BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic buf³ într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare.

GAG, gaguri, s. n. Efect comic într-un film sau într-o piesă de teatru, care rezultă dintr-o asociere surprinzătoare de situații contrastante. – Din fr., engl. gag.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, v******e. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.) ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitură scenică ce revine unui actor într-o piesă de teatru, unui cântăreț într-o operă etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesă, într-o operă etc. 2. Atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni; misiune. II. 1. Listă care cuprinde toate procesele ce urmează să se judece într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare țin evidența impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Listă nominală a echipajului unei nave, constituind unul dintre documentele principale fără de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.

PARASTISÍ, parastisesc, vb. IV. Tranz. (Grecism înv.) A juca, a interpreta un rol într-o piesă de teatru; a reprezenta o piesă de teatru. [Var.: parastuí vb. IV] – Din ngr. parastíso (viitor. lui parasténo).

PROTAGONÍST, -Ă, protagoniști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care joacă rolul principal într-o piesă de teatru, într-o operă, într-un film; p. gener. erou, personaj principal. 2. Reprezentant de frunte al unei mișcări, al unei teorii etc.; promotor, inițiator; cap, fruntaș. – Din fr. protagoniste.

PÚNE, pun, vb. III. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli, spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.). A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

ZARZUÉLĂ s.f. Gen al operetei spaniole, asemănător operei comice, apărut în sec. XVII prin integrarea unor intermedii muzicale într-o piesă de teatru. [Pron. sarsuélă] (din sp. zarzuela)

THRÍLLER s. n. Roman, piesă de teatru sau film de groază. [Pr.: trílăr] – Cuv. engl.

COSTUMÁȚIE, costumații, s. f. Îmbrăcăminte specială pentru o piesă de teatru, un bal mascat etc.; fel de a se îmbrăca într-o asemenea împrejurare. [Var.: costumațiúne s. f.] – Costuma + suf. -ație.

CREÁȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiúne s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis.

LOCALIZÁ vb. 1. a (se) limita, a (se) restrânge. (Focul a fost ~ la ...) 2. (LIT.) a adapta, a prelucra. (A ~ o piesă de teatru.)

PRELUCRÁ vb. 1. a lucra. (A ~ fierul.) 2. v. mo-difica. 3. (LIT.) a adapta, a localiza. (A ~ o piesă de teatru.)

VALORÓS adj. 1. v. scump. 2. v. competent. 3. v. redutabil. 4. v. important. 5. bun, izbutit, realizat, reușit, (pop.) nimerit, (arg.) mișto. (O piesă de teatru ~oasă.) 6. v. meritoriu. 7. v. talentat.

DISTRIBÚȚIE ~i f. 1) v. A DISTRIBUI. 2) Mod în care sunt repartizate rolurile într-o piesă de teatru sau într-un film. 3) Totalitate a actorilor care joacă într-o piesă de teatru sau într-un film. 4) tehn. Totalitate a organelor unei mașini, care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcționare a mașinii. 5) lingv. Totalitate a pozițiilor unui element în cadrul unor contexte variate. [Art. distribuția; G.-D. distribuției; Sil. -ți-e] /<fr. distribution, lat. distributio

DUBLÚRĂ ~i f. 1) Actor care înlocuiește interpretul titular al rolului într-o piesă de teatru. 2) Persoană care înlocuiește actorul de film în scenele periculoase; cascador. 3) Căptușeală la o haină. /<fr. dublure

A FIGURÁ ~éz 1. intranz. 1) (obiecte, persoane etc.) A apărea în calitate de participant. ~ ca martor. 2) A fi înscris ca obiect de discuție sau de analiză. 3) A juca rol de figurant (într-o piesă de teatru). 2. tranz. înv. A-și reprezenta în gând; a-și închipui; a-și imagina. /<fr. figurer

GAG ~uri n. Efect comic neprevăzut (într-un film sau într-o piesă de teatru). /<fr., engl. gag

A JUCÁ joc 1. tranz. 1) (cărți de joc, numere, figuri de șah) A pune în joc respectând anumite reguli. 2) fig. (situația, reputația, cariera) A expune riscului. 3) (roluri) A interpreta într-o piesă de teatru sau într-un film. ◊ ~ un anumit rol a avea o anumită importanță pentru cineva sau ceva. 4) (piese de teatru) A prezenta pe scenă în fața publicului; a reprezenta. 5) (jocuri de noroc, jocuri sportive) A practica într-un mod mai mult sau mai puțin sistematic. 6) fig. (persoane) A induce în eroare (ridiculizând și recurgând la mijloace necinstite). 7) pop. (un dans) A executa prin anumite mișcări; a dansa. 2. intranz. 1) A participa în mod activ la un joc de noroc sau sportiv. 2) (despre lumină, imagini) A produce efecte schimbătoare. 3) (despre lucruri) A produce efectul unor mișcări repezi și vibrante. ◊ A-i ~ (cuiva) ochii în cap a vădi vioiciune și viclenie. A-i ~(cuiva) ochii în lacrimi a fi pe cale de a plânge. 4) (despre piesele unui mecanism sau ale unei instalații) A funcționa în voie, fără a se atinge reciproc. /<lat. jocare

SCÉNĂ ~e f. 1) Parte în formă de platformă a unei săli de spectacole, special amenajată pentru reprezentații artistice. ◊ A pune în ~ a monta o piesă; a înscena. 2) Activitate desfășurată de un actor; artă teatrală. ◊ A părăsi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesă de teatru. 4) fig. Loc unde se desfășoară o acțiune sau o activitate; arenă. 5) Fapt care atrage atenția cuiva. 6) Manifestare violentă a unei atitudini față de cineva sau ceva. ◊ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputări pe un ton răstit și pretențios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena

THRILLER [pr.: trílăr] ~e n. Roman, piesă de teatru, film de groază, cu scene violente. /Cuv. engl.

TRÁMĂ ~e f. livr. 1) Fir de mătase obținut prin răsucirea mai multor fire și întrebuințat ca bătătură. 2) Subiectul unei lucrări artistice (piesă de teatru, film, operă etc.). 3) fig. Acțiune dușmănoasă, pusă la cale în taină; uneltire; intrigă. /<fr. trame

AMORÉZ s.m. și f. Iubit, drăguț, ibovnic. ♦ (Adesea peior.) Adorator, îndrăgostit. ◊ Prim amorez = actor care interpretează rolul tânărului îndrăgostit într-o piesă de teatru. [După fr. amoureux].

BOX-OFFICE s.n. (Anglicism) Ansamblul încasărilor realizate de un film sau o piesă de teatru, o carte etc. [Pron. box-ofis. / < engl. box-office].

CONFIDÉNT, -Ă s.m. și f. Cel căruia i se fac confidențe; prieten. ♦ Personaj secundar într-o piesă de teatru, căruia un erou îi face confidențe menite să informeze astfel pe spectator asupra celor gândite de el sau asupra faptelor pe care are de gând să le săvârșească. [Cf. fr. confident, it. confidente, lat. confidens].

DISTRIBÚȚIE s.f. 1. Distribuire. ♦ Felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; (p. ext.) totalitatea actorilor dintr-o piesă de teatru. 2. Totalitatea organelor unei mașini care comandă automat diferite faze de funcționare ale acesteia. 3. (Lingv.) Ansamblul pozițiilor pe care un element (sunet, morfem) îl poate ocupa într-un cuvânt sau într-o frază. [Gen. -iei, var. distribuțiune s.f. / cf. fr. distribution, lat. distributio].

FIGURÁȚIE s.f. 1. Totalitatea figuranților (dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc.). 2. Folosirea unor note străine de armonia inițială a unei piese muzicale. [Gen. -iei, var. figurațiune s.f. / cf. fr. figuration, it. figurazione, lat. figuratio].

FLASHBACK s.n. (Lit.) Întrerupere într-o nuvelă, piesă de teatru sau într-un film, pentru a povesti un episod anterior. V. insert. [Pron. fleșbec. / < engl. flash-back].

REZONÉR s.m. (Liv.) Personaj dintr-o operă literară, în special dintr-o piesă de teatru sau dintr-un film, care reflectează asupra acțiunii și asupra celorlalte personaje. ♦ (P. ext.) Cel care face obiecții în orice împrejurare, care reflectează îndelung, spunându-și gândurile. [Pron. și rezonör, scris și raisonneur. / cf. fr. raisonneur].

RECUZÍTĂ s.f. Totalitatea obiectelor cu care se montează o piesă de teatru, un film etc. V. butaforie. ♦ Totalitatea obiectelor specifice unei sfere de activitate sau a ideilor unui sistem. [< germ. Requisit].

REGIZÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care regizează o piesă de teatru, un film etc. [Var. regisor, -oare s.m. și f. / cf. fr. régisseur, germ. Regisseur].

SCÉNĂ s.f. 1. Parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii. 2. Teatru; arta dramatică. ◊ A părăsi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune în scenă = a organiza felul în care se va reprezenta o piesă de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece acțiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesă determinată fie de intrarea sau ieșirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de acțiune. ♦ (P. ext.) Scurtă etapă în desfășurarea unei opere literare în care se consumă o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o acțiune sau o activitate. 5. Acțiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Ceartă, ieșire violentă, scandal. // (În forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) scenă”. [Pron. sce-. / < fr. scène, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adăpost, refugiu].

VODEVÍL s.n. Mică piesă de teatru de un comic facil, cu intrigă complicată, neverosimilă și o acțiune bogată, dar artificială, în al cărei text sunt intercalate cuplete satirice cântate. [Pl. -luri. / < fr. vaudeville, cf. (Théâtre du) Vaudeville].

ACTRÍȚĂ s.f. Artistă care deține un rol într-o piesă de teatru sau într-un film. [Cf. fr. actrice].

COSTUMÁ vb. I. refl. A se îmbrăca special (pentru un bal mascat, pentru un rol într-o piesă de teatru etc.). [< fr. costumer].

COSTUMÁȚIE s.f. Îmbrăcăminte specială pentru o piesă de teatru, un bal mascat etc.; fel de a se îmbrăca la baluri, în piesele de teatru etc. [Gen. -iei, var. costumațiune s.f. / < costuma + -ație].

DUBLÚRĂ s.f. 1. (Al doilea) interpret al unui rol într-o piesă de teatru sau într-un film, care înlocuiește în anumite ocazii pe deținătorul principal al rolului. 2. Căptușeală de haine etc. [< fr. doublure].

FIGURÁNT, -Ă s.m. și f. 1. Artist care participă într-o piesă de teatru, într-un film etc. numai prin prezența sa, fără a avea un rol de recitat; (p. ext.) personaj secundar într-o operă literară. 2. Persoană prezentă la desfășurarea unui eveniment, la o întâlnire etc., fără a lua parte efectivă la ea. [Cf. fr. figurant, it. figurante].

LOCÁL, -Ă adj. Dintr-un loc anumit, specific unui loc; din partea locului. ◊ Culoare locală = șir de imagini care, într-o descriere, într-o pictură, într-o piesă de teatru etc., redau ceea ce este caracteristic pentru obiceiurile unei țări, ale unei societăți sau ale unei epoci; tratament local = tratament aplicat pe un loc bolnav; anestezie locală = anestezie limitată la partea care urmează să fie operată, examinată etc. [Cf. fr. local, lat. localis < locus – loc].

MONOLÓG s.n. 1. Scenă dintr-o piesă de teatru în care vorbește un singur personaj. ♦ Mică piesă comică recitată de un singur personaj. ◊ Monolog interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. Vorbire cu sine însuși a cuiva. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. monologue, gr. monologos < monos – singur, logos – vorbire].

MONTÁ vb. I. tr. 1. A așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ♦ A fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. A pregăti pentru reprezentare, a pune în scenă (o piesă de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A ațâța, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].

PIESÉTĂ s.f. Mică piesă de teatru (într-un act); scenetă. [Pron. pie-. / < fr. piésette].

PROLÓG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul. 2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – înainte, logos – vorbire].

șozénie, șozénii, s.f. (reg.) 1. vorbă sau faptă amuzantă, caraghioasă. 2. (înv.) farsă (piesă de teatru). 3. faptă, întâmplare ciudată, bizară. 4. om sau copil pipernicit, slăbănog, debil.

ștuc, ștúcuri, s.n. 1. (reg.) bucată, fragment, porțiune; parte dintr-un întreg. 2. (reg.; în forma: știuc) lot, parcelă (într-un teren comasat). 3. (înv. și reg.) exemplar. 4. (reg.; în forma: sticuri) rânduri, reprize. 5. (înv. și reg.) piesă de teatru.

REPREZENTÁ vb. I. tr. 1. A înfățișa, a reda. ♦ A da o reprezentație teatrală, a juca o piesă de teatru. 2. A fi reprezentantul, delegatul cuiva, (spec.) al unui stat. 3. A constitui, a fi, a însemna. 4. A-și readuce în conștiință imaginea obiectelor sau a fenomenelor percepute anterior; (p. ext.) a-și imagina. 5. (Mat.) A exprima o legătură între mai multe mărimi. [P.i. reprezínt. / cf. fr. représenter, lat. repraesentare].

figúră (figúri), s. f. – 1. Chip, față, obraz. – 2. Imagine plastică. – 3. Persoană, tip. – Mr. figură. Fr. figure, în mr. din it. figura, cf. ngr. φιγούρα, alb. figurë. – Der. figura, vb. (a fi prezent, a lua parte); figurant, s. m. (persoană care participă la o piesă de teatru fără a rosti replici); figurat, adj. (metaforic); figurină, s. f. (statuetă); configura, vb. (a lua o anumită formă); configurație, s. f. (înfățișare); desfigura, vb. (a strica forma); prefigura, vb. (a reprezenta dinainte); prefigurație, s. f. (acțiunea de a prefigura).

AMORÉZ, -Ă s. m. f. iubit(ă). ◊ (fam.) adorator, îndrăgostit. ♦ prim-~ = actor care interpretează rolul tânărului îndrăgostit într-o piesă de teatru. (după fr. amoureux)

ANTIPIÉSĂ s. f. piesă de teatru care nu ține seama de procedeele artistice tradiționale; parodie a unei piese. (< fr. antipièce)

ARANJÓR s. m. cel care adaptează un roman, o piesă de teatru sau aranjează o compoziție muzicală pentru alte instrumente. (< fr. arangeur, engl. aranger)

ATELÁNĂ s. f. piesă de teatru satirică jucată de tineri romani, din orașul Atella (Campania). (< fr. atellane, lat. atellana)

BOX-OFFICE FIS/ s. n. casă de bilete. ◊ totalul încasărilor realizate pentru un film, o piesă de teatru, o carte etc. (< engl. box-office)

COSTUMÁ vb. tr., refl. a (se) îmbrăca special (pentru un bal mascat, pentru un rol într-o piesă de teatru etc.); a deghiza. (< fr. costumer)

COSTUMÁȚIE s. f. îmbrăcăminte specială pentru o piesă de teatru, un bal mascat etc.; fel de a se îmbrăca, în asemenea ocazii. (< costuma + -/ț/ie)

DISTRIBÚȚIE s. f. 1. distribuire; repartiție. ◊ felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; totalitatea actorilor dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. 2. (fiz.) modul cum sunt repartizate elementele mai multor mulțimi (electroni, atomi, molecule) după valorile posibile ale unei mărimi caracteristice (viteză, energie etc.). 3. dirijarea și repartizarea spre consumatori a unui fluid, flux de energie etc. 4. totalitatea organelor unei mașini care comandă automat diferite faze de funcționare ale acesteia. 5. (lingv.) ansamblul pozițiilor pe care un element (sunet, morfem) îl poate ocupa într-un cuvânt sau într-o frază. (< fr. distribution, lat. distributio)

DRAMA(T)-, -DRÁMĂ elem. „piesă de teatru”. (< fr. drama/t/-, -drame, cf. gr. drama, acțiune)

DUBLÚRĂ s. f. 1. (al doilea) interpret al unui rol într-o piesă de teatru, într-un film, care înlocuiește în anumite ocazii pe titularul rolului. ◊ obiect la fel cu altul. 2. căptușeală de haine etc. ◊ (mar.) bucată de pânză ce dublează o tendă sau o velă. 3. tablă suplimentară sudată peste bordajul unei nave, pentru a-l întări în punctele mai solicitate. (< fr. doublure)

FIGURÁNT, -Ă s. m. 1. artist într-o piesă de teatru, într-un film etc. numai prin prezența sa. 2. persoană prezentă la desfășurarea unui eveniment, la o întâlnire etc., fără a lua efectiv parte la ea. (< fr. figurant)

FIGURÁȚIE s. f. 1. ansamblul figuranților (dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc.). ♦ a face ~ = a avea un rol de figurant. 2. (muz.) grup de note cu o anume constantă ritmică, la acompanierea unei linii melodice. (< fr. figuration, lat. figuratio)

HIÁT s. n. 1. întâlnire a două vocale din același cuvânt sau din cuvinte alăturate care nu formează un diftong. 2. (anat.) spațiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. 3. lacună într-o lucrare; întrerupere. ◊ moment într-o piesă de teatru în care rămâne scena goală; (fig.) pauză, gol. (< fr., lat. hiatus)

IMBRÓGLIO BRO-LI-O/ s. n. 1. încurcătură. 2. piesă de teatru cu intrigă foarte încurcată. 3. (muz.) denumire a anumitor complicații ritmice, care încurcă tactul. (< it. imbroglio)

LOCÁL, -Ă I. adj. 1. dintr-un loc anumit, specific unui loc. ♦ culoare ~ă = șir de imagini care, într-o descriere, pictură, piesă de teatru etc. redau ceea ce este caracteristic pentru obiceiurile unei țări, societăți sau epoci; tratament ~ = anestezie limitată la partea care urmează să fie operată, examinată etc. 2. (mat.) referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. II. s. n. clădire de utilitate publică; (spec.) restaurant, bodegă. (< fr. local, lat. localis)

MONTÁ¹ vb. I. tr. 1. a așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ◊ a fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. a pune în scenă o piesă de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a ațâța, a instiga. II. refl. a se irita, a se înfuria. (< fr. monter)

PIESÉTĂ s. f. mică piesă de teatru (într-un act). (< fr. piécette)

RECUZÍTĂ s. f. 1. totalitatea accesoriilor cu care se montează o piesă de teatru, un film etc. 2. totalitatea obiectelor specifice unei sfere de activitate. (< germ. Requisit)

REPREZENTÁ vb. I. tr. 1. a înfățișa, a reda. ◊ a da o reprezentație teatrală, a juca o piesă de teatru. 2. a fi reprezentantul, delegatul cuiva. 3. a constitui, a fi, a însemna. 4. (mat.) a exprima o legătură între mai multe mărimi. II. refl. a-și readuce în conștiință imaginea obiectelor sau a fenomenelor percepute anterior; (p.ext.) a-și imagina. (< fr. représenter, lat. repraesentare)

SCÉNĂ s. f. 1. parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii. 2. teatru; arta dramatică. ♦ a părăsi ă = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune în ~ = a organiza felul în care se va reprezenta o piesă de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece acțiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care înfățișează o acțiune distinctă. ◊ scurtă etapă în desfășurarea unei opere literare în care se consumă o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o acțiune, o activitate. 5. acțiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. ceartă, ieșire violentă, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau ĕ) = a aduce cuiva reproșuri cu vorbe violente, amenințări, plâns. (< fr. scène, it. scena, lat. scaena)

VIZIONÁ vb. tr. a vedea un film, un spectacol înainte de premieră; (p. ext.) a vedea, a privi un film (la televizor), o piesă de teatru, o expoziție etc. ◊ a urmări un meci, o partidă sportivă. ◊ a asculta un recital. ◊ a vizita un apartament, o casă etc., pentru cumpărare. (< fr. visionner)

VODEVÍL s. n. mică piesă de teatru cu un comic facil, cu intrigă complicată, neverosimilă, și o acțiune bogată, dar artificială, în al cărei text sunt intercalate cântece vesele satirice. (< fr. vaudeville)

ZARZUELĂ [SARSUÉLĂ] s. f. gen al operetei spaniole, asemănător operei comice, apărut în s*x. XVII prin integrarea unor intermedii muzicale într-o piesă de teatru. (< sp. zarzuela)

ACTÓR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var.: (înv.) aftór s. m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

ACTRÍȚĂ, actrițe, s. f. Artistă dramatică ce interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc.; actoriță. – Din fr. actrice.

IMBROGLIO s. (probabil n.) 1. piesă de teatru sau episod dramatic cu acțiune sau intrigă complicată, voit confuză și cu deznodământ surprinzător și clarificator. 2. (Rar) Încurcătură. [Pr.: -bró-li-o] – Cuv. it.

FIGURÁNT, -Ă, figuranți, -te s. m. și f. 1. Persoană care participă la desfășurarea acțiunii unei piese de teatru, a unei opere sau a unui film numai prin prezența fizică sau prin gesturi, atitudini etc., fără să rostească nici o replică. ♦ Persoană care este prezentată la desfășurarea unui eveniment, la o întâmplare etc., fără a participa efectiv la ea. – Din fr. figurant.

RÁMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau (rar) unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.

ANTIPIÉSĂ, antipiese, s. f. piesă de teatru care nu respectă procedeele dramatice consacrate și care ilustrează o nouă estetică; (rar) antiteatru. ♦ Piesă fără valoare artistică. – Din fr. antipièce.

PIESÉTĂ, piesete, s. f. piesă de teatru scurtă. – Din fr. piécette.

PROLÓG¹, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul² unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PREMIÉR, -Ă, premieri, -e, s. m., s. f. I. 1. S. m. Prim-ministru. 2. S. f. Femeie care supraveghează sau execută probele într-un atelier de croitorie, de lenjerie sau într-o casă de mode. II. S. f. Prima reprezentație a unei piese de teatru, a unei opere, a unui film; p. ext. inaugurare a unei activități. Premieră industrială. [Pr.: -mi-er] – Din fr. premier.

UVRAJÁ, uvrajéz, vb. I. Tranz. 1. (Rar, referitor la o muncă considerabilă care necesită meticulozitate și finețe în execuția anumitor obiecte; absol.) A executa cu multă meticulozitate și finețe. ♦ A împodobi cu diverse ornamente. 2. (p. a**l. în muz. și lit.) A îmbogăți cu fiorituri (o bucată muzicală), cu înflorituri (acțiunea unei piese de teatru), cu riscul de a supraîncărca sau a crea complicații în mod inutil. [ind. prez. 3 sg. uvrajeáză] (din fr. ouvrager) [def. TLF]

NETRUCÁT, -Ă, netrucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) în care nu s-au folosit trucaje. – Ne- + trucat.

DRAMATIZÁRE, dramatizări, s. f. Acțiunea de a dramatiza și rezultatul ei. ♦ (Concr.) piesă de teatru creată prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.

DRAMATURGÍE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care aparțin unui popor, unei epoci, unei școli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă și de a le interpreta. – Din fr. dramaturgie.

DRÁMĂ, drame, s. f. 1. piesă de teatru cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol) de operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

DRAMATÚRG,-Ă, dramaturgi, -ge, s. m. și f. Autor de piese de teatru. – După fr. dramaturge.

TETRALOGÍE, tetralogii, s. f. Serie de patru piese de teatru (trei tragedii și o dramă satirică) pe care poeții greci o prezentau la concursuri. ♦ P. ext. Serie de patru opere literare sau muzicale unite printr-o idee comună. – Din fr. tétralogie.

TRUCÁT, -Ă, trucați, -te, adj. (Despre scene din filme, din piese de teatru etc.) În care s-au folosit trucaje. – V. truca.

REPREZENTÁBIL, -Ă, reprezentabili, -e, adj. (Despre piese de teatru) Care se poate reprezenta. – Din fr. représentable.

REPETÁ, repét, vb. I. Tranz. A spune, a face, a produce încă o dată (sau de mai multe ori) ceea ce a mai fost spus, făcut sau produs. ♦ A citi sau a spune încă o dată un rol, o lecție, pentru a le reține, pentru a le fixa în memorie sau pentru a le înțelege mai bine conținutul; (despre artiști) a face exerciții pregătitoare în vederea unui spectacol sau a unei audiții publice, a face repetiția unui rol, a unei piese de teatru etc. ♦ (Despre elevi, studenți) A urma din nou cursurile clasei sau anului de studii (în care a rămas repetent). ♦ Refl. A se produce, a se întâmpla încă o dată (sau de mai multe ori), a avea loc din nou. [Var.: (înv.) repețí vb. IV] – Din fr. répéter, germ. repetieren.

SCENÁRIU, scenarii, s. n. Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol sau al unui film, de obicei împreună cu indicațiile tehnice și de regie. – Din fr. scénario, it. scenario.

SCENÉTĂ, scenete, s. f. piesă de teatru de proporții reduse și cu personaje puține. – Din scenă (după fr. saynète).

CIÓRNĂ s. bruion, concept, schiță. (~ a unei piese de teatru.)

SCHÍȚĂ s. 1. (ARTE PLAST.) crochiu. (O ~ în cărbune.) 2. bruion, ciornă, concept. (~ unei piese de teatru.) 3. plan, schemă, (înv.) chip, izvod. (~ a unei case.)

ACTÓR ~i m. Persoană care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. ~ de comedie. /<fr. acteur, lat. actor

ACTRÍȚĂ ~e f. Femeie care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. [G.-D. actriței] /<fr. actrice

COMEDÍE ~i f. 1) piesă de teatru destinată să producă râsul. 2) Ansamblu de acțiuni care provoacă râsul. 3) Gen literar care este bazat pe comicul situațiilor și caracterelor. ~ lirică. [Art. comedia; G.-D. comediei; Sil. -di-e] /<fr. comedie, lat. comoedia

DRÁMĂ ~e f. 1) piesă de teatru care oglindește viața reală într-un conflict complex și puternic. 2) Situație de conflict intens; stare de lucruri zguduitoare. ◊ ~ sufletească conflict lăuntric. A face ~ din ceva a lua ceva prea în serios; a exagera gravitatea unei situații. /<fr. drame, lat. drama

A MONTÁ ~éz tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formând un sistem tehnic, în vederea funcționării; a asambla. 2) (obiecte sau părți ale acestora) A fixa definitiv, amplasând la locul de funcționare. 3) (pietre prețioase) A fixa într-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune în scenă; a înscena. 5) fig. (acțiuni dușmănoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a țese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce în mod intenționat într-o stare de agitație; a ațâța; a întărâta; a incita; a zădărî. /<fr. monter

PIESÉTĂ ~e f. piesă de teatru de proporții reduse. /<fr. piécette

PROLÓG¹ ~gi m. (în teatrul antic) Actor care recită partea introductivă a unei piese de teatru. /<lat. prologus, fr. prologue

PROLÓG² ~uri n. 1) (în teatrul antic) Parte a unei piese de teatru, care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul piesei. 2) Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale; introducere. 3) Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prefață. /<fr. prologue, lat. prologus

A REPREZENTÁ reprezínt tranz. 1) A reda într-o formă concretă; a înfățișa. 2) (lucruri absente sau abstracte) A face să apară în formă concretă (prin intermediul unui alt obiect care îi corespunde). 3) (persoane sau colectivități) A acționa ca exponent, ca împuternicit, ca delegat; a înfățișa. ~ țara. 4) (realitatea în artă) A reda prin mijloace artistice; a înfățișa; a oglindi; a reflecta. 5) A evoca prin mijloace plastice. Tabloul reprezintă niște ruine. 6) A însemna prin sine; a constitui; a marca. 7) (imagini percepute anterior) A reproduce în memorie. 8) (piese de teatru) A prezenta publicului prin mijloace scenice; a juca. /<fr. représenter, lat. repraesentare

REPREZENTÁBIL ~ă (~i, ~e) (despre piese de teatru) Care se poate reprezenta. /<fr. représentable

SCENÁRIU ~i n. 1) Acțiune a unei piese (de teatru). 2) Text succint care cuprinde subiectul unei piese de teatru, al unui spectacol sau al unui film, precum și indicațiile de regie. 3) fig. Proces care se desfășoară după un plan prestabilit. [ Sil. sce-na-riu ] /<fr. scénario, it. scenario

SCENÉTĂ ~e f. piesă de teatru într-un act, cu personaje puține, cu intrigă simplă, având de obicei un caracter comic. /< it. scenetta

TABLÓU ~ri n. 1) Lucrare artistică (pictură, desen, gravură) înrămată și atârnată pe perete în scop decorativ. ◊ A rămâne ~ a rămâne perplex, uluit; a înlemni. 2) fig. Priveliște care impresionează prin frumusețe și pitoresc. 3) fig. Descriere (orală sau în scris) a unei priveliști. 4) Parte dintr-un act al unei piese de teatru (care se desfășoară într-un decor propriu). 5) tehn. Panou pe care sunt montate aparatele cu ajutorul cărora se pun în funcțiune diferite mașini sau se controlează funcționarea lor. ~ de bord. [Sil. ta-blou] /<fr. tableau

TETRALOGÍE ~i f. 1) Ansamblu de patru opere literare sau muzicale care aparțin aceluiași autor și sunt legate prin subiect, idee principală, eroi comuni. 2) (în Grecia antică) Serie de patru piese de teatru (trei tragedii și o dramă satirică) prezentată la concursurile publice. [G.-D. tetralogiei; Sil. te-tra-] /<fr. tétralogie

ATELÁNĂ s.f. piesă de teatru satirică care era jucată de tineri romani și care își are originea în orașul Atella din Campania. [Cf. fr. atellanes, lat. atellana].

BULEVARDIÉR, -Ă adj. De bulevard. ♦ (Fig.; despre piese de teatru, spectacole etc.) Ușor, de mică valoare. // s.m. Om de nimic, haimana; plimbăreț; bulevardist. [Pron. -di-er. / < fr. boulevardier].

DIALOGÁ vb. I. intr. (Rar) A vorbi, a conversa cu cineva. ♦ A face să vorbească între ele personajele unei piese de teatru. [< fr. dialoguer, cf. gr. dialogein – a discuta unul cu altul].

DIDASCALÍE s.f. Instrucțiune dată actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecești. ♦ Notă, indicație care se punea înaintea unei piese de teatru la latini. [Gen. -iei. / < lat. didascalia, gr. didaskalia].

IMBRÓGLIO s.n. 1. (Liv.) Încurcătură. 2. piesă de teatru a cărei intrigă este foarte încurcată. 3. (Muz.) Denumire a anumitor complicații ritmice care încurcă tactul. [Pron. -olio. / < it. imbroglio].

INTERMÉZZO s.n. 1. Pauză, antract. 2. Divertisment muzical între două acte ale unei piese de teatru. ♦ Mică piesă instrumentală de formă liberă. [Pron. -mețo. / < it. intermezzo].

PREMIÉRĂ s.f. 1. Cea dintâi reprezentație cu public a unei piese de teatru, a unei opere, a unui film. 2. (Ieșit din uz) Conducătoare a unui atelier de croitorie, a unei case de mode. [Pron. pre-mi-e-. / < fr. première].

REGIZÁ vb. I. tr. 1. A face regia (1) unei piese de teatru, a unui film. 2. (Fig.) A conduce, a dirija. ♦ A pune la cale, a organiza, a conduce (din umbră) o activitate, o operație etc. [Var. regisa vb. I. / < regizor].

RELUÁRE s.f. Acțiunea de a relua și rezultatul ei. ♦ Reprezentare a unei piese de teatru care nu s-a mai jucat de multă vreme. [< relua].

ACT s.n. 1. Rezultatul unei acțiuni, al unei activități umane; acțiune, faptă. ◊ A lua act (de ceva) = a afla, a înregistra, a nota; a face act de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe. 2. Document oficial care constată un fapt, o învoială, o obligație etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, folosită ca bază la dezbaterile unui proces. 3. Diviziune a unei piese de teatru. [< lat. actus, cf. fr. acte].

ACTÓR s.m. Persoană (de obicei profesionistă) care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. V. artist. [< fr. acteur, cf. lat. actor].

ANTRÁCT s.n. Pauză, interval de timp care separă două acte ale unei reprezentații teatrale. ♦ piesă muzicală care se execută între actele unei piese de teatru. [< fr. entracte, cf. entre actes – între acte].

DRAMATURGÍE s.f. Totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc. ♦ Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă și de a le interpreta. [Gen. -iei. / cf. fr. dramaturgie, it. drammaturgia, germ. Dramaturgie, gr. dramatourgia].

REPERTÓRIU s.n. 1. Caiet, registru în care se înscriu (alfabetic) date, nume etc. pentru a putea fi ușor găsite; repertoar. 2. Totalitatea pieselor, operelor jucate într-o stagiune sau în cadrul unui teatru. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Pron. -riu, var. repertor s.n. / cf. fr. répertoire, lat. repertorium].

MELODRÁMĂ s.f. 1. (Lit.) Dialog cântat în tragedia antică greacă, între corifeu și un personaj. 2. piesă de teatru cu acțiune complicată, neverosimilă, cuprinzând scene de groază ce alternează cu scene comice. ♦ Parte a unei lucrări dramatice, combinată cu muzică. [< fr. mélodrame, it. melodramma, cf. fr. melos – cântec, drama – acțiune].

PROLÓG s.m. (Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat. prologus, cf. fr. prologue, it. prologo].

PROTAGONÍST, -Ă s.m. și f. 1. Personajul principal al unei piese de teatru; actorul care joacă acest rol. 2. Figură proeminentă, reprezentant de frunte al unei mișcări, al unei teorii etc.; promotor. [< fr. protagoniste, gr. protagonistes].

REGÍE s.f. 1. Concepția interpretării textului și activitatea de îndrumare și de supraveghere a jocului artiștilor, desfășurată la punerea în scenă și la montarea unei piese de teatru, a unui film. ♦ Regie tehnică = conducerea tehnică a realizării unui spectacol; cel care desfășoară această activitate. 2. Exploatare a unui bun sau executarea unei lucrări de către un administrator prin angajați sau agenți direcți. ♦ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întreținere (la o întreprindere sau instituție); cheltuieli făcute la executarea unei lucrări. 3. (Înv.) Administrație care se ocupa cu perceperea impozitelor indirecte. ♦ Administrație a unor produse sau bunuri asupra cărora exista un monopol de stat. [Gen. -iei. / < fr. régie].

REPREZENTÁRE s.f. 1. Acțiunea de a reprezenta și rezultatul ei. ♦ Reproducere, înfățișare a unui lucru (cu mijloace plastice). ♦ Reprezentare topografică = înscrierea pe un plan, pe o hartă a detaliilor de planimetrie și de nivelment; cheltuieli de reprezentare = sume prevăzute într-un buget pentru acoperirea cheltuielilor rezultate din îndeplinirea funcțiilor oficiale pe care le deține o persoană. 2. Prezentare pe scenă a unei piese de teatru; reprezentație. 3. Reproducere în conștiința omului a obiectelor și a fenomenelor care au acționat anterior asupra simțurilor sale; imagine senzorială concretă a fenomenelor lumii exterioare. [< reprezenta, cf. fr. représentation].

REPETÁ vb. I. tr. A face, a spune, a produce încă o dată (ceva ce a mai fost făcut, spus sau produs mai înainte). ♦ A face repetiția unui rol, a unei piese de teatru etc. ♦ refl. A se întâmpla din nou. [P.i. repét. / < fr. répéter, cf. lat. repetere].

REPREZENTÁBIL, -Ă adj. (Despre piese de teatru) Care se poate reprezenta. [Cf. fr. représentable].

REPREZENTÁȚIE s.f. Înfățișare, prezentare, jucare a unei piese de teatru, a unei opere pe scenă; spectacol. [Gen. -iei, var. reprezentațiune s.f. / cf. fr. représentation, it. representazione].

SCENÁRIU s.n. Text care cuprinde subiectul unei piese de teatru, al unui film etc., precum și indicații tehnice și de regie. [Pron. -riu. / < fr. scénario, it. scenario].

TRÁMĂ s.f. 1. Fir de mătase, obținut prin răsucirea a cel puțin două fire care nu au mai fost răsucite și întrebuințat ca bătătură. 2. Subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru sau al unui film; acțiunea, intriga, canavaua pe care se țes evenimentele operei respective. 3. (Fig.) Intrigă, uneltire, complot. [< fr. trame, it., lat. trama].

ACTÓR s. m. artist care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. (< fr. acteur, lat. actor)

ACTRÍȚĂ s. f. artistă în piese de teatru sau în filme. (< fr. actrice)

ARGUMÉNT s. n. 1. dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă. 2. (mat.) element din domeniul de definiție al unei funcții; variabilă independentă. 3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc. 4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fișier. (< fr. argument, lat. argumentum)

BULEVARDIÉR, -Ă I. adj. de bulevard. ◊ (fig.; despre piese de teatru, spectacole) ușor, amuzant. II. s. m. f. bulevardist. (< fr. boulevardier)

DIALÓG s. n. 1. conversație între doi vorbitori. 2. schimb de opinii între reprezentanții a două partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate între personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimbă cu sine însuși un personaj literar. ◊ scriere redactată sub formă de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)

DIALOGÁ vb. intr. 1. a vorbi, a conversa cu cineva. 2. a face să vorbească între ele personajele unei piese de teatru; a dialogiza (I). (< fr. dialoguer)

DIDASCALÍE s. f. instrucțiune dată actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecești. ◊ notă, indicație care se punea înaintea unei piese de teatru la latini. (< fr. didascalie, gr. didaskalia)

DRAMATURGÍE s. f. 1. totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc.; genul dramatic. 2. arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă și de a le interpreta. (< fr. dramaturgie, gr. dramaturgia)

PREMIÉRĂ s. f. 1. prima reprezentație cu public a unei piese de teatru, a unei opere, a unui film etc.; piesă, operă, film care se prezintă pentru prima oară. 2. inaugurare a unei activități; noutate. (< fr. première)

PROLÓG¹ s. m. (la romani) actor care recita prologul²(1) unei piese de teatru. (< lat. prologus, fr. prologue)

PROLÓG² s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)

RAISONNEUR [RE-ZO-NÖR] s. m. personaj care reflectează asupra acțiunii unei opere literare, a unei piese de teatru, a unui film sau asupra celorlalte personaje. ◊ cel care face obiecții în orice împrejurare, care reflectează îndelung, spunându-și gândurile. (< fr. raisonneur)

REGÍE s. f. 1. concepția interpretării textului și activitatea de îndrumare și supraveghere a jocului artiștilor, desfășurată la punerea în scenă și la montarea unei piese de teatru, a unui film. 2. exploatare a unui bun sau executarea unei lucrări direct de către beneficiar. ♦ cheltuieli de ~ = cheltuieli de întreținere la o întreprindere sau instituție; cheltuieli la executarea unei lucrări; în ~ proprie = (despre construcții, reparații capitale) executate de beneficiar cu mijloace proprii. 3. formă capitalistă de organizare a unor întreprinderi, exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia; (p. ext.) administrația, personalul, sediul unei asemenea întreprinderi. (< fr. régie, germ. Regie)

RELUÁRE s. f. acțiunea de a relua. ◊ reprezentare a unei piese de teatru care nu s-a mai jucat de multă vreme. (< relua)

REPERTÓRIU s. n. 1. caiet, registru, indice alfabetic cu date, nume etc. pentru a putea fi ușor găsite; repertoar. 2. totalitatea pieselor, operelor jucate într-o stagiune sau în cadrul unui teatru. ◊ totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. culegere de texte, de cântece etc. (< fr. répertoire, lat. repertorium)

REPREZENTÁBIL, -Ă adj. (despre piese de teatru) care se poate reprezenta. (< fr. représentable)

REPREZENTÁȚIE s. f. interpretare pe scenă a unei piese de teatru, a unei opere; spectacol. (< fr. représentation, lat. reprezentatio)

SCENÁRIU s. n. 1. text succint, subiectul unei piese de teatru, al unui film etc., precum și indicații tehnice și de regie. 2. desfășurare programată a unei acțiuni. (< fr. scénario)

TEATROTÉCĂ s. f. colecție de piese de teatru. (< fr. théâtrothèque)

TONADÍLLA LI-A/ s. f. mic cântec comic, în Spania, care se intercala între actele unei piese de teatru. (< sp. tonadilla)

TRÁMĂ s. f. 1. fir de mătase prin răsucirea a cel puțin două fire, ca bătătură. 2. ansamblu de străzi pe care se concentrează traficul principal într-un teritoriu urban. 3. (constr.) distanța dintre grinzi. 4. subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru, al unui film; acțiunea, intriga, canavaua pe care se țes evenimentele operei respective. 5. (biol.) ansamblu de elemente, osatura sau partea rezistentă a unui țesut. 6. (fig.) intrigă, uneltire, complot. (< fr. trame, lat. trama)

AICHELBURG, Wolf (n. 1912 Pola, Croația – d. 1994 Mallorca), scriitor german din România. Lirică baladescă și reflexivă („Oapspetele uitat”). Proză satirică („Șobolanii din Hameln”); piese de teatru, eseuri. A tradus în germană pe Eminescu, Blaga, Pillat, Voiculescu ș.a.

ALBERTI, Rafael (1902-1999), poet și dramaturg spaniol. Versuri inspirate de folclorul andaluz și marcate de suprarealism („Marinar de uscat”, „Despre îngeri”); poeme cu o tematică legată de războiul civil („Capitala gloriei”) și de problemele sociale („Poetul în stradă”). Piese de teatru cu caracter realist și politic. traduceri din Eminescu și Arghezi.

ANDREEV, Leonid Nikolaievici (1871-1919), scriitor rus. Exponent al realismului psihologic și al simbolismului, precum și al expresionismului. Nuvele („Rîsul roșu”, „Poveste calor șapte spînzurați”) și piese de teatru („Anatema”, „Viața omului”) axate pe o problematică filozofică, socială și dominate de o atmosferă tragică.

ARCHIP, Ticu Sevastia (1891-1965, n. Tîrgoviște), scriitoare română. Nuvele de analiză psihologică și sugestie („Colecționarul de pietre prețioase”, „Aventura”) și o trilogie („Soarele negru”) rămasă la primele două volume; piese de teatru.

ASZTALOS [ɔstɔloș], Istvan (1909-1960, n. Micăsasa, jud. Sibiu), scriitor maghiar din România. Proză cu accente autobiografice, inspirată din viața satului transilvan sau din colectivizarea agriculturii („Vîntul nu se stîrnește din senin”). Literatură pentru copii, piese de teatru, reportaje: un „Jurnal de război”, relatînd tragediile provocate de regimul horthyst.

AUDIBERTI, Jacques (1899-1965), scriitor francez. Poeme lirice („Imperiul și trapa”), romane picarești („Mormintele închid rău”) și piese de teatru („Efectul Glapion”), în care, folosind mijloace suprarealiste, prezintă o lume a înfruntărilor dintre bine și rău.

AYME [emé], Marcel (1902-1967), scriitor francez. Nuvele („Omul care trece prin zid”), romane („Iapa verde”) și piese de teatru („Clévembard”) în care umorul se împletește cu fantasticul.

BARBU, Eugen (1924-1993, n. București), scriitor și ziarist român. M. coresp. al Acad. (1974). Sensibil la insolit și pitoresc, dar și la tragic, realizează romanul periferiei bucureștene de altădată („Groapa”), abordează romanul politic al clasei muncitoare și al personajului comunist („Șoseaua Nordului”, „Facerea lumii”) și romanul parabolic, de inspirație istorică („Principele”, „Săptămîna nebunilor”). Nuvele de atmosferă („Prînzul de duminică”). Jurnale, eseuri, piese de teatru („Să nu-ți faci prăvălie cu scară”), o panoramă a poeziei contemporane, scenarii de film. Premiul „Herder” (1978).

BARONZI, George (1828-1896, n. Brăila), scriitor și publicist român. Poezie romantică de inspirație folclorică sau istorică, legende, fabule și satire („Nopturnele”, „Legende și balade”), romane („Misterele Bucureștilor”), piese de teatru („Matei Basarab sau Dorobanți și seimeni”). Traducător prodigios.

ACTÓR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. [Var.: (înv.) aftór s. m.] – Fr. acteur (lat. lit. actor, -oris).

ACTRÍȚĂ, actrițe, s. f. Artistă care interpretează roluri în piese de teatru sau în filme. – Fr. actrice.

BELDIMAN, Alexandru (Alecu) (1760-1826, n. Huși sau Iași), poet român. Vornic. A scris o cronică în versuri a Eteriei („Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii îmtîmplare”) și poezii preromantice; traduceri de romane și piese de teatru.

BERCEANU, Ștefan (1914-1990, n. Măceșu de Sus, jud. Dolj), medic român. Cercetări în domeniul hematologiei și imunopatologiei („Imunobiologie, imunochimie, imunopatologie”, în colab.). Piese de teatru („Cheile orașului Breda”, „Străinii”); eseuri. M. post-mortem al Acad. (1991).

BERGMAN, Hjalmar Fredik Elgérus (1883-1931), scriitor suedez. Romane burlești și tragice („Markurells din Wadköping”). Piese de teatru („Joc de marionete”), nuvele.

BRASSEUR [brasör], Pierre (1905-1972), actor francez. Roluri de mare varietate în teatru (în piese de Anouilh, Claudel, Shaw) și în film („Copiii paradisului”, „Marile familii”).

BULGAKOV, Mihail Afanasievici (1891-1940), scriitor rus. Operă evocatoare a războilui civil (romanul „Garda albă”; piesele de teatru „Zilele Turbinilor”, „Fuga”). Capodopera sa, romanul „Maestrul și Margareta” se remarcă prin întrepătrunderea planului realist cu cel fantastic-imaginar.

BURTON [bə:tn], Richard (1925-1984), actor englez de teatru și film. Temperament dramatic vibrant și comunicativ în registrul patetic sau comic în teatru (în piese de Shakespeare, Albee, Osborne) și în film („Privește înapoi cu mînie”, „Noaptea iguanei”, „Femeia îndărătnică”, „Becket”, „Cui i-e frică de V******a Wollf?”, „Comedianții”, „Absolvirea”).

BUSUIOC, Aurel (n. 1928, sat Cobîlca, Basarabia), scriitor român. Lirică confesivă sau sentimentală („În alb și negru”), romane de observație etico-morală („Singur în fața dragostei”), cu accente ironic-romantice („Unchiul din Paris”). Literatură pentru copii, piese de teatru, traduceri.

CANKAR [țáncar], Ivan (pseud. lui Oblak Trošan) (1876-1918), scriitor sloven. Nuvele și romane de satiră socială și politică („Sluga Jernej și dreptatea sa”, „Martin Kačur”), piese de teatru.

CARADA, Eugeniu (1836-1910, n. Craiova), publicist, economist și om politic român. A colaborat la „Timpul” (1853-1870) și la „Românul” (1857-1871). A contribuit la înființarea Băncii Naționale A României. Unul dintre conducătorii grupului brătienist („Oculta”) din Partidul Național-Liberal. Piese de teatru, versuri.

CERVANTES SAAVEDRA [θervántes saavédra], Miguel de (1547-1616), scriitor spaniol. Intrat la început în serviciul unui c******l și apoi în armată, rănit în bătălia de la Lepanto, răpit de pirați și dus ca sclav în Alger (ulterior răscumpărat), închis de cîteva ori după reîntoarcerea sa în Spania, și-a început tîrziu cariera literară. Opera sa reprezentativă „Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha”, satiră a literaturii cavalerești, imagine complexă a conflictului dintre real și ideal, se înscrie printre capodoperele prozei universale (v. Don Quijote, Sancho Panza). Romanul pastoral „Galateea”, piesele de teatru și mai ales ciclul de „Nuvele exemplare”, valoroase prin fantezia și adevărul psihologic, îi întregesc opera.

CESBRON [sebrõ], Gilbert (1913-1979), scriitor francez. Romane de inspirație catolică („Sfinții se duc în iad”) și piese de teatru („E miezul nopții, doctore Schweitzer”).

CLAUDEL [clodél], Paul (1868-1955), poet, dramaturg și eseist francez. Creația sa viguroasă, al cărei stil amintește tonalitățile versetului biblic exprimă bucuria extatică în fața creației divine („Cinci mari ode”); piese de teatru, axate pe o tematică morală, sentimentală și mistică („Ostatecul”, „Îngerul a vestit pe Maria”, „Pantoful de satin”); eseuri („Arta poetică”). Îndelungată activitate diplomatică desfășurată mai ales în Orient.

IDRIS, Yusuf (1927-1991), scriitor egiptean. Medic. Numeroase povestiri (c. 800). Romane („Eroii”, „Doamna albă”) și piese de teatru („Regele de ață”, „Momentul critic”), cu pronunțată tentă socială, scrise într-un căutat limbaj simplu.

cabálă f., pl. e (fr. cabale, it. cábala, d. ebr. kabbalas, tradițiune). La Jidanĭ, interpretarea mistică a vechĭuluĭ testament. Pretinsă știință de a comunica cu spiritele morților. Intrigă, complot. În Francia, trupă de oamenĭ tocmițĭ să aplaude o piesă în teatru.

DAGERMAN [dá:gəmán], Stig (1923—1954), scriitor suedez. Opera sa ilustrează starea de spirit specifică „generației anilor '40“ confruntată cu dezastrele materiale și morale de după război. Romane („Șarpele“, „Copilul ars“), nuvele („Jocurile nopții“), piese de teatru („Condamnat la moarte“).

RABEMANANJARA, Jacques (1913-2005), om politic și scriitor malgaș de expresie franceză. Eseist. Exponent al luptei pentru independență națională; lirică („Antidoturi”, „Ordalii”) și piese de teatru cu subiect istoric („Agapele zeilor”, „Zeii malgași”).

SÂRBU, Ion D. (1919-1989, n. Petrila, jud. Hunedoara), scriitor român. Membru al Cercului literar de la Sibiu. Piese de teatru satirice, cronici literare, proză scurtă despre viața minerilor („Povestiri petrilene”). Romane antitotalitare („Lupul și catedrala”, „Adio Europa”), memorialistică („Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”). Deținut politic.

LANDI, Stefano (pe numele adevărat Stefano Pirandello) (1895-1972), scriitor italian. Fiul lui L. Pirandello. Versuri („Formele”) și romane („Zidul casei”), dar mai ales piese de teatru care prezintă, într-o atmosferă de mare tensiune dramatică, viața de familie („Casa cu două etaje”, „O treaptă mai jos”, „Școala taților”) precum și aspecte vizând nedreptatea și suferința („Cel mai mare sacrilegiu”).

SARTRE [sártr], Jean Paul (1905-1980), filozof și scriitor francez. Reprezentant al existențialismului și al fenomenologiei franceze. După 1950, a încercat o reconciliere cu marxismul („Critica rațiunii dialectice”). Lucrarea sa „Ființa și neantul” este un studiu asupra relației dintre conștiință și lume. S. identifică natura existențială a existenței umane în capacitatea sa de a alege („Existențialismul este umanism”), dezvoltându-și tezele în romane („Greața”, „Drumurile libertății”), nuvele („Zidul”), piese de teatru („În spatele ușilor închise”, „Diavolul și bunul Dumnezeu”, „Sechestrații din Altona”), eseuri („Situații”), în studii critice despre Baudelaire și Flaubert, ca și în „Cuvintele” – scriere autobiografică. Premiul Nobel pentru literatură (1964), pe care a refuzat să-l ridice.

SAVA, Ion (1900-1947, n. București), regizor, dramaturg, pictor și c**********t român. Regizor la teatrul Național din Iași (din 1930) și București (din 1938). Teoretician al artei spectacolului, a promovat concepția „reteatralizării teatrului”. Inovator în regie și scenografie („Macbeth”). Piese de teatru pirandelliene și cinematice („Ușile”, „Iov”, „Președintele”); pantomimă modernă („Vreau să număr stelele”). Scenarii de regie de film.

SAVINIO, Alberto (pseud. lui Andrea de Chirico) (1891-1952), muzician, pictor, scriitor și designer italian. Frate cu Giorgio de Chirico. La 15 ani a compus opera „Carmela”. Picturile sale cu personaje având înfățișarea unor manechine fără chip, aparțin suprarealismului („Apariția”). Romane și piese de teatru („Hermafroditul”, „Căpitanul Ulise”); eseuri. Muzică, decoruri și costume de scenă.

PAYRO, Roberto Jorge (1867-1928), scriitor argentinian. Romane de inspirație istorică („Falsul inca”, „Căpitanul Vergara”), picarescă („Aventurile hazlii ale nepotului lui Juan Moreira”, „Căstoria lui Laucha”) și nuvele naturaliste („Povestiri noi din Pago Chico”) cu pertinente observații asupra societății argentiniene. Piese de teatru („Cântec tragic”, „Marco Severi”). A întemeiat mai multe publicații literare.

O’CASEY [oukéisi], Sean (pe numele adevărat Shaun OĆathasaigh) (1880-1964), scriitor irlandez. Piese de teatru în tonuri eroice, inspirate de lupta pentru independență („Umbra unui fractiror”, „Plugul și stelele”) sau de factură impresionistă, în care cultivă alegoria și simbolul („Cupa de argint”, „Trandafiri roșii pentru mine”). Romane autobiografice într-un stil ironico-satiric („Bat la ușă”, „Trandafiri și coroană”); eseuri despre teatru („Viespea zburătoare”).

O'BRIEN [oubráiən], Edna (n. 1930), scriitoare irlandeză. Romane prezentând un tablou al vieții rurale irlandeze și, în special, noile aspirații ale femeilor din acest mediu (trilogia „Țara fetelor”, „Țăranii”, „August este o lună blestemată”, „Lanterna magică”, „Noaptea”). Piese de teatru, scenarii de film.

O’CONNOR [oukónə], Frank (pe numele adevărat Michael O’Donovan) (1903-1966), scriitor irlandez. Piese de teatru („Desaga timpului”), versuri în manieră („Trei frați în vârstă”), subtil și original povestitor umoristic (vol. de schițe „Noaptea nunții”). Studii critice („Arta teatrului”).

PROLÓG², prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.

DIVERTISMÉNT s.n. 1. Recreare plăcută și amuzantă; distracție. ♦ Episod distractiv, alcătuit din dansuri și arii, introdus în teatrul din sec. XVII-XVIII; mică piesă scrisă pentru teatrul de societate. 2. (Muz.) piesă instrumentală alcătuită din mai multe părți succesive, cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant. ♦ Suită ușoară de bucăți muzicale. ♦ Secțiunea a doua a unei fugi. ♦ Suită de diferite dansuri. [< fr. divertissement, it. divertismento].

TANTIÉMĂ s.f. 1. Indemnizație specială care se dă unor funcționari superiori și membrilor consiliilor de administrație ale societăților comerciale; (p. ext.) remunerație (calculată procentual) acordată mijlocitorilor de afaceri. 2. Onorariu cuvenit în trecut unui autor dramatic, reprezentând o parte procentuală din încasările unui teatru la reprezentațiile piesei sale. [Pron. -ti-e-. / < fr. tantième, cf. tant – atât].

DIVERTISMÉNT s. n. 1. recreare plăcută și amuzantă; distracție. 2. episod distractiv, compus din dansuri și arii, în teatrul din sec. XVII-XVIII; mică piesă scrisă pentru teatrul de societate. 3. (muz.) suită de piese instrumentale cu caracter diferit, asemănătoare cu partita, serenada etc. ◊ piesă cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant. ◊ secțiune a fugii constând dintr-o alternare liberă a expozițiilor și interludiilor. 4. concert de estradă cu conținut variat. 5. suită de diferite dansuri. (< fr. divertissement)

TANTIÉMĂ s. f. 1. indemnizație specială care se dă unor funcționari superiori și membrilor consiliilor de administrație ale societăților comerciale pentru participarea la conducerea lor; (p. ext.) remunerație (calculată procentual) acordată mijlocitorilor de afaceri; bonus. 2. onorariu cuvenit în trecut unui autor dramatic, o parte procentuală din încasările unui teatru la reprezentațiile piesei sale. (< fr. tantième)

ROBLÈS, Emmanuel (1914-1995), scriitor francez. În romanele („Acțiunea”, „Vânătoarea licornului”, „Croaziera”) și piesele sale de teatru („Montserrat”, „ Un castel în noiembrie”) dezvoltă tema dramatică a necesității unei alegeri făcute în împrejurări critice și sub semnul morții. Eseuri. Traduceri.

E FINITA LA COMMEDIA (it.) comedia s-a sfârșit – Cuvinte care anunțau în teatrul italian sfârșitul unei piese. V. și Acta est fabula.

OSTROVSKI, Aleksandr Nikolaevici (1823-1886), dramaturg rus. Creatorul teatrului național. Numeroasele sale piese, relevând conflicte acute, contradicții, caractere puternice și idealurile morale ale poporului sunt reprezentative pentru relațiile sociale din Rusia sec. 19. Comedii descriind lumea negustorilor și a aspirațiilor lor („Nu te așeza în sania altuia”), a birocraților („Un post rentabil”) sau a nobililor („Pădurea”, „Lupii și oile”); drame prezentând viața de familie zguduită de tragedii individuale („Furtuna” – capodopera sa, „”Nu poți trăi cum vrei„, ”Fata fără zestre„, ”Orfana„, ”Și cei mai înțelepți cad în laț„); drame istorice (”Vasilisa Melentieva„). Feerie sa folclorică ”Fetița de zăpadă„ este una dintre cele mai poetice ale dramaturgiei ruse.

PÁSO s.n. Farsă scurtă care se juca în teatrul spaniol între actele unei piese mai mari. [< sp. paso].

VARIETÉU s.n. teatru în repertoriul căruia intră piese simple, dansuri, recitări, acrobații, jonglerii; teatru de varietăți. ♦ Spectacol care se reprezintă într-un astfel de teatru. [Pron. -ri-e-teu, var. variete s.n. / < fr. (théâtre de) variétés].

PÁSO s. n. farsă scurtă care se juca în teatrul spaniol între actele unei piese mai mari. (< sp. paso)

VARIETÉU s. n. teatru în repertoriul căruia intră piese simple, dansuri, recitări, acrobații, jonglerii; teatru de varietăți. (< fr. variété)

ANTONIU, Costache (1900-1979, n. Țigănași, jud. Iași), actor de teatru și de film român. Prof. univ. la București. Roluri de compoziție în comedie și dramă pe scena teatrului Național din București, în piese de Caragiale, Cehov, M. Sebastian. Roluri în filme („O scrisoare pierdută”, „Darclée”, „Pădurea spînzuraților”).

LARIVEY [larivé], Pierre de (c. 1540-c. 1612), dramaturg francez de origine italiană. Rol important în dezvoltarea teatrului francez. A promovat în piesele sale un stil vioi, caracteristic comediei italiene („Văduva”, „Geloșii”, „Înșelăciuni”).

STÚDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu. ♦ Spec. Însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Expr. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ; a urma cursurile unei școli, instituții de învățământ. ♦ (teatru; în expr.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales unui scop pedagogic (de exercițiu). – Din lat. studium, it. studio.

REPERTÓRIU, repertorii, s. n. 1. Caiet, registru în care se înscriu, în ordine alfabetică, date, nume etc., pentru a putea fi ușor găsite. 2. Totalitatea pieselor teatrale sau muzicale care se joacă în cadrul unui teatru în timpul unei stagiuni. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor dramatic. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Var.: repertór, repertoár s. n.] – Din fr. répertoire, lat. repertorium.

TRÚPĂ s.f. 1. Ceată (de militari); (la pl.) forțele armate ale unei țări, armată. 2. Grup de actori care joacă împreună o piesă sau sunt angajați ai unui teatru sau ai unui circ; ansamblu. [< fr. troupe].

COUPÉ CU-PÉ/ s. n. 1. spectacol de teatru din două sau mai multe piese scurte. 2. caroserie de automobil având în spate un compartiment închis, pentru persoane. (< fr. coupé)

BRECHT [breht], Bertold (1898-1956), poet, dramaturg și regizor german. Inițial, expresionist. Întemeietor al instituției teatrale „Berliner Ensemble”. Inițiator al „teatrului epic”, a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice. Piese („Opera de trei parale”, „Mutter Courage”, „Omul cel bun din Sîciuan”, „Teroarea și mizeriile celui de-al III-lea Reicht”, „Cercul de cretă caucazian”) cu o tematică moral-politică. Lirică gnomică („O sută de poezii”).

BUJOREANU, Ioan M. (1834-1899, n. București), scriitor român. Comedii de moravuri și piese comice, unele adaptări sau traduceri („teatru”). Romanul „Mistere din București” urmează schema la modă a genului.

SAINÉTĂ s. f. mică piesă comică, cu muzică și dans, în teatrul spaniol. (< fr. saynète, sp. sainete)

ORCHÉSTRĂ ~e f. 1) Grup de instrumente muzicale folosite la executarea unei bucăți muzicale. 2) Colectiv de muzicanți care execută piese muzicale la diferite instrumente. 3) Loc într-un teatru (între scenă și sală, mai jos de parter) rezervat pentru muzicanți. [G.-D. orchestrei] /<fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra

ANSÁMBLU s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care cântă împreună; formație (4). ◊ piesă muzicală pentru o astfel de formație. (< fr. ensemble)

ROMANESCU, Aristizza (1854-1918, n. Craiova), actriță română. Profesoară de declamație la Conservatorul de Artă Dramatică din București. A debutat în 1872 la teatrul din Craiova, apoi a jucat pe scena teatrului Național din Iași. Din 1877 a fost angajată la București de „Societatea dramatică”. A studiat, ca bursieră la Paris, împreună cu actorul Grigore Manolescu, partenerul ei. Revenită în România, R. a jucat pe scena teatrului Național din București și din Iași, în piesele „Ovidiu” de V. Alecsandri, „O scrisoare pierdută”, „O noapte furtunoasă” și „Năpasta” de I.L. Caragiale, în „Romeo și Julieta”, „Othello” și „Macbeth” de W. Shakespeare, „Tartuffe” de Molière ș.a. Jocul ei s-a caracterizat printr-o plastică desăvârșită a mișcării, armonizată cu o voce cristalină și o dicțiune impecabilă. Mimica ei sugestivă exterioriza puternic emoțiile pe care sensibilitatea ei le trăia. A apărut în primul film românesc „Războiul Independenței”. Memorialistică.

ALBULESCU, Mircea (n. 1934, București), actor român de teatru și film. Interpret al unor eroi cu caracter puternic (piese: „Danton”, „Generoasa fundație”, „A treia țeapă”; filme: „Cursa”, „Înghițitorul de săbii”).

AXER, Erwin (n. 1917), regizor polonez de teatru. Rigoare și exactitate în maniera de descifrare a textelor (piese de Sartre, Max Frish, Brecht).

PANTALÓN s.m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de îmbrăcăminte (purtat în special de bărbați), care acoperă corpul de la brâu în jos. 2. Parte a unui decor de teatru destinat a da perspectivă în deschiderea unei ferestre sau uși. 3. piesă care servește la bifurcarea unei conducte. [< fr. pantalon, cf. Pantalone – personaj din comedia bufă italiană].

PANTALÓN s. m. 1. (pl.) obiect de îmbrăcăminte, care acoperă corpul de la brâu în jos. 2. parte a unui decor de teatru destinat a da perspectivă în deschiderea unei ferestre sau uși. 3. piesă care servește la bifurcarea unei conducte. 4. tub metalic protector în care se rotește axul elicei de la unele nave. 5. carenaj profilat care acoperă roata și jamba unui tren de aterizare neescamotabil. (< fr. pantalon)

BOTTA 1. Dan B. (1907-1958, n. Arad), poet și dramaturg român. Lirică ermetică, în limbaj încifrat, abscons, cultivînd neologismul rar și muzicalitatea versului („Eulalii”). Eseuri și articole teoretizînd poezie pură în tradiția clasicismului antic („Limite”, „Charmonion sau Despre muzică”), poeme dramatice de inspirație folclorică și mitologică („Comedia fantasmelor”, „Sărmanul Dionis”, „Soarele și luna”). A tradus din Fr. Villon și E.A. Poe. 2. Emil B. (1911-1977, n. Adjud), scriitor și actor român. Frate cu B. (1). Lirică romantică, elegiacă, încărcată de neliniști și remniscențe livrești („Întunecatul April”, „Pe-o gură de rai”) sau de un e*****m discret, tanatofil („Un dor fără spațiu”). Proză poematică, sub semnul bizarului și al halucinației („Trîntorul”). A creat roluri de tragedie și de dramă în piese de Shakespeare, Cehov și Caragiale (Ion din „Năpasta”) pe scena teatrului Național din București. Roluri în filme („Răscoala”, „Faust”, „Reconstituirea”).

ACTA EST FABULA (lat.) piesa a fost jucată! – Formulă care anunța sfârșitul unei reprezentații în teatrul antic. Ultimele cuvinte ale lui August: „Plaudite, acta este fabula!” („Aplaudați, piesa s-a terminat”) și ale lui Rabelais: „Tirez le rideau, la farce este jouée!” („Trageți cortina, comedia s-a sfârșit!”). V. È finita la commedia.

CALBOREANU, George (1896-1986, n. Turnișor, Sibiu), actor român de teatru și de cinema. Interpret memorabil al personajelor istorice (Vlaicu-Vodă din piesa lui Al. Davila și Ștefan cel Mare din „Apus de soare” de B. Șt. Delavrancea). Roluri în filme („Setea”, „Neamul Șoimăreștilor”).

TEÁTRU s.n. I. 1. Clădire special construită pentru reprezentarea spectacolelor. 2. Spectacol, reprezentație. ◊ A face (sau a juca) teatru = a se preface. 3. Arta de a reprezenta opere dramatice; dramaturgie; profesiunea de actor. 4. Literatură dramatică; culegere de piese. II. Loc unde se petrece, unde se desfășoară o întâmplare, un eveniment. ◊ (Mil.) teatru de operații (sau de război) = câmp de luptă. // (În forma teatro-; scris și theatro-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) arta dramatică”, „dramatic”, „(referitor la) teatru (I)”, [Pron. tea-. / cf. fr. théâtre, it. teatro, germ. Theater < lat. theatrum, gr. theatron].

ATANASIU, Niky (1907-1967, n. București), actor român de teatru și de film. Interpret al teatrului Național din București, pe scena căruia s-a impus mai cu seamă în piese ale lui Caragiale (rolurile lui Cațavencu, Tipătescu, Nae Girimea, Chiriac). Roluri în filme („Citadela sfărîmată”, „Telegrame”, „Bădăranii”).

COR ~uri n. 1) Formație de cântăreți organizați după criteriul vocilor, care execută o piesă muzicală vocală. ◊ În ~ la unison; împreună. 2) Compoziție muzicală destinată pentru un astfel de ansamblu. 3) (în teatrul antic) Grup de actori care simboliza în cadrul unui spectacol un personaj colectiv, întruchipând prin cântece, dansuri, gesturi opinia publică. 4) (în biserica catolică) Parte a bisericii unde stau cântăreții. /<lat. chorus

DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru. ◊ Artă dramatică = ansamblu de principii privitoare la interpretarea și la punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Genul dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise pentru a fi reprezentate pe scenă. ♦ (Despre vocea cântăreților) Care are o sonoritate amplă, intensă, capabilă să exprime situații zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplări, împrejurări, situații, momente etc.) Bogat în contraste și în conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situații. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.

CULÍSĂ s. f. 1. parte a unei scene de teatru înapoia decorurilor. ◊ (fig.; pl.) aranjament secret, dedesubturile unei situații, acțiuni. ♦ în ~ e = în ascuns, în secret. 2. scobitură dreaptă în care alunecă o piesă mobilă; ghidaj. 3. partea mobilă a tubului unui instrument muzical de suflat din alamă. 4. tiv, pliu la o haină, la o stofă, prin care trece un cordon ori un șiret ce se strânge. 5. (fin.) bursă neoficială care funcționează pe lângă bursa oficială, la care se efectuează tranzacțiile cu valorile mobiliare neadmise la cotare. (< fr. coulisse)

TEÁTRU, teatre, s. n. I. 1. Clădire sau loc special amenajat în vederea reprezentării de spectacole; p. ext. instituție de cultură care organizează spectacole. 2. Spectacol, reprezentație dramatică. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezintă la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scenă. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discuție aprinsă între mai mulți, ceartă care atrage pe curioși. 3. Arta de a prezenta în fața unui public un spectacol, o piesă. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. Literatură dramatică; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezintă caractere comune sau au o origine comună. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o acțiune. ◊ teatru de operații (sau de război) = câmp de luptă; teritoriu, loc unde au loc acțiuni militare ample în timp de război. – Din fr. théâtre, lat. theatrum.

ESTRÁDĂ s. f. 1. platformă într-o sală sau în aer liber, pe care au loc reprezentații artistice; platformă ridicată deasupra solului. ♦ de ~ = (despre teatru, muzică, concerte, spectacole) ușor, variat, distractiv, satiric. ◊ parte a podelei, mai ridicată, pe care se așază catedra într-o clasă, într-un amfiteatru etc. 2. gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând piese vocale și instrumentale cu caracter dansant, satiric, umoristic. (< fr. estrade)

ESTRÁDĂ, estrade, s. f. 1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfășoară reprezentații artistice. ◊ Loc. adj. De estradă = (despre muzică, concerte, spectacole) distractiv, ușor și variat; (despre teatre) care dă spectacole cu program distractiv, ușor și variat. ♦ Platformă ridicată față de nivelul unei săli, pe care este așezată masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale și instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade.

ACT s. 1. document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atestă acest fapt istoric.) 2. document, hârtie, legitimație. (Rog, prezentați ~ele!) 3. v. faptă. 4. eveniment. (~ul Unirii.) 5. (teatru) (înv.) perdea. (Dramă în 5 ~.)

RAHMANINOV, Serghei Vasilievici (1873-1943), compozitor, pianist și dirijor rus. Reprezentant de seamă al artei pianistice universale. După ce a activat ca dirijor al teatrului Mare din Moscova (1904-1906), a emigrat în Franța (1917), apoi s-a stabilit definitiv în S.U.A. (1918). Legat de sistemul tonal, este considerat ultimul compozitor romantic. Inventivitate melodică și stil pianistic personal. Muzică de un lirism tumultuos, A scris în toate genurile (lieduri, muzică de cameră, simfonică, operă), dar a excelat în creația pianistică (patru concerte, piese pentru pian). Remarcabil interpret al muzicii lui Beethoven și Skriabin. Pianist virtuoz, și-a înregistrat propriile creații.

PĂPÚȘĂ ~i f. 1) Jucărie care înfățișează, de obicei, chipul unei fetițe. ◊ Ca o ~ drăgălașă; atrăgătoare. teatru de ~i (sau de marionete) teatru în care eroii spectacolelor sunt reprezentați de păpuși cu chip de om sau de animale, manipulate de păpușari. 2) fam. Fetiță sau fată tânără nostimă și frumoasă. 3) fig. Persoană ușor influențabilă, lipsită de voință și de personalitate; marionetă; jucărie. ◊ A fi ~a cuiva a acționa la indicațiile cuiva. 4) Mănunchi de fire, de frunze uscate. 5) rar Legătură de ață având formă de „8”. 6) Fruct al porumbului în faza inițială de dezvoltare. 7) Nimfă a unor insecte. 8) Dispozitiv al unei mașini-unelte folosit pentru susținerea sau pentru prinderea piesei de prelucrat. ~ mobilă. [G.-D. păpușii] /cf. lat. pupa