COROANA, coroane, s. f. 1. Podoaba in forma de cerc facuta din flori si frunze, cu care se incununeaza capul; cununa. ♦ Fig. Incununare. ♦ Cununa de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormantul cuiva. 2. Podoaba de metal (pretios), ornata cu pietre scumpe si purtata de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. a**l. tiara papala. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat in forma de coroana (1) pe stemele si pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhica, suveranitate; p. ext. persoana care detine aceasta putere. 4. Unitate monetara in anumite tari. 5. Totalitatea crengilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. Partea superioara, vizibila, a dintelui omului, care iese din gingie si este acoperita cu smalt. ♦ Imbracaminte de metal, de portelan, de acrilat etc. cu care se acopera un dinte sau o masea cariata. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 9. (In sintagmele) Coroana solara = regiune luminoasa in jurul soarelui, formata din stratul exterior si cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibila cu ochiul liber in timpul unei eclipse totale de soare. Coroana boreala = Numele unei constelatii (circulare) din emisfera boreala; Hora. 10. Nume dat mai multor piese sau parti de piese mecanice, de lungime mica, avand forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona.

PINTEN s. 1. (Mold.) spor, (inv.) dezghin. (~ la cizma unui calaret.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesa.) 3. (reg.) castana, pipa. (~ format la piciorul calului.)

SUROU s.n. (Vet.) Tumoare osoasa care se formeaza la piciorul calului. [< fr. suros].

CASTANA, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat in amidon si in ulei, inchis pana la maturitate intr-un invelis verde, tepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mana altuia = a se folosi de altcineva intr-o intreprindere primejdioasa, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formatii cornoase aflate pe fata interna a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kastanon, (2) kastania.

CHIOSTEC², chiostecuri, s. n. (Inv.) 1. Piedica pusa la picioarele cailor. 2. Siret la gulerul mantalei. [Pl. si: chiostece] – Din tc. kostek.

JARET s. (ANAT.) garet (~ la picioarele calului.)

CASTANA ~e f. 1) Fructul castanului. ◊ A scoate ~ele din foc cu mana altuia a folosi pe altcineva in situatii dificile pentru interese personale. 2) Fiecare dintre micile formatii cornoase de pe fata interioara a picioarelor calului. /Din castan

chipota, chipote, s.f. (reg.) partea inferioara de la picioarele cailor.

pozmoc, pozmoace, s.n. (reg.) 1. smoc de par crescut in partea de jos a piciorului calului. 2. cantitate mare de ceva; gramada.

chiostec (chiostecuri), s. n. – 1. (Inv.) Piedica pusa la picioarele cailor. – 2. (Inv.) Siret cu care se lega gulerul pelerinelor. – 3. Muc de tigara. – Var. chiostec, chistoc. Mr. chiusteca, megl. chiustec(a). Tc. kostek „piedica” (Miklosich, Turk. Elem., II, 112; Berneker 681; Seineanu, II, 115; Meyer 228; Lokotsch 1211); cf. ngr. ϰιουστέϰι, alb. kjostek, bg. kjusteka. – Der. chistocar, s. m. (Arg., sarac, cersetor).

CABRARE, cabrari, s. f. Actiunea de a cabra si rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra.

JAMBETA, jambete, s. f. Miscare a calului care consta in ridicarea la orizontala a unui picior dindarat, calul stand pe loc. – Din fr. jambette.

ECHINISM s. n. Deformatie a piciorului la oameni, asemanatoare cu un picior de cal, care are drept consecinta calcarea numai pe varful degetelor. – Din fr. equinisme.

CRUPADA, crupade, s. f. Saritura a calului cu picioarele dinainte sub burta. – Din fr. croupade.

CURBETA, curbete, s. f. Saritura a calului cu picioarele din fata ridicate. – Din fr. courbette.

CRUPADA ~e f. Saritura a calului cu picioarele dinainte stranse la burta. /<fr. croupade

CURBETA ~e f. Saritura a calului cu picioarele din fata ridicate. /<fr. courbette

SATIR ~i m. 1) (in mitologia greaca) Personaj imaginar, prezentat ca un monstru paros, cu coarne mici, urechi mari si ascutite si cu picioare de cal sau de tap, personificand brutalitatea. 2) fig. Persoana cinica si d********a. /<lat. Satyrus, ngr. satyros, fr. satyre, germ. Satyr

MOLET s.n. 1. Inflamatie a membranei sinoviale de la incheietura de jos a picioarelor unui cal. 2. (Anat.) Denumire a muschilor posteriori ai gambei. [< fr. mollet].

PIRUETA s.f. Invartire facuta pe loc in varful unui picior; (la calarie) miscare de intoarcere a calului pe picioarele dinapoi. ♦ (Fig.) Schimbare brusca de atitudine, de parere. [< fr. pirouette].

CRUPADA s.f. Saritura a calului cu picioarele dinainte sub burta. [< fr. croupade].

CURBETA s.f. Saritura a calului cu picioarele din fata ridicate. [< fr. courbette].

fofolog, fofoloaga, fofologi, fofoloage, s.m. si f. (pop.) 1. om greoi, indesat, lenes, impiedicat, tont. 2. (la pl.) smocuri de par crescute pe partea de jos a picioarelor unor cai. 3. boboc de rata.

JAMBETA s.f. Miscare a calului, care consta in ridicarea la orizontala a unui picior posterior, calul stand pe loc. [< fr. jambette – piciorus].

povila, povile, s.f. (reg.) 1. curea care trece pe sub coada calului fixand saua sau hamul. 2. (in forma: pofila) funie cu care se leaga capul unui cal de picior (ca sa nu fuga).

CLACA vb. I. intr. 1. a face sa se auda, a produce un zgomot sec ◊ (despre condensatori) a se strica. 2. (fig., fam.) a ceda psihic in urma unor suprasolicitari. ◊ a esua, a da gres. II. refl. a-si luxa tendonul la picior. ◊ (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din fata) umflate. (< fr. claquer)

CRAPOD s. n. boala a picioarelor la cai, magari, catari etc., prin inflamatii putride ale membranei de sub unghii. (< fr. crapaud)

CRUPADA s. f. saritura a calului cu picioarele dinainte sub burta. (< fr. croupade)

CURBETA s. f. saritura a calului cu picioarele din fata ridicate. (< fr. courbette)

JAMBETA s. f. miscare a calului constand in ridicarea la orizontala a unui picior posterior, calul stand pe loc. (< fr. jambette)

MOLET s. m. 1. inflamatie a membranei sinoviale de la incheietura de jos a picioarelor unui cal. 2. (anat.) denumire a muschilor posteriori ai gambei. (< fr. mollet)

PANARD, -A adj. (despre cai) cu picioarele posterioare strambe de la genunchi in afara. (< fr. panard)

PIRUETA s. f. 1. invartire pe loc in varful unui picior; miscare de intoarcere a calului pe picioarele de dinapoi. 2. (fig.) schimbare brusca de atitudine, de parere. (< fr. pirouette)

uluba (-be), s. f. – 1. Fiecare din cele doua prajini de la car, trasura etc. intre care se inhama calul. – 2. (Arg.) picior. – Var. huluba, hluba, hlo(a)ba. Rut. oh(o)loblja, pol. holoble (Cihac, II, 139).

EPARVEN, eparvene, s. n. Tumoare osoasa care se formeaza uneori la incheietura piciorului dinapoi la cai sau, mai rar, la boi; os mort – Din fr. eparvin.

HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

SPAVAN, spavane, s. n. Tumoare osoasa care se formeaza la incheietura piciorului dinapoi la cai sau la boi, facandu-i sa schiopateze; os mort. – Din it. spavano.

A CLACA ~ chez 1. tranz. (mai ales despre sportivi) A provoca o leziune prin intinderea ori ruperea tendoanelor sau ligamentelor de la un picior. 2. intranz. (despre cai) A contracta o inflamatie la tendoanele picioarelor din fata. /<fr. claquer

HIPOCAMP ~i m. 1) mit. Animal fantastic cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste. 2) Peste marin de talie mica de forma unui cal; cal-de-mare. /<fr. hippocampe

SCHIoP ~ioapa (~iopi, ~ioape) 1) si substantival (despre fiinte) Care merge schiopatand; infirm de un picior; cotonog; sontorog. cal ~. 2) (despre obiecte cu picioare) Care nu se sprijina uniform pe toate picioarele; lipsit de echilibru. 3) fig. (despre versuri) Care are ritm sau rima defectuoasa. /<lat. excloppus

PANARD, -A adj. (Despre cai) Ale carui picioare posterioare sunt indreptate de la genunchi in afara. [< fr. panard].

CABRARE s.f. Ridicare a unui cal in doua picioare, sprijinindu-se pe picioarele dinapoi; cabraj. [< cabra].

HIPOCAMP s.m. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. 3. Excrescenta de substanta cenusie, in planseul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe)

HIPOCAMP s.n. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si terminat printr-o coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos].

SPAVAN s.n. Tumoare osoasa care se formeaza uneori la incheietura piciorului dinapoi la cai sau la boi; os mort; eparven. [< it. spavano].

CONTRAGALOP s. n. mers in manej circular, cand calul galopeaza pe piciorul stang, in loc de cel drept, sau invers. (< fr. contre-galop)

PIAFE s. m. figura de dresaj constand din trap ingramadit pe loc, calul tropaind cu picioarele din fata. (< fr. piaffe)

SUROU s. n. exostaza care se formeaza la picioarele anterioare ale calului. (< fr. suros)

azvirl si -rlu (sud) si zv- (nord), a -i v. tr. (vsl. su-vruliti, sirb. vrljati, a azvirli; bg. hvruliam, pop. furliam, azvirl, vurl, vrul, violent. – El azvirle, sa azvirle si -rla. V. sfirla, virlan, zvirluga). Arunc (mai ales cu violenta): azvirl ceva la gunoi. Fig. Eu zvirl ochii (ChN. I, 251). V. intr. Acest baiat azvirle cu petre´n oameni. Izbesc cu copitele: caii azvirle din picioare, cu copitele.

PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.

CA conj. 1. (consecutiv) de, incat, (inv. si pop.) cat. (Gemea ~ iti era mai mare mila.) 2. (cauzal) caci, deoarece, fiindca. (Haidem ~ se face seara.) 3. (adversativ si restrictiv) si. (Sa care barbatul cu carul si femeia cu poala, ~ tot se ispraveste.) 4. (adversativ si restrictiv) v. doar. (~ mi-oi festeli onoarea.) 5. (adversativ si concesiv) v. desi. (calul, ~ e cu patru picioare si tot se poticneste.) 6. (temporal) cand. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)

DESI conj. 1. (concesiv) (Transilv. si Mold.) batar, (prin Transilv.) maga, maram, pedig, (inv.) barem, savai. (~ n-ai fost cu mine, totusi ...) 2. (adversativ si concesiv) ca. (calul, ~ e cu patru picioare, si tot se poticneste.)

A AZVARLI azvarl 1. tranz. 1) A face sa ajunga printr-o miscare brusca la o oarecare departare; a arunca. ~ mingea. 2) A indeparta considerand inutil; a arunca. Paharul s-a stricat si l-am azvarlit 2. intranz. 1) A da cu ceva (in cineva sau in ceva); a arunca. ~ cu bolovani in gard. 2) (mai ales despre cai) A lovi cu picioarele (din urma); a da cu copita. /v. a zvarli

PIEDICA ~ci f. 1) Factor care impiedica realizarea unei actiuni; stavila; obstacol; impediment; baraj; bariera. ◊ A pune ~ (sau ~ci) a) a face ca cineva sa-si piarda echilibrul (folosind in acest scop piciorul); b) a crea greutati artificiale in realizarea unui scop. 2) Dispozitiv menit sa incetineasca sau sa blocheze o miscare. ~ la razboiul de tesut. ◊ ~ la caruta talaghir. 3) Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor ca sa nu se duca departe, cand sunt scosi la pascut. [G.-D. piedicii; Sil. pie-] /<lat. pedica

CLACA vb. I. 1. intr. (Frantuzism) A face sa se auda, a produce un zgomot sec. ♦ (Despre condensatori) A se strica. 2. refl. A-si luxa tendonul la picior (printr-o calcatura stangace). ♦ (Despre cai) A avea tendoanele picioarelor (din fata) umflate. [< fr. claquer].

PIAFER s.m. cal care tropaie cu picioarele din fata. [< fr. piaffeur].

BALOTADA s. f. Miscare de dresaj inalt in care calul executa cu toate picioarele deodata o saritura in sus si inapoi. (< germ. Ballotade)

cut², cuti, s.m. (reg.) cal schiop de un picior.

partita s.f. (reg.) parte a corpului calului situata intre pulpele picioarelor din spate si coaste, care prezinta o adancitura.

peteci, petecesc, vb. IV (reg.; despre cai) a impiedica (la picioare, cand pasc).

straifui, straifuiesc, vb. IV (reg.) 1. (in forma: strefui; despre drumuri forestiere) a acoperi cu traverse de lemn pentru a inlesni tararea bustenilor. 2. (despre busteni) a tari cu ajutorul animalelor de tractiune. 3. (refl.; despre cai) a se lovi in mers cu un picior de altul. 4. (refl.; in forma: strofui; despre cai) a bate din picioare.

chisita (chisite), s. f. – 1. Incheietura a piciorului, deasupra copitei, la cai. – 2. Pensula. – 3. Matura. – 4. Manunchi, legatura. Sb. kicica „chisita”, dim. de la kika „plete” (› chica), probabil contaminat cu kitica „buchet” (Bogrea, Dacor, IV, 680; DAR).

PESADA s. f. miscare a calului in ridicarea pe picioarele de dinapoi. (< fr. pesade)

CABRA, cabrez. vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se incorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din fata pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer.

FULEU, fulee, s. n. 1. Alergare in pas mare, mainile miscandu-se in ritmul picioarelor. 2. Distanta parcursa de un cal din momentul cand se desprinde de pamant si pana il atinge din nou, marcata de doua urme succesive ale aceluiasi picior. – Din fr. foulee.

PESADA s. f. Miscare a calului cand se ridica pe picioarele dinapoi. – Din fr. pesade.

SARG, -A, sargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu parul de pe corp galben deschis, iar cel din coama, coada si extremitatile picioarelor de culoare neagra. ♦ (Substantivat) cal cu parul galben deschis. – Din magh. sarga.

SATIR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitatile rustice din mitologia greaca, reprezentata printr-o fiinta cu corp omenesc acoperita cu par, cu coarne si picioare de tap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic si d*******t. [Acc. si: satir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.

A CABRA ~ez intranz. 1) (in special despre cai) A se ridica pe picioarele de dinapoi. 2) (despre avioane) A se inalta brusc cu partea anterioara. /<fr. cabrer

PESADA f. Miscare a calului cand se ridica pe picioarele de dinapoi. /<fr. pesade

FULEU s.n. 1. Alergare in pas mare, mainile miscandu-se in ritmul picioarelor. 2. Distanta parcursa de un cal din momentul cand se desprinde de pamant si pana il atinge din nou. ♦ Lungimea pasului la patrupede. [< fr. foulee].

intrapora, pers. 3 sg. intraporeaza, vb. I refl. (inv.; despre cai) a se ridica cu picioarele dinainte in aer; a se cabra.

poc¹, pocuri, s.n. (reg.) boala a cailor manifestata prin umflaturi la picioare.

MARTINGALA s.f. 1. Curea de la ham care nu lasa calul sa sara in doua picioare. 2. (Mar.) Bara de metal fixata sub bompres, care sustine subarbele. 3. (La jocul de carti) Pontare dubla dupa fiecare pierdere. [< fr. martingale].

calcii (-ie), s. n. – 1. Partea posterioara a talpii piciorului. – 2. Toc de incaltaminte. – 3. La cai, chisita. – 4. Parte posterioara in general (la piciorul cocosilor; talpa, la sanie etc.). – 5. Coaja, bucata de piine. – 6. (Inv.) Sfirsit. – Mr. calcińu, megl. calcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Puscariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcano, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literara a lat. calx. In medicina se foloseste forma lat. calcaneu, ca termen stiintific. – Der. cilciia, vb. (Trans., a pasi).

PESADA s.f. Miscare a calului care se ridica pe picioarele dinapoi. [< fr. pesade].

CABRA vb. intr. 1. (despre cai) a se ridica pe picioarele de dinapoi. 2. a se incorda, a se ridica. 3. (despre avioane, autovehicule) a se ridica cu botul in sus. (< fr. cabrer)

MARTINGALA s. f. 1. curea de ham care nu lasa calul sa sara in doua picioare. 2. (mar.) bara de metal fixata perpendicular sub bompres, care sustine subarbele. 3. sistem de joc bazat pe consideratii decurgand din calculul probabilitatilor, care urmareste asigurarea beneficiului prin marirea progresiva a mizei la jocurile de noroc si la cursele de trap. (< fr. martingale)

VOLTIJA, voltije, s. f. Incalecare si descalecare din fuga calului fara ajutorul scarilor. ♦ Calarie in picioare pe sa. – Din fr. voltige.

MARTINGALA, martingale, s. f. I. 1. Curea de la ham in forma de furca, ce nu permite calului sa se ridice in doua picioare. 2. Bara de metal in forma de sulita, care se fixeaza dedesubtul bompresului la navele cu panze. II. Procedeu de a ponta la jocurile de noroc, constand in dublarea mizei dupa o lovitura pierduta. – Din fr. martingale.

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

BUIESTRU n. Mers al unor animale, in special al calului, cand calca deodata cu ambele picioare de pe aceeasi parte. [Sil. bu-ies-] /Orig. nec.

MARTINGALA ~e f. 1) Piesa de harnasament, constand dintr-o curea in forma de furca, care nu permite calului sa se ridice in doua picioare. 2) (la navele cu panze) Bara de metal asezata sub bompres, care sustine paramele. 3) (la jocurile de carti) Miza dubla dupa fiecare pierdere. /<fr. martingale

CABRA vb. I. tr. 1. (Despre cai) A se ridica in doua picioare, stand pe picioarele dinapoi. 2. A se incorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu botul in sus; a urca. [< fr. cabrer, cf. prov. cabra – capra].

petehelita, petehelite, s.f. (reg.) 1. basma, naframa. 2. (la pl.) zdrente. 3. (la cai) pielea subtire de la stinghia piciorului; peteluta.

pocos, -a, adj. 1. (reg.; despre cai) care sufera de umflaturi la picioare (de poc), care schioapata. 2. (inv.) cu mana sau piciorul contractat, intepenit, anchilozat. 3. (reg.; despre oameni) cracanat.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

ORTOMAN ~a (~i, ~e) inv. 1) (despre ciobani) Care poseda multe oi; cu multe turme de oi. 3) si substantival Care se impune prin aspectul exterior; cu aspect placut; prezentabil; aratos; impozant. 3) (despre cai) Care alearga foarte repede; iute de picior. /Orig. nec.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

GAMBA, gambe, s. f. (La oameni) Parte a piciorului de la genunchi pana la laba; (la cai) parte a membrelor posterioare cuprinsa intre incheietura genunchiului si copita. – Din lat. gamba.

ARICEALA f. 1) Boala a vitelor (mai ales la cai) caracterizata prin inflamarea pielii de la incheietura piciorului, deasupra copitei. 2) Boala a vitei de vie care se manifesta prin aparitia unor umflaturi pe partea lemnoasa. /arici + suf. ~eala

CLACAJ ~e n. 1) Distensie a fibrelor musculare datorita unui efort fizic. 2) Boala a cailor manifestata prin umflarea tendoanelor, mai ales la picioarele din fata. /<fr. claquage

stricui, stricuiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre cai) a se lovi, in mers, cu un picior de altul. 2. (despre oameni) a suprima, a elimina un cuvant, un fragment dintr-un text; a sterge.

GAMBA s. f. (la om) parte a piciorului de la genunchi pana la glezna; (la cal) regiune a membrelor posterioare intre graset si jaret. (< lat. gamba)

TRAP s. n., interj. 1. S. n. Mers in fuga al calului, cu viteza mijlocie (intre pas si galop), animalul pasind in acelasi timp cu un picior din fata si cu piciorul de dinapoi opus acestuia. ♦ Zgomot facut de un cal care merge in acest fel. 2. Interj. Cuvant care imita zgomotul facut de mersul in fuga al cailor sau, p. ext., de mersul grabit al unui om. – Din germ. Trab.

PEGAS s.m. 1. (Mit.) cal inaripat; (fig.) simbol al inspiratiei poetilor. ◊ A incaleca pe pegas = a face versuri. 2. Specie de peste din Oceanul Indian cu inotatoarele in forma unor aripi. 3. Numele unei constelatii din emisfera boreala. [< fr. pegase, cf. Pegas – cal inaripat care a deschis cu o lovitura de picior izvorul muzelor de pe Helicon].

impila, impilez, vb. I (reg., inv.) 1. (despre iarba) a calca in picioare. 2. (refl.) a nu se dezvolta, a se pipernici, a se chirci. 3. (despre fan) a indesa, a presa. 4. (despre cal) a-l impiedica (prin legarea gatului de un picior dinainte). 5. (fig.) a apasa, a face sa se apleca; a indupleca. 6. a impovara cu dari, a asupri, a oprima. 7. a combate, a dispretui. 8. (fig.) a biciui.

ECVIN, -A adj. de cal. ♦ varus ~ = deformatie constand in extensiunea fortata a labei piciorului ca urmare a scurtarii muschilor superiori ai gambei. (< fr. equin, lat. equinus)

pintenog (pintenoaga), adj. – (Despre cai) Cu pete (albe) in jurul gleznei. Sl. pętonogu (Cihac, II, 228; Tiktin; Conev 83), din sl. pęto „piedica” si noga „picior”, cf. sb., cr. putonoga. – Der. pintenog, s. m. (cal cu pete pe glezne; fam., ofiter); pintenoaga, s. f. (oaie cu pete albe pe picioare; sofranas, Carthamus lanatus).

CLACAJ s.n. 1. Distensie, ruptura a unui ligament, a unui muschi. 2. Boala a cailor, care se manifesta prin umflarea tendoanelor, in special la picioarele din fata. [< fr. claquage].

ECHIN, -A adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformatie constand in extensiunea fortata a labei piciorului ca urmare a scurtarii muschilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -a adj. / < fr. equin, cf. lat. equinus < equus – cal].

BUIESTRU¹ s. n. Mers rapid si leganat al calului; umblet special al unor animale care calca deodata cu amandoua picioarele din aceeasi parte.

BUIESTRU, -IASTRA, buiestri, -iestre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale in timpul caruia pasii se fac cu picioarele din aceeasi parte. 2. Adj., s. m. Buiestras. 3. Adj. Naravas; neastamparat, zburdalnic. – Et. nec.

NARAVAS, -A, naravasi, -e, adj. (Despre cai sau alte animale) Care nu se lasa strunit, care musca, azvarle din picioare etc.; vicios, artagos. – Narav + suf. -as.

SCAUN s. 1. (prin Ban.) scamnie. (S-a asezat pe ~.) 2. (TEHN.) scaunoaie. (~ al dulgherului.) 3. (TEHN.) cal. (~ la scaunoaie.) 4. (TEHN.) scaun de cioplit = bedreag, butuc. (~ al rotarului.) 5. (TEHN.) butuc, pat, picior, strat, talpa, (reg.) pitruca, starciog. (~ la sucala, la vartelnita.) 6. (TEHN.) batator, strat, trup. (~ la melita.) 7. butuc, trunchi. (~ de macelarie.) 8. (MUZ.) calus, scaunas, scaunel. (~ la un instrument cu coarde.)

sold (-duri), s. n. – Coapsa, crupa. Germ. Schulter, prin intermediul sl. cf. ceh. solda, pol. szoldra, mag. sodar (Cihac, II, 391; Tiktin) sau mai probabil din pl. solduri. – Der. soldea, s. m. (porecla pentru schiopi); soldi, vb. (a se desela, a se speti, a se lasa intr-o parte); soldina (var. soaldina), s. f. (durere in sold; planta, Sedum acre); soldis, adv. (schiopatind); soldit, adj. (se zice despre un cal care are un sold mai proeminent); soldiu, adj. (cu soldul vatamat; cracanat, cu picioare scurte); solduros, adj. (cu solduri mari); soldan, s. m. (persoana voluminoasa; paduche); soldani, vb. (a se desala, a se lasa intr-o parte).

PINTENOG ~oaga (~ogi, ~oage) si substantival 1) (despre unele animale, in special despre cai) Care are pete de culoare alba in regiunea pintenilor; cu pete albe in partea inferioara a picioarelor. 2) (despre pasari) Care are pinteni; cu pinteni. /<sl. pontonogu

HIPOPOTAM s.m. Mamifer pahiderm mare si greoi, cu picioarele scurte, care traieste in fluviile si lacurile Africii ecuatoriale. [< fr. hippopotame, cf. lat. hippopotamus, gr. hippopotamos < hippos – cal, potamos – rau, fluviu].

GAMBA s.f. Parte a piciorului de la genunchi pana la glezna (la oameni); regiune a membrelor posterioare cuprinsa intre graset si jaret (la cai). [< it. gamba].

ALERGATOR, -OARE, alergatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care alearga. ◊ Piatra alergatoare (si substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor doua pietre ale morii, prin invartirea careia se macina boabele. Pasari alergatoare (si substantivat, f.) = pasari din tarile calde, avand picioare lungi cu care alearga foarte repede. 2. S. m. si f. Atlet care concureaza la probe de alergari. ♦ (Rar) Curier. ♦ cal de curse. – Din alerga + suf. -(a)tor.

FUGACI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergator, iute la fuga; fugar. ♦ (Substantivat, m.) cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecator, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de pasari migratoare de marimea unui porumbel, cu picioarele lungi si foarte iuti, bune alergatoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace.

ALERGATOR, -OARE, alergatori, -oare, adj., subst. I. Adj. Care alearga. ◊ Piatra alergatoare (si substantivat, f.) = piatra de moara care se invarteste spre a macina boabele. Pasari alergatoare (si substantivat, f.) = pasari din tarile calde, avand picioare lungi, cu care alearga foarte repede. II. S. m. si f. 1. Atlet care concureaza la probe de alergari. 2. (Rar) Curier (insarcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la razboaiele de tesut taranesti. 2. (Inv.) Parc vast, imprejmuit, in care erau tinute anumite animale si in care se organizau vanatori. – Alerga + suf. -ator.

ZVARLI, zvarl, vb. IV. (In concurenta cu azvarli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ A da la o parte, a lepada un lucru (ne folositor sau vatamator). ♦ A proiecta in afara (ca urmare a unei impulsii launtrice). Vulcanul zvarle lava. 2. A risipi, a imprastia. ♦ Fig. A cheltui bani fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avant. ♦ A se arunca, a sari. Se zvarle pe cal. – Cf. scr. vrljiti, bg. hvarljam.

ZVARLI, zvarl, vb. IV. (In concurenta cu azvarli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ A da la o parte, a lepada (un lucru nefolositor sau vatamator). Zvarle pistolul acela ca mi-e frica de el (NEGRUZZI). ♦ A proiecta in afara (ca urmare a unei impulsiuni launtrice). Vulcanul zvarle lava. 2. A risipi, a imprastia. ♦ Fig. A cheltui bani nebuneste, fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l face sa plece etc.) 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avant. ♦ A se arunca intr-un loc (mai ridicat), sarind cu indemanare. Se zvarle pe cal. – Comp. bg. hvarlja, sb. vrljiti.

Cassandra, fiica lui Priamus si a Hecubei si sora geamana cu Helenus. Apollo, care o indragise, i-a fagaduit sa-i implineasca orice dorinta daca va consimti sa se uneasca cu el. Cassandra i-a cerut s-o inzestreze cu darul profetiei dar, de indata ce zeul i-a implinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Minios, Apollo i-a lasat atunci darul facut, luindu-i insa inapoi puterea de a-si convinge semenii. Intr-adevar, toate profetiile ei in legatura cu destinele Troiei, cu rapirea Helenei sau cu calul Troian n-au fost luate in seama de troieni, desi pina la urma s-au adeverit. In noaptea incendierii cetatii, Cassandra s-a refugiat in templul Athenei. A fost smulsa insa chiar de la picioarele statuii zeitei de catre Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinsteasca. Mai tirziu, revenind ca prada de razboi lui Agamemnon, Cassandra i-a daruit doi fii: pe Teledamus si pe Pelops. Prezicindu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l asteptau cind avea sa se intoarca acasa, Cassandra isi vede, o data mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon tine cu orice pret sa se inapoieze la Mycenae si o ia si pe Cassandra cu el. Acolo insa sint ucisi amindoi de mina Clytaemnestrei (v. si Agamemnon).

CALCAI, calcaie, s. n. 1. Partea dinapoi a talpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a incaltamintei care acopera aceasta parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trai, a pune etc.) sub calcai = a se afla (sau a fi, a trai, a pune) sub dominatia cuiva, a fi exploatat, impilat. Fuge (sau merge) de-i paraie (sau sfaraie) calcaiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se invarti (sau a se intoarce, a sari) intr-un calcai = a se misca repede, a fi iute la treaba. A i se aprinde (sau a-i sfarai) calcaiele (dupa cineva) = a) a fi foarte indragostit; b) a fi zorit, nerabdator. A da calcaie calului = a lovi calul cu calcaiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcaiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcus etc. – Lat. calcaneum.