PLÁȘCĂ, plăști, s. f. (Reg.) Un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. – Din sl. plastŭ.

LÉȘNIC, leșnice, s. n. (Reg.) Specie de plasă de pescuit. [Var.: léșniec s. n.] – Din bg. leštnik „alun”.

pláșcă¹, plăști, s.f. (reg.) 1. un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. 2. plantă cu frunzele crețe; crețișoară, tășculiță. 3. (înv.) pelerină lungă, mantie, hlamidă; veșmânt lung. 4. (înv.) platoșă. 5. bandaj, pansament; cataplasmă. 6. acoperișul casei. 7. loc în care se păstrează nutrețul pentru vite. 8. obiect care servește la susținerea fagurilor. 9. (înv.) praștie de aruncat pietre.

plășcár, plășcári, s.m. (reg.) persoană care pescuiește cu plașca (plasă de pescuit).

cercálă (cercắli), s. f. – Năvod, plasă de pescuit. Rut. čekalo (Drăganu, Dacor., VI, 267); r s-ar explica prin asimilarea cu vb. a cerca. Din rom. ar putea proveni mag. cserkálo.

cîrlíg (cîrlíge), s. n. – 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Șperaclu, cheie. – 5. Croșetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o ușă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuțit de tăbăcar. – 12. Mlădiță sau cercel de viță de vie. – 13. Subtilitate în argumentație, maliție. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creație expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicații sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s. m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s. n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s. f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonț, s. n. (Trans., cîrlig); cîrlionț (var. (s)cîrlion(ț), cîrlioanță), s. m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionța (var. încîrlionța, (în)cîrlionți), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionț nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151).

cistíc (cístice), s. n. – Năvod, plasă de pescuit. Sl., cf. sb. čestar, rut. čistak, cu același sens; lipsește veriga imediată. Aceeași origine în cistină, s. f. (Dobr., vîrșă), cf. bg. čistina, găstina „grosime”.

cóbcă (-ci), s. f. – Năvod, plasă de pescuit. Rus. kobka „sac” (DAR). În Dobr.

SÉINĂ s. f. plasă de pescuit triunghiulară, folosită pe fundurile nisipoase și puțin adânci. (< fr. seine)

halắu (haláie), s. n. – Năvod, plasă de pescuit. – Var. hălău, aloavă. Mag. haló (DAR; Cihac, II, 504), cf. sb., cr. (h)alov (Miklosich, Fremdw., 74), de unde var. Diez, Gramm., I, 128, se gîndea la gr. ἀλιεύειν „a pescui”.

năpădí (năpădésc, năpădít), vb. – A invada, a irupe. Sl. napadati, der. de la napasti, napada (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 211; Tiktin), cf. sl. napadŭ „invazie”; bg. napadam și prăpădi. – Der. năpadă, s. f. (învazie; oprimare, atac); năpăditor, adj. (invadator); năpastă (var. năpast(i)e), s. f. (înv., impozit suplimentar, contribuție adițională, introdusă pentru prima oară în Muntenia de Mihnea Vodă, în 1586; înv., nedreptate, injustiție, opresiune; nenorocire, calamitate, necaz), direct din sl. napastĭ „calamitate” (Miklosich, Lexicon, 408; Cihac, II, 211); năpăstui, vb. (a oprima; a acuza pe nedrept, a calomnia); năpăstuitor, adj. (asupritor; nedrept); năpatcă, s. f. (Mold., plasă de pescuit), din rut. napadka (Candrea, Scriban).

năvód (năvoáde), s. n. – Un tip de plasă de pescuit. Sl. nevodŭ (Miklosich, Lexicon, 421; Cihac, II, 214; Conev 74), cf. sb. navod, ceh., rus. nevod, pol. niewód. – Der. năvodar, s. m. (pescar).

plávie (plắvii), s. f. – Morman, grămadă de crengi și ierburi amestecate cu pămînt, care plutesc pe suprafața anumitor rîuri. – Var. plaghie. Sl. plavĭ „navă”, din plaviti „a pluti” (Cihac, II, 267; Conev 38). E dubletul lui plavă, s. f. (Olt., plasă de pescuit); cf. și plaur. – Der. plavină, s. f. (Bucov., limbă de foc; pală de fîn); plavnă, s. f. (regiune mlăștinoasă); plavcă, s. f. (loc unde se usucă năvoadele).

plocát (plocáte), s. n. – Cuvertură, pătură, macat, care servește și ca valtrap. – Var. poclad(ă), plocad(ă). Sl. pokladŭ „depus” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 60; Conev 61), cf. clădi, năclad; pentru metateză, cf. plocon. Forma placat, folosită în limbajul modern (Gib Mihăescu), este greșită, și datorată fără îndoială confuziei cu fr. plaquer. Plocău (var. poclău), s. n. (Bucov., plasă de pescuit) pare var. aceluiași cuvînt (după Scriban, din mag. pokhálo „pînză de păianjen”). – Cf. poclit.

rac (ráci), s. m. – 1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelație. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbușon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s. m. (pescar de raci); răculeț, s. m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său științific; răcușor, s. m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s. f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoțea, s. f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoțea, cf. roată; rocoțel, s. m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s. f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s. n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s. f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s. f. (boală cronică, indispoziție), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s. n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524).

ZĂGÁȘTINĂ, zăgaștine, s. f. (Reg.) plasă de pescuit. – Et. nec.

NĂVODÁR, năvodari, s. m. 1. Pescar cu năvodul. 2. Lucrător (în industria textilă) care face sfori, frânghii, plase de pescuit etc. 3. Pasăre de baltă cu pene negre și albe, cu picioare lungi și cu ciocul încovoiat în sus (Recurviostra avocetta). – Năvod + suf. -ar.

FILÉU, fileuri, s. n. Rețea deasă de ață, de sfoară etc., cu ochiuri înnodate în formă de pătrate, de romburi etc., care servește la confecționarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacoșe etc.; plasă¹. ♦ Săculeț făcut dintr-o astfel de rețea, care servește la transportarea cu mâna a unor cumpărături; sacoșă. ♦ plasă care desparte în două terenul la unele jocuri sportive. ♦ Obiect făcut dintr-o rețea de ață subțire, folosit pentru strângerea și menținerea într-un anumit fel a părului pieptănat. [Pl. și: filee] – Din fr. filet.

TÂRBÓC, târbocuri, s. n. plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din scr. trbok, trbuk.

TEIÉR, teiere, s. n. Prăjină lungă de care sunt legate curmeie de tei, folosită pentru a speria peștii de pe fundul apei și a-i goni spre plasele de pescuit. – Tei + suf. -ar.

ANDREÁ s. cârlig, igliță, navetă. (~ pentru plase de pescuit.)

MANÍLA f. Fibră textilă obținută din frunzele unei plante exotice, din care se fac frânghii, plase de pescuit și unele pânzeturi rezistente. /<sp. manilla

iéteră, iéteri și iétere, s.f. (reg.) unealtă de pescuit cu plasa pe cercuri; vârșă.

postăvéte s.m. (reg.) greutate folosită de pescari pentru a fixa capetele unor plase de pescuit.

samandúră, samandúri, s.f. (reg.) mămăligă pusă în plasa de pescuit și folosită ca momeală pentru pești.

sulác, suláce și sulácuri, s.n., suláci, s.m. 1. (s.n.; pop.) sulă lungă și ascuțită din metal sau din lemn, cu întrebuințări diverse. 2. (s.n.; reg.; în forma: suhac) partea ascuțită în formă de sulă a unor obiecte, instrumente etc. 3. (s.n.; reg.; în forma: sulhac) andrea (pentru împletitul plasei de pescuit). 4. (s.n.; reg.; în formele: suvac, suhac) bucată de lemn cilindrică și subțire cu care se scoate măduva dintr-o creangă de soc tăiată pentru pușcală; băț folosit la pușca de soc (pușcală). 5. (s.n.; reg.) gârbaci, bici. 6. (s.m.; reg.) varietate de crap de formă lunguiată; crap săltăreț, crap sulatic.

SEINÉR s.n. Navă puntată destinată pescuitului cu plase aproape de suprafața apei, în larg sau de-a lungul coastelor. [< engl. seiner].

mátcă (mắtci), s. f. – 1. Matrice, uter. – 2. Albia unui rîu. – 3. Regina albinelor. – 4. Stupul-mamă. – 5. Cotorul, partea care se păstrează la un chitanțier. – 6. Năvod, fundul plasei de pescuit. – Megl. matcă „regina albinelor”. Sl. (bg., ceh., rus.) matka, din sl. mati „mamă” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Berneker, II, 26; Conev 40). Cf. matiță. – Der. mătcuță, s. f. (Banat, prietenă intimă, soră spirituală), din slov. matka, prin intemediul mag. matka „iubită”; mătcălău, s. n. (Banat, sărbătoare folclorică în marțea de după Paști), din mag. mátkáló „căsătorie” (Drăganu, RF, II, 75); mătcuța, vb. refl. (Banat, a se înfrăți).

mátiță (mátițe), s. f. – 1. Sîn, focar, sursă, parte interioară. – 2. Garnitură. – 3. (Mold., Trans.) Fundul plasei de pescuit. – 4. (Banat) Răboj, bețigaș marcat care servește la măsurat. – 5. Registru, înregistrare. – Megl. matiță „regină a albinelor”. Sl. (bg., sb., cr.) matica „mamă” (Cihac, II, 182); Tiktin; Conev 74). Cf. matcă.

órie (órii), s. f. – (Munt.) plasă de pescuit. Origine incertă. Ar putea fi sb. oruhe „dispozitiv, instalație”. Relația propusă de Scriban, cu lat. horia „barcă” și cu tc. oria „pătrat”, nu e posibilă.

STÁTNIC, -Ă, statnici, -e, adj. (Reg.; despre plasele de pescuit) Lat, cuprinzător, mare.

rostogól (rostogóluri), s. n. – 1. plasă de pescuit. – 2. Întoarcere, rotire. – 3. Răsturnare în aer. – 4. Plante (Echinops sphaerocephalus, E. commutatus). – Var. răstogol, răstăgol, sensul 1 prostogol, prostovol, rostofol. Origine incertă. Probabil din rotocol, der. expresiv de la roată, contaminat cu răstăvăli ‹ tăvăli; cu sensul 1 s-a contaminat cu o rădăcină sl. cf. prostire. Der. din sl. (răs- și bg. tărkaljam, după Weingand, Jb., XIII, 109 și Tiktin) pare mai puțin probabilă. – Der. rostogoli, vb. (a se întoarce; refl., a se roti), cf. mr. arustugulescu, arustugulire; rostogoleală, s. f. (întoarcere, rotire).

sétcă (-ci), s. f. – plasă de pescuit. Rus. šetka (Tiktin).

tărbúc (-ce), s. n. – plasă de pescuit în formă de sac, minciog mare. – Var. tărbuf, tărboc, tîrboc, tîrbuc, tîrbog, tărăbuf, tărăbuță. Bg. tărbuh „burtă, stomac” sb. trbok, trbuk (Candrea; Scriban); este dubletul lui tîrban, s. n. (Banat, stomac), din sb. trba, der. tîrbănos, adj. (cu pîntecele mare).

toánă (-ne), s. f. – 1. Aruncarea plasei de pescuit. – 2. Gaură, copcă în apa înghețată pentru a putea pescui. Sl., cf. sb. ton „acțiunea de a scufunda”, tonuti „a scufunda” (Scriban).

vintír (-re), s. n. – plasă de pescuit. Rus. venterĭ (Scriban).

volóc (-oáce), s. n. – plasă de pescuit în apele mari. – Var. volog. Rus. volok (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 462; Tiktin), cf. sb., cr., slov. vlok.

ÎNGRELÁ, îngrelez vb. I. Tranz. A îngreuia (prin bucăți de plumb) marginile inferioare ale unei plase de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală. – Din în- + grele (pl. lui grea).

ÎNSFORÁ, însforesc, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.

ZĂGÁȘTINĂ, zăgaștine, s. f. (Reg.) plasă de pescuit.

NĂVÓD (‹ sl.) s. n. plasă de pescuit de dimensiuni mari (100 până la 1.500 m lungime și 2 la 20 m lățime), confecționată din fire de cânepă, bumbac sau mase plastice. E compusă din două aripi între care se fixează matița. Se folosește la pescuitul în ape stătătoare (lacuri, bălți, eleștee, iazuri), în mare sau în râuri.

JUVÉLNIC, juvelnice, s. n. (Reg.) 1. Construcție de scânduri, nuiele sau stuf, folosită pentru păstrarea peștelui viu în apă. 2. Unealtă de pescuit confecționată din plasă sau din nuiele, în formă de coș sau sac. – Et. nec.

VOLÓC, voloace, s. n. plasă lungă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu câte un băț gros, ceea ce permite pescarului să o tragă prin apă și mai ales pe fundul apei. [Var.: vológ s. n.] – Din rus., ucr. volok.

SÉTCĂ ~ci f. plasă mare de pescuit. /<rus. setka

cegárniță, cegárnițe, s.f. (reg.) plasă specială de pescuit cega.

éteră, étere, s.f. (reg., înv.) unealtă de pescuit făcută din plasă așezată pe niște cercuri; vârșă.

sitélcă s.f. (reg.) plasă folosită la pescuit.

pláșcă (plắști), s. f. – 1. Mantie, veșmînt lung. – 2. (Trans., Olt.) plasă, fileu de pescuit. – 3. Plantă (Alchemilla vulgaris). – Var. înv. pleașcă. Sl. plaštĭ „mantie” (Cihac, II, 261; Conev 83), cf. sb., cr. plašt, slov. plašč, pol. plaszcz, rus. plaštĭ. Sensul 2 arată că în rom. s-a simțit ca un diminutiv al lui plasă. – Der. plășcar, s. m. (Olt., pescar); împlășca, vb. (a pune o haină pe umeri, a purta).

tifán (-ne), s. n. – plasă, năvod de pescuit. – Var. difan. Origine necunoscută, poate tc.

VINTÍR, vintire, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai multe cercuri. [Var.: vintíl, s. n.] – Din rus. venter.

PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar.) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

PROSTOVÓL, prostovoale, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă conică, prevăzută la marginea exterioară cu greutăți de plumb care o trag la fundul apei și o strâng, formând în apă un sac în care e prins peștele; năpastă. [Pl. și: prostovoluri] – Cf. scr. prostrica.

MREÁJĂ, mreje, s. f. 1. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă foarte ușoară, cu ochiuri relativ mari și împletită din ață subțire, cu ajutorul căreia se pescuiește în porțiunile liniștite ale apelor curgătoare sau în bălți. ♦ Coteț de pescuit. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Mijloc viclean de a prinde sau a înșela pe cineva; cursă, laț; p. ext. situație în care se află o persoană ademenită. ♦ Ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 3. P. a**l. (Adesea la pl.) Pânză de păianjen. [Var.: mréjă s. f.] – Din sl. mrĕža.

NĂVÓD, năvoade, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă mare prevăzută la mijloc cu un sac, cu care se înconjură și se adună peștele de pe suprafețe întinse de apă. [Var.: (reg.) nevód s. n.] – Din sl. nevodŭ.

SACÓVIȘTE, sacoviști, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit făcută dintr-o plasă întinsă pe două nuiele încrucișate și agățată de o prăjină, cu care se pescuiește de pe mal în locurile unde apa curge repede. – Sac + suf. -oviște.

SÉTCĂ, setci, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă de forme și dimensiuni variate, confecționată din ață subțire și care este fixată în apă cu ajutorul a două odgoane, cel superior cu plute, iar cel inferior cu greutăți, întrebuințată mai ales pentru scrumbie și cegă. – Din rus. setka.

CRẤSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac) legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. – Cf. bg. krăstnik.

MINCIÓG ~uri n. Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă mică, în formă de coșuleț, prinsă de un băț; ciorpac. [Pl. și mincioage] /cf. ucr. mišok

NĂVÓD ~oáde n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă lungă, având la mijloc o adâncitură în care se adună peștele. /<sl. nevodu

PROSTOVÓL ~oále n. înv. Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă prevăzută cu greutăți de plumb pe margini, care o fac să se cufunde în apă și să se strângă la gură când se scoate din apă. /Orig. nec.

cúcă¹, cúci, s.f. (reg.) 1. măciucă cu cârlig cu care se lovește în cap morunul prins la cârlige. 2. instrument de pescuit alcătuit dintr-o plasă pe două inele puse cruciș; capcană, gaie, năpastă. 3. (reg.) o parte a războiului de țesut.

jegájnie (jigájnie), jegájnii (jigájnii), s.f. (reg.) unealtă de pescuit, în formă de plasă care are la capete câte o prăjină.

ÁVĂ², ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av.

CHIPCÉL s. n. Unealtă de pescuit pește mărunt, formată dintr-o plasă prinsă pe un schelet de lemn și având forma unei linguri mari. [Var.: chepcél s. n.] – Et. nec.

CIORPÁC, ciorpace, s. n. Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită de obicei la scoaterea din apă a peștelui prins cu alte unelte; minciog. – Din rus. čerpak.

CIORPÁC ~ce n. 1) Căuș cu coadă lungă. 2) Lingură mare de lemn. 3) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un săculeț de plasă prins de capătul unui băț; minciog. /<rus. țerpak

VINTÍR ~e n. Unealtă de pescuit, constând dintr-un sac de plasă, îmbrăcat pe cercuri dispuse unul deasupra altuia. /<rus. ventelj

privítă, privíte, s.f. (înv. și reg.) 1. nuia flexibilă, răsucită, cu care se leagă o sarcină de lemne, de fân. 2. numele mai multor obiecte, piese, părți ale unor unelte, construcții etc. (de lemn sau de metal) care au, în general, rolul de a fixa, de a lega (cele două nuiele puse cruciș la plasa crâsnicului; grebla ramei metalice pentru pescuitul scoicilor; prinzătoare de păsări; nuia pentru lărgirea mațelor de porc; băț pus peste varză în butoi; stinghia din coteț pe care se urcă găinile; piesă metalică ce îmbracă partea de jos a leucii carului; inel de fier sau lanț scurt care leagă două tânjale; nuiele de salcie care fixează, la roata morii, aripile de colaci). 3. partea inferioară a tocului unei ferestre la casele țărănești. 4. etajeră mică.

LĂPTÁȘ, lăptașe, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. – Din bg. laptaš.

RÉȘCĂ, reșce, s. f. Unealtă de pescuit în formă de sac, confecționată din plasă și purtată de pescari în două bărci, folosită la adâncimi mari. – Et. nec.

LĂPTÁȘ ~e n. Unealtă de pescuit alcătuită din una sau mai multe plase legate în formă de sac cu gura foarte largă. /<bugl. laptaš

DRÁGĂ s.f. 1. Instalație plutitoare folosită pentru a săpa sub apă și pentru a îndepărta nisipul, pietrele și alte depuneri care împiedică navigația. 2. plasă de formă specială cu care se pescuiesc vietățile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage].

ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci.

ÓRIE ~i f. Unealtă de pescuit în apele curgătoare adânci, constând dintr-o plasă în formă de sac. [G.-D. oriei] /Orig. nec.

TRAULÁRE s.f. Metodă de pescuit industrial practicat în largul mărilor cu ajutorul plaselor; trauling. [Pron. trau-. / < traul].

plásă (pláse), s. f. – 1. Împletitură pentru vînat. – 2. Împletitură de pescuit. – 3. (Înv.) Limbă de cuțit. – 4. Rețea, gratii. – 5. Diviziune administrativă, subprefectură. – 6. (Rar) Tip, clasă. – Mr. plase „clasă”. Sl. plasa „bandă, fîșie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plăsele, s. f. pl. (mîner) se zice mai ales despre mînere de sabie, formate din două părți de metal sau de lemn între care este așezată lama (sing. plăsea, var. prăsea, este rar); plăsela, vb. (a pune plăsele). Odobescu folosește pe plăsele cu sensul de „șild, siguranță la gura cheii”, dar e exemplu unic.

VOLÓC ~oáce n. Unealtă de pescuit, folosită în ape puțin adânci, constând dintr-o plasă întinsă pe un suport de lemn, care este trasă prin apă. /<rus. volok

VẤRȘĂ, vârșe, s. f. Unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr-un coș făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăuntru în formă de pâlnie; vintir. [Pl. și: vârși] – Din scr. vrša.

JUVÉLNIC ~ce n. 1) Unealtă de pescuit în formă de coș sau de sac, confecționată din plasă sau din nuiele. 2) Construcție în formă de îngrăditură (din scânduri, nuiele etc.), făcută în apă pentru a păstra viu peștele prins. /Orig. nec.

ávă f., pl. e. (turc. av, vînătoare, pescuire). Dun. de jos. Un fel de năvod cu treĭ plase care plutesc vertical.

ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec.

VÂRȘĂ ~e f. Unealtă de pescuit, constând dintr-un coș în formă de pâlnie, confecționat din plasă sau din nuiele. [G.-D. vârșei] /< sb. vrša

PĂSTRUGÁRNIȚĂ, păstrugarnițe, s. f. plasă specială formată din două rețele, dintre care una mai deasă, folosită pentru pescuitul cegii și păstrugii. – Păstrugă + suf. -arniță.

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Instrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee.

POSĂDÍRE, posădiri, s. f. (Reg.) Montarea plaselor pescărești pe frânghii sau pe odgoane, în vederea confecționării diverselor unelte de pescuit. – Din posădi.