JANDARMERIE s. f. politie militara care mentine siguranta publica. ◊ localul in care isi are sediul (< fr. gendarmerie)

JANDARMERIE, jandarmerii, s. f. politie militara care are sarcina de a pazi si de a mentine ordinea. – Din. fr. gendarmerie.

JANDARMERIE ~i f. (in unele tari) politie militara care se ocupa de supravegherea mentinerii ordinii si a securitatii publice. [G.-D. jandarmeriei] /<fr. gendarmerie

JANDARMERIE s.f. politie militara. [Gen. -iei. / cf. fr. gendarmerie].

JANDARMERIE (‹ fr.) s. f. politie militara la sate, avand in trecut sarcina de a pazi si de a mentine ordinea. Desfiintata de regimul comunist, a fost reinfiintata in 1990, cu atributii largite, fiind, alaturi de politie si de gardienii publici, instrumentul de mentinere a ordinii publice, atat la orase cat si la sate.

comanduire si comenduire f. Comandamentu pietei militare (politia militara). Localu acestui comandament.

ASEDIU ~i n. mil. Incercuire cu forte armate a unei fortificatii pentru a o cuceri. ◊ A ridica ~ul a inceta asediul. Stare de ~ regim special de constrangere, impus de imprejurari exceptionale, acordand drepturi excesive organelor de politie si autoritatilor militare. [Sil. -diu] /<it. assedio

jandarm (jandarmi), s. m. – militar, agent al politiei rurale. – var. (pop.) jandar, jendar(iu), jandar. Mr. geandar. Fr. gendarme; in mr., din it. gendarme, cf. tc. candarma, alb. gandarme, bg. zandarm, sb. zandar. Este cuvint popular, datorita uzului sau administrativ. – Der. jandarmerie, s. f. (post de jandarmi); jandarmeresc, adj. (de jandarm).

PRETOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu inalte atributii judiciare (si care adesea guverna o provincie romana). 2. (In vechea armata) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in politia administrativa si juridica in timp de razboi. 3. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sef al administratiei si al politiei intr-o plasa, care reprezenta aici puterea centrala. – Din lat. praetor, -oris.

MILITIE, militii, s. f. 1. (In fostele tari socialiste din Europa) Institutie de stat avand drept scop mentinerea ordinii publice si respectarea regulilor de convietuire sociala; reprezentantii acestei institutii; p. ext. cladirea in care isi avea sediul aceasta institutie; politie. 2. (In vechea organizare militara) Armata nepermanenta sau de rezerva, care cuprindea si unele corpuri speciale de armata; p. ext. (pop.) serviciu militar, armata. – Din lat. militia, rus. milicya.

COMISAR, comisari, s. m. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Ofiter de politie, sef al unui comisariat de politie. 2. (In sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoana insarcinata de o autoritate superioara cu mandate speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar.

OFITER ~i m. (denumire generica) militar din efectivul de comanda al fortelor armate sau al politiei. /<pol. oficer, rus. ofiter, fr. officier

SERGENT ~ti m. 1) militar cu grad imediat superior caporalului. 2) : ~ de strada slujbas la politie cu misiunea de a mentine ordinea publica pe strazile unui oras; gardist. /<fr. sergent, germ. Sergeant

gloata (gloate), s. f. – 1. Multime. – 2. Droaie, puzderie. – 3. Adunatura, plebe. – 4. (Inv.) politie locala, trupe de infanterie formate din tarani fara pregatire militara speciala, a caror recrutare era decretata in cazuri de urgenta. – 5. (Trans., Bucov.) Familie. Sl. (bg., sb., cf., slov.) glota (Miklosich, Lexicon, 120; Cihac, II, 129; DAR), cf. pol. gołota › holota, s. f. (Mold., inv., „multime”), si sb. glota „familie”. – Der. glotas, s. m. (soldat din politia locala; copil, prunc); ingloti, vb. (a aduna, a concentra; a inrola; a ingramadi; a publica), inv.

PRETOR s.m. 1. Inalt magistrat care avea un rang imediat inferior consulului in vechea Roma. 2. (In trecut) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in timp de razboi sau de mobilizare in politia administrativa si judiciara. 3. Seful administrativ al unei plasi. [< lat. praetor, cf. fr. preteur].

PRETOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (in trecut) persoana pe langa marile unitati militare, cu atributii in timp de razboi sau de mobilizare in politia administrativa si judiciara. 3. reprezentant al puterii centrale intr-o plasa, cu atributii administrative si de politie. (< lat. praetor)

COMISARIAT, comisariate, s. n. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar (1). ♦ Localul acestei sectii. 2. (In sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.

SERGENT, sergenti, s. m. 1. Grad inferior in armata sau in politie, imediat superior gradului de caporal; persoana care poarta acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului si inferior plutonierului, primul grad de subofiter; persoana care are acest grad. 2. (In trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

COMISARIAT ~e f. 1) Organ de conducere social-politica, administrativa etc. ◊ ~ militar organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. 2) Localul unui astfel de organ de conducere. 3) (in unele tari) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar. 4) Lo-calul sectiei orasenesti de politie. [Sil. -ri-at] /<fr. commissariat, rus. komissariat

PRETORAT, pretorate, s. n. (In vechea armata) Autoritate militara creata pe langa marile unitati, in timp de mobilizare si de razboi, cu atributii in politia administrativa si judiciara; sediul acestei institutii. – Pretor + suf. -at.

COMISARIAT s. n. 1. sectie a unei politii orasenesti condusa de un comisar; localul in care functioneaza (cf. terminologiei exsovietice). 2. organ de conducere militara locala care tinea evidenta situatiei militare a cetatenilor. 3. institutie sovietica condusa de un comisar (3). (< fr. commissariat, rus. komissariat)

comisar m. (fr. commissaire, d. mlat. com-missarius, care vine d. com-missus, delegat, trimes. V. e-misar, trimet). Cel insarcinat c´o functiune temporara, mandatar: comisaru guvernului. Comisar de politie (sau numai comisar), magistrat insarcinat sa supravegheze executiunea regulamentelor de politie: comisar de verde (al cartierului numit in Munt. „verde”), al despartirii cutare. Comisar regal, procuror militar. V. mandatar.

BRIGADA s. f. 1. formatiune (stabila) de lucru format din muncitori, organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ formatiune de politie intr-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistica = echipa de artisti amatori care prezinta programe scurte, inspirate din viata colectivului din care fac parte. 2. echipa de specialisti care controleaza si indruma activitatea unei institutii, intreprinderi etc. 3. mare unitate militara din doua sau trei regimente din aceeasi arma, mai mica decat divizia. ◊ mare unitate navala din sase-noua nave mijlocii (distrugatoare, submarine) sau doua-trei nave mici (vedete) ◊ ~azi internationale = mari unitati militare constituite in Spania din voluntari de diferite nationalitati in razboiul din 1936-1939. 4. subunitate silvica din mai multe cantoane (3) si supravegheata de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)

COMISAR s. m. 1. ofiter de politie, sef al unui comisariat sau al unui birou de politie. 2. delegat, imputernicit (intr-o functie, intr-un rang). ** reprezentant diplomatic cu rang de ambasator. ** membru al unei comisii internationale cu caracter tehnic. 3. (in fosta U.R.S.S., pana in 1946) persoana imputernicita de guvern cu indeplinirea unei munci politice; membru al guvernului. 4. comandant al unui comisariat militar. (<fr. commissaire, 3. rus. komissar)