OICOFITE s. f. pl. plante spontane introduse in mod voluntar de om in cultura in aceeasi regiune. (< engl. oikophytes)

NASTIE, nastii, s. f. Fiecare dintre miscarile organelor plantelor, spontane sau provocate de variatiile de lumina, temperatura etc. – Din fr. nastie.

CIMBRU s.m. 1. planta erbacee cultivata in gradina, cu flori liliachii sau albe punctate cu rosu, ale carei ramurele si frunze ascutite se folosesc drept condiment; pop. cimbru-de-gradina, cimbru mirositor (Satureja hortensis). 2. planta cultivata in tarile mediteraneene, inrudita cu maghiranul, cunoscuta la noi doar ca planta de cultura, cu aspect de tufa inalta cu frunze mai late si flori mici, divers colorate, ale carei parti aeriene sunt utilizate in scopuri medicinale sau drept condiment; exista varietati cu frunze piperate, altele cu miros de lamaie sau de chimion; pop. lamaioara, cimbru adevarat, timian (Thymus vulgaris) 3. Cimbrul-de-camp sau cimbrisorul (Thymus serpyllum) este o planta erbacee spontana, taratoare, folosita ca planta medicinala.

VOLUBIL, -A adj. 1. Care vorbeste mult si usor, fluent, curgator; locvace; (despre manifestari ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (Despre plante) Care isi poate infasura tulpina pe un arac, pe o sfoara etc. [Cf. fr. volubile, lat. volubilis].

VOLUBIL, -A adj. 1. care vorbeste cu usurinta si rapiditate, fluent; locvace; (despre manifestari ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (despre plante) care isi rasuceste tulpina in spirala pe un suport. (< fr. volubile, lat. volubilis)

leurda s. f. – Varietate de usturoi salbatic (Allium ursinum). Origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint prin intermediul alb. hudere „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar aceasta ipoteza pare insuficienta. Dupa Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; dupa Scriban, in legatura cu lat. luridus. Der. par sa arate ca sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „padure mlastinoasa”, cum sint cele in care creste in mod spontan aceasta planta; din aceasta cauza e posibil sa ne gindim la o origine expresiva: leurda ar putea fi o var. a lui leopa, leoarba, leoarca, cu sensul de „loc unde bolboroseste”. – Der. leurdeasa, s. f. (padure); leurdar, s. m. (tilhar). – Din rom. provine rut. levurda.

IERBARIE, ierbarii, s. f. 1. (Cu sens colectiv) plante ierboase (crescute spontan); balarii, buruieni. 2. (Inv.) Provizie de praf de pusca; depozit, magazie in care se pastra praful de pusca. – Iarba + suf. -arie.

PIR s. m. planta erbacee perena din familia gramineelor, cu rizom tarator, cu frunze liniare aspre si cu flori verzi, grupate in spice, care creste spontan, impiedicand dezvoltarea plantelor de cultura (Agropyrum repens). ◊ Pir paduret = specie inalta de pir, care ajunge pana la 1 m, cu frunzele aspre, cenusii-verzui si cu spicul lung si subtire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

VOLUBIL, -A, volubili, -e, adj. 1. Care are usurinta si rapiditate in vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgator si rapid; fluent, curgator, locvace; (despre manifestari ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care isi infasoara tulpina mladioasa in jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis.

CONSOCIATIE s. f. grupare de plante din vegetatia spontana, mai restransa decat asociatia, cu o anumita specie. (dupa engl. consocies)

PIEPTANARITA, pieptanarite, s. f. planta erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lunga si subtire terminata in spic, spontana sau cultivata ca planta de nutret (Cynosurus cristatus). – Pieptene + suf. -arita.

ANEMONA ~e f. planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mari de diferite culori, spontana sau cultivata ca planta decorativa. /<fr. anemone, lat. anemona

buruiana (-iene), s. f. – Balarie, in general, planta erbacee care creste spontan. – Var. bur(a)iana, bur(u)ian, bur(u)(i)enita, bur(u)(i)enuta. Sl. burjanu (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 34; Berneker 103); cf. bg. buren, sb. burjan, rus. burjan, mag. burjan. Trebuie semnalat ca Berneker considera cuvintul „de origine obscura” in cadrul limbii sb. – Der. buruieniste, s. f. (hatis); buruienos, adj. (napadit de buruieni); imburuiena, vb. (a napadi buruienile un teren).

NALBA, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultiva ca plante decorative si medicinale. – Lat. malva.

CHIMION s.m. 1. planta umbelifera bi- sau plurianuala, spontana sau cultivata, ale carei seminte aromatice se intrebuinteaza in medicina, iar in bucataria europeana drept condiment; pop. chimen, chimion-de-camp, chimion salbatic (Carum carvi). 2. planta umbelifera anuala ale carei seminte aromatice curbate (albe, maronii sau negre), mai mari si mai amare decat ale chimionului autohton, sunt folosite drept condiment in bucataria orientala (mai ales chimion alb) si in cea occidentala, in special in amestecuri de condimente, pentru fabricarea lichiorului, precum si in farmacie; (comercial) chimion amar (Cuminum cyminum).

RUCOLA, rucole, s.f. planta erbacee din familia cruciferelor, spontana, acum si cultivata ca salata verde, cu frunze alungite, crestate, usor amarui si picante, comestibile in salate; it. rucola, ruchetta; engl. rocket, aragula (Eruca sativa); sin. rucheta, aragula.

samurasla s. f. – planta de cultura care creste spontan din semintele pierdute in timpul recoltarii. – Var. samorasla, samulastra, samurastra. Sl. samoraslu (Cihac, II, 325; Conev 71), de la samo „acelasi” si rasli „germen”, cf. sb., cr. samorast.

PRASI, prasesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A face pui; a se reproduce, a se inmulti. ♦ Tranz. A creste animale, a face sa se inmulteasca. ♦ Tranz. Fig. (Fam.) A aduna, a economisi bani, a-si spori banii adunati. 2. Tranz. A semana, a ingriji si a raspandi cultura unei plante; a ingriji plantele ca sa creasca si sa se inmulteasca. ♦ Refl. (Despre plante) A se inmulti, a se extinde (spontan sau prin cultivare) pe un anumit teritoriu. – Din bg. prasja se, scr. prasiti se.

SPONTAN ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care se face sau se produce de la sine. Miscare ~a. 2) Care apare brusc, pe neasteptate. 3) rar (despre plante) Care creste de la sine; necultivat; salbatic. /<fr. spontane, lat. spontaneus

SUBSPONTAN, -A adj. (despre plante) mentionat, dezvoltat intr-o regiune noua. (dupa fr. sub-spontane)

NUTATIE s. f. 1. oscilatia axei unui astru in cursul miscarii de precesie; (spec.) oscilatia axei Pamantului intr-o perioada de 1⁸ ani si 8 luni. 2. una dintre cele trei componente ale miscarii unui corp rigid care are un punct fix si care face sa oscileze axa de rotatie proprie corpului. 3. (med.) basculare inainte a bazei sacrului si inapoi a coccisului, produsa spontan in cursul nasterii. ◊ oscilatie a capului. 4. miscare de oscilatie descrisa de plante in timpul cresterii. (< fr. nutation, lat. nutatio)

SPONTAN, -A adj. Care actioneaza pe moment, cu promptitudine. ♦ (Fiziol.; despre miscari) Care se executa de la sine, fara vreo cauza exterioara aparenta. ♦ (Despre plante) Care cresc liber in natura, in stare salbatica. [Var. spontaneu, -ee adj. / cf. fr. spontane, lat. spontaneus].

CHENOPODIACEE (‹ fr.; {s} gr. khen „gisca” + pod- „picior”) s. f. pl. Familie de plante perene, bienale sau anuale, cu flori mici, de obicei verzi, dispuse in inflorescente dese. Unele se cultiva (ex. sfecla, spanacul), altele sint spontane (ex. brinca, iarba-grasa).

SPONTAN, -A I. adj. 1. care actioneaza pe moment, cu promptitudine. 2. (fiziol.; despre miscari) care se executa de la sine, fara vreo cauza exterioara aparenta. 3. (despre plante) care creste liber in natura. II. s. n. (fil.) categorie a materialismului istoric care exprima activitatea determinata direct de necesitatea istorica, obiectiva. (< fr. spontane, lat. spontaneus)

AUTOHTON, -A I. adj. 1. (despre specii, populatii) care s-a format si dezvoltat pe teritoriul unde traieste in prezent: bastinas, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare in constiinta ca o gandire generata spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, ramase pe locul lor, peste care au fost impinse din regiunile invecinate roci mai vechi. 2. zacamant de carbuni, format in locul de origine al plantelor din care provine. 3. rau avand izvoarele in aceeasi unitate morfologica, regiune climatica cu gura de varsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)

GHEATA gheturi f. 1) Apa solidificata la o temperatura mai joasa de zero grade. Turture de ~. ◊ A (se) sparge (sau a (se) rupe) ~a a porni (la) o actiune dupa anumite sovaieli si lipsa de indrazneala. 2) la pl. Intinderi mari de astfel de apa solidificata. Gheturi polare. 3) fig. Atitudine lipsita de atentie si de bunavointa fata de cineva; raceala; indiferenta. 4) Stare de neliniste sufleteasca (adesea spontana si de scurta durata), provocata de un pericol; frica; teama. ◊ A fi cu ~a (sau cu frica) in spate a fi mereu intr-o stare de neliniste. 5): Bani ~ bani in numerar (platiti pe loc); bani pesin. 6) planta erbacee avand frunze carnoase acoperite cu papile albe si flori de culoare roz, rosie sau alba. [G.-D. ghetii] /<lat. glacia

OBSIGA (‹ scr.) s. f. planta furajera perena din familia gramineelor cu radacini puternice, stoloni subterani lungi si tulpina inalta pana la 140 cm, cu frunze liniare, late, si cu inflorescenta un panicul (Bromus inermis). Foarte rezistenta la seceta, intra in componenta pasunilor si fanetelor cultivate, in amestec cu alte graminee si leguminoase. Se mai cultiva pe pante expuse eroziunii, pe taluzuri si diguri, nisipuri miscatoare etc. Creste si spontan in fanetele din regiunile secetoase.