ACANTA, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale caror frunze mari, penate, uneori spinoase, si radacini sunt folosite in medicina (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice si compozite; care imita frunzele de acanta (1). [Var.: acant s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

AI⁴, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai salbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiete si cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), alb-verzui sau rosietice (Allium oleraceum). Aiul sarpelui = planta erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina in forma de spirala si cu flori rosii-purpurii dispuse in umbele, folosita in alimentatie (Allium scorodoprasum). – Lat. allium.

ALBITA, albite, s. f. 1. (Iht.) Oblet. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -ita.

AMARANTACEE s. f. pl. Familie de plante erbacee cu frunze intregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate in inflorescente. – Din fr. amarantacees.

AMARILIDACEE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb si cu ovar inferior; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. amaryllidacees.

BARBA, barbi, s. f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

BALUSCA, baluste, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe (Ornithogalum). – Bal + suf. -usca.

BELDIE, beldii, s. f. (Reg.) 1. Prajina lunga si subtire; par lung. 2. Cotor, tulpina la unele plante erbacee. – Et. nec.

BORAGINACEE, boraginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, cu tulpinile si frunzele acoperite cu peri, cu flori constituite in inflorescente si cu fructele formate din patru nucule cu cate o samanta; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. borraginacees.

BRADIS, bradisuri, s. n. 1. Bradet. 2. Numele unor plante erbacee acvatice cu tulpina lunga, subtire si foarte ramificata si cu frunzele in forma de ace (Ceratophyllum si Myriophyllum). ♦ Portiune dintr-o apa acoperita cu aceasta planta. – Brad + suf. -is.

BRADISOR, bradisori, s. m. 1. Bradut. 2. Nume dat unor specii de plante erbacee perene, cu tulpina culcata, acoperita cu frunze mici, aciculare, la subsuoara carora se gasesc sporangi cu spori, raspandite in padurile montane; pedicuta. – Brad + suf. -isor.

BREBENEL, brebenei, s. m. Numele mai multor specii de plante erbacee, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau galbui, care infloresc primavara (Corydalis); breaban (2), brebenea. – Breaban + suf. -el.

BROSCARITA, broscarite, s. f. Denumire data mai multor specii de plante erbacee acvatice cu flori hermafrodite, albe-verzui, dispuse in spice; notatoare (Potamogeton). – Broasca + suf. -arita.

BRUMAREA, brumarele, s. f. Numele a doua plante erbacee ornamentale cu flori diferit si viu colorate si cu miros placut (Phlox paniculata si drummondi). – Bruma + suf. -area.

BRUSTURE, brusturi, s. m. Numele mai multor plante erbacee cu frunze foarte mari si late, cu flori purpurii sau violete, dispuse in inflorescente sferice si tepoase, folosite pentru proprietatile lor medicinale; lipan² (Lappa). [Var.: brustur s. m.] – Et. nec.

BUJOR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numita si bujor de gradina) are flori mari, rosii, roz sau albe, iar alta (numita si bujor de camp) are flori rosii ca sangele (Paeonia). ◊ Bujor romanesc = specie de bujor ocrotita de lege, cu tulpina inalta de 50-80 cm si cu flori mari sangerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roseata naturala a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. bozur.

BUMBACARITA, bumbacarite, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee cu flori brune-rosietice sau verzi-negricioase, cu fructul acoperit de peri matasosi, asemanatori bumbacului (1) (Eriophorum); lanarica. – Bumbac + suf. -arita.

BURUIANA, buruieni, s. f. (Pop.) Nume generic pentru diverse plante erbacee necultivate. ◊ Buruiana de leac = planta medicinala. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. si: buruiene. – Var.: buruian s. n.] – Din bg., scr. burjan.

CAFELUTA, cafelute, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a doua varietati de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) planta cu tulpina cilindrica ramificata, cu flori albe sau albastrii, cultivata pentru nutret (Lupinus albus); b) planta ornamentala cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse in forma de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluta.

CAMPANULACEE s. f. pl. Familie de plante erbacee din regiunile temperate si subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple si flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopotel. – Din fr. campanulacees.

CANABINACEE, canabinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, avand ca tip canepa; (si la sg.) planta din aceasta familie. – Din fr. cannabinacees.

CAPRISOR, caprisori, s. m. Numele a doua plante erbacee, una cu flori galbui (Cyperus flavescens) si alta cu flori brune (Cyperus fuscus). – Capra + suf. -isor.

CEAPA, cepe, s. f. 1. planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse in inflorescente dese (Allium cepa). * Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. Ceapa de samanta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit in alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cat) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

CERVANA, cervane, s. f. Numele a doua specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe si cu fructele nucule (Lycopus exaltatus si europaeus) – Et. nec.

GALBENEA, galbenele, s. f. 1. planta erbacee cu tulpina groasa, cu frunze lanceolate si dintate, cu flori galbene, care creste in locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) planta erbacee cu tulpina paroasa in partea de jos, cu frunze palmate si cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Galbenele de padure = planta erbacee cu tulpina acoperita de peri si cu flori galbene-aurii, care creste in regiuni inalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) planta cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale acoperite cu peri si cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) planta cu tulpina dreapta, cu frunze ovale-lunguiete si cu flori galbene dispuse in panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drete (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

GENTIANACEE, gentianacee.s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze alterne sau opuse si flori solitare sau in buchet, raspandite mai ales in zona muntoasa (alpina); (si la sg.) planta din aceasta familie. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. gentianacees.

GENTIANA, gentiane, s. f. Nume generic dat mai multor specii de plante erbacee montane, cu flori de obicei mari, decorative, albastre sau galbene, cu corola rotata sau in forma de clopot; ghintura (Gentiana). [Pr.: -ti-a-. – Var.: ghintiana s. f.] – Din fr. gentiane, lat. gentiana.

GRAMINEE, graminee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee (rar lemnoase) monocotiledonate, cu radacina fasciculata, cu tulpina formata din noduri si internoduri, cu inflorescenta in forma de spic; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. graminee.

GRAU, (1) s. m., (2) grane (graie), s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu radacina adanca, cu frunzele lanceolate, cu inflorescenta in forma de spic, din ale caror boabe se face faina (Triticum); planta care face parte din acest gen. ♦ Samanta acestei plante. 2. S. n. (Adesea la pl.) Semanatura, lan, holda de grau (1) sau, p. gener., de cereale. ♦ (La pl.) Cereale sub forma de boabe. – Lat. granum.

HLUJAN, hlujeni, s. m. (Reg.) Tulpina a unor plante erbacee mari; cocean de porumb (dupa ce s-au cules stiuletii). – Hluj (reg. „tulpina”, et. nec.) + suf. -an.

IMORTELA, imortele, s. f. (Mai ales la pl.) Numele a doua plante erbacee: a) siminoc; b) flori-de-paie. ◊ Imortela galbena = planta erbacee ornamentala cu tulpina dreapta si flori galbene (Helichrysum orientale). – Din fr. immortelle.

INARITA, inarite, s. f. Numele a doua plante erbacee acvatice, asemanatoare cu inul² cu florile verzui; tintar (2) (Najas minor si marina). – In² + suf. -arita.

IRIDACEE, iridacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu flori de obicei decorative; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. iridacees.

INGRASATOR, -OARE, ingrasatori, -oare, adj., s. f. (Reg.) 1. Adj. Care ingrasa. 2. S. f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S. f. planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe, grupate in forma de carlig (Sagina procumbens). – Ingrasa + suf. -ator.

JALES, jalesi, s. m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dintate si cu florile viu colorate (Salvia); planta care face parte din acest gen. 2. planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu frunze ovale si cu flori purpurii dispuse in spice (Stachys germanica). – Jale² + suf. -es.

NUFAR, nuferi s. m. Numele a doua plante erbacee acvatice cu petiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafata apei, una avand flori mari albe, cu miros placut (Nymphaea alba), cealalta flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – din ngr. nufaro.

ODOLEAN, odoleni, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori mari, trandafirii sau albe (Valeriana), dintre care una serveste la prepararea unor produse farmaceutice cu proprietati sedative; valeriana (Valeriana officinalis). [Var.: odoleana s. f., hodolean s. m.] – Din ucr. odoljan.

ORHIDEE, orhidee, s. f. (La pl.) Nume dat unei familii de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpina simpla, frunze alterne intregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termina de obicei in forma de pinten rasucit (Orchidaceae); (si de la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidees.

SANZIANA, sanziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) dragaica; b) (si in sintagma sanziene albe) planta erbacee cu frunze lanceolate dispuse in forma de rozeta si cu flori albe (Galium mollugo); c) mica planta erbacee cu flori albe Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sarbatorii crestine celebrate la 24 iunie; dragaica. II. (La pl.) Nume dat, in folclorul romanesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) samziana, samzaiana s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

UMBELIFERA, umbelifere, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, ale caror flori sunt dispuse in umbele; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. ◊ (Adjectival) planta umbelifera. – Dupa fr. ombellifere.

URECHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale auzului si echilibrului, asezate simetric de o parte si de cealalta a capului omului si mamiferelor, alcatuite dintr-o parte externa, una mijlocie si una interna. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-si deschide urechile (in patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmatii, zvonuri, stiri) a deveni cunoscut, stiut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai in treacat, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche si a-i iesi pe alta (sau pe cealalta) = a nu retine ceea ce i se spune, a trece usor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externa, cartilaginoasa, vizibila a urechii (I 1); pavilionul urechii, auricula. ◊ Loc. adv. Pana peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) intr-o ureche = (a fi) smintit, scrantit, ticnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-si pierde rabdarea asteptand (sa manance etc.), a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciuperca comestibila de culoare galbuie sau trandafirie pe partea exterioara si rosie-portocalie pe partea interioara; urechiusa (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu tulpina paroasa si ramificata in partea superioara, cu frunzele ovale si dintate si cu flori mici, albastrui-violete (Salvia verticillata); urechea-soarecelui = nu-ma-uita; urechea-ursului = planta erbacee cu frunze carnoase, ovale, usor dintate, dispuse in forma de rozeta si cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simtul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicala) = a avea facultatea de a percepe just (si de a reproduce in mod exact) sunetele muzicale. A canta dupa ureche = a reproduce o melodie dupa auz, fara a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al pestilor; branhie. III. P. a**l. 1. Gaura acului (prin care se petrece ata sau sfoara). ◊ Expr. A scapa ca prin urechile acului = a scapa cu mare greutate, in mod miraculos dintr-o situatie dificila. 2. Cheotoarea de piele sau de panza care se coase la marginea posterioara de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul careia se trage incaltamintea in picior. 3. Toarta; inel, belciug. ♦ Proeminenta in forma de carlig la capatul de sus al leucii carului, de care se sprijina lantul sau veriga care leaga loitrele de leuca. ♦ Ochi, lat, juvat la capatul streangului; valul streangului. 4. (La pl.) Portiune iesita in afara dintr-o lucrare de zidarie, amenajata pentru a usura fixarea unui toc de fereastra sau de usa, pentru a sustine un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

URTICACEE, urticacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, prevazute adesea cu peri aspri urzicatori; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. urticacees.

URZICA, urzici, s. f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina si frunzele acoperite cu peri urticanti, folosite in industria textila, in medicina si in alimentatie (Urtica); planta din acest gen. ◊ Compus: urzica-moarta = planta erbacee medicinala cu flori rosii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Tesatura fabricata din fibrele urzicii (1), din care se confectioneaza saci. 3. Compus: (Zool.) urzica-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale caror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).

VALERIANACEE, valerianacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, avand ca tip valeriana; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. valerianacees.

MUSCATA, muscate, s. f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate si cu flori rosii, albe sau roz dispuse in umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muskato, magh. muskata.

COASA, coase, s. f. 1. Unealta agricola compusa dintr-o lama metalica cu varf curbat fixata pe o coada lunga, folosita la cosit. 2. Actiunea de a cosi; timpul cand se coseste. ♦ Recolta de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa.

MARGEA, -ICA, margele, s. f. 1. Boaba (mica) de sticla, de piatra etc., de forme si culori diferite (insirata pe ata, cusuta pe un vesmant etc.), folosita ca podoaba; (la pl.) sirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberante ale pielii de pe capul si gatul curcanului. 3. (In forma margica) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse cate una sau doua in varful unor spiculete (Melica). – Din lat. margella. – Margica: cu schimbare de suf.

MATACINA, matacine, s. f. Numele a doua plante erbacee aromatice: a) planta melifera, originara din Siberia, cu frunze lanceolate si cu flori albastre sau albe, cultivata ca planta ornamentala si pentru florile ei bogate in nectar (D***********m moldavica); b) roinita². [Var.: mataciune s. f.] – Din bg. maticina, scr. matocina.

MATURA, maturi, s. f. 1. Obiect de uz casnic in forma unui manunchi, facut din tulpinile plantei cu acelasi nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curata o suprafata. ◊ Loc. vb. A da cu matura = a matura (1). 2. Numele a doua plante erbacee intrebuintate la confectionarea maturilor (1); a) planta bogat ramificata, cu flori verzi si violete; mei-tataresc (Sorghum vulgare); b) planta inalta pana la 2 metri, cu frunza lata si cu tulpina bogata in materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de maturi (2). 3. planta erbacee cu tulpina ramificata, stufoasa, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosita la confectionarea maturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (In sintagma) Maturi de vrajitoare = simptom de boala la pomii fructiferi si la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii si caracterizat prin aparitia pe ramurile atacate a unor ramificatii degenerescente subtiri si dese. – Et. nec.

NARD s. m. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea muntilor Himalaia (Nardostachys); spec. planta cu radacina scurta si groasa, fibroasa si foarte aromata, cu frunze moi si flori rosii-purpurii (Nardostachys iatamansi). 2. Esenta parfumata extrasa din radacina de nard. – Din ngr. nardos.

PIDOSNIC, -A, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este iesit din comun, contrar asteptarilor (in sens negativ); care se comporta ciudat, sucit; care face totul pe dos. II. S. m. Numele a doua specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albastrii si cu flori galbene (Cerinthe minor si glabra). – Pe dos + suf. -nic.

SIPICA, sipici, s. f. Numele a doua plante erbacee, una cu tulpina ramificata, cu frunze paroase si cu flori albe-albastrui (Cephalaria transsilvanica), cealalta cu flori galbui-rosietice, intrebuintata in medicina (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. sipuku „trandafir”.

TUFA, tufe, s. f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la radacina; grup de flori, de lastari sau de plante erbacee cu radacina comuna. ◊ Expr. (Fam.) Tufa (de Venetia) = nimic, deloc. Tufa-n punga sau tufa-n buzunar = a) nimic; b) om fara bani. ♦ Fig. Par mult si des; claie. 2. (Rar) Ramura, creanga inverzita. ♦ (Reg.) Bata, ciomag. – Lat. tufa.

FOAIE, foi, s. f. 1. Frunza. ♦ Compus: foaie-grasa = numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). ♦ Sepala sau petala. 2. Bucata dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mica in raport cu celelalte doua. 3. Bucata dreptunghiulara de hartie (de scris): fila a unei carti, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volanta = a) tiparitura pe o singura fata care se difuzeaza cu un prilej deosebit; b) fila de hartie izolata. ◊ Expr. A intoarce foaia sau a o intoarce pe foaia cealalta = a-si schimba purtarea sau atitudinea fata de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinari) Adeverinta, dovada oficiala care atesta un drept, o obligatie, etc. ◊ Foaie de drum = bilet (individual sau colectiv) platit de autoritatea care-l elibereaza si pe baza caruia se poate face o calatorie cu trenul. (Iesit din uz) Foaie de zestre (sau dotala) = act care consemneaza zestrea unei fete sau a unei femei casatorite. 4. (Inv.) Ziar, revista. ♦ Foaie de titlu = pagina de la inceputul unei publicatii pe care este imprimat titlul (si subtitlul) complet al unei carti, numele autorului, locul si data aparitiei, editorul sau editura care publica lucrarea. 5. Latimea unei panze: bucata de panza intrebuintata in toata latimea ei la confectionarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confectioneaza corturi sau alte obiecte de protectie. ♦ (La pl.) Fusta. 6. Strat de aluat, subtiat cu vergeaua, din care se fac placinte, taitei, etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) dupa fr. feuille.

PANSEA, pansele, s. f. Numele a doua plante erbacee decorative din familia violaceelor: a) planta cu tulpina mica, cu frunze late, ovale, cu flori nemirositoare, avand cinci petale inegale de culori variate; panseluta (Viola wittrockiana); b) planta cu frunze ovale si cu flori cu petale mari, rotunjite si variat colorate (Viola tricolor). – Din fr. pensee.

PAPAVERACEE, papaveracee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, anuale sau perene, cu frunze alterne, cu flori solitare sau grupate in inflorescente si cu fructul o capsula sau o nucula; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. ◊ (Adjectival) planta papaveracee. – Din fr. papaveracees.

PAPURA, (rar) papuri, s. f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina inalta, neramificata, cu frunze lungi si inguste, cu flori unisexuate, care creste in locuri mlastinoase (Typha); planta care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, cosuri etc. – Lat. *papura.

PARIETAL, -A, parietali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la peretele unei cavitati a organismului, care apartine acestui perete. Pleura parietala ◊ Os parietal (si substantivat, n.) = fiecare dintre oasele pereche, simetrice, care formeaza partea de mijloc a boltii cutiei craniene. 2. Adj. (Rar) Care tine de perete, care se executa pe pereti; mural. 3. S. f. (La pl.) Ordin de plante erbacee si lemnoase cu invelis floral dublu si cu ovulele dispuse pe peretii ovarului; (si la sg.) planta din acest ordin. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. parietal.

PADURE, paduri, s. f. Intindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti in stare salbatica, in care predomina una sau mai multe specii, pe langa care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) in padure, se spune despre o persoana cu o comportare urata, lipsita de educatie. A cara lemne in padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei in pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.

PANUSITA, panusite, s. f. (Reg.) Numele a trei plante erbacee; a) nagara; b) colilie; c) trestie de camp. – Panusa + suf. -ita.

PAPURICA, papurici, s. f. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee care cresc de obicei prin locuri umede si mlastinoase. – Papura + suf. -ica.

PARANG s. m. (Reg.) Numele a doua plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parinc, paring, parang s. m.] – Lat. panicum.

PATLAGINA, patlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse in rozeta la baza tulpinii, cu flori grupate in spice, de culoare roz sau albastrui, folosite in medicina datorita unor calitati expectorante si a unor proprietati care accelereaza cicatrizarea ranilor (plantago); planta care apartine acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

PATRUNJEL, patrunjei, s. m. planta erbacee legumicola, cu tulpina inalta, cultivata pentru radacina pivotanta, alba si pentru frunzele ei aromate, intrebuintate in alimentatie si in medicina populara (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau radacina acestei plante. ◊ Compuse: patrunjel-de-camp = numele a doua specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii si cu florile albe sau trandafirii, a caror radacina este intrebuintata in medicina (Pimpinella saxifraga si major); patrunjelul-cainelui = planta erbacee mica, otravitoare, cu frunze ca ale mararului si cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

PEJMA, pejme, s. f. Numele a doua specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate si cu frunze dintate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros placut de mosc (Amberboa moschata), cealalta cu flori galbene, placut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pezsma.

PENITA, penite, s. f. 1. Diminutiv al lui pana¹; p*******a. 2. Placa de metal, mica si concava, terminata printr-un varf despicat, care, montata sau atasata la un toc sau stilou, foloseste pentru a scrie cu cerneala. 3. Numele a doua specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc in ape adanci, statatoare sau lin curgatoare (Myriophyllum spicatum si verticillatum). – Pana¹ + suf. -ita.

ANEMONA, anemone, s. f. 1. (La pl.) Gen de plante erbacee cu flori mari de diferite culori, care infloresc de obicei primavara (Anemone); (si la sg.) planta care apartine acestui gen. 2. (Zool.; in sintagma) Anemona-de-mare = actinie. – Din fr. anemone, lat. anemona.

ROGOZ, rogozuri, s. n. Gen de plante erbacee cu tulpina in trei muchii, cu frunzele lungi si cu flori monoice grupate in spice (Carex); planta din acest gen. [Var.: (reg.) ragoz s. n.] – Din sl. rogozu.

APOCINACEE s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee sau lemnoase care secreta un suc laptos; (si la sg.) planta din aceasta familie. – Din fr. apocynacees.

ARALIACEE, araliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori si arbusti, rar de plante erbacee, cu frunze adanc lobate sau compuse, cu flori actinomorfe in umbele si cu fruct baca sau drupa; (si la sg.) planta din aceasta familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. araliacees.

PEPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a doua specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpina taratoare lunga si cu fructe comestibile: a) (de obicei determinat prin „galben”) planta originara din Asia tropicala, cu tulpina acoperita cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbena sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat si suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) planta originara din sudul Africii, cu frunzele adanc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, avand coaja verde si miezul rosu sau galben, dulce si foarte zemos; harbuz, lubenita, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-si iesi (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-si pierde (sau a face pe cineva sa-si piarda) rabdarea, a (se) enerva, a-si iesi (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A iesi (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proasta afacere, a nu reusi intr-o actiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

ORBALT, (1) orbalturi, s. n., (2) orbalti, s. m. (Inv. si pop.) 1. S. n. Erizipel, branca. 2. S. m. Numele a doua plante erbacee intrebuintate in medicina populara: a) planta veninoasa, cu tulpina subtire, cu frunze mari si flori mici, albe-galbui (Actaea spicata); b) silnica. – Din magh. orbanc.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pana la varful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea in spatiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. In (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = in pozitie verticala; sus. In varful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe varfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pana in picioare = de sus si pana jos, in intregime; cu desavarsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ◊ Expr. Unde-ti stau picioarele iti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) in picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau in) picioare = a) a se insanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau in) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atatia...) ani pe un picior = are o varsta mai mare decat cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a ingriji un bolnav si a-l insanatosi. A scula (sau a pune etc.) in picioare = a mobiliza in vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu incetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior in groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batran, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele inainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) in picioarele cuiva = a impiedica, a incurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramane, a fi) in picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi intemeiat; c) a sta, a ramane intact sau in pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) in picioare = seamana intocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari intr-un picior = a se bucura mult. Cat te-ai intoarce (sau invarti) intr-un picior = repede de tot, intr-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a incepe sa fuga (repede), a o lua la goana; a incerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strange picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili inaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcandu-l pe incaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urat, a mazgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea intr-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada intre picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) in picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a inchina etc. ceva) la picioarele cuiva = a inchina, a oferi cuiva (ceva) in semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omori pe cineva. A bate din picior = a incerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul in prag = a lua o atitudine hotarata, a se opune energic. A da din maini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfarsit, pentru a scapa dintr-o incurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele in apa rece = a se gandi profund si indelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) in stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de maini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se inmuia) cuiva (mainile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapani (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute intamplator, ocazional, fara sediu sau firma inscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mancat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. a**l. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamant, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. a**l. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamant lasata neexploatata in scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. a**l. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; in sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, avand lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi in unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.

PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede si mlastinoase: a) planta cu tulpina inalta, cilindrica, de culoare verde si cu flori brune-roscate, ingramadite in spice la varful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) planta cu tulpina formata din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi inchis (Scirpus silvaticus); c) planta cu tulpina aspra si rigida, de culoare cenusie-verzuie sau albastruie, terminata cu un spic care are la capat un varf ascutit (Equisetum hiemale); d) planta erbacee perena cu tulpina triunghiulara, plina pe dinauntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele si cu inflorescentele compuse din 1-4 globusoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otravitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, intrebuintate in medicina datorita unui alcaloid pe care il contine rizomul (Aconitum); planta din acest gen. – Din sl. omegu.

plantaGINACEE, plantaginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, cu frunze intregi, mai rar lobate, dispuse de obicei in rozeta bazala, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, dispuse in spice sferice sau cilindrice, si cu fructe capsule sau nucule; (si la sg.) planta din aceasta familie. – Din fr. plantaginacees.

PLEVAITA, plevaite, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina lanoasa si ramificata de la baza, cu flori mici, roz-violacee sau rosii-purpurii, persistente, care cresc in regiunile de stepa si de silvostepa; imortela (Xeranhemum annuum si foetidum). [Pr.: -va-i-] – Et. nec.

TELEGRAF, (1, 2) telegrafe, s. n., (3) telegrafi, s. m. 1. S. n. Telecomunicatie care transmite la distanta semnale (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor necesare in acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, receptia si transformarea semnalelor telegrafice in scopul transmiterii telegramelor. 2. S. n. (Inv.) Aparat situat pe inaltimi sau in turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanta a unor semnale optice. 3. S. m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare si cu tulpina agatatoare ajungand pana la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii si cu tulpina fragila (Tradescantia v*******a). – Din fr. telegraphe.

POROINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu tuberculi, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, placut mirositoare, grupate intr-un spic si care cresc in paduri umede si umbroase (Orchis). – Et. nec.

FIR, fire, s. n. 1. Produs de torcatorie sau de filatura, de forma lunga si subtire, obtinut prin toarcerea unor fibre textile; p. restr. fibra textila. ◊ Fir cu plumb = dispozitiv pentru determinarea sau verificarea directiei verticale, format dintr-o sfoara subtire avand atarnata la un capat o greutate metalica. Firul apei = linie imaginara de la suprafata unei ape curgatoare, care uneste punctele de viteza maxima ale apei. ◊ Expr. A se tine (sau a sta, a atarna) (numai) intr-un fir de ata (sau de par) = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi in mare primejdie sau aproape de moarte. Fir conducator (sau calauzitor) = directie de urmat; linie (de conduita). ♦ Fig. Idee, tendinta care apare cu consecventa de-a lungul unei actiuni, al unei opere etc.; mod de desfasurare (neintrerupta) a unei actiuni, a unui proces etc. 2. Sarma de telefon, de telegraf etc., alcatuita din doua, uneori din trei conductoare subtiri, izolate si de obicei rasucite; p. gener. orice corp solid in care lungimea este cu mult mai mare in raport cu dimensiunea sectiunii transversale. 3. Suvita subtire de aur, de argint etc., de forma unui fir (1), folosita la cusaturi speciale de podoaba. 4. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Fiecare dintre elementele, de forma unui fir (1) lung si subtire, care alcatuiesc parul, iarba etc.; p. ext. exemplar dintr-o specie de plante erbacee de acelasi fel; (in special) floare dintr-o specie de flori de acelasi fel. ◊ Loc. adv. Fir cu (sau de) fir = bucata cu bucata. De-a fir a par sau de-a firu-n par, din fir pana-n ata = cu de-amanuntul, cu minutiozitate. ♦ Bob, graunte (de nisip, de mac etc.). ◊ Loc. adv. Fir cu fir = fiecare bob in parte, bob cu bob. ♦ Fig. (Rar) Farama, pic. – Lat. filum.

PUFULITA, pufulite, s. f. Gen de plante erbacee cu tulpina cilindrica acoperita cu peri lungi, cu flori rosii-purpurii, roz sau albicioase (Epilobium); planta din acest gen. – Puf² + suf. -ulita.

MENTA s. f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dintate si cu flori puternic mirositoare; izma (Mentha). ◊ Menta creata = izma creata. ♦ Bomboana (sau pastila) de menta = bomboana aromata cu esenta extrasa din planta definita mai sus. [Var.: minta s. f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.

OITA, oite, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oisoara, oitica. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) planta cu flori mari, albe sau trandafirii, matasoase si cu fructele argintii, paroase (Anemone silvestris); b) planta cu flori albe pe dinauntru si trandafirii pe dinafara (Anemone narcissiflora); c) floarea-Pastelui. – Oaie + suf. -ita.

SOPARLAITA, soparlaite, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterica. 2. Numele a doua plante erbacee; a) planta melifera cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale sau ascutite si cu florile albastre, rar roz, folosita in medicina populara (Veronica orchidea); b) mica planta cu flori mari, albe, rar rosietice, si cu fructul o capsula (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Soparla + suf. -aita.

SOPARLITA, soparlite, s. f. 1. Diminutiv al lui soparla. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse in ciorchine, intrebuintate in medicina (Veronica). 3. (Bot.) Amareala (2). – Soparla + suf. -ita.

OLOISA, oloise, s. f. (Reg.) Numele mai multor specii de plante erbacee cu flori galbene sau albe, cu frunzele ovale si carnoase, care cresc prin locuri pietroase si nisipoase (Sedum album si acrum, maximum, neglectum). – Et. nec.

ODOS s. m. (Reg.) Numele a doua specii de plante erbacee din familia gramineelor, asemanatoare cu ovazul, raspandite in culturi ca buruiana (Avena factua si stigosa). – Din magh. vadosz.

VERBINA, verbine, s. f. Numele mai multor specii si varietati de plante erbacee decorative cu frunze dintate, ascutite la varf si acoperite cu peri, cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii; vervena (Verbena); planta apartinand uneia dintre aceste specii sau varietati. – Din lat. verbena.

STIRIGOAIE, stirigoi, s. f. Nume dat la doua plante erbacee otravitoare din familia liliaceelor, dintre care una cu flori albe (Veratrum album), iar cealalta cu flori de culoare purpuriu-inchis, dispuse in raceme (Veratrum nigrum). [Var.: stirigoaie s. f.] – Et. nec.

SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ in forma de teapa care creste pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) pe (sau ca pe) spini = a fi nelinistit, nerabdator. A fi (sau a sta) ca pe un spin in ochii (sau in inima, in coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezenta neplacuta pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasa si ramificata, cu frunze dintate si spinoase si cu flori rosii, dispuse in capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte in forma de spin¹ (I 1) a carligului de undita, situata in varful acestuia. 2. Stift. – Lat. spinus „prun salbatic”.

STIR s. m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificata, cu flori verzi dispuse in ghemulete rotunde si cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreapta, solida si paroasa, cu flori verzi, marunte, reunite intr-un spic ca un fel de pamatuf la varful ramurilor, si care serveste ca nutret pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele rosii si florile purpurii, dispuse in ghemulete rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau in spice lungi si subtiri, folosita ca planta ornamentala (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. stir.

SUGAREL, sugarei, s. m. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor, folosite in medicina (Teucrium). – Sugar + suf. -el.

OBSIGA s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemanatoare cu ovazul, cultivate pentru nutret (Bromus si Brachypodium). – Din bg. obsila, scr. ovsika.

ORASTICA, orastici, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia leguminoaselor, cu flori rosii-purpurii la inceput, apoi albastre; mazariche neagra (Lathyrus niger si vernus). [Var.: orastica s. f.] – Et. nec.

OPAIT, opaite, s. n. 1. Lampa mica, primitiva, care lumineaza cu ajutorul unui fitil introdus intr-un recipient umplut cu seu, ulei sau untura. 2. Numele a doua plante erbacee anuale sau perene cu tulpina paroasa, dintre care una cu florile albe, rar trandafirii, care se deschid seara, raspandind un miros placut (Melandryum pratense), iar alta cu frunzele paroase si cu florile albe (Melandryum nemorale). [Pr.: -pa-it. – Var.: opaiet s. n., opaita s. f.] – Cf. sl. opajecĩ, rom. vapaie.

MIMOZA, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse si cu flori mici, roz sau albe, dispuse in capitule sau spice, foarte sensibile cand sunt atinse (Mimosa); spec. senzitiva (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.

FIRUT, -A, firute, s. n., s. f. 1. S. n. (Reg.) Firicel. 2. S. f. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, foarte raspandite in vegetatia pajistilor naturale (Poa). – Fir + suf. -ut.

OVAZ, (1) s. m., (2) s. n., (3) oveze, s. n. 1. S. m. Numele mai multor plante erbacee de nutret din familia gramineelor, cu paiul drept si cu inflorescenta ramificata (Avena). 2. S. n. Spec. (Cu sens colectiv) Seminte de ovaz (1), folosite ca hrana pentru cai. 3. S. n. (La pl.) Lanuri, semanaturi de ovaz (1). [Var.: ovas subst.] – Din sl. ovesu.

ORZ, (1) s. m., (2, 3) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung si cu spicul format din mai multe randuri de boabe, cultivate ca plante furajere si industriale (Hordeum); planta care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrana pentru animale, in industrie si in alimentatia omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui lucruri deosebite cuiva care nu stie sa le pretuiasca. 2. S. n. pl. Specii de orz (1). 3. S. n. Semanatura, lan de orz (1). – Lat. hordeum.

RUSINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfiala, de jena provocat de un insucces sau de o greseala. ◊ Loc. adj. si adv. Fara rusine = fara jena, cu obraznicie. ◊ Expr. A muri de rusine sau a-i plesni cuiva obrazul de rusine, se spune cand cineva se simte foarte rusinat. N-ai (sau n-are) rusine sau nu-ti (sau nu-i, nu le etc.) e rusine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simt, obraznic, nesimtit, nerusinat. 2. Rezerva, modestie, retinere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocara, batjocura, ofensa. ◊ Expr. A fi (sau a ramane, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rusine sau a face cuiva rusine = a (se) face de ras, a ajunge (sau a pune pe cineva) intr-o situatie penibila. 4. Motiv de a se simti rusinat; necinste, dezonoare, umilinta. ◊ Expr. A pati (o sau vreo) rusine = a ajunge de ocara sau de batjocura, a suferi un lucru umilitor. (E) rusine sau (e) mai mare rusinea = (e) nepotrivit, necorespunzator, rusinos. A fi rusinea cuiva = a fi om de nimic, de ale carui fapte cineva se rusineaza, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om si la animale. ◊ Compus: rusinea-fetei = numele a doua plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperita de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse in mici umbele; morcov salbatic (Daucus carota si silvestris). – Cf. lat. roseus.

RUTISOR, rutisoare, s. n. Nume dat mai multor plante erbacee: a) planta cu tulpina inalta, cu flori galbene dispuse in buchete pe varfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) planta cu frunze ovale si flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus: rutisor-galben = planta cu rizom tarator si cu numeroase flori galbene mici, dispuse in umbele (Thalictrum flavum). – Ruta²+ suf. -isor.

LUPIN s. m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole inguste alungite si cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca ingrasamant verde (Lupinus). – Din fr. lupin.

CIOROI, cioroi, s. m. 1. Barbatusul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oaches; cioara. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse in capitule si cu fructe achene (Inula). – Cioara + suf. -oi.

CIPERACEE, ciperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu rizom, cu tulpina in trei muchii, cu flori mici si fructe achene; (si la sg.) planta din aceasta familie. – Din fr. cyperacees.

MUSTAR s. m., s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene si cu seminte mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. P. restr. Samanta mustarului (1), intrebuintata la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub forma de pasta moale, de culoare galbena-verzuie, obtinut prin prelucrarea semintelor descrise mai sus cu adaos de zahar, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sari (cuiva) mustarul = a se infuria, a se supara. – Din magh. mustar.

CIUCUSOARA, ciucusoare, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina si cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum). – Et. nec.

LILIACEE, liliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu bulbi, rizomi sau tuberculi, cu frunze intregi, avand nervuri paralele, si cu fructul de obicei o capsula sau o baca; (si la sg.) planta din aceasta familie. ◊ (Adjectival) Plante liliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. liliacees.

LINACEE, linacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze intregi, flori hermafrodite si fructe capsule; (si la sg.) planta din aceasta familie. Inul este o linacee. – Din fr. linacees.

LIPICI, (1, 3) lipiciuri, s. n. (2) lipici, s. m. 1. S. n. Materie, substanta care serveste la lipit (hartia); clei. 2. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee care secreta o substanta lipicioasa. 3. S. n. Fig. (Pop. si fam.) Ceea ce atrage, incanta sau seduce in faptura sau felul de a fi al cuiva; farmec. ◊ Loc. adj. si adv. Cu lipici = incantator, atragator, fermecator, seducator. ◊ Loc. vb. A avea lipici = a atrage, a fermeca, a seduce pe cineva (prin infatisare sau fel de a fi). ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se indragosti de cineva. – Lipi + suf. -ici.

COADA, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al partii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de par sau de pene care acopera acest apendice sau care creste in prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coada = (despre oameni; fam.) a se lingusi pe langa cineva; a se bucura. A-si vari (sau baga) coada (in ceva) = a se amesteca in chestiuni care nu-l privesc. Isi vara (sau si-a varat, isi baga, si-a bagat etc.) d****l coada (in ceva), se spune cand intr-o situatie se ivesc neintelegeri sau complicatii (neasteptate). A calca (pe cineva) pe coada = a jigni, a supara (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furis), a o sterge (lasand lucrurile nerezolvate). Cu coada intre picioare = (despre oameni) umilit, rusinat; fara a fi reusit. (Pop.) A-si face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mata (sau pe d****l) de coada = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu fata nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaos; vechi, bastinas; de origine rurala. (Fam.) A prinde prepelita (sau purceaua) de coada = a se imbata. ♦ Partea dindarat, mai ingusta, a corpului unor animale (a pestelui, a sarpelui, a racului etc.). 2. Par (de pe capul femeilor) crescut lung si apoi impletit; cosita. 3. Parte a unei plante care leaga fructul, frunza sau floarea de tulpina sau de creanga. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungita sau care se taraste pe jos) a unor obiecte de imbracaminte (mai ales a celor purtate de femei); trena. ◊ Expr. A se tine de coada cuiva sau a se tine (sau a umbla) coada dupa cineva = a fi nedespartit de cineva, a se tine cu insistenta si pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasa a cometelor. ♦ Fasie foarte ingusta din carpe (innodate) sau din hartie care se atarna de partea de jos a unui zmeu spre a-i mentine echilibrul in aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apuca cu mana; maner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treaba, a incepe (ceva). A-si vedea de coada maturii (sau tigaii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodaresti. Coada de topor = persoana care serveste drept unealta in mana dusmanului. 6. Partea terminala a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucata de la capatul unui lucru; sfarsit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau in) coada = pe cel din urma loc sau printre ultimii (intr-o intrecere, la scoala etc.). De la coada = de la sfarsit spre inceput. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coada = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fara inteles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se ingusteaza un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un rau in helesteu. 7. Sir (lung) de oameni care isi asteapta randul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coada = a sta intr-un sir (lung) de oameni, asteaptand sa-i vina randul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin doua tipuri de tulpini: una fertila si alta sterila; barba-ursului (Equisetum); b) planta erbacee acvatica cu frunze liniare si cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocosului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, intrebuintate in medicina populara (Polygonatum); coada-mielului = a) planta erbacee cu frunze lucitoare si cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinisoare mai intunecate (Veronica prostrata); coada-matei = planta erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-matei-de-balta = nume dat mai multor specii de muschi de culoare alba-galbuie, care cresc prin locurile umede si contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = planta erbacee cu flori mari de culoare galbena (Potentilla anserina); coada-soricelului = planta erbacee medicinala cu frunze penate, paroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) planta erbacee tepoasa, inalta, cu frunze lanceolate si cu flori albe, dispuse in spice (Echium altissimum); b) planta erbacee cu flori violete sau rosietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = planta erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioara, cu flori verzi dispuse in forma de spic, folosita ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = planta veninoasa cu tulpina taratoare si cu fructele in forma unor bobite rosii, care creste prin mlastini (Calla palustris); coada-randunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorati, care au cate o prelungire in partea posterioara a aripilor (Papilio machaon si podalirius). [Pl. si: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).

LOBODA, (rar) lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivata (Atriplex hortensis). ◊ Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca voda prin loboda = a umbla fara grija (dandu-si importanta). – Din sl. loboda.

MEISOR, meisori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) planta cu radacina taratoare si florile de culoare verde-deschis sau violeta; mei-paduret (Millium effusum); b) planta cu frunze paroase si flori violacee, alcatuind spice asezate ca niste degete (Panicum sanguinale); c) mei marunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -sor.

MICSANDRA, micsandre, s. f. Numele a doua plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simpla sau ramificata, cu frunzele acoperite cu peri cenusii, cu flori albe, rosii, albastre sau violete, placut mirositoare; micsunea, vioara-rosie (Matthiola incana si annua). ◊ Compus: micsandra-salbatica (sau -de-munte) = planta erbacee cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.

MLASTINITA, mlastinite, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee, cu frunze lanceolate, cu flori verzi, albe, roz si rosii (Epipactis). – Mlastina + suf. -ita.

MOHOR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascutite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse in spice cilindrice, dintre care unele se cultiva ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care creste mohor. – Din magh. mohar.

NALBA, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultiva ca plante decorative si medicinale. – Lat. malva.

CLOPOTEL, clopotei, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu maner) care se agita cu mana (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gatul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, in forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.

NARCISA, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu frunze lungi, usor indoite pe nervura principala, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcis s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

AGLICA, aglice, s. f. planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse in inflorescente. (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.

AGURIJOARA, agurijoare, s. f. planta erbacee decorativa, cu flori mari galbene, albe, portocalii, roz si rosii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora). – Agurida + suf. -ioara.

AIOR, aiori, s. m. planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori galbene dispuse in umbele (Euphorbia esula) [Pr.: a-ior] – Ai⁴ + suf. -ior.

AISOR, aisori, s. m. (Bot.) 1. planta erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, rosietice si cu flori galbene-aurii (Allium ammophilum). 2. Usturoita. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai⁴ + suf. -isor.

ALBASTREL, -EA, -ICA, albastrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. planta erbacee cu flori albastre; albastrita (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el.

ALBINA, albine, s. f. 1. Insecta din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt si lins, iar cu picioarele posterioare pentru strangerea polenului, cu abdomenul prevazut cu un ac veninos, si care traieste in familii, producand miere si ceara; musca (Apis mellifica). 2. planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori violacee, dispuse in spic, asemanatoare cu o albina (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

ALUNELE s. f. pl. I. (Bot.) planta erbacee cu flori albe, cu tuberculele si frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-soricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Aluna + suf. -ea.

AMARANT, amaranti s.m. 1. planta erbacee cu inflorescenta in forma de spic, cu flori mici rosii, galbene sau albe catifelate. 2. Colorant rosu-albastrui obtinut din aceasta planta. – Din fr. amarante, lat. amarantus.

AMARILIS, amarilisi s.m. planta erbacee cu bulbi cu flori mari, de culoare portocalie sau roz. – Din fr. amaryllis.

AMARALUTA, amaralute s. f. Mica planta erbacee cu frunzele ascutite si cu flori mici, galbene-aurii, care contin un suc amar cu proprietati tonice (Cicendia filiformis). – Amareala + suf. -uta.

AMARATACIUNE s. f. planta erbacee cu tulpina inalta si cu flori galbene (Senecio sarracenicus) – Amarat + suf. -aciune.

AMAREALA, amareli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amaraciune. ◊ Amareala merelor si perelor = boala a fructelor de mar si par, manifestata prin aparitia pe aceasta a unor pete in dreptul carora carnea fructului respectiv capata un gust amar. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre, rosii sau (rar) albe, dispuse in raceme, cu fructe capsule, intrebuintata, pentru proprietatile sale expectorante, contra afectiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); soparlita. – Amari + suf. -eala.

AMARUTA, amarute, s. f. planta erbacee cu tulpina dreapta, frunzele acoperite cu peri aspri si flori galbene, dispuse in capitule (Pieris hieracioides) – Amar + suf. -uta.

ANASON s. m. planta erbacee aromatica cu flori mici si albe, cultivata pentru uleiul eteric si substantele grase care se extrag din fructe cu diverse intrebuintari in industria alimentara si cea farmaceutica (Pimpinella anisum). ♦ Bautura alcoolica preparata din fructele acestei plante. [Var.: anison s. m.] – Din tc. anason.

ANDIVA, andive, s. f. planta erbacee din ale carei frunze albe, carnoase, comestibile se pregatesc salate; cicoare-de-gradina (Cichorium endivia) – Din fr. endive.

BARABOI, baraboi, s. m. 1. planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, cu radacina comestibila in forma de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans taranesc asemanator cu hora; melodia dupa care se executa acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.

BAIETEL, baietei, s. m. 1. Diminutiv al lui baiat; baietas. 2. (La pl.) planta erbacee cu frunze paroase si flori albastre grupate, care creste prin fanete si pasuni (Veronica spicata) – Baiat + suf. -el.

BALBISA, balbise, s. f. planta erbacee cu tulpina acoperita de peri aspri, cu flori rosii sau (rar) albe (Stachys silvatica). – Et. nec.

BANICA, banici, s. f. planta erbacee cu flori albastre, rar albe, dispuse in capitule globuloase, care creste in regiunea alpina si subalpina (Phyteuma orbiculare). – Et. nec.

BANUT, banuti, s. m. 1. Diminutiv al lui ban¹; moneda de valoare sau de dimensiune mica. ♦ (La pl.) Bani multi. 2. Germenul oului (fecundat). 3. planta erbacee cu flori mici si rotunde, frumos colorate, dispuse in capitule; paraluta, banutel (Bellis perennis). – Ban¹ + suf. -ut.

BARBISOARA, barbisoare, s. f. planta erbacee cu flori galbene, care devin mai tarziu albe (Alyssum minimum). – Barba + suf. -isoara.

BARBOS, -OASA, barbosi, -oase, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat, m.) Cu barba (lunga si deasa); care nu s-a barbierit mai multe zile. 2. S. f. planta erbacee cu frunze paroase, cu flori dispuse in spice cilindrice patate cu rosu, verde sau violet (Andropogon ischaemum). – Barba + suf. -os.

BARBUSOARA, barbusoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barba; barbuta. 2. planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene placut mirositoare; micsandra-salbatica (Erysimum repandum). ◊ Compus: barbusoara-de-munte = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse in rozeta, cu flori mici, albe sau galbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crusatea (Barbarea vulgaris). – Barba + suf. -usoara.

BATATORNITA, batatornite, s. f. planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galben deschis, dispuse in capitule (Senecio erucifolius). – Batator + suf. -nita.

BATRANIS s. m. planta erbacee cu frunze lanceolate, cu flori albastre sau liliachii, cultivata ca planta ornamentala (Erigeron canadensis). – Batran + suf. -is.

BELSITA, belsite, s. f. planta erbacee ornamentala cu frunze mari, verzui sau purpurii, si cu flori mari rosii, galbene sau pestrite (Canna indica). -Et. nec.

BIBILICA, bibilici, s. f. 1. Pasare domestica de marimea unei gaini, cu pene negre-cenusii impestritate cu alb si cu o proeminenta cornoasa pe frunte (Numida meleagris). 2. planta erbacee cu flori pestrite (Fritillaria meleagris). – Cf. bg., scr. biba.

BOBORNIC, bobornici, s. m. planta erbacee cu tulpina inalta, groasa, cu frunze carnoase si cu flori albastre (Veronica beccabunga). – Et. nec.

BOGLARI, boglari, s. m. planta erbacee otravitoare, cu flori mici, galbene, care creste in locuri mocirloase (Ranunculus sceleratus). – Din magh. boglar.

BORCEAG, (1) s. m., (2) borceaguri, s. n. 1. S. m. Numele a doua plante: a) mazariche; b) planta erbacee agatatoare, cu florile de culoare alba-galbuie sau purpurie si cu fructe in forma de pastai paroase (Vicia pannonica). 2. S. n. Amestec de mazariche sau de mazare furajera cu o cereala paioasa, folosit ca nutret. – Din bg. borcak.

BORSISOR, borsisori, s. m. planta erbacee cu frunze carnoase si flori roz, raspandita pe stancile calcaroase (Sempervivum schlehani). – Bors + suf. -isor.

BOZ, boji, s. m. planta erbacee cu miros neplacut, cu flori albe si cu fructe negre; bozie (Sambucus ebulus). – Cf. ucr. boz, bg. baze, magh. bodza.

BRABIN, brabini, s. m. planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene (Bunias orientalis). – Et. nec.

BRANCA¹ s. f. 1. Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin lipsa poftei de mancare si aparitia unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. planta erbacee fara frunze, cu flori verzui sau alburii grupate in forma de spic, folosita in medicina veterinara (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: branca-porcului = a) planta erbacee cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinstet; branca-ursului = a) crucea-pamantului; b) bradisor (2). 4. Ciuperca cu palaria intinsa si rasfranta, prevazuta cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

BRANCUTA, brancute, s. f. 1. planta erbacee cu tulpina paroasa si cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. planta erbacee cu flori mici, galbene, folosita in medicina (Nasturtium palustre). – Branca¹ + suf. -uta.

BRANDUSA, branduse, s. f. 1. planta erbacee cu flori violete in forma de palnie, care infloreste primavara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (In sintagma) Brandusa galbena = planta erbacee perena cu florile galbene-aurii, ocrotita de lege (Crocus moesiacus). 3. planta veninoasa din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite si cu flori rosietice sau liliachii, care infloreste toamna si care este folosita in medicina (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. brenduska, scr. brndusa.

BREABAN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori rosii reunite in raceme si cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.

BREI s. m. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu frunze opuse, flori verzui si fructul capsula, raspandita in padurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepadatoare. – Din bg. brei.

BRIBOI, briboi, s. m. (Reg.) planta erbacee cu tulpina paroasa si cu flori purpurii (Geranium silvaticum). – Et. nec.

BRIE, brii, s. f. planta erbacee aromatica cu frunze ascutite, cu flori albe si cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.

BRIOALA, brioale, s. f. planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu flori rosietice, raspandita in regiunea alpina (Ligusticum mutellina). [Pr.: bri-oa-] – Et. nec.

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BROSCARITA, broscarite, s. f. planta erbacee acvatica cu flori verzui; iarba sarpelui, limba-apei (Triglochin palustris). – Broasca + suf. -arita.

BRUSTAN, brustani, s. m. planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse in capitule la varful tulpinii si cu miros caracteristic placut (Telekia speciosa). – Cf. brusture.

BUBERIC, buberici, s. m. planta erbacee cu rizom noduros, cu frunze dintate si cu flori brune sau verzi-maslinii (Scrophularia nodosa). – Cf. bg. bubrek „rinichi”.

BUCATEL s. m. planta erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare rasucite in forma de sul si cu flori rosietice sau violacee (Agrostis canina). – Din bucatea (prin substituire de sufix).

BUCHET, buchete, s. n. 1. Manunchi de flori aranjate (si legate) impreuna. ♦ P. gener. Grup de obiecte de acelasi fel puse impreuna; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolalta. 2. Aroma de vin. 3. Mica planta erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.

BUHAI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-balta = bou-de-balta. 3. planta erbacee cu doua sau trei frunze mari, ovale si flori verzi-galbui dispuse intr-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinica cu fundul de piele, prin care trece un smoc de par de cal care se trage cu degetele umezite, producand astfel un sunet asemanator cu mugetul unui taur. [Pl. si: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUJOREL, bujorei, s. m. 1. Diminutiv al lui bujor; bujoras. 2. Mica planta erbacee cu frunze lunguiete si ovale si cu flori mari, purpurii; gemanarita (Orchis papilionacea). – Bujor + suf. -el.

BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (cand dospeste) etc. 2. Corp sferic (ca o basica). II. 1. planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspandita in regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si inalta pana la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.

BUMBUREZ, bumburezi, s. m. (Reg.) 1. Graunte; bob de mazare, de fasole etc. 2. planta erbacee cu spice brun-inchis: bumbusor (II 2) (Schoenus nigricans). – Cf. bumb, buburuza.

BUNDITA, bundite, s. f. 1. Diminutiv al lui bunda. 2. (Bot.; in compusul) Bundita vantului = planta erbacee cu flori violete-purpurii, care creste prin fanete, pe campuri, pe dealuri (Phlomis pungens). – Bunda + suf. -ita.

BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice ramasa in mijlocul abdomenului dupa caderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pamantului = centrul pamantului. A se crede (sau a se socoti) buricul pamantului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toti. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primeste hrana din corpul mamei. 2. (In sintagma) Buricul degetului = varful degetului. 3. Compus: buricul-apei = planta erbacee cu flori mici, albe sau rosietice, dispuse in umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

BURSUCA, bursuce, s. f. planta erbacee mica, cu flori violet-inchis, asezate in forma de spic la varful tulpinii si fructe capsule (Bartsia alpina). – Din bursuc.

CALOMFIR calomfiri, s. m. planta erbacee perena, aromatica, cu tulpina catifelata, frunzele ovale compuse si florile galbene; calapar (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer.

CANALE s. f. planta erbacee, anuala ornamentala, originara din India, cu frunze lanceolate, dintate si cu flori albe, rosii sau pestrite (Impatiens balsamina) – Et. nec.

CAPTALAN, captalani, s. m. planta erbacee cu frunze mari si late si cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, intrebuintate ca acoperis la stupii primitivi de albine. [Var.: captalan s. m.] – Din magh. kaptalan.

CARDAMA, cardamale, s. f. planta erbacee mica, cu tulpina taratoare, ramificata si cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kardamon.

CARDON s. m. planta erbacee legumicola din familia compozeelor, cultivata la noi pe suprafete mici pentru petiolul frunzelor si nervura principala, care sunt comestibile (Cynara cardunculus). – Din fr. cardon.

CARTOF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. planta erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete si tulpini subterane terminate cu tuberculi de forma rotunda, ovala sau alungita, comestibili, bogati in amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit in alimentatie si ca furaj; barabula, picioc, picioica, barabusca, bulughina. ◊ Zahar de cartofi = glucoza obtinuta din amidonul de cartofi (1). 2. (In sintagma) Cartof dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoafa, cartofa, cartofla s. f.] – Din germ. Kartoffel.

CALDARUSA, caldaruse, s. f. 1. Diminutiv al lui caldare (1). 2. planta erbacee ornamentala cu tulpina simpla sau ramificata, paroasa, cu flori albastre, violete, rosii, mai rar albe (Aquilegia vulgaris). – Caldare + suf. -usa.

CALTUN, caltuni, s. m. 1. (Inv. si pop.) Incaltaminte de sarbatoare (asemanatoare cu cizmele); ciorap de lana. 2. Compus: caltunul-doamnei = planta erbacee din familia rozaceelor, inalta de 10-15 cm, cu flori galbene cu vinisoare violete; cerentel (Geum urbanum). - Din ngr. kalstoni (dupa incalta).

CAPRITA, caprite, s. f. 1. Diminutiv al lui capra (1); caprisoara. 2. planta erbacee alburie, cu flori verzi (Atriplex litoralis). – Capra + suf. -ita.

CAPSUN, capsuni, s. m. planta erbacee taratoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate si cu flori mici albe, cultivata pentru fructele ei comestibile. (Fragaria moschata). – Din capsuna (derivat regresiv).

CATUSA, catuse, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. 2. planta erbacee melifera, cu flori albastre-violacee si cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – *Cata (< lat. catta „pisica”) + suf. -usa.

CATUSNICA s. f. (Reg.) planta erbacee melifera, cu miros aromatic, cu flori albe sau rosietice, cu proprietati tonice, e*******e (Nepeta cataria). – Catusa + suf. -nica.

CANEPIOARA, canepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui canepa. 2. planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunze lobate si cu flori rosietice; canepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Canepa + suf. -ioara.

CARCIUMAREASA, carciumarese, s. f. 1. Nevasta de carciumar; femeie care are in proprietate o carciuma; carciumarita. 2. planta erbacee ornamentala cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crasmareasa, (reg.) carcimareasa s. f.] – Carciumar + suf. -easa.

CARMAZ s. m., s. n. 1. S. m. planta erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe in forma de bobite mici rosii sau negre, intrebuintate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie coloranta rosie, extrasa din fructele de carmaz (1) sau din gogosile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.

CEBARE, cebari, s. f. planta erbacee cu flori care la inceput sunt verzi, iar mai tarziu rosietice (Sanguisorba minur). [Var.: ceabare s. f.] – Cf. magh. csabaire.

CHENAF, chenafi, s. m. planta erbacee cu flori galbene, din tulpina careia se extrag fibre textile (Hibiscus cannabinus). – Et. nec.

CHICA, chici, s. f. (Pop. si fam.) Parul de pe cap; spec. par lasat sa creasca lung pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee ornamentala, cu frunze despicate in lobi si cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.

CHIMION s. m. 1. planta erbacee umbelifera cu frunze penate si cu flori mici, albe-liliachii, ale carei seminte aromatice se intrebuinteaza in medicina, in bucatarie si la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apa (sau -de-balta) = mararas. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.

CICOARE¹, cicori, s. f. 1. planta erbacee cu flori albastre, trandafirii sau albe, cultivata pentru radacinile sale (Chicorium intybus). ◊ Cicoare de gradina = andiva. 2. Surogat de cafea preparat din radacina plantei descrisa mai sus. – Lat. *cichoria (=cichorium).

CIMBRISOR s. m. planta erbacee cu flori rosii-purpurii sau albe si cu frunze aromate, folosite in medicina pentru infuzie (Thymus vulgaris). – Cimbru + suf.-isor.

CIMBRU s. m. planta erbacee cu flori liliachii sau albe punctate cu rosu, cu frunze inguste si ascutite, aromate, folosite drept condiment (Satureja hortensis). – Cf. gr. thymbra.

CURECHI s. m. 1. (Reg.) Varza. 2. (In sintagma) Curechi-de-munte = planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii si cu fructe achene prevazute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus).

DALAC s. n., s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. planta erbacee otravitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreapta, terminata cu o unica floare verzuie si cu fructul o boaba neagra-albastrie de marimea unui bob de mazare; frunzele acestei plante sunt intrebuintate in popor pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splina”.

DARIE, darii, s. f. planta erbacee cu tulpina simpla, cu flori galbene dispuse in spic lung si cu fructe capsule (Pedicularis campestris). – Et. nec.

DRAGOSTE, dragoste, s. f. I. Sentiment de afectiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afectiune fata de o persoana de s*x opus; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multa) dragoste sau cu toata dragostea = cu (multa) placere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, fata de) cineva (sau de ceva) = a se indragosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i placea sa... A se topi (sau a se sfarsi, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patima. ♦ (Concr.) Fiinta iubita; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legatura s*xuala; relatii amoroase. II. planta erbacee cu frunze in forma de lance, dintate si cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĩ.

DRAGAICA, dragaice, s. f. I. 1. Sarbatoare populara inchinata coacerii holdelor (la 24 iunie); Sanziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Dragaica (I 1); melodie dupa care se executa acest dans. ◊ Expr. A sari (sau a juca) dragaica = a sari ca un nebun, a fi neastamparat. ♦ Fiecare din fetele care (imbracate barbateste) executa acest dans. 3. Targ care se tine la 24 iunie; p. gener. targ. 4. (La pl.) Zane rele despre care se crede ca ar sluti pe oameni; iele. II. planta erbacee cu fructe lungi si inguste si cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; sanziana (Galium verum) – Din bg. dragaika.

FRAG¹, fragi, s. m. Mica planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina scurta, cu frunze dispuse in rozeta, cu flori albe si cu fructe mici, conice, rosii sau albicioase, comestibile (Fragaria vesca). ◊ Compus: frag de-camp = capsun. – Din fraga (derivat regresiv).

FRAGA, fragi, s. f. Partea comestibila a fragului¹ (considerata in mod gresit drept fruct), compusa din receptaculul carnos si rosu pe suprafata caruia se gasesc presarate fructele. 2. Compus: fraga-tatareasca = planta erbacee cu frunze dintate, cu flori asezate la subsuoara frunzelor si cu fructe rosii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Duda. [Var.: frag s. m.] – Lat. fraga.

GAROAFA, garoafe, s. f. planta erbacee ornamentala cu frunze opuse si liniare, cu flori de culori diverse si cu miros specific, placut (Dianthus caryophyllus). ◊ Garoafa de camp (sau salbatica) = garofita (2). Garoafa de munte = planta cu frunze lanceolate, cu flori placut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharufalo.

GAROFITA, garofite, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafa. 2. planta erbacee cu frunze lanceolate si flori purpurii; garoafa de camp (Dianthus carthusianorum). 3. planta erbacee ornamentala cu tulpina ramificata, cu flori mari, rosii, albe sau pestrite (Dianthus chinensis). 4. (in sintagmele) Garofita de munte = planta erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofita Pietrei Craiului = planta erbacee a carei tulpina de 10-20 cm poarta o singura floare purpurie brazdata radial de dungi mai inchise (Dianthus callizorus). – Garoafa + suf. -ita.

GALBINARE, galbinari, s. f. 1. (Med.; pop.) Icter. 2. (Rar) Culoare galbena a fetei; paliditate. 3. planta erbacee cu tulpina ramificata spre varf, cu frunze usor dintate si cu flori purpurii (Serratula tinctoria). [Var.: galbenare s. f.] – Din galbin.

GALBINITA, galbinite, s. f. planta erbacee din familia labiatelor, cu frunzele petiolate si flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -ita.

GARBITA, garbite, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greaban, grumaz; (la oameni) ceafa. ◊ Expr. A m**a (cuiva) garbita = a infrange, a obliga sa se supuna. 2. planta erbacee cu tulpina acoperita cu solzi si cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. garbica, scr. grbica.

GHERGHINA, gherghine, s. f. planta erbacee perena cu tulpina inalta, cu flori mari, de culori si forme variate, cultivata ca planta decorativa; dalie (Dahlia cultorum). – Din germ. Georgine.

GHIMBER s. m. planta erbacee din regiunile tropicale, cu rizom aromatic bogat in uleiuri eterice (Zingiber officinale). [Var.: ghimbir s. m.] – Din magh. gyomber.

GHIMPARITA, ghimparite, s. f. Mica planta erbacee cu frunze foarte ascutite si cu flori verzi (Crypsis aculeata). – Ghimpe + suf. -arita.

GHIOCEL, ghiocei, s. m. Mica planta erbacee perena cu frunze liniare, cu o singura floare, alba, in forma de clopotel, aplecata in jos, care infloreste primavara foarte timpuriu; aisor (Galanthus nivalis). [Pr.: ghi-o-] – Cf. ghioc¹.

GHIRIN s. m. planta erbacee cu fructe pedunculate, care creste prin locurile sarate si in regiunea maritima (Halimane pedunculata). [Acc. nec.] – Et. nec.

GLADIOLA, gladiole, s. f. planta erbacee ornamentala cu tulpina inalta, cu frunze lungi in forma de sabie si cu flori mari de diferite culori (Gladiolus hybridus). [Pr.: -di-o-] – Din germ. Gladiole. Cf. lat. gladiolus.

GOLOMOZ¹ s. m. planta erbacee perena din familia gramineelor, cu flori rosietice sau violete, cultivata ca planta furajera (Dactylis glomerata). [Var.: golomat s. m.] – Et. nec.

GRANAT¹, granati, s. m. planta erbacee aromatica cu frunze lobate si cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.

GREGHETIN, greghetini, s. m. planta erbacee perena cu frunze palmate si lobate, cu flori mari, albastre, liliachii sau albe (Geranium pratense). – Et. nec.

GULIE, gulii, s. f. planta erbacee legumicola cu frunze mari, dintate, si cu tulpina ingrosata, sferoidala, comestibila (Brassica oleracea gongyloides). ♦ (Reg.) Nap porcesc. – Din bg. gulija.

HAMEI s. m. planta erbacee agatatoare cu flori galbene-verzui, ale carei inflorescente femele aromatice si amare se intrebuinteaza la fabricarea berii (Humulus lupulus). [Var.: hamei s. m.] – Din sl. chumelĩ.

HASMATUCHI s. m. 1. planta erbacee placut mirositoare, cu flori albe, cultivata ca planta culinara (Anthriscus cerefolium). 2. (Reg.) planta erbacee cu flori albe, rar galbui, dispuse in mici umbele (Anthriscus silvestris). [Var.: asmatuchi, asmatui s. m., hasmaciuca s. f.] – Et. nec.

HASMA, hasme, s. f. planta erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe, roz sau albastre, care se prezinta in inflorescente sferice (Allium ascalonicum). – Din magh. hagyma „ceapa”.

HRANA, (rar) hrane, s. f. Tot ceea ce serveste la nutritia omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mancare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = planta erbacee de nutret, cu tulpina paroasa, cu frunze opuse si cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

HRENITA (HRENITA), hrenite, s. f. 1. planta erbacee, aspra la pipait, cu frunze cu lobi dintati si cu flori mici, albe (Lepidium campestre). 2. planta erbacee cu flori albe, mici, ale carei frunze se intrebuinteaza ca salata; creson (Lepidium sativum). – Hrean + suf. -ita.

HRISCA s. f. planta erbacee melifera, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, rosii sau albe si cu seminte mici, lunguiete si negricioase (Fagopyrum esculentum); p. ext. (colectiv) semintele acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor si a animalelor. – Din ucr. hrecka.

IBERIS, iberisi, s. m. planta erbacee ornamentala din familia cruciferelor, cu flori de diferite culori, dispuse in racem la varful ramificatiilor; (pop.) limbusoara (Iberis umbellata). – Din fr. iberis.

IERBALUTA, ierbalute, s. f. planta erbacee cu frunze ascutite si aspre spre margine si cu flori violete dispuse in spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarba + suf. -aluta.

IERBOS, -OASA, ierbosi, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarba, bogat in iarba. 2. (Despre plante) erbacee. – Lat. herbosus sau iarba + suf. -os.

IN² (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. planta erbacee textila si oleaginoasa, cu tulpina subtire, ramificata in partea superioara, fibroasa, cu frunze mici, inguste si cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizari (Linum usitatissimum); p. restr. samanta acestei plante. ◊ In galben = planta erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obtinut prin prelucrarea inului² (1); p. ext. panza facuta din aceste fire. – Lat. linum.

INEATA, inete, s. f. Numele a doua plante care cresc prin livezi, fanete, pasuni etc.; a) planta erbacee cu flori albe; inisor (Linum catharticum); b) planta erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In² + suf. -eata.

IPERIGE s. f.pl. planta erbacee perena cu tulpina ramificata de la baza, cu frunze liniare sau lanceolate si cu numeroase flori albe-roz mici, grupate in panicule (Gypsophila paniculata). – Et. nec.

IZMA s. f. planta erbacee perena din familia labiatelor, cu frunzele petiolate si florile rosii-violete dispuse in spice la varful tulpinilor sau ramurilor, intreaga planta avand un miros placut caracteristic; menta (Mentha piperita). ◊ Izma creata = specie de izma cu frunzele petiolate si crete, folosita la prepararea unor medicamente; menta creata (Mentha crispa). Izma-broastei = planta erbacee cu frunze dintate si cu flori roz, care creste prin locurile mlastinoase (Mentha aquatica). – Et. nec.

IMPARATEASA, imparatese, s. f. 1. Sotie de imparat sau femeie care conduce un imperiu. 2. planta erbacee agatatoare, veninoasa, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Reg.) Mutatoare (Bryonia dioica). – Imparat + suf. -easa.

INCHEGATICA, inchegatele, s. f. planta erbacee cu florile galbene si cu tulpina rosiatica, paroasa, rasfirata pe pamant (Potentilla rubens). – Inchegat + suf. -ica.

INCHEIETOR, -OARE, incheietori, subst. 1. S. m. (In sintagma) Incheietor de pluton = fruntas, caporal sau sergent care merge in ultimul rand din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la imbracaminte). 3. S. f. planta erbacee cu florile galbene, patate cu cafeniu, rau mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturica. – Incheia + suf. -tor.

INGEREA s. f. planta erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Inger[el] + suf. -ea.

JOIANA s. f. planta erbacee cu flori albe, ale carei radacini contin un suc galben-portocaliu. (Oenanthe silaifolia). [Pr.: jo-ia-] – Et. nec.

LACRIMIOARA, lacrimioare, s. f. 1. Diminutiv a lui lacrima; lacrimea, lacrimita, lacrimuta. 2. Mica planta erbacee cu flori mici, albe, placut mirositoare, de forma unor clopotei; margaritar. margaritarel, cercelusi (Convallaria majalis). [Var.: lacramioara s. f.] – Lacrima + suf. -ioara.

MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei rosii si cu seminte marunte, uleioase, inchise intr-o capsula (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semintele ei se folosesc in alimentatie. ♦ P. restr. Samanta macului (1), folosita in alimentatie. 2. Compuse: mac-cornut = planta erbacee paroasa cu flori rosii, avand la baza fiecarei petale o pata neagra (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zamosita. – Din bg. mak, scr. mak.

MARGARETA, margarete, s. f. planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescenta compusa din flori mici, galbene, dispuse intr-un disc central, si din flori marginale cu o corola lunga, alba; margarita (Chrysamthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.

MLECIN s. m. planta erbacee din familia compozitelor, cu tulpina paroasa si cu flori albastre (Mulgedium alpinum). – Cf. sl. mleacĩnu „cu lapte”.

NOPAL s. m. planta erbacee originara din America, cu frunze carnoase si flori rosii, cultivata si la noi ca planta ornamentala (Opuntia coccinelifera). – Din. fr., it. nopal.

NU-MA-UITA s. f. planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii sau albe, care creste prin locuri umede si umbroase, la margini de paduri si prin fanete sau care este cultivata ca planta decorativa; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + ma + uita (dupa germ. Vergissmeinnicht).

PUCIOGNA, puciogne, s. f. planta erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, care creste prin semanaturi (Bifora radians). – Cf. pucios.

ROIBA, roibe, s. f. planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albe-galbui, a carei radacina contine o materie colorata rosie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum) – Lat. robia.

RUJA¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Maces. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roseata, rumeneala in obraz. 3. planta erbacee cu frunze carnoase si flori galben-purpurii, grupate intr-un buchet, care creste pe stancile din regiunea alpina (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = planta avand tulpina fara peri, cu frunze ovale si cu flori galbene; marita-ma-mama (Rudbeckia laciniata). [Pl. si: ruji] – Din bg., scr. ruza.

SOVARF, sovarfi, s. m. planta erbacee perena aromatica, cu tulpina paroasa, cu flori rosii-purpurii, intrebuintata la vopsit si in farmacie; savur (Origanum vulgare) [Var.: sovarv, sovarf s. m.] – Din scr. suhovrh.

SPANAC, (rar) spanace, s. n. planta erbacee legumicola cultivata pentru frunzele sale mari, carnoase, comestibile, de un verde-inchis (Spinacia oleracea). ♦ (Fam.) (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanta, un fleac, un vax. ♦ Compuse: spanac-porcesc = planta erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-salbatic = planta erbacee cu frunze romboidale si cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = planta erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse in ghemulete (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanaki.

TELINA¹, teline, s. f. planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos si carnos, cultivata ca planta culinara (Apium graveolens). – Din ngr. selinon.

TINTAURA, tintaure, s. f. planta erbacee medicinala cu flori rosii sau albe, cu fructul o capsula (Centarium umbellatum). [Pr.: -ta-u-. – Var.: centaura s. f.] – Din lat. centaurea, fr. centauree.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

UNGURAS, ungurasi, s. m. 1. Diminutiv al lui ungur. 2. planta erbacee medicinala si melifera cu tulpina paroasa, cu frunze aproape rotunde si cu flori albe (Marrubium vulgare). - Ungur + suf. -as.

UNT s. n. 1. Grasime naturala, solida, extrasa din lapte si folosita ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fara efort, usor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlagui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau sa-i iasa) untul = a-l bate tare, rau (pe cineva). ♦ (Urmat de determinari care indica provenienta) Grasime solida extrasa din semintele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = planta erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate si cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse in ciorchine la varful tulpinii; untisor (Orchis morio). – Lat. unctum.

UNTISOR, untisori, s. m. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu flori galben-aurii, cu frunzele in forma de inima, groase si lucioase, care se consuma ca salata; grausor, salatea (Ranunculus ficaria). 2. (Reg.) Untul-vacii. – Unt + suf. -isor.

URA², uri, s. f. planta erbacee cu frunze lanceolate, cu flori rosii-purpurii, mai rar albe, dispuse intr-un spic la varful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. u r a¹.

URDA s. f. 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obtine prin fierberea si inchegarea zerului gras ramas de la prepararea casului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperita cu peri cenusii si cu flori albe (Cardaria draba). - Et. nec.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

USTUROI, usturoi, s. m. planta erbacee din familia liliaceelor, cu gust si miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al carei bulb, format din mai multi bulbi mici de forma lunguiata, are gust usturator, este bogat in substante nutritive si comestibil; ai⁴ (Allium sativum). ♦ Compus: usturoi-salbatic = samurasla. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; catel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.

USTUROITA, usturoite, s. f. planta erbacee din familia cruciferelor, cu miros puternic de usturoi, cu flori mici, albe, intrebuintata in medicina; aisor (Alliaria officinalis). [Acc. si: usturoita] – Usturoi + suf. -ita.

VANILIE, vanilii, s. f. 1. planta exotica erbacee agatatoare din familia orhideelor, cu frunze carnoase si fructe aromatice, in forma de pastaie, folosite drept condiment (Vanilla planifolia); p. restr. fructul acestei plante, supus unui proces special de fermentare si folosit drept condiment placut aromat, datorita continutului de vanilina. 2. planta cu tulpina ramificata si flori albastre sau liliachii cu miros foarte placut (Heliotropium peruvianum). ◊ Vanilie salbatica = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze eliptice, paroase si cu flori albe sau violacee (Heliotropium europaeum). – Din ngr. vanilli. Cf. it. vaniglia, vainiglia, fr. vanille.

VARGA, (1) vergi, (2) vargi, s. f. I. 1. Nuia lunga, subtire si flexibila, taiata de obicei dintr-o ramura dreapta de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura varga (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frica sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rau, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Manunchi de bete taiate egal, cu care se aplicau in trecut pedepse corporale. ♦ Lovitura aplicata cuiva cu varga (I 1); urma lasata pe corp de o astfel de lovitura. ♦ Bat de undita. ♦ Vergea cu care se incarcau in trecut pustile si cu care se curata teava pustii. ♦ Bagheta. ♦ Vergea subtire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) planta erbacee cu tulpina si ramurile tepoase, cu flori liliachii, dispuse in capitule (Dipsacus silvester); b) scaius; varga-de-aur = splinuta (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dunga (in special la o tesatura). – Lat. virga.

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

VATAMATOR, -OARE, vatamatori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatama sau poate vatama; daunator, pagubitor, stricator. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricaciuni plantelor de cultura. 2. S. f. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o pastaie, intrebuintata ca planta medicinala si de nutret (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. planta graminacee cu frunze paroase, cu floarea grupata in spiculete (Bromus commutatus). – Vatama + suf. -ator.

VENINARITA, veninarite, s. f. planta erbacee cu flori albe sau trandafirii, care se foloseste in medicina pentru proprietatile ei iritante si purgative; avrameasa (Gratiola officinalis). – Venin + suf. -arita.

VIRNANT, virnanti, s. m. planta erbacee aromatica cu frunze alterne si penate, cu flori galbene, dispuse in corimb, cu intrebuintari in medicina; ruta (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

VITRIGON, s. m. planta erbacee cu flori albastre, folosita ca planta medicinala (Eryngium maritinium). – Et. nec.

VOINICICA, voinicele, s. f. 1. planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunze paroase si cu flori galbene asezate in ciorchini la varful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoita. – Voinic + suf. -ica.

VOLBURA, volburi, s. f. I. 1. Vant puternic cu vartejuri; vartej; p. ext. furtuna. ♦ Tramba (de zapada, de nisip, de praf etc.), sul; involburare. ♦ Fig. Tulburare, invalmaseala; galagie. 2. Vartej de apa; valtoare, bulboana. II. planta erbacee cu tulpina subtire, taratoare sau agatatoare, cu flori albe sau roz, avand corola in forma de palnie; rochita-randunicii, poala-randunicii, poala-Maicii-Domnului, adormitele (Convolvulus arvensis). [Var.: holbura, bolbura. s. f.] – Lat. volvula (< volvere).

ZABRA, zabre, s. f. planta erbacee cu tulpina pubescenta si cu flori purpurii (Galeopsis pubescens). – Et. nec. Cf. zebra.

ZAMBILA, zambile, s. f. planta erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, asezate in ciorchine la varful tulpinii si placut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sumbul.

ZAVACUSTA, zavacuste, s. f. planta erbacee cu flori galbene dispuse in spice (Astragalus dasyanthus). – Et. nec.

ZARNA, zarne, s. f. planta erbacee veninoasa cu frunze dintate, cu flori albe dispuse in raceme si cu fructe in forma de bobite negre sau verzi (Solanum nigrum). – Din sl. zruno „boaba”, „graunte”.

ZBURATOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. Pasare; animal (care zboara). 2. planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ator.

ZGRABUNTICA, zgrabuntele, s. f. planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina ramificata, cu frunze ovale sau eliptice si cu flori galbene (Lapsana communis). – Zgrabunta + suf. -ica.

ZIZANIE, zizanii, s. f. planta erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare alungite, cu spicul asemanator cu cel al pirului, cultivata ca planta furajera si ornamentala (Lolium perenne). [Var.: zazanie s. f.] – Din ngr. zizania.

ZMEOAICA, zmeoaice, s. f. 1. Personaj feminin fantastic din basme, imaginat ca o femeie uriasa, cu puteri supranaturale, intruchipand rautatea; zmeoaie (1). 2. planta erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina cilindrica, cu flori albe sau purpurii dispuse in umbele (Laserpitium latifolium). – Zmeu + suf. -oaica.

ZMEOAIE, zmeoaie, s. f. 1. Zmeoaica (1). 2. planta erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina si cu fructe paroase, care creste prin vaile umbroase de munte (Libanotis montana). 3. planta erbacee cu flori galben-aurii (Laserpilium archangelica). [Pr.: zme-oa-ie] – Zmeu + suf. -oaie.

MAGHIRAN, maghirani, s. m. planta erbacee din familia labiatelor, cu flori rosietice sau albe, cultivata uneori in gradini pentru mirosul ei placut (Origanum majorana). [Var.: magheran, maghiran s. m.] – Din germ. Mageran.

MANA s. f. 1. Lichen comestibil care creste pe stanci in forma unor mici ghemuri cenusii, purtate uneori in locuri foarte departate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. paine facuta din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belsug, abundenta. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mana-de-ape = planta erbacee toxica din familia gramineelor, cu frunze lanceolate si cu flori hermafrodite dispuse in spicule, care creste in preajma apelor si prin mlastini (Glyceria aquatica). 4. Roua sau ploaie de vara pe vreme insorita, care are un efect daunator asupra dezvoltarii plantelor; p. ext. stricaciune provocata de soarele prea fierbinte care apare imediat dupa ploaie. – Din sl. mana, ngr. manna.

MANDRAGORA, mandragore, s. f. planta erbacee cu flori violete deschis, cu radacini groase, din care se extrage un tonic (Mandragora officinalis). – Din sl. manudragora.

MANIOC s. n. planta erbacee tropicala, din ale carei tubercule se extrage tapioca (Manihot esculenta); p. ext. tapioca. [Pr.: -ni-oc] – Din fr. manioc.

MAZARE s. f. planta erbacee de cultura, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii si cu seminte sferice, comestibile, inchise in pastai (Pisum sativum). ◊ Mazare de camp = planta asemanatoare cu mazarea, cultivata ca nutret pentru vite (Pisum arvense). Mazare salbatica = planta erbacee agatatoare cu flori rosii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Pastaile (cu seminte) sau semintele comestibile ale acestei plante; p. ext. mancare pregatita din aceste seminte. – Cf. alb. modhulle.

MUSETEL s. m. planta erbacee anuala, medicinala, din familia compozitelor, cu frunze divizate si cu flori albe pe margini si galbene in centru, foarte aromatice, grupate in capitule terminale; romanita (Matricaria chamomilla). – Musat (reg. „frumos” et. nec.) + suf. -el.

MACRIS s. m. planta erbacee cu frunze alungite si acrisoare, cultivata ca planta alimentara sau medicinala (Rumex acetosa). ◊ Macris marunt = varietate de macris cu frunzele in forma de spada si cu flori rosietice (Rumex acetosella). Macrisul calului = varietate de macris cu frunzele usor incretite si cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: macrisul-iepurelui sau macrisul-caprei = planta erbacee cu frunze acrisoare acoperite cu peri, asemanatoare ca forma cu ale trifoiului, si cu flori albe, rosietice sau albastrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de macris = numele popular al unei combinatii de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et. nec. Cf. acru.

MARGELUSA, margeluse, s. f. Diminutiv al lui margea (1); margeluta. 2. planta erbacee mica, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Margea + suf. -usa.

DEGETAR, degetare, s. n. 1. Capacel din metal sau din material plastic, care se poarta, la cusut, pe degetul cu care se impinge acul pentru a-l feri de intepaturi. 2. planta erbacee veninoasa, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau rosii-purpurii; degetarita, degetel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

MALURICI s. m. pl. planta erbacee cu rizom noduros, cu flori roz-purpurii si cu fructul o pastaie, care are la maturitate culoarea bruna (Orobus variegatus). – Malura + suf. -ici.

MAR¹, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, paroase, cu flori albe-trandafirii si fructe globuloase, comestibile, bogate in vitamine (Malus domestica). ◊ Mar paduret = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase si fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile marului = fara rost, degeaba; fara un scop anumit. 2. Compus: marul-lupului = planta erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene si fructe tari in forma de para; remf (Aristolochia clematitis); mar-gutui = gutui. – Lat. melus.

MARAR s. m. planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme si cu flori galbene, intrebuintata drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se baga in vorba ca mararul in ciorba sau (rar) a se amesteca ca mararul in bucate = a participa nepoftit la o discutie. – Cf. alb. meraj, ngr. marathron.

MARARAS s. m. 1. Diminutiv al lui marar. 2. planta erbacee acvatica din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificata si cu flori albe, foarte asemanatoare cu mararul; chimion-de-apa (sau -de-balta) (Oenanthe aquatica). Marar + suf. -as.

DUMINECEA, duminecele, s. f. planta erbacee taratoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Dumineca + suf. -ea.

MARTISOR, (1) martisoare, s. n., (2, 3, 4) martisori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoaba legat de un fir impletit, rosu cu alb, care se ofera in dar ca semn al sosirii primaverii, mai ales femeilor si fetelor, la 1 martie; mart². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adanc si cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot.; reg.) Ament (de salcie, de rachita etc.). – Mart² + suf. -isor.

FASOLE s. f. 1. planta erbacee anuala din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, paroase, cu flori albe, albe-verzui, roz sau rosii, cultivata pentru pastaile si pentru semintele sale, folosite in alimentatie (Phaseolus vulgaris). 2. Pastaia fasolei (1), de culoare verde sau galbena; fiecare dintre boabele care se afla in interiorul acestei pastai. 3. Mancare preparata din pastaile (cu boabe) sau din boabele de fasole (1). [Var.: (reg.) fasule, fasule s. f.] – Din ngr. fasoli.

FECIORICA, feciorele, s. f. Mica planta erbacee taratoare, cu flori galbene-verzui (Herniaria glabra). – Fecioara + suf. -ica.

FRIGARE, frigari, s. f. 1. Vergea de fier sau de lemn ascutita la un capat, in care se infige carnea spre a o frige deasupra jaraticului²; tigla. ◊ Loc. adj. si adv. La frigare = fript in frigare deasupra jeraticului. 2. (Bot.; la pl.) planta erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina ramificata de la baza si acoperita cu peri lungi si aspri, cu flori mari violete-purpurii, folosita in medicina populara (Gerranium palustre). – Frige + suf. -are.

LEUSTEAN s. m. planta erbacee aromata, cu miros patrunzator, din familia umbeliferelor, ale carei frunze sunt intrebuintate drept condiment (Levisticum officinale). [Pr.: le-us-] – Et. nec.

MATRAGUNA, matragune, s. f. planta erbacee otravitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care contin atropina si cu fructe negre, lucitoare, intrebuintata in medicina pentru proprietatile ei antiseptice si c******e; beladona, doamna-codrului, doamna-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parca i-a dat cineva (sau a mancat) matraguna = parca e nebun. – Cf. alb. matergone.

MATREATA s. f. I. Particele de epiderma de culoare albicioasa, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Matasea-broastei. 2. (Reg.) planta erbacee cu tulpina rosie, ramificata si cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: matreata-de-arbori sau matreata-brazilor = un fel de lichen care creste mai ales, zpanzurand ca niste firisoare alburii; matasea-bradului (Usnea barbata). – Et. nec. Cf. lat. *matricia.

MATUREA, -ICA, maturele, s. f. 1. Diminutiv al lui matura. ♦ Matura (1) mica pentru periat hainele. 2. (La pl.; in forma maturele) planta erbacee alba si paroasa din familia compozitelor, cu tulpina ramificata si cu floarea compusa, de culoare roz (Centaurea jurineifolia). [Pl. si: maturici] – Matura + suf. -ea, -ica.

NAPRASNIC, -A, naprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine in mod neprevazut, dintr-o data; care se petrece fulgerator (si neplacut); neasteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stapanit; navalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-si poate stapani sentimentele, care actioneaza cu violenta; impulsiv, violent; aprig. 3. Care inspaimanta, ingrozeste (prin comportare); ingrozitor, cumplit. 4. Care depaseste cu mult limitele obisnuite (prin marime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlajgan. II. Subst. 1. S. m. planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi si cu tulpina dreapta (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. planta erbacee cu tulpina dreapta, paroasa, cu frunze palmate si cu flori rosii-roz si miros neplacut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasinu.

PAPANAS, papanasi, s. m. 1. Preparat culinar facut din branza de vaca, oua si faina sau gris, fiert in apa sau prajit in grasime. 2. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole si cu flori mici, alburii sau trandafirii (Trifolium arvense). – Cf. papa¹.

NEGRILICA, negrilici, s. f. planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori albe sau albe-albastrui si cu fructul o capsula continand numeroase seminte negre, intrebuintate drept condiment (Nigella sativa). – Din negru.

PEPINIERA, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru inmultirea si formarea plantelor erbacee sau lemnoase pana la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. a**l. Crescatorie de animale. 3. Fig. Institutie, organizatie etc. care pregateste un numar mare de oameni in vederea unei profesiuni, a unei activitati etc., colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pepiniere.

PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.

RIDICHE, ridichi, s. f. planta erbacee legumicola din familia cruciferelor, cu frunze adanc crestate, cu radacina sferica sau conica, alungita, carnoasa, umflata, comestibila (Raphanus sativus); p. restr. radacina comestibila a plantei. ◊ Ridiche salbatica = buruiana anuala, daunatoare plantelor de cultura, cu tulpina acoperita de peri, cu frunze ovale si cu flori albe, rosii, violete, rar galbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.

ROSTOPASCA s. f. planta erbacee cu flori galbene-aurii, a carei tulpina contine un suc galben-portocaliu, acru, otravitor, folosit in medicina; negelarita (Chelidonium majus). – Din ucr. rostopast'.

SOIA s. f. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, albe sau violete si cu fructul in forma de pastaie, avand semintele bogate in grasimi si protide, folosite in industria alimentara, in farmacie etc. (Glycine hispida). – Din fr. soja, soya, germ. Soja.

FRAGULITA, fragulite, s. f. 1. (Pop.) Fraguta. 2. Mica planta erbacee cu flori galbene-verzui, cu miros slab de mosc (Adoxa moschatellina). – Fraga + suf. -ulita.

FRASINEL, frasinei, s. m. planta erbacee medicinala si ornamentala, cu flori mari, albe sau trandafirii, placut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frasinelului = a umbla fara nici un rost, fara nici un scop, a fi haimana; a hoinari. – Frasin + suf. -el.

FRIGURICA, frigurele, s. f. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu tulpina foarte ramificata, cu frunze ovale si cu flori rosii sau albe (Erythraca pulchella). 2. Fierea-pamantului. – Frig + suf. -ica.

FRUNZA, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care ii serveste la respiratie, la transpiratie si la asimilatie, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsa de tulpina printr-o codita (petiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza si ca iarba = numeros. ◊ Expr. A taia frunza la caini = a nu avea nici o ocupatie serioasa, a pierde vremea fara treaba; a trandavi. 2. Compus: frunza-de-potca = planta erbacee cu frunze de un verde stralucitor si cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (In sintagma) Frunze de feriga = boala a tomatelor, provocata de un virus si manifestata prin ingustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luand infatisarea frunzelor de feriga. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

ATARNATOARE, atarnatori, s. f. Agatatoare (la haina). 2. planta erbacee ornamentala cu flori mici roz-purpurii, asezate in fascicule (Zebrina pendula). – Atarna + suf. -atoare.

FUMARITA, fumarite, s. f. Mica planta erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar si cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -arita.

PACIULI s. f. invar. planta erbacee labiata din regiunile tropicale, din frunzele careia se extrage un ulei eteric cu parfum puternic (Pagostemon patchouly); p. ext. parfum care se fabrica din acest ulei. [Var.: paciulie s. f.] – Din fr. patchouli.

PAPIRUS, papirusuri, s. n. 1. planta erbacee acvatica cu tulpina formata din foite membranoase, care creste mai ales in Delta Nilului si in Africa Centrala (Cyperus papyrus). 2. Material sub forma de foita, prelucrat din tulpina acestei plante, pe care se scria in antichitate. ♦ Vechi manuscris pe un astfel de material. – Din lat., fr. papyrus.

PARACHERNITA, parachernite, s. f. planta erbacee medicinala cu tulpina dreapta, cu frunzele alungite si cu flori verzi (Parietaria officinalis). – Et. nec.

PARPIAN, parpiani, s. m. Mica planta erbacee cu flori dispuse in capitule albe sau roz, care creste prin locuri uscate (Gnaphalium dioicum). [Pr.: -pi-an] – Et. nec.

PADUCHERNITA, paduchernite, s. f. 1. (Depr.) Locuinta in care misuna paduchii (1); p. ext. locuinta murdara, saracacioasa. 2. planta erbacee din familia cruciferelor, cu miros urat, cu flori fara petale, intrebuintata la tara pentru starpirea plosnitelor (Lepidium ruderale). [Pl. si: paducherniti] – Paduche + suf. -ernita.

PAIUSCA s. f. Mica planta erbacee din familia gramineelor, cu florile dispuse in spiculete mici (Festuca pseudovina). – Pai + suf. -usca.

PALAMIDA¹, palamide, s. f. 1. planta erbacee perena din familia compozitelor, cu tulpina inalta, cu radacini adanci, cu frunzele intregi sau crestate, acoperite pe margini cu spini, care este foarte vatamatoare pentru semanaturi (Cirsium arvense). 2. planta erbacee bienala din familia compozitelor, cu frunze spinoase, paroase si cu flori rosii (Carduus crispus). – Din bg. palamida.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. Partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

PAPADIE, papadii, s. f. planta erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mananca uneori ca salata) si cu flori galbene grupate in capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

PAPALAU, papalai, s. m. planta erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-galbui si cu fructe rosii-portocalii, de marimea unei cirese (Physalis alkekengi). – Et. nec.

PASTARNAC, pastarnaci, s. m. planta erbacee legumicola bienala din familia umbeliferelor, cu radacina pivotanta fusiforma, carnoasa, alba sau galbuie, asemanatoare cu cea a patrunjelului, comestibila, bogata in substante nutritive si in vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) pastarnac s. m.] – Din magh. paszternak, scr. pastrank, germ. Pastinak.

PASTITA, pastite, s. f. planta erbacee mica, cu una sau cu doua flori galbene-aurii, acoperite pe dinafara cu peri moi; pascuta, floarea-pastilor (Anemone ranunculoides). – Pasti + suf. -ita.

PATLAGEA, patlagele, s. f. 1. (Determinat adesea, prin „rosie”) planta erbacee legumicola cu tulpina inalta, cu frunze mari, penate si cu flori galbene, cultivata pentru fructul ei comestibil, sferic, rosu, zemos, bogat in vitamine; rosie, tomata (Lycopersicum esculentum); p. restr. fructul acestei plante. 2. (Determinat adesea prin „vanata”) planta erbacee legumicola cu flori violete si cu fructe comestibile mari, ovale, carnoase, de culoare violet-inchis; vanata (Solanum melongena); p. restr. fructul acestei plante. [Var.: patlagica s. f.] – Din tc. patlıcan.

PELIN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. planta erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, paroase si cu flori galbene, intrebuintata in medicina si la prepararea unor bauturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = planta asemanatoare cu pelinul (1), cu frunze albe, paroase (Artemisia austriaca). Pelin de maturi = planta erbacee cu flori verzui-brune, dispuse in capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amarui, obtinut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Bautura foarte amara, preparata din frunze de pelin (1) si folosita in scopul curative. – Din bg. pelin.

PELINARITA, pelinarite, s. f. planta erbacee cu tulpina dreapta si cu flori galbene, folosita in medicina pentru proprietatile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -arita.

PELINUTA, pelinute, s. f. Mica planta erbacee cu tulpina si frunzele paroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uta.

ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obtinute de la plantele cultivate, in special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pamantului = planta erbacee veninoasa, cu frunze mari, late si lucioase, dupa a carei dezvoltare florala poporul apreciaza recolta anului (Arum maculatum); (inv.) rod-de-zahar = dulceata de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei actiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlastar, odrasla. [Var.: (rar) roada s. f.] – Din sl. rodu.

ANANAS, ananasi, s. m. 1. planta erbacee perena originara din tarile calde, cu frunze lungi si tulpina scurta, care poarta in varf o inflorescenta simpla ca un spic (Ananas sativus). 2. Fructul comestibil al acestei plante, carnos, cu gust dulce-acrisor si foarte aromat. – Din fr. ananas.

ANGELICA s. f. 1. planta erbacee aromatica, cu frunze mari si cu flori alb-verzui, a carei radacina se intrebuinteaza in farmacie (Angelica archangelica); 2. Bautura alcoolica preparata din aceasta planta. [Var.: anghelica s. f.] – Din ngr. anghelika.

ANGHINARE s. f. planta erbacee medicinala cu tulpina subtire si dreapta, cu frunze mari crestate, de culoare verde-albicioasa pe dos, cu flori rosii-violacee invelite in solzi carnosi comestibili (Cynara scolymus). – Din ngr. ankinara.

SCHINDUC s. m. planta erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepara un fel de rachiu. (Conioselinum v*******m). – Et. nec.

SCHINDUF s. m. (Bot.) 1. Cimbrisor. 2. planta erbacee din familia leguminoaselor, intrebuintata ca nutret pentru vite sau folosita in bucatarie si in medicina (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.

ARDEI, ardei, s. m. planta erbacee cu flori albe si cu fructe bace verzi, rosii sau galbene, intrebuintate in alimentatie (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. Ardei gras. Ardei iute. – Arde + suf. -ei.

ARARIEL s. m. 1. planta erbacee cu miros greu, cu frunzele verzi-albicioase acoperite cu un puf fin si cu flori rosii inchise, rar albe (Cynoglossum officinale). 2. (Rar) Limba-mielului (Borago officinalis). – Et. nec.

ROCOTEA, rocotele, s. f. Mica planta erbacee, otravitoare, cu frunze opuse, liniare si cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoina.

ANTONICA, antonici, s. f. planta erbacee cu flori albe si fructe aromatice, care creste in padurile de munte (Chaerophyllum aromaticum). – Anton (n. pr.) + suf. -ica.

VENTRILICA, ventrilici, s. f. 1. planta erbacee cu tulpina culcata sau agatatoare si cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea. (Veronica tournefortii). 2. planta erbacee paroasa, cu tulpina taratoare la baza si ridicata la varf, cu flori albastre, albe sau albe trandafirii, cu dungi inchise (Veronica officinalis). – Et. nec.

PERISOR², perisori, s. m. 1. Diminutiv al lui par². 2. planta erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fata superioara si paroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mica planta erbacee cu tulpina fina, cu frunze late, acoperite cu peri scurti, si cu flori mici rosietice (Circaea alpina). – Par² + suf. -isor.

ARSINIC, arsinici, s. m. planta erbacee ornamentala cu flori rosii, albe sau pestrite (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.

PESTISOARA, pestisoare, s. f. 1. Mica planta erbacee cu frunze paroase, care pluteste la suprafata apelor statatoare sau a celor care curg incet (Salvinia natans). 2. planta erbacee acvatica cu frunze alcatuite din patru foliole si cu radacini care se fixeaza pe fundul apei (Marsilea quadrifolia). – Peste + suf. -isoara.

PETUNIE, petunii, s. f. planta erbacee decorativa din familia solanaceelor, cu tulpina inalta si cu flori mari, diferit colorate si placut mirositoare, care au corola in forma de palnie (Petunia hybrida). – Din fr. petunia.

PIEDICUTA, piedicute, s. f. planta erbacee cu tulpina lunga si taratoare, cu frunzele mici si dese, cu inflorescenta in forma de spic (Lycopodium clavatum). – Piedica + suf. -uta.

PIEPTANARITA, pieptanarite, s. f. planta erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lunga si subtire terminata in spic, spontana sau cultivata ca planta de nutret (Cynosurus cristatus). – Pieptene + suf. -arita.

PINTENOG, -OAGA, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de alta culoare (de obicei albe) in partea inferioara a picioarelor. 2. (Despre pasari) Pintenat (2). II. S. f. planta erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lamaia. (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogu.

PIPERUTA, piperute, s. f. planta erbacee cu flori albe-albastrii, cu vinisoare verzi pe dinafara si cu numeroase seminte negre; negrusca (Nigella arvensis). – Piper + suf. -uta.

PIPIRIGUT, pipiriguti, s. m. Mica planta erbacee cu rizomul tarator si cu tulpina cilindrica, terminata cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -ut.

PIR s. m. planta erbacee perena din familia gramineelor, cu rizom tarator, cu frunze liniare aspre si cu flori verzi, grupate in spice, care creste spontan, impiedicand dezvoltarea plantelor de cultura (Agropyrum repens). ◊ Pir paduret = specie inalta de pir, care ajunge pana la 1 m, cu frunzele aspre, cenusii-verzui si cu spicul lung si subtire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

PISTORNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. Sigiliu de piatra sau de lemn cu care se imprima pe prescuri semnul crucii si initialele rituale. 2. S. m. (in forma pristolnic) planta erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina inalta, cu frunzele stelate si paroase si cu florile galbene, ale carei fructe se intrebuinteaza ca sigiliu pentru insemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristolnic s. m.] – Et. nec.

ARNICA s. f. planta erbacee medicinala, cu flori galbene-portocalii si fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.

CINCI num. card. Numar situat in numaratoare intre patru si sase si care se indica prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete subst. = planta erbacee taratoare, cu frunzele formate din cinci foliole si cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei si s-au intors cinci. ◊ (In locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Aduce cate cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. – Lat. cinque (= quinque).

PLAMANARICA, plamanarele, s. f. planta erbacee cu rizom orizontal si cu flori rosii, violete sau, rar, albe; plamanarita, cuscrisor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumanarica s. f.] – Plaman + suf. -arica.

VINARITA, vinarite, s. f. planta erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, placut mirositoare, folosita la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor bauturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -arita.

PLESCAVITA, plescavite, s. f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifesta prin bube, rani, puroi; spuzeala, eruptie. 2. (Bot.; in forma plescaita) planta erbacee cu frunze ovale, taratoare, cu flori albe, care creste prin locuri umede si umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescaita s. f.] – Din scr. pljuskavice.

PLESNITOARE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Sfichiul biciului; pleasna. 2. Jucarie care, prin invartire, produce un zgomot puternic. 3. (Inv. si reg.) Disc, veriga care se pune intre capatul osiei carului si roata pentru a impiedica frecarea acestora. 4. planta erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al carei fruct, la maturitate, plesneste cu zgomot si arunca semintele la distanta (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoare s. f.] – Plesni + suf. -toare.

PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioara, lunguiata si cornoasa, a gurii pasarilor; cioc, clont. ♦ Fig. (Peior.) Gura (la om). 2. P. a**l. Capatul ascutit sau lunguiet, in forma de cioc, al unui obiect; varf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori rosii sau albe si cu fructul ascutit ca un cioc de barza (Erodium cicutarium). – Et. nec.

PLUTICA, plutici, s. f. planta erbacee acvatica cu rizom lung, cu flori galbene si cu frunze lucitoare care plutesc la suprafata apei (Nymphoides peltata). – Pluta¹ + suf. -ica.

VINDECEA, vindecele, s. f. planta erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietati medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.

VINERITA, vinerite, s. f. planta erbacee cu frunzele de la baza asezate in forma de rozeta, cu flori albastre, rosii sau albe, dispuse in spic in varful tulpinii, care se intrebuinteaza ca planta medicinala; vinetica (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -ita.

VULTURICA, vulturici, s. f. planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-purpurii, cu tulpina fara frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi (Hieracium pilosella). – Vultur + suf. -ica.

POPILNIC, popilnici, s. m. 1. Mica planta erbacee cu tulpina scurta, cu doua frunze mari in forma de rinichi, cu o floare de culoare rosu-inchis situata in varful tulpinii si cu rizom tarator, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Si in sintagma popalnic iepuresc) Mica planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare si cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popalnic, pochivnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, scr. kopitnic.

VIOREA, -ICA, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporas. 2. planta erbacee din familia liliaceelor, din al carei bulb cresc doua-trei frunze lunguiete si o tulpina care poarta flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioara² + suf. -ea, -ica.

POTCAP, potcapuri, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. 2. Compus: potcapul-calugarului = planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene dispuse in capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podukapu.

POTIRAS¹, potirase, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre-violete, raspandita in regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -as.

PRAZ, praji, s. m. planta erbacee legumicola din familia liliaceelor, inrudita cu ceapa, cu tulpina cilindrica, groasa si inalta, cu frunzele lanceolate si cu bulb carnos (Allium porrum). ◊ Expr. (Fam.) A manca praz = a spune minciuni. Adio si-un praz verde, se spune pentru a exprima indiferenta totala a cuiva fata de cineva sau ceva. ♦ Mancare pregatita din tulpina plantei descrise mai sus. [Var.: (reg.) praj s. m.] – Din bg. praz.

PRESCURITA, prescurite, s. f. planta erbacee cu frunze dispuse in rozeta, cu flori alb-galbui (Sempervivum soboliferum). – Prescura + suf. -ita.

VITELAR, vitelari, s. m. 1. Persoana care supravegheaza si ingrijeste viteii. 2. planta erbacee din familia gramineelor, cu miros placut, cu frunze lungi, cu florile grupate in spic; parangina (Anthoxanthum odoratum). – Vitel + suf. -ar.

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. Unealta de otel in forma de bara, cu un capat conic, care serveste, de obicei, la perforarea sau la largirea gaurilor materialelor metalice; dorn. 2. Bat lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de maciulie, cu care se bat icrele pentru a le curata de pielite. 3. planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Din scr. priboj.

PRIBOLNIC, pribolnici, s. m. planta erbacee din familia orhideelor, cu flori mari, rosii (Orchis simia). – Cf. priboi¹.

PUFULET, pufuleti, s. m. 1. Pufusor. 2. (La pl.) planta erbacee cu tulpina inalta, cu frunzele ovale si florile albastre sau albe, care se cultiva ca planta ornamentala (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din malai cu adaos de cascaval, avand aspectul unor tubulete. – Puf² + suf. -ulet.

PUNGULITA, pungulite, s. f. 1. Diminutiv al lui punga; punguta. 2. planta erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplacut, cu flori mici, albe, dispuse in inflorescenta (Thlaspi arvense). – Punga + suf. -ulita.

PUPEZELE s. f. pl. planta erbacee perena din familia leguminoaselor, cu flori la inceput purpurii si apoi albastre, asezate in raceme (Lathyrus vernus). – Pupaza + suf. -ele.

PUR¹, puri, s. m. planta erbacee cu frunze lungi si inguste, cu flori purpurii, dispuse in umbrele (Allium rotundum). – Cf. lat. porrum.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

PURICARITA, puricarite, s. f. planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse in capitule si avand miros neplacut; puricica (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -arita.

PUSCA, pusti, s. f. 1. Arma de foc portativa si individuala cu patul de lemn si cu teava lunga. ◊ Pusca-mitraliera = pusca la care incarcarea si descarcarea se executa automat. Pusca de soc = puscoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pusca = a) complet dezbracat, in pielea goala; b) fara avere, sarac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pusca = a se duce (sau a trece etc.) in mare viteza (si de-a dreptul). 2. (Inv.) Tun. 3. (Bot.; in compusul) Pusca-d******i = planta erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. puska.

PUTUROS, -OASA, puturosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care miroase urat, care raspandeste un miros neplacut; p. ext. murdar, neingrijit. 2. Adj., s. m. si f. (Om) lenes, trandav. 3. S. f. (Bot.) planta erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescenta deasa; (reg.) cerentel, ridichioara (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os.

SERLAI, serlai, s. m. planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si cu frunzele lanos-paroase si cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. si: (n.) serlaie] – Din germ. Scharlei.

SERPUSOR, serpusori, s. m. planta erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina taratoare, cu frunze mici, inguste, paroase si ascutite, dispuse in forma de evantai (Lycopodium complanatum). – Sarpe + suf. -usor.

OBLIGEANA, obligene, s. f. planta erbacee perena, originara din India, cu miros aromatic, cu rizom carnos, cu frunze liniare lungi si cu flori galbui, care creste pe marginea apelor ori este cultivata, fiind folosita in medicina si in parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec.

SOALDINA, soaldine, s. f. Mica planta erbacee cu frunze carnoase, ovale si cu flori galbene-aurii, dispuse in inflorescente (Sedum acre). – Sold + suf. -ina.

SOFRAN, sofrani, s. m. 1. planta erbacee cu frunzele lungi si inguste si cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanta aromatica de culoare galbena, folosita in medicina, in bucatarie si in industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanta coloranta extrasa din aceasta planta. 2. (Bot.) Sofranel (1). – Din rus. safran, pol. szafran.

SOFRANEL, sofranei, s. m. 1. planta erbacee cu frunze liniare, cu florile albastre- liliachii; sofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Sofranas. – Sofran + suf. -el.

COSOR, cosoare, s. n. 1. Cutit scurt, cu varful incovoiat, intrebuintat in viticultura si in pomicultura. 2. planta erbacee acvatica, cu tulpina lunga si subtire, cu flori unisexuate, solitare si cu fructe ovale prevazute cu spini (Ceratophyllum demersum). – Din sl. kosorĩ.

SOVAR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) planta acvatica cu frunze plutitoare si cu fructe in forma de maciuca (Sparganium ramosum); b) planta erbacee din familia gramineelor, cu paiul subtire si aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papura; d) rogoz. 2. Fan cu mult rogoz. [Var.: suvar s. m.] – Din ucr. suvar, scr. sevar.

COSITA, cosite, s. f. 1. Parul lung al femeilor, impletit in una sau doua cozi; p. gener. par. ◊ Expr. A impleti cosita alba = a ramane fata batrana, nemaritata. ♦ Suvita de par. 2. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un carcel ramificat, cu flori mici, albe-albastrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica.

COSITEL, cositei, s. m. planta erbacee din familia umbeliferelor, cu radacina fibroasa, cu frunze mici, lunguiete si dintate si cu flori albe. (Sium latifolium). – Cosita + suf. -el.

ODAGACI s. m. 1. planta erbacee cu flori trandafirii, mai rar albe, ale carei radacini se utilizeaza la scoaterea petelor de pe stofe; ciuin, sapunarita (Saponaria officinalis). 2. Numele a doi arbusti exotici, cu ramuri brune si paroase, cu frunze ovale, a caror scoarta aromatica se intrebuinteaza in medicina (Croton). ♦ Scoarta acestor arbusti, care raspandeste (prin ardere) un miros placut; p. ext. substanta aromatica, parfum extrase din aceasta scoarta. [Var.: odogaci s. m.] – Din tc. odagacı.

STEVIE, stevii, s. f. planta erbacee cu tulpina puternica, cu frunze ovale, comestibile, a carei radacina este folosita in medicina pentru proprietatile ei astringente si depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: stevie-de-munte = planta erbacee perena, cu tulpina inalta de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz in inflorescente (Astrantia major). – Din sl. stavije, bg. stavel, scr. stavlije.

OCHELARITA, ochelarite, s. f. planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse in rozeta, cu flori galbene si cu fructele in forma de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -ita.

OPINTIC, opintici, s. m. 1. planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina paroasa, cu frunze albastrui-verzi, lucioase si cu flori galbene, reunite cate doua sau cate cinci intr-o inflorescenta in varful tulpinii (Hieracium auricula). 2. (Bot.) Ghebe. – Et. nec.

OPOPONAX, opoponacsi, s. m. planta erbacee mare, din familia umbeliferelor (Opoponax chironium); rasina extrasa din radacina acestei plante, folosita in medicina si in parfumerie. – Din lat., fr. opoponax.

VETRICE, vetrice, s. f. 1. planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina inalta, cu flori galbene-aurii dispuse in corimb (Chrysanthemum vulgare). 2. (Entom.; reg.) Efemera. – Cf. scr. vratic.

CORONISTE, s. f. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe sau rosietice, folosita ca nutret (Coronilla varia). – Coroana + suf. -iste.

FENICUL, feniculi, s. m. planta erbacee inalta, cu frunze penate, cu flori mici, galbene, ale carei seminte contin un ulei eteric folosit in alimentatie si farmacie (Foeniculum vulgare). – Din lat. Foeniculum [vulgare], numele stiintific al plantei.

CORNISOR, cornisoare, s. n. (Bot.) 1. Bradut (1). 2. Mica planta erbacee de munte, cu tulpina taratoare, cu frunze lanceolate, fin dintate si cu spice terminale (Lycopodium annotinum). – Corn¹ + suf. -isor.

CORNUT, cornuti, s. m. 1. planta erbacee cu tulpina taratoare si cu fructele in forma de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. planta erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn¹ + suf. -ut.

CORNACI¹, cornaci, s. m. planta erbacee acvatica cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenusii, avand doua-patru coarne si seminte comestibile (Trapa natans). – Corn¹ + suf. -aci.

ORESNITA, oresnite, s. f. planta erbacee agatatoare, melifera, cu frunzele terminate printr-un carcel ramificat, cu florile purpurii, placut mirositoare si cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., scr. oresak.

FETICA s. f. 1. (Pop. si fam.) Fetita. 2. planta erbacee cu flori mici, albe-albastrui, ale carei frunze, de forma ovala, sunt consumate ca salata (Valerianella olitoria). – Fata + suf. -ica.

FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila¹. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).

FILIMICA s. f. planta erbacee decorativa si medicinala, cu miros placut si puternic, cu flori galbene-aurii sau galbene-rosietice (Calendula officinalis). – Et. nec.

FIRICICA, firicele, s. f. planta erbacee cu peri lanosi, frunze lanceolate si flori stranse manunchi la varful tulpinii (Filago germanica). – Fir + suf. -icica.

OUSOR, ousoare, s. n. 1. Diminutiv al lui ou (1); oulet, out. 2. planta erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-verzui, cu fructe de forma unor boabe lunguiete, rosii si pline cu numeroase seminte (Streptopus amplexifolius). [Pr.: o-u-] – Ou + suf. -usor.

FIRUSCA s. f. (Bot.; reg.; in compusul) Firusca-soparlelor = mica planta erbacee, cu flori brune-violete dispuse in spice, care creste in pasuni alpine (Poa alpina). [Var.: firisca s. f.] – Fir + suf. -usca.

OVASCIOR subst. planta erbacee din familia gramineelor, asemanatoare cu ovazul, cultivata pentru nutret (Arrhenatherum ciatius). – Ovas + suf. -cior.

FLAMANZICA, flamanzele, s. f. planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunzele paroase si cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flamand + suf. -ica.

ZINNIE s.f. planta erbacee, din Mexic, cu flori frumoase, cu un colorit variat; carciumareasa. (din fr. zinnia, germ. Zinnie)

ZMEOAICA, zmeoaice, s.f. 2. planta erbacee cu tulpina e****a, inalta si paroasa, avand frunze lunguiete, ascutite si flori mici, albe sau purpurii; somnoroasa. 3. (Fig.) Iapa tanara si iute.

ORZOAICA s. f. Specie de orz al carei spic este format numai din doua randuri de boabe, mai bogate in amidon decat ale orzului si folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiaca-de-balta = planta erbacee care creste in apele statatoare sau lin-curgatoare, cu frunze liniare ingramadite la baza tulpinii si cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaica.

DROB², drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene si cu fructele pastai turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbusti din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau rosietice si fructe pastai (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi si subtiri acoperite cu peri aspri, cu frunze paroase pe partea inferioara si cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreapta, cu frunze acoperite de peri si cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob¹).

F*******A, f*******e, s. f. 1. planta erbacee din familia gramineelor, acoperita cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau rosietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate si flori alb-galbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) planta erbacee cu frunzele si tulpina paroase si flori mari rosii-purpurii (Lychius coronaria). – F******a + suf. -ica.

OTRATEL, otratei, s. m. (Bot.) Roiba. ◊ Compus: otratel-de-apa sau otratelul-baltilor = planta erbacee acvatica, carnivora, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracel.

TARHON s. m. planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreapta si ramificata, cu flori alburii, cu frunze aromate intrebuintate drept condiment (Artemisia d*********s). – Tc. tarhun.

FLUIERATOR, -OARE, fluieratori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluiera. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. planta erbacee cu flori galbene-verzui si cu fructe bace rosii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ator.

FLUTUREL, fluturei, s. m. 1. Fluturas (1). 2. (La pl.) planta erbacee ornamentala, cu flori reunite in capitule mari, galbene in partea superioara, purpurii la baza (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el.

CINSTET s. m. planta erbacee cu tulpina inalta si cleioasa si cu flori galbene punctate cu brun; branca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. cystec.

CORIANDRU, coriandri, s. m. planta erbacee anuala din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros patrunzator si fructe in forma de globulete, bogate in uleiuri eterice, fapt pentru care semintele uscate se intrebuinteaza in industria farmaceutica, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koriandron.

LALEA, lalele, s. f. planta erbacee din familia liliaceelor, cu bulb alungit, ascutit la varf, cu frunze lanceolate, groase si late, cu tulpina inalta, care face o singura floare mare, de diverse culori; tulipa (Tulipa gesneriana) – Din tc. lale.

LATIR s. m. planta erbacee furajera din familia leguminoaselor, cu tulpina taratoare si ramificata, cu frunzele terminate cu un carcel si cu flori albastre, violete, roz, albe sau galbene (Lathyrus sativus). – Din lat. lathyrus (nume stiintific).

LUNTRICICA, luntricele, s. f. 1. Luntrisoara. 2. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse in spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icica.

LUPOAIE, lupoaie, s. f. 1. (Inv. si reg.) Lupoaica. 2. planta erbacee parazita, fara clorofila, cu flori albastrui sau albe-galbui, cu frunze mici ca niste solzi, daunatoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, canepa, tutun etc., din care isi extrage hrana, provocand reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie.

CIORMOIAG s. m. planta erbacee cu flori albe-rosietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. csormolya.

MUTATOR, -OARE, mutatori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate misca, care se muta dintr-un loc in altul. 2. S. f. planta erbacee agatatoare, veninoasa, din familia cucurbitaceelor, cu radacina groasa, carnoasa, cu flori albe-galbui si cu fructele in forma de boabe rosii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ator.

RUGINA, rugini, s. f. I. 1. Substanta brun-roscata, poroasa, sfaramicioasa, care se formeaza prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghita bruna care acopera uneori pietrele si care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost intretinut; ruginitura, rabla. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate inapoiata, invechita. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate invechita; retrograd. II. 1. Boala infectioasa a plantelor, provocata de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifesta prin aparitia unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescente, impiedicand dezvoltarea normala a plantelor. 2. planta erbacee cu tulpina neteda, cu frunze lungi, tepoase, avand la varf o inflorescenta cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

LUMINOS, -OASA, luminosi, -oase, adj., s. f. I. Adj. 1. Care raspandeste lumina; stralucitor. 2. In care patrunde multa lumina; plin de lumina; luminat². 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care calauzeste, indrumeaza; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; patrunzator. II. S. f. planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreapta si cu flori albe, care creste la maginea padurilor din regiunile de munte si de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus.

LEURDA, leurde, s. f. planta erbacee bulboasa comestibila din familia liliaceelor, cu flori albe ca zapada, cu miros si gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leorda s. f.] – Cf. bg. levurda.

LEVANTICA s. f. planta erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre placut mirositoare, intrebuintata in medicina si in industria parfumurilor; lavanda (Lavandula angustifolia). [Var.: leventica, livantica s. f.] – Levanta (inv. „levantica” < ngr.) + suf. -ica.

LUJER, lujeri, s. m. Tulpina sau portiune de tulpina subtire (la plantele erbacee); ramura tanara (de 1-2 ani) la plantele lemnoase. – Et. nec.

LUMANARE, lumanari, s. f. 1. Obiect de luminat in forma de cilindru subtire, facut din ceara sau din alta materie grasa solidificata, avand la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacara, producand lumina. ◊ Loc. adv. si adj. (Drept) ca lumanarea = foarte drept. La lumanare = la lumina lumanarii. ◊ Expr. A cauta (pe cineva sau ceva) cu lumanarea = a cauta (pe cineva sau ceva) cu multa staruinta. A tine (cuiva) lumanarea = a veghea pe cineva in momentul mortii (tinandu-i lumanarea aprinsa). 2. (Inv.) Unitate de masura conventionala pentru intensitatea luminii, aproximativ egala cu o candela. 3. planta erbacee cu flori galbui, dispuse intr-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.

LUMANARICA, lumanarele, s. f. 1. Diminutiv ai lui lumanare (1). 2. planta erbacee medicinala, cu frunze mari alterne, cele bazale in forma de rozeta, si cu flori galbene dispuse intr-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumanarica-pamantului = planta erbacee cu tulpina inalta si cu frunze mari si flori albastre sau albe-galbui (Gentiana asclepiadea). – Lumanare + suf. -ica.

CIUBOTICA, ciubotele, s. f. 1. (Reg.) Cizmulita sau gheata de dama. 2. Compuse: ciubotica-cucului = planta erbacee cu frunze ovale dispuse in rozete si paroase pe partea inferioara, cu flori galbene si cu fructul o capsula (Primula officinalis); ciubotica-ursului = planta erbacee cu frunze lobate si cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: ciobotica s. f.] – Ciubota + suf. -ica.

CIUCIURE, ciuciuri, s. m. planta erbacee acoperita cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec.

CIUCURAS, ciucurasi, s. m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. planta erbacee cu flori roz sau albe, dispuse in mici capitule (Adenostyles alliariae). – Ciucure + suf. -as.

CIUIN, ciuini, s. m. planta erbacee cu flori albe sau roz, a carei radacina se intrebuinteaza in industria textila, farmaceutica si alimentara: odagaci, sapunel, sapunarita (Saponaria officinalis). – Din tc. coven.

CIULEI, ciulei, s. m. Mica planta erbacee cu frunze inguste si tepoase, cu tulpina foarte ramificata si acoperita cu peri (Ceratocapus arenarius). – Et. nec.

CIULIN, ciulini, s. m. planta erbacee cu tulpina si frunzele spinoase, cu flori rosii, care creste pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. cilim.

CIUMA, ciume, s. f. 1. Boala infectioasa si epidemica foarte grava, caracterizata prin febra mare, diaree, delir, tumefactii ale ganglionilor etc.; pesta. 2. Fig. Persoana foarte urata (si foarte rea). 3. Fig. Mizerie, napasta, nenorocire mare. ◊ Ciuma bruna = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = planta erbacee acvatica cu tulpina lunga, subtire, ramificata, care se fixeaza prin radacini pe fundul apelor (Elodea canadensis). – Lat. cyma „umflatura”.

CIUMAFAIE, ciumafaie, s. f. planta erbacee medicinala foarte toxica, cu flori albe si cu seminte negre inchise intr-o capsula cu tepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumafai s. n.] – Cf. magh. csudafa.

CIUMAREA, ciumarele, s. f. planta erbacee medicinala cu frunze alterne si cu flori liliachii grupate in ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciuma.

LAPTISOR, s. n., (3) laptisori, s. m. 1. (Rar) Diminutiv al lui lapte. 2. (In sintagma) Laptisor de matca = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matca, utilizat in medicina si in cosmetica. 3. planta erbacee cu tulpina ramificata, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe, raspandita in regiunea alpina; laptele-stancii (Androsace chamaejasme). – Lapte + suf. -isor.

LAPTUCA, laptuci, s. f. planta erbacee legumicola ale carei frunze (dispuse in forma de rozeta, alcatuind la unele varietati o capatana) sunt comestibile; salata, marula (Lactuca sativa). – Lat. lactuca.

LINARITA, linarite, s. f. planta erbacee cu frunze asemanatoare cu cele de in, cu flori galbene si cu fructe in forma de capsule, continand seminte aripate; inisor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linarita s. f.] – Cf. Linaria (numele stiintific al plantei).

LINTE, (1, 2) s. f., (3) linti, s. m. pl. 1. S. f. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe-albastrui si fructul o pastaie cu seminte plate, comestibile (Lens culinaris); p. restr. fructul si samanta acestei plante. ◊ Expr. Pana la un bob de linte = absolut tot. Pentru un blid de linte, se spune despre cineva care a comis un act josnic (de tradare), chiar si pentru un profit material neinsemnat. 2. S. f. (Med. vet.; pop.) Cisticercoza. 3. S. m. pl. (Zool.; pop.) Cisticerci. – Lat. lens, -ntis.

COPRINA, coprine, s. f. (Reg.) planta erbacee cu tulpina terminata cu o singura floare, mare, de culoare galbena (Narcissus radiiflorus) sau alba (Narcissus poeticus). – Cf. bg. koprina „matase”.

D****C, -A, d*****i, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, strazi, cladiri etc.) Care se afla mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, laturalnic, laturas, izolat. 2. S. f. Compus: d*****a-galbena = planta erbacee cu flori galbene, dispuse in capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic

CONOPIDA, conopide, s. f. planta erbacee legumicola din familia cruciferelor, cu frunzele lunguiete si groase si cu o inflorescenta carnoasa comestibila in forma de capatana, de culoare alburie (Brassica oleracea, var. botrytis). ♦ Inflorescenta acestei plante. – Din ngr. kunupidi.

MEI subst. 1. S. m. planta erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenta ramificata si cu flori albe-galbui, folosita ca nutret pentru vite; parang, pasat (Panicum miliaceum); p. restr. semintele acestei plante, folosite in trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrana pentru vite si pasari. ◊ Mei marunt (sau pasaresc) = varietate de mei ale carei flori sunt dispuse in spiculete care formeaza o inflorescenta compusa; meisor (Panicum capillare). ♦ Compuse: mei-pasaresc = planta cu frunze in forma de lance si cu fructele ca niste boabe mici, alburii si foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-pasaresc (sau -nebun) = mohor; mei-tataresc = matura (2 a); mei-paduret = meisor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-canarasului. 2. S. n. Meiste. – Lat. milium.

MELISA, melise, s. f. planta erbacee perena din familia labiatelor, cu flori albe, placut mirositoare, mult cautate de albine, si cu frunzele ovale, folosita in medicina pentru calitatile ei stimulatoare si antispasmodice; roinita² (Melissa officinalis). ♦ Bautura alcoolica aromata (intrebuintata in medicina populara), obtinuta prin fermentarea frunzelor plantei de mai sus. – Din lat. melissa, fr. melisse.

MICSUNEA, micsunele, s. f. planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori parfumate, galbene-aurii, cultivata ca planta ornamentala (Cheiranthus cheiri). ◊ Expr. Cand va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. ♦ (Pop.) Micsandra. [Var.: micsunica s. f.] – Cf. tc. menekse.

MIERE s. f. Substanta semilichida, galbuie, dulce si aromata, foarte bogata in zaharuri, vitamine si enzime, culeasa si produsa de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima luna din viata conjugala. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) planta erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau rosii (Pulmonaria officinalis); b) sambovina. – Lat. mel.

MIERLUTA², mierlute, s. f. planta erbacee cu flori albe in forma de stelute si cu tulpina ramificata, formand tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. Miere.

MIREASA, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie in ziua sau in preajma casatoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = calugarita. ◊ Expr. A plange ca o mireasa = a plange tare, cu foc. A manca ca o mireasa = a manca foarte putin. A sta ca o mireasa = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. planta erbacee cu frunzele verzi-galbui pe margini si rosu-aprins in centru, cu flori albe si rosii dispuse in spice, cultivata ca planta ornamentala (Coleus blumei). – Mire + suf. -easa.

MIRUTA, mirute, s. f. planta erbacee cu peri aspri si teposi, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu¹.

MORCOVEANCA, morcovence, s. f. planta erbacee cu frunze lucitoare, cu flori albe dispuse in umbele si cu fructe ovale, care creste in regiunile muntoase (Pleurospermum austriacum). – Morcov + suf. -eanca.

QUINOA s.f. planta erbacee cultivata in America Centrala pentru semintele sale cu o mare valoare nutritiva. [Pr.: chi-noa] (din fr. quinoa)

MOLISOR, -OARA, molisori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mica planta erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreapta si cu flori verzi-galbui, dispuse in spic la varful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -isor.

MOLOTRU, molotri, s. m. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albastre si cu fructul in forma de pastaie (Trigonella besseriana). ♦ (Reg.) Molura. – Din sl. molotrĩ.

MOLURA, moluri, s. f. planta erbacee aromatica cu flori galbene dispuse in umbele, ale carei fructe sunt intrebuintate in medicina; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. malura.

CLOCOTEL, clocotei, s. m. planta erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.

NAFURICA, nafurici, s. f. planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreapta, cu frunze penate si cu flori galbui, dispuse in capitule mici; pelinita (Artemisia annua). – Cf. nafura.

NAGARA s. f. 1. planta erbacee din familia gramineelor, caracteristica vegetatiei din stepe, cu paiul inalt, frunzele inguste si spicul cu fire lungi si aspre (Stipa capillata). 2. (Reg.) Colilie. 3. (Rar) Neghina. [Var.: negara s. f.] – Et. nec.

NAP, napi, s. m. 1. planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute in forma de rozeta si cu radacina carnoasa, de forma aproximativ sferica, comestibila (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbracat; p. ext. foarte sarac. 2. planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, avand tuberculii cu un continut nutritiv bogat, folosita ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

NASTUREL, nasturei, s. m. 1. Diminutiv al lui nasture; nasturas. 2. planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina taratoare, cu flori mici. albe, grupate in inflorescente bogate, intrebuintata ca salata si ca planta medicinala (Nasturtium officinale). – Nasture + suf. -el.

NEGHINA, neghine, s. f. planta erbacee cu tulpina si cu frunzele paroase, cu flori rosii-purpurii, cu samanta marunta, de culoare neagra, raspandita mai ales in culturile de grau; nagara (Agrostemma githago); p. restr. samanta acestei plante care, macinata impreuna cu graul, da fainii un gust neplacut si toxicitate. ◊ Expr. A alege neghina din grau (sau graul din neghina) = a desparti ceea ce este bun de ceea ce este rau. A semana neghina = a produce discordie, cearta. ♦ Fig. Ceea ce este rau, vatamator, primejdios; ceea ce trebuie inlaturat. [Pl. si: neghini] – Et. nec.