calapod (calapoade), s. n. – 1. Forma. – 2. Forma de lemn pentru palarii. – 3. Tipar, in general. Mr. calapode. Ngr. ϰαλαπόδι, din gr. ϰαλόπους „picior de lemn” (Meyer 167; REW 1525; Galdi 157), cf. alb. kalimpodhje. Cf. calibru si calup.

PROTEZA s. 1. picior, (rar) pilug. (~ de lemn, a piciorului.) 2. placa. (~ dentara.)

STRAJER, -A, strajeri, -e, subst. 1. S. m. Persoana care avea obligatia sa pazeasca granitele (muntoase), in schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Inv. si pop.) Paznic, straja. 2. S. m. si f. Tanar care apartinea strajeriei. 3. S. m. Constructie formata dintr-un grup de stalpi de lemn, montata langa piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apara de loviturile plutelor. [Var.: (inv.) strejar s. m.] – Straja + suf. -ar.

pilug², piluge, s.n. (reg.) 1. pisalog (de la piua de postav). 2. unealta casnica de pisat; pisalog, pisalau, pisator, nilog. 3. bat lung, rotund si gros pentru zdrobit boabele, semintele in piua. 4. bat lung, rotund si gros cu crestaturi la un capat, cu care se bate branza in putinei. 5. picior, proteza de lemn a unui picior. 6. (fam.; in expr.) a tunde pilug = a tunde pana la piele.

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesa de lemn in forma (labei) piciorului, intrebuintata la confectionarea incaltamintei sau care se pune in incaltaminte pentru a impiedica sa se deformeze; forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile. ♦ gener. Tipar, forma, model. ◊ Expr. Pe acelasi calapod = la fel, asemanator, identic. – Din ngr. kalapodi.

CALAPOD ~oade n. 1) Piesa de lemn, de forma labei piciorului, pe care se lucreaza incaltamintea sau pe care se pune incaltamintea pentru a nu se deforma. 2) Forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile (in procesul de confectionare); calup. 3) Model dupa care se reproduc obiecte identice; tipar; sablon. *Pe acelasi ~ la fel; identic. /<ngr. kalapodi

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesa de lemn in forma (labei) piciorului, intrebuintata la confectionarea incaltamintei sau care se pune in incaltaminte pentru a o impiedica sa se deformeze; forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile. ♦ Fig. Tipar, forma, model. ◊ Expr. Pe acelasi calapod = la fel. – Ngr. kalapodi.

CAR¹, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici daunatoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul paros si cu picioarele scurte, care traiesc in lemn si se hranesc cu acesta. – Lat. carius (= caries).

SCAUNOAIE, scaunoaie, s. f. Unealta a dulgherului sau a dogarului, constand dintr-o banca pe care lucratorul sade calare, pentru a putea apasa cu piciorul pe pedala care fixeaza lemnul de cioplit. [Pr.: sca-u-] – Scaun + suf. -oaie.

CAR² ~i m. 1) la pl. Specie de insecte mici, daunatoare, avand corpul paros si picioare scurte, care traiesc in lemn si se hranesc cu acesta. 2) Insecta din aceasta specie. /<lat. carius

FALANGA³ ~ge f. 1) (in feudalism) Instrument de tortura constand dintr-un sul de lemn cu care se imobilizau picioarele unui vinovat pentru a fi batut la talpi. 2) Bataie la talpi aplicata acestor condamnati. /<ngr. falangas

TREPIED s.n. Scaun, suport cu trei picioare, de metal sau de lemn. [Pron. -pi-ed, pl. -de, -duri, var. tripied s.n. / < fr. trepied, cf. lat. tres – trei, pes – picior].

DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bara de fier sau de lemn avand diverse intrebuintari (in lucrari de constructii). ♦ (Inv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele doua lemne groase, sprijinite pe cate doua picioare, care alcatuiesc patul sau corpul razboiului de tesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemanator cu festonul, prin care se obtin pe cusatura linii (dese si) pline. – Din scr. drug.

CAPRA ~e f. 1) la pl. Gen de mamifere rumegatoare, paricopitate, cu coarne mari, par lung si neted, crescute pentru lapte, lana si carne. 2) Animal din acest gen. ~ de Angora. ◊ A scapa ~a in gradina a acorda incredere unei persoane necinstite. A impaca si ~a si varza a imbina doua interese opuse. 3) art. Obicei popular practicat de Anul Nou, constand in executarea unor dansuri si figuri comice de o persoana mascata in chip de capra. 4) Personaj mascat astfel. 5) Suport cu patru picioare incrucisate pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 6) Scaun pe care sade vizitiul intr-o trasura. 7) Aparat de gimnastica constand dintr-un suport capitonat si patru picioare cu inaltime reglabila. 8) Joc de copii, unde unul sta aplecat, iar altii sar peste el. [G.-D. caprei] /<lat. capra

GHEBE f. pl. Specie de ciuperci comestibile, avand picior galbui sau brun cu un inel alb imprejur si palarie galbena-bruna, care creste pe tulpina arborilor, provocand putrezirea lemnului. ~ de brad ciuperca comestibila, avand picior lung, subtire si palarie alba, carnoasa. ~ de padure ciuperca comestibila cu palarie de culoare rosiatica sau bruna, catifelata. /Din gheb

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

picior s. 1. (ANAT.) membru inferior, (pop., fam. si depr.) crac, (pop.) laba, (reg.) gionat, (prin Bucov.) boldan. (~ul drept.) 2. (la pl.) (pop., fam si depr.) craci (pl.), gaibarace (pl.), gaibe (pl.), gaide (pl.), zgaibarace (pl.). (Nu mai sta cu ~oarele departate!) 3. (MED.) picior plat = platfus. 4. proteza, (rar) pilug. (~ de lemn.) 5. v. butuc. 6. (TEHN.) (reg.) macau, popic. (~ la coada coasei.) 7. (TEHN.) picior cu culisa v. subler. 8. (BOT.) piciorul-caprei (Aegopodium podagraria) = (reg.) laba-ursului; piciorul-cocosului = a) (Ranunculus pedatus) (reg.) boglar, galbenele (pl.), floare-de-leac, floricica-de-leac; b) (Ranunculus acris) (reg.) curpenita, jab, rarunchi, floare-brosteasca, leustean-brostesc, ochiul-boului, ochiul-broastei, talpa-cocosului.

SPARGHET ~uri n. Constructie din piloni de lemn si bare de solidarizare, asezata la picioarele unui pod pentru a-l feri de loviturile sloiurilor de gheata, de busteni plutitori etc. /a sparge + gheata

FALANGA², falange, s. f. Un fel de sul de lemn de care se legau, in regimul feudal, picioarele celor condamnati sa fie batuti la talpi; p. ext. bataie la talpi aplicata acestor condamnati. – Din ngr. falangas.

PALEE¹, palee, s. f. picior intermediar de sustinere a unui pod de lemn cu mai multe deschideri. – Din fr. palee.

TALPIG, (1, 2) talpige, s. n., (3, 4) talpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la razboiul de tesut cu ajutorul carora se schimba itele. 2. S. n. Fiecare dintre cele doua suporturi laterale curbate cu care sunt prevazute unele scaune fara picioare. ♦ Fiecare dintre talpile unei sanii. ♦ Bucata de lemn sau de piatra care se fixeaza sub stalpii unei galerii de mina pentru a impiedica patrunderea stalpilor in talpa galeriei. 3. S. m. Incaltaminte rudimentara alcatuita dintr-o talpa de lemn si o bareta de piele petrecuta pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Soseta foarte scurta de dama care acopera numai laba piciorului. [Var.: talpic s. m. si n., talpica s. f.] – Talpa + suf. -ig.

schivala, schivale, s.f. (reg.) 1. crestatura facuta in piciorul de sus al prispei. 2. vas mare de lemn, in care isi baga cojocarul pieile, in vederea tabacirii lor.

BUTUC ~ci m. 1) Bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) Bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. Trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. Om prost si needucat. 6) Partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

BUTUC s. 1. v. buturuga. 2. v. bustean. 3. taietor, trunchi, (rar) tais, (reg.) taius, (Transilv. si Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 4. (TEHN.) bedreag, scaun de cioplit. (Un ~ al rotarului.) 5. scaun, trunchi. (~ de macelarie.) 6. obada, (reg.) tumurug, (inv.) diba, gros. (~ de tortura.) 7. (TEHN.) (pop.) capatana, (reg.) bucium, bustean, bute, creier. (~ la roata.) 8. (TEHN.; la pl.) plazuri (pl.), talpi (pl.), (reg.) craci (pl.)., drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), talpeti (pl.). (~ la razboiul de tesut.) 9. (TEHN.) pat, picior, scaun, strat, talpa, (reg.) pitruca, starciog. (~ la sucala, la vartelnita.)

TALPIG¹ ~ge n. 1) Obiect de incaltaminte rudimentara constand dintr-o talpa de lemn si o curelusa de piele petrecuta pe deasupra labei piciorului. 2) Soseta scurta de dama care acopera numai laba piciorului. /talpa + suf. ~ig

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

CIOTUROS, -OASA, cioturosi, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre maini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau radacini uscate). [Var.: ciotoros, -oasa adj.] – Ciot + suf. -os.

clocotici s.m. (reg.) 1. bucata de flanela cu care taranii isi invalesc piciorul pana la genunchi. 2. arbust cu flori alburii; locotita, nucusoara, vonicer, lemn-cainesc, salba-moale. 3. planta cu flori galbene si cu pete albastrii; sunatoare. 4. macris de camp; glojan, corles, clococean.

PALEE¹ s.f. picior intermediar de sustinere a grinzilor principale ale unui pod de lemn. [Pron. -le-e. / < fr. palee, cf. lat. palus – stalp].

CAMBRURA s.f. (Frantuzism) Arcuitura, indoitura. ♦ Curbura unei piese de lemn sau a cintrului unei bolti. ♦ Curbura dintre calcai si tars; bolta piciorului. [< fr. cambrure].

CAMBRURA s. f. arcuitura. ◊ curbura a unei piese de lemn sau a centrului unei bolti. ◊ curbura dintre calcai si tars; bolta piciorului. (< fr. cambrure)

TAIA vb. 1. v. imparti. 2. v. despica. 3. (pop.) a reteza, (reg.) a scurta. (A ~ niste metri de lemne.) 4. v. reteza. 5. v. sculpta. 6. (MED.) a reteza, (pop.) a lua. (Obuzul i-a ~ piciorul.) 7. v. amputa. 8. a reteza, (pop.) a rade, (reg.) a curma. (A ~ capul cuiva.) 9. v. opera. 10. v. injunghia. 11. a (se) injunghia, a (se) spinteca. (A ~ o vita.) 12. v. scurta. 13. v. cosi. 14. a (se) despica, a (se) spinteca. (Plugul ~ brazde adanci.) 15. v. croi. 16. a croi, (inv.) a sparge. (Fluviul isi ~ drum prin munti.) 17. v. brazda. 18. (rar) a rupe. (A ~ cartile, la jocul de carti.) 19. v. bara. 20. v. anula. 21. a scurta. (A ~ drumul peste camp.) 22. a se branzi, (inv. si reg.) a se sarbezi, (Mold.) a se corasli. (Laptele s-a ~.)

OBADA, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn incovoiat care, impreunate, alcatuiesc partea circulara a unei roti de lemn (la car, la caruta, la moara etc.); p. gener. partea circulara a unei roti de lemn (peste care se monteaza sina. ♦ Partea periferica a rotii unui autovehicul, peste care se monteaza cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortura in evul mediu, alcatuit din doua bucati de lemn avand fiecare cate o scobitura in forma de semicerc si care, inchizandu-se, imobilizau picioarele sau mainile osanditilor sau ale robilor; p. ext. catuse, fiare. ◊ Expr. A pune (in) obezi = a subjuga. [Var.: (inv. si reg.) obeada s. f.] – Din sl. obedu.

CAPRIOR (lat. capriolus) s. m. 1. Mamifer artiodactil, rumegator, raspindit in toate padurile de cimpie si deal, mai mic decit cerbul (c. 1 m si 20-30 kg), cu blana roscata vara si surie iarna, corp zvelt, picioare subtiri si agile, coarne pline, caduce; longevitate, 10-12 ani. Masculul caprioarei. 2. Fiecare dintre barele de lemn care sustin invelitoarea unui acoperis si stratul-suport al acesteia (astereala sau sipci).

OBADA obezi f. 1) Fiecare dintre bucatile care alcatuiesc partea periferica circulara a unei roti de lemn. 2) Parte a unei roti de automobil pe care se monteaza cauciucul. 3) la pl. inv. Instrument de tortura format din doua bucati de lemn, fiecare fiind prevazuta cu cate o scobitura in forma de semicerc, care, inchizandu-se, imobilizau picioarele sau mainile condamnatilor /<sl. obedu

POP¹ ~i m. 1) Stalp la prispa sau la pridvor care sustine streasina acoperisului; parmac. 2) Bucata de lemn in care se fixeaza batca sau nicovala. 3) Manunchi de anumite plante (canepa, in, stuf etc.) puse in picioare la uscat. /<bulg. pop

PASTRAV, pastravi, s. m. 1. Peste de apa dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre si rosii si burta galbuie, care traieste in apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasa (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fara picior, in forma de scoica de culoare cenusie-negricioasa, care cresc pe trunchiurile copacilor, producand un putregai alb al lemnului. – Din bg. pastarva.

ESTACADA s.f. 1. Punte de lemn, de beton etc. construita de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 2. Dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. ♦ Obstacol construit din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. [< fr. estacade].

CIUPERCA, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Increngatura de plante inferioare, lipsite de clorofila, care traiesc ca parazite sau ca saprofite si se raspandesc prin spori; (si la sg.) planta din aceasta increngatura, de obicei in forma de palarie carnoasa cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mancat ciuperci! = doar n-am innebunit! Paguba-n ciuperci! = nu e nimic, putin imi pasa! 2. Obiect de lemn in forma de ciuperca (1), pe care se intinde ciorapul cand se carpeste. ♦ (Ir.) Palarie veche, adesea mototolita si turtita. 3. (In sintagma) Ciuperca sinei = partea superioara si ingrosata a unei sine de cale ferata, pe care se sprijina rotile vehiculelor, cand ruleaza. – Din bg. cepurka, scr. pecurka.

CROITOR, croitori, s. m. 1. Meserias sau muncitor care croieste si coase haine. 2. Insecta mare, de culoare neagra, cu antene lungi, care traieste mai ales pe stejar, degradand lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Muschi lung al coapsei, situat intre osul iliac si fata interna a tibiei (prin a carui contractie se produce incrucisarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi² + suf. -tor.

CAPRIOR, capriori, s. m. I. Animal rumegator salbatic, mai mic decat cerbul, cu picioare subtiri si agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre barnele incrucisate care fac parte din scheletul acoperisului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formeaza suportul pe care se asaza scandurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.

codina, codini, s.f. (reg.) 1. lana de calitate proasta (de la cozile, picioarele si capul oilor); miezura. 2. ramasita de grau sau de porumb cu gunoaie; goz, zoana. 3. stiulete de porumb pipernicit; ghijura, glodar, baherca. 4. ramasite de lemn; nuci, hebedig, vreascuri. 5. planta din familia gramineelor care creste prin livezi si fanete.

straifui, straifuiesc, vb. IV (reg.) 1. (in forma: strefui; despre drumuri forestiere) a acoperi cu traverse de lemn pentru a inlesni tararea bustenilor. 2. (despre busteni) a tari cu ajutorul animalelor de tractiune. 3. (refl.; despre cai) a se lovi in mers cu un picior de altul. 4. (refl.; in forma: strofui; despre cai) a bate din picioare.

ESTACADA, estacade, s. f. 1. Punte fixa construita la tarmul unei ape mari, catre larg, pentru a realiza legatura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte pentru a realiza comunicatia intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. ♦ Constructie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea intr-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micsora latimea apei in acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezisul unui curs de apa sau la intrarea intr-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.

IZBI vb. 1. a da, a lovi, a trage, (pop.) a pali. (A ~ cu toporul in lemn.) 2. v. lovi. 3. v. plesni. 4. v. tranti. 5. a repezi, a tranti. (A ~ usa de perete.) 6. a bate, a lovi, (rar) a zupai, (Transilv.) a supi. (~ in usa cu piciorul.) 7. a (se) bate, a (se) lovi. (Se ~ de toti peretii; ploaia ~ in acoperis.) 8. v. ciocni. 9. a se lovi, (inv. si reg.) a se clati. (Apa se ~ de stanci.) 10. v. imbranci. 11. a (se) tranti, (pop. si fam.) a (se) bufni, a (se) busi. (L-a ~ cu pumnul.) 12. a ajunge, a atinge, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a pali, a picni, (reg.) a talni, (Transilv.) a talali. (Glontul ~ iepurele.) 13. v. ataca. 14. v. zvarli.

ESTACADA s. f. 1. punte de lemn, de beton etc. de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ obstacol din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. 2. platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte deasupra solului, sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 3. dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. (< fr. estacade)

STALP, stalpi, s. m. 1. lemn lung si gros, de obicei cioplit si fixat in pamant, care serveste pentru a sustine ceva; element masiv de constructie, cu lungimea mare in raport cu dimensiunile sectiunii, confectionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveste la sustinerea unei cladiri, a unei instalatii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stalp de cafenea = persoana care isi petrece timpul prin cafenele. ♦ picior, coloana ornamentala la o mobila (in special la pat). 2. Portiune neexploatata dintr-un zacamant, destinata sustinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoana care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de baza pentru cineva. ◊ Stalpul casei = capul familiei. – Din sl. stlupu.

CRACANA¹ ~e f. 1) Bat lung, bifurcat la un capat, avand diferite intrebuintari. 2) Ra-ma de fier, in forma de cerc, avand trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealta improvizata din trei bete lungi, unite sus, asezate in forma de piramida, de care se atarna deasupra focului un vas in care se fierbe ceva. 4) Capra de taiat lemne. /crac + suf. ~ana

FLUIER ~e n. 1) Instrument muzical de suflat constand dintr-un tub subtire (de regula de lemn), prevazut cu mai multe orificii. ~ ciobanesc. 2) Instrument mic cu ajutorul caruia se emit fluieraturi de semnalizare. 3) Dispozitiv actionat de aburi sau gaze, intrebuintat pentru semnalizare. ~ul locomotivei. 4) fam. Osul gros si lung, situat intre genunchi si glezna; tibia. ~ul piciorului. [Sil. flu-ier] / Cuv. autoht.

CIUPERCA ~ci f. 1) la pl. Increngatura de plante inferioare, fara clorofila, care se inmultesc prin spori. 2) Planta din aceasta increngatura, cu corpul carnos, in forma de palarie si cu picior. ~ci otravitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism in forma de ciuperca folosit ca ferment. Doar n-am mancat ~ci doar nu mi-am iesit din minti. A rasari ca ~cile (dupa ploaie) a aparea in numar mare si in timp scurt. 3) Obiect din lemn de forma speciala pe care se imbraca ciorapul cand se tese sau se carpeste. 4) fig. iron. Palarie sau caciula veche si mototolita. 5): ~ca sinei partea de sus mai larga a unei sine de cale ferata, pe care ruleaza rotile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. tepurca, sb. peturka

strimb (-ba), adj. – 1. Sucit, piezis, care nu este drept. – 2. Nedrept, injust. – Mr. strimbu. Lat. strambus, forma vulgara de la strabus (Cipariu, Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281; Pascu, I, 160), cf. it. strambo „cu picioare scurte”, alb. stremp (Philippide, II, 655). – Der. strimba, vb. (a suci, a indoi; a imita, a copia, a contraface; refl., a se schimonosi, a face grimase; refl., a se prapadi de ris, refl., inv., a insulta); strimbatate, s. f. (nedreptate, inechitate); strimbatura, s. f. (obiect sucit; grimasa, schimonoseala); Strimba-lemne, s. m. (personaj fabulos care apare in unele povesti).

TRAGLA, tragle, s. f. 1. Targa de lemn folosita pentru carat diferite lucruri. ♦ (Reg.) Un fel de sanie folosita la caratul fanului. 2. Unealta pentru adunat paiele la stog si pentru curatat aria de gunoi. ♦ Unealta cu coada lunga pentru scos jarul si cenusa din soba sau din cuptor. 3. Unealta alcatuita dintr-o scandura si o stinghie pe care se bate cu piciorul ca pe o pedala, pentru a speria pestele de sub pietre. – V. traga.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. picior. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum