TEOGONIE, teogonii, s. f. Totalitatea miturilor privind originea zeilor si genealogia lor; totalitatea zeilor care, avand aceeasi origine, alcatuiesc mitologia unor popoare vechi. [Pr.: te-o-] – Din fr. theogonie.

HECATOMBA ~e f. 1) Jertfa de animale adusa de unele popoare vechi divinitatii. 2) Sarbatoare cu prilejul careia se aducea o astfel de jertfa. 3) Omor in masa al unor fiinte fara aparare; macel; masacru; casapire. [G.-D. hecatombei] /<fr. hecatombe, lat. hecatombe

HECATOMBA, hecatombe, s. f. Jertfa religioasa (de o suta de animale) care se facea la popoarele vechi. ♦ Denumirea sarbatorii in care se faceau asemenea jertfe. ♦ Fig. Masacru, macel; gramada de cadavre. [Var.: ecatomba s. f.] – Din fr. hecatombe.

MANI s. m. pl. Nume dat in mitologia romanilor si a vechilor popoare italice sufletelor mortilor, considerate zei ocrotitori ai caminului. – Din lat. manes, -ium.

MITRA¹, mitre, s. f. 1. Acoperamant al capului de forma sferica sau conica, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei in timpul slujbei religioase. ♦ Un fel de coroana purtata de regi, de imparati etc. 2. Acoperamant al capului de forma speciala la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.

EDDA s.f. Nume sub care sunt cunoscute culegerile de legende si mituri ale vechilor popoare scandinave. [< germ. Edda, cf. scand. edda – strabun].

HIDROARHEOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza felul de viata si cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor facute prin sapaturi sub apa. [Gen. -iei. / < fr. hydroarcheologie].

PALEOSLAV, -A adj. Referitor la vechea limba slava, care apartine vechii limbi slave. // s.m. si f. Persoana care apartine celor mai vechi popoare slave. [< fr. paleoslave].

SENONIAN s.n. (Geol.) Primul etaj al cretacicului superior. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. senonien, cf. senones – vechi popor galic].

EDDA s. f. culegere de legende si mituri ale vechilor popoare scandinave. (< germ. Edda)

HIDROARHEOLOGIE s. f. disciplina care studiaza felul de viata si cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor facute prin sapaturi sub apa. (< fr. hydroarcheologie)

RIPUAR, -A adj. (despre vechile popoare germanice, in special franci) de pe malurile Rinului. (< fr. ripuaire, lat. ripuarius)

ZOROASTRISM s. n. Religie veche a popoarelor din Asia Centrala, Iran si Azerbaidjan, caracterizata prin dualismul binelui si raului. [Pr.: -ro-as-] – Din fr. zoroastrisme.

ARIAN², -A, arieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Denumire mai veche data popoarelor indo-europene; denumire actuala pentru popoarele indo-iraniene; (si la sg.) persoana care apartine unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasisti spre a denumi populatiile albe in general si pe stramosii germanilor in special. 2. Adj. Care apartine arienilor² (1), privitor la arieni². [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen.

OSTRACISM s. n. 1. Forma de judecata a adunarii poporului, in vechea Atena, prin care un cetatean, considerat primejdios pentru libertatea si securitatea regimului, era exilat temporar. 2. Persecutie, ostracizare. – Din fr. ostracisme.

GERMANIC ~ca (~ci, ~ce) Care apartine germanilor sau popoarelor inrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ◊ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul si din nordul Europei. popoare ~ce familie de popoare cuprinzand vechile triburi din care isi au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~ca filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile si culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

CONGIARIU s.n. 1. (Ist.) Vas cu o capacitate de un congiu. 2. Distribuire gratuita de vin, de ulei etc. facuta poporului in vechea Roma. ♦ Distribuire de bani, de daruri etc. facuta soldatilor sau poporului (mai ales de imparati). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarium].

PALEOETNOLOGIE s.f. Stiinta care se ocupa cu studierea popoarelor disparute. [Gen. -iei. / < fr. paleoethnologie, cf. gr. palaios – vechi, ethnos – popor, logos – studiu].

CONGIARIU, -IE I. adj. care se refera la congiariu (II). II. s. n. 1. vas cu o capacitate de un congiu. 2. distribuire gratuita de vin, ulei etc. facuta poporului in vechea Roma. ◊ distribuire de bani, de daruri etc. facuta soldatilor sau poporului (de imparati). (< lat. congiarium)

HAMITIC, -A adj. care apartine vechilor hamiti, popoare din nordul si estul Africii, inrudite prin limba. (< fr. hamitique)

SCRIB s. m. 1. copist si alcatuitor de acte la diferite popoare. ◊ (la vechii evrei) carturar, jurist, invatat care talmacea poporului normele de drept. 2. (peior.) scriitor, gazetar lipsit de valoare. (< fr. scribe, lat. scriba)

ARIAN², -A, arieni, -e, s. m. si f. Denumire mai veche data popoarelor care vorbesc limbi indo-europene. ♦ Termen folosit de rasistii germani din timpul lui Hitler, pentru a denumi pretinsa rasa nordica superioara, pura, ai carei reprezentanti se considerau fascistii germani, pretendenti la dominatia lumii. [Pr.: -ri-an] – Fr. aryen.

SARMAT² ~ti m. ist. Persoana care facea parte dintr-o veche populatie indo-europeana nomada, inrudita cu scitii si asimilata de popoarele turcice si vechi slave. /<fr. Sarmates

ARIAN, -A adj. Referitor la arianism. // s.m. si f. Veche denumire data popoarelor care vorbesc limbi indo-europene. [Pron. -ri-an. / < fr. aryen, it. ariano, cf. sanscr. arya – nobil].

CENOMANIAN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al cretacicului mediu. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. cenomanien, cf. cenomani – popor celtic din vechea Galie transalpina].

ARIAN¹, -A I. adj. referitor la arianism¹. II. s. m. f. veche denumire data popoarelor care vorbesc limbi indo-europene. (< fr. aryen)

GOT goti m. 1) la pl. popor migrator, ramura a vechilor germani, care in sec. III s-a stabilit si pe teritoriul dintre Carpati si Don. 2) Persoana care facea parte din acest popor. /<lat. Gothus, fr. Goth

BEOWULF [beiəulf], poem anonim anglo-saxon, adaptarea cu caracter national a unei legende daneze. Impletind elementele pagine cu cele crestine, istoria cu supranaturalul, impregnata de un suflu eroic, B. este considerata epopeea nationala a poporului englez. Totodata, este cel mai vechi monument literar al popoarelor germanice (675-725).

TIARA ~e f. 1) (la vechii persi si la alte popoare orientale) Coroana regala. 2) Mitra papala, constand din trei coroane suprapuse. [Sil. ti-a-] /<ngr. tiara, lat. tiara, fr. tiare

SCRIB s.m. 1. Copist si alcatuitor de acte la diferite popoare. ♦ Carturar, jurist, invatat care talmacea poporului normele de drept (la vechii evrei). 2. (Peior.) Scriitor, gazetar lipsit de valoare, de personalitate. [Cf. fr. scribe, lat. scriba < scribere – a scrie].

GERMANIC, -A, germanici, -ce, adj. Care apartine sau care este caracteristic germanilor si popoarelor inrudite cu germanii, privitor la germani si la popoarele inrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite in centrul si in nordul Europei, extinse cu vremea si in alte regiuni. popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanica = studiul limbilor si al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

FILOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punct de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. – Din fr. philologie.

FILOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modelului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. [Gen. -iei. / < fr. philologie, cf. gr. philos – prieten, logos – vorbire].

TIARA, tiare, s. f. 1. Coroana purtata de catre regii vechilor persi si de catre conducatorii altor popoare orientale. 2. Mitra papala formata din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara.

SLAV, -A, slavi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originara de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuieste in aceste state. 2. Adj. Care apartine slavilor (1), care se refera la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slava (si substativat, f.) = a) limba slavona; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; in sintagma) Slava veche (bisericeasca) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cartile grecesti de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.

TIARA s.f. (Ist.) Acoperamant de cap purtat de regii vechilor persi, ai partilor si ai altor popoare din Asia. ♦ Mitra papala formata din trei coroane suprapuse. [Pron. ti-a-. / < it., lat., gr. tiara].

TIARA s. f. 1. acoperamant de cap purtat de regii vechilor persi, ai partilor si ai altor popoare orientale. 2. mitra papala, din trei coroane suprapuse. (< fr. tiare, lat. tiara)

costandinat m. (ngr. kostandinato). O moneta [!] veche cu efigia lui Constantin cel Mare. (In popor se mai poarta si azi atirnata la git).

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Functionar inferior avand atributii de contabil si de copist. 2. Persoana care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fara valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Carturar la vechii evrei care talmacea cartile lui Moise si interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

ANTIC, -A adj. 1. Din trecutul indepartat; stravechi. ♦ Care apartine popoarelor, culturii si civilizatiei din antichitate. 2. In genul creatiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. si f. Cel care apartine popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].

ROESLER [roslər], Robert (1840-1881), istoric german. In lucrarea „Studii romanesti. Cercetari asupra istoriei vechi a romanilor” a sustinut teza nestiintifica potrivit careia poporul s-a format excusiv in S Dunarii, de unde ar fi imigrat, in sec. 9, la N de fluviu. A fost combatut de B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, D. Onciul s.a.

nemzet, nemzeturi, s.n., adv., adj. (inv.) 1. popor, natiune; neam. 2. (adj.; adv.) de demult, din alte vremuri, vechi.

SEMIT² ~ta ( ~ti, ~te) m. si f. (in vechea clasificare etnografica) Persoana care face parte dintr-un grup de popoare, inrudite prin limba, din sud-vestul Asiei si nord-estul Africii (arabi, evrei, sirieni etc.). /<fr. semite

DEMA s. f. unitate administrativ-teritoriala in vechea Atica si in Imperiul Bizantin. (< fr. deme, cf. gr. demos, popor)

PATRIARH, patriarhi, s. m. 1. Cel mai inalt rang in ierarhia unora dintre Bisericile ortodoxe autocefale; persoana care detine acest rang. 2. (In vechiul Testament) Fiecare dintre capii de familie conducatori (spirituali si politici) ai poporului evreu, predecesori ai lui Moise; p. ext. nume dat unor personaje venerabile din Biblie. 3. Barbat in varsta, cu rol de sef al familiei in comunitatea gentilica. ♦ Fig. Batran venerabil, cu numerosi descendenti. [Pr.: -tri-arh] – Din sl. patrijarhu, ngr. patriarhis.

FILOLOGIE f. 1) Ansamblu de stiinte sociale, care se ocupa cu studiul limbii si creatiei literare a unor popoare. ~ romanica. ~ slava. 2) Stiinta care se ocupa cu studiul si editarea textelor (vechi). [Art. filologia; G.-D. filologiei; Sil. -gi-e] /<fr. philologie

N.K.D.V. (prescurtare de la Narodnii Komisariat Vnutrenih Del: Comisariatul poporului pentru Afacerile interne), initialele politiei politice a U.R.S.S., intre anii 1934 si 1941, folosita ca instrument al represiunii staliniste impotriva adversarilor politici. In 1941, atributiile sale au fost preluate de de N.K.G.B. (Comisariatul poporului pentru Securitatea Statului); in 1946 s-a impartit in M.V.D. (vechiul N.K.D.V.) si M.G.B. (vechiul N.K.G.B.). In 1954, a devenit K.G.B. (Comitetul Securitatii Statului).

TESTAMENT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cat timp testatorul este in viata, prin care cineva isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris in intregime, datat si semnat de testator. Testament autentic = testament intocmit de catre un functionar de stat, cu formalitatile cerute de lege. 2. (In sintagmele) vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzand textele referitoare la credintele religioase si la viata poporului evreu (pana la nasterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzand Evangheliile si alte scrieri religioase (de dupa nasterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.

PATRONIMIC adj. (si s.n.) Nume patronimic = a) (la vechii greci) nume format de la numele tatalui cu ajutorul unui sufix special; b) (la unele popoare) nume de familie. [Cf. fr. patronymique, lat. patronymicus, gr. patronymikos].

Aborigines, cei mai vechi locuitori ai Italiei. Cind Aeneas a sosit in Latium, ei s-au amestecat cu troienii alcatuind poporul latin de mai tirziu. Acest neam isi tragea numele de la regele lor, Latinus.

RABEARIVELO, Jean-Joseph (1901-1937), poet malgas de expresie franceza. Lirica inspirata de miturile ancestrale ale poporului sau cu influente ale literaturii occidentale („Cupa cu cenusa”, „Aproape vise”, „Puiul noptii”). Printre primii care au afirmat valorile spirituale nationale („vechi cantece din tinuturile Imerina”).

GOG si MAGOG (in mitologia crestina), dubla forta ostila. In „vechiul Testament”, G. este mentionat in trei ipostaze: localitate in Armenia; tara de origine a lui M.; rege din tara lui M., ostil poporului lui Israel si invins, in cele din urma, din voia lui Dumnezeu (Ezechiel). In „Noul Testament” (Apocalipsa) G. si M. sunt doua popoare, simboluri ale puterii lui Dumnezeu, instigate de Satana la razboi impotriva domniei de 1000 de ani a lui Iisus Hristos.

CRONICI, carti din „vechiul Testament”, scrise in ebraica, in jurul anului 300 i. Hr. Impreuna cu Ezdra si Nehemia, de catre acelasi autor numit Cronist. Ele descriu istoria poporului evreu de la inceputuri pina la cucerirea Ierusalimului in anul 587 i. Hr.

CHIRILIC, -A, chirilici, -ce, adj. (In sintagmele) Alfabet chirilic = vechi alfabet slav, compus de Chiril in sec. IX si intrebuintat la noi (oficial) pana in 1860, care a servit drept baza pentru alfabetele folosite de popoarele slave ortodoxe. Litera chirilica = litera din alfabetul chirilic. (Substantivat) Scrie cu chirilice. ♦ (Despre texte, scrieri etc.) Care este scris cu litere chirilice. [Var.: cirilic, -a adj.] – Chiril (n. pr.) + suf. -ic.

SLAV, -A adj., s. m. f. (individ) care apartine unei comunitati de triburi din marea familie a popoarelor de limba indo-europeana, grupul satem. ♦ limbi e = ansamblu de limbi indo-europene, vorbite de slavi, in Europa de est si centrala. ◊ (s. f.) slava veche = limba slavilor din estul Pen. Balcanice. (< fr. slave)

COMISAR (‹ fr., rus.) s. m. 1. Persoana investita de catre o autoritate superioara cu imputernicire speciale; mandatar. ◊ Inalt c. = reprezentant diplomatic permanent care reprezinta un stat al Commonwealth-ului in oricare alt stat al acestuia (cu exceptia Marii Britanii) sau care reprezinta Marea Britanie intr-un stat membru al Commonwealth-ului. V. si guvernator general. ◊ C. poporului = (in U.R.S.S., intre 1917 si 1946) membru al guvernului Uniunii Sovietice. ♦ (EC.) Persoana desemnata de actionarii unei societati pe actiuni pentru controlul conturilor societatii. 2. (In vechea organizare administrativa a Romaniei) Ofiter de politie, sef al unui comisariat.

COMISAR, comisari, s. m. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Ofiter de politie, sef al unui comisariat de politie. 2. (In sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoana insarcinata de o autoritate superioara cu mandate speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar.

COMISARIAT, comisariate, s. n. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar (1). ♦ Localul acestei sectii. 2. (In sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.