RUSCUTA, ruscute, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui rusca. 2. (Bot.) Cocosel-de-camp. 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori de culoare rosie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuta-de-primavara (sau -primavaratica) = planta otravitoare caracteristica vegetatiei de stepa (Adonis vernalis); ruscuta-de-toamna (sau -tomnatica) = planta anuala cu flori de culoare purpuriu-inchis (Adonis autumnalis). – Et. nec.

mlece s.f. (reg.) planta otravitoare de padure.

toaie (-oi), s. f. – (Bucov.) Omag. Rut. toja (Candrea). Der. din pol. tojad, tojan „planta otravitoare” (Tiktin) sau din gr. θολία (Diculescu, Elementele, 484) nu este probabila.

VENIN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori preparata de om (din plante otravitoare). ♦ Fig. Rautate; dusmanie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange rau. A pune (cuiva) venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare. A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia fata de cineva. – Lat. venenum.

BOGLARI, boglari, s. m. planta erbacee otravitoare, cu flori mici, galbene, care creste in locuri mocirloase (Ranunculus sceleratus). – Din magh. boglar.

DALAC s. n., s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. planta erbacee otravitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreapta, terminata cu o unica floare verzuie si cu fructul o boaba neagra-albastrie de marimea unui bob de mazare; frunzele acestei plante sunt intrebuintate in popor pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splina”.

MATRAGUNA, matragune, s. f. planta erbacee otravitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care contin atropina si cu fructe negre, lucitoare, intrebuintata in medicina pentru proprietatile ei antiseptice si c******e; beladona, doamna-codrului, doamna-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parca i-a dat cineva (sau a mancat) matraguna = parca e nebun. – Cf. alb. matergone.

ROCOTEA, rocotele, s. f. Mica planta erbacee, otravitoare, cu frunze opuse, liniare si cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoina.

STIRIGOAIE, stirigoi, s. f. Nume dat la doua plante erbacee otravitoare din familia liliaceelor, dintre care una cu flori albe (Veratrum album), iar cealalta cu flori de culoare purpuriu-inchis, dispuse in raceme (Veratrum nigrum). [Var.: stirigoaie s. f.] – Et. nec.

DEDITEL, deditei, s. m. 1. planta erbacee otravitoare, cu frunze paroase si cu flori mari, albastre-violete, cu proprietati colorante si farmaceutice; adormitele, dedita (Pulsatilla pratensis). 2. (Zool.; in sintagma) Deditei-de-mare = actinii. [Var.: dedetel s. m.] – Dedita + suf. -el.

CUCUTA, cucute, s. f. planta erbacee otravitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe si fructe brune-verzui, intrebuintata ca medicament; dudau, bucinis (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am baut cucuta (ca sa...) = doar n-am innebunit (ca sa...). ◊ Compuse: cucuta-de-apa = planta erbacee de apa, cu flori albe dispuse in forma de umbrela (Cicuta virosa); cucuta-de-padure = planta erbacee cu frunze ascutite si flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta).

ACONIT ~ti m. 1) la pl. Gen de plante erbacee otravitoare, cu flori albastre-violete sau galbene, folosite in medicina. 2) planta din acest gen; omag. /<fr. aconit

BELADONA ~e f. 1) planta erbacee otravitoare, cu flori brune-violete si cu fructe negre lucioase, intrebuintate in medicina; matraguna. 2) Preparat farmaceutic, obtinut din acesta planta. Extract de ~. [G.-D. beladonei] /<fr. belladone

BOGLARI ~ m. planta erbacee otravitoare cu flori mici, galbene, care creste in locuri mocirloase. [Sil. -glari] /<ung. boglar

DALAC² ~ci m. planta erbacee otravitoare din familia liliaceelor, de talie mica, ale carei frunze se folosesc in medicina populara la tratarea dalacului. /< turc. dalak

DOAMNA ~e f. 1)(folosit ca termen de politete si de adresare, izolat sau inaintea numelui) Femeie casatorita. 2) Sotie a domnului. 3) inv. Stapana a unei case boieresti. ◊ ~ mare planta erbacee otravitoare, cu flori brune-violete si cu fructe negre, intrebuintata in medicina; matraguna. /<lat. dom[i]na

ELEBOR ~i m. planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, bifurcata, cu frunze lungi si flori aplecate in jos, al carei rizom este folosit in scopuri medicinale; spanz. /<fr. ellebore

GAINUSA² ~e f. (diminutiv de la gaina) la pl. planta erbacee otravitoare, inalta si subtire, cu radacini taratoare si cu flori albe, dispuse in varful tulpinii. /gaina + suf. ~usa

IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

MATRAGUNA ~i f. planta erbacee otravitoare, cu flori brune-violete si cu fructe negre-lucioase, folosite in medicina; beladona. /cf. alb. matergone

ROD roade n. 1) Produs vegetal (mai ales fruct) al plantelor cultivate; recolta. ◊ Cu ~ roditor. ~ul-pamantului planta erbacee otravitoare, cu frunze mari, lucioase, dupa a carei dezvoltare florala, in popor, se apreciaza recolta asteptata. 2) fig. Rezultat al unei actiuni; consecinta; urmare; efect. ~ul convorbirilor. 3) inv. pop. Persoana (de orice varsta) in raport cu parintii ei; odrasla. /<sl. rodu

SPANZ ~ji m. planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, bifurcata, cu frunze lungi, petiolate, si cu flori verzi-purpurii, al carei rizom este folosit in scopuri medicinale; elebor. /<sl. spreji

TREPADATOARE ~ori f. planta erbacee otravitoare cu tulpina ramificata, cu frunze opuse si cu flori verzui, dispuse in spice, folosita in scopuri medicinale. /a trepada + suf. ~toare

ANEMONA s.f. planta erbacee otravitoare, cu frunze paroase si cu flori mari, albastre-violete; (pop.) deditel. ◊ Anemona de mare = actinie. [< fr. anemone, cf. it. anemone, lat. anemona].

maselarita s.f. (pop.) 1. planta erbacee otravitoare cu flori galbene patate cu violet; semintele si frunzele sunt folosite de popor contra durerilor de masele. 2. maseaua coasei. 3. forta.

ANEMONA s. f. 1. planta erbacee otravitoare, cu frunze paroase si cu flori mari, de diferite culori; deditel. 2. ~-de-mare = actinie. (< fr. anemone, lat., gr. anemone)

PATRUNJEL, patrunjei, s. m. planta erbacee legumicola, cu tulpina inalta, cultivata pentru radacina pivotanta, alba si pentru frunzele ei aromate, intrebuintate in alimentatie si in medicina populara (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau radacina acestei plante. ◊ Compuse: patrunjel-de-camp = numele a doua specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii si cu florile albe sau trandafirii, a caror radacina este intrebuintata in medicina (Pimpinella saxifraga si major); patrunjelul-cainelui = planta erbacee mica, otravitoare, cu frunze ca ale mararului si cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

RANUNCULACEE, ranunculacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate (otravitoare) cu tuberculi sau rizomi, frunze alterne, flori bisexuate, fructe folicule, nucule sau bace; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. renonculacees.

scuipici s.n. (reg.) 1. saliva, scuipatura, stupit; expectoratie, f****a, sputa. 2. clei, lipici. 3. (in compuse) scuipiciul cucului = lichid laptos, caustic si otravitor, continut de planta alior.

POPAZ m. 1) planta tropicala mare, cu frunze lungi si inguste. 2) Semintele acestei plante negre la culoare otravitoare, avand diverse intrebuintari in medicina. /<turc. popaz

nebuneala, nebuneli, s.f. (pop.) 1. nebunie. 2. idee, fantezie, manifestare de om nebun; toana, trazneala. 3. turbare. 4. boala a albinelor. 5. (la pl. nebunele) zburdalnicii, nazdravanii, nazbatii. 6. ciumafaie. 7. maselarita. 8. (la pl. nebunele) planta erbacee cu fructe otravitoare; salbatie.

OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otravitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, intrebuintate in medicina datorita unui alcaloid pe care il contine rizomul (Aconitum); planta din acest gen. – Din sl. omegu.

ALIOR ~i m. 1) Familie de plante erbacee care contin un suc laptos, caustic si otravitor (reprezentanti: laptele-cucului, laptele-cainelui etc.). 2) planta din aceasta familie. /<lat. aureolus

otravitor adj. 1. veninos, (pop.) otravicios, (inv. si reg.) topsicat. (Plante ~.) 2. v. toxic.

LASNICIOR ~i m. planta erbacee agatatoare cu flori violete si fructe bace, otravitoare, a carei tulpina se foloseste in medicina. /cf. sl. lasina

ALIOR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care contin in tulpina si in frunze un suc laptos, otravitor; laptele-cainelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”).

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. Partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

DUDAU ~aie n. pop. 1) Loc napadit de buruieni (mari); balarie. 2) planta erbacee inalta cu tulpina e****a din familia umbeliferilor, cu radacina si fructele otravitoare, folosita in scopuri medicinale; cucuta. [Sil. du-dau] /cf. ung. dudva

ROSTOPASCA s. f. planta erbacee cu flori galbene-aurii, a carei tulpina contine un suc galben-portocaliu, acru, otravitor, folosit in medicina; negelarita (Chelidonium majus). – Din ucr. rostopast'.

CIUPERCA ~ci f. 1) la pl. Increngatura de plante inferioare, fara clorofila, care se inmultesc prin spori. 2) planta din aceasta increngatura, cu corpul carnos, in forma de palarie si cu picior. ~ci otravitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism in forma de ciuperca folosit ca ferment. Doar n-am mancat ~ci doar nu mi-am iesit din minti. A rasari ca ~cile (dupa ploaie) a aparea in numar mare si in timp scurt. 3) Obiect din lemn de forma speciala pe care se imbraca ciorapul cand se tese sau se carpeste. 4) fig. iron. Palarie sau caciula veche si mototolita. 5): ~ca sinei partea de sus mai larga a unei sine de cale ferata, pe care ruleaza rotile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. tepurca, sb. peturka

POPAZ s. m. 1. planta mare, tropicala, din familia liliaceelor, cu frunze lungi si inguste (Sabadilla officinalis). 2. (Colectiv) Semintele negricioase si otravitoare, in forma de secera, ale popazului (1), care au diverse intrebuintari in medicina. – Din tc. papaz.

SALBATIE, salbatii, s. f. planta erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigida, cu florile reunite intr-un spic si cu fructe otravitoare (Lolium temulentum). – Et. nec.

PALARIE ~i f. 1) Acoperamant pentru cap, format dintr-o calota cu boruri. ~ de paie. ◊ A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept in ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componenta a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperamant (aflat pe un suport). ~a ciupercii. ◊ ~a-sarpelui ciuperca foarte otravitoare, avand partea superioara rosie cu pete albe; muscarita. ~ de fier portiune oxidata, aflata la suprafata unui zacamant de metal. [G.-D. palariei] /Orig. nec.

NEGELARITA ~e f. 1) reg. planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze mari, lobate si cu flori galbene-aurii, care contine un suc otravitor, intrebuintat in medicina; rostopasca. /neg[el] + suf. ~arita

ROSTOPASCA f. planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, cu frunze mari, lobate si cu flori galbene-aurii, care contine un suc otravitor, intrebuintat in medicina; negelarita. /<ucr. rostopasti