SUFICIENT, -A, suficienti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este in cantitate satisfacatoare, atat cat trebuie; destul, de ajuns, satisfacator. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ intre „insuficient” si „bine”, cu care se noteaza uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o parere foarte buna si nejustificata despre sine; plin de sine, infumurat, ingamfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

SUFICIENT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial Care satisface cerintele; in cantitatea necesara; destul. 2) (despre persoane) Care manifesta prin atitudine o satisfactie excesiva fata de sine; plin de sine; infumurat; vanitos; arogant. [Sil. -ci-ent] /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente

BATOS, -OASA, batosi, -oase, adj. 1. Drept, teapan, rigid ca un bat. ♦ Fig. (Despre oameni sau firea lor) Lipsit de mladiere; rigid; ingamfat, plin de sine. 2. (Despre plante) Cu tulpina lemnoasa. – Bat + suf. -os.

PLIN, -A, plini, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, incaperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, in care se afla ceva pana la limita. ◊ Expr. Plin ochi = umplut pana la limita capacitatii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o parere foarte buna despre sine, a fi increzut, ingamfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a indurat prea multe necazuri si nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) In care au fost introduse cartuse; incarcat. 2. Fara goluri; intreg, compact, masiv. ♦ Intreg, deplin, nestirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile si drepturile prevazute de lege. Catedra plina = catedra care are numarul de ore prevazut de regulament. 3. Care cuprinde, contine, are ceva in cantitate sau in numar mare. ♦ (Despre ochi) Napadit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, incarcat total sau partial cu ceva. ♦ Murdar, manjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinte, corpul lor sau parti ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grasut. 6. Care are amploare, intensitate; desavarsit. Luna plina = luna perfect rotunda, aflata in faza ei maxima. Voce plina = voce sonora, cu volum. ◊ Expr. In plin(a)... = in mijlocul..., in miezul..., in toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spatiu etc.; continut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care ramane in permanenta intr-o conducta de transport. ◊ Loc. adv. Din plin = din abundenta. ◊ Loc. adj. si adv. In plin = in centru, la tinta. ◊ Loc. prep. In plinul... = in mijlocul...; p. ext. in toiul... ◊ Expr. A-i merge cuiva in plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reusi, a izbandi. A da o lovitura (sau a lovi, a nimeri) in plin = a nimeri bine tinta vizata, a-si ajunge scopul. A-i iesi cuiva cu plin(ul) = a-i iesi cuiva in cale cu un vas plin (fapt considerat in credinta populara ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzina pana la refuz rezervorul unei masini. – Lat. plenus.

POD, poduri, s. n. I. 1. Constructie de lemn, de piatra, de beton, de metal etc. care leaga intre ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pamant, sustinand o cale de comunicatie terestra (sosea sau cale ferata) si asigurand continuitatea caii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheata = strat continuu de gheata care acopera in intregime suprafata unui rau sau a unui lac ca urmare a unei perioade indelungate de temperatura scazuta a aerului. Pod carstic = portiune a tavanului unei pesteri ramasa suspendata in urma prabusirii acestuia. Pod plutitor (sau umblator) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mainii = a pune mana streasina la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figura caracteristica prin indoirea corpului pe spate in semicerc, cu sprijin pe maini si pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un sir de barci sau de plute legate de ancore sau de piloti. Pod de vase. ♦ Punte suspendata (mobila) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platforma avand forma asemanatoare cu a unui pod (I 1) si care serveste ca loc de lucru, ca element de protectie etc.; spec. macara cu scheletul in forma de pod (I 1), pe care se deplaseaza aparatul de ridicare si de transportare a greutatilor. ◊ Pod-bascula = bascula prevazuta cu o platforma pe care se cantaresc in statiile de cale ferata vagoanele incarcate cu marfa. Pod rulant = macara mobila alcatuita dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare inaltime deasupra solului si care se foloseste in ateliere, in hale de montaj, in turnatorii etc. pentru ridicarea unor sarcini si deplasarea lor pe directie orizontala. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulatiei vagonetelor intre rampele puturilor de mina si colivia de extractie. Podul sondei = platforma folosita ca rampa pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sonda. Pod de siguranta = platforma prevazuta cu deschideri pentru trecere, montata din loc in loc intr-un put de mina pentru a opri caderea unei persoane care ar aluneca pe scari sau pentru a retine o roca desprinsa din pereti. 3. (Inv.) Puntea unei nave. 4. (Inv.) Pavaj din scanduri groase de stejar cu care se acopereau strazile; caldaram: p. ext. strada, ulita pavata cu scanduri. Podul Mogosoaiei. 5. (In practicile religiei crestine ortodoxe) Bucata de panza ingusta si lunga care se asterne din loc in loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spatiul dintre acoperis si planseul superior al unei cladiri. ◊ Loc. adv. Din pod in pivnita = in intregime, complet. ◊ Expr. A calca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, ingamfat, increzut. A cadea ca din pod = a ramane surprins, uimit, dezorientat, buimac. A calca ca din pod = a merge cu pasi nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. a**l. 1. (In sintagmele) Podul mainii = dosul mainii. Podul palmei = partea interioara a palmei, de la incheietura cu antebratul pana la degete. 2. Lucrare protetica dentara, metalica sau mixta, folosita ca metoda terapeutica. – Din sl. podu.

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

FALI, falesc, vb. IV. 1. Refl. A se arata mandru de cineva sau de ceva; a se mandri, a se lauda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arata plin de sine, ingamfat; a se ingamfa, a se falosi. 2. Tranz. (Inv.) A preamari, a slavi. – Din sl. hvaliti.

NARA, nari, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale prin care respira si miros oamenii si unele animale. ◊ Expr. Cu narile (sau nara) in vant = cu capul ridicat, cu o tinuta semeata; p. ext. mandru, plin de sine. A se umfla in nari sau a-si umfla narile = a-si lua un aer semet; p. ext. a-si da importanta, a se ingamfa. 2. Piesa metalica in forma de tub amplasata pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lantul ancorei de pe punte in afara bordului. [Var.: (reg.) nare s. f.] – Lat. naris.

SUI, sui, vb. IV. 1. Refl. si intranz. A se indrepta spre un loc mai ridicat, a merge in sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A inainta, a avansa, a ajunge pana la... 2. Refl., tranz. si intranz. A (se) aseza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) catara. ◊ Expr. A (se ) sui calare (pe cal sau in sa) = a incaleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau in scaun) = (despre imparati, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva sa ajunga la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) in cap = a abuza de bunatatea cuiva, a pune stapanire pe cineva. 3. Refl. A se inalta, a se ridica (in vazduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sangele in obraz = a se inrosi la fata (de manie, de rusine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se ingamfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau in cap) = a se ameti de bautura, a se imbata. A i se sui parul in varful capului = a se speria, a se ingrozi, a se inspaimanta. 4. Refl. (Despre numere, preturi, sume) A creste, a urca, a se mari, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (pana) la... = a ajunge (pana) la... ♦ Tranz. A face sa creasca, sa sporeasca. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cantareti) A intona note (din ce in ce mai) inalte; a ridica. – Lat. subire.

FALNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care manifesta fala; plin de sine; increzut; mandru; fudul; maret; ingamfat; infumurat; semet. 2) Care are o tinuta impresionanta; cu aspect senzational. 3) (despre persoane) Care denota demnitate si mandrie; plin de demnitate si mandrie; trufas; semet. /fala + suf. ~nic

FUDUL ~a (~i, ~e) si substantival Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; increzut; ingamfat; infumurat; falnic; mandru; maret; semet. /<turc. fudul

INCREZUT ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre persoane) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; mandru; fudul; falnic; semet; maret; ingamfat; infumurat. /v. a (se) increde

MARET ~eata (~eti, ~ete) 1) Care impresioneaza prin aspect, proportii sau prin perfectiunea insusirilor sale; impunator; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; ingamfat; increzut; fudul; semet; mandru; falnic; infumurat. /a mari + suf. ~et

MANDRU¹ ~a (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnitatii si onoarei; demn. 2) Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; increzut; ingamfat; infumurat; fudul; falnic; semet; maret. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfactie (ca urmare a unui succes, a unei reusite sau a unei victorii). 4) Care inspira admiratie; plin de semetie. /<sl. mondru

NARA nari f. 1) Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale la om si la unele animale. ◊ Cu narile (sau cu ~a) in vant a) in plina goana; b) cu multa graba; c) plin de sine; trufas. A se umfla in nari (sau a-si umfla narile) a-si da aere. 2) Ori-ficiu pe bordul unei nave, prin care este trecut lantul ancorei. [G.-D. narii] /<lat. naris

A SE PROTAPI ma ~esc intranz. 1) reg. A ocupa o pozitie verticala fixa, stand ca un protap. 2) fam. A se posta ostentativ (inaintea cuiva). 3) fig. A fi plin de sine. /Din protap

SEMET ~eata (~eti, ~ete) si adverbial 1) Care exprima demnitate si mandrie; plin de demnitate si mandrie; falnic; trufas. 2) Care se remarca prin curaj; curajos; indraznet. 3) rar Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; mandru; fudul; increzut; maret; ingamfat; infumurat; falnic. /Orig. nec.

TANTOS ~a (ĩ, e) si adverbial peior. (despre persoane) Care manifesta orgoliu (nemasurat); plin de sine; fudul; mandru; increzut; infumurat; ingamfat; maret; falnic; semet. A umbla ~. /Orig. nec.

bat (bete), s. n. – Bucata de lemn, nuia. Probabil din sl. bici „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultatile pe care le prezinta nu sint de netrecut. Pledeaza in favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, si absenta acestor cuvinte in dialecte. In schimb, celelate explicatii date pina acum, nu par convingatoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se refera la sl. butu „sceptrum” (› rom. bita), de unde provine si mag. bot; insa ipoteza sa lasa neexplicata transformarea lui t in t. DAR pune in legatura cuvintul bat cu bita, ca mai sus, si cu mag. pa(l)ca; pentru dificultatile prezentate de aceasta analogie, cf. Skok, 62. Exista si unii care cauta explicatia in lat. Dupa Pascu, Lat., 256, din lat. *vittum, si acesta de la vitta; totusi, ramine nelamurita alterarea consoanei finale. Scriban se gindeste la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde si calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridica mari dificultati. Der. batos, adj. (fibros; drept, teapan; ingimfat, plin de sine); betigas, betisor, s. n. *dim. al lui bat).

BATOS, -OASA, batosi, -oase, adj. 1. Drept, teapan. ♦ Fig. (Despre oameni sau despre firea lor) Lipsit de mladiere; rigid; ingamfat, plin de sine. 2. (Despre plante) Cu tulpina lemnoasa. – Din bat + suf. -os.

SEMNIFICATIV ~a (~i, ~e) 1) Care exprima cu claritate precisa; cu inteles precis. 2) Care vorbeste de la sine; plin de inteles; graitor; elocvent. 3) rar Care prezinta valoare; de anumita importanta; important; insemnat. /<fr. significatif

INFATUAT, -A, infatuati, -te, adj. plin de sine insusi, ingamfat, infumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatue. Cf. it. infatuato.

AB IOVE PRINCIPIUM (lat.) sa incepem cu Iupiter – Vergiliu „Bucolica”, III, 60: Ab iove principium, Musae; Iovis omnia plena: /Ille colit terras; Illi mea carmina curae („Muze, sa incepem cu Iupiter; toate sunt pline de Iupiter: /El vegheaza campiile; in grija lui las cantecele mele”). Cu aceste cuvinte isi incepe pastorul Dameta intrecerea in versuri cu pastorul Menalca. A incepe cu ce este mai important.

BROASCA¹ ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

Cyrene, una dintre nimfe, fiica lui Hypseus, regele lapitilor. Priceputa in ale vinatorii, Cyrene traia in paduri, in salbaticie. Intr-o zi, pe cind se lupta cu un leu, Apollo a vazut-o si, plin de admiratie pentru curajul tinerei, s-a indragostit de ea. El a luat-o cu sine in Africa, in tinutul Libyei, unde Cyrene i-a daruit un fiu, Aristaeus (v. si Aristaeus).

INCANTAT, -A, incantati, -te, adj. plin de bucurie, de multumire, de entuziasm; fermecat, vrajit, fascinat. ◊ Expr. Incantat (de cunostinta), formula de politete prin care o persoana isi exprima multumirea cand face cunostinta cu cineva. ♦ (Rar) Incantator. – V. incanta.

DOLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profunda pricinuita de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectiva; atitudine plina de tristete a celui caruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care aminteste un eveniment dureros. 2. Semn exterior (imbracaminte neagra, banta neagra etc.) prin care cineva isi exprima doliul (1); perioada cat cineva poarta asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se foloseste pentru a exprima durerea la moartea si dupa moartea unei rude. ◊ Loc. adv. In doliu = in haine de culoare neagra (in semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil.

plin² ~a (~i, ~e) 1) si fig. (in opozitie cu gol) (despre vase, recipiente, incaperi etc.) Care contine atat cat poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~a. ◊ ~ (cu) ochi umplut pana la limita. A fi ~ de sine a fi increzut. 2) si fig. Care poseda sau contine o cantitate ori un numar mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greseli. ~ de emotii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; caruia nu-i lipseste nimic; intreg; complet. ◊ Luna ~a luna rotunda. Voce ~a voce puternica si sonora. 4) (despre persoane sau despre parti ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Fata ~a. 5) Care este fara goluri; care nu e desert. Nuca ~a. Stiulete ~. /<lat. plenus

DINAMIC, -A, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De miscare, de forta; privitor la miscare, la forta. 2. plin de miscare, de actiune, activ; care este in continua (si intensa) miscare, evolutie; care se desfasoara rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprima o actiune ce se face cu participarea intensa sau cu un interes special din partea subiectului. El se gandeste. Ea isi aminteste. ♦ (Despre oameni) Care dovedeste forta vitala, putere de a se afirma si de a actiona; energie. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiaza legile miscarii corpurilor tinand seama de masele lor si de fortele care se exercita asupra lor. 2. (Tehn.) Raport intre valorile maxime si minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensa, schimbare continua, bogatie de miscare. ◊ Dinamica populatiei = totalitatea schimbarilor (cantitative) care au loc in cadrul unei unitati de populatie. – Din fr. dynamique.

COMUNITATEA EUROPEANA A ENERGIEI ATOMICE (EURATOM), organizatie internationala guvernamentala, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entitati ale Comunitatilor Europene. Fondata prin Tratatul separat de la Roma din 1957, isi incepe activitatea in 1958, in scopul coordonarii politicilor statelor membre in domeniul cercetarii nucleare si al crearii unei piete comune pentru materialele si echipamentele nucleare. Membri fondatori: Belgia, Franta, R.F.G., Italia, Luxemburg si Olanda. Alti membri: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin in 1986), Spania si Portugalia (din 1986).

COMUNITATEA EUROPEANA A CARBUNELUI SI OTELULUI (C.E.C.O.), organizatie internationala guvernamentala, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entitati ale Comunitatii Europene. Fondata prin Tratatul de la Paris din 1951, isi incepe activitatea in 1952, in scopul formarii unei piete comune a carbunelui si a produselor siderurgice, in vederea unei repartizari mai judicioase a productiei si a cresterii productivitatii muncii in statele membre. Membri fondatori: Belgia, Franta, R.F.G., Italia, Luxemburg si Olanda. Alti membri: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin in 1986), Spania si Portugalia (din 1986).

RENGA, poeme japoneze inlantuite, formate din 31 de silabe in grupe de cate 5, 7, 5 si 7, 7, la care isi aduc de obicei contributia doi poeti. Genul literar a cunoscut o deosebita inflorire intre sec. 13 si 16, atingand punctul culminant in sec. 15. In zilele noastre se considera ideal un grup de 7-8 persoane care sa compuna aproximativ 100 de strofe. Regulile de compozitie sunt stricte, deoarece importanta nu este legatura, ci efectul general creat de poem. Se aleg teme traditionale cum ar fi: particularitati ale anotimpurilor, florile de cires, luna plina, dragostea etc.