RIZOCARPEE s.f.pl. Ordin de plante ierboase, avand numai radacinile perene; (la sg.) planta din acest ordin. [Pron. -pe-e, sg. invar. / < fr. rhizocarpees, cf. gr. rhiza – radacina, karpos – fruct].

RIZOCARPEE s. f. pl. ordin de plante ierboase, avand numai radacinile perene. (< fr. rhizocarpees)

iarba s. f. – 1. Nume generic dat plantelor folosite pentru hrana animalelor. – 2. Pajiste, gazon. – 3. planta. – 4. planta medicinala, leac. – 5. Praf de pusca. Mr., megl. iarba, istr. iorbe. Lat. herba (Puscariu 757; Candrea-Dens., 796; REW 4109; DAR), cf. it., prov. erba, fr. herbe, sp. hierba, port. herva). Forma de pl. ierbi, in mod traditional si ierburi, formatie moderna care tinde sa o substituie pe cea anterioara. Puscariu 757 (urmat de Meyer-Lubke, Schicksal des lat. Neutrums, 58 si Caragata, BF, III, 39), crede ca ierburi este in realitate pl. *ervŏra, de la ervum; opinie gresita, intrucit astfel de formatiuni sint frecvente in rom., cf. treaba, pl. trebi si treburi; ceata, pl. cete si ceturi; tratament care se explica prin nuanta colectiva de -uri (cf. si Graur, BL, V, 64). Der. ierbarie, s. f. (plante ierboase, buruieni; provizie de praf de pusca); ierbot(ac)ina, s. f. (balarie); ierbar, s. n. (rumen, despartitura la stomacul ierbivorelor; colectie de plante); ierbar, adj. (care are multa iarba); ierbarit, s. n. (impozit pe locurile de pasune; impozit pe vinzarea de cai sau de vite); ierbos, adj. (cu iarba; erbacee); inierba, vb. (a creste iarba; a trata vitele bolnave cu spinz sau cu alte plante medicinale; refl., a mina). Ierbar are dubletul neol. erbar, s. n. (colectie de plante), cf. erbivor, adj., din fr. herbivore.

IERBARIE, ierbarii, s. f. 1. (Cu sens colectiv) plante ierboase (crescute spontan); balarii, buruieni. 2. (Inv.) Provizie de praf de pusca; depozit, magazie in care se pastra praful de pusca. – Iarba + suf. -arie.

ERBACEE adj. ierbos. (planta ~.)

ACANTA s.f. 1. planta ierboasa cu frunze mari si cu flori albe sau trandafirii, grupate in forma de spic; talpa-ursului. 2. Ornament care imita frunza acestei plante, folosit la decorarea capitelului corintic si compozit. 3. Apofiza spinoasa a vertebrelor. [Var. acant s.m. / < fr. acanthe, cf. lat. acanthus < gr. akantha – spin].

ciolobot s.m. (reg.) planta ierboasa cu flori viorii-purpurii, cu spini, care creste pe coline aride, pe marginea drumurilor si a campurilor; zglavoc.

ciulumina, ciulumine, s.f. (reg.) planta ierboasa denumita si filimina, cilimina, chilimina.

clocotel, clocotei, s.m. (reg.) 1. planta ierboasa care creste prin pasuni si paduri; margea, rutisor. 2. planta ierboasa care creste prin locuri joase, umede; curpen scurt, d*****a vanata, indaratnica, luminoasa, margea.

codroi s.m. (reg.) planta ierboasa cu flori rosii-purpurii si galbena; carpena, ciormoiag, grau-negru, graul-prepelitei, paduroi, scraba.

coltan¹, coltani, s.m. (reg.) 1. om sau animal cu colti mari. 2. gandac de locuinta. 3. planta ierboasa de apa, cu fructul in colturi; coltar, castan-de-balta, stea-de-balta.

coroaba, coroabe, s.f. (reg.) 1. fruct al unui maracine; porumba, porumbea. 2. planta ierboasa, paroasa, cu flori mari, albastre-violacee; busuioc-de-padure, iarba-neagra. 3. busuioc salbatic. 4. cartof.

costrei s.m. (reg.) 1. planta taioasa de lac, cu foaia lata; inspica, huler, sad. 2. mare planta ierboasa cu flori purpurii; balur, belengher. 3. iarba-barboasa. 4. mohor. 5. odos. 6. mei-pasaresc. 7. taposica. 8. coada-vulpii.

cosaci s.m. pl. (reg.) planta ierboasa, paroasa, cu flori albastrii.

firuta s.f. (reg.) 1. planta ierboasa cu spic, folosita ca nutret de vite; fan. 2. planta acvatica cu tulpina culcata, cu frunze dulci, comestibile; rourica.

fragurel s.m. (reg.) planta ierboasa cu tulpina scurta si cu flori albe, asemanatoare celor de fragi.

hreanita s.f. (reg.) planta ierboasa, aspra la pipait, cu florile galbene.

jintera, jintere, s.f. (reg.) planta ierboasa cu flori albastre gramadite in varful tulpinii (are gust amar si se foloseste contra frigurilor); ghintura, jintura, urechelnita, fierea-pamantului, opincea, serpanta.

joian s.m. (reg.) planta ierboasa cu flori albe.

spilculita, spilculite, s.f. (reg.) planta ierboasa, decorativa, cu flori de culori variate.

HIBISCUS s. m. planta ierboasa, arbustiva si arborescenta, originara din India si China, cu flori mari, viu colorate. (< fr., engl., lat. hibiscus)

PASIFLORA ~e f. planta tropicala ierboasa sau lemnoasa, cu flori mari, albastre, cultivata ca planta decorativa si pentru fructele ei comestibile. /<fr. passiflore, lat., it. passiflora

ierbos adj. erbacee. ( planta ~oasa.)

PRATICOL, -A adj. (despre animale, plante) in prerii si terenuri ierboase. (< fr. praticole)

ierbos, -OASA, ierbosi, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarba, bogat in iarba. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarba + suf. -os.

SEMIARBUST, semiarbusti, s. m. planta cu partea de jos lemnoasa, iar cu cea superioara ierboasa. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + arbust.

SEMIARBUST s.m. planta cu partea de jos lemnoasa si cu cea superioara ierboasa. [Pron. -mi-ar-. / < semi- + arbust].

SEMIARBUST s. m. planta cu partea de jos lemnoasa si cu cea superioara ierboasa. (< semi- + arbust)

ERBACEE ~ adj. (despre plante) Care are tulpina subtire, frageda, moale (ca iarba) si, de obicei, verde; ierbos. [Sil. er-ba-ce-e] /<fr. herbace, lat. herbaceus

ierbos ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are (multa) iarba; acoperit cu (multa) iarba. Camp ~. Furaj ~. 2) (despre plante) Care are tulpina verde, subtire si flexibila; erbacee. /<lat. herbosus