jalfie s.f. (reg.) planta aromatica.

AMBROZIE s. f. 1. (mit.) hrana a zeilor, despre care se credea ca are puterea de a pastra tineretea vesnica. 2. planta aromatica din familia compozeelor. (< fr. ambroisie, lat., gr. ambrosia)

ANIS s. m. planta aromatica din familia umbeliferelor, din Orient, cu flori mici, albe, continand ulei eteric; anason, anison. (< fr. anis, lat. anisum)

aromatic, -a adj. (vgr. aromatikos). Care miroase placut. S. n. Mirodenie, planta aromatica.

calonfir m. (ngr. karvofylli, kalofillon [vgr. karvophyllon], de unde si sirb. kaloper, bg. kalofer, rut. kanupir, kalupir, rus. kalufer, kanuper, turc. karanfil. V. caranfil si garoafa. Cp. cu trandafir). Sud. O planta aromatica din familia compuselor, cu flori galbene (tanacetum balsamita sau b. vulgaris). – In Trans. Mold. calapar (din sirb.).

ABSINT, absinturi, s. n. Bautura alcoolica tare, de culoare verde, cu gust amar, preparata cu uleiuri eterice de pelin, anason si alte plante aromatice. – Din fr. absinthe.

HELIOTROP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie coloranta folosita la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-inchis sau rosie cu pete galbene stralucitoare, folosita ca piatra semipretioasa din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare alba sau albastru-deschis, intrebuintate in industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliotrope.

ABSINT ~uri n. Bautura alcoolica preparata din pelin, anason si alte plante aromatice. /<fr. absinthe

VERMUT ~uri n. Bautura alcoolica amaruie, preparata din vin in care au fost macerate plante aromatice. [Acc. si vermut] /<fr. vermout, vermouth

AMBROZIE s.f. 1. (Mit.) Hrana zeilor olimpici, care in credintele antice avea puterea de a pastra tineretea vesnica si nemurirea. 2. (Bot.) planta aromatica din familia compozeelor. [Gen. -iei. / < lat., gr. ambrosia].

ESENTA, esente, s.f. Lichid volatil, cu aroma puternica, numit si ulei eteric, extras din plante aromatice sau mirodenii (petale, flori, frunze, fructe, scoarta, radacina) sau produs sintetic (aroma de cocos, de rom, de anason, de vanilie) care pastreaza integral proprietatile acestora (aroma, gust, principii active); se utilizeaza in scopuri medicinale, in parfumerie sau ca aromate in cofetarie si patiserie, sub forma de solutie alcoolica (esenta de vanilie, de migdale) sau ca ulei aromatizat (ulei de lamaie, de menta, de trandafir); se obtin esente si prin reducerea unei fierturi (esenta de ciuperci), prin infuzare (apa de trandafiri, de flori de portocal) sau prin macerare de materii vegetale (trufe, usturoi, ceapa, frunze) in otet sau in vin, utilizate pentru asezonarea preparatelor culinare.

VERMUT s.n. Bautura alcoolica preparata din vin in care s-au pus la macerat plante aromatice. ♦ Sticla, pahar care contine o astfel de bautura. [Acc. si vermut, scris si vermouth. / cf. fr. vermouth, it. vermut < germ. Wermut – numele plantei compozite Artemisia absinthium].

ABSINT s.n. 1. (Bot.) planta amara si aromatica, care contine o esenta tonica. 2. Bautura alcoolica tare, verzuie, preparata din aceasta planta sau din pelin, chimen si alte plante aromatice. [< fr. absinthe, cf. lat. absinthium, gr. absinthion].

ANGELICA s.f. planta aromatica din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificata si groasa la baza. [< fr. angelique].

cardama (cardamale), s. f. – planta aromatica (Isatis tinctoria). Ngr. ϰάρδαμον „macris” (DAR), fara indoiala prin intermediul unui cuvint tc. neindentificat.

GARUM s. n. sos de peste marinat cu diferite plante aromatice, folosit ca ingredient, foarte scump, in bucataria romana. (< lat. garum)

VERMUT/VERMUT s. n. vin amarui in care s-au pus la macerat plante aromatice. (< fr. vermouth, germ. Vermut, it. vermut)

ABSINT, absinturi, s. n. Bautura alcoolica, de culoare verde, preparata cu pelin, anason si alte plante aromatice. – Fr. absinthe (lat. lit. absinthium).

ABSINT, (2) absinturi, s.n. 1. Bautura alcoolica tare, de culoare verde, cu gust amar, preparata cu uleiuri eterice de pelin, anason si alte plante aromatice. 2. Portie de absint (1). – Din fr. absinthe.

LABIAT, -A (‹ fr.; {s} lat. labia „buze”) adj., s. f. 1. Adj. (Despre corola, caliciu) Prevazut cu o prelungire (labiu). 2. S. f. (la pl.) Familie de plante dicotiledonate, erbacee sau semiarbusti, bogate in uleiuri eterice, cu tulpina in patru muchii, cu frunze opuse, cu flori bilabiate, entomofile si cu fructe tetrachene. Unele specii de l. sunt plante aromatice (rozmarinul, busuiocul), uleioase (perila), medicinale si melifere (ex. levantica, izma, talpa gastei, salvia), altele sunt buruieni (ex. urzica-moarta, jalesul).

ANASON s. m. planta erbacee aromatica cu flori mici si albe, cultivata pentru uleiul eteric si substantele grase care se extrag din fructe cu diverse intrebuintari in industria alimentara si cea farmaceutica (Pimpinella anisum). ♦ Bautura alcoolica preparata din fructele acestei plante. [Var.: anison s. m.] – Din tc. anason.

BRIE, brii, s. f. planta erbacee aromatica cu frunze ascutite, cu flori albe si cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.

BRIOALA, brioale, s. f. planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu flori rosietice, raspandita in regiunea alpina (Ligusticum mutellina). [Pr.: bri-oa-] – Et. nec.

GRANAT¹, granati, s. m. planta erbacee aromatica cu frunze lobate si cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.

TELINA¹, teline, s. f. planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos si carnos, cultivata ca planta culinara (Apium graveolens). – Din ngr. selinon.

VIRNANT, virnanti, s. m. planta erbacee aromatica cu frunze alterne si penate, cu flori galbene, dispuse in corimb, cu intrebuintari in medicina; ruta (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.

MARAR s. m. planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme si cu flori galbene, intrebuintata drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se baga in vorba ca mararul in ciorba sau (rar) a se amesteca ca mararul in bucate = a participa nepoftit la o discutie. – Cf. alb. meraj, ngr. marathron.

MATACINA, matacine, s. f. Numele a doua plante erbacee aromatice: a) planta melifera, originara din Siberia, cu frunze lanceolate si cu flori albastre sau albe, cultivata ca planta ornamentala si pentru florile ei bogate in nectar (D***********m moldavica); b) roinita². [Var.: mataciune s. f.] – Din bg. maticina, scr. matocina.

ANGELICA s. f. 1. planta erbacee aromatica, cu frunze mari si cu flori alb-verzui, a carei radacina se intrebuinteaza in farmacie (Angelica archangelica); 2. Bautura alcoolica preparata din aceasta planta. [Var.: anghelica s. f.] – Din ngr. anghelika.

MOLURA, moluri, s. f. planta erbacee aromatica cu flori galbene dispuse in umbele, ale carei fructe sunt intrebuintate in medicina; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. malura.

ANASON m. 1) planta erbacee aromatica, cu flori mici albe, cultivata pentru fructele sale, care contin ulei eteric intrebuintat in farmaceutica si in industria alimentara. /<truc. anason

ANGELICA f. 1) planta erbacee aromatica cu tulpina ramificata si cu flori albe-verzui, a carei radacina se foloseste in farmaceutica. 2) Bautura alcoolica preparata din aceasta planta. [Var. anghelica] /<lat. angelika, fr. angelique

CIMBRISOR ~i m. planta erbacee aromatica cu flori divers colorate si cu frunze inguste, folosita in medicina. /cimbru + suf. ~isor

CIMBRU ĩ m. planta erbacee aromatica (uneori cultivata) cu tulpina e****a, foarte ramificata, cu frunze inguste si cu flori liliachii sau roz, punctate in rosu, folosita drept condiment. /cf. gr. thymbra

SOVARF ~i m. planta erbacee aromatica, cu tulpina e****a, cu frunze opuse si cu flori roz (uneori albe), folosita in scopuri medicinale si in industria casnica (la vopsit). /<sb. suhovrh

VETRICE² ~ f. planta erbacee aromatica, cu tulpina e****a, inalta, cu frunze alungite si cu flori galbene-aurii, dispuse in capitule. /< sb. vratic

GRANAT s.m. planta erbacee aromatica cu flori albe si galbene; rodie. [Var. granata s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].

anason, s. m. – planta erbacee aromatica. Tc. anason, din gr. ἄνιρον (Roesler 564; Seineanu, II, 20); cf. bg., sb. anason.

stropan, stropane, s.n. (reg.) 1. planta erbacee aromatica melifera; sovarf. 2. (la sg.) amestec de apa de var si ciment, cu care se stropeste temelia caselor, ca sa se intareasca.

ANGELICA s. f. planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificata si groasa la baza. (< fr. amgelique)

GRANAT² s. m. planta erbacee aromatica cu frunze lobate si flori albe sau galbene. (< lat. granatum)

ANASON s. m. planta erbacee aromatica cu flori mici si albe, ale carei fructe ovoidale au diverse intrebuintari in industria alimentara (Pimpinella anisum). ♦ Bautura preparata din fructele acestei plante. [Var.: anison s. m.] – Tc. anason.

ANGHELICA s. f. 1. planta erbacee aromatica a carei radacina se intrebuinteaza in farmacie (Archangelica officinalis). 2. Bautura alcoolica preparata din aceasta planta. – Ngr. angelika.

BRIE, brii, s. f. planta erbacee aromatica cu frunze ascutite, cu flori albe si fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum).

BRIOALA, brioale, s. f. planta erbacee aromatica cu flori rosietice (Meum mutellina). [Pr.: bri-oa-]

CALOMFIR calomfiri, s. m. planta erbacee aromatica, cu tulpina catifelata, frunzele ovale compuse si florile galbene (Tanacetum balsamita). – Bg. kalofer.

badiana f., pl. e (fr. badiane, d. pers. badian, anison). Un gen de plante foarte aromatice (din familia magnoliii) dintre care o specie da anisonu stelat (illicium anisatum), cu care se aromatizeaza rachiurile. – In Trans., -an (dupa germ.).

coriandru m. (ngr. si vgr. koriandron, de unde si vsl. koriandru). O planta umbelifera aromatica (coriandrum sativum) ale carei seminte, cind is proaspete, put a plosnita, iar cind is uscate devin aromatice si se intrebuinteaza ca condiment. (E ruda cu picioacna). – Si coli- (ngr. koli-). Vechi si coriand si coliandres.

absint s. n. 1. planta amara si aromatica, cu esenta toxica; pelin. 2. bautura alcoolica, tare, verzuie, preparata din absint (1). (< fr. absinthe, lat. absinthium)

CALOMFIR calomfiri, s. m. planta erbacee perena, aromatica, cu tulpina catifelata, frunzele ovale compuse si florile galbene; calapar (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer.

SOVARF, sovarfi, s. m. planta erbacee perena aromatica, cu tulpina paroasa, cu flori rosii-purpurii, intrebuintata la vopsit si in farmacie; savur (Origanum vulgare) [Var.: sovarv, sovarf s. m.] – Din scr. suhovrh.

CALAPAR m. reg. planta erbacee perena, aromatica, avand tulpina catifelata, frunze ovale si flori galbene, cultivata si in scop decorativ; calomfir. /<sb. kaloper

CALOMFIR ~i m. planta erbacee perena aromatica, avand tulpina catifelata, frunze ovale si flori galbene, cultivata si in scop decorativ. /<bulg. kalofer

chimen s. m. – planta cu seminte aromatice intrebuintate in medicina, bucatarie etc. (Carum Carvi). – Mr. chimin. Gr. ϰύμινον, in parte prin intermediul sl. kjominu, kiminu (cf. bg. kimen, v. rus. kiminu, mag. komeny, cf. Vasmer, Gr., 77). Din acelasi cuvint gr. provine tc. kimion, de unde rom. chimion, s. m. (chimen, Cuminum Cyminum), cf. bg. kimion (Seineanu, II, 112; Meyer 226). – Der. chimioniu, adj. (verde inchis).

ghimber s. m. – planta erbacee tropicala, aromatica. – Var. (inv.) ghimbir, imbir. Mag. gyomber (Cihac, II, 601; Galdi, Dict., 91), cf. sb., cr. gjumber; var., din rut. imber (sec. XVIII).

PIPERACEE, piperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu proprietati aromatice, cu flori mici, dispuse in amenti lungi, si cu fructul in forma de boabe; (si la sg.) planta din aceasta familie. – Din fr. piperacees, lat. piperaceae.

ESENTA, esente, s. f. 1. Ceea ce exprima principalul si stabilul din obiecte si din fenomene, natura lor interna, ascunsa, latura lor care nu este data sau perceptibila nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecand de forma exterioara a lucrurilor, patrunzand in adancul lor cu ajutorul gandirii. ◊ Loc. adv. In esenta = in ceea ce este fundamental; in ultima analiza. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic si intrebuintat in farmacie, in parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales in alimentatie. ♦ Substanta concentrata care, diluata (cu apa), da un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcatuiesc o padure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

TAMAITA, tamaite, s. f. Nume dat mai multor plante; a) planta erbacee cu miros aromatic puternic si cu flori verzui dispuse intr-un ciorchine la varful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) planta cu flori verzi-galbui, cu miros patrunzator (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tamaita-de-camp = planta erbacee paroasa, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tamaie + suf. -ita.

CATUSNICA s. f. (Reg.) planta erbacee cu miros aromatic, cu flori albe sau rosietice; are proprietati tonice e*******e (Nepeta cataria). – Din catusa + suf. -nica.

anison m. ca planta si n., pl. oane sau uri ca marfa (ngr. si vgr. anison, turc. anisun si pop. anasun, de unde iar vine ngr. anasoni; lat. anisum, fr. anis). O planta umbelifera cu seminte aromatice (pimpinella anisum). S. n. Rachiu anisonat. – In Munt. anason. V. chimen dulce.

CATUSNICA s. f. (Reg.) planta erbacee melifera, cu miros aromatic, cu flori albe sau rosietice, cu proprietati tonice, e*******e (Nepeta cataria). – Catusa + suf. -nica.

NARD m. 1) planta erbacee exotica, cu radacina foarte aromata, utilizata in industria parfumurilor. 2) Substanta aromatica extrasa din radacina acestei plante. /<ngr. nardos

SECARICA¹ ~ele f. (diminutiv de la secara) planta erbacee cultivata pentru semintele aromatice, folosite in medicina si drept condiment; chimen; chimion. /secara + suf. ~ica

smenita, smenite, s.f. (reg.) planta erbacee melifera, cu miros aromatic, cu flori albe sau rosietice, cu proprietati tonice; catusnita.

PIPERACEE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate apetale cu proprietati aromatice foarte pronuntate, avand ca tip piperul; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. piperacees].

catusnica f., pl. i (d. catusa). O planta erbacee labiata cu miros aromatic (nepeta cataria). E tonica, e*******a si stomahica. Pisicile o miroase cu placere, o maninca si se tavalesc pe ia [!]. – In Vs. = „melisa”. V. pelungoasa.

CHIMION s.m. 1. planta umbelifera bi- sau plurianuala, spontana sau cultivata, ale carei seminte aromatice se intrebuinteaza in medicina, iar in bucataria europeana drept condiment; pop. chimen, chimion-de-camp, chimion salbatic (Carum carvi). 2. planta umbelifera anuala ale carei seminte aromatice curbate (albe, maronii sau negre), mai mari si mai amare decat ale chimionului autohton, sunt folosite drept condiment in bucataria orientala (mai ales chimion alb) si in cea occidentala, in special in amestecuri de condimente, pentru fabricarea lichiorului, precum si in farmacie; (comercial) chimion amar (Cuminum cyminum).

GHIMBER s. m. planta erbacee din regiunile tropicale, cu rizom aromatic bogat in uleiuri eterice (Zingiber officinale). [Var.: ghimbir s. m.] – Din magh. gyomber.

ANTONICA, antonici, s. f. planta erbacee cu flori albe si fructe aromatice, care creste in padurile de munte (Chaerophyllum aromaticum). – Anton (n. pr.) + suf. -ica.

mandalac s.m. (reg.) planta alimentara care face tuberculi carnosi si aromatici; baraboi, alunele.

CIMEN s. n. lichid aromatic in uleiurile eterice, izolat din diferite plante (cimbru, chimion) din rasina coniferelor si din petrol, folosit in parfumerie si ca solvent pentru lacuri. (< fr. cumene)

ANTONICA s. f. planta erbacee cu flori albe si fructe aromatice (Chaerophyllum aromaticum). – Din Anton + suf. -ica.

OBLIGEANA, obligene, s. f. planta erbacee perena, originara din India, cu miros aromatic, cu rizom carnos, cu frunze liniare lungi si cu flori galbui, care creste pe marginea apelor ori este cultivata, fiind folosita in medicina si in parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec.

MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat partilor unor plante (exotice) folosite pentru a da mancarurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanta aromatica alimentara. 2. Mireasma, aroma, parfum. 3. Numele a doua plante din familia cruciferelor, cu flori placut mirositoare: a) planta cu flori galbene-verzui, care creste la marginea padurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasa. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

CERNUSCA ~ti f. 1) planta erbacee cu tulpina e****a, paroasa, cu flori divers colorate, cu frunze adanc crestate si cu fructul o capsula, semintele negre si aromatice fiind folosite drept condiment; chimen-negru; negrilica. 2) planta erbacee cu tulpina e****a, neteda, cu frunze penate, flori albe si cu fructe capsule, pline de seminte negre, care creste prin semanaturi; negrusca. 3) Samanta acestor plante. /<ucr., rus. ternuska

paporotnec s.m. (reg.) planta erbacee perena, originara din India, cu miros aromatic, folosita in medicina si parfumerie; obligeana.

aromatic, -A adj. 1. care raspandeste aroma, parfumat. ◊ (despre plante) care contine diferite substante mirositoare. 2. (despre substante organice, combinatii) care are in molecul unul sau mai multe nuclee de 6 atomi de carbon, cu o structura caracteristica. (< fr. aromatique, lat. aromaticus)

PIPERACEE s. f. pl. familie de plante dicotiledonate apetale din regiunile tropicale, cu proprietati aromatice pronuntate: piperul. (< fr. piperacees, lat. piperaceae)

VINARITA ~e f. planta erbacee cu flori albe, folosita pentru proprietatile ei aromatice la parfumarea rufelor spalate sau pentru a da aroma unor bauturi etc. /vin + suf ~arita

CIMEN s. n. Lichid cu miros aromatic, care se gaseste in uleiurile eterice izolate din diferite plante, din rasina coniferelor si din unele petroluri. – Din fr. cymene.

MIREASMA, miresme, s. f. 1. Miros placut si puternic, raspandit mai ales de plante si flori; parfum, aroma. 2. (La pl.) Uleiuri sau substante aromatice placut mirositoare, cu care se unge corpul, se parfumeaza in casa etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

CHIMEN ~i m. 1) planta erbacee umbelifera, avand frunze penate si flori mici, ale carei seminte aromatice se folosesc ca mirodenii si in medicina. 2) Semintele acestei plante; chimion. /<ngr. kiminon

CHIMION m. 1) planta erbacee umbelifera, avand frunze penate si flori mici, ale carei seminte aromatice se folosesc ca mirodenii si in medicina. 2) Semintele acestei plante; chimen. [Sil. -mi-on] /<turc. kimyon

CHIMION s. n. 1. Mica planta erbacee cu flori mici albe-liliachii, ale carei fructe aromatice se intrebuinteaza in medicina, in bucatarie si la fabricarea lichiorurilor (Cuminum Cyminum). 2. Compus: chimion-de-camp (sau salbatic) = chimen. – Tc. kimyon.

HAMEI s. m. planta erbacee agatatoare cu flori galbene-verzui, ale carei inflorescente femele aromatice si amare se intrebuinteaza la fabricarea berii (Humulus lupulus). [Var.: hamei s. m.] – Din sl. chumelĩ.

chimen (sud) si chimion (est) m. (ngr. [si vgr.] kyminon, turc. kimion, d. ar. kemun; ebr. kammon; bg. kimen si kimion; lat. cuminum si cyminum, it. comino si cimino, fr. cumin; germ. kummel, rus. kimin). 1) O planta erbacee umbelifera originara din estu Mediteranei (cuminum cyminum). Semintele ei aromatice dau un ulei eteric care se intrebuinteaza in medicina si ca condiment pus in pine [!] sau pe coaja pinii si la facerea licorurilor. – 2) Secarea, alta planta umbelifera ale carei seminte se intrebuinteaza asemenea in medicina si bucatarie (carum carvi). Chimen dulce, anison. Chimen negru, cernusca.

VANILIE, vanilii, s. f. 1. planta exotica erbacee agatatoare din familia orhideelor, cu frunze carnoase si fructe aromatice, in forma de pastaie, folosite drept condiment (Vanilla planifolia); p. restr. fructul acestei plante, supus unui proces special de fermentare si folosit drept condiment placut aromat, datorita continutului de vanilina. 2. planta cu tulpina ramificata si flori albastre sau liliachii cu miros foarte placut (Heliotropium peruvianum). ◊ Vanilie salbatica = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze eliptice, paroase si cu flori albe sau violacee (Heliotropium europaeum). – Din ngr. vanilli. Cf. it. vaniglia, vainiglia, fr. vanille.

SCHINDUC s. m. planta erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepara un fel de rachiu. (Conioselinum v*******m). – Et. nec.

MIRODENIE ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunza, coaja, floare, fruct) care se foloseste in cantitati mici in alimente, dandu-le gust si miros placut; condiment. 2) Substanta aromatica care se pune in mancare pentru a trezi pofta de mancare. 3) planta erbacee cu tulpina e****a, cu flori galbene-verzui, placut mirositoare. 4) planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze dintate, alungite, cultivata pentru florile ei placut mirositoare; nopticoasa. /mirodie + suf. ~enie

PIPER, piperi, s.m. 1. planta tropicala (Piper nigrum) ale carei fructe (boabe) sunt variat utilizate drept condiment. Se comercializeaza ca piper macinat (pulbere) sau ca piper boabe (boabe intregi), iar acestea ca: a) piper verde = boabe recoltate inainte de maturare, conservate in saramura sau otet; b) piper negru = boabe recoltate verzi, apoi uscate; c) piper alb = boabe mature, decorticate. 2. Boabe picante ale altor plante exotice: a) piper roz (rosu) sau piper american (pink peppercorns) = fructele aromatice ale unui mic arbore sud-american (Schinus molle); b) piper chinezesc sau de Sichuan (Chinese pepper) = fructele uscate ale unui arbore asiatic (Zanthoxylum piperitum), cu gust si aroma de piper. 3. (Adesea sin. cu boia) Piper de Cayenne = boia extrem de iute obtinuta din ardei de Cayenne (fr. poivre de Cayenne); pop. piper rosu = boia de ardei.

OBLIGEANA s. f. planta erbacee, perena, din familia araceelor, originara din Asia de Sud, cu miros aromatic, rizom carnos, cu frunze liniare lungi si cu flori galbui (Acorus calamus). Cultivata (a fost naturalizata in Europa in sec. 16) sau salbatica, pe marginea baltilor ori a raurilor; rizomii, care au miros aromatic datorita unui ulei eteric, sunt folositi in terapeutica (anorexii, dispepsii), in parfumerie si in patiserie.

VINDECEA ~ele f. planta erbacee inalta pana la un metru, cu flori purpurii, folosita pentru proprietatile ei aromatice si tonice. [Art. vindeceaua] /a vindeca + suf. ~ea

CHIMEN s. m. (Bot.) planta erbacee cu flori mici, albe sau rosietice, dispuse in umbrele, ale carei fructe aromatice sunt intrebuintate ca mirodenie sau in medicina (Carum carvi); chimion-de-camp. – Ngr. kiminon.

CHIMION s. m. 1. planta erbacee umbelifera cu frunze penate si cu flori mici, albe-liliachii, ale carei seminte aromatice se intrebuinteaza in medicina, in bucatarie si la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apa (sau -de-balta) = mararas. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.

NEGRILICA ~ci f. (diminutiv de la ne-gru) planta erbacee cu tulpina e****a, pa-roasa, cu frunze adanc crestate si cu fructe capsule, pline de seminte negre, aromatice, folosite drept condiment; chimen-negru; cernusca; negrusca. /Din negru

baraboi si barlaboi m. (bg. baraboi, ung. barabolν, rut. barabolia, toate de la numele provinciii germane Brandenburg. V. bandraburca). Est. O planta umbelifera (uneori cultivata) cu radacini carnoase si mari ca morcovii, putin zaharoase si de un gust placut aromatic (chaerophyllum bulbosum. V. alunica). Munt. (la munte) Cartof. S.n., pl. oaie. O hora.

SOFRAN, sofrani, s. m. 1. planta erbacee cu frunzele lungi si inguste si cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanta aromatica de culoare galbena, folosita in medicina, in bucatarie si in industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanta coloranta extrasa din aceasta planta. 2. (Bot.) Sofranel (1). – Din rus. safran, pol. szafran.

MUSETEL s. m. planta erbacee anuala, medicinala, din familia compozitelor, cu frunze divizate si cu flori albe pe margini si galbene in centru, foarte aromatice, grupate in capitule terminale; romanita (Matricaria chamomilla). – Musat (reg. „frumos” et. nec.) + suf. -el.

ODAGACI s. m. 1. planta erbacee cu flori trandafirii, mai rar albe, ale carei radacini se utilizeaza la scoaterea petelor de pe stofe; ciuin, sapunarita (Saponaria officinalis). 2. Numele a doi arbusti exotici, cu ramuri brune si paroase, cu frunze ovale, a caror scoarta aromatica se intrebuinteaza in medicina (Croton). ♦ Scoarta acestor arbusti, care raspandeste (prin ardere) un miros placut; p. ext. substanta aromatica, parfum extrase din aceasta scoarta. [Var.: odogaci s. m.] – Din tc. odagacı.

LAUR ~i m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase si aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de ~. ◊ Cununa de ~i cununa din frunzele acestui arbust oferita in trecut oamenilor ilustri in semn de inalta pretuire. A culege ~ii a deveni celebru. A se culca pe ~i a fi satisfacut de succesele obtinute candva. 2) planta erbacee veninoasa cu miros neplacut, cu flori mari albe si cu fructul o capsula tepoasa, folosita in medicina. ◊ A mancat ~ (sau ~i) sau doar n-am mancat ~i! doar nu si-a (sau mi-am) iesit din minti; vezi bine, n-a (sau n-am) innebunit. /<lat. laurus