DROG² subst. Numele a doua plante: a) arbust cu flori galbui solitare, care creste prin locuri pietroase si aride (Genista albida); b) planta taratoare din familia leguminoaselor, care creste prin pasuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.

STRUGURE, struguri, s. m. Fructul vitei de vie, in forma de ciorchine; poama. ♦ Compus: strugurii-ursului = planta taratoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate in forma de ciorchine la varful ramurilor, si cu fructul o baca mica, rosie, comestibila (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strugur s. m.] – Et. nec.

paducher, paducheri, s.m. (reg.) 1. mica planta taratoare cu flori galbene sau rosii; vartejul-pamantului. 2. planta erbacee taratoare cu flori galbene si fructe tepoase; coltul-babei.

paduchita, paduchite, s.f. (reg.) planta taratoare cu flori galbene si fructe tepoase; coltul-babei.

poghirca, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de canepa rasarite tarziu si nedezvoltate, ramase mici si subtiri; posomogi, barzoci (din care se face cea mai buna canura). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statura, pipernicit; (in forma: boghirca) om cu mintea slaba, prost, neghiob; jucator prost la jocurile de noroc; femeie urata. 4. nume de pasare. 5. s.m. (in forma poghirc) nume de planta taratoare.

TARTACUTA, tartacute, s. f. 1. planta taratoare sau agatatoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiete, rosii si cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumet) Cap. ♦ Fiinta mica, bondoaca. – Tatarca + suf. -uta.

tarator, -OARE, taratori, -oare, adj. Care se taraste. ♦ planta taratoare = planta a carei tulpina se intinde pe pamant. ♦ (Substantivat) Animal care se taraste. – Tari + suf. -tor.

CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mladita lunga si subtire a vitei de vie sau a altei plante agatatoare, care se incolaceste sau se agata de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante taratoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramura tanara si flexibila. 2. Arbust cu tulpina subtire, agatatoare si ramificata, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, in panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.

REPENT adj. (BOT.) tarator. (Plante ~; tulpini ~.)

VREJ s. (BOT.) curpen, (reg.) beldie, covrag, funie, (prin Mold.) rug. (~ al plantelor taratoare.)

CURCUBETA ~e f. pop. rar 1) planta taratoare cu fructe mari, rotunde sau lun-guiete; dovleac; bostan. 2) depr. Cap de om; tigva. /<lat. cucurbita

CURPEN ~i m. Tulpina unor plante taratoare. ~ de bostan. ◊ ~ de cartofi tulpina aeriana a cartofului. /Cuv. autoht.

DOVLEAC ~eci m. 1) planta taratoare cu fructe mari, rotunde sau lunguiete, folosite in alimentatia omului si a animalelor; bostan. 2) Fructul acestei plante. [Sil. dov-leac] /<turc. dovlek

VREJ ~uri n. Tulpina a plantelor taratoare sau agatatoare; curpen. ~ de castravete. /< bulg. vrez

CAPSUN, capsuni, s. m. planta erbacee taratoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate si cu flori mici albe, cultivata pentru fructele ei comestibile. (Fragaria moschata). – Din capsuna (derivat regresiv).

DUMINECEA, duminecele, s. f. planta erbacee taratoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Dumineca + suf. -ea.

FECIORICA, feciorele, s. f. Mica planta erbacee taratoare, cu flori galbene-verzui (Herniaria glabra). – Fecioara + suf. -ica.

CINCI num. card. Numar situat in numaratoare intre patru si sase si care se indica prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete subst. = planta erbacee taratoare, cu frunzele formate din cinci foliole si cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei si s-au intors cinci. ◊ (In locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Aduce cate cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. – Lat. cinque (= quinque).

DORITOR, -OARE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care doreste sa faca, sa obtina ceva; dornic de ceva. 2. S. f. planta erbacee taratoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor.

DRETE, drete, s. f. 1. planta acvatica subtropicala cu frunze mari, dintate si violacee pe partea inferioara, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. planta erbacee taratoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosita in medicina populara (Lysimachia nummularia). – Et. nec.

RACOVINA, racovine, s. f. 1. Mica planta erbacee taratoare, cu flori mici, albe sau albe-verzui si cu fructul o capsula lunguiata (Galium rotundifolium). 2. Mica planta erbacee cu tulpina taratoare, cu flori albe, cu petalele mai scurte decat sepalele, folosita in medicina populara (Stellaria media). [Var.: racuina, racoina s. f.] – Et. nec.

RACULET, raculeti, s. m. 1. (Zool.) Racusor. 2. planta erbacee taratoare cu flori albe-rosietice, al carei rizom are proprietati diuretice si depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -ulet.

CAPSUN ~i m. planta erbacee taratoare cu frunze trifoliate, cu flori albe si cu fructul mustos, dulce si parfumat. /Din capsuna

CORNUT ~i m. planta erbacee taratoare, avand fructe de forma unor capsule cilindrice. /corn + suf. ~ut

CUCURBITACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante dicotiledonate, taratoare sau agata-toare, cu frunze mari si fructul carnos, cu coaja tare (reprezentanti: dovleacul, pepenele etc.). 2) planta din aceasta familie. /<fr. cucurbitacee

CAPSUN, capsuni, s. m. planta erbacee taratoare care se cultiva pentru fructele ei comestibile (Fragaria elatior). – Din capsuna.

VREJ, vrejuri, s. n. Tulpina a unor plante agatatoare sau taratoare; p. ext. lastar. [Pl. si (m.) vreji] – Din bg. vrez.

RUTISOR, rutisoare, s. n. Nume dat mai multor plante erbacee: a) planta cu tulpina inalta, cu flori galbene dispuse in buchete pe varfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) planta cu frunze ovale si flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus: rutisor-galben = planta cu rizom tarator si cu numeroase flori galbene mici, dispuse in umbele (Thalictrum flavum). – Ruta²+ suf. -isor.

MEISOR, meisori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) planta cu radacina taratoare si florile de culoare verde-deschis sau violeta; mei-paduret (Millium effusum); b) planta cu frunze paroase si flori violacee, alcatuind spice asezate ca niste degete (Panicum sanguinale); c) mei marunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -sor.

RUG¹, rugi. s. m. 1. Tulpina (taratoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Maces. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeura = zmeur. – Lat. rubus.

DORITOARE ~ f. planta cu tulpina taratoare si cu flori mici, albastre sau liliachii. /a dori + suf. ~toare

RUG² ~i m. 1) Tulpina taratoare a unor plante erbacee. 2) planta erbacee cu tulpina spinoasa, cu flori albe sau roz si cu fructe negre comestibile; mur. 3) Trandafir salbatic; maces; rasura; ruja. /<lat. rubus

CIMBRU s.m. 1. planta erbacee cultivata in gradina, cu flori liliachii sau albe punctate cu rosu, ale carei ramurele si frunze ascutite se folosesc drept condiment; pop. cimbru-de-gradina, cimbru mirositor (Satureja hortensis). 2. planta cultivata in tarile mediteraneene, inrudita cu maghiranul, cunoscuta la noi doar ca planta de cultura, cu aspect de tufa inalta cu frunze mai late si flori mici, divers colorate, ale carei parti aeriene sunt utilizate in scopuri medicinale sau drept condiment; exista varietati cu frunze piperate, altele cu miros de lamaie sau de chimion; pop. lamaioara, cimbru adevarat, timian (Thymus vulgaris) 3. Cimbrul-de-camp sau cimbrisorul (Thymus serpyllum) este o planta erbacee spontana, taratoare, folosita ca planta medicinala.

PIPIRIGUT, pipiriguti, s. m. Mica planta erbacee cu rizomul tarator si cu tulpina cilindrica, terminata cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -ut.

CORNUT, cornuti, s. m. 1. planta erbacee cu tulpina taratoare si cu fructele in forma de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. planta erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn¹ + suf. -ut.

TIGVA, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, teasta; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. planta erbacee agatatoare sau taratoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase si galbui; talv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas facut din fructul uscat de tigva (2). ◊ Expr. Cap de tigva = om prost. [Var.: (reg.) tivga s. f.] – Din bg., scr. tikva.

TILISCA, tilisti, s. f. planta erbacee cu rizomul tarator, cu tulpina acoperita de peri moi, cu flori trandafirii dispuse in ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec.

tarator adj. (BOT.) repent. (Plante ~oare; tulpini ~oare.)

TULPINA s. I. 1. v. trunchi. 2. tulpina taratoare = stolon. 3. v. lujer. 4. (BOT.) cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.) 4. tulpina taratoare v. stolon. II. v. spita.

BOSTAN ~i m. 1) reg. planta erbacee cu tulpina taratoare, cu fructe comestibile mari, rotunde sau lunguiete, folosite in alimentatia omului si a animalelor; dovleac. ~ turcesc. ~ alb. 2) planta erbacee cu frunzele adanc crestate, cu fructul mare, sferic, avand coaja verde si miezul rosu, dulce si foarte zemos; harbuz; pepene verde. 3) fig. pop. Cap de om (prost). /<turc. bostan

CASTRAVETE ~ti m. 1) planta leguminoasa, avand tulpina taratoare, frunze mari acoperite cu peri aspri, flori galbene si fruct verde alungit. 2) Fructul comestibil al acestei plante. 3): ~-de-mare animal marin nevertebrat, cu corpul moale si alungit; holoturie. /<bulg. krastavec

CIULIN ~i m. 1) planta erbacee cu tulpina taratoare si ramificata, cu frunze adanc crestate si cu flori rosii, ce creste pe terenuri necultivate. 2) Fruct ghimpos al acestei plante. /cf. rus. tilim

NASTUREL ~i m. (diminutiv de la nas-ture) planta erbacee cu tulpina taratoare, cu frunze penate, cu flori mici, albe si cu fructe silicve, folosita in alimentatie si in medicina; macris-de-balta. /nasture + suf. ~el

PEPENE ~i m. 1) (de obicei urmat de determinativul verde) planta leguminoasa comestibila, cu tulpina taratoare, avand la coacere, fructul mare, sferic, cu coaja verde si cu miez, de obicei, rosu, suculent si dulce. 2) Fruct al acestei plante. ◊ A-si iesi din ~i a-si pierde rabdarea, infuriindu-se. A scoate din ~i pe cineva a face pe cineva sa-si piarda rabdarea infuriindu-l. 3) (de obicei urmat de determinativul galben) planta leguminoasa comestibila, cu tulpina taratoare, avand la coacere fructul mare, sferic sau lunguiet, cu coaja galbena sau verzuie si cu miez galbui, suculent si dulce. 4) Fruct al acestei plante. 5) reg. planta leguminoasa avand tulpina taratoare si fructe lunguiete de culoare verde, care se consuma pana la coacere; castravete. 6) Fruct al acestei plante; castravete. /<lat. pepo, pepinis

RACOVINA ~e f. Mica planta erbacee cu tulpina taratoare si paroasa, cu frunze alungite, cu flori mici albe si cu fructul o capsula. [G.-D. racovinei] /Orig. nec.

SILNIC² ~ci f. planta erbacee cu tulpina taratoare, paroasa, ale carei frunze si flori sunt folosite in scopuri medicinale. /<sl. siliniku

SAPTE¹ num. card. Sase plus unu. ~ carti. ◊ ~-degete planta erbacee cu tulpina taratoare, cu frunze alungite, zimtate, si cu flori purpurii, care creste prin locuri umede. /<lat. septem

TATARCA ~ce f. 1) planta erbacee cu tulpina taratoare, cu frunze dintate si cu fructe galbui, bombate la capat si alungite spre coada; tidva. 2) Vas facut din fructul uscat si golit de miez al acestei plante, folosit pentru baut; tidva. /tatar + suf. ~ca

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

prelungoasa s.f. (reg.) planta erbacee cu tulpina taratoare, cu flori albe sau violete, folosita in medicina populara; silnica.

secfiu¹, secfii, s.m. (reg.) 1. numele mai multor plante erbacee cu flori variat colorate si cu miros placut: a) garoafa. b) (la pl.) cuisoare. c) garofita. 2. (in forma: sacfiu) planta erbacee, cu tulpina taratoare, cu frunze opuse, cu flori albastre-violete, roz sau albe, asezate la subsuoara frunzelor; brebenoc, cununita, merisor, saschiu. 3. (la pl.; in forma: sanfii) stanjenei. 4. (in forma: sacfiu) cuisoare (condiment).

silnica s.f. (reg.) planta medicinala cu tulpina taratoare si cu flori albastre sau violete, branca, nejelnica, orbalt.

CARDAMA, cardamale, s. f. planta erbacee mica, cu tulpina taratoare, ramificata si cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kardamon.

VOLBURA, volburi, s. f. I. 1. Vant puternic cu vartejuri; vartej; p. ext. furtuna. ♦ Tramba (de zapada, de nisip, de praf etc.), sul; involburare. ♦ Fig. Tulburare, invalmaseala; galagie. 2. Vartej de apa; valtoare, bulboana. II. planta erbacee cu tulpina subtire, taratoare sau agatatoare, cu flori albe sau roz, avand corola in forma de palnie; rochita-randunicii, poala-randunicii, poala-Maicii-Domnului, adormitele (Convolvulus arvensis). [Var.: holbura, bolbura. s. f.] – Lat. volvula (< volvere).

VENTRILICA, ventrilici, s. f. 1. planta erbacee cu tulpina culcata sau agatatoare si cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea. (Veronica tournefortii). 2. planta erbacee paroasa, cu tulpina taratoare la baza si ridicata la varf, cu flori albastre, albe sau albe trandafirii, cu dungi inchise (Veronica officinalis). – Et. nec.

PLESCAVITA, plescavite, s. f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifesta prin bube, rani, puroi; spuzeala, eruptie. 2. (Bot.; in forma plescaita) planta erbacee cu frunze ovale, taratoare, cu flori albe, care creste prin locuri umede si umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescaita s. f.] – Din scr. pljuskavice.

FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila¹. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).

CUCURBITACEE, cucurbitacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu tulpini taratoare sau agatatoare, cu frunze mari, cu fructul carnos avand coaja tare; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. ◊ (Adjectival) planta cucurbitacee. – Din fr. cucurbitacee.

CARDAMA ~le f. planta erbacee mica, cu tulpina taratoare si cu flori mici albe. /<ngr. kardamon

TROSCOT n. planta erbacee cu tulpina ramificata, taratoare, cu frunze mici, alterne, netede la margini, folosita in scopuri medicinale. /<sl. troskotu

CONVOLVULUS s. m. planta erbacee perena, cu tulpina taratoare sau agatatoare, lunga si cu flori albe; volbura, rochita-randunicii. (<fr., lat. convolvulus)

CARDAMA, cardamale, s. f. planta erbacee mica, cu tulpina taratoare, ramificata si cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Ngr. kardamon.

PIEDICUTA, piedicute, s. f. planta erbacee cu tulpina lunga si taratoare, cu frunzele mici si dese, cu inflorescenta in forma de spic (Lycopodium clavatum). – Piedica + suf. -uta.

CORNISOR, cornisoare, s. n. (Bot.) 1. Bradut (1). 2. Mica planta erbacee de munte, cu tulpina taratoare, cu frunze lanceolate, fin dintate si cu spice terminale (Lycopodium annotinum). – Corn¹ + suf. -isor.

SCRANTITOARE, scrantitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina taratoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scranti + suf. -toare.

LATIR s.m. planta erbacee leguminoasa cu tulpina lunga, taratoare si foarte ramificata, avand flori albe, violete sau rosii, grupate in racem. [Cf. it. latir, lat. lathyrus].

podica s.f. (reg.) planta erbacee cu tulpina lunga si taratoare, cu ramuri secundare indreptate in sus, cu frunze mici, ascutite si dese, cu inflorescenta in forma de spic; bradisor, bunceag, bunget, cornatel, cornisor, piedica, piedicuta.

LATIR s. m. planta erbacee leguminoasa cu tulpina lunga, taratoare si foarte ramificata, avand flori albe, violete sau rosii, grupate in racem. (< lat. lathyrus, gr. lathyros)

SERPUSOR, serpusori, s. m. planta erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina taratoare, cu frunze mici, inguste, paroase si ascutite, dispuse in forma de evantai (Lycopodium complanatum). – Sarpe + suf. -usor.

NASTUREL, nasturei, s. m. 1. Diminutiv al lui nasture; nasturas. 2. planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina taratoare, cu flori mici. albe, grupate in inflorescente bogate, intrebuintata ca salata si ca planta medicinala (Nasturtium officinale). – Nasture + suf. -el.

SILNIC, -A, silnici, -ce, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se face in sila, de nevoie; care este impus, fortat, silit² (1). ◊ Munca silnica = pedeapsa judiciara grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constand din inchisoare si munca fortata (in ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apasator, penibil. 3. Care este nenatural; fortat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit² (2). II. S. m. si f. (Rar la f.) Numele a doua plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina taratoare, cu flori albastre sau violete, ale caror flori si frunze se intrebuinteaza in medicina populara (Glechoma hederaceum si hirsutum). – Din sl. silĩnĩku.

COSTREI, costrei, s. m. planta erbacee din familia gramineelor, cu rizom tarator si cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = planta erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic si cu spiculete roscate, cea mai daunatoare buruiana din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. kostrjava.

STOLON ~i m. Tulpina sau ramura taratoare care da radacini si formeaza o planta noua in locurile unde contacteaza cu solul. /<fr. stolon

tarator ~oare (~ori, ~oare) Care se taraste. ◊ planta ~oare planta a carei tulpina se intinde pe pamant. /a tari+ suf. ~tor

NASTUREL (‹ nasture) s. m. 1. Diminutiv al lui nasture. 2. Mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina taratoare, ramificata, cu frunze alterne penate si cu flori mici, albe, dispuse in raceme (Nasturtium officinale). Cunoscuta din Antichitate ca planta medicinala si condiment, creste in locuri cu exces de umiditate. Si astazi este intrebuintata ca salata si ca planta medicinala (are actiune diuretica, depurativa, expectoranta, afrodisiaca etc.). Sin. cardama, macris de balta, iarba voinicului s.a.

BATAT, batati, s. m. planta perena din tarile calde, cu tulpina lunga, taratoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivata pentru tuberculele sale comestibile bogate in amidon, vitamine si zahar, cartof dulce (Ipomoea batatas); p. restr. tuberculul acestei plante. – Din. rus. batat. Cf. sp., port., it. batata.

PIR s. m. planta erbacee perena din familia gramineelor, cu rizom tarator, cu frunze liniare aspre si cu flori verzi, grupate in spice, care creste spontan, impiedicand dezvoltarea plantelor de cultura (Agropyrum repens). ◊ Pir paduret = specie inalta de pir, care ajunge pana la 1 m, cu frunzele aspre, cenusii-verzui si cu spicul lung si subtire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

LATIR s. m. planta erbacee furajera din familia leguminoaselor, cu tulpina taratoare si ramificata, cu frunzele terminate cu un carcel si cu flori albastre, violete, roz, albe sau galbene (Lathyrus sativus). – Din lat. lathyrus (nume stiintific).

SEMItarator, -OARE, semitaratori, -oare, adj., s. f. (planta) cu tulpina intinsa partial pe pamant. – Semi- + tarator.

GAINUSA² ~e f. (diminutiv de la gaina) la pl. planta erbacee otravitoare, inalta si subtire, cu radacini taratoare si cu flori albe, dispuse in varful tulpinii. /gaina + suf. ~usa

COSTREI m. planta erbacee anuala din familia gramineelor, cu flori purpurii si radacini taratoare, puternice, daunatoare pentru culturile agricole. /cf. bulg. kostrjava

STOLON, stoloni, s. m. Tulpina sau ramura taratoare care, in contact cu pamantul, formeaza radacini si da nastere unei plante noi. – Din fr. stolon.

PLAGIOTROP, -A adj. (depre plante, organe vegetale) cu orientare oblica sau orizontala fata de directia e********i; tarator. (< fr. plagiotrope)

STOLON s. m. tulpina sau ramura taratoare care, in contact cu pamantul, formeaza radacini, dand nastere la noi plante. (< fr. stolon)

POPILNIC, popilnici, s. m. 1. Mica planta erbacee cu tulpina scurta, cu doua frunze mari in forma de rinichi, cu o floare de culoare rosu-inchis situata in varful tulpinii si cu rizom tarator, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Si in sintagma popalnic iepuresc) Mica planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare si cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popalnic, pochivnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, scr. kopitnic.

REPENT, -A, repenti, -te, adj. (Despre tulpinile plantelor) Care sta culcat pe pamant (si din loc in loc da nastere la radacini); tarator. – Din lat. repens, -tis.

IEDERA, iedere, s. f. Specie de arbust tarator sau agatator, cu frunze verzi stralucitoare si cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca planta decorativa (Hedera helix). ◊ Iedera alba = arbust cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunze pieloase si cu flori albe-galbui, aglomerate in capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera.

REPENT, -A adj. (Despre plante si despre tulpinile lor) Care sta culcat la pamant si din loc in loc da nastere la radacini; tarator. [Pl. -nti, -nte. / < engl. repent, cf. lat. repens < repere – a se tari].

PIPER ~i m. 1) Arbust exotic cu tulpina taratoare, avand frunze ovale, flori mici, galbene, si fructe boabe (negre la coacere), folosite drept condiment. ◊ A avea (sau a fi) cu ~ la nas a fi rautacios. A i se sui ~ul la nas a se supara. 2) reg. planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, la inceput verde, apoi galben sau rosu, avand gust dulce sau iute intepator; ardei. ◊ ~-rosu boia de ardei. Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. 3) Fruct al acestei plante. /<ngr. piperi, sl. piperu