AZIMUT s. n. Unghi pe care il face un plan vertical fix, de obicei planul meridian al unui loc, cu un plan vertical care trece prin locul respectiv si printr-un punct dat. – Din fr. azimut.

DELFIN¹, delfini, s. m. 1. Mamifer marin cu corpul in forma de fus, care atinge marimea de trei metri, cu botul alungit, prevazut cu numerosi dinti conici, si care traieste in grupuri compacte in toate marile; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelatie din emisfera boreala, in vecinatatea Caii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de inot in care sportivul, culcat cu fata in jos, inainteaza la suprafata apei prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre inapoi, coordonata cu bataia simultana in plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.

PROFIL, profiluri, s. n. 1. Contur, aspect al fetei cuiva, privit dintr-o parte. ◊ Loc. adv. Din (sau in) profil = dintr-o parte. ♦ Fig. Portret, figura. 2. Infatisare, aspect, forma. ♦ Caracter predominant al cuiva sau a ceva. ♦ Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ Profil geologic = reprezentare grafica a structurii geologice a unei portiuni din scoarta terestra. Profil morfologic = reprezentare grafica in plan vertical, la o anumita scara, a reliefului unei regiuni. 3. Conturul unei sectiuni plane a unui obiect, a unui edificiu, a unui corp geometric. ♦ Conturul aparent al unui obiect, rezultat dintr-o proiectie ortogonala pe un plan. 4. Desen care reprezinta o sectiune verticala facuta intr-o constructie sau in sol, pentru a indica distributia sau structura acestora. ◊ Plan de profil = plan perpendicular pe doua plane de proiectie si pe linia de pamant. ♦ Dispozitiv sau ansamblu de piese folosit pentru a indica, intr-un plan vertical, limitele pana la care trebuie sa se intinda o lucrare. 5. Piesa decorativa, in relief, folosita la ornamentarea unei cladiri, la consolidari aparente, la imbunatatirea acusticii unei sali etc. 6. Obiectivul de baza al productiei unei intreprinderi, al activitatii unei institutii, caruia ii corespunde un anumit mod de organizare. – Din fr. profil.

CUTIT, cutite, s. n. 1. Instrument de taiat, format dintr-o lama metalica si dintr-un maner, avand numeroase si variate intrebuintari in gospodarie, in atelier etc. ◊ Expr. A avea painea si cutitul (in mana) = a avea la indemana toata puterea, toate mijlocele. A fi (certat) la cutite sau a se avea la cutite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dusman neimpacat (cu cineva), a se uri (cu cineva). A pune (cuiva) cutitul in gat = a sili (pe cineva) sa faca ceva. A-i ajunge (cuiva) cutitul la os = a ajunge la capatul puterilor; a fi intr-o situatie dificila, precara. (A fi) pe (o) muchie de cutit = (a se afla) intr-o situatie grava, dificila, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cutit prin inima = a simti o durere adanca. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemanator cu un cutit (1), cu care se taie hartie sau foile unei carti. ♦ Bisturiu; p. ext. operatie, interventie chirurgicala. 2. Piesa taioasa de metal la diverse masini sau unelte. ◊ Cutit de plug = parte a plugului, care taie brazda in plan vertical, fiind situata inaintea trupitei. 3. Piesa principala a cantarului, sensibila la cea mai usoara atingere, care indica greutatea unui corp. 4. Piesa componenta a unor aparate de conectare, care realizeaza o legatura electrica. 5. (Zool.: in sintagma) Cutit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plaselelor de briceag, care traieste in Marea Neagra (Solen marginatus). – Probabil lat. acutitus (< acutire < actutus).

LUPING, lupinguri, s. n. Evolutie acrobatica complexa a unui avion, constand in executarea unei bucle in plan vertical sau oblic. – Din engl., fr. looping.

CLINOMETRU, clinometre, s. n. Nume dat mai multor instrumente care servesc la masurarea unghiurilor in plan vertical fata de orizont, a unghiurilor zenitale fata de verticala unui loc, a unghiului format de un strat geologic sau de suprafata pamantului cu un plan orizontal etc. – Din fr. clinometre.

RANVERSARE, ranversari, s. f. (Rar) Actiunea de a ranversa si rezultatul ei. ♦ Figura acrobatica de zbor, intr-un plan vertical, prin care avionul isi schimba directia cu 180°, intorcandu-se pe o aripa. – V. ranversa.

SAGITAL, -A, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este in plan vertical de simetrie. ◊ Sutura sagitala = sutura care uneste cele doua oase parietale. – Din fr. sagittal.

CRAUL s. n. Stil de inot in care inotatorul sta cu fata in jos, in pozitie orizontala, miscand alternativ bratele, concomitent cu o forfecare in plan vertical a picioarelor, iar capul iese din apa in mod ritmic, pentru respiratie, la dreapta sau la stanga. – Din engl., fr. crawl.

AUTOGIR ~e n. Aeronava cu elice de sustinere care se roteste in jurul unui ax vertical si permite aterizarea si decolarea in plan vertical. /<fr. autogire

DELFIN¹ ~i m. 1) Mamifer carnivor marin, care traieste in grupuri, avand corp alungit si cap care se prelungeste cu un fel de cioc. 2) Stil de inot caracterizat prin miscarea simultana si simetrica a bratelor dinainte spre inapoi si prin batai ale picioarelor in plan vertical. 3) art. Constelatie din emisfera boreala, situata langa Calea-Laptelui. /<lat. delphinus, it. delfino

LUPING ~uri n. Evolutie acrobatica in care un avion descrie o bucla in plan vertical. /<engl. looping

TAUTOCRON, -A adj. (Fiz.) Care are loc in timpi egali; care este situat la intervale egale, identice de timp. ◊ Curba tautocrona = curba (cicloida) situata in plan vertical, cu convexiunea in jos, pe care un punct material greu ajunge in punctul cel mai de jos in acelasi interval de timp din orice pozitie ar porni fara viteza initiala; miscare tautocrona = miscarea mai multor puncte materiale grele care pornesc simultan fara viteze initiale, din diferite puncte ale unei curbe tautocrone. [< fr. tautochrone, cf. gr. tauto – acelasi, chronos – timp].

AUTOGIR s.n. Aeronava inzestrata cu o elice care se roteste in jurul unui ax vertical, permitand decolarea si aterizarea in plan vertical. [< fr. autogire].

AZIMUT s.n. Unghi cuprins intre meridianul unui loc si planul vertical al directiei respective. ♦ (Astr.) Unghi diedru format de un plan vertical fix cu un plan vertical, trecand printr-un punct dat al unui astru. [Pl. -turi. / < fr., it. azimut < ar. as-samt – drum drept].

DELFIN¹ s.m. 1. Mamifer marin din ordinul cetaceelor, care traieste in cete in toate marile. 2. Stil de inot, caracterizat prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre inapoi, coordonata cu miscarea picioarelor in plan vertical. 3. Constelatie din emisfera boreala, situata in vecinatatea Caii lactee. [< lat. delphinus, it. delfino].

EPENGLU s.n. Evolutie aeriana elementara a unui avion, executata in plan vertical. [< fr. epingle].

LUPING s.n. Evolutie acrobatica in care un avion descrie o bucla in plan vertical. [< engl. looping].

SAGITAL, -A adj. Situat in plan vertical de simetrie. ♦ Sutura sagitala = sutura care uneste cele doua oase parietale. [< fr. sagittal, cf. lat. sagittalis – in forma de sageata].

AUTOGIR s. n. aeronava cu o elice care se roteste in jurul unui ax vertical, permitand decolorarea si aterizarea in plan vertical. (< fr. autogire)

AZIMUT s. n. unghi format de un plan vertical fix, care trece printr-un anumit punct, cu planul vertical al unei directii ce trece prin punctul considerat. (< fr. azimut)

CONTRAARCATURA s. f. (arhit.) sir de arce mici, in acelasi plan vertical si avand cheile tangente la intradosul unui arc mai mare. (< fr. contre-arcature)

DELFIN¹ s. m. 1. mamifer cetaceu marin cu corpul fusiform si botul ascutit, care traieste in cete in toate marile. 2. stil de inot, caracterizat prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre inapoi, cu miscarea picioarelor in plan vertical. (< lat. delphinus, it. delfino)

EPENGLU s. n. evolutie aeriana elementara a unui avion, in plan vertical. (< fr. epingle)

LATITUDINAL, -A adj. transversal. ♦ plan ~ = plan vertical perpendicular pe planul longitudinal, care traverseaza partea cea mai larga a unei nave. (< engl., germ. latitudinal)

LUPING s. n. evolutie acrobatica in care un avion descrie o bucla in plan vertical. (< engl., fr. looping)

SAGITAL, -A adj. (anat.) situat in plan vertical de simetrie. ♦ sutura ~a = sutura care uneste cele doua oase parietale. (< fr. sagittal)

TAUTOCRON, -A adj. (fiz.) care are loc in timpi egali; situat la intervale egale, identice de timp. ♦ (mat.) curba ~a (si s. f.) = curba (cicloida) in plan vertical, cu convexiunea in jos, pe care un punct material greu ajunge in punctul cel mai de jos in acelasi interval de timp din orice pozitie ar porni fara viteza initiala; miscare ~a = miscarea mai multor puncte materiale grele care pornesc simultan fara viteze initiale, din diferite puncte ale unei curbe tautocrone. (< fr. tautochrone)

LOOPING, loopinguri, s. n. Evolutie acrobatica complexa a unui avion, constand in executarea unei bucle in plan vertical sau oblic. [Pr.: luping] – Din engl., fr. looping.

azimut n., pl. e si uri (fr. azimut, d. ar. al-semt, drumu. V. zenit). Astr. Unghiu pe care-l face planu vertical fix al unui astru cu un plan vertical care trece printr´un corp ceresc.

SAPA (lat. sappa) s. f. 1. Unealta compusa dintr-o lama metalica plana sau putin concava, cu coada de lemn, folosita la efectuarea unor lucrari manuale in agricultura (sapat, prasit), in minerit (pentru deplasarea minereului sau a carbunelui spre locul de incarcare) etc. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. ♦ Munca depusa pentru sapat, prasit. 2. S. de foraj = dispozitiv montat la capatul inferior al garniturii de prajini de foraj, cu care se executa dislocarea rocilor in vederea realizarii gaurii de sonda. Se deosebesc: s. cu lame (care lucreaza prin taiere si aschiere), s. cu discuri (care lucreaza prin despicare in plan vertical) si s. cu role (prevazute cu dinti sau cu diamante, care lucreaza prin despicare si sfaramare).

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

SECTIUNE, sectiuni, s. f. 1. Faptul de a sectiona; taietura, despartire; (concr.) portiune taiata in urma sectionarii; loc unde s-a facut o sectionare. 2. Suprafata rezultata prin intersectia unui corp solid cu o suprafata (plana sau curba). ♦ Aria unei sectiuni (2). 3. (Tehn.) Schita reprezentand suprafata determinata de intersectia unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesa. 4. (Mat.) Intersectie a doua multimi. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.

AZIMUT ~uri n. Unghi format de planul meridianului unui loc cu planul vertical care trece prin locul respectiv. /<fr. azimut

FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poarta luptele intr-un razboi. ♦ Grupare operativa constituita din forte militare numeroase sub o comanda unica. 2. Formatie de militari, de sportivi etc. asezati in linie. 3. (Fig.) Grupare unitara de forte stranse in vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) plan vertical in care este situata fatada unei cladiri. ♦ Perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zona de tranzitie intre doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste si cu consecinte directe asupra mersului vremii. ◊ Front de furtuna = masa de aer rece care, impinsa de furtuna, provoaca deplasarea aerului mai cald din fata ei. [< fr. front, cf. rus. front].

FRONTAL, -A I. adj. 1. din regiunea fruntii. ◊ (s. n.) muschi al fruntii. 2. din, asezat in fata. ♦ abataj ~ = abataj al minereului facut pe un front foarte lung in directia filonului; drepta ~a = dreapta paralela cu planul vertical de proiectie. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. 2. parte proeminenta a unui obiect. (< fr. frontal)

SURPLOMBA s. f. portiune dintr-un traseu alpin sau a unei constructii care depaseste planul vertical, iesind in afara. (< fr. surplomb)

AZIMUT s. n. Unghi format de planul meridianului unui loc cu planul vertical al directiei respective. – Fr. azimut.

RABATARE, rabatari, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane in jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, indoire. [Var.: rabatere s. f.]. – V. rabata.

GENULIERA s.f. 1. Partea unei armuri care acopera genunchii. ♦ Aparatoare pentru genunchi; genunchiera. 2. (Mil.) Distanta verticala dintre planul de asezare al unui tragator si nivelul liniei de ochire. [Pron. -li-e-. / dupa fr. genouillere].

GENULIERA s. f. 1. parte a unei armuri care acopera genunchii. ◊ aparatoare pentru genunchi; genunchiera. 2. inaltimea pe campul de lupta a unui tragator in pozitia in picioare, in genunchi sau culcat. 3. distanta verticala dintre planul de asezare al unei guri de foc si axul tevii. (< fr. genouillere)

BASCULA s.f. 1. Aparat pentru cantarit greutati mari, de tipul balantei. 2. Parghie cu punctul de sprijin la mijloc rezemat pe o axa, asrfel incat sa permita o miscare oscilatorie libera. ♦ Aparat de gimnastica folosit pentru executarea diferitelor sarituri acrobatice. ♦ Dispozitiv care permite modificarea pozitiei, in plan orizontal si vertical, in raport cu axa optica a unei parti a aparatului fotografic. 3. Partea metalica a armelor de vanatoare cu tevi mobile. [< fr. bascule, cf. it. basculla].

MERIDIAN s.n. 1. Fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului pamantesc si determina gradele de longitudine. ◊ plan meridian = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. Intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ◊ Meridian ceresc = cercul mare rezultat din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. // adj. Cerc meridian = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta meridiana = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie meridiana = meridiana locului. [Pron. -di-an. / < fr. meridien, cf. it. meridiana, lat. meridies – amiaza].

MERIDIAN, -A I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (II, 1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta ~a = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie ~a = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. 3. (in acupunctura) linie imaginara a suprafetei pielii care uneste diferite puncte corespunzand unui anumit organ. II. s. f. 1. intersectie a unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ (astr.) a locului = intersectia planului meridian cu planul orizontal intr-un loc dat; linie meridiana. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spatar si brate inegale, care tine loc de sezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. meridien)

TRAVELLING [TRAVLING] s. n. procedeu de filmare in cinematografie si televiziune, constand in deplasarea in plan orizontal sau vertical a aparatului de luat vederi, montat pe un carucior cu roti care gliseaza pe sine; caruciorul pe care e montat. ◊ miscare, deplasare a aparatului de filmat. (< engl., fr. travelling)

ORIZONT s. n. 1. linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei terestre cu bolta cereasca. ◊ cerc din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe directia verticala dusa prin centrul Pamantului sau prin locul de observatie. 2. (fig.) intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp dupa care se face previziunea evolutiei fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, prin compozitia petrografica si prin resturile de organisme pe care le contine. ◊ totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 5. arie de raspandire a trasaturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizatie. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizatie suprapuse in imprejurari diferite. 6. fundal (in teatru, in pictura etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observatiilor cu sextantul, care permite masurarea inaltimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)

ORTONASTIE s. f. nastie cu plan de simetrie stationara, verticala. (< fr. orthonastie)

TROLIU s. n. dispozitiv pentru ridicarea greutatilor pe verticala sau pe un plan inclinat, cu ajutorul unui cablu care se infasoara pe un cilindru rotitor; granic. (< fr. treuil)

vertical ~a (~i, ~e) Care este orientat direct in sus; perpendicular pe un plan orizontal. Linie ~a. /<fr. vertical

DERIVA s.f. I. 1. Unghi format de axa longitudinala a unei nave sau a unui avion cu drumul de urmat sub actiunea curentilor maritimi sau aerieni. ◊ A merge in deriva = a naviga in voia vantului si a valurilor. 2. Unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. II. Partea verticala fixa a ampenajului unui avion, al unui planor. [< fr. derive, it. deriva].

PALMETA, palmete, s. f. Motiv ornamental reprezentand o frunza de palmier sau de acant stilizata. ♦ Forma artistica data pomilor fructiferi ale caror ramuri, sustinute de spaliere, sunt indreptate sa creasca vertical sau oblic, intr-un singur plan. – Din fr. palmette.

OBLU, OABLA, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezinta ca o linie dreapta; fara cotituri, drept. ♦ (Despre campii) plan, neted. ♦ (Despre inaltimi, urcusuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Incet si uniform. II. Adv. (Pop.) In linie dreapta; drept; p. ext. (in legatura cu verbe de miscare) fara inconjur, fara ocol, direct. – Din sl. oblu.

OBLU adj. v. abrupt, drept, neted, perpendicular, pieptis, piezis, plan, plat, prapastios, priporos, rapos, ses, vertical.

BUSOLA, busole, s. f. Instrument alcatuit dintr-un ac magnetic care se poate roti in plan orizontal in jurul unui ax vertical montat in centrul unui cerc gradat, astfel incat se indreapta totdeauna in directia nord-sud, si care serveste la determinarea directiei nord. ◊ Expr. A-si pierde busola = a se zapaci. ♦ Fig. Calauza, conducator. – Fr. boussole (< it.).

EXTRACTIE, extractii, s. f. 1. Extragere. 2. Operatie de aducere la suprafata a minereului, a materialelor si a personalului, prin puturi verticale sau inclinate care fac legatura cu diferite planuri ale minei. 3. Indepartare a unui corp strain introdus in organism; spec. extragerea unei masele sau a unui dinte. 4. (Livr.) Origine, provenienta. – Din fr. extraction, lat. extractio.

DERIVA ~e f. 1) Deviere a unei nave sau a unui avion sub actiunea vantului sau a curentilor marini. ◊ A merge in ~ a naviga in voia vantului si a valurilor. 2) mil Unghi format de planul de tragere indirecta a unei arme cu planul de ochire. 3) Parte anterioara, fixa, a ampenajului vertical al unui avion. /<fr. derive

OBLU oabla (obli, oable) si adverbial 1) Care are aspect de linie dreapta; fara cotituri; drept. 2) (despre terenuri, campii) Care are suprafata dreapta; fara ridicaturi sau adancituri; plan; neted. 3) (despre inaltimi, urcusuri) Care este aproape vertical; cu panta repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu

ORDONATA ~e f. mat. Una dintre cele doua linii (cea verticala) care determina pozitia unui punct pe un plan; a doua coordonata carteziana a unui punct din plan. /<fr. ordonnee

DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ Parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].

DIRECTIE s. f. I. 1. orientare in spatiu a unui obiect, a unei miscari fata de un punct de referinta: sens de desfasurare a unei actiuni. 2. (mat.) proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa data. II. 1. (organ de) conducere a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ ~ de scena = regie. 2. functie de director; biroul directorului. ◊ subdiviziune in cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumita ramura de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijeaza un vehicul. ◊ parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)

DERIVA, derive, s. f. 1. Unghiul dintre directia de deplasare dorita a unui avion sau a unei nave si directia reala de deplasare determinata de vant (la avioane) sau de curentii maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) in deriva = a pluti in voia vantului si a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere intr-un singur sens a valorii unei marimi fata de valoarea initiala. 3. Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixa a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. derive.

DOCUMATOR s. n. aparat plan de microfilmare a documentelor de arhiva. ◊ (cinem.) instalatie gen truca verticala servind pentru reproducerea in format fotografic sau cinematografic a diapozitivelor sau a machetelor desenate ori pictate, de diverse dimensiuni. (< germ. Dokumator)

vertical, -A I. adj., s. f. (linie) perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ♦ a locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei ceresti, care trece prin zenit si nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

vertical, -A adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ◊ verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei ceresti care trece prin zenit si nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – varf].

ORIZONTAL, -A, orizontali, -e, adj. (Despre o dreapta sau un plan; p. ext. despre directia unei miscari) Care are o pozitie perpendiculara pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care este intr-o astfel de pozitie. – Din fr., germ. horizontal.

APLOMB s.n. 1. Directie verticala, verticalitate. ♦ Pozitie si directie a picioarelor unui animal in raport cu pamantul si cu planul median al corpului. 2. (Fig.) Indrazneala, siguranta in felul de a se purta si de a vorbi. [< fr. aplomb].

APLOMB s. n. 1. indrazneala, siguranta in felul de a se comporta, de a vorbi. 2. directie verticala, verticalitate. ◊ pozitie si directie a picioarelor unui animal in raport cu pamantul si cu planul median al corpului. (< fr. aplomb)

DERIVA s. f. 1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub actiunea curentilor. ♦ a merge (sau a fi) in ~ = a naviga in voia vantului, a valurilor si curentilor. ◊ deplasare a gheturilor de la poli. ♦ a fi in ~ = (fig.) a fi fara vointa, fara energia necesara unei actiuni. 2. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. 3. (tehn.) abatere intr-un singur sens a valorii unei marimi fata de valoarea initiala. 4. partea verticala fixa a ampenajului unui avion sau planor. (< fr. derive)

FOTORESTITUTIE s. f. 1. reprezentare tridimensionala, sub forma de harti, proiectii orizontale sau verticale, a obiectelor pe baza stereogramelor. 2. (mat.) determinarea coordonatelor unui punct in spatiu si transpunerea lui intr-un plan pe baza de stereograme. (< fr. photorestitution)

TRAPA, trape, s. f. 1. Usa, capac etc. fixat in plan orizontal, care inchide o deschizatura practicata la nivelul solului, intr-un planseu, in puntea unei nave etc. ♦ Deschizatura pe care o acopera o trapa (1); spec. deschidere verticala in podiumul unei scene, servind la aparitia si disparitia unor personaje. 2. Acoperamant al unei capcane pentru prinderea in stare vie a animalelor. – Din fr. trappe.

ITA ite f. mai ales la pl. 1) Dispozitiv la razboiul de tesut, constand din doua vergele intre care sunt asezate vertical unele dupa altele cocletele, prin ochiurile carora se trec firele de urzeala pentru formarea rostului. 2) Fiecare din firele cu ochiuri folosite la acest dispozitiv. ◊ A (i se) incurca itele cuiva a (i se) strica cuiva planurile. A (i se) descurca itele a clarifica situatia; a lamuri lucrurile. /<lat. licia

ECRAN, ecrane, s. n. 1. Suprafata mata, de obicei alba, de panza, de hartie etc., intinsa vertical, pe care se proiecteaza imagini produse de aparate de proiectie, folosita in cinematografie, in laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasa, rama si ecranul propriu-zis, confectionat din panza acoperita cu o solutie speciala. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticla, plan sau usor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent in punctele de incidenta cu fasciculele de radiatii electromagnetice, folosit in tuburile catodice, in instalatii de raze X etc. 2. (Tehn.) Perete sau invelis de protectie impotriva anumitor actiuni fizice. – Din fr. ecran.

ETAJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri de deasupra parterului, cuprinzand incaperile situate pe acelasi plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o masina de forta in care se produce o variatie a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric in care se produce una dintre amplificari. 4. Complex de straturi bine individualizate petrografic si faunistic, corespunzand celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; in sintagma) Etaj de vegetatie = zona de vegetatie cu anumite conditii proprii, determinate de modificarile regimului termic si hidric pe verticala. – Din fr. etage.