OBCINA ~e f. 1) Coama care face legatura intre doua piscuri de munte sau de deal. 2) Inaltime impadurita. [G.-D. obcinii] /<sl. obtina

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.

ciuca¹, ciuci, s.f. (reg.) 1. varf (de munte), pisc, magura. 2. maciulie. 3. mot de par.

TAFLA, tafle, s. f. (Reg.) Varf ascutit de munte, pisc (stancos). – V. ticla.

TUGUI, tuguie, s. n. Varf de deal sau de munte; crestet, pisc; p. gener. varful ascutit al unor obiecte; tuguitura, tutui. – Et. nec.

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

SAMCEA, samcele, s. f. (Pop.) 1. Varf (de cutit). 2. pisc, varf de munte. – Lat. senticella.

colt n., pl. uri (vsl. kolici, bg. kolec, par; pol. kolca, kolec, virf. Cp. si cu clot si clont). Unghi care intra sau iese: ascuns in coltu odaii, astepta la coltu strazii. Coltuc, virfu pinii [!] lungi: un colt de pine. In trei, patru, cinci colturi, triangular, rectangular, pentagonal. A pune un elev la colt, a-l tinea [!] in picioare in colt in semn de pedeapsa. S. m. Dinte canin: cinele [!] isi arata coltii. pisc, virf de munte. Germine de planta. A-ti arata coltii, a-ti arata dintii, a ameninta. Coltu babei, paduchernita.

OBCINA, obcini, s. f. Culme, coama prelungita de deal sau de munte care uneste doua piscuri, versant comun care formeaza hotarul dintre doua proprietati; p. ext. (reg.) inaltime acoperita de padure. [Pl. si obcine] – Din sl. obcina.

TICLAU, ticlauri, s. n. (Reg.) Stanca foarte ascutita si inalta; varf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

CRESTET ~e n. 1) Varful capului. ◊ Din ~ pana-n talpi din cap pana-n picioare. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau deal; creasta; culme; pisc; varf; coama; spinare. /a creste + suf. ~et

ticlau, ticlaie si ticlauri, s.n. (reg.) 1. varf de munte sau de deal inalt; pisc. 2. alunecare de teren.

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

PISC², piscuri, s. n. 1. Varf ascutit (si golas) de munte sau de deal, dominand o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capatul din fata, ascutit si incovoiat in sus, al unei ambarcatii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixeaza protapul. – Et. nec.

pisc² ~uri n. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; varf; culme; creasta; coama; spinare; crestet. 2) Capatul de dinainte, ascutit si incovoiat in sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei in care se fixeaza protapul. /Orig. nec.

pisc (piscuri), s. n. – 1. Cioc de pasari. – 2. Virf ascutit de munte. – 3. Prora. – 4. Partea de dinainte a carutei. Sl. pisku, care apare numai cu sensul de fluier, dar care ar trebui sa insemne si „pisc”, ca slov. pisk, ceh., pol. pisk (Cihac, II, 557; Tiktin). E dubletul lui plisc, s. n. (cioc), cu l expresiv; atit acest tratament cit si inrudirea evidenta cu pit(igoi) arata ca in rom. cuvintul a fost tratat drept expresiv, ca si cioc. Din acelasi etimon provine si piscoaie (var. piscoace, piscoci), s. f. (fluier de trestie), cf. pitigoaie; piscoi (var. piscoaie), s. n. (deschizatura prin care curge macinisul); piscui, vb. (Trans., Mold., a piui), din sl. piskati.

CULME ~i f. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; coama; creasta; spinare; crestet; varf; pisc. 2) Punctul cel mai inalt fata de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cereasca. 3) fig. Punct culminant in evolutia unui fenomen, a unei situatii sau a unei actiuni; apogeu. In ~ea fericirii. ◊ (Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta intrece orice masura; e nemaipomenit. 4) Bat lung sprijinit de grinzi intr-o casa taraneasca, pe care se atarna haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

VARF s. 1. (GEOGR.) creasta, crestet, culme, pisc, (rar) obarsie, (inv. si reg.) samcea, (reg.) piscan, spic, tigva, titila, varvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. si Maram.) ticlau, (inv.) suis. (Alpinistii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capat, cioc. (~ al unui obiect ascutit.) 3. cap, capat, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Si-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poanta. 6. varf vegetativ v. con vegetativ.