Rezultate din textul definițiilor
ABATE1, abati, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abatii. 2. Titlu onorific acordat unor preoti catolici; persoana care poarta acest titlu. – Din it. ab(b)ate.
ACCENTUAT, -A, accentuati, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poarta accentul, care este scos in relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.
AERIFER, -A, aeriferi, -e, adj. Care poarta, care conduce aerul1. [Pr.: a-e-] – Din fr. aerifere.
AEROpurtaT, -A, aeropurtati, -te, adj. Care se transporta cu aeronavele. Trupe aeropurtate. [Pr.: a-e-] – Aero- + purtat (dupa fr. aeroporte).
ALTETA, altete, s. f. (Adesea folosit ca formula de adresare) Titlu dat principilor si principeselor dintr-o casa domnitoare; persoana care poarta acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse.
AMANA, aman, vb. I. Tranz. 1. A trece la indeplinirea unei actiuni intr-un moment ulterior celui stabilit initial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mane (= maine).
AMBALA, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A impacheta ceva intr-un material protector, in vederea usurarii manipularii lui si a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor sa devina mai mare decat viteza lui nominala. 3. Refl. (Despre cai) A incepe sa fuga tare (fara a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lasa purtat de manie, de entuziasm, a se avanta intr-o discutie aprinsa; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer.
AMBUTEIAJ, ambuteiaje, s. n. 1. (Frantuzism) Imbuteliere. 2. Blocare intr-un port sau intr-un bazin a unor nave din cauza ingramadirii lor intr-un spatiu mic, a aglomerarii, a dificultatilor de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulatiei rutiere, din cauza ingramadirii (in dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage.
AMIRAL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad in marina militara, corespunzator gradului de general-colonel din armata terestra; persoana care poarta acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale carui larve traiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral.
AUTOGOL, autogoluri, s. n. (Sport) Gol in propria poarta. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogoal.
AVANPORT, avanporturi, s. n. Zona amenajata la intrarea intr-un port, pentru o scurta stationare a navelor. – Din fr. avant-port.
BALDACHIN, baldachine, s. n. 1. Acoperamant decorativ, impodobit cu perdele, asezat deasupra unui tron, a unui pat, a unui amvon, a unui catafalc etc.; p. ext. lucrare de arhitectura care imita acest acoperamant decorativ. 2. Acoperamant de panza care se purta deasupra unui demnitar laic sau al bisericii la anumite procesiuni. [Pl. si baldachinuri. – Var.: (inv.) baldahin s. n.] – Din fr. baldaquin.
BAN2, bani, s. m. 1. Guvernator al unei regiuni de granita in Ungaria feudala. 2. (Titlu si functie de) mare dregator in Tara Romaneasca dupa sec. XV; (si in forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. ♦ (In Muntenia) Cel mai inalt rang boieresc; persoana care detinea acest rang. – Cf. magh. ban, scr. ban.
BANDULIERA, banduliere, s. f. Fasie de piele, stofa etc. trecuta de-a curmezisul pieptului, de la umar la coapsa opusa, spre a sustine sabia, pusca etc. ◊ Loc. adv. In banduliera = purtat de-a curmezisul spatelui sau pieptului. [Pr.: -li-e-] – Din fr. bandouliere.
BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.
BARETA1, barete s. f. 1. Bentita ingusta de piele cu care se incheie un pantof. 2. Bucata ingusta de metal fixata transversal pe un obiect tot de metal (tabachera, decoratie etc.). 3. Panglica de decoratie; semn distinctiv al unei decoratii care reproduce desenul panglicii si se poarta in locul decoratiei. – Din fr. barrette.
BASCHINA, baschine, s. f. (Reg.) Bluza de stamba ajustata pe talie, pe care o poarta femeile de la tara. – Din fr. basquine.
BASIDIOSPOR, basidiospori, s.m. Spori purtati de o basidie. [Sil. -di-o-] – Din fr. basidiospore.
BASTON, bastoane, s. n. Bucata de lemn lunga (cam de un metru) si subtire, de obicei curbata la un capat, care se poate tine in mana si are diverse utilizari. ◊ Baston de maresal = un fel de baston scurt, purtat de un maresal. ♦ Lovitura data cu aceasta bucata de lemn. – Din it. bastone.
BATAT, batati, s. m. Planta perena din tarile calde, cu tulpina lunga, taratoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivata pentru tuberculele sale comestibile bogate in amidon, vitamine si zahar, cartof dulce (Ipomoea batatas); p. restr. tuberculul acestei plante. – Din. rus. batat. Cf. sp., port., it. batata.
BAZIN, bazine, s. n. 1. Rezervor deschis, de mari dimensiuni, construit din metal, din piatra, din ciment etc. ♦ Rezervor de apa amenajat pentru inot sau pentru sporturile care se practica in apa. 2. (Si in sintagma bazin hidrografic) Regiune din care un rau, un fluviu, un lac sau o mare isi aduna apele. ♦ Regiune delimitata de albiile tuturor afluentilor unui rau sau ai unui fluviu. ◊ Bazin portuar = parte a unui port, special amenajata pentru stationarea vaselor (in vederea incarcarii si descarcarii lor). ♦ Regiune geografica bogata in zacaminte de minereuri, in special de carbuni. 3. (Anat.) Cavitate situata in partea inferioara a abdomenului si constituita din oasele iliace; pelvis. – Din fr. bassin.
BEILIC, beilicuri, s. n. 1. Casa in care erau gazduiti beii si alti trimisi oficiali ai Portii otomane in tarile romanesti. 2. Vanzare fortata de oi in tarile romanesti, facuta in favoarea sultanului la preturi fixate de turci; dijma (in oi). 3. Munca efectuata gratuit in folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din tc. beylik.
BERBANTLAC, berbantlacuri, s. n. (Inv. si fam.) purtare, fapta de berbant. – Berbant + suf. -lac.
BERBEC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelatie din emisfera boreala; unul din cele douasprezece semne ale zodiacului. ◊ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie si 21 aprilie, cand soarele trece in dreptul berbecului (I 2). II. 1. Masina de razboi intrebuintata odinioara la spargerea zidurilor si portilor unei cetati asediate. 2. Greutate mare, actionata mecanic sau manual, care prin cadere, serveste la baterea pilonilor, la batucit pamantul, la spargerea bucatilor mari de fonta etc. [Var.: berbece s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).
BERNARDIN2, -A, bernardini, -e, s. m. si f. Calugar sau calugarita catolica din ordinul care poarta numele sfantului Bernard. – Din fr. bernardin.
BINISLIU, binslii, s. m. (Inv.) Persoana care purta binis; p. ext. curtean. – Din tc. binisli.
BITUSCA, bitusti, s. f. (Reg.) Cojoc scurt (cu maneci) pe care-l poarta taranii.
BLANDETE s. f. Insusirea omului bland; purtare de om bland. – Bland + suf. -ete.
BLESTEMATIE, blestematii, s. f. purtare, fapta de om blestemat. ♦ Depravare. – Blestemat +suf. -ie.
BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oras, un port sau un stat prin blocada. 2. A inchide o artera de circulatie; a impiedica circulatia vehiculelor sau a persoanelor. 3. Tranz. si refl. A nu mai functiona sau a face sa nu mai functioneze (fixandu-se sau imobilizandu-se) intr-o pozitie data. 4. A interzice in mod legal folosirea unor produse, a unor fonduri etc. 5. (Sport) A efectua un blocaj (2). – Din fr. bloquer.
BLUGI s. m. pl. Pantaloni stramti, confectionati dintr-un material special, foarte rezistent (purtati de tineri). – Din engl. bluejeans.
BOCCEA, boccele, s. f. 1. Pachet cu diverse obiecte casnice marunte puse intr-o panza, ale carei capete se leaga crucis; boccealac. 2. (Inv. si reg.) Sal mare pe care il purtau femeile pe spate. – Din tc. bohca.
BONETA, bonete, s. f. 1. Acoperamant de cap confectionat din panza sau din stofa, fara boruri sau cozoroc, purtat de femei, de copii, de bucatari, medici, laboranti, militari etc. 2. (In sintagma) Boneta frigiana = un fel de caciulita de lana cu varful indoit inainte, devenita in timpul Revolutiei Franceze (1789-1794) simbol al libertatii. – Din fr. bonnet.
BOSSA-NOVA s. f. Dans modern in ritm de rumba, de origine braziliana. – Din port. bossa-nova.
BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care creste in zona muntoasa, inalt pana la 50 m, cu tulpina dreapta, cu frunzele in forma de ace de culoare verde-inchis, persistente, cu florile si semintele in conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupar cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-rosu = molid. ◊ (In sintagma) Apa de brad = a) amestec de apa si ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea incaperilor sau a apei de baie; b) bautura alcoolica aromata cu esenta din seminte de ienupar. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) taiat si impodobit cu globuri, jucarii, bomboane etc. cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou; pom de Craciun. ♦ Varf sau crengi de brad (1) cu care se impodobesc carul si portile mirilor la nunti. 2. (Art.) Numele unei hore care se joaca, in ajunul nuntii, la casa miresei; melodie dupa care se executa aceasta hora. – Cf. alb. *bradh, bredh.
BRANCARDIER, -A, brancardieri, -e, s. m. si f. Persoana care poarta brancarda; ostas care ridica si transporta ranitii cu brancarda, pe campul de lupta. [Pr.: -di-er] – Din fr. brancardier.
BRAU, (I) braie, (II) brauri s. n. I. 1. Cingatoare lata de lana, de piele, de matase etc. pe care o poarta taranii. ♦ Fasie de tesatura (de lana), de blana etc. pe care o poarta in jurul mijlocului (sub imbracaminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingatoare lata pe care o poarta preotii ca semn al unui grad ierarhic sau in timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o incinge braul (II); mijloc. 3. Ornament care inconjura usile, ferestrele, fatadele etc. unei case. 4. Sir, lant (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Braulet (2). [Var.: (pop.) brana s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.
BRELOC, brelocuri, s. n. Mica podoaba sau amuleta care se poarta atarnata la gat, la ceas sau la bratara. – Din fr. breloque.
BROBOADA, broboade, s. f. Basma mare si groasa (de lana) cu care se leaga femeile la cap sau pe care o poarta pe spate. – Cf. bg. podbradka.
BROSA, brose, s. f. 1. Bijuterie feminina prevazuta cu un ac, care se poarta prinsa de rochie, de haina etc. 2. Unealta de aschiere cu taisuri multiple, folosita la prelucrarea suprafetei (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.
BRUSCA, bruschez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva cu asprime, fara menajamente; a repezi; a bruftui. ♦ A se purta violent cu cineva. 2. A grabi, a forta desfasurarea unui proces, a unui eveniment. – Din fr. brusquer.
BRUSCHETE s. f. purtare sau atitudine aspra, grosolana, lipsita de menajamente fata de cineva. – Din it. bruschezza.
BRUTALITATE, brutalitati, s. f. Fire, purtare, vorba sau fapta brutala. – Din fr. brutalite.
BUIANDRUG, buiandrugi, s. m. Element de constructie alcatuit dintr-o grinda de beton armat, de zidarie, de metal sau de lemn, asezata deasupra unei porti, a unei usi, a unei ferestre etc. pentru a sustine portiunea de zidarie de deasupra acestora. – Et. nec.
BULA, bule, s. f. 1. Basica de aer sau de gaz aflata in masa unui lichid sau a unui solid. 2. Sfera, glob (mic) de metal, de sticla etc. 3. (In antichitate si in evul mediu) Pecete de aur, de argint sau de plumb, care se atasa unui act pentru a-l autentifica; p. ext. act care purta o astfel de pecete. ◊ Bula papala = act oficial emis de papi. – Din fr. bulle, lat. bulla.
BULUMAC, bulumaci, s. m. Stalp de sustinere sau grinda de lemn care se intrebuinteaza la case, la porti, la spaliere de vii etc. – Et. nec.
BUNAVOINTA s. f. 1. purtare sau atitudine binevoitoare fata de cineva; ingaduinta. 2. Tragere de inima; ravna, zel, sarg. [Gen.-dat.: bunavointei] – Buna + vointa (dupa lat. benevolentia).
BURGHEZ, -A, burghezi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Creat de burghezie, referitor la burghezie, propriu acesteia, purtand caracterul ei; care face parte din burghezie. 2. S. m. si f. Persoana care apartine burgheziei; ◊ Mic-burghez: a) persoana care face parte din mica burghezie; b) fig. persoana cu vederi inguste; filistin. 3. (In oranduirea feudala) Orasean, targovet. [Pl. si: burgheji] – Din it. borghese.
BURGRAV, burgravi, s. m. (In Germania, in evul mediu) Titlu dat conducatorului unui burg; persoana care purta acest titlu. – Din fr. burgrave.
BURNUZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lana cu gluga, pe care o poarta arabii. 2. (Reg.) Scurteica pe care o poarta tarancele. – Din tc. burnuz.
BURTAVERDE s. m. invar. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om lenes, comod, indolent. 2. (Inv.) Sort sau brau verde purtat altadata de negustori. – Burta + verde.
BUSC, buscuri, s. n. Prag construit in camera unei porti batante de ecluza, pe care se sprijina poarta, atunci cand este inchisa. – Din fr. bousque.
BUT3, buturi, s. n. Fiecare dintre stalpii portii in jocul de rugbi. ♦ (Rar) poarta la jocul de fotbal. – Din fr. but.
BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga interioara cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici; de valoare redusa. Editie de buzunar. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat sa cheltuiasca mereu. Bani de buzunar = suma de bani pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Din ngr. buzunara.
CAFTAN, caftane, s. n. (Inv.) Manta orientala, alba, lunga si larga, impodobita cu fire de aur sau de matase, pe care o purtau domnitorii si boierii romani. ◊ Expr. A imbraca (cu sau in) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din tc. kaftan.
CAIAFA, caiafe, s. f. Persoana fatarnica, ipocrita. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc intr-altul (purtandu-l cu vorba). [Pr.: -ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.
CAID2, caizi, s. m. Titlu purtat altadata de guvernatorul unei provincii sau al unui oras din statele musulmane ale Africii de Nord, care avea si functii judecatoresti; persoana care purta acest titlu. – Din fr. caid.
CALDEIRA, caldeire, s. f. (Geol.) 1. Depresiune in forma de caldare (de origine vulcanica). 2. Circ (3). – Din fr., port. caldeira.
CALIF, califi, s. m. Titlu purtat, dupa moartea lui Mahomed, de sefii musulmanilor care detineau puterea politica si pe cea religioasa; persoana avand acest titlu. – Din fr. calife.
CALPAC, calpace, s. n. (Inv.) Caciula mare sferica sau cilindrica, de piele neagra, tivita cu blana scumpa, pe care o purtau domnul si boierii mari (mai tarziu si negustorii straini). ♦ Caciula purtata la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak.
CAMILAFCA, camilafce, s. f. Potcap (sau scufie) acoperit cu un val, de obicei negru, care atarna pe spate, purtat de prelatii si calugarii ortodocsi la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka.
CAMIZOL, camizole, s. n. (Inv.) Haina de casa scurta, cu maneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole.
CAMPOS s. n. pl. Nume dat savanei din platourile braziliene. [Pr.: campus] – Cuv. port.
CANAT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua parti ale unei piei de animal taiate in jumatate, de-a lungul spinarii. 2. Fiecare dintre partile mobile din care este alcatuita o usa, o poarta, o fereastra etc. 3. Toc2, pervaz de usa. – Din tc. kanat.
CANCIONEIRO s. n. Culegere de poezii lirice portugheze din sec. XII-XIV. [Pr.: can-siu-nai-ru] – Cuv. port.
CAPITUL2, capitule, s. n. Inflorescenta al carei receptacul este intins ca un taler, purtand numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum.
CAPUCHEHAIA s. f. (Turcism) Reprezentant sau agent diplomatic al domnitorilor romani la poarta otomana. [Var.: capuchehaie, capichehaie s. f.] – Din tc. kapikahaya.
C******L, -A, c*******i, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esential, fundamental. ◊ Punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale ale orizontului, care ajuta la determinarea pozitiei unui punct de pe glob. Numeral c******l = numeral care exprima un numar intreg abstract sau un numar determinat de obiecte, fiinte etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de inaltii demnitari care alcatuiesc consiliul papei si dintre care se alege noul papa; persoana care poarta acest titlu. ♦ (Adjectival; in sintagma) Rosu c******l = rosu purpuriu. – Din fr. c******l, lat. c*******is.
CARIOCA1 s. f. 1. Dans popular din America Latina (Brazilia), cu ritm moderat; melodie dupa care se executa acest dans. 2. Instrument popular de percutie folosit la acompanierea ritmica a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca.
CARPELA, carpele, s. f. Frunzisoara modificata situata in centrul unei flori, care poarta ovulele. – Din fr. carpelle.
CAUC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de calugari. 2. Acoperamant de cap, inalt si rotund, facut din pasla, pe care il purtau in trecut boierii si, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.
CAUDIFER, -A, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coada, care poarta coada. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifere.
CAVALERISM s. n. purtare, atitudine de cavaler (6); vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunavointa. – Cavaler + suf. -ism.
CAFTANIE s. f. (Inv.) Privilegiul de a purta caftan. – Caftan + suf. -ie.
CAPITANIE, capitanii, s. f. 1. (Urmat de determinarea „portului”) Autoritate administrativa si politieneasca care dirijeaza activitatea unui port. ♦ Cladire in care este instalata administratia unui port. 2. (Inv.) Detasament condus de un capitan. – Capitan + suf. -ie.
CAUS, cause, s. n. 1. Vas de lemn in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra intr-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca in cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea branzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri intre ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic intr-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -us.
CARLIG, carlige, s. n. 1. Piesa de metal cu un capat indoit, de care se atarna, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face carlig = a se stramba; a se ghemui. 2. Prajina cu un capat (metalic) incovoiat. care serveste la scoaterea galetii cu apa din fantana. 3. Partea metalica a unditei, de forma unui ac indoit, in care se prinde pestele. 4. Incuietoare la o usa, la o poarta etc., in forma de bara metalica subtire sau de cui lung, incovoiat la un capat, care se prinde intr-un belciug, intr-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe franghie. 7. (Rar) Mladita sau carcel de vita de vie. – Cf. karlik.
CEACAU, ceacaie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu militaresc, inalt si tare, pe care il purtau odinioara membrii unor unitati militare. – Din magh. csako.
CEALMAGIU, cealmagii, s. m. (Inv.) Barbat care purta cealma; p. restr. turc. – Cealma + suf. -giu.
CEASORNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare intr-o uzina, intreprindere etc., care imprima pe fisele individuale momentul intrarii si iesirii muncitorilor. 2. (Bot.) Planta agatatoare cu flori albe, trandafirii si albastrii (Passiflora coerulea). - Din bg., scr. casovnik (modificat dupa ornic).
CENTRA, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesa de prelucrat intr-o masina-unealta, astfel incat axa de rotatie a suprafetei supuse prelucrarii sa coincida cu axa de rotatie a sculei sau a axului principal al masinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate in jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce in pozitii corecte doua sau mai multe masini care functioneaza cuplate. 4. Intranz. si tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului in careul de la poarta. – Din fr. centrer.
CEPCHEN, cepchene, s. n. (Inv.) Haina boiereasca scurta, cu manecile despicate, care se purta pe umeri. – Din tc. cepken.
CERBER, (2) cerberi, s. m. 1. (In mitologia greaca) Animal fabulos imaginat ca un caine cu trei capete, care statea la portile infernului si pazea intrarea. 2. Fig. (Livr.) Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbere, lat. cerberus.
CERNI, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi in negru (in semn de doliu); a innegri. 2. Refl. A se imbraca in haine negre, a-si vopsi hainele in negru, in semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mahni, a se intrista. – Din sl. cruniti.
CERNIT2, -A, cerniti, -te, adj. 1. De culoare neagra. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poarta doliu. 3. Fig. Mahnit, indurerat, trist; posomorat, mohorat. – V. cerni.
CHEHAIA, chehaiele, s. f. 1. (Reg.) Sef al padurarilor. 2. (Inv.) Slujbas vamal; sef de posta. 3. (Inv.) Intendent al vizirului sau al unui pasa turc, insarcinat cu inspectia curtii acestora. 4. (Inv.) Reprezentant al domnilor romani pe langa poarta otomana. [Var.: chehaie, chihaie s. f.] – Din tc. kehaya.
CHEI, cheiuri, s. n. 1. Constructie amenajata intr-un port pentru acostarea, incarcarea si descarcarea vapoarelor, servind, totodata, la consolidarea malului si la apararea acestuia de actiunea apelor; p. ext. strada de-a lungul si la marginea unei asemenea constructii. 2. Platforma construita in lungul unei linii de cale ferata, la inaltimea pardoselii vagoanelor, pentru a usura incarcarea si descarcarea lor. [Var.: cheu s. n.] – Din bg. kei, fr. quai.
CHIMIR, chimire, s. n. Brau lat de piele, adesea ornamentat si prevazut cu buzunare, pe care il poarta taranii; serpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strange bani; a fi zgarcit. A avea in chimir = a fi bogat. [Var.: (reg.) chimer s. n.] – Din tc. kemer.
CIMA, cime, s. f. Tip de inflorescenta in care axul principal poarta in varf o singura floare. – Din fr. cyme.
CONDESCENDENTA s. f. purtare plina de consideratie si bunavointa fata de cineva; respect, amabilitate, deferenta. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semetie. – Din fr. condescendance.
COPIL2, copili, s. m. 1. Lastar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se infige in ochiul tatanii, la stalpul usii sau al portii. – Cf. copil1.
DANA, dane, s. f. 1. Loc situat de-a lungul cheiurilor sau, mai rar, in mijlocul apei navigabile si amenajate pentru scoaterea vaselor si manipularea marfurilor intr-un port. 2. Magazie pentru depozitarea marfurilor (intr-un port sau la vama). 3. Slep sau grup de slepuri acostate bord la bord la aceeasi dana (1). – Din ngr. dana.
DATAT, -A, datati, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Caruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poarta data. – V. data.
GALON1, galoane, s. n. Siret, panglica etc. de lana sau de fire ori banda de metal prinsa pe epoletii sau pe manecile unei uniforme pentru a indica gradul persoanei care poarta uniforma. ♦ Siret de lana, de matase sau de fir, cusut ca podoaba pe haine, pe palarii etc. – Din fr. galon.
GARA, gari, s. f. Ansamblu de constructii, instalatii, amenajari etc. situat pe o linie ferata, unde opresc trenurile pentru urcarea si coborarea calatorilor si pentru incarcarea si descarcarea marfurilor. ◊ Gara maritima (sau fluviala) = ansamblu de constructii, instalatii, amenajari etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat imbarcarii si debarcarii calatorilor si bagajelor. – Din fr. gare.
GARLIN, garline, s. n. (Mar.) Parama sau cablu de sarma, folosite pentru manevrare in port. – Cf. fr. grelin.
GAROFITA, garofite, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafa. 2. Planta erbacee cu frunze lanceolate si flori purpurii; garoafa de camp (Dianthus carthusianorum). 3. Planta erbacee ornamentala cu tulpina ramificata, cu flori mari, rosii, albe sau pestrite (Dianthus chinensis). 4. (in sintagmele) Garofita de munte = planta erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofita Pietrei Craiului = planta erbacee a carei tulpina de 10-20 cm poarta o singura floare purpurie brazdata radial de dungi mai inchise (Dianthus callizorus). – Garoafa + suf. -ita.
GENTILETE s. f. purtare, atitudine, fapta gentila; vorbe amabile, pline de curtenie; amabilitate. – Din it. gentilezza.
GEST, gesturi, s. n. 1. Miscare a mainii, a capului etc. care exprima o idee, un sentiment, o intentie, inlocuind uneori vorbele sau dand mai multa expresivitate vorbirii. 2. Fapta sau purtare dictata de un anumit scop, de anumite interese, avand o anumita semnificatie etc. – Din fr. geste, lat. gestus.
GHEBOSAT2, -A, ghebosati, -te, adj. (Despre oameni) Care are spinarea adusa, incovoiata, garbovita (din cauza greutatii pe care o poarta, a durerii, a batranetii etc.). ♦ (Rar) Cocosat. [Var.: ghebosit, -a adj.] – V. ghebosa.
GOGI, gogesc, vb. IV. Intranz. (Pop. si fam.) A fi suferind, bolnav (o perioada mai lunga), fara a prezenta simptome clare si de obicei fara a cadea la pat; a purta o boala pe picioare timp mai indelungat. – Et. nec.
GOL1, goluri, s. n. (La unele sporturi) Introducere a mingii in poarta echipei adverse; punct marcat in favoarea echipei care a reusit aceasta introducere. – Din engl. goal.
GRAV, -A, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecintele neplacute pe care le poate avea, care poate avea urmari rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, rani) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestarile lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se afla la registrul cel mai de jos; jos, profund, adanc, gros. 4. (In sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stanga la dreapta) purtat in unele limbi de o vocala deschisa. – Din fr. grave, lat. gravis.
GRAVIDA, gravide, adj.f., s. f. (Femeie) care poarta un fat in cavitatea uterina; (femeie) insarcinata, (femeie) bortoasa. – Din lat. gravida, fr. gravide.
GRUIE, gruie, s. f. 1. Macara folosita la bordul navelor pentru ridicarea unor elemente ale navei (barci, ancore, scari de bord etc.). 2. Suport mobil care poarta camera de luat vederi si pe operator, pentru inregistrarea unor imagini in miscare. – Din fr. grue.
GULERAT, -A, gulerati, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Peior.) (Persoana) care poarta guler (scrobit). ♦ (Functionar, militar) care este imbracat in uniforma; fig. (persoana) care apartinea claselor dominante (avand o atitudine aroganta, sfidatoare). 2. Adj. (Despre animale) Care are o dunga alba in jurul gatului. – Din guler.
HABOTNICIE, habotnicii, s. f. Faptul de a fi habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea ritualurilor religiei; bigotism. – Habotnic + suf. -ie.
HAIDUCIE, haiducii, s. f. 1. Lupta armata a unor cete de haiduci (1) impotriva asupritorilor, frecventa la sfarsitul Evului Mediu in tarile romanesti si in Peninsula Balcanica. 2. Viata sau indeletnicire de haiduc (1). 3. purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.
HALAT, halate, s. n. 1. Haina lunga de panza, de molton etc. care se poarta in timpul lucrului, din motive de igiena sau pentru a proteja imbracamintea. 2. Haina comoda, lunga si larga, care se poarta in casa. ◊ Halat de baie = halat confectionat dintr-o tesatura absorbanta si care se imbraca la iesirea din baie. ♦ Haina lunga si larga purtata de orientali. – Din bg., rus. halat.
HAN1, hani, s. m. Titlu purtat, in evul mediu, de conducatorii mongoli si preluat de suveranii multor tari din Orient; persoana care avea acest titlu; han-tatar. – Din tc. han.
HANDBAL s. n. Joc sportiv de echipa, in care jucatorii, aruncand mingea cu mana, incearca s-o introduca in poarta echipei adverse. – Din germ. Handball, fr., engl. hand-ball.
HATISERIF, hatiserifuri, s. n. (Turcism inv.) Ordin sau decret emis de cancelaria Portii otomane catre marii demnitari ai imperiului si catre domnii tarilor romanesti, purtand pecetea sultanului pentru a fi executat intocmai. – Din tc. hatti-serif.
HATMAN (HATMAN), hatmani, s. m. (In evul mediu) 1. Boier de divan in Moldova, care era insarcinat de domn cu comanda intregii ostiri, avand in acelasi timp si functia de parcalab si portar al Sucevei; mare spatar; titlu purtat de acest boier. 2. Titlu purtat de marii comandanti ai ostilor polone si ai celor cazacesti; persoana avand acest titlu. – Din pol. hetman.
HARTUI, hartuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necaji pe cineva cu tot felul de neplaceri, a nu lasa in pace pe cineva; a cicali, a sacai, a pisa. ♦ (Reg.) A intarata, a zadari un caine. 2. Tranz. A desfasura atacuri scurte si repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panica si de a nu-i permite deplasarea, pregatirea unor actiuni de lupta, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discutii repetate si contradictorii cu cineva, a se lua la cearta sau la bataie; a se incaiera. [Var.: hartui vb. IV] – Harta + suf. -ui.
HATMANIE, hatmanii, s. f. Titlu purtat de hatman, demnitate sau rang de hatman; puterea sau conducerea hatmanului. ♦ Organ suprem de conducere si de organizare a ostirii. [Var.: hatmanie s. f.] – Hatman + suf. -ie.
HERALD, heralzi, s. m. Dregator la curtile suveranilor din evul mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunta inceputul turnirelor si numele invingatorilor, de a transmite declaratiile de razboi etc. – Din lat. heraldus. Cf. fr. heraut.
HERSA, herse, s. f. Gratar metalic care inchidea intrarea cetatilor medievale, servind ca bariera auxiliara a portii. – Din fr. herse.
HIDALGO s. m. Titlu purtat, in evul mediu, de unii nobili spanioli; persoana care purta acest titlu. – Din fr., sp. hidalgo.
HOCHEI s. n. Joc sportiv pe gheata sau pe iarba, in care jucatorii, servindu-se de o crosa, cauta sa introduca in poarta echipei adverse un puc sau o minge. – Din fr., engl. hockey.
HOCHETON, hochetonuri, s. n. Vesta de panza groasa, pe care o purtau ostasii si mai ales arcasii medievali. – Din fr. hoqueton.
HONVED, honvezi, s. m. Nume purtat de soldatii din infanteria maghiara in evul mediu si de soldatii din armata pedestra austro-ungara. – Din magh. honved „militar teritorial”.
HOTOMANIE, hotomanii, s. f. Fapta sau purtare de hotoman; talharie, hotie. ♦ Inselatorie, sarlatanie, smecherie. – Hotoman + suf. -ie.
HRAM, hramuri, s. n. 1. Patronul unei biserici crestine; p. ext. serbarea patronului unei biserici. 2. (Pop.; in expr.) Ce hram porti (ori poarta) sau tii (ori tine)? = ce fel de om esti (sau este)? – Din sl. hramu.
IMAM, imami, s. m. 1. Preot sau prelat musulman; conducatorul rugaciunii colective intr-o moschee. 2. Titlu purtat de unii suverani musulmani (care detin si conducerea bisericii). [Var.: iman s. m.] – Din tc. imam.
IMINEI s. m. pl. Pantofi cu varful ascutit, purtati in trecut de tarani; pantofi de moda turceasca, cu caputa inconjurand calcaiul, facuti din marochin si purtati odinioara de boieri. – Din tc. yemeni.
IMPERATOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de catre soldati sau de catre senat dupa repurtarea unei mari victorii; persoana care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
INCORECTITUDINE, incorectitudini, s. f. Lipsa de corectitudine; purtare sau fapta incorecta; necinste, sarlatanie, inselatorie, incorectiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Parti gresite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1-+corectitudine.
INDECENTA, indecente, s. f. Lipsa de decenta, de buna-cuviinta; vorba, fapta, purtare necuviincioasa; necuviinta, nerusinare. – Din fr. indecence, lat. indecentia.
INDELICATETE, indelicateti, s. f. Lipsa de delicatete; vorba, fapta, purtare jignitoare, grosolana; nedelicatete. [Var.: indelicateta s. f.] – Din fr. indelicatesse.
INELAR, -A, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture daunator, de culoare galbena-cafenie, care depune oua in forma de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi si ale stejarilor si a carui larva provoaca mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat intre degetul mijlociu si cel mic, pe care se poarta, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vanzator de inele. – Inel + suf. -ar.
INELEGANT, -A, ineleganti, -te, adj. (Rar) Care nu este elegant in vorbire, in purtare etc.; neelegant. – Din fr. inelegant.
INELEGANTA, inelegante, s. f. (Rar) Lipsa de eleganta, de finete, de tact in vorbire, in purtare; vorba sau comportare lipsita de finete, de tact; neeleganta. – Din fr. inelegance.
INFANTE, -A, infanti, -te, s. m. si f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (si al Portugaliei), in afara de primul nascut; persoana care poarta acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.
INSIGNA, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la sapca, la basca etc. si care indica, prin imagini simbolice sau indicatii grafice, apartenenta cuiva la o organizatie, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.
INTITULA, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi intr-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) intitula, vb. II. – Din fr. intituler, lat. intitulare.
INTITULAT, -A, intitulati, -te, adj. purtand numele, denumit, numit... [Var.: (pop.) intitulat, -a adj.] – V. intitula.
IPINGEA, ipingele, s. f. Manta barbateasca facuta din dimie sau din postav (cu gluga si impodobita cu gaitane), care se purta in trecut. ♦ Material din care se confectiona haina descrisa mai sus. [Var.: (reg.) epingea s. f.] – Din tc. yapincak.
ISCALIT2, -A, iscaliti, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poarta iscalitura autorului sau emitentului. – V. iscali.
ISLICAR, islicari, s. m. (Inv.) 1. Persoana care purta islic; p. ext. boier conservator, retrograd, refractar la ideile progresiste. 2. Fabricant sau negustor de islice. – Islic + suf. -ar.
IZMENEALA, izmeneli, s. f. (Fam.) purtare, atitudine afectata, lipsita de seriozitate, pretentioasa; fandoseala, sclifoseala. ♦ Strambatura, grimasa. – Izmeni + suf. -eala.
IZMENI, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fara naturalete, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urat, a se stramba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmeniti „a schimba”.
IMBRACA, imbrac, vb. I. Refl. si tranz. 1. A(-si) acoperi corpul cu vesminte. ♦ Refl. A purta haine de o anumita croiala, de o anumita calitate etc. 2. A-si procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) inveli. ♦ Tranz. A infata perna sau plapuma. ♦ Tranz. A inveli cu hartie, cu material plastic etc. copertele unei carti, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. in aur sau in argint. ♦ Tranz. Fig. A invalui, a ascunde (adevarata infatisare, adevaratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”).
INCARCAT2, -A, incarcati, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poarta o incarcatura. ♦ (Despre o gura de foc) Cu proiectilul introdus in arma. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, marit (in scopul de a insela). 4. (In sintagmele) Aer incarcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosfera incarcata = a) atmosfera plina de electricitate, premergatoare unei furtuni; b) fig. stare de incordare, de tensiune. Stomac incarcat = stomac balonat din cauza mancarii excesive. Limba incarcata = limba cu infatisare specifica unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) In care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale carui armaturi au sarcina electrica. – V. incarca.
INDOLIAT, -A, indoliati, -te, adj. Care poarta doliu; de inmormantare. ♦ Trist, indurerat. [Pr.: -li-at]- – V. indolia.
INDRAZNEALA, indrazneli, s. f. Atitudine sau purtare indrazneata; curaj, cutezanta, indraznire. ♦ Fapta indrazneata. – Indrazni + suf. -eala.
INGRIJI, ingrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. si refl. A avea grija de cineva sau de ceva, a purta de grija cuiva. ♦ Tranz. A pastra ceva in buna stare. ♦ Tranz. A avea grija de sanatatea cuiva. ♦ Refl. A-si cauta de sanatate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) A-si procura ceva (din vreme), a face pregatirile necesare. II. Refl. si tranz. (Inv.) A (se) ingrijora, a(-si) face griji. – In + grija.
INGRIJIT, -A, ingrijiti, -te, adj. I. 1. Caruia i se poarta de grija; care este pastrat cu grija. ♦ Curat; dichisit. 2. Facut cu grija, cu meticulozitate. II. (Inv.) Plin de griji; nelinistit. – V. ingriji.
INGRIJITOR, -OARE, ingrijitori, -oare, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (Rar) Persoana care ingrijeste pe cineva, care poarta cuiva de grija. ♦ (La f.) Femeie care ingrijeste un bolnav. 2. S. m. si f. Persoana insarcinata cu mentinerea curateniei (si supravegherea) unei institutii, a unui imobil, a unei locuinte etc. 3. Adj. (Inv.) Ingrijorator – Ingriji + suf. -ator.
INMANUSAT, -A, inmanusati, -te, adj. Care poarta manusi; cu manusi. – In + manusa (dupa fr. gante).
INNADI, innadesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adauga unui obiect (cosand, innodand, lipind etc.) o bucata, o portiune (de acelasi fel), pentru a-l mari, a-l lungi etc.; a pune o nada. ◊ Expr. (Refl.) A se innadi la vorba = a se porni la vorba, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde pofta de ceva bun, a lua obiceiul, naravul; a (se) naravi. ◊ Expr. A se innadi la cascaval = a se obraznici. a-si lua nasul la purtare. ♦ A se obisnui sa mearga prea des undeva, sa faca ceva (nepermis). – In + nada.
INSARCINAT, -A, (1) insarcinati, s. m., (2) insarcinate, adj. 1. S. m. (In sintagma) Insarcinat cu afaceri = diplomat care reprezinta guvernul sau pe langa un sef de stat strain, in absenta sau in locul ambasadorului. 2. Adj. (Despre femei) Care poarta un fat in pantece; gravida. – V. insarcina.
INSEMNAT, -A, insemnati, -te, adj. 1. Care poarta un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seama; insemnator. 3. Inregistrat, mentionat in scris. ♦ (Inv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. insemna.
INTREBUINTAT, -A, intrebuintati, -te, adj. De care s-a facut (mult) uz; care a fost folosit; uzat, purtat2. – V. intrebuinta.
JACHETA, jachete, s. f. Haina (tricotata) femeiasca incheiata in fata, care acopera partea de sus a corpului si care se poarta peste bluza sau peste rochie. ◊ Haina barbateasca de ceremonii, croita pe talie, lunga pana aproape de genunchi. – Din fr. jaquette.
JERPELI, jerpelesc, vb. IV. Refl. (Despre imbracaminte, carti etc.) A se invechi si a se rupe; a se uza; a se zdrentui. ♦ Tranz. A purta rau; a degrada, a strica. – Et. nec.
JETELA, jetele, s. f. Dig care se construieste la intrarea intr-un port maritim sau la gura unui fluviu care se varsa intr-o mare fara maree, pentru a evita innisiparea sau pentru a usura transportul aluviunilor. – Cf. fr. jetee.
JOBENAT, -A, jobenati, -te, adj. (Rar) Care poarta joben. Cu joben. – Joben + suf. -at.
KAIZER1, kaizeri, s. m. Denumire data imparatilor „Sfantului imperiu roman de natiune germana” si apoi imparatilor Germaniei; persoana care purta acest titlu. [Scris si: kaiser. – Pr.: kai-zar] – Din germ. Kaiser.
KEDIV, kedivi, s. m. Titlu purtat in trecut de viceregii Egiptului; persoana care avea acest titlu. – Din fr. khedive.
KRONPRINZ s. m. (In trecut, in Germania si in Imperiul Habsburgic) Titlu purtat de mostenitorul tronului; persoana care purta acest titlu. [Pr.: -print] – Cuv. germ.
NUMAIDECAT adv. 1. Imediat, fara intarziere. 2. (poarta accentul in fraza) Negresit, neaparat. – Numai + de + cat.
NUMEROTAT2, -A, numerotati, -te, adj. Care poarta un numar de ordine (pentru a putea fi identificat si deosebit); inregistrat sub un anumit numar; spec. paginat. – V. numerota.
NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o porecla drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a capata o anumita denumire, porecla sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce in discutie; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva intr-o functie; a angaja; a da cuiva o insarcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.
NUMIT, -A, numiti, -te, adj. 1. Care poarta numele sau porecla de..., cu numele de..., al carui nume este... ♦ Care a fost citat mai inainte, al carui nume s-a pomenit mai inainte. 2. (Inv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.
NUTRIT, -A, nutriti, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hranit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost intretinut, cultivat, purtat in suflet sau in minte. – V. nutri.
OBLOJI, oblojesc, vb. IV. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A trata (o rana, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace babesti, a lecui prin oblojeli; a pansa o rana. ♦ Fig. A purta cuiva de grija; a ingriji. 2. Tran. si refl. A (se) inveli, a (se) acoperi; a (se) infofoli, a (se) incotosmana. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”.
PANICUL, panicule, s. n. Tip de inflorescenta in forma de chiorchine compus, ale carui ramuri secundare sunt si ele ramificate si poarta flori, spiculete sau capitule2. [Var.: panicula s. f.] – Din lat. panicula, fr. panicule.
PONTON, pontoane, s. n. 1. Ambarcatie, de obicei fixa, care sustine o instalatie unde acosteaza navele. 2. Pod plutitor improvizat a carui platforma este sustinuta de barci sau de alte vase legate intre ele; fiecare dintre ambarcatiile care sustin platforma unui astfel de pod. 3. Vas fara motor si fara punte, care se remorcheaza la un vas cu motor si cu care se transporta marfurile dintr-un port sau se ancoreaza bastimentele mai mari. – Din fr. ponton.
RASFATA, rasfat, vb. I. 1. Tranz. A inconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrete exagerata; a alinta; a razgaia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face f*****e, mofturi; a se razgaia. 2. Tranz. si refl. A (se) inveseli, a (se) desfata, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spatiu mare, a se intinde. – Ras- + fata.
SCLAI, sclaiuri, s. n. Parte a joagarului care poarta busteanul dupa ce a trecut de ferastrau. – Et. nec.
SABANA, sabanale, s. f. Haina lunga asemanatoare cu un anteriu, pe care o purtau aprozii, vornicii si pajii la curtile domnesti. [Var.: savana s. f.] – Din tc. sebane.
SPERLA s. f. (Reg.) Cenusa inca fierbinte care acopera carbunii; spuza ◊ Expr. A da pe cineva prin sperla = a se purta rau cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva intr-o situatie penibila. A o da prin sperla = a o pati. – Et. nec.
TIZ, -A, tizi, -e, s. m. si f. Persoana care poarta acelasi nume cu alta, considerata in raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizu.
TAR, tari, s. m. Titlu purtat in trecut de monarhii unor state slave; persoana care purta acest titlu. – Din rus. tar.
TAREVICI, tarevici, s. m. Titlu purtat in trecut de fiul tarului desemnat de a fi mostenitor la tron; persoana care purta acest titlu. [Acc. si tarevici] – Din rus. tarevici, fr. tsarevitch.
TARINA1, tarini, s. f. 1. Camp cultivat; ogor, aratura. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pamant arabil, pasuni, paduri etc.). ◊ poarta tarinii = poarta facuta la inceputul drumurilor care intra intr-un sat. Gardul tarinii = gard care imprejmuieste un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular in perechi, cu miscari moderate, care se danseaza insotit de strigaturi cantate sau recitate; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: (reg.) tarna, (inv.) tearina s. f.] – Cf. scr. carina.
TARINA2, tarine, s. f. 1. Sotia tarului. 2. Titlu dat imparateselor Rusiei; persoana care purta acest titlu. – Din fr. tsarine.
TIGARET, tigarete, s. n. Tigareta (2). – Din [port]tigaret.
TUHAI, tuhaiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva incoace si incolo fara rost, a-l pune la munci grele; a hartui, a plictisi, a sacai. – Et. nec.
UMBLAT2, -A, umblati, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circula mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a colindat prin multe locuri, a trait si a vazut multe lucruri (acumuland o mare experienta de viata); calatorit, purtat2 (2). – V. umbla.
URMARE, urmari, s. f. 1. Actiunea de a urma si rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, inv., in) urmare = asadar, deci. ♦ Consecinta, efect. 2. (Inv.) Procedeu, fapta, purtare. – V. urma.
USOR1, usori, s. m. Fiecare dintre cei doi stalpi verticali de care se prind canaturile portii sau ale usii; partile laterale ale tocului usii sau ferestrei. [Var.: uscior, uscior s. m.] – Lat. osteolum.
VADEMECUM s. n. Carte (ghid, manual, repertoriu etc.) pe care o poarta cineva cu sine ca sa o consulte in diverse imprejurari. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum.
VAPOREAN, vaporeni, s. m. Navigator care stationeaza putin timp intr-un port, fara a avea domiciliul stabil in acesta. ♦ (Fam.) Marinar. – Vapor + suf. -ean.
VARA, veri, s. f. Anotimpul cel mai calduros al anului, cuprins intre primavara si toamna si reprezentand (in emisfera boreala) intervalul de timp de la 22 (21) iunie pana la 23 septembrie. ◊ Loc. adj. De vara = a) necesar in timpul verii; care se poarta in timpul verii; care se practica vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodeste vara; varatic. ◊ Loc. adv. La vara = in vara viitoare, in vara care urmeaza. Asta-vara = in vara care a trecut. (In) vara asta = in vara in care ne aflam. (Pop.) An-vara = in vara anului precedent. De cu vara = fiind inca vara. Peste vara = in timpul verii. ♦ (Adverbial; in forma vara) In cursul anotimpului mai sus definit; in fiecare an, in cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primavara).
VASILCA, vasilci, s. f. Cap de porc impodobit cu flori si cu panglici, purtat pe o tava de catre flacaii care colinda in ajunul Anului Nou; p. ext. numele colindului care se canta cu acest prilej. – Cf. Vasile (n. pr.).
VICLEAN, -A, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poarta, vorbeste fara sinceritate, ascunzandu-si adevaratele intentii (reprobabile); fatarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) siret, smecher, istet. 2. (Pop.) Rau, crud, neindurator, hain. 3. (Inv.) Care isi calca credinta sau cuvantul; necredincios; tradator. ♦ (Rar) Care nu crede in invataturile religiei crestine; pagan. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, d**c. [Var.: (inv.) hiclean, -a adj.] – Din magh. hitlen.
ZABUN, zabune, s. n. 1. Haina barbateasca purtata de tarani, facuta din lana sau din bumbac, de obicei lunga, cu sau fara maneci, impodobita cu cusaturi. 2. Anteriu lung si larg purtat de preoti si de calugari. 3. (Inv.) Haina lunga, fara maneci, confectionata din stofa scumpa, pe care o purtau boierii. [Var.: zobon s. n.] – Din bg. zabun.
ZAVELCA, zavelci, s. f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una in fata si alta in spate, ca fusta. [Var.: zavelca, zevelca, zivelca, zovelca, zuvelca s. f.] – Cf. bg. zavivka.
ZBURATOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. Pasare; animal (care zboara). 2. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ator.
ZEGHE, zeghi, s. f. 1. Haina taraneasca lunga, impodobita uneori cu gaitane negre, care se poarta in tinuturile muntoase. ♦ Haina facuta din piele de oaie, cu care se imbraca ciobanii; suba. 2. Postav gros din care se fac unele haine taranesti; dimie. [Var.: zeche s. f.] – Et. nec.
ZEVZECIE, zevzecii, s. f. (Rar) purtare de zevzec; nerozie, neghiobie. – Zevzec + suf. -ie.
MAHARAJAH, maharajahi, s. m. (In trecut) Titlu purtat de printii indieni (suverani); persoana care detinea acest titlu. [Var.: maharadjah s. m.] – Din fr. maharadjah.
MAIOU, maiouri, s. n. Articol de lenjerie sau de echipament sportiv (cu sau fara maneci), care acopera corpul de la umeri pana la brau, purtat direct pe piele. [Pr.: ma-iou. – Var.: maieu s. n.] – Din fr. maillot.
MAMELUCARIE s. f. (Rar) purtare, atitudine de mameluc (2). – Mameluc + suf. -arie.
MANEVRA, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizata si rapida a unor unitati militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. lupta. ♦ Pregatire tactica a unei armate sau a unei flote, in conditii asemanatoare cu cele de razboi. 2. Ansamblu de operatii executate pentru a alcatui sau a desface o garnitura de tren, pentru a deplasa vagoanele in directia voita etc. ♦ Ansamblu de operatii executate pentru deplasarea unei nave in directia voita, in special la acostare sau la iesirea din port. ♦ (Concr.) Parama folosita la legarea si la manuirea panzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea miscarilor executate, dupa un plan dinainte stabilit, in cursul unei interventii. Manevra obstetricala. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire intreprinsa de cineva pentru a-si atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.
MANIERA, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta in societate; comportare, tinuta. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare in societate. ♦ (La sg.) Politete, amabilitate; buna-cuviinta. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (asa) (sau de o) maniera... = in (asa) chip..., in (asa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie si de procedee care alcatuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinta de a repeta, in arta, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanica a unor procedee stilistice intr-o opera literara, din cauza carora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniere.
MANIERAT, -A, manierati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasa si cuviincioasa; (despre comportamentul oamenilor) care dovedeste buna crestere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, cautat. [Pr.: -ni-e-] – Din maniera. Cf. fr. maniere.
MANTIE, mantii, s. f. 1. (Astazi fig.) Haina (de ceremonie) ca o pelerina lunga si larga, care se purta peste celelalte haine. 2. Haina de postav lunga si larga, purtata mai ales de calugari, peste alta imbracaminte. ◊ Expr. A lua sub mantie = a proteja, a ocroti. – Din sl. mantija.
MANTILA, mantile, s. f. 1. (Inv.) Mantela (1). 2. Sal de dantela (neagra), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.
MARCAT2, -A, marcati, -te, adj. 1. Care poarta o marca (1). ♦ (Despre obiecte de metal pretios) Care are imprimat semnul oficial de garantie a calitatii si a autenticitatii. ♦ (Despre greutati) Prevazut cu semnul oficial care garanteaza exactitatea masurii indicate. ♦ (Despre cai de comunicatie) Care este prevazut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese in evidenta; accentuat, pronuntat, distinct, reliefat, nuantat. – V. marca.
MARCHIZ, marchizi, 1. Titlu purtat, in societatea medievala apuseana, de catre conducatorul unui comitat de frontiera; conducatorul militar al unei marci3. 2. Titlu de noblete in unele tari din Europa apuseana, superior aceluia de conte si inferior aceluia de duce. 3. Persoana care poarta unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.
MARESAL, maresali, s. m. 1. Gradul cel mai inalt din ierarhia militara din unele tari; ofiter care are acest grad. ◊ Maresalul curtii (regale) sau maresalul palatului = persoana care are conducerea administrativa generala a bunurilor unui monarh si raspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de aceasta persoana. 2. Nume care se dadea in Rusia si in Polonia presedintelui unui corp nobiliar. – Din fr. marechal.
MARGRAF, margrafi, s. m. Titlu purtat in evul mediu de unii principi germani, ale caror principate erau (sau fusesera candva) marci3; persoana care avea acest titlu. [Var.: marcgraf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.
ASUPRA prep. (Construit cu genitivul) 1. (Local), Peste; deasupra. Se apleaca asupra lui. ◊ Expr. A avea (ceva) asupra sa = a purta (ceva) cu sine. A prinde (pe cineva) asupra faptului = a surprinde (pe cineva) in momentul cand comite ceva (rau). (Substantivat, reg.); Cu asupra (de masura) peste masura. 2. (Local) Inspre, spre. Isi atinteste privirea asupra lui. 3. In contra; impotriva. Se repede asupra lui. 4. Cu privire la..., despre. Discutie asupra atomilor. 5. (Temporal; reg.) In preajma..., aproape de..., catre. A sosit asupra noptii. [Var.: asupra conj.] – Din lat. ad-supra.
MENAJA, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu intelegere; grija si ingaduinta, a se purta bine cu cineva; a cruta. ♦ Refl. A-si cruta sanatatea, fortele; a se ingriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi in zadar, a economisi. 3. (Frantuzism), A pregati ceva cu dibacie, a procura; a inlesni. – Din fr. menager.
MIRE, miri, s. m. Nume purtat de barbat in ziua sau in preajma casatoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, in ziua sau in preajma casatoriei, celor doua persoane care se casatoresc. – Cf. alb. mire „bun”.
MARINAR, marinari, s. m. Persoana care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ◊ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lasat pe spate (ca cel purtat de marinari la uniforma). – Marina + suf. -ar.
MODEST, -A, modesti, -ste, adj. 1. Care este lipsit de ingamfare; p. ext. moderat, cumpatat in purtare, in pretentii. 2. De proportii mici; de valoare sau de importanta redusa; lipsit de stralucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.
MASALAGIU, masalagii, s. m. (Inv.) Persoana care purta sau aprindea masalalele (pe strazi). – Masala + suf. -giu.
MASCAT, -A, mascati, -te, adj. 1. Care poarta masca (1), acoperit cu masca; mascuit. ◊ Bal mascat = bal la care participantii sunt deghizati sau poarta masca (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparenta inselatoare; disimulat. – V. masca.
VERIGHETA, verighete, s. f. Inel de metal (pretios, fara pietre) purtat ca simbol al legaturii dintre logodnici sau soti. – Veriga + suf. -eta. Cf. ngr. vergheta.
VESTA, veste, s. f. Obiect de imbracaminte scurt, fara maneci si fara guler, purtat de barbati sub haina si de femei peste bluza. – Din fr. veste.
MATINEU, matinee, s. n. 1. Spectacol care are loc dimineata sau in primele ore ale dupa-amiezii. 2. (Inv.) Rochie de casa pe care o purtau femeile dimineata. – Din fr. matinee.
CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.
MATRICOL, -A, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru in care se inscriu, intr-o institutie, numele persoanelor a caror evidenta este necesara; (in special) registru folosit in scoli, in care se inscriu numele, datele personale si situatia scolara a elevilor. ♦ Numar de ordine sub care sunt inscrisi soldatii in registrul unui regiment. 2. S. f. (Iesit din uz) Bucata dreptunghiulara de panza sau de stofa pe care se indica scoala la care invata un elev (si numarul sub care era inscris aici) si pe care acesta o purta prinsa pe brat sau pe piept. 3. Adj. De matricola; matricular. [Var.: matricul, -a s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.
TAMAR, tamare, s. n. Unealta de care se servesc zidarii la caratul caramizilor, formata dintr-o scandura cu un suport in partea de jos si care se poarta in spate, legata cu niste franghii; targa (1). – Et. nec.
MALAIER, malaieri, s. m. (Rar) Persoana care se ocupa cu negotul cu malai (1). ♦ Negustor ambulant care isi purta marfa in caruta si care primea plata in natura. – Malai + suf. -ar.
DEGETAR, degetare, s. n. 1. Capacel din metal sau din material plastic, care se poarta, la cusut, pe degetul cu care se impinge acul pentru a-l feri de intepaturi. 2. Planta erbacee veninoasa, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau rosii-purpurii; degetarita, degetel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.
MANUSA, manusi, s. f. 1. Obiect de imbracaminte confectionat din lana, tricot, piele, cauciuc etc., care acopera mainile, protejandu-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu manusi (cu cineva) = a avea o purtare plina de menajamente, de politete, de ingaduinta (fata de cineva). A arunca (cuiva) manusa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica manusa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Manunchi (1). 3. (Reg.; si ca termen tehnic in arheologie) Toarta (la oale, vase, cani). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care serveste pentru a prinde, a apuca, a strange. [Var.: manusa s. f.] – Mana + suf. -usa.
COMPORTAMENT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a actiona in anumite imprejurari sau situatii; conduita, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestarilor obiective ale animalelor si ale oamenilor prin care se exteriorizeaza viata psihica. – Din fr. comportement.
CONTAS, contase, s. n. 1. Haina luxoasa, lunga, purtata in trecut de boieri. 2. (Reg.) Haina barbateasca, de obicei imblanita (scurta pana la brau), pe care o poarta taranii, prin Bucovina si prin Moldova. [Var.: contos, contus s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontos.
CORECT, -A, corecti, -te, adj. 1. Care respecta regulile, normele dintr-un domeniu dat; asa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o tinuta, o purtare, o atitudine ireprosabila; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.
CORECTITUDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsa de greseli. 2. Tinuta sau purtare corecta; cinste. 3. (Log.) Insusire a gandirii care respecta legile logice. – Corect + suf. -itudine (dupa promptitudine etc.).
DOMINO, dominouri, s. n. 1. Imbracaminte de bal mascat, in forma de mantie lunga cu gluga. ♦ Persoana care poarta la bal o asemenea imbracaminte. 2. Numele unui joc de societate care se joaca cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, insemnate cu un numar de puncte (de la zero la sase) si pe care jucatorii le combina intre ele dupa anumite reguli. [Acc. si: (2) domino] – Din fr. domino.
MASCARICIUNE, mascariciuni, s. f. (Inv.) Vorba, gest, purtare triviala; mascarie. – Mascari + suf. -ciune.
ESARFA, esarfe, s. f. 1. Fasie de lana, de matase etc. care se infasoara in jurul gatului (mai ales de femei) ca podoaba. 2. Fasie de stofa sau de matase purtata in diagonala pe piept sau ca un brau, semn al unei functii (inalte) sau al unei demnitati. 3. Banda de stofa, de panza etc. care se poarta pe dupa gat ca sa sustina o mana bandajata sau fracturata. [Var.: esarpa s. f.] – Din fr. echarpe.
LEGANA, leagan, vb. I. 1. Tranz. A misca lin intr-o parte si in alta un copil (cu leaganul sau cu bratele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lasa purtat, amagit de sperante desarte. 2. Tranz. si refl. A (se) misca intr-o parte si in alta; a (se) clatina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da in leagan (4). 3. Refl. (Despre oameni) A misca ritmic (in mers, in pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).
LENTA, lente, s. f. Panglica lata de matase pe care o poarta regii, demnitarii, cei decorati etc. la solemnitati. – Din rus. lenta.
LESA, lese, s. f. Curea cu care se leaga sau cu care sunt purtati cainii. – Din fr. laisse.
MATURA, matur, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A curata o suprafata de praf, de gunoi etc. cu matura (1); a strange, a indeparta praful, gunoiul etc. cu matura. ♦ Tranz. A atinge in trecere. 2. Tranz. P. a**l. (Despre vant, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a strabate cu repeziciune o suprafata, indepartand totul din cale. 3. Tranz. Fig. A inlatura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvarli, a goni. – Din matura.
LOCOTENENT, locotenenti, s. m. 1. Grad de ofiter superior sublocotenentului si inferior locotenentului-major; persoana care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofiter superior locotenentului si inferior capitanului; persoana care poarta acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofiter superior mai mare decat maiorul si inferior colonelului; persoana care poarta acest grad. (Inv.); Locotenent-comandor = grad de ofiter in aviatia sau marina militara, echivalent cu maiorul; persoana care purta acest grad. 2. (Inv.) Persoana care tine locul unui demnitar. – Din it. locotenente.
NEACCENTUAT, -A, neaccentuati, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu poarta accent, care nu este scos in relief. 2. Fig. Lipsit de culoare, de stralucire; sters. [Pr.: ne-ac-cen-tu-at] – Ne- + accentuat.
NORMAT, -A, normati, -te, adj. 1. Care se efectueaza dupa norme (3) stabilite, care este corespunzator unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzator unor cantitati dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normata = sistem de contabilitate in care conturile poarta numere simbolice, aceleasi in toate intreprinderile si institutiile. 2. Care se conformeaza unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
PLASA1, plase, s. f. I. 1. Impletitura cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confectionat dintr-o astfel de impletitura; fileu. ◊ Plasa pescareasca = unealta de pescuit formata dintr-o retea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) in plasa = a insela, a amagi, a seduce (pe cineva). 2. Impletitura cu ochiuri (din sfoara, sarma etc.) care se aseaza in spatele portilor de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) si pentru a pune in evidenta cu usurinta marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o mosie in evul mediu, in Tara Romaneasca, cuvenita unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui judet, in vechea impartire administrativa a tarii; ocol. III. (Rar.) Limba de cutit; tais. – Din sl. plasa.
PLOSCA, plosti, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mica, rotund si turtit, cu gatul scurt si stramt, in care se tine bautura si care se poarta atarnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, barfeli de la unii la altii. 2. (Inv.) Vas in care vanatorul isi tinea praful de pusca. 3. Vas facut din tabla smaltuita, sticla, material plastic etc., cu o deschizatura larga in partea de sus, in care urineaza bolnavii imobilizati la pat. – Din bg., scr. ploska.
PONOS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecinta neplacuta; necaz, neajuns; nemultumire, suparare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-si face ponos cu cineva = a ajunge la neplaceri cu cineva, a-si pricinui suparare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiuna, a-l dusmani. 2. (Pop.) Clevetire, defaimare; injurie, calomnie, insulta. ♦ Nume rau, porecla (defaimatoare). 3. (Inv. si reg.) Acuzare, invinuire; para, protest; (concr.) plangere, reclamatie, jalba. 4. (Pop.) Cusur, vina. 5. (Reg.) Gluma, sotie; pozna. – Din sl. ponosu.
PRINCIPAT, principate, s. n. 1. Teritoriu condus de un suveran care are titlu de principe. ♦ (La pl.; de obicei determinat prin „romane” sau „dunarene”) Nume purtat de Tara Romaneasca si Moldova in perioada dinaintea Unirii. 2. Demnitate de principe. [Var.: (inv.) printipat s. n.] – Din fr. principat, lat. principatus.
PRINCIPE, principi, s. m. Titlu purtat de conducatorul unui principat si de membrii unor familii princiare, regale sau imperiale; persoana avand acest titlu; print. – Din it. principe, lat. princeps, -ipis.
purtaBIL, -A, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de imbracaminte) Care este comod de purtat, care nu se murdareste si nu se uzeaza usor; purtaret. – Din fr. portable (dupa purta).
RANCHIUNOS, -OASA, ranchiunosi, -oase, adj. Care poarta ranchiuna, care tine dusmanie; razbunator, dusmanos. – Din fr. rancuneux.
RASA2, rase, s. f. Haina de postav, larga si lunga pana la calcaie, pe care o poarta preotii, calugarii si calugaritele pe deasupra imbracamintei. – Din sl. rasa.
RAS2, -A, rasi, -se, adj. 1. (Despre barba, mustati, par) Taiat de la radacina. ♦ (Despre persoane) Care nu poarta barba (si mustati); care este barbierit; care are parul taiat pana la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsa, c-o fi rasa = in sfarsit, dupa multa vorba. 2. Curatat de stratul exterior prin frecare pe o razatoare. 3. Intins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafata, atingand aproape o suprafata; tangential. Zboara ras cu pamantul. 5. Plin pana la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
RASPUNZATOR, -OARE, raspunzatori, -oare, adj. 1. Care raspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poarta raspunderea; care trebuie tras la raspundere; responsabil. 2. (Inv.) Corespunzator. – Raspunde + suf. -ator.
ROZA, roze, s. f. 1. Trandafir. ◊ Expr. A sta pe roze = a se gasi intr-o situatie favorabila. ♦ Roza fisurilor = reprezentare grafica pentru determinarea directiilor principale pe care le urmeaza fisurile de separatie intr-un masiv de roci. Roza vanturilor = a) reprezentare grafica a regimului vanturilor intr-un anumit punct sau intr-o anumita zona de pe un teritoriu; b) reprezentare grafica, in forma de stea, a directiilor punctelor c*******e, folosita in cutia unei busole pentru a repera directia catre care se indreapta acul magnetic al busolei. 2. Slefuire speciala care se da diamantului. 3. Fereastra circulara mare, cu vitralii, asezata pe fatada catedralelor gotice, deasupra portii de intrare. – Din fr. rose, it., lat. rosa, germ. Rose.
SALAHOR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, platit cu ziua, care lucreaza mai ales la constructii de case, de sosele etc., (in trecut) taran scutit de dari, pus de domnie la dispozitia Portii Otomane pentru repararea cetatilor turcesti, intretinerea drumurilor si pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaor s. m.] – Din tc. salahor.
SARICA, sarici, s. f. Manta taraneasca lunga si mitoasa pe dinafara, tesuta din fire groase de lana, pe care o poarta oamenii de la munte. [Pl. si: sarice] – Din lat. sarica (= serica).
SFIALA, sfieli, s. f. Atitudine si purtare sfioasa, lipsa de incredere in sine, timiditate, lipsa de indrazneala; sentiment de rusine, de jena fata de cineva sau de ceva, teama, sfiiciune. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) saiala s. f.] – Sfii + suf. -eala.
SPECTACOL, spectacole, s. n. 1. Reprezentatie (teatrala, cinematografica etc.). 2. Ansamblu de elemente, de lucruri, de fapte care atrag privirile sau atentia, care impresioneaza, care provoaca reactii. ◊ Expr. A se da in spectacol = a atrage atentia printr-o purtare nepotrivita, a se face de ras. – Din fr. spectacle, lat. spectaculum.
SPORIFER, -A, sporiferi, -e, adj. Care poarta sau produce spori1. – Din fr. sporifere.
STEGAR, stegari, s. m. 1. purtatorul steagului unei unitati militare; portdrapel. 2. Cel care poarta steagul la nunta, la jocul calusarilor etc. 3. Fig. Cel care se afla in frunte luptatorilor pentru o cauza; p. gener. conducator, indrumator. – Steag + suf. -ar.
SASIU, sasiuri, s. n. 1. Cadru rigid de rezistenta care se monteaza pe osiile unui vehicul cu tractiune mecanica si care sustine caroseria. 2. Nume purtat de diferite tipuri de rame sau de cadre, intrebuintate in industrie, in legatoria de carti, in tipografie etc. – Din fr. chassis.
SORT, sorturi, s. n. 1. Obiect de imbracaminte pe care il poarta dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. in timpul lucrului, pentru a-si proteja imbracamintea. 2. Obiect de imbracaminte (cu maneci) care face parte din uniforma scolarilor si care se poarta peste haine. 3. (In portul popular femeiesc) Tesatura dreptunghiulara din lana sau din bumbac, de obicei impodobita cu broderii, care se poarta peste fusta. – Din germ. Schurz.
TOGA, togi, s. f. Mantie larga si lunga, fara maneci, pe care o purtau romanii peste tunica, infasurata pe corp, pornind de la umarul stang si lasand descoperit bratul si umarul drept. – Din lat. toga.
TOM, tomuri, s. n. Fiecare dintre partile unei lucrari, ale unei opere de proportii mai intinse, formand adesea o unitate independenta si purtand, de cele mai multe ori, un numar de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, opera, lucrare. – Din fr. tome, lat. tomus.
TONT, TOANTA, tonti, toante, adj., s. m. si f. (Om) prost, neghiob, natang. [Var.: (pop.) tant, -a adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.
TRANTI, trantesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvarli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamant, a dobori. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasandu-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de imbracaminte; a se imbraca in graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la tranta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, in graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tartja.
TUNICA, tunici, s. f. 1. Haina barbateasca (de uniforma), de obicei incheiata pana la gat si care se poarta peste camasa. ♦ Haina asemanatoare cu tunica (1), purtata de femei. 2. Imbracaminte (larga) purtata de unele popoare din antichitate, lunga pana la genunchi sau pana la pamant. 3. Membrana fibroasa care inveleste unele organe ale corpului. ♦ Membrana care acopera corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Invelis carnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica.
TURNANT, -A, turnanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se invarteste in jurul unui ax central; rotitor. ◊ Usa (sau poarta) turnanta = usa (sau poarta) formata din mai multe aripi, care se rotesc in jurul unui ax vertical central. Placa turnanta = placa mobila de otel sau de fonta, prevazuta cu sine, folosita in depouri si ateliere pentru a permite locomotivelor si vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau intoarcerea lor. 2. S. f. Mica biblioteca care se poate invarti in jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde coteste (in forma unui arc de cerc) un drum, o pista sportiva. – Din fr. tournant.
FLAMURA, flamuri, s. f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtand culorile nationale sau emblema marinei unei tari, folosit pe navele de razboi. 2. Pavilion triunghiular folosit in codul international de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din ngr. flamburon.
SURTUC, surtuce, s. n. Haina barbateasca (din postav) care acopera partea de sus a corpului si care se poarta (la tara) peste camasa sau peste vesta. – Din ngr. surtuko, rus. siurtuk.
FOFEAZA, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte in forma de aripa sau de brat: a) aripa unei ferestre, a unei usi sau a unei porti; b) fiecare dintre bratele care poarta scaunele unui scranciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vant; d) fiecare dintre talpile razboiului de tesut; e) fiecare dintre lopatelele pe care se intinde tortul cand se pune pe vartelnita; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofeaza = a umbla repede. [Pl. si: fofezi] – Et. nec.
FOLIA s. f. Vechi dans de origine portugheza, cu miscare rapida si inegala, care se danseaza cu acompaniament de castaniete; melodie dupa care se executa acest dans. – Cuv. port.
FOTA, fote, s. f. 1. Parte componenta a costumului popular romanesc (bogat ornamentata) purtata de femei, formata dintr-o tesatura dreptunghiulara de lana care se petrece in jurul corpului, tinand locul fustei, sau din doua bucati de stofa acoperind partea din fata a corpului (ca un sort) si pe cea din spate. 2. (Rar) Sort purtat de carciumari, de ospatari etc. – Din tc. fota.
FOTBAL s. n. Joc sportiv cu mingea intre doua echipe de cate 11 jucatori, fiecare dintre jucatori cautand sa introduca mingea in poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau cu oricare alta parte a corpului, in afara de maini. – Din engl., fr. football.
FOTOFOR, -A, fotofori, -e, adj. Care poarta, care are o sursa de lumina. – Din fr. photophore.
FRECATURA, frecaturi, s. f. 1. Frecare. 2. Loc care poarta urma unei frecari. 3. Fig. Mustrare aspra. 4. Fig. (La pl.) Divergente, neintelegeri (surde); frecusuri, frictiuni. – Lat. fricatura.
FREZA3, freze, s. f. Un fel de guler cu mai multe pliuri care se purta la gat in sec. XVI-XVII. – Din fr. fraise.
FRICHINI, frichinesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A se misca incoace si incolo fara rost; a se fatai. 2. Tranz. A purta de colo pana colo pe cineva, a sacai. – Et. nec.
FRONTISPICIU, frontispicii, s. n. 1. Partea superioara a fatadei principale a unui edificiu. 2. Prima pagina a unei carti, care, pe langa titlu, poarta adesea numele autorului, gravuri simbolizand cuprinsul lucrarii etc. ♦ Partea de sus de pe prima pagina a unui ziar, cuprinzand titlul si unele indicatii. – Din fr. frontispice, lat. frontispicium.
FRUCTIFER, -A, fructiferi, -e, adj. (Despre pomi) Care produce fructe comestibile; roditor. ♦ (Despre organele unei plante) Care poarta fructele. – Din fr. fructifere.
ATROCITATE, atrocitati, s. f. purtare, fapta, durere etc. atroce. – Din. fr.atrocite, lat. atrocitas, -atis.
FULAR, fulare, s. n. 1. Fasie dreptunghiulara dintr-o tesatura sau dintr-o impletitura de lana, de matase etc., care se poarta in jurul gatului. 2. Tesatura usoara de matase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard.
PADISAH, padisahi, s. m. Titlu purtat (in trecut) de monarh in unele tari din Orientul Apropiat si Mijlociu; persoana purtand acest titlu. – Din tc. pādisāh, fr. padisah.
PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui in Franta si in Anglia in evul mediu. ♦ Membru (pe viata) al uneia dintre cele doua camere legislative din Franta intre 1815 si 1848. ♦ Titlu de noblete in Marea Britanie, care confera dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoana care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.
PALASCA, palasti, s. f. (Inv. si reg.) Geanta de piele care se poarta la sold. ♦ Cartusiera. – Din tc. palaska, ngr. palaska.
PALTON, paltoane, s. n. Haina de iarna (lunga pana sub genunchi), facuta din stofa groasa si captusita, care se poarta peste celelalte obiecte de imbracaminte. – Din fr. paletot.
PAN2, pani, s. m. Denumire data (in evul mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri romani; persoana care purta acest titlu. – Din pol. pan.
PANDANTIV, pandantive, s. n. 1. Bijuterie care se poarta la gat, atarnata de un lantisor sau de o panglica. 2. Element arhitectural in forma de triunghi sferic cu varful in jos, situat in colturile arcelor mari care sprijina o cupola sau o turla. – Din fr. pendentif.
PANTALONAS, pantalonasi, s. m. (Mai ales la pl.) Diminutiv al lui pantalon. ♦ Spec. Pantalon scurt pentru copii. ♦ Spec. Chilot lung pana la glezna, impodobit cu volane de dantela, pe care il purtau femeile. – Pantalon + suf. -as.
PARDESIU, pardesie, s. n. Obiect de imbracaminte mai subtire decat paltonul, care se poarta, primavara si toamna, peste imbracamintea obisnuita. [Pl. si: pardesiuri] – Din fr. pardessus.
PATENTA, patente, s. f. 1. Drept exclusiv pe care il are un inventator de a pune in fabricatie si in vanzare produsul inventiei sale; act, diploma prin care se acorda acest drept; brevet de inventie. ♦ Fig. (Ir.) Sistem, procedeu (propriu cuiva). ♦ Certificat, dovada. ◊ Patenta de sanatate = act eliberat conducerii unui vas maritim, la plecarea dintr-un port, prin care se adevereste starea sanitara buna a echipajului. Patenta consulara = scrisoare de acreditare a unui consul. ♦ Drept de a profesa, de a exercita (pe cont propriu) o activitate sau o actiune comerciala. 2. (Inv.) Impozit anual platit de negustori si de liberii-profesionisti; act prin care se confirma plata acestui impozit si dreptul de exercitare a comertului sau a profesiunii libere. [Var.: patent s. n.] – Din fr. patente, germ. Patent.
PATRAFIR, patrafire, s. n. Obiect din odajdiile bisericesti, in forma de fasie lunga de stofa, de matase etc., pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preoti peste stihar, cand oficiaza. [Var.: epitrahil (inv.) patrahil, patrahir s. n.] – Din sl. petrahilu, ngr. epitrahilion.
PATRON2, -OANA, patroni, -oane, subst. 1. S. m. si f. Proprietar al unei intreprinderi. 2. S. m. (In Roma antica) Patrician roman, considerat in raport cu libertii sai. 3. S. m. si f. Sfant socotit protector al unei persoane, al unei corporatii sau al unei comunitati care ii poarta numele; zi calendaristica in care se praznuieste un sfant si pe care o serbeaza cei care poarta numele acelui sfant. ♦ Ocrotitor, protector. – Din lat. patronus, germ. Patron, fr. patron.
PATRONIMIC, patronimice, adj. (In sintagma) Nume patronimic (si substantivat, n.) = a) nume pe care il poarta (dupa tata) toti membrii unei familii; nume de familie; b) (la unele popoare) nume dat membrilor unei familii si format de la numele tatalui cu ajutorul unui sufix social. – Din fr. patronymique.
PAIANJEN, paianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi si cu abdomenul nesegmentat, care se hranesc cu insecte mici, prinse de obicei intr-o panza subtire tesuta de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care il secreta; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Panza de paianjen (1); paienjenis. 3. Unealta folosita pentru prinderea si extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucatilor de cablu ramase intr-o sonda. 4. (Sport) Fiecare dintre colturile de sus ale portii la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prajina care se asaza pe varful clailor, al stogurilor sau al acoperisurilor de paie ca sa le apere de vant. [Pr.: pa-ian-. – Var.: (reg.) paiajen, paiajen, painjen, paingan, painjen, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. Pajasina.
PARCALAB, parcalabi, s. m. 1. Titlu dat in evul mediu, in tarile romanesti, persoanelor insarcinate cu conducerea unui judet, a unui tinut, a unei cetati, avand atributii militare, administrative si judecatoresti; persoana care purta acest titlu. 2. Administrator al satelor boieresti si manastiresti, in evul mediu; (mai tarziu) primar (rural). ♦ Strangator de biruri, perceptor rural. 3. (Reg.) Comandant al unei inchisori; temnicer. – Din magh. porkolab.
PECTORAL, -A, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. 2. Care se foloseste ca remediu in bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constand dintr-o bucata de stofa impodobita cu pietre scumpe, pe care il purtau pe piept faraonii egipteni si marele preot la evrei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.
PELERINA, pelerine, s. f. 1. Haina larga de lungimi variabile, fara maneci, adesea cu gluga, care se poarta peste alta imbracaminte. 2. Imbracaminte femeiasca in forma de guler mare, care acopera umerii (si bustul) si care se poarta peste palton sau peste rochie. – Din fr. pelerine.
PELUZA, peluze, s. f. 1. Suprafata de teren intr-o gradina, intr-un parc etc., cu iarba scurta si deasa (si cu flori); gazon. 2. Fiecare dintre cele doua parti extreme ale tribunelor unui stadion, situate in spatele portilor terenului de joc. – Din fr. pelouse.
PENALTI, penaltiuri, s. n. Lovitura de pedeapsa dintr-un punct situat aproape de poarta, acordata la fotbal, handbal etc. in urma unei greseli comise in apropierea propriei porti de catre echipa aflata in aparare. – Din fr., engl. penalty.
ANANAS, ananasi, s. m. 1. Planta erbacee perena originara din tarile calde, cu frunze lungi si tulpina scurta, care poarta in varf o inflorescenta simpla ca un spic (Ananas sativus). 2. Fructul comestibil al acestei plante, carnos, cu gust dulce-acrisor si foarte aromat. – Din fr. ananas.
ANDOSAT, -A, andosati, -te, adj. (Despre cecuri, polite) Care poarta (pe verso) numele persoanei imputernicite sa incaseze contravaloarea. – V. andosa.
AROGANT, -A, aroganti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poarta cu aroganta; care arata, tradeaza aroganta. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis.
AROGANTA s. f. purtare obraznica si sfidatoare; atitudine de mandrie dispretuitoare. – Din fr. arrogance, lat. arrogantia.
LECTICA, lectici, s. f. Un fel de pat sau de scaun, purtat de cai sau de oameni, intrebuintat ca mijloc de locomotie in antichitatea romana, in evul mediu si (astazi) in unele tari orientale; litiera. [Acc. si: lectica] – Lat. lectica.
ANIMAL, -A, animali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiinta organizata, uni- sau pluricelulara, inzestrata cu facultatea de a simti si de a se misca; p. restr. vietate, jivina, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poarta ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Caldura animala. ♦ De natura organica. Carbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.
COCHETARIE, cochetarii, s. f. purtare, atitudine, mod de a se imbraca (atragator) prin care o persoana cauta sa placa (altei persoane de s*x opus). – Din fr. coquetterie.
ANTEPORT, anteporturi, s. n. Zona la intrarea intr-un port, inconjurata partial de diguri de aparare si destinata stationarii temporare a navelor; avanport. – Ante- + port.
ANTERIU, anterie, s. n. Haina lunga purtata de preotii ortodocsi; sutana. ♦ Haina lunga pe care o purtau in trecut boierii romani. ♦ Haina lunga purtata in trecut de lautari. [Var.: antereu s. n.] – Din tc. anteri.
ARHIDUCE, arhiduci, s. m. Titlu dat printilor din fosta casa imperiala a Austriei; barbat care purta acest titlu. – Din fr. archiduc, lat. archidux (dupa duce).
EPATA, epatez, vb. I. Tranz. A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau tinuta neobisnuita, extravaganta. – Din. fr. epater.
ROBA, robe, s. f. 1. Haina de ceremonie, lunga (si neagra), cu maneci largi, pe care o poarta magistratii si avocatii in sedinte, precum si profesorii universitari (la anumite solemnitati). 2. Denumire a culorii si a particularitatii parului la cai, vaci etc. – Din fr. robe.
APARARE, aparari, s. f. Actiunea de a (se) apara. ◊ Loc. vb. A lua apararea = a apara (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una din formele principale de lupta, care urmareste oprirea ofensivei inamicului; totalitatea masurilor luate in acest scop. ♦ (Concr.) Parte intr-un proces care apara cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucatorilor dintr-o echipa sportiva care au rolul de a apara sau proteja poarta proprie. – V. apara.
CONVENIENTA, conveniente, s. f. (Mai ales la pl.) Regula de purtare impusa de o anumita societate; uzanta. ◊ Loc. adj. De convenienta = facut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de forma. ♦ Casatorie de convenienta = casatorie la care se tine seama numai de interese materiale si familiale. [Pr.: -ni-en-] – Din it. convenienza.
ROC, rocuri, s. n. (Reg.) Un fel de palton scurt care se poarta mai ales la tara. – Din germ. Rock.
APARATOR, -OARE, aparatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apara sau protejeaza. 2. S. m. si f. Persoana care apara sau sprijina ceva sau pe cineva. ♦ Persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei. ♦ Jucator dintr-o echipa sportiva care are rolul de a apara sau proteja propria poarta; fundas. 3. S. n. si f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apara + suf. -ator.
SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman si din alte tari musulmane; persoana care poarta (sau purta) acest titlu. ♦ (Inv.) Sultan-mezat = licitatie speciala care avea loc in divanul tarii. – Din tc. sultan.
ECHIPAMENT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de imbracaminte, de incaltaminte si de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. pentru a (se) echipa. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive si de mecanisme, impreuna cu elementele de legatura, apartinand unei instalatii, unei masini etc. si indeplinind o anumita functie in cadrul acestor sisteme tehnice. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme si instalatii care serveste pentru controlul zborului si functionarii motorului unui avion, precum si pentru asigurarea conditiilor de confort in interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care il poarta soldatii pe front sau la instructie. – Din fr. equipement.
VICE- Element de compunere insemnand „adjunct”, „subordonat imediat”, care serveste la formarea unor substantive-nume de grade, de functii, de titluri sau de persoane care le poarta. – Din fr. vice-, lat. vice.
VICECOMITE, vicecomiti, s. m. Denumire data in evul mediu, in Transilvania, dregatorului subordonat comitelui si numit de acesta; persoana care purta acest titlu. – Vice- + comite.
VICLENI, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. (Inv. si pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Inv.) A trada, a insela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.
VICLENIE, viclenii, s. f. Insusirea de a fi viclean; fapta, purtare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, viclesug. ♦ (Cu sens atenuat) Siretenie, smecherie, siretlic; stratagema. – Viclean + suf. -ie.
VICONTE, viconti, s. m. Titlu de noblete ereditar, inferior contelui si superior baronului; persoana care poarta acest titlu. – Din fr. vicomte.
PERCIUNAT, -A, perciunati, -te, adj. Care poarta perciuni, cu perciuni. – Din perciune.
PERUCA, peruci, s. f. Obiect confectionat din par, din lana, din fire sintetice etc. si purtat pe cap, peste sau in locul parului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.
PESTELCA, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Sort de panza sau de postav pe care-l poarta femeile peste rochie si care, uneori, se poarta si de catre barbati; spec. fota dinainte; p. gener. fota. 2. Bucata de panza triunghiulara prinsa cu o latura de verga unei corabii, care serveste la pastrarea la adapost a burtii velei, cand aceasta este stransa. – Din bg. prestilka.
PESCHES, peschesuri, s. n. 1. (Inv., pop. si fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva pesches (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dusmanului. 2. Spec. Dar anual, in bani sau in natura, pe care domnii tarilor romane il ofereau Portii Otomane (impreuna cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii tarilor romane sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (inv.) peschis s. n.] – Din tc. peskes.
ARHIDUCESA, arhiducese, s. f. 1. Titlu dat printeselor din fosta casa imperiala a Austriei; femeie care purta acest titlu. 2. Sotie de arhiduce. – Din fr. archiduchesse, it. archiduchessa.
PESTIMAN, pestimane, s. n. 1. (Inv. si pop.) Obiect de imbracaminte femeiasca confectionat din stamba sau din alt material usor, care se infasoara, in unele locuri la tara, ca o fusta in jurul trupului; p. ext. sort de protectie purtat de meseriasi. 2. (Reg.) Legatoare de cap care se poarta pe sub broboada. [Var.: (reg.) pesteman s. n.] – Din tc. pestimal.
ARMINDEN, armindeni, s. m. Nume popular al zilei de 1 mai (considerata ca inceput al primaverii); sarbatoare populara de primavara (tinuta la 1 mai). ♦ Pom sau crengi verzi care se pun in ziua de 1 mai la poarta, usa sau ferestrele caselor. – Cf. sl. Ieremiinu, -dĩnĩ „ziua [sfantu]lui Ieremia”.
PIEPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaleta confectionat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinti marunti, care serveste la pieptanat1 parul sau pe care femeile il poarta in par ca podoaba. 2. (Mai ales la pl.) Unealta cu dinti metalici, folosita in industria casnica la pieptanatul1 fibrelor textile; pieptanusi; p. ext. element al masinii industriale de pieptanat fibrele textile. 3. P. a**l. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau parti componente ale acestora, care seamana, ca forma sau ca intrebuintare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piepten s. m.] – Lat. pecten.
PILOTINA, pilotine, s. f. Ambarcatie care conduce navele ce intra sau ies dintr-un port si care aduce pilotul1 pe aceste nave. – Din fr. pilotin.
PIVNICER, pivniceri, s. m. 1. Persoana care are sub supravegherea sa o pivnita de vinuri; chelar. 2. Titlu dat boierului care avea in grija viile si pivnitele domnesti; persoana care purta acest titlu. – Pivnita + suf. -ar.
PIZMAS, -A, pizmasi, -e, s. m. si f., adj. (Pop.) 1. S. m. si f., adj. (Persoana) care poarta pizma cuiva; (om) rautacios, invidios; p. ext. (om) plin de ura, potrivnic, dusmanos, vrajmas, pizmuitor, pizmataret, pizmataret, pizmaret. 2. Adj. (Despre actiuni, manifestari etc. ale oamenilor) Care exprima ura, dusmanie, invidie. – Pizma + suf. -as.
PLACA, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafata unui element de constructie, a unui obiect etc. cu un strat de material de alta natura, pentru a-l proteja, pentru a-i infrumuseta aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucator sa patrunda spre poarta adversa, imobilizandu-l cu mainile. 3. (Livr.) A parasi, a abandona. – Din fr. plaquer.
PLACAT2, -A, placati, -te, adj. 1. (Despre elemente de constructie, obiecte etc.) Care are suprafata acoperita cu un strat de alt material (de calitate superioara). 2. (Despre jucatorii de rugbi) Oprit (prin imobilizare cu mainile) sa patrunda spre poarta adversa. – V. placa.
PLANS2, -A, plansi, -se, adj. Care a plans, care poarta urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plangaret (2). – V. plange.
PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla in voie dintr-un loc intr-altul pentru a se recrea, a face miscare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca voda prin loboda = a umbla in toate partile fara nici o piedica. (Fam.) Du-te de te plimba = vezi-ti de treaba, du-te si lasa-ma-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate si a insoti pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a trece dintr-o parte in alta. [Var.: (reg.) preumbla, primbla vb. I] – Lat. perambulare.
PLOCON, plocoane, s. n. 1. Dar omagial intrand in obligatiile vasalilor catre poarta sau ale supusilor catre curtea domneasca sau catre stapanul mosiei; (astazi, fam.) dar, cadou (facut adesea pentru un serviciu, o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva in fata cuiva. ♦ Spec. Dar care se da nasilor (la nunta, la botez sau in anumite ocazii). 2. (Inv.) Jertfa, ofranda. 3. (Si in sintagma plocon de nume) Denumire data, in evul mediu, in tarile romane, unor dari sau daruri, devenite apoi obligatii ale birnicilor. [Var.: poclon s. n.] – Din sl. poklonu.
LUXOS, -OASA, luxosi, -oase, adj. Fastuos, somptuos; bogat. ♦ (Despre persoane) Care se imbraca elegant, care face lux2, care poarta lucruri scumpe. – Lux2 + suf. -os. Cf. fr. luxueux.
POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.
POLCA1, polci, s. f. (Reg.) Haina femeiasca de stofa (captusita sau imblanita), de diferite lungimi, croita pe talie, care se poarta la tara. – Din rus. pol'ka „poala a hainei”.
POLITICOS, -OASA, politicosi, -oase, adj. Care are o atitudine amabila, binevoitoare, indatoritoare, care se poarta cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arata, demonstreaza politete. purtare politicoasa. – Din ngr. politikos.
POLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apa”) Joc sportiv de echipa in care jucatorii, deplasandu-se inot intr-un bazin, incearca sa marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mana in poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipa practicat calare, in care mingea este lovita cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo.
VRANITA, vranite, s. f. (Reg.) poarta de scanduri sau de nuiele impletite. [Var.: vramita s. f.] – Din scr. vratnica.
POM, pomi, s. m. Nume generic pentru orice arbore salbatic sau cultivat care produce fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de iarna (sau de Craciun) = brad (sau alt conifer) impodobit cu daruri si ornamente, cu prilejul Craciunului si al Anului nou. Pomul mortului = copacel (mai ales brad) sau ramura impodobita cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc., care se poarta inaintea cortegiului mortuar (la mortii necasatoriti) pana la cimitir si se infige pe mormant dupa ce s-au dat de pomana fructele, zaharicalele etc. de pe el. ◊ Expr. (Fam.) A fi in pom = a se afla intr-o situatie dificila, precara (din punct de vedere material). – Lat. pomus.
PORCAI, porcaiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. si refl. recipr. A (se) insulta in mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ai.
PORCOS, -OASA, porcosi, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poarta, care vorbeste ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os.
PORT1- Element de compunere care inseamna „purtator de...”, „sustinator de...”, „purtare de...”, servind la formarea unor substantive. – Din fr. porte-.
PORT2, (2,3) porturi, s. n. 1. Faptul de a purta sau de a detine. Portul armelor este interzis. 2. Conduita obisnuita, fireasca, normala. Ori te poarta cum ti-e vorba, ori vorbeste cum ti-e portul. 3. Imbracaminte caracteristica unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ◊ Expr. (Pop.) A purta portul (cuiva) = a se asemana, a se potrivi cu cineva, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Imbracaminte folosita la anumite ocazii. – Din purta (derivat regresiv).
PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevazut cu instalatiile necesare pentru acostarea, incarcarea, descarcarea si repararea navelor. 2. Oras care are un port (1). – Din fr. port, it. porto.
PORTABIL, -A, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu usurinta, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable.
PORTALTOI, portaltoaie, s. n. Planta pe care are loc operatia altoirii. – Port1- + altoi (dupa fr. port-greffe).
PORTANT, -A, portanti, -te, adj. (Tehn.) Care sustine ceva, care poarta ceva. ◊ Forta portanta = portanta. – Din fr. portant.
PORTAR, portari, s. m. 1. Persoana insarcinata cu paza (intrarii) unei intreprinderi, a unei institutii, a unei case de locuit etc. 2. Boier insarcinat cu paza curtii domnesti (si cu alte treburi de protocol, administrative etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregator insarcinat cu apararea capitalei si a curtii domenesti moldovene; comandant suprem al ostirii moldovene din trecut; hatman. 3. Sportiv dintr-o echipa care apara spatiul portii proprii spre a evita primirea de goluri. – poarta + suf. -ar.
PORTARMA s. f. purtare, detinere a unei arme de foc. Permis de portarma. – Port1- + arma.
PORTATIV2, -A, portativi, -e, adj. Usor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dictionar portativ = dictionar de format mic, usor de manuit. – Din fr. portatif.
PORTBAIONETA, portbaionete, s. f. Dispozitiv din piele atasat la o centura militara, in care se fixeaza si se poarta baioneta. [Pr.: -ba-io-] – Din fr. porte-baionnette.
PORTCHEI, portchei, s. n. Inel metalic, toc de piele etc. pentru pastrat cheile. – Port1- + chei (dupa fr. porte-clefs).
PORTCLISEU, portclisee, s. n. Caseta de lemn sau metalica in care se introduce placa pe care se fotografiaza. – Port1- + cliseu.
PORTCUTIT, portcutite, s. n. Organ al unei masini-unelte de aschiere care serveste la fixarea in pozitia dorita a unuia sau a mai multor cutite, in vederea prelucrarii pieselor. – Port1- + cutit (dupa fr. porte-couteau).
PORTDRAPEL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoana care poarta drapelul unei unitati militare, al unei asociatii sportive etc. ♦ Fig. Persoana care sta in fruntea unui curent, a unei miscari; p. ext. idee calauzitoare. 2. S. n. Toc de piele prins de o curea petrecuta peste piept, in care se fixeaza coada drapelului pentru a putea fi purtat mai usor. – Port1- + drapel (1, dupa fr. porte-drapeau).
PORTE-BONHEUR s. n. Obiect considerat ca aducator de noroc celui care il poarta; talisman. [Pr.: port-bonor] – Cuv. fr.
PORTFARD, portfarduri, s. n. Un fel de poseta mica in care isi pastreaza femeile fardurile si alte produse cosmetice. – Port1- + fard.
PORTHARTA, portharti, s. f. Geanta plianta de piele, de panza, de musama etc. in care se pastreaza harti (militare). [Var.: porthart s. n.] – Port1- + harta (dupa fr. porte-carte).
PORTITA, portite, s. f. Diminutiv al lui poarta. ◊ Expr. Portita de scapare = posibilitate de a scapa dintr-o situatie dificila. – poarta + suf. -ita.
PORTJARTIER, portjartiere, s. n. Obiect de imbracaminte femeiasca confectionat dintr-un material textil (elastic), de care sunt prinse jartierele. [Pr.: -ti-er] – Port1- + jartiera (dupa fr. porte-jarretelles).
PORTMANUSCRIS, portmanuscrise, s. n. (Tipogr.) Cleste de lemn sau de metal care fixeaza pagina manuscrisului. – Port1- + manuscris.
PORTOCHELARI s. m. Toc de piele, de material plastic, de metal etc. in care se tin ochelarii. – Port1- + ochelari.
PORTO-FRANCO s. n. Port3 (sau o parte a lui) in care, potrivit unei conventii speciale, marfurile importate, exportate sau aflate in tranzit nu sunt supuse taxelor vamale. [Var.: porto-franc s. n.] – Din it. porto-franco.
PORTPAGINA, portpagini, s. f. Suport de hartie sau de carton pe care se asaza zatul tipografic al unei pagini pentru a putea fi transportat. – Port1- + pagina (dupa fr. porte-page).
PORTPERIE, portperii, s. f. 1. Organ sau piesa a unei masini (electrice) de care este fixata o perie (de contact). 2. Suport pe care se tin periile. – Port1- + perie.
PORTSABIE, portsabii, s. f. Obiect din piele, stofa sau metal prins de centura, in care se fixeaza sabia. – Port1- + sabie (dupa fr. porte-glaive).
PORTSCHI, portschiuri, s. n. Dispozitiv care ajuta la transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor in vederea transportarii schiurilor. – Port1- + schi.
PORTSCULA, portscule, s. f. (Tehn.) Portunealta. – Port1- + scula (dupa fr. porte-outil).
PORTSEMNAL, portsemnale, s. n. Suport montat pe un vehicul pentru a sustine felinarele de semnalizare. – Port1- + semnal.
PORTSTINDARD, portstindarde, s. n. Portdrapel (1). – Port1- + stindard.
PORTTABAC, porttabacuri, s. n. (Rar) Tabachera. – Port1- + tabac.
PORTUAR, -A, portuari, -e, adj. Care apartine unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire.
PORTULAN, portulane, s. n. 1. Publicatie-ghid despre o regiune sau despre un port3, destinata navigatorilor. 2. Harta de navigatie folosita in evul mediu. – Din fr. portulan.
PORTUNEALTA, portunelte, s. f. Piesa sau dispozitiv de prindere a unei unelte in vederea manuirii ei la prelucrari efectuate manual sau cu masini-unelte; portscula. – Port1- + unealta (dupa fr. port-outil).
PORTIE, portii, s. f. 1. Cantitate determinata dintr-un material, dintr-o substanta, dintr-un aliment, destinata a fi utilizata dintr-o data sau intr-un anumit interval de timp. 2. (Mai ales in forma portiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucata, fragment. [Var.: portiune s. f.] – Din fr. portion.
PORTIONA, portionez, vb. I. Tranz. A imparti (un aliment) in portii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. portionner.
SAH, (1) sahi, s. m., (2) sahuri, s. n. 1. S. m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzator titlului de imparat; persoana care are acest titlu; sahinsah. 2. S. n. Joc de origine orientala care se disputa intre doua persoane, pe o tabla impartita in 64 de patratele, alternativ albe si negre, cu 32 de piese, miscate dupa anumite reguli, scopul final fiind castigarea regelui adversarului; p. ext. tabla si piesele care servesc la joc; satrange. ♦ Situatie in cursul jocului mai sus definit, in care regele uneia dintre parti este atacat de o piesa a adversarului; (cu valoare de interjectie) cuvant insotind miscarea care creeaza aceasta situatie. ◊ Expr. A da sah = a pune in pericol regele adversarului. A tine (pe cineva) in sah = a limita jocul adversarului la apararea regelui; fig. a tine pe cineva in tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. sah. Cf. germ. Schach.
VIOREA, -ICA, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporas. 2. Planta erbacee din familia liliaceelor, din al carei bulb cresc doua-trei frunze lunguiete si o tulpina care poarta flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioara2 + suf. -ea, -ica.
POSETA, posete, s. f. Geanta mica din piele, material plastic etc. in care femeile tin si poarta acte, bani si diferite accesorii de toaleta. – Din fr. pochette.
POTCAP, potcapuri, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. 2. Compus: potcapul-calugarului = planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene dispuse in capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podukapu.
POTURI s. m. pl. (Inv. si pop.) Pantaloni largi in partea de sus si stransi pe pulpe (cu obiele), impodobiti pe margini cu gaitane, purtati astazi de taranii din unele regiuni, iar odinioara de arnauti si de haiduci. ♦ Pantaloni taranesti confectionati din piele tabacita de oaie sau de miel. – Din tc. potur.
PRAPUR, prapuri, s. m. 1. Steag ostasesc din tarile romane, prins de obicei in varful unei lanci; flamura; p. ext. materialul steagului descris mai sus. 2. Steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte solemnitati religioase. 3. (Pop.) Membrana care inveleste diferite organe interne ale corpului, in special stomacul si intestinele; peritoneu. [Var.: prapor s. m.] – Din sl. praporu.
SAUAS, sauasi, s.m. Cal dintr-un atelaj care poarta saua (pe care incaleca vizitiul).
PREOCUPA, preocup, vb. I. 1. Tranz. (Despre idei, sentimente etc.) A pune stapanire pe cineva, a domina, a absorbi; p. ext. a nelinisti, a framanta, a ingrijora. 2. Refl. A se interesa indeaproape, a purta de grija (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. A destepta interesul; a interesa, a atrage. [Pr.: pre-o-] – Din fr. preoccuper, lat. praeoccupare.
PRES, presuri, s. n. Covor lung si ingust care se asterne pe jos in incaperile sau pe scarile unei cladiri. ◊ Expr. (Fam.) A duce (pe cineva) cu presul = a pacali, a insela, a purta (pe cineva) cu vorba. ♦ Covoras pentru sters talpa incaltamintei la intrarea intr-o casa. – Et. nec.
PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. Luare in posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) in primire = a preda, a incredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) in primire = a prelua (ceva); a receptiona. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in primire = a) a lua (pe cineva) in grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l indruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l intampina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) in care este permis accesul publicului intr-un loc; b) (despre incaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie. – V. primi.
VISTIER, vistieri, s. m. (In evul mediu, in tarile romanesti) Titlu dat marelui dregator care avea in sarcina sa administrarea financiara a tarii si a vistieriei statului; persoana care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.
PROCESIUNE, procesiuni, s. f. 1. Sir lung de oameni care merg intr-o anumita ordine in aceeasi directie si cu acelasi scop; cortegiu, convoi; alai. 2. Ceremonie religioasa in timpul careia credinciosii merg in convoi, purtand diferite obiecte de cult, cantand imnuri religioase sau rostind rugaciuni, pentru a multumi sau a cere ajutorul divinitatii intr-o anumita imprejurare. [Pr.: -si-u-. – Var.: (inv.) procesie s. f.] – Din fr. procession, lat. processio, -onis.
PROPILEE s. f. pl. Intrare monumentala a unui templu sau a unui palat din antichitate, formata din mai multe incaperi si porti legate intre ele cu porticuri si cu scari; spec. vestibulul Acropolei din Atena. [Pr.: -le-e] – Din fr. propylee.
PIJAMA, pijamale, s. f. Imbracaminte formata din pantaloni si bluza, care se poarta mai ales noaptea (in timpul somnului). – Din fr. pyjama.
PULOVER, pulovere, s. n. Obiect de imbracaminte tricotat care acopera partea de sus a corpului si se poarta de obicei peste camasa sau peste bluza. [Var.: pulovar s. n.] – Din fr., engl. pull-over.
SABRETAS, sabretase, s. n. Un fel de geanta de piele care se purta odinioara, atarnata de centiron, la unele uniforme de cavalerie. – Din fr. sabretache.
SALBA, salbe, s. f. 1. Podoaba de purtat la gat, alcatuita dintr-unul sau mai multe siraguri de monede, medalii, pietre pretioase sau margele. ◊ Expr. Salba d******i = persoana suparatoare, de care nu poti scapa; om rau, necinstit, ticalos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salba-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-galbui si cu fructele capsule rosii (Evonymus latifolius); salba-raioasa = arbust inalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care contine gutaperca in scoarta radacinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.
SAL, saluri, s. n. 1. Tesatura din lana, matase etc., de diverse forme si dimensiuni, impodobita cu desene, broderii sau franjuri, pe care femeile o poarta pe cap sau pe umeri. ♦ Fular. 2. (Inv.) Stofa fina de lana, fabricata in Orient. ♦ Fasie lunga de sal (2) purtata de barbati, dupa moda orientala, in jurul capului sau al mijlocului; cearsaf (2). – Din tc. sal.
SALUPA, salupe, s. f. Mica ambarcatie cu motor, care serveste la transportul persoanelor si al marfurilor sau la diverse operatii (de remorcare) in rada unui port. – Din fr. chaloupe.
SALVARI s. m. pl. Pantaloni lungi, foarte largi, cu rascroiala mica, stransi la glezna, purtati mai ales in Orientul Mijlociu, atat de barbati cat si de femei; p. gener. (depr.) pantaloni largi. – Din tc. salvar.
BETEL s.m. Mic arbust tropical, din familia piperaceelor, cu tulpini grimpante cultivat pentru frunzele sale, cu gust intepator. (din fr. betel, port. betele)
purtaRE, purtari, s. f. Actiunea de a (se) purta si rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brate). 2. Folosire, intrebuintare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre imbracaminte sau incaltaminte) care se poarta in mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a incepe sa intrebuintezi (un lucru) in mod obisnuit, zilnic. A-si lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduita, comportare. – V. purta.
purtaT1 s. n. 1. (Pop.) Fel, mod de a se imbraca; port. 2. Utilizare, intrebuintare. 3. Conduita, purtare, comportare. – V. purta.
purtaT2, -A, purtati, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre imbracaminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experienta. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie dupa care se executa acest dans. – V. purta.
purtaRET, -EATA, purtareti, -e, adj. (Despre imbracaminte, incaltaminte) Care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. ♦ (Inv.; despre carti) De dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtaret. – purta + suf. -aret.
purtaTOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. Unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – purta + suf. -ator.
SAPCA, sepci, s. f. Acoperamant de cap (pentru barbati) confectionat din panza, piele sau postav, cu o calota rotunda sau plata si prevazut cu cozoroc, purtat, in general, de militari, elevi, muncitori etc. si avand uneori semnele distinctive corespunzatoare ocupatiei. – Din bg., rus. sapka „caciula”.
SENAL, senale, s. n. Portiune navigabila in lungul unui rau, al unui canal sau al unui lac, destul de larga si de adanca pentru a asigura navigatia la intrarea intr-un port. [Var.: sanal s. n.] – Din fr. chenal.
SERPAR (1) serpare, s. n., (2) serpari, s. m. 1. S. n. Brau lat de piele (prevazut cu buzunare) pe care il poarta taranii; chimir. 2. S. m. Pasare rapitoare, asemanatoare cu acvila, cu spatele de culoare bruna-cenusie si cu pantecele alburiu, care se hraneste mai ales cu serpi, soparle si broaste (Circaetus gallicus). – Sarpe + suf. -ar.
SICANA, sicane, s. f. 1. Actiune prin care cineva sacaie, agaseaza pe altcineva cu cereri si cu pretentii neindreptatite; sacaiala fara motiv. ♦ Pricina neintemeiata, subtilitate falsa; tertip, alibi. 2. Obstacol (de forme diferite) montat pe circuitul unui fluid pentru a-i micsora viteza, pentru a-i imprima un drum ocolit sau pentru a-i uniformiza debitul, dandu-i astfel posibilitatea sa se raceasca, sa depuna suspensiile pe care le poarta etc. – Din fr. chicane.
OBLANIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport facut dintr-o bucata de panza incolacita, pe care femeile il pun pe crestet cand poarta greutati pe cap. – Din scr. oglavnik.
OBICEI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuala castigata prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obisnuinta, invat. ◊ Loc. adv. De obicei = de regula, in mod obisnuit, in genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obisnui. 2. Deprindere consacrata; mod de a se purta, de a se imbraca, randuiala, uz etc. comune unui popor sau unei comunitati omenesti; datina, traditie, uzanta, uz, randuiala. 3. (Inv.) Lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin traditie; cutuma. ◊ Obiceiul pamantului = denumire specifica data cutumei in tarile romanesti in timpul oranduirii feudale. [Pl. si: obiceie] – Din bg. obicaj.
OFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Imprejurare, penalizata de arbitru, in care un jucator aflat in posesia mingii se gaseste in zona pe care o formeaza linia ultimului jucator al echipei adverse si linia portii adverse. – Din engl. off-side.
OMENIE s. f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blanda, intelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (in mod) inuman, (in mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + suf. -ie.
OFITER, ofiteri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent pana la general; persoana care poarta unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor functionari cu atributii sau cu insarcinari speciale; persoana avand acest titlu. ◊ Ofiter al starii civile = persoana insarcinata cu incheierea actelor de stare civila si cu oficierea casatoriei civile. 3. (Iesit din uz) Grad (mai mare decat cel de cavaler) conferit prin anumite decoratii; persoana care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung si subtire, cu capul mare si osos, cu carnea tare si putin gustoasa, care traieste in baltile din Delta Dunarii (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofiter, fr. officier.
SOSON, sosoni, s. m. Incaltaminte de iarna (din pasla, cauciuc etc.) care se poarta peste pantofi. – Din fr. chausson.
STAFETA, stafete, s. f. 1. (Inv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; stafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: p. ext. veste, stire. ◊ Expr. Fam. A umbla cu stafeta sau a duce stafeta = a purta vorba, a barfi, a cleveti. 3. Concurs sportiv la alergari, schi, inot etc., care consta in parcurgerea unei distante regulamentare in patru parti egale, de catre o echipa compusa din patru persoane, care strabat succesiv distanta repartizata, cu obligatia de a transmite coechipierului urmator un obiect conventional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect conventional care se transmite succesiv intr-o astfel de competitie. ♦ Sportiv care participa la o stafeta (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.
STAMPILAT, A, stampilati, -te, adj. Care poarta o stampila (2). – V. stampila.
OBRAZNICI, obraznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-si lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocari pentru o obraznicie. – Din obraznic.
OBRAZNICIE, obraznicii, s. f. Atitudine, purtare, vorba obraznica; necuviinta, insolenta, impertinenta; (cu sens atenuat) neascultare, neastampar. – Obraznic + suf. -ie.
OCHELARIST, -A, ochelaristi, -ste, s. m. si f. (Fam.) Persoana care poarta ochelari. – Ochelari + suf. -ist.
OMOFOR, omofoare, s. n. Vesmant bisericesc in forma unei esarfe, pe care arhiereul il poarta pe umeri in timpul serviciului bisericesc. – Din sl. omoforu.
OMONIM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvant care are aceeasi forma si aceeasi pronuntare cu alt cuvant sau cu alte cuvinte, de care difera ca sens si ca origine. 2. S. m. Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva; tiz. – Din fr. h******e.
STRENGARITA, strengarite, s. f. Fata sau femeie tanara vioaie, zglobie, care se poarta ca un strengar. – Strengar + suf. -ita.
SUBEICA, subeici, s. f. (Reg.) Suba scurta pe care o poarta femeile. – Suba + suf. -eica.
OPINCAR, opincari, s. m. 1. Persoana care poarta opinci; om de rand, taran. 2. Persoana care lucreaza sau vinde opinci. – Opinca + suf. -ar.
BERAT, beraturi, s. n. (Inv.) Act, titlu, inscris purtand pecetea sultanului. (din tc. berat, cf. alb., bg. berat)
FADO, fadouri, s. n. Nume dat unui gen de cantece populare portugheze. [Acc. si: fado] – Din port., fr. fado.
FAMILIARITATE, familiaritati, s. f. 1. purtare, atitudine simpla, prietenoasa, c******a. 2. Familiarism; (la pl.) gesturi, cuvinte etc. care sunt ingaduite numai intre prieteni foarte apropiati. [Pr.: -li-a-] – Din fr. familiarite, lat. familiaritas, -atis.
FANARIOT, -A, fanarioti, -te, s. m., adj. 1. S. m. Grec din paturile instarite care locuia in cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Portii Otomane ori dregator sau domn in tarile romanesti care provenea din aceasta patura greaca instarita. ◊ Epoca fanariotilor = perioada din istoria Romaniei cuprinsa intre anii 1711 si 1821. 2. Adj. Care apartine fanariotilor (1), privitor la fanarioti; caracteristic fanariotilor; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariotis.
ORAR1, orare, s. n. Vesmant bisericesc in forma de fasie lunga si ingusta de lana, de matase sau de bumbac, purtat pe umar de diacon in timpul slujbei religioase. – Din sl. orarĩ, lat. orarium.
FARAON, faraoni, s. m. 1. Titlu pe care il purtau vechii regi ai Egiptului; persoana care avea acest titlu. ♦ (Fam., ir. sau glumet) Tigan. 2. (Inv.) Numele unui joc de carti. – Din fr. pharaon.
FASCIE1, fascii, s. f. l. (La pl.) Manunchi de nuiele de mesteacan, legat cu o curea, avand la mijloc, in partea superioara, o secure si purtat de lictorii care insoteau pe unii magistrati romani. 2. Fascina. – Din lat. fascis.
FATARNICIE, fatarnicii, s. f. Lipsa de sinceritate (in purtare, atitudini etc.); purtare, atitudine prefacuta, ipocrita; prefacatorie, ipocrizie, falsitate, fatarie. – Fatarnic + suf. -ie.
CORONAMENT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioara a unei cladiri, a unei porti etc. 2. Partea superioara a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executata, de obicei, din piatra fatuita. 3. Coroana (5). – Din fr. couronnement (dupa coroana).
CORNER1, cornere, s. n. Lovitura din coltul terenului, la fotbal, care se acorda echipei in atac, daca un jucator din aparare trimite mingea in spatele liniei propriei porti. – Din engl., fr. corner.
TARABULUS, tarabuluse, s. n. (Inv.) Sal oriental care se infasoara in jurul capului sau se poarta la cingatoare. – Tc. Tarabulus «Tripolis».
FERMENEA, fermenele, s. f. Haina scurta facuta din stofa brodata cu fir sau cu matase, uneori captusita cu blana, pe care o purtau odinioara boierii peste anteriu; scurteica imblanita cu blana de oaie, purtata de tarani. – Din tc. fermene.
FES, fesuri, s. n. Acoperamant al capului pentru barbati, de forma unui trunchi de con, facut din pasla sau postav (rosu) si adesea impodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poarta fesul, se spune la adresa celui care face anumite actiuni numai pentru a dobandi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a face pe cineva sa ramana uimit in fata unei prostii savarsite; a comite o mare prostie. ♦ Caciulita crosetata sau calota de fetru purtata (de femei si de copii) pe varful capului. – Din tc. fes.
FETIS, fetisuri, s. n. Obiect considerat ca fiind inzestrat cu o forta magica, supranaturala, capabil sa dea ajutor celui care il poseda, il poarta etc. – V. amuleta, talisman. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adoratii oarbe, nejustificate. [Pl. si: fetise] – Din fr. fetiche.
ZICE, zic, vb. III. Intranz. A purta numele; a se numi; a se chema.
DARVALA, darvale, s. f. (Pop.) Munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ Loc. adj. De darvala = a) (despre oameni) care indeplineste muncile fizice cele mai grele, mai neplacute; b) (despre haine, imbracaminte) care se poarta la lucru, care poate fi rupt, murdarit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A ramane de darvala = a ramane pe drumuri, a nu mai avea posibilitati de trai. A face (pe cineva) de darvala = a ocari, a batjocori, a face de doua parale. – Et. nec.
OSANDA, osande, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsa la care este supus cineva (de catre organele judiciare). ◊ Expr. A-si face osanda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-si face osanda cu cineva = a se purta rau, fara mila; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, napasta, nenorocire, urgie. – Din osandi (derivat regresiv).
FUZELAJ, fuzelaje, s. n. Parte componenta a avionului sau a planorului, care face legatura intre aripi si ampenaje si care poarta incarcatura, postul de pilotaj, comenzile etc. – Din fr. fuselage.
CINEVA pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai multi), o persoana pe care n-o cunoastem (sau care nu trebuie sau nu vrem sa fie numita); oarecine, careva, cinevasi. ♦ (Fam.; purtand accentul in fraza) Un om de valoare, de seama. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va.
FUNDAS, fundasi, s. m. Jucator din apararea unei echipe de fotbal, de rugbi etc., care actioneaza in imediata apropiere a portii proprii (la fotbal), a liniei de tinta (la rugbi) etc.; aparator. – Fund1 + suf. -as.
ZIMNICEAN, -A, zimniceni, -e, s.m., s.f., adj. 1. S.m., f. Persoana nascuta si crescuta in orasul Zimnicea (port la Dunare). 2. Adj., s.m., f. (Locuitor sau locuitoare) din orasul Zimnicea. (din Zimnicea (n.pr.) + suf. -an)
LAIBAR, laibare, s. n. 1. Haina taraneasca (de postav) scurta pana in talie, stransa pe corp si de obicei fara maneci; laibarac. 2. Manta lunga si larga pe care o purtau odinioara boierii. – Din sas. leibel.
