Satul L. apare mentionat documentar in 1319. Biserica de lemn Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (1723), in satul Baita. 4. Com. in jud. Teleorman, situata in Campia Boian, pe raul Saiu; 6.831 loc. (2000). Nod rutier. Cresterea porcinelor. Pana la 1 ian. 1965, satul si com. L. s-au numit Raioasa. Conac (1830), in satul L.

ROMANATI, subunitate a Campiei Olteniei, situata in SE acesteia, intre piemontul Oltetului (la N), raul Olt (E), fl. Dunarea (S) si raul Jiu (V), extinsa pe terit. jud. Dolj si Olt. Lungimea si lat. max. sunt aprox. egale (c. 80 km). Este formata din mai multe campuri, relativ netede, cu inaltimi ce scad treptat de la N la S (de la 140-150 m la 40-60 m), precum si din terasele si luncile Jiului, Oltului si Dunarii. In partea de S, terasele sunt ocupate, partial, de nisipuri, mai ales in sectorul Dabuleni-Ostroveni. Sistemul de irigatii partial repus in functiune. In perimetrul celei mai mari parti a C. Romanati a existat pana in 1950, jud. Romanati (3.560 km²; 296.536 loc., 1 iul. 1937), cu 5 plasi, 3 orase si 252 de sate. Este una dintre cele mai originale zone etnografice, in cadrul careia se remarca scoartele bogat decorate cu modele policrome, tesaturile, lazile de zestre, vasele ceramice (in special cele de Oboga), obiectele de port popular femeiesc (camasa cu poale, valnicul sau zavelciul, betelele, cojocul s.a.).

SALISTEA DE SUS, oras in jud. Maramures, situat in SE depr. Maramures, la poalele NE ale m-tilor Tibles, pe cursul superior al raului Iza; 5.185 loc. (2005). Centru de pielarie, cojocarie, de arhitectura si de port popular. In satul S. de S., atestat documentar in 1365, se afla doua biserici de lemn cu acelasi hram – Sf. Nicolae, una numita biserica Nistorestilor sau Biserica din Deal (1650, incendiata de tatari in 1717 si refacuta ulterior) si alta biserica Buruienilor sau Biserica din Vale (1722, cu picturi originare). Popas turistic.

CALTUNAS¹, caltunasi, s. m. 1. Ciorap de lana alba in portul popular. 2. (Mai ales la pl.) Numele a doua plante: a) planta decorativa cataratoare, cu flori portocalii, avand un fel de pinten; condurul-doamnei (Tropaeolum majus); b) toporasi. – Caltun + suf. -as.

GACI s. m. pl. Pantaloni largi care fac parte din portul popular specific in regiunea Oasului. – Et. nec.

ITARI s. m. pl. Pantaloni taranesti lungi, stramti si incretiti pe picior, confectionati dintr-o tesatura de bumbac sau de lana, specifici portului popular romanesc. – Ita + suf. -ar.

OPREG, oprege, s. n. Piesa caracteristica portului popular din unele regiuni ale tarii, alcatuita dintr-o bucata dreptunghiulara si ingusta de tesatura, cu franjuri colorate, purtata peste poalele camasii, in fata si in spate sau numai in spate. – Din scr. opreg.

VALNIC, valnice, s. n. 1. Fota incretita in talie si despicata in fata, care apartine portului popular oltenesc. 2. Panza taraneasca subtire; invelitoare de cap facuta din astfel de panza; val. – Din bg. valnenik.

SORT, sorturi, s. n. 1. Obiect de imbracaminte pe care il poarta dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. in timpul lucrului, pentru a-si proteja imbracamintea. 2. Obiect de imbracaminte (cu maneci) care face parte din uniforma scolarilor si care se poarta peste haine. 3. (In portul popular femeiesc) Tesatura dreptunghiulara din lana sau din bumbac, de obicei impodobita cu broderii, care se poarta peste fusta. – Din germ. Schurz.

MINDIR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umpluta cu paie. 2. Plapuma; cuvertura. 3. Haina scurta de iarna, in portul popular, cu maneci, vatuita si trasa la masina. – Din tc. minder.

MINTEAN, mintene, s. n. Haina barbateasca scurta, cu sau fara maneci, din dimie, de obicei impodobita cu gaitane, folosita in portul popular. ♦ Pieptar sau tunica de stofa colorata, purtata in trecut de arnauti sau de alte categorii de ostasi. – Din tc. mintan.

FOTA s. catrinta, (inv. si pop.) pestiman, (pop.) pestelca, (reg.) zavelca, (Transilv. si Maram.) panzatura, (prin nordul Mold.) pristoare, (Transilv. si Maram.) zadie. (~ este o piesa din portul popular femeiesc.)

port s. 1. imbracaminte, (pop.) purtat. (Care este ~ul lor traditional?) 2. costum. (~ popular.) 3. purtare. (~ul armelor este interzis.) 4. atitudine, poza, pozitie, tinuta, (livr.) alura, postura, (rar) statiune. (~ul corect al corpului.)

SORT s. 1. (reg.) solorof, svartug. (~ul bruta-rului.) 2. (Mold.) pestelca. (~ din portul popular feminin.)

BANTA benti f. 1) v. BANDA². 2) (in portul popular) Fasie de panza, cusuta pe marginea gulerului si a manecii camasii. [Pl. si bente] /<rus. bant[a]

CHIMIR ~uri n. (in portul popular barbatesc) Cingatoare lata din piele (ornamentata) prevazuta cu buzunare; serpar. ◊ A avea la ~ a avea bani. /<turc. kemer

SORT ~uri n. 1) Obiect de imbracaminte care se poarta dinainte, peste haine, pentru a le proteja in timpul lucrului. 2) (in portul popular femeiesc) Piesa dintr-o tesatura dreptunghiulara, de obicei impodobita cu broderii si purtata peste fusta. /<germ. Schurz

VALNIC ~ce n. 1) Fota in forma de fusta despicata in fata; specifica portului popular oltenesc. 2) Panza taraneasca subtire. 3) Basma facuta din astfel de panza. /<bulg vulnjanik

pomeselnic, pomeselnice, s.n. (inv.) 1. fasie de panza; stergar (lung si ingust). 2. (reg.) val sau bucata de panza (alba, brodata), pe care le poarta femeile pe cap. 3. (inv. si reg.) scufie impodobita cu margele, panglicute colorate, fluturasi etc., purtata de femei cu portul popular, la sarbatori.

salbanar s.n. (reg.) cusatura cu care se impodobesc poalele la portul popular.

salbanas s.n. (reg.) tip de cusatura cu care se impodobesc manecile camasii la portul popular.

BANATEANU 1. Vlad B. (1900-1963, n. Timisoara), lingvist si filolog roman. S-a ocupat de limba latina („Sur les desinences de l’indicatif parfait en latin”), greaca, armeana clasica („La traduction armenienne des tours participaux grecs”). Intre 1937 si 1947 a editat publicatia „Revue des etudes indo-europeennes”. 2. Tancred B. (1922-1985, n. Siret), etnograf si istoric de arta populara. Fiul lui B. (1). Autor de studii si lucrari privind mai ales portul si ceramica romaneasca („portul popular din Tara Oasului”, in colab., „Ceramica din Vama”, „Ceramica din Glogova”, „portul popular din Maramures”, „Arta populara bucovineana”).

CIRPA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Bucata de pinza sau de stofa veche, folosita de obicei in gospodarie in diverse scopuri (stergerea prafului etc.). ♦ Fig. Om fara personalitate, pe care il poate folosi, umili etc., oricine. ♦ (Pop.) Scutec. 2. Deseuri textile folosite ca materie prima in industria hirtiei. 3. Pinza subtire, lunga de peste doi metri, purtata pe cap de femeile din sudul Transilvaniei. ♦ Basma triunghiulara din pinza industriala sau tesuta acasa, impodobita pe margine cu dantela, specifica portului popular din zonele de cimpie din E si S Romaniei.

ARLECHIN s.m. Personaj comic din vechile comedii populare italiene, care purta masca si un costum pestrit. V. bufon. [< it. arlecchino < v.fr. Hellequin – personaj mitic demonic].

ARLECHIN I. s. m. personaj comic din vechile comedii populare italiene, care purta masca si un costum pestrit. II. s. n. 1. panou lateral si draperie care incadreaza deschiderea scenei. 2. fiecare dintre reflectoarele laterale din fata scenei. (< it. arlecchino, fr. arlequin)

FADO/FADO s. n. cantec popular portughez. (< fr., port. fado)

sorb (-bi), s. m. – Nume de arbore (Sorbus torminalis). Lat. sorbus (Cihac, I, 257; Tiktin; REW 8095), cf. it. sorbo, prov. sorba, fr. sorbe, sp. serba, port. sorva. Caracterul popular al cuvintului nu pare stabilit cu siguranta.

dormita (dormitez, dormitat), vb. – A atipi, a motai. – Megl. durmites. Lat. dormitāre (Puscariu 545; REW 2752), cf. cat., sp., port. dormitar. Este cuvint popular, cf. ALR, II, 104.

FADO, fadouri, s. n. Nume dat unui gen de cantece populare portugheze. [Acc. si: fado] – Din port., fr. fado.

cite adv. – In grupuri de, in serii de; cite trei; toate imi vesteau cite o suparare (Negruzzi). – Unul cite unul. – Cate odata. – De-a ’ncitelea. Gr. ϰατά, cu fonetismul alterat de confuzia usor de facut cu cit (Densusianu, Hlr., 163; Candrea-Dens., 362; REW 1175; DAR); cf. v. it. cad(uno), fr. cha(que), cat., sp., port. cada. Cata intrase in lat. populara, cu sensul de secundum vel iuxta (Silos 66). Unele dictionare (de ex. DAR) il confunda cu desavirsire cu cit; totusi, confuzia nu este posibila, nu numai pentru sensul special al lui cite, ci si pentru ca acest ultim cuvint este totdeauna invariabil. – Comp. citesi, adv. (toti impreuna; exprima o functie distributiva).

inger (ingeri), s. m. – 1. Fiinta spirituala, cu aripi, mediator intre crestini si Dumnezeu. – 2. Garoafa (Dianthus barbatus). – 3. Caracter, fel de a fi, soi. – Mr., megl. angil. Lat. angelus (Puscariu 851; Candrea-Dens., 859; REW 458a; DAR), cf. alb. engel, it. angelo, prov., cat., sp. angel, fr. ange, port. anjo. Ultimul sens se explica prin creatia populara ca firea fiecaruia depinde de ingerul sau pazitor. In mr. si megl., direct din ngr. ἀγγελος. – Der. ingerea, s. f. (planta, Selinum carvifolia); ingeresc, adj. (angelic); ingereste, adv. (in chip angelic, divin).

ZBURATOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. Pasare; animal (care zboara). 2. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ator.

purtaT², -A, purtati, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre imbracaminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experienta. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie dupa care se executa acest dans. – V. purta.

SAMBA s. f. dans modern, stilizat dupa dansul popular brazilian, cu ritm viu, discontinuu si sincopat; melodia corespunzatoare. (< fr., port. samba)

salta (salt, saltat), vb. – 1. A topai, a zburda. – 2. A tresari. – 3. A se inalta, a se ridica. – 4. A sari, a veni in ajutor. – 5. (Refl.) A scapa de necaz. – 6. (Refl.) A se mari, a creste. Lat. saltāre (Puscariu 1503; REW 7551) cf. it. saltare, prov. sautar, fr. sauter, cat., sp., port. saltar. – Der. salt, s. n. (saritura, hop), deverbal, fara circulatie populara (ALR, II, 45; Iordan, BF, VII, 391); saltaret, adj. (care salta, sprinten; ritmat, vioi); saltator, adj. (saltaret); saltatura, s. f. (salt, hop).

FADO s.n. Cantec popular portughez, ale carui cuvinte sunt adesea o invocatie catre destin. [< fr., port. fado].

sabas, sabase si sabasuri, s.n. (reg.) 1. mod in care se prezinta cineva. 2. comportament, comportare, purtare; obicei, deprindere. 3. (in forma: sabas) origine. 4. (art. sg.) numele unui dans popular cu lautari; melodie dupa care se executa acest dans.

SAMBA s.f. Dans popular brazilian, cu ritm viu, discontinuu si sincopat; melodia acestui dans. [< fr., port. samba].

furt (furturi), s. n. – Hotie, infractiune. – Mr. furtu. Lat. furtum (Puscariu 685; Candrea-Dens., 691; REW 3606; cf. DAR), cf. it., port. furto, prov., cat. furt, sp. hurto. In rom. nu este atestat uzul sau popular, decit prin intermediul der. sau furtisag, s. n. (hotie, furt), folosit din sec. XVI. Cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 279.

CARIOCA¹ s. f. 1. Dans popular din America Latina (Brazilia), cu ritm moderat; melodie dupa care se executa acest dans. 2. Instrument popular de percutie folosit la acompanierea ritmica a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca.

azima (azime), s. f. – Piine de aluat nedospit. – Var. azma. Mr. adzima, megl. azim. Gr. ἄζυμος (Murnu 9, Diculescu, Elementele, 472). Este cuvint popular, probabil intrat in rom. din primele secole ale crestinismului; cf. ven. azme, calabr. ayimo, port. asmo, (REW 850). – Der. azam, adj. (care nu fermenteaza; se spune in Trans. despre conservele in otet sau saramura care inca nu s-au facut); azimioara, s. f. (turta); azimit, s. n. (inv., sarbatoare a azimei, in religia iudaica), din ngr. ἀζυμίτης.

desugubina (desugubini), s. f. – 1. Macel, crima. – 2. Suma platita ca amenda pentru a evita acuzatia de crima; pina la 1753 a fost beneficiul marelui vornic si al vornicilor de poarta. – 3. Incurcatura, bucluc. – Var. sugubina. Sl. dusegubinu „pierzindu-si sufletul” (Tiktin; Candrea). Termen juridic, popular cu forma de var., si cu sensurile 2 si 3. – Der. desugubinar, s. m. (perceptor); desugubinarie, s. f. (dare, tribut pe crima), ambele inv.

peti (petesc, petit), vb. – A cere mina, a cere in casatorie. Lat. petere (Philippide, Principii, 44; Densusianu, Hlr., 149; Puscariu 1202; Candrea-Dens., 1370; REW 6444), prin intermediul unei var. populare *petῑre, cf. v. nap. pezzire „a cere de pomana”, it. pezzente „cersetor”, sp., port. pedir. – Der. petit, s. n. (cerere in casatorie); petitor, s. m. (pretendent; mijlocitor de casatorii); petitoare, s. f. (mijlocitoare de casatorii); petitorie, s. f. (petit; indeletnicirea de a peti).

vintre s. f. – 1. Burta, stomac. – 2. Diaree. Lat. ventrem (Puscariu 1899; REW 9205), cf. vegl. viantro, it., prov., fr., cat., port. ventre, sp. vientre. Putin folosit in literatura, desi are circulatie aproape generala in limba populara (ALR, I, 43). – Der. vintris, adj. (oblic); suvintri, vb. (a tunde lina oilor de pe burta); ventrilica, s. f. (ventricea, Veronica officinalis, V. Tournefortii), cf. vratilica.

SAMBA, sambe, s. f. (De obicei art.) Dans popular brazilian, cu miscari vioaie si ritm sincopat; melodie dupa care se executa acest dans. – Din port., fr. samba.

COBILITA, cobilite, s. f. Bucata de lemn curbata, cu toarte, carlige sau crestaturi la cele doua capete, care se poarta pe umeri si serveste la transportarea galetilor, a cofelor, a cosurilor etc. ◊ Compus: Cobilita-Ciobanului = numele popular al constelatiei Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.

acera (acere), s. f. – Vultur, acvila. – Var. acira < Lat. aquῐla (Puscariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. aliga, sp. aguila, port. aguia. Cuvintul rom. este rar, astazi practic a disparut. Nu apare in texte vechi nici autentic populare; astfel incit poate fi creatie artificiala, datorata vreunui filolog latinist din sec. XIX (dupa cum crede DAR; insa filologul avea, in acest caz, un exceptional simt al limbii). Adevarul este ca latinistii din sec. XIX au inventat forma acvila, s. f., care inca se mai foloseste, in limbajul poetic si heraldic, si der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).

trist (-ta), adj. – Suparat, necajit, deprimat; dureros. Lat. tristis, pop. tristus (Densusianu, Hlr., 141; Puscariu 1764; REW 8918), cf. it. tristo, port. triste, prov. tritz. Este de luat in seama pierderea cuvintului in dialecte; si in rom. circulatia populara pare limitata. Apare din sec. XVI. – Der. tristete (var. tristeta), s. f. (amaraciune, mihnire, ingrijorare), dupa it. tristezza, fr. tristesse; intrista, vb. (a mihni, a supara), dupa fr. attrister; intristaciune, s. f. (Bucov., suferinta, mihnire); intristator, adj. (care mihneste). – Din rom. provine sas. trist.

staul (-le), s. n. – Grajd. – Var. stau(r). Lat. stablum, forma populara, in loc de stabulum (Puscariu 1640; REW 8209), cf. it. stabbio, prov. estable, fr. etable, cat. establa, sp. establo, port. estrabo, ngr. σταύλος. Var. staur, din pl. lui stau, stauri (Candrea). – Der. stauina, s. f. (Munt., loc potrivit pentru tarc), din lat. *stabulῑna (Lacea, Dacor., II, 624), sau mai probabil de la stau, cu suf. -ina, cf. pescuina, vizuina. – Din rom. provin in mag. stal, istal, star (Draganu, Dacor., VII, 199).

CARIOCA s.f. 1. Dans popular din America Latina, devenit dans modern, asemanator rumbei; melodia acestui dans. 2. Instrument popular de percutie pentru baterea ritmului. 3. Creion pentru desen care foloseste o anumita pasta colorata. [Pron. -ri-o-. / < sp., port. carioca].

advar (-re), s. n. – Amuleta, talisman. – Var. agvar(a), avgar. De la numele Abgaro, al regelui din Edesa. Dupa o legenda apocrifa, odinioara populara in Romania, acesta s-a insanatosit gratie unei scrisori primite de la Iisus Cristos, a carei copie o purta cu sine, ca amuleta. Cf. Bogrea, Anuarul Institutului de Istorie Nationala din Cluj, I, 318-26, si II, 362-3; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 189.

CARIOCA¹ s. f. 1. dans popular brazilian, devenit dans modern de salon, asemanator rumbei; melodia corespunzatoare. 2. instrument muzical de percutie pentru baterea ritmului. (< sp., port. carioca)

purtaret, purtareata, adj. 1. (pop.; despre imbracaminte si incaltaminte) care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. 2. (inv.; despre carti) de dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (inv.; despre boli) care e mai putin grav, mai usor de suportat. 4. (inv.; despre limba) comun, popular. 5. (inv.; despre oameni) de rand, obisnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele doua prajini pe care se cara fanul la locul unde se face claia (capita). 7. (s.m.; inv.; in sintagma) purtaret de viata = fiinta, om care traieste.

fiere s. f. – 1. Lichid amar secretat de ficat, bila. – 2. Crin-de-padure (Lilium martagon). – Mr. h’are, megl. h’ieri. Lat. *felem, forma populara in loc de fel, fellis (Puscariu 607; Candrea-Dens., 588; REW 3234; DAR), cf. it. fiele (sicil. fieri), prov., cat., port. fel, fr. fiel, sp. hiel. Este cuvint general folosit (ALR, I, 47). Dupa Bogrea, Dacor., I, 337, numele plantei fierea pamintului (Erythraea centaurum) trebuie inteles ca deformare de la *fiara pamintului ceea ce nu pare sigur.

bou (-oi), s. m. – 1. Taur castrat. – 2. Bour. – 3. Instrument muzical popular. – 4. Tont, imbecil. – Mr., megl. bou, istr. bowu. Lat. *bŏvum, forma populara de la bŏvem (Puscariu 213; REW 1225; Candrea-Dens., 170; DAR); cf. it. bove, bue prov. b(u)ou, fr. boeuf, sp. buey, port. boi, cat. bou. Cf. boar, bour. Dim. boisor, boulean, boulet; boicus s. m. (pasare, Aegithalus pendulinus, Aegithalus castaneus).

RAZBOIUL DE INDEPENDENTA A COLONIILOR SPANIOLE DIN AMERICA (1810-1826), razboi de eliberare purtat de coloniile spaniole din America impotriva metropolei. In cursul razboiului, care a evidentiat calitatile militare ale lui Simon Bolivar (conducatorul armatelor populare din nordul Americii de Sud) si ale lui Jose de San Martin (conducatorul armatelor populare din sudul Americii de Sud), intreg terit. Americii Latine (cu exceptia Cubei si Puerto Rico-ului) a fost eliberat de sub dominatia spaniola, constituindu-se actualele state latino-americane. Brazilia, care era colonie portugheza, n-a participat la acest razboi; ea si-a proclamat independenta in 1822.

TARINA¹, tarini, s. f. 1. Camp cultivat; ogor, aratura. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pamant arabil, pasuni, paduri etc.). ◊ Poarta tarinii = poarta facuta la inceputul drumurilor care intra intr-un sat. Gardul tarinii = gard care imprejmuieste un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular in perechi, cu miscari moderate, care se danseaza insotit de strigaturi cantate sau recitate; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: (reg.) tarna, (inv.) tearina s. f.] – Cf. scr. carina.

nora (nurori), s. f. – Sotia fiului. – Var. (inv.) nor. Mr. nor(a), megl. nora. Lat. nǒrus, forma populara a lui nurus (Densusianu, Hlr., 78; Puscariu 1190; Candrea-Dens., 1244; REW 6000), cf. it. nuora, prov. noro, v. fr. nuere (saintong. nore), sp. nuera, port. nora. Var. supravietuieste in legaturi sintactice: noru-mea, noru-sa; pl. indica un paralelism cu sora. Pentru absenta diftongarii, cf. Rosetti, I, 60. E cuvint de uz general (ALR, I, 260).

vechi (-che), adj. – Care dureaza de mult, antic. Mr., megl. vecl’u. Lat. veclus, forma populara in loc de vetulus (Diez, I, 440; Cipariu, Gram., 47; Puscariu 1868; REW 9291), cf. vegl. vieklo, it. vecchio, prov. vielh, fr. vieil, sp. viejo, port. vehl. – Der. invechi (var. inv. vechi), vb. refl. (a deveni vechi; a se uza, a se strica); vechime, s. f. (antichitate, timpuri vechi); vechitura, s. f. (antichitate; lucru vechi); vechie, s. f. (antichitate); stravechi, adj. (antic, durabil), cf. it. travecchiezza.

ARMINDEN ~i m. folc. 1) Denumire populara a zilei de 1 mai, considerata ca inceput al primaverii. 2) Sarbatoare tinuta, de obicei, la aceasta data. 3) Pom sau crengi verzi care se pun la poarta sau la ferestrele caselor cu ocazia acestei sarbatori. [Var. armindeni] /<sl. Iereminu-deni

RAZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat intre Anglia si Franta pentru terit. franceze stapanite de dinastia engleza si pentru Flandra. In prima parte, Anglia a obtinut victorii importante in bataliile de la Crecy (1346) si Poitiers (1356), ocupand o mare parte a terit. Frantei. In deceniul 8 al sec. 14, francezii au reusit sa recucereasca aproape toate terit., dar dupa batalia de la Azincourt (1415) au pierdut N Frantei si Parisul. Spre sfarsit, razboiul a capatat un caracter popular, prin intrarea in actiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc si, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Frantei, cu exceptia portului Calais, pe care l-a mai stapanit pana in 1558.

ROZETA, rozete, s. f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care il purtau, in trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, avand forma unui trandafir, care apare frecvent in arta populara romaneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, in general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura in forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca intaritura sau pentru infrumusetare. – Din fr. rosette.

CARIOCA¹ f. 1) Dans popular din America Latina, cu miscari moderate. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) Instrument muzical de percutie, folosit la acompanierea ritmica a dansului. [Sil. -ri-o-] /<port., sp. carioca

TOIAG, toiege, s. n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumanare care se asaza in mana, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rand in mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagu, tojaga.

eu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(u), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Puscariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(e), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie ‹ mihi, dat. (i)mi ‹ mi, acuz. ma ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se foloseste acuz. cu prep.: cu mine, fara mine, decit mine, pentru mine, etc. In Munt., in limbajul popular si vulgar, se pronunta io.

agust, s. m. – August. – Var. gust, agustru. Mr. avgustru, megl. avgust. Lat. pop. agustus, forma redusa de la augustus (Puscariu 40; Candrea-Dens., 24; REW 786; DAR); cf. alb. gust, it., sp., port. agosto, prov., cat. agost, fr. aout. Coexista in prezent cu dubletul neol. august, inainte pronuntat de asemenea avgust (‹ ngr. αὔγουστος). – Der. agustos, s. m. (varietate de struguri timpurii); gustar, s. m. (august), rezultat din contaminarea cu a gusta, etimologie populara care a interpretat numele lunii ca momentul cind se gusta si se incearca roadele culesului, si mai ales ale viei.

FOTA, fote, s. f. 1. Parte componenta a costumului popular romanesc (bogat ornamentata) purtata de femei, formata dintr-o tesatura dreptunghiulara de lana care se petrece in jurul corpului, tinand locul fustei, sau din doua bucati de stofa acoperind partea din fata a corpului (ca un sort) si pe cea din spate. 2. (Rar) Sort purtat de carciumari, de ospatari etc. – Din tc. fota.

crunt (crunta), adj. – 1. Plin de singe, insingerat. – 2. Singeros, crud, feroce. – 3. Cumplit, ingrozitor. Lat. cruentus (Puscariu 418; Candrea-Dens., 414; DAR); cf. it., sp., port. cruento. – Der. crunta vb. (a insingera, a umple de singe; a taia, a rani); incrunta, vb. (a insingera; a taia, a rani; a increti; refl., a-si increti fruntea, a se uita urit), la care ultimele sensuri par sa apartina unui cuvint diferit, asimilat celui anterior prin etimologie populara (dupa Puscariu 824; Candrea-Dens., 415; si DAR direct din lat. cruentare); incruntatura, s. f. (pata de singe; privire amenintatoare); incruntator, adj. (crud, salbatic), inv.; descrunta, vb. (a linisti, a potoli). In toate cuvintele, sensul etimologic este inv.