A ARGASI ~esc tranz. (piei de animale) A trata cu tananti (pentru a da insusirile necesare); a dubi; a tabaci. /<ngr. argasa

A CARNOSI ~esc tranz. 1) rar A rupe in bucati (cu mainile, cu coltii, cu ghearele etc.); a sfasia; a sfarteca. 2) (piei de animale) A pregati pentru tabacit, inlaturand ramasitele de carne. /Orig. nec.

A CENUSARI ~esc tranz. (piei de animale) A trata cu solutie de lapte de var si lesie (pentru a indeparta parul si epiderma). /Din cenusa

A DUBI ~esc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananti pentru a da insusirile necesare; a tabaci; a argasi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi in batai; a snopi; a toropi; a stalci; a stropsi; a tabaci; a facalui; a ucide. 3) (plante textile) A tine in apa pentru a separa fibrele de tulpina; a topi; a mura. /<ucr. dybyty

A PARUI ~iesc tranz. fam. 1) (piei de animale) A prelucra inlaturand parul sau blana (prin mijloace chimice). 2) A bate tragand de par; a f****i; a tarnui. /par + suf. ~tor

A SAMIZA ~ez tranz. (piei de animale) A prelucra cu untura de peste. /<fr. chamoiser

A TABACI ~esc tranz. (piei de animale) 1) A trata cu tananti (pentru a da insusirile necesare); a dubi; a argasi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi in batai; a snopi; a toropi; a stalci; a stropsi; a facalui. /Din tabac

A VLAGUI ~iesc tranz. 1) A face sa se vlaguiasca. 2) (piei de animale) A prelucra intr-o tabacarie. /vlaga + suf. ~ui

BIZON, bizoni, s. m. 1. animal rumegator salbatic din subfamilia bovinelor, cu fruntea mare, bombata, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicati decat crupa, cu o coama deasa (Bison bison). 2. pielea tabacita a acestui animal; piele de vitel tabacita care imita pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison.

BLANA, blani, s. f. I. 1. Parul sau lana care acopera pielea unor animale. ♦ piele de animal cu par cu tot, prelucrata. 2. Haina imblanita; haina confectionata din blana (I 1). II. (Pop.) Scandura groasa. [Pl. si: (I) blanuri] – Din bg. blana.

CAPUSA, capuse, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se infig in pielea animalelor si a omului si se hranesc sugandu-le sangele (Ixodes); (si la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i in gusa, si-n capusa, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gandeste. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de vita, din care se dezvolta coardele si rodul; ochi¹. – Cf. alb. kepushe.

INCRUSIT, -A, incrusiti, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argasit². 2. Inrosit; p. ext. patat (cu sange). – V. incrusi.

piele s. f., g.-d. art. pielii, (la animale) pieii; pl. piei

BLANA¹ blani f. 1) Strat (des) de par sau de lana, care creste pe pielea unui animal. 2) piele de animal cu par cu tot, prelucrata. [G.-D. blanii] /<bulg. blana

CAPUSA ~e f. 1) Insecta parazita din clasa arahnidelor care se infige in pielea animalelor sau a oamenilor si se hraneste cu sange. 2) fam. Mugur de vita de vie; ochi. /Cuv. autoht.

CORIINA s.f. (Biol.) Proteina din stratul intermediar al pielii animalelor, care leaga fibrele de colagen. [< fr. coriine].

PANSAJ s.n. Curatirea de murdarie a pielii animalelor cu tesala si cu peria. [< fr. pansage].

IXOD, -A, ixozi, -de, s.m. si f. 1. S.m. Acarian parazit care se infige in pielea animalelor si a omului, hranindu-se cu sange; capusa. 2. S.f. pl. Gen de capuse de talie mare, cu corpul plat, cand sunt nemancate si care devine bombat, cand sunt satule; parazite. (cf. fr. ixode/s/, gr. ixodes = lipicios)

ECARISA vb. I. tr. 1. A taia busteni pentru a-i transforma in piese prismatice. 2. A lua pielea animalelor moarte, a jupui. [Dupa fr. equarrir].

sintari, sintaresc, vb. IV (reg.) 1. a practica meseria de hingher. 2. (despre pielea animalului) a jupui.

STAMPILA s.f. 1. Piesa fixata pe un maner si purtand gravat un semn, o inscriptie sau o emblema, care se aplica pe un act spre a-i da valabilitate; semnul astfel imprimat. 2. Semn pus pe marfuri sau pe pielea animalelor pentru a arata provenienta, apartenenta etc.; marca. [Var. stampila s.f. / < it. stampiglia, cf. germ. Stempel, fr. estampille, sp. estampilla].

ECARISA vb. tr. 1. a taia busteni, piatra pentru transformarea lor in piese prismatice. 2. a lua pielea animalelor moarte, a jupui. (dupa fr. equarrir)

PANSAJ s. n. curatirea pielii animalelor cu tesala si peria; tesalat. (< fr. pansage)

STAMPILA s. f. 1. piesa fixata pe un maner si purtand gravat un semn, o inscriptie sau o emblema, care se aplica pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat. 2. semn pus pe marfuri sau pe pielea animalelor pentru a arata provenienta, apartenenta etc.; marca. (< fr. estampille, dupa it. stampiglia)

scongs s. m. – pielea animalului numit si puturos. Engl. skunk, prin intermediul germ. Skunk, cf. rus. skongs, skungs.

AMARAH AL ~, oras in SE Iraqului, port pe stg. Tigrului, in C. Mesopotamiei; 131, 8 mii loc. (1985). Tesaturi de bumbac, prelucrarea argintului. Centru comercial (lina, piei, animale).

BENGUELA [benghela] 1. Golf larg al Oc. Atlantic, pe coasta Angolei, strabatut de apele curentului cu acelasi nume. 2. Curent rece in Oc. Atlantic, ramura de N a Curentului Vinturilor de Vest, care scalda coastele Africii Occidentale. Viteza: 0,9 km/h. Temp. apei: 15-22ºC (iarna) si 19-26ºC (vara). 3. Oras in V Angolei, port. la Oc. Atlantic; 155 mii loc. (1983). Expl. de argint. Ind. alim. (conserve de peste). Ciment. Export de fildes, cauciuc, cafea, animale, piei. Fundat in 1617.

ARGASI, argasesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea animalelor in solutii speciale pentru a o face trainica, supla si impermeabila; a tabaci. – Ngr. argazo (aor. argasa).

CAPUSA, capuse, s. f. I. Animal parazit din clasa arahnidelor, care se infige in pielea animalelor si se hraneste sugandu-le sangele (Ixodes ricinus). ◊ Expr. Ce-i in gusa, si-n capusa, se zice despre un om sincer, care spune tot ce gandeste. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de vita, din care se dezvolta coardele si rodul; ochi. – Comp. alb. kepushe.

blana f. pl. e si ani (vsl. blana, bolna, de unde vine ceh. nsl. blana, pelita, pele, pol. blona, pelita, dial. „geam” [ca odinioara tipla tinea loc de geam], rut. bolona, crestatura pe copaci, boloni si boloni, coaja moale, o-boloni, scoarta tinara. De aci s’a dezvoltat int. de „oblon”, adica „geam de tipla, geam, geam de lemn, capac de fereastra”. D. rom. vine bg. oblon, oblon. Int. de „scindura” s’a dezvoltat tot de aci, adica „scindura de captusit, de acoperit” o fereastra). 1) Pelea animalelor cu paru pe ia. Haina blanita (malotea, suba, cojoc). Pl. blanuri, feluri de blani (pei). 2) Munt. vest. Olt. Suc. Scindura: atunci nu se imbracau usorii in blani (Sez. 36, 31). Adv. A zacea blana, a zacea intins la pamint. V. palanca 1.

CANAT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua parti ale unei piei de animal taiate in jumatate, de-a lungul spinarii. 2. Fiecare dintre partile mobile din care este alcatuita o usa, o poarta, o fereastra etc. 3. Toc², pervaz de usa. – Din tc. kanat.

FOALE, foale, s. n. 1. Aparat care foloseste la comprimarea si la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereti plisati, actionata prin manere sau printr-un sistem de parghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonica etc.). ♦ Sac primitiv facut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

SANT, santuri, s. n. 1. Sapatura lunga si ingusta facuta pe ambele parti ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice sapatura in forma de mai sus, facuta pentru scurgerea apei, pentru ingroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului intre doua suprafete de pamant etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la sant = a se risipi, a se prapadi. 2. Transee. ♦ (In evul mediu) Fortificatie de forma unui canal adanc si lat (uneori plin cu apa), care imprejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestatura sau scobitura in forma de sant (1), la diferite organe sau piese de masini, in scoarta unor arbori, in pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze

CORIUM s. n. Strat de piele la animale cuprins intre epiderma si stratul adipos subcutanat, format in cea mai mare parte dintr-un tesut conjunctiv si care, dupa o prelucrare corespunzatoare, se transforma in piele tabacita. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat.

EPIZOAR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care traiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (si la sg.) animal care face parte din aceasta categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. epizoaire.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) taia cu briciul sau cu masina de ras parul, barba sau mustatile de la radacina; a (se) barbieri. ◊ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fara sapun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Sa-mi razi (sau sa-mi radeti) mustata, se spune pentru a arata ca esti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curata parul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peste. 2. Tranz. A razui, a inlatura un strat subtire de deasupra unui lucru. ♦ A sterge, a indeparta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe razatoare pentru a marunti. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a sterge de pe fata pamantului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palma = a da cuiva o palma. [Perf. s. rasei, part. ras] – Lat. radere.

COLEIRE s. f. Operatie de indepartare a parului de pe pieile unor animale prin aplicarea unei substante depilatoare. – Et. nec.

TANEA, tanele, s. f. (Inv.) Bucata de blana sau de piele de animal. – Din tc. tāne.

CRUSIT, -A, crusiti, -te, Adj. (Reg.) 1. (Despre pielea unui animal) Argasit. 2. Inrosit; p. ext. patat (cu sange). – V. crusi.

BIZON ~i m. 1) Mamifer de talie mare, asemanator cu zimbrul, cu parul cafeniu-inchis, fruntea mare, bombata si coarnele scurte. 2) pielea acestui animal. /<fr. bison

BLANA³ blanuri f. Haina confectionata din piele de animal prelucrata. [G.-D. blanii] /<bulg. blana

CANAT² ~e n. Fiecare dintre cele doua parti ale unei piei de animal taiate de-a lungul spinarii. /<turc. kanat

PERGAMENT ~e n. 1) piele de animal prelucrata special, pe care se scria in trecut. 2) Text scris pe astfel de piele. 3) Hartie putin transparenta prin care nu razbate grasimea sau umezeala, intrebuintata, mai ales, ca ambalaj pentru produse alimentare. /<lat. pergamentum, germ. Pergament

SAGNA ~e f. 1) Rana produsa de ham sau de sa pe corpul unui animal. 2) Semn facut pe pielea unui animal cu fierul inrosit pentru a-l putea recunoaste; danga. /<sb., ucr. sadno

BIZON s.m. animal salbatic, asemanator unui bou salbatic, astazi pe cale de disparitie. V. bour, zimbru. // s.n. pielea acestui animal tabacita; imitatie a ei. [Pl. -ni, (s.n.) -nuri. / < fr. bison].

ECORSEU s.n. Reprezentare a unui om sau animal fara piele pentru studierea musculaturii. [< fr. ecorche].

EPIZOAR s.n. Parazit care traieste pe pielea altui animal. [Pron. -zo-ar. / cf. fr. epizoaire].

MANIAMENT s.n. Loc de depozitare a grasimii sub pielea unui animal. [< fr. maniement].

smulturi, smulturesc, vb. IV (reg.; despre animale sau pielea acestora) a smulge lana sau parul; a curata de parul sau de lana de prisos.

ECORSEU s. n. reprezentare a unui om sau animal fara piele, pentru studierea musculaturii. (< fr. ecorche)

EPIZOAR s. n. parazit pe pielea altui animal. (< fr. epizoaire)

MANIAMENT s. n. loc de depozitare a grasimii sub piele la animale. (< fr. maniement)

SAMIZA vb. tr. a tabaci pieile de animale cu untura de peste. (dupa fr. chamoiser)

BERBERA, oras in N Somaliei, port la G. Aden; 65 mii loc. (1983). Aeroport. Expl. de gips si anhidrit. Export de animale si piei. Ciment. Pescuit.

BLANA, (I 1, 2, II) blani, (I 2,3) blanuri, s. f. I. 1. piele de animal (viu), cu par mult si des. 2. piele de animal cu par cu tot, prelucrata. 3. Haina imblanita. II. Scandura groasa. – Bg. blana.

CANAT¹, canate, s. n. Fiecare dintre partile unei piei de animal taiate in jumatate, de-a lungul spinarii.

IMPAIAT, -A, impaiati, -te, adj. (Despre animale) A carui piele jupuita a fost umpluta cu paie pentru a-i da infatisarea naturala. [Pr.: -pa-iat] – V. impaia.

ECARISA, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A taia busteni pentru a-i transforma in scanduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. equarrir.

MANIAMENT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal in care se depune de preferinta grasimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

LAMANTIN, lamantini, s. m. Gen de mamifere cetacee asemanatoare cu foca, care traiesc in regiunile tropicale din America si din Africa, vanate pentru carnea, grasimea si pielea lor (Manatus); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lamantin.

ECORSEU, ecorsee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal jupuit de piele, servind sculptorilor si pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. ecorche.

SINELUI, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curata cu sinalaul parul de pe pieile tabacite ale animalelor. – Din magh. szinelni

STROPIT², -A, stropiti, -te, adj. Acoperit, presarat, improscat cu stropi (1). ♦ Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele pasarilor) Cu puncte sau cu pete mici de alta culoare. ♦ Impestritat, inflorat. – V. stropi.

CALOZITATE ~ati f. 1) (la om si la unele animale) Portiune de piele intarita si ingrosata sub actiunea unor factori externi nocivi; batatura. 2) (la plante) Proeminenta dura pe suprafata frunzelor, semintelor etc. /<fr. callosite, lat. callositas, ~atis

ECORSEU ~e n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal jupuit de piele, in vederea unui studiu anatomic al musculaturii de catre sculptori si pictori. /<fr. ecorche

PIELICICA ~ele f. (diminutiv de la piele) Blana de animal (in special de miel). [G.-D. pelicelei; Var. pielicea] /piele + suf. ~icica

pielhoaca s.f. (reg.) 1. piele mare de animal. 2. (deprec.) vita sau cal foarte slab. 3. (deprec.; fig.) femeie batrana; hoasca.

scutos, -oasa, adj. (inv.; despre animale sau despre pielea lor) care este acoperit cu scuturi (cu placi chitinoase protectoare).

BURELET, bureleti, s. m. Cuta a pielii, la extremitatea membrelor animalelor, care are rolul de a forma unghiile sau copitele. – Din fr. bourrelet.

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdarie pe pielea omului sau a animalelor sau pe imbracaminte; jip¹; lip. 2. (Reg.) Jar¹. 3. (Reg.) Senzatie de arsura pe gat si pe esofag; jaragai (2). – Din bg. zeg.

JUPUI, jupoi, vb. IV. Tranz. 1. A indeparta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului; a beli. ♦ Spec. A separa pielea de pe corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. ♦ Refl. A se descuama. ♦ Tranz. si refl. A (se) juli. ◊ A curata un arbore de coaja. 2. Fig. A lua cuiva tot ce are; a jefui, a prada. [Var.: (reg.) jupi vb. IV.] – Din bg. zupia.

pieriTURA, pierituri, s. f. (Pop.) Om sau animal slab, fara vlaga. – pieri + suf. -tura.

EXUVIABIL, -A, exuviabili, -e, adj. (Despre animale) Care isi schimba pielea. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. exuviable.

SARCOPT, sarcopti, s. m. Parazit microscopic care traieste in galerii sapate in pielea oamenilor si a animalelor provocand scabia (Sarcoptes scabici). – Din fr. sarcopte.

ANTILOPA ~e f. 1) Mamifer rumegator sprinten, cu picioare lungi si subtiri, care traieste in tarile calde. 2) piele prelucrata a acestui animal. Pantofi de ~. /<fr. antilope

A BATATORI ~esc tranz. 1) (terenuri) A indesa (pentru a face drept si neted); a transforma in batatura; a batuci; a tapsi; a bate. 2) (terenuri cultivate sau acoperite cu vegetatie) A calca pe toata suprafata, distrugand plantele. 3) (pielea oamenilor si a animalelor) A face sa se batatoreasca; a batuci. /Din batatura

A SE BATATORI se ~este intranz. (despre pielea oamenilor si a animalelor) A se ingrosa intarindu-se sub actiunea unor factori externi nocivi; a face bataturi; a se batuci. /Din batatura

A BATUCI ~esc tranz. 1) (terenuri) A indesa pentru a face drept si neted; a transforma in batatura; a tapsi. 2) (pielea oamenilor si a animalelor) A face sa se batuceasca; a batatori. /a bate + suf. ~uc[i]

A SE BATUCI se ~este intranz. 1) (despre pielea oamenilor si a animalelor) A se ingrosa intarindu-se sub actiunea unor factori externi nocivi; a face bataturi; a se batatori. 2) (despre fructe, legume) A-si pierde integritatea si calitatile prin lovire sau indesare; a se nasadi. /a bate + suf. ~uc[i]

FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

SAMOA m. 1) Mamifer rumegator de talie medie, cu blana brun-neagra, avand coarne scurte si curbate; capra-neagra; capra de mun-te. 2) piele tabacita a acestui animal. /<fr. chamois

SAMOA s.m. Rumegator care traieste in muntii inalti ai Europei, pretuit pentru calitatea pielii sale tabacite; pielea tabacita a acestui animal. // adj. invar. (Fot.; despre hartie) De culoare galbena-deschisa, galbuie. [Scris si chamois. / cf. fr. chamois, germ. Chamois(papier)].

DERMATOZOONOZA s.f. Boala de piele provocata de paraziti animali. [Pron. -zo-o-. / < fr. dermatozoonose].

ANTILOPA s.f. Mamifer rumegator sprinten care traieste in tarile calde. ♦ pielea tabacita a acestui animal; imitatie a acestei piei. [< fr., engl. antilope].

cubla, cuble, s.f. (inv.) bucata de piele argasita din spinarea animalului.

EXUVIABIL, -A adj. (Despre animale) Care isi schimba pielea. [Pron. -vi-a-. / < fr. exuviable, cf. lat. exuvias – jupuire a pielii].

nojita, nojite, s.f. (pop.; mai ales la pl.) 1. curelusa sau siret din piele, din par de animale, din sfoara, din lana cu care se leaga opincile; tarsana, nojeala. 2. (reg. deprec.) cal slab si prapadit. 3. (reg.) legatoare subtire si ingusta; sfoara; curelusa care leaga portile imblaciului. 4. (reg.) gaurile de pe marginea opincii, prin care trec nojitele; gaurile din urechile oilor. 5. (reg.) planta medicinala cu frunze ca ale liliacului si cu flori albastre.

suras, -a, adj. (reg.; despre animale si pasari) cu pielea, parul, blana de culoare sura; cu penele sure; cenusiu, suran, sein.

SARCOPT s.m. Parazit microscopic care patrunde in pielea omului sau a animalelor, producand raia. [< fr. sarcopte, cf. gr. sarx – carne, koptein – a taia].

DERMATOZOONOZA s. f. boala de piele provocata de paraziti animali. (< fr. dermatozoonose)

EXUVIABIL, -A adj. (despre animale) care isi schimba pielea. (< fr. exuviable)

PELAGRA s. f. boala cronica provocata de o alimentatie insuficienta, lipsita de vitamine si proteine animale, manifestata prin inflamarea pielii, plagi pe corp, vomitari, diaree si tulburari psihice. (< fr. pellagre)

GRASIME, grasimi, s. f. 1. Substanta unsuroasa raspandita in tesuturile animale si in plante, formand, la om si la unele animale, primul strat de sub piele, care acopera muschii. 2. Pata de grasime (1). 3. Starea, insusirea unei fiinte grase (I 1). – Gras + suf. -ime.

IMPAIA, impaiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuita de pe un animal, spre a-i da acestuia infatisarea naturala. [Pr.: -pa-ia] – In + paie (dupa fr. empailler).

PATA, pete, s. f. 1. Urma lasata pe suprafata unui obiect de un corp gras, de o materie colorata, de murdarie etc., suprafata pe care se intinde o astfel de urma; substanta care a lasat aceasta urma. ♦ Portiune diferit colorata pe un fond de o culoare mai mult sau mai putin omogena. 2. Portiune pe corpul animalelor sau al pasarilor, unde parul sau penele sunt de alta culoare fata de rest. ♦ Particica a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate fata de rest. 3. Portiune de nuanta diferita (mai inchisa) care se observa cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A cauta (sau a gasi) pete in Soare = a cauta cu orice pret defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Fapta, atitudine, situatie etc. reprobabila, care stirbeste onoarea sau reputatia cuiva; rusine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fara (de) pata = curat, nevinovat; neprihanit, cast. – Et. nec.

SCABIE s. f. Boala parazitara a pielii, la oameni si la animale, produsa de un artropod, care se manifesta prin mancarime, iritatii, caderea parului etc.; raie. – Din lat. scabies.

ELEFANT, elefanti, s. m. Numele a doua animale mamifere din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasa si aspra, cu nasul modificat intr-o trompa mobila si cu colti foarte lungi de fildes (Elephas maximus si Loxodonta africana). – Din fr. elephant, lat. elephantus.

TATUAJ, tatuaje, s. n. 1. Tatuare; (concr.) desen care ramane pe piele dupa tatuare. 2. Marcare a animalelor cu semne imprimate in piele pentru recunoastere si identificare. [Pr.: -tu-aj] – Din fr. tatouage.

RAIE s. f. 1. (Pop.) Boala de piele la oameni si la animale, cauzata de un parazit si caracterizata prin aparitia unor bubulite (localizate mai ales intre degete) care produc mancarime; scabie. ◊ Expr. Se tine ca raia de om, se zice despre cineva de care nu mai poti sa scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni si animale rele, care provoaca multe necazuri; pacoste, napasta. 3. (In sintagma) Raia neagra a cartofului = boala a cartofului provocata de o ciuperca si manifestata prin aparitia unor excrescente moi, negre-brune, pe partile subterane ale plantei. [Pr.: ra-ie] – Lat. aranea.

A BELI ~esc tranz. pop. 1) (animale sacrificate) A curata de piele; a jumuli; a despuia; a jupui. 2) (copaci, ramuri) A curata de coaja; a coji; a jupui. ◊ ~ ochii a face ochii mari privind prosteste, cu mirare. /<sl. beliti

A DESPUIA despoi tranz. 1) A face sa se despoaie. 2) (persoane) A deposeda de tot ce are, cu forta; a prada; a jefui; a jecmani; a jupui. 3) (animale moarte) A curata de piele; a jumuli; a ecarisa; a jupui. 4) rar (arbori, plante etc.) A curata de coaja; a coji; a jupui. 5) (materiale dintr-un text, dosar sau dintr-o lucrare, publicatie) A extrage in vederea studierii sau intocmirii unui studiu stiintific; a excerpta. ◊ ~ scrutinul a extrage din urna buletinele de vot pentru a stabili rezultatele unei alegeri. [Sil. -pu-ia] /<lat. dispoliare

A ECARISA ~ez tranz. 1) (busteni) A taia, transformand in scanduri prismatice. 2) (animale moarte) A lipsi de piele; a jupui; a jumuli; a despuia. /<fr. equarrir

GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial

A IMPAIA ~iez tranz. (pielea jupuita de pe un animal sau de pe o pasare) A umple cu paie (pentru a-i reda forma specimenului viu). ~ un vultur. /in + pai

A JUMULI ~esc tranz. 1) (pasari taiate) A lipsi de pene si de puf prin smulgere; a peni. 2) (par) A smulge din radacina. 3) (animale moarte) A curata de piele; a beli; a jupui; a despuia; 4) fig. (persoane) A priva (de bani sau de alte bunuri materiale) prin exploatare sau prin sustragere; a jecmani; a jefui. /cf. ung. gymbalni

A JUPUI jupoi tranz. 1) (animale moarte) A curata de piele; a beli; a jumuli; a despuia 2) (arbori, plante) A curata de coaja; a coji. 3) fig. (persoane) A lipsi de avere; a prada; a jecmani; a jefui; a despuia. /<bulg. zupia

REPTILE s.f.pl. 1. Clasa a vertebratelor taratoare, ovipare, carnivore, cu temperatura corpului rece, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu corpul acoperit de o piele cu solzi; (la sg.) animal din aceasta clasa; sarpe; taratoare. 2. (Fig.) Cel care este gata sa se injoseasca pentru a parveni. [Sg. reptila. / < fr. reptiles, cf. lat. reptilis < repere – a se tari].

suran, -a, adj. (reg.) 1. (despre parul, blana animalelor sau penelor pasarilor) sur, cenusiu, gri, fumuriu. 2. (despre animale si pasari) care are pielea, parul, blana de culoare sura; cu penele sure; cenusiu, sein.

TATUAJ s.f. 1. Tatuare. ♦ (Concr.) Desen ramas pe piele dupa tatuare. 2. Marcare a animalelor cu semne imprimate in piele, pentru recunoastere si identificare. [Pron. -tu-aj. / < fr. tatouage].

TATUAJ s. f. 1. tatuare; desen ramas pe piele dupa tatuare. 2. marcare a animalelor cu semne imprimate in piele, pentru recunoastere si identificare. (< fr. tatouage)

pacea (pacele), s. f. – 1. (Inv.) pielea, blana de pe picioarele animalului. – 2. Fel de mincare preparat din picioare de vitel. – Mr. pacea, megl. pacea. Tc. paca (Seineanu, II, 279; Lokotsch 1601), cf. ngr. πατζας, alb., bg. paca, sb. pace.

IE, ii, s. f. 1. Bluza femeiasca caracteristica portului national romanesc, confectionata din panza alba de bumbac, de in sau de borangic si impodobita la gat, la piept si la maneci cu cusaturi alese, de obicei in motive geometrice, cu fluturi, cu margele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentata printr-o indoitura a pielii. – Lat. [vestis] linea.

BATATURA ~i f. 1) Loc batatorit din fata caselor (taranesti), unde nu creste iarba; curte. 2) Portiune de piele (pe corpul omului sau al animalelor) intarita si ingrosata sub actiunea unor factori externi nocivi. Palme pline de ~i. ◊ A calca (pe cineva) pe ~ a atinge (pe cineva) unde-l doare; a supara tare. 3) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obtine tesatura; bateala. ~ de lana. /<lat. battitura,

BOALA boli f. 1) Tulburare a starii normale a unui organism (uman sau animal); maladie; afectiune. ~ infectioasa. ~ epidemica. ~ de piele. ◊ ~a copiilor (sau neagra) epilepsie. ~ de zahar diabet. Boli profe-sionale boli care survin in urma exercitarii unei profesii. ~ mintala psihoza. A baga pe cineva in ~e a) a baga groaza in cineva; a speria pe cineva de moarte; b) a supara tare pe cineva. 2) fig. Obisnuinta anormala, nedirijata de vointa si de ratiune; inclinatie excesiva si condamnabila; viciu; patima. [G.-D. bolii; Sil. boa-la; Pl. si boale (in expresii)] /<sl. boli

BURDUF ~uri n. 1) Sac facut din piele netabacita sau din stomacul unor animale (oi, capre), folosit pentru pastratul sau transportul diferitelor produse (branza, faina, apa, vin etc.). ◊ A fi ~ de carte a fi foarte invatat; a avea multa carte; a fi toba de carte. A lega (pe cineva) ~ a lega strans incat sa nu poata face nici o miscare; a imobiliza complet; a lega fedeles; a lega cobza. A se face ~ (de mancare) a manca foarte mult; a se ghiftui; a se face bute de mancare. 2) Sac special, facut din piele de miel sau de ied, folosit drept depozit pentru aer la unele instrumente aerofone (cimpoi, armonica etc.). 3) Invelitoare din piele, pentru picioare, special amenajata in trasurile deschise. 4) Perete elastic pliant, din piele sau din panza cauciucata, care se monteaza pe laturile pasajului de comunicatie intre vagoanele de cale ferata. 5) pop. Stomac al animalelor erbivore; burduhan. /Orig. nec.

CAMELEONISM n. 1) Proprietate a unor animale de a-si schimba culoarea pielii conform mediului inconjurator, folosita ca mijloc de aparare. 2) fig. Schimbare a convingerilor unei persoane in functie de circumstante. [Sil. -le-o-] /cameleon + suf. ~ism

PATAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A PATA si A SE PATA. 2) (despre oameni) Care are pielea pigmentata pe unele portiuni. 3) (despre animale sau despre plante) Care are pete; cu pete. /v. a (se) pata

RAPAN n. 1) Boala contagioasa a pielii, asemanatoare cu raia, frecventa la animale (mai rar la oameni), cauzata de o ciuperca parazita. 2) Strat de murdarie pe piele. 3) Boala a plantelor agricole care se manifesta prin aparitia unor cruste pe tesuturi, incetinind sau oprind cresterea. /Orig. nec.

RAIE f. pop. 1) Boala contagioasa a pielii (la om si la unele animale) cauzata de un parazit, care se manifesta prin aparitia unor bubulite si prin mancarime puternica; scabie. ◊ A se tine ca raia (de om) se spune despre cineva, de care nu poti scapa usor. 2) Situatie complicata si neplacuta; belea. 3) depr. Fiinta care pricinuieste cuiva neplaceri; pacoste. [G.-D. raiei] /<lat. aranea

pieloteie, pielotei, s.f. (reg.) 1. piele (mai ales de ovine). 2. tesut animal cu aspect de foita, lama sau panza fina; membrana, pielcuta, pielusina, pielita. 3. carne de calitate inferioara (cu pielite, vine, tendoane). 4. excrescenta, chist; tumoare. 5. tesut vegetal subtire; membrana, epicarp. 6. panusa subtire crescuta pe stiuletii de porumbi, printre sirurile de boabe. 7. pojghita fina ce se formeaza pe suprafata unor alimente lichide (lapte, supa etc.).

mezdri (mezdresc, mezdrit), vb. – 1. (Trans.) A curata pielea de carne. – 2. A razui. – 3. (Despre animale) A roade iarba si frunzele, a coji ramurile. – 4. A se strica, a consuma, a risipi. – Var. mizdri. Sl. (cr., slov., rus.) mezdriti „a descarna”, din sl. mezo „carne” (Cihac, II, 194; Tiktin; Conev 66), care pare sa se fi confundat cu sl. mezdra „membrana” (Berneker, II, 45). – Der. mezdrea (var. mezdreala), s. f. (Trans., cutit, lopata).

nafea (nafele), s. f. – piele scoasa de pe burta unui animal. Tc. (per.) nafa (Seineanu, II, 267; Lokotsch 1531), cf. sb. nafa.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac facut din pielea netabacita (uneori din stomacul) unui animal (capra, oaie, bivol), in care se pastreaza sau se transporta branza, faina, apa etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte invatat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strans, incat sa nu se poata misca. (Reg.) A da pe cineva in burduful d******i = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mancare) = a manca foarte mult. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, in care se inmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Acoperitoare de piele care, in timp de ploaie, apara picioarele celor din trasura. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsa de restul incaltamintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din panza (cauciucata), asezat pe laturile puntii de comunicatie intre doua vagoane de calatori. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se intrebuinta in locul geamurilor. 6. (Reg.) Copca in gheata. [Var.: burduv, burduh, burdus s. n.].

ACARIOZA, acarioze, s. f. Nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni si la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose.

JUPUIT², -A, jupuiti, -te, adj. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre parti ale corpului) cu pielea luata; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) cojit. ♦ (despre lucruri) Ros, uzat. [Var.: (reg.) jupit, -a, adj.] – V. jupui.

PIELICICA, -EA, pielicele, s. f. Diminutiv al lui piele; pielisoara, pielusica. ♦ Blanita de miel sau de alt animal (mic). [Var.: pielcica, -ea s. f.] – piele + suf. -icica, -icea.

ZDOHNI, zdohnesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. (Despre fiinte) A inceta de a mai trai; a muri; a pieri. 2. (Depr.; despre persoane) A muri ca un animal.

MORVA, morve, s. f. Boala contagioasa la cai sau la alte animale, caracterizata prin ulceratii pe mucoasa nazala, pe piele si pe alte organe, si care se poate transmite si la om, fiind mortala; rapciuga. – Din fr. morve.

TRICOFITON ~i m. Ciuperca parazita care traieste pe pielea acoperita cu par a omului si a animalelor, provocand imbolnavirea tesuturilor infectate si caderea parului. /<fr. trichophyton

A ZDOHNI ~esc intranz. reg.1) (despre fiinte) A inceta de a mai trai; a muri; a pieri. 2) depr. (despre persoane) A muri ca un animal.

fund, funduri, s.n. (reg.) 1. pielea cea mai groasa de pe spinarea unui animal. 2. (inv.) teren, pamant.

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

BUBALINA, bubaline, s. f. (La pl.) Vite cornute inrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele in forma de semiluna, cu pielea groasa si cu parul negru; (si la sg.) animal care face parte din aceasta specie. – Din fr. bubalines.

TAPIR, tapiri, s. m. animal mamifer imparicopitat din zona tropicala, cu corpul masiv, pielea neteda, buzele si nasul prelungite intr-un fel de trompeta scurta (Tapirus americanus si indicus). – Din fr. tapir.

A NAPARLI ~esc intranz. 1) (despre ani-male, pasari) A-si schimba periodic parul, penajul sau pielea. 2) (despre par, penaj, piele) A cadea de pe corp (la anumite perioade). 3) glumet A incepe sa-i cada parul de pe cap. /<bulg. naparlja

POR s.m. 1. Mica deschizatura a pielii, prin care se elimina sudoarea. ♦ Orificiu la unele animale si plante inferioare (rime, pesti, ciuperci etc.). 2. Mic gol, gaura mica in masa unui corp solid. [< fr. pore, cf. gr. poros – trecere].

TAXIDERMIE s.f. Arta a impaierii animalelor vertebrate. [< fr. taxidermie, cf. gr. taxis – ordine, derma – piele].

POR¹ s. m. 1. mic orificiu al pielii, prin care se elimina sudoarea. 2. orificiu la unele animale si plante inferioare. 3. mic gol in masa unui corp solid. (< fr. pore, lat. porus, gr. poros)

TERITORIU s. n. 1. spatiu geografic determinat prezentand o unitate fizica sau politica. ◊ portiune de pe glob, incluzand uscatul, subsolul, apele si spatiul aerian de deasupra lor, care se afla sub suveranitatea deplina si exclusiva a unui stat. 2. spatiu limitat care asigura necesitatile de supravietuire, alimentare si aparare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, muschi si portiuni ale pielii in care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat. territorium, fr. territoire)

PATAT, -A, patati, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdarie; murdar, murdarit, manjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentata diferit pe unele portiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentata diferit pe unele portiuni. ♦ (Despre animale si plante) Care are portiuni de alta culoare pe un fond omogen colorat; baltat, pestrit. 2. Fig. Pangarit, profanat; compromis, dezonorat. – V. pata.

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

CROI², croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A taia un material dupa forma si masura indicata sau dupa un contur desenat in prealabil, pentru a obtine piese ce urmeaza a fi asamblate in vederea confectionarii unui obiect. 2. Tranz. A planui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicatii, de planuri etc.; a incepe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciuna. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o sosea etc., inlaturand obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om (facandu-i dungi sau vanatai pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; in expr.) A o croi la fuga = a fugi in cea mai mare graba (spre a scapa de o primejdie). – Din sl. krojiti.

SA, sei f. 1) Piesa de harnasament confectionata din piele, care se fixeaza pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru sederea comoda a calaretului. ◊ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria vointa. A se tine tare in ~ a fi stapan pe situatie; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea gainii. ◊ ~ua turceasca scobitura in osul sfenoid, in care se afla glanda hipofiza. 4) Forma de relief reprezentand o depresiune intre crestele unui lant muntos, servind adesea si ca trecatoare. [Art. saua; G.-D. seii] /<lat. sella

PIGMENT¹ s. m. 1. substanta organica colorata in celulele pielii si unele tesuturi. ♦ nti biliari = pigmenti produsi in organismul animal si localizati in vezica biliara. 2. pulbere minerala colorata, folosita in industria lacurilor si a vopselelor, a materialelor plastice etc. (< fr. pigment)

VENTUZA s. f. 1. organ de fixare la unele animale parazite. 2. paharel special de sticla ce se aplica pe piele dupa ce s-a rarefiat aerul din el prin caldura pentru a provoca o mica congestie locala cu efect curativ. 3. aparat in forma de clopot cu care se scoate aerul ce impiedica circulatia apei intr-o conducta. 4. (poligr.; pl.) mici piese montate pe o bara, care prin depresiune absorb coala de hartie, iar prin presiune o depun la semnele masinii de imprimat. (< fr. ventouse)

ANTRAX s. n. Boala infectioasa (la animale si oameni) manifestata prin abcese care cuprind toate straturile pielii; dalac. – Fr. anthrax (< gr.).

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

URZICAT, -A, urzicati, -te, adj. Care are pielea iritata, basicata de urzici (sau de alte plante ori de animale). – V. urzica.

URZICATURA, urzicaturi, s. f. Iritatie a pielii in urma atingerii cu urzici, cu alte plante sau cu animale urticante. – Urzica + suf. -atura.

NAPARLI, naparlesc, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A suferi o naparlire; a-si schimba parul, penele sau pielea; (despre par, pene, piele) a cadea de pe corp in cursul naparlirii. – Din bg. naparlja.

GELATINA ~e f. 1) Substanta sub forma de gel, obtinuta din tesuturile animale, avand diverse intrebuintari (in industria alimentara, textila, a hartiei etc.). 2) piele cruda supusa prelucrarii inainte de tabacire. /<fr. gelatine

HIPOPOTAM ~i m. animal exotic, erbivor nerumegator, de talie mare, avand cap masiv si piele groasa, lipsita de par, care traieste mai ales in apa. /<fr. hippopotame

elefant (elefanti), s. m. – 1. animal mamifer, cel mai mare dintre cele terestre de astazi, cu pielea groasa, trompa si colti de fildes. – 2. (Arg.) Bilet de o mie de lei. – 3. (Arg.) Persoana care plateste mereu. – Var. alifant. Mr. elefandu. Fr. elephant. Var., mai ales cu sensurile 2 si 3; in mr., din ngr. ἐλέφαντας.

MEMBRANA, membrane, s. f. 1. Nume dat tesuturilor animale sau vegetale, subtiri si suple, foarte diferite ca structura, care captusesc, imbraca, leaga, sustin sau delimiteaza anumite organe sau parti de organe; piele subtire; pielita. ♦ Diferentiere protoplasmatica sau celulozica, care inveleste si limiteaza celula animala si cea vegetala. 2. (Fiz.) Corp subtire flexibil, care prin v******e, poate produce sau transmite sunete, fiind intrebuintat la telefon, la microfon si la alte aparate acustice sau de percutie. 3. Corp subtire folosit pentru a separa doua medii; diafragma. 4. (Inv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane.

SCABIE f. Boala contagioasa a pielii, cauzata de o infectie parazitara, frecventa la om si la (unele) animale, care se manifesta prin aparitia pe corp a unor bubulite si prin mancarime puternica. [ G.-D. scabiei; Sil. -bi-e] /<lat. scabies

PROTEU s.m. 1. Zeu marin care avea darul prevestirii si putea lua dupa voie diferite forme. ♦ animal amfibiu, intalnit numai in apele din regiunile carstice din Balcani, cu pielea alba si cu branhiile externe, care se mentin si la adult. ♦ Gen de bacterii in forma de bastonase, polimorfe. 2. (Liv.) Om schimbator, nestatornic, care isi schimba necontenit parerile. [Cf. fr. protee, proteus, lat. Proteus].

PROTEU s. m. 1. animal amfibiu, in apele din regiunile carstice din sud-estul Europei, cu pielea alba si cu branhiile externe care se mentin si la adult. 2. bacterie bastonas, polimorfa, in produsele de putrefactie animala. 3. om schimbator, nestatornic, care isi schimba necontenit caracterul, parerile, atitudinile. (< fr. protee, lat. proteus)

CICAR, cicari, s. m. animal vertebrat acvatic inferior, asemanator cu un peste care traieste ca parazit pe pielea unor pesti (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec.

VIERME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguiet, de obicei cu o piele lucioasa, care traiesc in sol, in apa sau ca parazite pe plante si pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de matase = larva a unor fluturi care produc gogosile de matase si care se hranesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inima = a fi chinuit de griji. A trai ca viermele in hrean (sau in radacina hreanului) = a duce (si a se deprinde cu) o viata grea. A avea viermi (neadormiti) = a fi fi neastamparat, a nu-si gasi locul. A-l manca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte lenes si murdar. – Lat. vermis.

RINOCER, rinoceri, s. m. Nume dat la doua genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa si Asia, cu pielea aproape lipsita de par, cu unul sau cu doua coarne in frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinoceros, lat. rhinoceros.

OSTRACODERMI s.m.pl. Subclasa de vertebrate fosile lipsite de maxilarul inferior, cu corpul plat sau fusiform, acoperit cu scuturi osoase puternice; (la sg.) animal din aceasta subclasa. [Sg. ostracoderm. / < fr. ostracodermes, cf. gr. ostrakon – cochilie, derma – piele].

ECHINODERME s.n.pl. Increngatura din care fac parte animale marine nevertebrate acoperite cu spini, al caror tesut dermic secreta un schelet calcaros; (la sg.) animal din aceasta increngatura. [Sg. echinoderm. / < fr. echinodermes, cf. gr. echinos – arici, derma – piele].

URZICA, urzic, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) produce o usturime dureroasa (si o basicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzica.

SALAMANDRA, salamandre, s. f. animal batracian asemanator cu soparla, cu picioarele scurte si indreptate in laturi si cu pielea neagra patata cu galben, care secreta o substanta protectoare iritanta (Salamandra salamandra). – Din fr. salamandre, lat. salamandra.

spanjini, spanjinesc, vb. IV (reg.; despre animale si corpul lor) a trata diferite boli infigand un fir de spanz sub piele; a spanzui.

HIPODERMOZA, hipodermoze, s. f. Boala parazitara a animalelor rumegatoare mari, provocata de larvele unei muste care se localizeaza in straturile profunde ale pielii. – Din fr. hypodermose.

FIBRA ~e f. 1) Fir subtire si lung de origine vegetala, animala sau produs pe cale sintetica; filament. 2) Formatie organica filiforma din componenta unui tesut vegetal sau animal. ~ lemnoasa. ~ musculara. 3) Material rezistent, obtinut din celuloza, intrebuintat ca izolant si ca imitatie de piele. ◊ ~ optica fibra speciala de sticla, folosita pentru transmiterea informatiilor. /<fr. fibre, lat. fibra

PIELITA, pielite, s. f. 1. piele (1) subtire, fina, delicata; (p. spec.) pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subtire, cornos, care margineste unghia. 2. Nume generic pentru tesuturile animale subtiri (si elastice), cu aspect de foita, lama sau panza fina, care captusesc, imbraca, sustin, separa sau formeaza anumite organe sau parti de organe; membrana. 3. Tesut vegetal subtire care acopera, separa sau leaga unele parti ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrana artificiala care formeaza invelisul mezelurilor preparate din tocatura. 5. Pojghita fina care se formeaza pe suprafata unor lichide. – piele + suf. -ita.

PAHIDERM, pahiderme, s. n. Denumire generica data mai multor mamifere erbivore masive, cu pielea foarte groasa, cu par putin, cu pantecele mare si cu picioarele terminate cu copite. ◊ (Adjectival) animal pahiderm. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana lipsita de bun-simt, obraznica. [Var.: pachiderm s. n.] – Din lat. pachyderma, fr. pachyderme.

FAVUS n. Boala contagioasa a pielii, cauzata de o ciuperca parazita, care se manifesta prin caderea parului la om si la animale, a penelor la pasari. /<fr. favus

BATRACIENI s.m.pl. Clasa de vertebrate amfibii, cu pielea neteda, respiratie branhiala, ovipare si cu dezvoltarea prin metamorfoza, avand ca tip broasca; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Pron. -ci-eni, sg. batracian, cf. gr. batrachos – broasca].

PLAVIT, -A, plaviti, -e, adj. 1. (Despre parul sau lana animalelor) De culoare alba-galbuie sau alba-cenusie; (despre animale) care are parul sau lana de culoare alba-galbuie sau alba-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea alba si cu parul blond; (despre parul oamenilor) blond; plaviu. 3. (Reg.; in sintagma) Vita plavita = varietate de vita de vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are parul de culoare (alba-)galbuie” < sl.) + suf. -it.

DRAGON¹ s.m. 1. animal fabulos inchipuit cu aripi de vultur, gheare de leu si coada de sarpe. ♦ Reprezentare plastica a acestui animal. 2. Soparla tropicala care traieste pe copaci si care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 3. Numele unei constelatii din emisfera boreala, alcatuita dintr-un sir lung de stele. [< fr. dragon].

BIZON, bizoni, s. m. 1. animal rumegator din subfamilia bovinelor, specific pentru America de Nord, azi pe cale de disparitie (Bos bison). 2. piele de bizon (1) tabacita; piele de vitel tabacita care imita pielea bizonului. – Fr. bison (lat. lit. bison, -ontis).

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Tesutul muscular al corpului omenesc si al animalelor, impreuna cu tesuturile moi la care adera. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A taia in carne vie = a) a taia, a lovi din plin, fara mila; b) a curma fara crutare un rau, a stirpi raul de la radacina. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibila din corpul unor mamifere, pasari, pesti, crustacee etc. ♦ C. congelata = c. inghetata la o temperatura cuprinsa intre -12 si -20ºC, in vederea conservarii ei pe o perioada mai lunga (pina la c. sase luni). C. refrigerata = c. racita la o temperatura cuprinsa intre +4 si -2ºC, pentru a-si pastra calitatile initiale pe o perioada scurta (pina la trei saptamini). Extract de c. = solutie concentrata de substante nutritive, fara grasimi si albumine, obtinuta prin tratarea carnii slabe cu apa la temperatura de cel putin 90ºC, urmata de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioara a pieilor, opusa fetei acestora. 4. Partea comestibila a unor fructe si legume; pulpa (3).

MEMBRANA ~e f. 1) Tesut subtire si suplu, animal sau vegetal, cu structura variata, care acopera, uneste, sustine sau delimiteaza anumite celule, organe sau parti de organe; piele subtire. ~ fibroasa. ~ celulara. 2) Corp subtire, in forma de foaie, care separa doua medii. 3) Corp subtire si foarte flexibil, care, vibrand, produce sau transmite sunete. ~a telefonului. /<lat., it. membrana, fr. membrane

PIELITA ~e f. (diminutiv de la piele) 1) piele subtire si fina (in special a fetei). 2) Strat ingust si cornos de pe marginea de jos a unghiei. 3) Membrana subtire care imbraca, leaga sau separa anumite parti ale organismului (vegetal sau animal). A curata piersica de ~. 4) Cojita fina care apare pe suprafata lichidelor. ~a de la lapte. [G.-D. pielitei] /piele + suf. ~ita

PIGMENT s.m. 1. Substanta care se gaseste in celulele pielii si in unele tesuturi, carora le da o anumita culoare. ◊ Pigmenti biliari = pigmenti care sunt produsi in organismul animal si se gasesc localizati in vezica biliara. 2. Substanta coloranta, de obicei minerala, pulverizata, folosita ca vopsea in amestec cu un ulei sicativ. [< fr. pigment, cf. lat. pigmentum].

BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor si al animalelor, in care se strang unele secretii ale organismului; vezica. Basica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat si intrebuintat ca punga, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajuta pestii la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida (seroasa). 3. Umflatura mica plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticla) in forma sferica. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

JUPUI vb. 1. (pop.) a beli, (inv. si reg.) a despuia, (reg.) a mezdreli, a mezdri. (A ~ un animal.) 2. v. juli. 3. a se coji, a se descuama, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (inv.) a se tarata. (pielea i s-a ~.) 4. v. descoji.

VENTUZA s.f. 1. Organ al anumitor animale care le permite sa se fixeze pe diferite corpuri ca sa suga. 2. Paharel special de sticla care se aplica pe piele dupa ce s-a rarefiat aerul din el prin caldura pentru a provoca o mica congestie locala cu efect curativ. 3. Aparat in forma de clopot cu care se scoate aerul care impiedica circulatia apei intr-o conducta. 4. (Poligr.; la pl.) Mici piese montate pe o bara, care prin depresiune absorb coala de hartie, iar prin presiune o depun la semnele masinii de imprimat. [< fr. ventouse].

REPTILA (‹ fr., germ.) s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate amniote, poikiloterme, ovipare, avand membre scurte, uneori rudimentare sau absente (ex. serpii), plamanii bine dezvoltati si inima tricamerala (Reptilia). Sunt primele vertebrate in intregime terestre, ca adaptare avand pielea acoperita de un strat de solzi cornosi care impiedica pierderea apei din corp. Au aparut la sfarsitul Carboniferului si au fost animalele dominate in Mezozoic, cand au ocupat toate mediile de viata (acvatic, terestru si aerian) si au atins dimensiuni impresionante (dinozaurii, ichtiosaurii, ptedoractilii etc.). Formele actuale includ soparlele, serpii, broastele testoase si crocodilii. ♦ (Si la sg.) Animal din aceasta clasa.

BROASCA¹ ~ste f. 1) animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

REPTILA, reptile, s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate ovipare, de obicei terestre, taratoare, cu temperatura corpului variabila, cu corpul acoperit de o piele groasa, solzoasa, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu inima formata din doua auricule si un ventricul (Reptilia); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. reptile, germ. Reptile.

MEZODERM s.n. Strat celular din embrionul animalelor, care se afla intre stratul extern si cel intern si din care se dezvolta oasele si muschii; mezoblast. [< fr. mesoderme, cf. gr. mesos – mijloc, derma – piele].

RASA¹ ~e f. 1) biol. Categorie sistematica intermediara intre specie si individ. 2) Ansamblu de organisme animale cu anumite trasaturi ereditare comune; soi; specie. Cal de ~ araba. 3) Grup etnic format pe un anumit teritoriu din cele mai vechi timpuri, unitar prin caractere ereditare comune (pigmentatia pielii, forma capului, ochilor, nasului etc.). ~ mongoloida. ~ europoida. [G.-D. rasei] /<fr. race, germ. Rasse

VENTUZA, ventuze, s. f. 1. Organ in forma de disc al unor animale (acvatice), care le permite sa se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticla, cu marginea superioara putin rasfranta, care se aplica (prin crearea de vid in interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mica congestie locala a sangelui (in scop curativ). 3. Aparat in forma de clopot, cu ajutorul caruia se scoate aerul care impiedica circulatia unui lichid intr-o conducta. – Din fr. ventouse.

BASICA, basici, s. f. 1. Sac membranos care se gaseste in corpul oamenilor si al animalelor si in care se strang unele secretii ale organismului. Basica fierii. ♦ Basica (1) (scoasa din corpul animalelor) uscata si intrebuintata la facutul pungilor, burdufurilor etc. ♦ Organ intern al pestilor, de forma unui balonas, plin cu un amestec de gaze care le ajuta la plutire. 2. Umflatura a pielii continand o materie lichida. De vant batut, ars de soare Si cu basici la picioare (TEODORESCU). 3. Umflatura mica, plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (in timpul fierberii), a aluatului (in urma dospirii) etc. 4. (Neobisnuit) Glob de sticla; balon. [Var.: (reg.) besica s. f.] – Lat. *bessica (= vessica).

OAIE, oi, s. f. 1. animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

PISCATURA, piscaturi, s. f. 1. Faptul de a pisca, piscare a pielii; ciupitura. 2. intepatura, muscatura de insecta. ♦ Fig. Vorba usturatoare; ironie. 3. Bucatica sau cantitate mica rupta din ceva; farama. ♦ Urma ramasa la locul din care s-a scos aceasta bucatica. ♦ (Pop.) Crestatura facuta la urechile unor animale, pentru a Ie insemna. – Pisca + suf. -atura.

RASA¹, rase, s. f. 1. Grup de indivizi apartinand aceleiasi specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietati din aceeasi specie prin anumite caractere specifice. ◊ De rasa = de soi, bun: select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populatii, caracterizate prin culoarea parului, a pielii si prin alte particularitati exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.

FRAGED, -A, fragezi, -de, adj. 1. (Despre plante) Crescut de putina vreme; tanar, crud. ♦ (Despre legume, carne etc.) Care provine de la plante sau animale tinere, fierbe repede si se farama usor cu dintii. ♦ (Despre culoarea verde) Ca a plantelor tinere; delicat. 2. (Despre fiinte) Tanar; gingas, plapand. ◊ Varsta frageda = varsta copilariei. Tinerete frageda = epoca in care cineva este foarte tanar. ♦ (Despre obraji, maini) Cu pielea fina, delicata. – Din lat. *fragidus (= fragilis).

DRAGON¹ s. m. I. 1. animal imaginat cu cap si aripi de vultur, gheare de leu, trup si coada de sarpe. 2. reprezentare heraldica a unui chip omenesc cu barba din serpi incolaciti. 3. soparla tropicala, pe copaci, care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 4. peste marin care, in timpul zilei, sta ingropat in nisip, noaptea fiind foarte activ; d**c-de-mare. 5. ambarcatie cu doua vele de suprafata mare; vela triunghiulara suplimentara. II. cavalerist astfel echipat incat sa poata lupta si pe jos. (< fr. dragon)

RASA s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebita de alte varietati ale aceleiasi specii si ale carei caractere distinctive se transmit de la o generatie la alta; soi. ♦ De rasa = de soi bun; select. 2. Grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, avand drept caractere distinctive culoarea pielii si a parului, trasaturile fetei etc., particularitati care nu contrazic unitatea biologica a intregii omeniri si nu constituie un criteriu stiintific pentru diferentierea ei in grupari sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, in unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn imbracat in piele care se pune uneori la gatul cailor si prin care se trec hamurile. 3. Piesa in forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. Parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are infasurari electrice. – Lat. jugum.

ROSU² ~ie (~ii) 1) Care este de culoarea sangelui; sangeriu. 2) Care are reflexe rosietice. ◊ pieile ~ii nume dat populatiei indigene din America de Nord. 3) (despre persoane) Care are fata rumena; aprins la fata; imbujorat. ◊ A se face ~ a se aprinde la fata (din anumite cauze); a se imbujora. 4) (despre metale) Care a fost incalzit foarte tare in foc. ◊ Fier ~ fier infierbantat puternic, cu care se insemneaza animalele. 5): (Rasa) ~ie de stepa rasa de vite mari cornute, pentru lapte. 6) (despre ochi) In care este un aflux anormal de sange; injectat. /<lat. roseus