MELIFER, -A I. adj. 1. (despre plante) cu flori din al caror nectar albinele prepara mierea. 2. (despre regiuni) bogat in plante melifere (1). II. s. f. pl. grup de insecte himenoptere: albinele, viespile etc. (< fr. mellifere/s/)

MATACINA, matacine, s. f. Numele a doua plante erbacee aromatice: a) planta melifera, originara din Siberia, cu frunze lanceolate si cu flori albastre sau albe, cultivata ca planta ornamentala si pentru florile ei bogate in nectar (D***********m moldavica); b) roinita². [Var.: mataciune s. f.] – Din bg. maticina, scr. matocina.

SOPARLAITA, soparlaite, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterica. 2. Numele a doua plante erbacee; a) planta melifera cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale sau ascutite si cu florile albastre, rar roz, folosita in medicina populara (Veronica orchidea); b) mica planta cu flori mari, albe, rar rosietice, si cu fructul o capsula (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Soparla + suf. -aita.

LUMINITA, luminite, s. f. 1. Diminutiv al lui lumina. 2. (Pop.) Lumanare mica. 3. planta melifera, cu tulpina dreapta, inalta, cu frunze alterne si cu flori mari, mirositoare, de culoare galbena (Oenothera biennis). – Lumina + suf. -ita.

NOPTICOASA, nopticoase, s. f. planta erbacee crucifera cu frunze dintate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivata ca planta melifera sau pentru mirosul puternic pe care il raspandesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasa.

NECTAR s. (pop.) mana, miere, suc. (~ al plantelor melifere.)

MELISA ~e f. 1) planta melifera cu flori albe sau galbui, folosita ca planta medicinala. 2) inv. Bautura alcoolica, placut mirositoare, preparata din frunzele acestei plante fermentate. /<lat. melissa, fr. melisse

MELISA s.f. planta melifera din familia labiatelor, cu frunze care contin un ulei sedativ; (pop.) roinita. [< fr. melisse].

puluman, pulumani, s.m. (reg.) planta melifera cu tulpina dreapta, inalta, cu flori mari, galbene si mirositoare; luminita.

ROINITA² (‹ roi²) s. f. planta erbacee perena, din familia labiatelor, cu rizom, orizontal, tulpina inalta de 30-80 cm, cu frunze ovale si cu flori albe sau liliachii, placut mirositoare, asezate in verticile axilare (Melissa officinalis). Din frunze se extrage un ulei volatil, utilizat in ind. farmaceutica. Folosita de apicultori pentru atragerea in r. (1) a roiurilor de albine. R. este si o buna planta melifera.

CATUSA, catuse, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. 2. planta erbacee melifera, cu flori albastre-violacee si cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – *Cata (< lat. catta „pisica”) + suf. -usa.

CATUSNICA s. f. (Reg.) planta erbacee melifera, cu miros aromatic, cu flori albe sau rosietice, cu proprietati tonice, e*******e (Nepeta cataria). – Catusa + suf. -nica.

HRISCA s. f. planta erbacee melifera, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, rosii sau albe si cu seminte mici, lunguiete si negricioase (Fagopyrum esculentum); p. ext. (colectiv) semintele acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor si a animalelor. – Din ucr. hrecka.

JALES, jalesi, s. m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dintate si cu florile viu colorate (Salvia); planta care face parte din acest gen. 2. planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu frunze ovale si cu flori purpurii dispuse in spice (Stachys germanica). – Jale² + suf. -es.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

NEGRUSCA, negruste, s. f. planta erbacee melifera cu frunze penate, cu flori albe-albastrui si cu fructe capsule cu numeroase seminte negre (Nigella arvensis). – Negru + suf. -usca.

RECHIE, rechii, s. f. planta erbacee melifera cu tulpina ramificata, cu frunze alterne, cu flori mici, galbene-verzui (Reseda lutea). – Et. nec.

RASCOAGE s. f. planta erbacee melifera cu frunze moi, lanceolate si cu flori mari, rosii-purpurii sau albe (Chamaenerion angustifolium). – Et. nec.

ROSTOGOL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Miscare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dandu-se peste cap. 2. Panta cu inclinare mare intr-o mina, care permite transportarea materialului prin simpla alunecare sau rostogolire, sub actiunea greutatii proprii. II. S. m. planta erbacee melifera din familia compozeelor, cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate, paroase si flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

SPLINUTA, splinute, s. f. (bot.) 1. Splina (2). 2. planta erbacee melifera din familia compozeelor, cu tulpina paroasa, cu flori galbene reunite in ciorchini (Solidago virgaurea). – Splina + suf. -uta.

SULFINA, sulfine, s. f. Numele a doua plante erbacee, melifere si medicinale, cu flori placut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcina s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur).

CRETUSCA, cretuste, s. f. planta erbacee melifera si medicinala din familia rozaceelor, cu flori dispuse in corimb, folosita la prepararea unui ceai diuretic (Filipendula ulmaria). – Cret + suf. -usca.

BRANCA¹ f. 1) Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin aparitia unor pete vinete, umflarea gatului si lipsa poftei de mancare. 2) pop. Boala infectioasa, manifestata prin inflamarea si inrosirea pielii, prin dureri si stare febrila; erizipel; orbalt. 3) planta erbacee fara frunze, avand flori albe-verzui, dispuse in spic. ◊ ~a-porcului planta erbacee melifera, avand tulpina si frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

CATUSNICA ~ci f. planta erbacee melifera, din familia labiatelor, cu flori rosii si miros placut, care contine uleiuri eterice si substante tanante. /catusa + suf. ~nica

MALURICI ~ m. planta erbacee melifera cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze penate si fructe pastai, care creste prin padurile de stejar si carpen; mazariche-neagra; orastica. /malura + suf. ~ici

NEGRUSCA ~te f. v. planta erbacee me-lifera cu flori albe-albastrii si cu fructe capsu-le, continand numeroase seminte negre. /negru + suf. ~usca

ORASTICA ~ci f. planta erbacee melifera cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze penate si cu fructele pastai, care creste prin padurile de stejar si de carpen; mazariche-neagra. /Orig. nec.

RASCOAGE f. planta erbacee melifera, cu tulpina e****a, cilindrica, cu frunze moi, lanceolate si cu flori mari, purpurii sau albe; zburatoare. /Orig. nec.

RECHIE ~i f. planta erbacee melifera, cu tulpina ramificata si cu frunze alterne, cu flori galbene-verzui si cu fructul o capsula, care creste in locuri relativ uscate. [G.-D. rechiei] /Orig. nec.

ROINITA² ~e f. planta erbacee melifera, cu flori mici, placut mirositoare, cu frunze ovale, folosita in medicina. /roi + suf. ~ita

ROSTOGOL² m. planta erbacee melifera, cu tulpina e****a, frunze paroase si flori albe, care creste prin locuri uscate. /Orig. nec.

STUPIT ~uri n. pop. Saliva data afara din gura; scuipat. ◊ ~ul-cucului planta erbacee melifera, cu flori liliachii sau albe. /v. a stupi

pepenea, s.f. (reg.) 1. planta erbacee melifera si medicinala, cu flori albe, folosita la ceaiurile diuretice; cretusca. 2. tufis de copacei; cununita, ciritel. 3. pepenari.

smenita, smenite, s.f. (reg.) planta erbacee melifera, cu miros aromatic, cu flori albe sau rosietice, cu proprietati tonice; catusnita.

MELISA s. f. planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu frunze care contin un ulei sedativ; roinita. ◊ bautura alcoolica aromata obtinuta prin fermentarea frunzelor acestei plante. (< fr. melisse, lat. melissa)

hrisca, s. f. – planta erbacee melifera, cu semintele comestibile (Fagopyrum esculentum). Rut. hricka, pol. hryczka, in parte prin intermediul mag. haricska (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Cihac, II, 143; DAR). – Der. hriscar, s. m. (insecta, Rhizotrogus solstitialis).

ORESNITA, oresnite, s. f. planta erbacee agatatoare, melifera, cu frunzele terminate printr-un carcel ramificat, cu florile purpurii, placut mirositoare si cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., scr. oresak.

DUMBRAVNIC, dumbravnici, s. m. planta erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosita si ca planta medicinala si melifera (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĩnu.

priboinic, priboinici, s.m. (reg.) planta erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosita ca planta medicinala si melifera; dumbravnic.

prisc s.m. sg. (reg.; in sintagma) prisc pasaresc = planta erbacee agatatoare, melifera, cu flori purpurii mirositoare si cu tuberculi comestibili; oresnita.

stropan, stropane, s.n. (reg.) 1. planta erbacee aromatica melifera; sovarf. 2. (la sg.) amestec de apa de var si ciment, cu care se stropeste temelia caselor, ca sa se intareasca.

ROSCOAGE s. f. planta erbacee perena, melifera, inalta de 50-150 cm, cu frunze moi, lanceolate si flori mari, rosii-purpurii, rar albe, in racem terminal (Chamaenerion angustifolium). Foarte abundenta in taieturi de padure. Frunzele tinere si lastarii tineri se pot consuma ca salata. Frunzele si florile au proprietati depurative, hemostatice, astringente, diuretice, dezinfectante, decongestionante. Sin. pana zburatorului, zburatoare.

CRETUSCA (‹ cret) s. f. planta erbacee, perena, melifera si medicinala, din familia rozaceelor, inalta de 100-200 cm, cu flori albe dispuse in corimb, raspindita in regiunea montana (Filipendula ulmaria).

UNGURAS, ungurasi, s. m. 1. Diminutiv al lui ungur. 2. planta erbacee medicinala si melifera cu tulpina paroasa, cu frunze aproape rotunde si cu flori albe (Marrubium vulgare). - Ungur + suf. -as.

MIERE f. 1) Substanta semilichida, cu gust dulce si cu aroma placuta, bogata in zaharuri si vitamine, produsa de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de ~ prima luna de viata conjugala a tinerilor casatoriti. 2) Lichid dulce secretat, mai ales, de florile melifere; nectar. 3): ~ea-ursului planta erbacee cu frunze catifelate si cu flori rosii, violete sau albastre. [G.-D. mierii] /<lat. mel

melifer, -A adj. (Despre plante) Care are flori cu nectar (folosit de albine pentru producerea mierii). // s.f.pl. Grup de insecte himenoptere, care cuprinde albinele, viespile etc. [Cf. fr. mellifere, lat. mellifer < mel – miere, ferre – a purta].

DUMBRAVNIC ~ci m. planta erbacee perena, medicinala si melifera, cu frunze late si cu flori purpurii sau albe, avand un miros placut. /<sl. donbravinu

melifer ~a (~i, ~e) (despre plante) Care are flori cu mult nectar si polen; cu flori care contin nectar si polen. /<fr. mellifere

RECHIE s. f. Numele unor plante din genul Reseda, cu tulpina ramificata frunze alterne si flori mici, galbene-verzui, dispuse in racem terminal, dintre care R. luteola, inalta de 50-130 cm, cu frunze intregi frecventa in regiuni de campie si dealuri joase, folosita in trecut ca planta tinctoriala si R. lutea, plnata erbacee melifera, inalta de 30-60 cm, cu frunze penat-fidate, intregi sau dintate.

LABIAT, -A (‹ fr.; {s} lat. labia „buze”) adj., s. f. 1. Adj. (Despre corola, caliciu) Prevazut cu o prelungire (labiu). 2. S. f. (la pl.) Familie de plante dicotiledonate, erbacee sau semiarbusti, bogate in uleiuri eterice, cu tulpina in patru muchii, cu frunze opuse, cu flori bilabiate, entomofile si cu fructe tetrachene. Unele specii de l. sunt plante aromatice (rozmarinul, busuiocul), uleioase (perila), medicinale si melifere (ex. levantica, izma, talpa gastei, salvia), altele sunt buruieni (ex. urzica-moarta, jalesul).

melifer, -A, meliferi, -e, adj., s. f., pl. I. Adj. (Despre plante) Care are flori cu mult nectar si polen, din care albinele produc mierea. II. S. f. pl. Grup de insecte himenoptere (cuprinzand albinele si viespile) care culeg nectarul si polenul din flori, producand apoi mierea sau ceara. – Din fr. mellifere.

SALCAM (‹ tc.) s. m. Arbore din familia leguminoaselor, inalt pana la 30 m, cu frunze imparipenat-compuse prezentand cate doi ghimpi la baza, cu flori albe mirositoare, melifere, dispuse in raceme, fructe pastai (Robinia pseudacacia). Originar din America de Nord, a fost introdus in Franta (1600), apoi ti in alte tari europene, mai tarziu si in Romania (1750) ca planta ornamentala. Creste de la campie pana in regiunea dealurilor find rezistent la seceta. Lemnul este folosit pentru obiecte de uz gospodaresc si pentru foc. S. este cultivat in plantatii forestiere pentru productia de lemn, pentru fixarea coastelor, taluzelor, dunelor nisipoase si ca perdele parazapezi de-a lungul drumurilor. Din flori se prepara bautir racoritoare si produse de cofetarie. ◊ S. galben = arbust din familia leguminoaselor, inalt de 3-6 m m, cu frunze trifoliate si cu flori galbene in raceme mari (Laburnum anagyroides). Din lemn se fac obiecte de arta si mobile fine. ◊ S. japonez = arbore inalt de 20 m, asemanator cu salcamul, cu flori galbui in panicule mari terminale, cu pastai de forma caracteristica (strangulate intre seminte), indehiscente (Sophora japonica). Originar din E Asiei, la noi a fost introdus in parcuri si gradini.