ALERGATOR, -OARE, alergatori, -oare, adj., subst. I. Adj. Care alearga. ◊ Piatra alergatoare (si substantivat, f.) = piatra de moara care se invarteste spre a macina boabele. Pasari alergatoare (si substantivat, f.) = pasari din tarile calde, avand picioare lungi, cu care alearga foarte repede. II. S. m. si f. 1. Atlet care concureaza la probe de alergari. 2. (Rar) Curier (insarcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la razboaiele de tesut taranesti. 2. (Inv.) Parc vast, imprejmuit, in care erau tinute anumite animale si in care se organizau vanatori. – Alerga + suf. -ator.

HADARAG, hadaragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros si mobil al imblaciului cu care se bat cerealele. 2. Piesa de lemn sprijinita pe piatra de moara, care scutura teica, lasand sa cada boabele din cosul morii; hadarau. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la navod. 4. Manerul de lemn cu care se invarteste rasnita. [Var.: hadarag s. m.] – Cf. magh. hadaro.

ALERGATOR² ~oare (~ori, ~oare) Care alearga. ◊ Pas ~ fuga. (Pasari) ~oare pasari de talie mare, din tarile calde, cu aripi nedezvoltate deplin, dar avand picioarele lungi adaptate la alergare. Piatra ~oare piatra de moara care se invarte, macinand boabele. /a alerga + suf. ~ator

clemendeu s.n. (reg.) bucata mica de otel in forma de paralelogram, fixata intr-o nisa metalica, care sprijina capatul de jos al drugului de fier ce invarteste cu celalalt capat piatra de moara.

pohotnic, pohotnici, s.m. (reg.) piatra de moara.

ARCOZA (‹ fr. {i}), s. f. Gresie bogata in feldspati alterati (peste 25 la suta), provenita din dezagregarea si sedimentarea rapida a granitelor si gnaiselor. Se foloseste uneori ca piatra de moara, pentru semineuri etc.

PARPARITA, parparite, s. f. 1. Mica piesa metalica fixata in piatra alergatoare de la moara, in care intra capatul de sus al fusului. 2. (Reg.) Cilindru care sustine pietrele morii si care este pus in miscare prin actiunea rotii cu masele. 3. Gaura in mijlocul pietrei alergatoare de la moara, in care cad grauntele din teica pentru a fi macinate. 4. (Reg.) Teica (la moara). [Acc. si: parparita] – Din sl. pruprica, ucr. perepelyca.

POSADA, posade, s. f. 1. (Pop.) Curatura (in padure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o asezare omeneasca. ♦ Loc de odihna pentru calatori. 2. (Pop.) Trecatoare (ingusta) in munti. ♦ Obligatie a taranilor dependenti de a face de straja in preajma trecatorilor din munti. 3. (Inv.) Loc intarit in mod natural (care servea ca punct de vama). ♦ Denumire generala a unor dari de vama. 4. Parghie cu ajutorul careia se regleaza pozitia pietrelor morii in timpul macinatului, pentru a se obtine, dupa voie, o faina mai mare sau mai fina. ♦ P. gener. (Reg.) moara. – Din scr. posada.

TITIREZ, titirezi, s. m. 1. Partea inferioara, de forma conica, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul sa se invarteasca mai usor si uniform. 2. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal etc., in forma de con si cu un varf ascutit, care se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza. 3. Batul de sub cosul morii, care loveste teica pentru a face sa treaca grauntele intre pietrele morii; hadarag. [Pl. si: (n.) titirezuri] – Et. nec.

piatra s. 1. v. roca. 2. (GEOL.) piatra-de-var v. calcar; piatra ponce = spuma-de-mare, (inv.) piatra spumoasa. 3. (MIN.) piatra pretioasa = nestemata, piatra rara, piatra scumpa, (inv.) stema; piatra rara v. piatra pretioasa; piatra scumpa v. piatra pretioasa. 4. (reg.) rasnitoare. (~ de moara.) 5. piatra funerara = (prin Ban.) zleaman. 6. piatra de vin v. tartru. 7. v. tartru. 8. v. calcul. 9. v. calculoza. 10. v. grindina.

POSADA s. (TEHN.) schimbatoare, (reg.) cumpana, punte, scaun, vartej. (~ la pietrele morii.)

VESCA s. 1. vacalie, (Transilv.) veaca. (~ sitei, a ciurului.) 2. (TEHN.) (reg.) strat, (Transilv.) veaca. (~ de la pietrele morii.)

VARTEJ s. 1. v. bulboana. 2. tromba, (rar) sul. (Un ~ de vant.) 3. (FIZ.) turbion. 4. coloana, sul, tramba, (pop.) volbura. (Un ~ de praf.) 5. tromba, (pop.) vantoasa. (S-a ridicat un ~ imens de zapada.) 6. v. ameteala. 7. (TEHN.) val. (~ de care se atarna galeata la fantana.) 8. (TEHN.) capatai, (reg.) felehert. (~ la perinocul carutei.) 9. (TEHN.) (Transilv. si Mold.) surub. (~ la piatra morii.) 10. (TEHN.) (reg.) surub, (Ban. si Transilv.) saitau. (~ de strans doagele.) 11. (BOT.) vartejul-pamantului (Pedicularis verticillata) = (reg.) paducher, paduchernita.

parparita, parparite, s.f. 1. (inv.) cilindru care sustine pietrele morii, pus in miscare de roata de masele; titirez, prasnel, crang. 2. (inv.) piatra alergatoare a morii. 3. mica piesa metalica fixata in piatra alergatoare a morii, in care intra fusul; ganjei. 4. (reg.) bucata de lemn tare fixata in gaura rotii de piatra a rasnitei taranesti. 5. (reg.) osie de lemn la morile de apa tare pune roata in miscare; fus, grindei. 6. (reg.) gaura din mijlocul pietrei alergatoare prin cad grauntele din teica, pentru a fi macinate; garlici. 7. (reg.) jgheab prin care curge faina de sub piatra morii; vrana. 8. (reg.) teica (la moara), lada pentru faina. 9. (fig.; reg.) gura. 10. (reg.) om flecar, melita.

podina, podini si podine, s.f. 1. (pop.) pardoseala de scanduri (la casa, la podul casei, la tavane, la vechile strazi etc.) 2. (la pl.; inv.) obligatie a negustorilor brasoveni, din Tara Romaneasca, in evul mediu, de a intretine strazile Bucurestiului pavate cu scanduri; taxa perceputa in trecut la Iasi pe carele cu produse care intrau in oras, pentru intretinerea strazilor pavate cu scanduri. 3. (inv. si reg.) tavan de scanduri. 4. (pop.) suport pe care se cladeste claia de fan; pat; pod; partea de jos a stogului de fan, poclaj, podlas; mijlocul stogului de fan. 5. (reg.) platforma de scanduri inaltata deasupra terenului care foloseste ca post de observatie, de paza. 6. platforma de care sunt fixate pietrele morii de apa; pod. 7. (reg.) piatra statatoare a morii de apa. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apa; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboara bustenii la vale. 10. (reg.) suprafata plana in regiunea de munte sau de deal; regiune de ses mai inalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafata butoiului in timpul fermentatiei. 12. (reg.) sale.

scoret, scorete, s.n. (reg.) 1. teica in care cad grauntele la moara. 2. jgheab pe care curge faina dintre pietrele morii; piscoaie. 3. orificiu din mijlocul pietrelor unei rasnite, prin care se scurge sarea macinata. 4. (in forma: scaret) coltul sau ladita vetrei unde se aduna cenusa.

scrivac, scrivace, s.n. si scrivaci, s.m. 1. (s.m.; reg.) coasta a luntrei. 2. (s.n.; reg.) fiecare dintre piesele de lemn care fixeaza piatra morii; vartej. 3. (s.n.; reg.) scripete. 4. (s.m.; inv.) moneda sarbeasca ce a circulat in sec. al XVIII-lea si in Tarile Romane.

capistere s. f. – 1. Albie, covata. – 2. Jgheab care duce griul de la cos la piatra morii. – Mr. capisteare, megl. capisteari. Lat. capistērium, de la gr. σϰαφηστήριον (Puscariu 278; REW 1629; Candrea-Dens., 246; DAR); cf. tosc. capistejo, romanicul capischiere, abruz. capistjiera. Ticaloiu, ZRPh., XLI, 590, propune o der. putin probabila, de la capestrele.

strunea, strunele, s.f. (reg.) 1. parte a cutiei mobile (teicii) in care cad grauntele din cosul morii, inainte de a trece intre pietrele morii. 2. parte a fraului unui cal, care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei.

sgrant, sgranturi, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre crestaturile ciocanului de ferecat piatra morii. 2. (in forma: sarant) fiecare dintre crestaturile facute cu ciocanul in piatra morii.

crainic (crainice), s. n. – Pirghie cu care se ridica piatra morii de griu. – Var. gra(i)nic. Germ. Kranich (DAR). In Banat si Olt.

obada (obezi), s. f. – 1. Bandaj de janta. – 2. Pl. Fiare, catuse; piedica la cal. – Var. obeada, (pl.) obede. Pare sa rezulte din confuzia sl. obedu, obodu „cerc” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 218; Graur, BL, III, 38) cu sl. obęzu „legatura”, din obęzati „a lega” (dupa Byhan 322, din sb. obvez „legatura”); pentru primul sens, cf. pol., rus. obod „obada”. Este dubletul lui obod, s. n. (Olt., lant, catusa; cerc de sita; cerc care margineste piatra morii; Banat, copaie sapata intr-un singur trunchi de arbore), din sb. obod. – Der. obada (var. obeda), vb. (a pune obada); obadat, adj. (reniform); obezi, vb. (inv., a incatusa, a fereca).

SCORET, scorete, s. n. (Reg.) Dispozitiv legat cu sfori de partea de jos a cosului morii, prin care se scurg grauntele intre pietrele morii. – Bg. skorec.

OBOD, oboduri, s. n. (Reg.) Vesca facuta din coaja de copac sau din lemn, asezata in jurul pietrelor morii taranesti, pentru a impiedica risipirea fainii. – Sb. obod.

VESCA, vesti, s. f. Coaja de copac din care se face marginea circulara a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moara si al rasnitelor etc.; p. ext. obiect facut din aceasta coaja (mai ales sita). – Din ucr. vecka.

FERECA, ferec, vb. I. Tranz. 1. A acoperi, total sau partial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistenta si durabilitate; a intari un obiect (de lemn) prin legaturi metalice. ♦ A imbraca un obiect cu placi din metal pretios, a impodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe. 2. A lega cu fiare, cu lanturi, in obezi etc. un om arestat sau condamnat; a incatusa. 3. A incuia, a zavori o usa, o incapere. ♦ Refl. (Despre oameni) A se inchide sau a se izola in casa, fara sa (mai) vada pe nimeni. 4. A bate cu ciocanul pietrele de moara spre a le face crestaturi, santuri, zimti. ♦ A face zimti pe muchia unei monede; a zimtui. – Lat. fabricare (apropiat de fier).

STATATOR, -OARE, statatori, -oare, adj. 1.Care sta pe loc, care nu se misca, imobil, fix; (in special despre ape) care nu curge. ◊ piatra statatoare (si substantivat, f.) = piatra fixa din sistemul celor doua pietre ale morii. 2.(Inv.:despre oameni) Cu locuinta statornica; stabil. 3. (In loc. adj.) De sine statator = care poate exista si se poate mentine prin propriile sale puteri sau insusiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ator.

DESFERECA, desferec, vb. I. 1. Refl. (Despre roti, p. ext. despre car; la pers. 3) A pierde sinele de fier. 2. Tranz. si refl. A (se) desface din fiare, din catuse, din lanturi. 3. Refl. (Despre pietrele de moara, la pers. 3) A-si toci zimtii de pe fetele interioare, intre care sunt zdrobite boabele. – Des¹- + fereca.

DESFERECAT, -A, desferecati, -te, adj. 1. (Despre roti, p. ext. despre car) Care si-a pierdut sinele de fier. 2. Desfacut din fiare, din catuse, din lanturi. 3. (Despre pietrele de moara) Cu zimtii tociti. – V. desfereca.

BUHAI s. 1. (BOT.; Listera ovata) (reg.) puta-cocosului. 2. (TEHN.) carlig, grebla, hreapca, vergea, (reg.) crivea. (~ul este un dispozitiv la coasa.) 3. (TEHN.) coinac, (reg.) crainic, fafalug, tavalug, zavor, cantarul pietrelor. (~ la moara.) 4. (MUZ.) (reg.) steand, (Transilv.) duba. (~ul este folosit de colindatori.)

COINAC s. (TEHN.) buhai, (reg.) crainic, fafalug, tavalug, zavor, cantarul pietrelor. (~ la moara.)

FRUNTAR s. (TEHN.) (prin Munt.) coruna, (prin Mold.) masa pietrelor. (~ la moara.)

A SE DESFERECA ma desferec intranz. 1) (despre roti, car) A-si pierde sinele de fier. 2) (despre persoane) A se elibera din fiare, din catuse sau din lanturi; a se descatusa. 3) (despre pietre de moara) A-si toci zimtii care zdrobesc boabele. /des- + a fereca

A FERECA ferec tranz. 1) (obiecte) A inveli (partial sau total) cu un metal (pentru a mari rezistenta sau pentru a infrumuseta). 2) (persoane) A pune in fiare, in lanturi; a incatusa; a inlantui. 3) (porti, usi etc.) A inchide trainic (cu zavorul); a zavori. 4) (pietre de moara) A acoperi cu crestaturi; a cresta. 5) (monede) A inzestra cu zimti pe la muchii; a zimtui. 6) fig. A izola de lume (inchizand undeva). /<lat. fabricare

casnac, casnace, s.n. (inv.) ingraditura pietrelor de moara, cerc, ocol, toc, vacarie, vesca.

facaias, facaiase, s.n. (reg.) arborele sau fusul unei pietre de moara; mica turbina de moara.

facau, facaie, s.n. (reg.) 1. arborele, fusul unei pietre de moara. 2. fusul si roata morii. 3. aripa morii de vant. 4. rasnita.

obod, oboduri, s.n. (reg.) cerc de coaja de arbore in jurul pietrelor de moara; vacalie.

podisor, podisoare, s.n. 1. (inv. si reg.) podet. 2. (reg.) dulap sau stelaj pentru vase. 3. fiecare dintre barnele pe care se sprijina podeaua la casa. 4. (reg.) parte a bisericii (cu balcon) unde sta corul. 5. (reg.) platforma pe care sunt fixate pietrele la moara de apa; pod. 6. (reg.) dulap de haine. 7. (reg.) nisa in zid, firida. 8. (reg.) suport de scanduri pe care se pun la uscat sau la dospit casul, branza etc. sau pe care se pastreaza oalele cu lapte; leasa, pat.

strantor, strantori, s.m. (reg.) lemn care fixeaza piatra zacatoare la masa pietrelor de moara; crivac.

stocal, stocale, s.n. (reg.) ciocan cu care se fereca pietrele de moara.

hadarag (hadaragi), s. m. – 1. Lemn scurt la imblaciu. – 2. Par de care se fixeaza navodul. – 3. Piesa de lemn sprijinita pe pietre de moara. – 4. Bat in general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaro „imblaciu” (Cihac, II, 503; DAR; Galdi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (navod).

valug (-gi), s. m. – 1. Volant care transmite pietrei de moara miscarea rotii hidraulice. – 2. Torta, faclie. – Var. 2 valut. Sb. valjuga (Candrea). In Olt.

ALERGATOR, -OARE, alergatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care alearga. ◊ piatra alergatoare (si substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor doua pietre ale morii, prin invartirea careia se macina boabele. Pasari alergatoare (si substantivat, f.) = pasari din tarile calde, avand picioare lungi cu care alearga foarte repede. 2. S. m. si f. Atlet care concureaza la probe de alergari. ♦ (Rar) Curier. ♦ Cal de curse. – Din alerga + suf. -(a)tor.

ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]

CRIVAC s. (TEHN.) 1. chinga, cocarla, (reg.) carbos, carja, coasta, cujba, ganj. (~ la luntre.) 2. (reg.) punti (pl.). (~ la piatra zacatoare a morii.)

PARPARITA s. (TEHN.) (reg.) ganjei, prepelita. (~ la piatra alergatoare a morii.)

paplaz, paplazuri, s.n. (reg.) fiecare dintre lemnele care tin pe loc piatra zacatoare la moara.

piscoi, piscoi, s.m. (reg.) 1. tub sonor care intra in componenta unor instrumente muzicale. 2. om mic de statura, sfrijit, pipernicit. 3. tub de lemn pe care curge faina in covata morii; vrana. 4. (inv.) oboi (instrument muzical). 5. jgheab de scurgere la teasc. 6. gaura de la piatra alergatoare a morii. 7. teica morii, covata, lada in care curge faina. 8. fluier mic din lemn de salcie sau de soc.

podoima¹, podoime, s.f. (reg.) 1. barna de sprijin pe care sta capatul de jos al fusului care invarteste piatra alergatoare a morii de apa; grinda, punte, posada. 2. piesa de sprijin pentru manivela care transmite miscarea rotii la joagar.

crivac (-ce), s. n. – 1. Bita, ciomag. – 2. Fiecare din parii care formeaza cadrul pietrei fixe a morii de griu. – 3. Birna care intareste scheletul unor luntre. – 4. Scripete, troliu. Bg., rut. krivak „lemn strimb” (Cihac, II, 84). Cf. crivala, crivina.

parpara s. f. – 1. Febra, fierbinteala, patima. – 2. Lovitura, apasare. – Var. pirpara, Banat, Olt. pirpor. Sb. prpor (Candrea). – Der. parparita (var. pirparita, pirpalita, prepelita), s. f. (piesa metalica fixata in piatra alergatoare a morii), din sl. pruprica (Cihac, II, 82; Conev 82), cf. bg. perperica, sb., cr. paprica.

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.

MACINA, macin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale in faina cu ajutorul pietrelor sau al valturilor morii; a preface diverse boabe sau materiale in pulbere cu ajutorul morii, al rasnitei sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A faramita, a zdrobi, a ruina, a roade, a manca. ◊ Refl. Zidurile se macina. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita indelung; a rumega, a depana. – Lat. machinari.

fundoaie s.f. (reg.) 1. loc dosit prin munti; infundatura. 2. partea de jos a casei. 3. piatra de sub crucea morii de apa.

siladita, siladite, adj. f. (reg.; despre mori) care nu are pietrele ferecate.

ZACATOARE, zacatori, s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. piatra de jos a morii, deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste. – Din zac (prez. ind. al lui zacea) + suf. -(a)toare.

PRASNEL, prasnele, s. n. 1. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal, cu un varf ascutit si care se roteste pe o suprafata plana; titirez, sfarleaza. ◊ Expr. (Sprinten sau iute) ca prasnelul (sau ca un prasnel) = foarte iute, sprinten, ager. ♦ Fig. Copil mic (sau om mic de statura) si foarte vioi. 2. Capatul (conic) inferior al fusului de tors, care face ca fusul sa se invarteasca mai usor. 3. Partea interioara a fusului morii, fixata intr-una din pietrele acesteia. [Var.: prisnel s. n.] – Pristen (reg. „prasnel” < bg.) + suf. -el.

PRASNEL¹ ~e n. 1) Jucarie mica in forma de con cu varf ascutit, care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; sfarleaza. ◊ Iute ca ~ul sprinten. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); sfarleaza; titirez. 3) Partea inferioara a fusului morii, fixata in una din pietre. /<sl. pristeni

TEICA, teici, s. f. 1. Cutie mobila (de lemn) in care cad grauntele din cosul morii inainte de a trece intre pietre. 2. Jgheab din care beau sau mananca vitele si pasarile. 3. (Reg.) Mic vas de lemn legat de o prajina, cu care se scoate apa dintr-un put. [Var.: teuca s. f.] – Et. nec.

TEICA ~ci f. 1) Vas mobil de lemn, in care cad grauntele din cosul morii si de unde trec intre pietre. 2) Vas in forma de jgheab din care beau sau mananca animalele; treuca; troaca. 3) reg. Caldare din doage, prinsa la o prajina pentru a scoate apa din fantana. [Sil. tei-] /Orig. nec.

peteica, peteici, s.f. (reg.) 1. impletitura, plasa de sfoara, de ata in care se duc vasele cu mancare la camp. 2. legatura de franghie, de metal, cu care se prinde la car leuca de carambul de sus; ganj. 3. fasie nedesirabila de material textil. 4. bucatica de panza sau de postav care serveste la cusutul plapumilor. 5. hartie cu care se infasoara caierul cand se pune in furca. 6. butoniera sau cheotoare la camasa. 7. incuietoare, zavor la usa. 8. parte a morii in care cad grauntele din cos intre pietre.

posod s.n. (reg.) lemn cu care se ridica posada la morile de apa, pentru a alatura mai mult pietrele.

sezator, sezatoare, adj., s.m. si f. 1. (adj.; inv.) (persoana) care sade, care este asezata (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scandura fixata intre talpile razboiului, pe care sade tesatoarea cand tese. 3. (s.f.; reg.) asternutul de sub sa. 4. (s.f.; reg.; in forma: sazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiaza, cand sunt la pasune. 5. (adj.; inv.) stabilit, domiciliat, intr-un loc; vietuitor, traitor intr-un loc. 6. (adj.; inv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; in sintagma) piatra sezatoare = piatra fixa din sistemul celor doua roti ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restransa organizata de tarani in serile de iarna, pentru a lucra si a petrece, spunand povesti si glume; furcarie, haba, habara, claca. 9. (s.f. ; pop.) reuniune, intrunire; cenaclu, serata.

TITIREZ² ~uri n. Batul de sub cosul morii care loveste teica pentru a face sa treaca grauntele intre pietre. /cf. alb. tir

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

pritoci (pritocesc, pritocit), vb. – A transvaza, a deserta. – Var. Mold. pitroci. – Mr. pitrocire. Sl. pritociti, cuvint citat de Miklosich, Lexicon, 685, fara sens cunoscut, dar care trebuie sa-l aiba pe cel din rom., din sl. tociti „a agita”, cf. bg. pretoci, slov. pritociti, cu acelasi sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), si bg. tocam › megl. tutǫs, tutiri „a scoate moare de varza” (Capidan 306). Pascu, I, 62, deriva in mod gresit mr. din piatra. – Der. pritoaca, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceala, s. f. (transvazare).

RASNITA ~e f. 1) Instalatie primitiva de macinat cereale compusa din doua pietre suprapuse dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ A ajunge de la moara la ~ a saraci; a scapata. A-i umbla gura ca o ~ a vorbi repede si mult. 2) Masina mica de uz casnic pentru macinarea boabelor de cafea sau de piper. /<bulg. rasnica

RASNITA, rasnite, s. f. 1. Masina rudimentara de macinat sare, porumb etc., compusa din doua pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ Expr. A ajunge de la moara la rasnita = a ajunge dintr-o situatie buna intr-una rea; a scapata. A-i umbla cuiva gura ca o rasnita = a vorbi foarte mult; a vorbi intruna; a nu mai tacea din gura. ♦ moara primitiva miscata cu ajutorul animalelor de tractiune. 2. Instrument de bucatarie cu care se macina boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. rasnica.

ULUC ~ce n. 1) Vas facut din scanduri ori scobit intr-un trunchi de copac sau in piatra, folosit pentru adapatul vitelor; adapatoare. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat sub acoperisul caselor; streasina. 3) Canal din scanduri prin care curge apa pentru a pune in miscare roata unei mori; laptoc; scoc. 4) Jgheab prin care curge faina la moara. 5) Sant mic facut pe muchia unei piese de lemn pentru a se imbina cu alta piesa. /<turc. oluk

A CRAPA crap 1. tranz. 1) (obiecte) A desface printr-o taietura adanca si lunga; a spinteca. 2) (usi, ferestre, ochii etc.) A deschide putin. 2. intranz. 1) (despre invelisuri, textile, haine) A se rupe partial prin intindere; a pocni; a plesni. 2) (despre obiecte de piele, buze etc.) A capata crapaturi (din cauza gerului, vantului, caldurii etc.); a plesni. ◊ Crapa lemnele (sau pietrele) de ger e ger mare. A-i crapa (sau plesni) cuiva obrazul de rusine a fi cuprins de o rusine mare; a-i fi foarte rusine. 3) (despre muguri, boboci) A incepe sa se desfaca; a se despica. 4) depr. A inceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a raposa; a deceda. 5) pop. A manca repede si cu lacomie; a infuleca. /<lat. crepare

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Conducta sau canal deschis in partea superioara, facut in piatra, intr-un trunchi de copac etc., permitand (prin inclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. ♦ Canal de scurgere pentru apa sau adapatoare pentru vite. ♦ Streasina. 2. Crestatura, scobitura, adancitura. 3. Fagas, rapa facuta la munte de suvoiul ploilor; p. ext. vale. 4. Santulet, canal mic care serveste la udatul semanaturilor (in gradinile de zarzavat); rigola. 5. Scocul morii. – Din sl. zlebu.

ULUC, uluce, s. n. 1. Jgheab facut din scanduri ori scobit intr-un trunchi de copac sau in piatra, din care se adapa vitele sau in care li se pune nutretul. 2. Canal de lemn sau tabla pus de-a lungul stresinii caselor, pentru a aduna si a conduce spre burlane apa de pe acoperisuri. ♦ Canal, teava pentru captarea si scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scanduri prin care curge apa pentru a pune in miscare o moara; laptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge (la moara) faina macinata. 4. Scobitura, sant facut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea imbina cu alta piesa. – Din tc. oluk.