POTÚRI s. m. pl. (Înv. și pop.) Pantaloni largi în partea de sus și strânși pe pulpe (cu obiele), împodobiți pe margini cu găitane, purtați astăzi de țăranii din unele regiuni, iar odinioară de arnăuți și de haiduci. ♦ Pantaloni țărănești confecționați din piele tăbăcită de oaie sau de miel. – Din tc. potur.

CÓRIUM s. n. Strat de piele la animale cuprins între epidermă și stratul adipos subcutanat, format în cea mai mare parte dintr-un țesut conjunctiv și care, după o prelucrare corespunzătoare, se transformă în piele tăbăcită. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat.

RECROMÁ, recromez, vb. I. Tranz. A supune o piele tăbăcită operației de recromare. – Re¹- + croma.

PIÉLE s. 1. piele finită = piele tăbăcită; piele tăbăcită = piele finită. 2. blană. (Purta pe el o ~ de urs.)

blanc (piele tăbăcită, material insensibil) s. n., pl. bláncuri

CUPÉLĂ s.f. Vas confecționat dintr-un material refractar poros, folosit la extragerea metalelor prin cupelație. [< fr. coupelle, cf. engl. copper – piele tăbăcită].

bulgár (bulgári), s. m. – Locuitor din Bulgaria. Mr. vurgar. Sl. bulgarinŭ, de unde provin și bg. bulgarin, sb., cr. bugar, rus. bulgar, mag. bolgár (Cihac, II, 33). – Der. bulgăresc, adj. (bulgar); bulgărește, adv. (ca bulgarii); bulgărime, s. f. (colectivitate de bulgari); bulgărism, s. n. (împrumut lingvistic din bulgară); bulgărie, s. f. (grădină), nume care se explică prin ocupația predilectă a bulgarilor care trăiesc în Munt. și Mold.; bulgări, vb. (Mold., a se ocupa cu cultivarea zarzavaturilor); bulgariu, s. n. (înv., piele tăbăcită), din tc. bulgari.

cojóc (cojoáce), s. n. – 1. Haină, vestă tipică din blană de miel sau berbec, cu părul pe dinăuntru, piele tăbăcită tăiată în formă de cazacă, avînd mîneci. – 2. (Arg.) Miel. – Var. cojoacă. – Mr., megl. cojoc, megl. cojuc. Sl. kožuchŭ, de la koža „piele,” cf. coaje (Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 65; Conev 83); cf. bg., sb. rut., rus. kožuch. Pentru folosirea acestui cuvînt în argou, cf. M. L. Wagner, BF, X, 153. Var. este un sing. analogic, pe baza pl. – Der. cojocar, s. m. (persoană care confecționează cojoace); cojocăreasă (var. cojocăriță), s. f. (soție de cojocar); cojocăresc, adj. (de cojocar); cojocărie, s. f. (meseria cojocarului; atelier unde se lucrează cojoace; prăvălia unde se vînd cojoace); cojocări, vb. (a lucra într-o cojocărie; a bate, a ciomăgi). Din rom. pare a proveni mag. kozsók (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 17), în timp ce se consideră că ngr. ϰοζόϰα provine direct din sl. (Meyer, Neugr. St., II, 32), chiar dacă fără prea multă siguranță.

ȘAGRÍN s.n. Instrument cu model în relief cu care se imprimă pe o piele tăbăcită un desen special pentru a imita o altă piele. ♦ Piele imprimată care imită modelul natural al altei piei; desenul însuși. [Pl. -nuri. / < fr. chagrin, cf. fr. çagri].

BLANC¹ s. n. 1. piele tăbăcită, suplă și elastică, (colorată) pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. fâșie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. (< germ. Blank)

ȘAGRÍN s. n. 1. model în relief sau un desen special care se imprimă pe o piele tăbăcită, pentru a imita o altă piele. 2. pielea imprimată; desenul însuși. 3. instrument cu care se imprimă cu șagrin (1). (< fr. chagrin)

BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din subfamilia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă (Bison bison). 2. pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison.

BLANC¹ s. n. 1. piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

BLANȘIRUÍRE s. f. Operație de curățire a dosului pieilor tăbăcite. – Cf. fr. blanchir, germ. Blanschieren.

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile în vederea utilizării lor în scopuri tehnice. – Et. nec.

ȘAGRINÁ, șagrinez, vb. I. Tranz. A prelucra și a finisa unele piei tăbăcite prin imprimarea, cu ajutorul șagrinului, a unui desen special, în scop decorativ sau pentru a masca unele defecte de suprafață. – Din. fr. chagriner.

FĂLȚUÍT², -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

ANTILÓPĂ, antilope, s. f. 1. Nume dat mai multor rumegătoare, cu trupul suplu, cu picioarele lungi și subțiri, care trăiesc prin țările calde. 2. pielea tăbăcită a antilopei (1) sau material care imită această piele. – Din fr. antilope.

VELÚR, s. n. 1. Catifea. ♦ Țesătură din lână de calitate superioară, supusă unor procese tehnologice, datorită cărora capătă aspect de catifea. 2. piele tăbăcită de taurine, scămoșată pe una dintre părți și folosită mai ales pentru fețe de încălțăminte. [Var.: (înv.) velúră s. f.] – Din fr. velours.

PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării). – Din germ. falzen.

TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac², timar, argăsitor. – Tabac² + suf. -ar.

RECROMÁT, -Ă, recromați, -te, adj. (Despre piei tăbăcite) Care a fost supus operației de recromare. – V. recroma.

SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni

TĂBĂCÁR s. argăsitor, (reg.) opincarăș, orgar, tălpar, timar, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubălar, (înv.) solonar, tabac. (~ul se ocupă cu tăbăcitul pieilor.)

A APRETÁ ~éz tranz. 1) (rufe, țesături sau fire textile) A clăti cu apret, pentru a da rigiditate și aspect; a scrobi. 2) (piei tăbăcite) A trata cu apret. /<fr. apprêter

BLANȘIRUÍRE f. Proces tehnologic constând în curățarea de resturi de carne a pieilor tăbăcite pentru a le conferi un aspect plăcut. /<fr. blanchir

CRUPÓN ~oáne n. 1) Partea de la mjloc, mai groasă și mai rezistentă, a pielii tăbăcite. 2) Placă de cauciuc din care se fac tălpi pentru încălțăminte. /<fr. croupon

DÚBĂ² ~e f. reg. 1) Luntre pescărească de dimensiuni mici, confecționată dintr-un trunchi de copac (prin scobire). 2) Butoi îngropat sau groapă căptușită cu lemn pentru tăbăcit piele. /cf. ucr. dub

A FĂLȚUÍ ~iésc tranz. 1) (piei tăbăcite) A prelucra cu falțul. 2) (scânduri, cărămizi, țigle) A prevedea cu un falț. 3) (coli imprimate) A împături într-o anumită ordine (pentru a broșa, a mânui mai ușor etc.) /<germ. falzen

A PLUTUÍ ~iésc tranz. (piei tăbăcite) A supune operației de finisare pentru a le micșora și a le imprima un desen. /plută + suf. ~ui

ȘAGRÍN ~uri n. 1) Desen care se imprimă pe pieile tăbăcite pentru a le da un aspect atrăgător. 2) piele pe care a fost imprimat un astfel de desen. 3) Instrument cu ajutorul căruia se imprimă acest desen. /<fr. chagrin

A ȘAGRINÁ ~éz tranz. (piei tăbăcite) A înzestra cu un desen special imprimat cu ajutorul șagrinului. /<fr. chagriner

ȘAMOÁ m. 1) Mamifer rumegător de talie medie, cu blană brun-neagră, având coarne scurte și curbate; capră-neagră; capră de mun-te. 2) piele tăbăcită a acestui animal. /<fr. chamois

A ȘTOLUÍ ~iésc tranz. (piei tăbăcite) A supune operației de stoluire. /cf. germ. Stoll-en

ȘTOLUÍRE ~i f. Operație care constă în înmuierea pieilor tăbăcite în scopul despărțirii fibrelor. /v. a ștolui

ȘAMOÁ s.m. Rumegător care trăiește în munții înalți ai Europei, prețuit pentru calitatea pielii sale tăbăcite; pielea tăbăcită a acestui animal. // adj. invar. (Fot.; despre hârtie) De culoare galbenă-deschisă, gălbuie. [Scris și chamois. / cf. fr. chamois, germ. Chamois(papier)].

CORDOVÁN s.n. piele tăbăcită fin după anumite procedee practicate la Cordoba, în Spania. [< it. cordovano, cf. Cordoba – oraș în Spania].

ANTILÓPĂ s.f. Mamifer rumegător sprinten care trăiește în țările calde. ♦ pielea tăbăcită a acestui animal; imitație a acestei piei. [< fr., engl. antilope].

BLANC¹ s.n. 1. piele tăbăcită vegetal, colorată sau cu fața naturală, folosită pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. Fâșie de material insensibil care apără capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. [< germ. Blank].

CRUPÓN s.n. 1. Partea din mijloc a unei piei tăbăcite, de bou sau de vacă, după ce s-a îndepărtat pielea de pe gât, picioare și coadă. 2. Placă de cauciuc din care se fac tălpi de încălțăminte. [Pl. -oane. / < fr. croupon].

pigneá, pignéle, s.f. (reg.) putină de tăbăcit pieile.

chiuréc (-curi), s. n. – 1. piele tăbăcită. – 2. Foale. Tc. kürk (Șeineanu, III, 38). – Der. chiurci-bașa, s. m. (blănar al seraiului), tc. kürkçi bași. Sec. XVIII, înv.

ȘAGRINÁ vb. I. tr. A da unei piei tăbăcite aspectul unei alte piei cu ajutorul șagrinului. [< fr. chagriner].

corópcă (-ci), s. f. – 1. Ladă de negustor ambulant. – 2. Ramă de fereastră. – 3. Cantitate de 30 de piei tăbăcite. Rus. korobka „ladă” (Cihac, II 73). – Der. coropcar, s. m. (negustor ambulant). Cf. coroagă.

ANTILÓPĂ s. f. 1. mamifer rumegător din țările calde, cu picioarele lungi și subțiri și corpul suplu. 2. pielea tăbăcită a antilopei (1); imitație a acestei piei. (< fr. antilope)

BIZÓN s. m. 1. mamifer erbivor sălbatic, mare și puternic, asemănător cu zimbrul. 2. pielea tăbăcită de bizon (1). (< fr., lat. bison)

BRONZÁ vb. I. tr. 1. a acoperi cu un strat de (vopsea de) bronz. 2. a da pieilor tăbăcite un reflex metalic (cu coloranți bazici). II. tr., refl. (despre oameni) a (se) pârli, a (se) înnegri (de soare, de vânt etc.). (< fr. bronzer)

iérhă s. f. – piele tăbăcită. Mag. irha sau sb., rut. irha (DAR). În Trans. și Mold.

meșínă (-ni), s. f. – piele tăbăcită. – Mr. mișine, megl. mișin. Tc. meșin, din per. mῑš „oaie” (Șeineanu, II, 258; Lobel 63; Lokotsch 1469a), cf. ngr. μεσίνι, bg. mešin, rus. mešina.

șpalt (-turi), s. n. – Zaț tipografic, probă de tipar netăiată. Germ. Spalte (Borcea 209). – Der. șpălțui, vb. (a egala grosimea pielii tăbăcite, a răzălui).

BRĂNUÍRE (‹ germ.) s. f. Operație de impregnare cu grăsimi topite a pieilor tăbăcite pentru a le face mai elastice, mai rezistente și hidrofobe, în vederea utilizării lor în scopuri tehnice.

BRONZÁRE (‹ bronza) s. f. 1. Procedeu de acoperire a unui obiect cu un strat subțire de bronz pentru a-l proteja contra coroziunii sau a-i da un aspect plăcut. ♦ Operație de acoperire a unei tipărituri proaspăt executate cu un strat de bronz, pentru a da literelor aspectul metalic și lucios al bronzului sau aurului. 2. Reflex metalic realizat pe suprafața pieilor tăbăcite, prin vopsire cu anumiți coloranți bazici.

ANTILÓPĂ, antilope, s. f. 1. Mamifer din subordinul rumegătoarelor, cu trupul suplu și picioarele lungi și subțiri; trăiește prin țările calde. 2. pielea tăbăcită a antilopei (1); imitație a acestei piei. – Fr. antilope (< gr.).

BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător din subfamilia bovinelor, specific pentru America de Nord, azi pe cale de dispariție (Bos bison). 2. piele de bizon (1) tăbăcită; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului. – Fr. bison (lat. lit. bison, -ontis).

BLANȘIRUÍRE s. f. Operație de îndepărtare a părților neomogene de pe dosul pieilor tăbăcite. – Din blanșir.

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pielea tăbăcită (din care se fac curele de transmisie) unei operații de îmbibare cu seu topit la 80⁰.

blanc, -ă adj. (sas. blank, neted). Care cîntărește cît trebuĭe (vorbind de banĭ): galbenĭ blancĭ. S.n. Pele tăbăcită lăsată la culoarea naturală: un toc de pistol de blanc, nu negru. Adv. În întregime: la alegerĭ a ĭeșit blanc lista luĭ Popescu.

PLUTUÍRE (‹ plută¹) s. f. Operație de finisare a pieilor tăbăcite, prin tratare cu săruri de crom, pentru a le oferi moliciune sau a le imprima un desen caracteristic; constă în rularea pielii pe o scândură rotunjită, acoperită cu plută¹.

ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.

ZĂCĂTOÁRE, zăcătóri [și zăcătoáre] s. f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Denumită și piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se rotește piatra alergătoare (mobilă). 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stână unde se odihnesc oile după muls; staniște. (din zăcea) [și DLRLC]

TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Specialist în tăbăcitul pieilor. – Din tabac² + suf. -ar.

DÚBĂ², dube, s. f. 1. Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putină îngropată în pământ sau groapă căptușită cu lemn, în care se pun pieile de tăbăcit împreună cu tananții. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „șalupă de stejar”.

DUBÍT, -Ă, dubiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre piei) Argăsit, tăbăcit. 2. (Despre in, cânepă etc.) M***t, topit, destrămat. – V. dubi.

A DEPIL/Á ~éz tranz. 1) (piei pentru tăbăcit) A curăța de păr. 2) (părți ale corpului) A lipsi de păr în scopuri igienice sau estetice. 3) (părul de pe picioare, față etc.) A îndepărta în scopuri igienice sau estetice. /<fr. dépiler, lat. depilare

A DESCĂRNÁ ~éz tranz. 1) (piei de tăbăcit) A curăța de carne. 2) (persoane) A face să se descărneze. /des- + carne

IUFT n. piele groasă tăbăcită de bovine, din care se fac fețe de încălțăminte. [Monosilabic] /rus. juft

RECROMÁRE s. f. tăbăcire cu crom a pieilor deja tăbăcite. (< recroma)

CILINDRÁRE (‹ fr.) s. f. 1. Operație de compactare și de nivelare efectuată pentru îndesarea pietrelor din macadamuri și a pămîntului, pentru nivelarea patului șoselei etc. Se execută cu tăvălugul sau cilindrul compresor prin treceri repetate. 2. Operație de realizare a luciului la o piele netedă, tăbăcită vegetal.

ZĂCĂTOÁRE, zăcători, s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii, deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)toare.

VAȘÉTĂ s. f. piele de taurine tăbăcită vegetal. – Din fr. vachette.

ȘEVRÉTĂ, șevrete, s. f. piele de ovine tăbăcită cu săruri minerale, caracterizată prin finețe, moliciune, elasticitate, netezime și prin rezistență relativ redusă, servind la confecționarea fețelor de încălțăminte pentru femei și copii. – Din fr. chevrette, germ. Chevrette.

LEZÁRD s. n. (Franțuzism) piele de șopârlă tăbăcită. [Pr.: lezar] – Din fr. lézard.

DEPILÁ, depiléz, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2. A îndepărta părul de pe corp sau de pe față (smulgându-l sau distrugându-l cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanțelor depilatoare), în scop igienic sau estetic; a epila. – Din fr. dépiler, lat. depilare.

BIZÓN s.m. Animal sălbatic, asemănător unui bou sălbatic, astăzi pe cale de dispariție. V. bour, zimbru. // s.n. pielea acestui animal tăbăcită; imitație a ei. [Pl. -ni, (s.n.) -nuri. / < fr. bison].

LEZÁRD s.m. (Franțuzism) Șopârlă. // s.n. piele de șopârlă tăbăcită. [< fr. lézard].

cordován (cordováne), s. n. – piele de capră tăbăcită. It. cordovano, mag. kordovány (sec. XIX).

LEZÁRD I. s. m. șopârlă. II. s. n. piele de șopârlă tăbăcită. (< fr. lézard)

VAȘÉTĂ s. f. piele de vițel tăbăcită vegetal, pentru șters automobile sau mobilă. (< fr. vachette)

IUFT s. n. piele groasă de bovine tăbăcită vegetal cu coajă de stejar și de mesteacăn și impermeabilizată cu ulei de mesteacăn, întrebuințată pentru fețe de încălțăminte. – Din rus. iuft.

TĂBĂCÍT², -Ă, tăbăciți, -te, adj. (Despre piele) Care a fost transformat, cu ajutorul tananților, într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură. ♦ Fig. (Despre pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt; bătătorit de muncă; bătucit, înăsprit. – V. tăbăci.

BOX² n. piele de bovine special tăbăcită, folosită pentru confecționarea fețelor la încălțăminte. /<fr., engl. box

BOX² s.n. piele de vițel special tăbăcită, din care se fac pantofi, ghete etc. [Pl. -xuri. / < engl., fr. box-calf].

írhă s.f. (reg.) piele subțire și albă tăbăcită, ierhă.

săftiéle s.f. pl. (reg.) piei de capră fine, tăbăcite vegetal; saftiene.

BOX² s. n. piele de vițel special tăbăcită, pentru pantofi, ghete etc. (< engl. box/-calf/)

MAROCHÍN s. n. piele fină de capră tăbăcită vegetal; material care imită o astfel de piele. (< fr. maroquin, it. marochino)

TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. – Din tăbăcar + suf. -esc.

TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc.

TĂBĂCÍT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre piei) Care a fost supus procesului de tăbăcire. 2) fig. (despre pielea omului, mâini, față) Care este înăsprit de acțiunea unor factori externi (vânt, soare etc.). /v. a tăbăci

GELATÍNĂ, gelatine, s. f. 1. Substanță proteică coloidală preparată prin fierbere din oase, cartilaje etc., cu diferite întrebuințări practice. 2. Produs de cofetărie preparat din sirop de fructe sau dintr-o cremă dulce, închegată cu foi de gelatină (1). 3. piele crudă pregătită pentru a fi tăbăcită. – Din fr. gélatine.

MEȘÍNĂ, meșine, s. f. piele de oaie sau de capră, tăbăcită (folosită pentru căptușirea încălțămintei, a articolelor de marochinărie, la legătoria de cărți etc.). – Din tc. meșın.

ÉRHĂ s. f. (Reg.) piele de vițel foarte subțire, bine tăbăcită, care se aplică pe bundițe și pe care se brodează flori. – Din pol. jercha, magh. irha.

TELETÍN, teletinuri, s. n. (Reg.) piele (de bou sau de cal) tăbăcită cu materii vegetale. – Din scr. teletin.

A CÂRNOSÍ ~ésc tranz. 1) rar A rupe în bucăți (cu mâinile, cu colții, cu ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. 2) (piei de animale) A pregăti pentru tăbăcit, înlăturând rămășițele de carne. /Orig. nec.

MEȘÍNĂ ~e f. piele de oaie sau de capră tăbăcită, folosită, mai ales, la căptușirea încălțămintei. /<turc. meșin

MAROCHÍN s.n. piele de oaie, de capră etc. tăbăcită într-un anumit fel pentru a căpăta lustru și finețe; material care imită o astfel de piele. [Var. marochină s.f. / cf. fr. maroquin, it. marocchino < sp. marroquin – marocan].

CORDOVÁN s. n. piele de capră sau de oaie tăbăcită fin după anumite procedee practicate la Cordoba. (< it. cordovano)

CHAMOIS [pr.: șamoá] n. piele naturală (de căprioară, de miel etc.) tăbăcită printr-un procedeu special, având diferite întrebuințări (ca filtru de benzină). /Cuv. fr.

CHAMOIS [ȘA-MOÁ] s. n. piele de căprioară, cerb, miel sau oaie, tăbăcită printr-un procedeu special, pentru unele confecții, la spălatul obiectelor metalice și ca filtru de benzină. (< fr. chamois)

sinăluít s.n. (reg.) răzuirea pieilor cu sinălăul (v.) înainte de a fi tăbăcite.

ARGĂSÍT², -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.

CHAMOIS s. n. piele de căprioară, de cerb, de miel sau de oaie, tăbăcită printr-un procedeu special și folosită pentru unele confecții, pentru spălatul obiectelor metalice și ca filtru de benzină. [Pr.: șamuá] – Cuv. fr.

MAROCHÍN s. n. piele de capră sau, rar, de oaie sau de vițel, tăbăcită vegetal pentru a căpăta lustru și finețe; cordovan. [Var.: marochínă s. f.] – Din fr. maroquin, it. marochino.

TĂBĂCÍT adj. argăsit, (reg.) crușit, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubit. (Piei ~.)

MAROCHÍN ~e n. piele subțire și fină de capră (mai rar de oaie), tăbăcită cu extracte vegetale și folosită la confecționarea unor articole de galanterie și de încălțăminte; saftian. [Pl. și marochinuri] /<fr. maroquin, it. marochino

TOVÁL, tovaluri, s. n. 1. piele de vacă, de vițel, de porc sau de cal, de culoare naturală, tăbăcită cu substanțe vegetale ori sintetice, din care se confecționează încălțăminte rezistentă. 2. Fig. (Fam.) Obraz (gros) al unei persoane (fără caracter). – Din ucr. tovar.

TĂBĂCÍRE s. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcit, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (~ pieilor.)

tabác (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor); tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s. f. (argăseală); tăbăcit, s. n. (argăsit); tăbăcăreasă, s. f. (Mold., un anumit joc de cărți).