GRAUR, grauri, s. m. Pasare migratoare cu ciocul ascutit de culoare galbuie si cu pene negre-verzui cu pete albe (Sturnus vulgaris). ♦ (Adjectival m.; despre cai) Care are culoarea cenusie (impestritata cu pete albe). [Var.: (pop.) graure s. m.] – Lat. graulus.

ILEANA, ilene, s. f. Insecta coleoptera mare, de culoare verde si aramie cu pete albe, care se hraneste cu sucul florilor (Cetonia aurata). – Cf. n. pr. Ileana.

PAG², -A, pagi, -ge, adj., s. m. si f. (Cal sau, rar, alt animal) negru sau roscat cu pete albe. – Din sl. *pegu.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. Partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

FLORIU, -IE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; inflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu.

LEUCOM, leucoame, s. n. Boala de ochi constand in formarea unei pete albe pe cornee si care poate duce la orbire; albeata. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucome.

MESTEACAN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarta alba, cu lemnul alb, galbui sau rosiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenusii si cu flori grupate in amenti (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacan mic = specie de mesteacan, arbust inalt pana la un metru, care creste in regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacan pitic = specie de mesteacan, arbust pana la jumatate de metru (Betula nana). Mesteacan pufos = specie de mesteacan, arbust sau arbore cu scoarta alba sau bruna-cenusie cu pete albe; mestecanas (Betula pubescens). – Lat. mastichinus.

SOARBA, soarbe, s. f. Fructul sorbului¹, de marimea unei cirese, carnos si de culoare bruna-galbuie cu pete albe, cu gust acrisor. – Din sorb¹.

STRIGA, strigi, s. f. 1. (In superstitii) Fiinta imaginara inchipuita ca o femeie care chinuieste copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasare rapitoare de noapte, de culoare galbena-roscata, cu pete brun-inchis, care se hraneste mai ales cu soareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemanatoare cu un cap de mort, care zboara numai in amurg si care, cand este prins, scoate un zgomot ascutit ca un strigat; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.

ALBEATA f. 1) Culoare alba. ~a zapezii. 2) Stare patologica constand in aparitia pe cornela ochiului a unor pete albe; leucom. [G.-D. albetii; Sil. -bea-] /alb + suf. ~eata

CONDOR ~i m. Specie de vultur, de talie mare, cu penaj negru, cu pete albe pe aripi, cu capul si gatul golas, mut, care traieste in muntii din America de Sud. [Acc. si condor] /<fr. condor

CUC cuci m. Pasare migratoare cu penele cenusii, avand coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburile altor pasari, cunoscuta dupa strigatul sau caracteristic. ◊ De flori de ~ in zadar; degeaba. I-a cantat ~ul din fata se spune despre cineva care prospera. Asa are sa-i cante ~ul se spune despre cineva care nu se va intoarce niciodata. /< lat. cucus

FLORIU ~e (~i) 1) inv. Care are flori. 2) fam. (despre animale) Care are pete albe. [Sil. flo-riu] /floare + suf. ~iu

GANDAC ~ci m. pop. Insecta din ordinul coleopterelor. ◊ ~ de casa (sau de bucatarie) insecta nocturna brun-roscata care se hraneste cu produse alimentare; svab; libarca. ~ de mai insecta brun-castanie, care apare la inceputul lunii mai si distruge culturile agricole; carabus. ~ de Colorado insecta galbui-portocalie, cu dungi negre longitudinale pe aripi, care distruge cartofii. ~ de frasin insecta verde-surie cu miros specific; cantarida. ~ de trandafiri insecta coleoptera de talia unui carabus, de culoare verde-aramie, cu pete albe pe elitre, care se hraneste cu sucul florilor; ileana. /<sb. gundelj

ILEANA ilene f. Insecta coleoptera de talia unui carabus, avand culoarea verde si aramie, cu pete albe pe elitre, care se hraneste cu sucul florilor; gandac de trandafiri. /Din Ileana n. pr.

LEUCOM ~oame n. Stare patologica care consta in aparitia pe corneea ochiului a unor pete albe; albeata. /<fr. leucome

MUSCULITA ~e f. (diminutiv de la musca) Ciuperca foarte otravitoare, de culoare rosie, cu pete albe. /musca + suf. ~ulita

PALARIE ~i f. 1) Acoperamant pentru cap, format dintr-o calota cu boruri. ~ de paie. ◊ A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept in ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componenta a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperamant (aflat pe un suport). ~a ciupercii. ◊ ~a-sarpelui ciuperca foarte otravitoare, avand partea superioara rosie cu pete albe; muscarita. ~ de fier portiune oxidata, aflata la suprafata unui zacamant de metal. [G.-D. palariei] /Orig. nec.

PINTENOG ~oaga (~ogi, ~oage) si substantival 1) (despre unele animale, in special despre cai) Care are pete de culoare alba in regiunea pintenilor; cu pete albe in partea inferioara a picioarelor. 2) (despre pasari) Care are pinteni; cu pinteni. /<sl. pontonogu

SCORTAREL ~i m. (diminutiv de la scortar) Pasare migratoare, de talie mica, de culoare cenusie, cu pete albe, cu cioc lung, ascutit si incovoiat, care isi face cuibul in scorburi si se hraneste cu insecte si larve de sub scoarta copacilor. /scortar + suf. ~el

STRIGA ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce infatiseaza un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele mortii. 2) Pasare rapitoare de noapte, cu penaj cenusiu-ruginiu, cu pete albe si brune-intunecate, care se hraneste, mai ales, cu soareci. 3) (in superstitii) Fiinta imaginara despre care se crede ca chinuie copii mici sau ca ia mana de la vaci. /<lat. striga

VITILIGO s.n. (Med.) Afectiune a pielii, caracterizata prin pete albe bine conturate. [< fr., lat. vitiligo].

abras (abrase), adj. – 1. (Despre cai) Cu capul cu pete albe. – 2. Nefericit, nepotrivit, nereusit. – 3. Violent, naravas. – Mr. abraseu (impertinent). < Tc. (arab.) abras (Seineanu, II, 7; Lokotsch 9); cf. alb. abras (Meyer 2), bg. abras, „stropit, patat”.

florilat, -a, adj. (reg.) cu pete albe.

percet, perceata, adj. (reg.; despre oi) baltata (cu pete albe sau negre).

LEUCOM s.n. Boala de ochi, manifestata prin formarea unor pete albe pe cornee; (pop.) albeata. [Pl. -oame. / < fr. leucome].

preus, -a, adj. (reg.) 1. (oaie, berbec, miel) cu pete albe sau rosietice pe pantece. 2. (despre oameni) cu fata brazdata si murdara.

breaz (breaza), adj. – 1. Se spune despre animalele cu pete albe pe frunte. – 2. (Rar) Extraordinar, remarcabil. – Megl. breaz. Sl. brezu „alb”, bg. brez „pestrit, baltat” (Miklosich, Slaw. Elem., 15; DAR); cf. sl., bg. breza „mesteacan”, rus. bereza „mesteacan”, slov. brezast „alb”. Rut. barza „oaie cu pieptul alb”, care s-a derivat gresit de la rom. barza, apartine aceleasi familii, ca si sb. barzast „cafeniu” (cf. slov. brezast), si pare ca reprezinta o faza sl. anterioara metatezei lichidelor, cf. gard, dalta. Der. breaza, s. f. (animal cu pete albe; dans tipic); brezaie, s. f. (personaj mascat care se plimba la sarbatorile de Craciun, imbracat ca un mascarici si cu cap de animal; este obicei vechi, interzis fara rezultat de Alexandru Sutu, la 22 decembrie 1819, fiindca servea drept pretext violarilor de domiciliu si a lucruri de rusine si vorbe de ocari, de fapt pentru care si de la fratii Domni de mai inainte au fost poprita), reprezinta sensul de „extraordionar” sau de „obiect care provoaca uimire”, astfel incit pare gresita ideea din DAR de a lega cuvintul de barza; brezi, vb. (a pata, a impestrita); brezai, vb. (a inzorzona); imbrezaia, vb. (a imbraca in chip de brezaie).

rublat, rublati, s.m. (reg.) cal vanat cu pete albe.

cacior (cacioara), adj. – 1. (Oaie) cu pete albe in jurul ochilor. – 2. patat, stropit. – Absurd, extravagant. Origine necunoscuta. Este foarte probabil legat direct de caciula, ceea ce se explica prin ideea de cap acoperit, care sugereaza amplasarea petelor albe. Sensul 3 se datoreaza particularitatilor animalelor de acest fel, cf. breaz. Dupa Cihac, II, 36, provine din mag. kacer „cochet, prost”; Scriban semnaleaza o asemanare, pur intamplatoare, cu rut. kacur „rata”. – Der. caciorie, s. f. (extravaganta, unicitate); caciori, vb. (a pata; a umple de noroi).

svait, -a, adj. 1. (reg.; despre parul sau culoarea cailor; despre cai) tarcat (cu pete albe). 2. (adv.; pe langa adjectivul „imbracat”) baltat.

LEUCOM s. n. boala de ochi prin formarea unor pete albe pe cornee; albeata. (< fr. leucome)

VITILIGO s. n. discromie caracterizata prin pete albe bine conturate. (< fr. vitiligo)

pintenog (pintenoaga), adj. – (Despre cai) Cu pete (albe) in jurul gleznei. Sl. pętonogu (Cihac, II, 228; Tiktin; Conev 83), din sl. pęto „piedica” si noga „picior”, cf. sb., cr. putonoga. – Der. pintenog, s. m. (cal cu pete pe glezne; fam., ofiter); pintenoaga, s. f. (oaie cu pete albe pe picioare; sofranas, Carthamus lanatus).

PRIC, -A, prici, -ce, adj. (Reg.; despre vite) Cu pete albe si negre, baltat.

albinizm n. (d. albinos). O boala care face sa se descoloreze [!] pelea [!] si paru si sa se inroseasca ochii. Negrii bolnavi de albinizm au pete albe pe pele. Sint si animale bolnave de albinizm (soarici albi, iepuri albi, merle albe, corbi albi, elefanti albi). Sint chear [!] si vegetale bolnave de aceasta boala (lipsa de clorofila).

BREAZ, -A, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pata alba in frunte sau cu o dunga alba pe bot. ◊ Expr. A cunoaste (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaste foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Destept, istet, grozav. – Din bg. breaz.

BREZATURA, brezaturi, s. f. (Rar) 1. pata alba pe fruntea vitelor. 2. pata pe peretii caselor, formata de lutul cu care se astupa crapaturile inainte de varuit. – Breza + suf. -atura.

TINTAT, -A, tintati, -te, adj. 1. Impodobit cu tinte (I 1); tintuit, tintelat. 2. Fig. (Reg.; despre animale) Care are o pata alba in frunte. – Tinta + suf. -at.

LISITA, lisite, s. f. Pasare calatoare de balta, cu pene negre si cu o pata alba intre ochi, avand carnea comestibila (Fulica atra). [Var.: (reg.) liseta s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

NASUT, -A, nasuti, -te, adj. (Reg.) 1. Nasos. ♦ Fig. Curios; obraznic. 2. (Despre oi) De culoare neagra cu o pata alba pe bot sau de culoare alba cu o pata neagra pe bot. – Lat. nasutus, -a.

SAMUR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana pretioasa, de culoare sura cu o pata alba pe piept; zibelina (Martes zibellina). 2. S. n. Blana de samur (1) prelucrata. – Din tc. samur.

BREAZ ~a (breji, breze) 1) (despre animale, mai ales despre cai) Care are o pata alba sau o dunga alba pe bot. ◊ A cunoaste pe cineva ca pe un cal ~ a cunoaste pe cineva foarte bine. 2) fam. Care se impune prin agerimea mintii; istet. ◊ A (nu) fi mai ~ decat altii a nu se deosebi de altii; a (nu) fi mai presus decat altii. [Monosilabic] /<bulg. breaz

BREZATURA ~i f. rar 1) pata alba pe care unele animale (vaci, cai) o au pe frunte. 2) pata de pe peretii unei case, formata din lutul cu care se astupa crapaturile inainte de a varui; carpitura. /a breza + suf. ~tura

GARLITA ~e f. Gasca salbatica de culoare cenusie, cu o pata alba in frunte, vanata pentru carnea ei gustoasa. /Orig. nec.

LASTUN ~i m. Pasare migratoare de talie mica, asemanatoare cu randunica, dar cu coada mai putin bifurcata si cu o pata alba pe ea. ◊ A sta ~ pe capul cuiva a deranja pe cineva (cu rugaminti insistente); a nu da pace cuiva. /<sl. lastunu

TINTAT ~ta (~ti, ~te) 1) Care este impodobit cu tinte. 2) fig. (despre animale) Care are o pata alba in frunte. /tinta + suf. ~at

albUGO s.n. 1. Opacifiere inflamatorie a corneei, sub forma de pata alba. 2. pata alba care se formeaza pe unghie, datorita unor bule de aer situate intre celule. [< fr., lat. albugo].

LUNULA s.f. 1. (Geom.) Figura plana formata din doua arce de cerc cu aceleasi extremitati. ◊ Lunulele lui Hipocrate = cele doua lunule obtinute prin constructia unor semicercuri pe ipotenuza si catetele unui triunghi dreptunghic. 2. pata alba de forma unei semilune, situata la baza unghiei omului. [< fr. lunule, cf. lat. lunula – semiluna].

lis, -a, adj. (reg.) 1. (despre cai si caini) cu parul sclipitor si cu o pata alba pe frunte, pe bot. 2. nume dat de ciobani vitelor, cainilor.

nasut, nasuta, adj. (reg.) 1. cu nasul mare si diform; nasos. 2. (fig.) care-si baga nasul peste tot; curios, obraznic. 3. (despre oi) de culoare neagra cu o pata alba pe bot sau de culoare alba cu o pata neagra pe bot. 4. (s.f.) pasare de balta denumita si babita.

nestemnic, -a, adj. (reg.) 1. foarte dibaci, foarte priceput; nazdravan. 2. (despre cai) care are o pata alba sub coada. 3. nepriceput.

pietroica (pietroaica),, pietroici (pietroaice), s.f. (reg.) specie de pasari cu aripile si spatele negre si cu abdomenul alb (pietrar negru sau pietroica neagra) sau pasare de marime mijlocie, cenusie pe spate si cu o pata alba pe frunte, care traieste prin locuri stancoase si nisipoase (pietrar sur, pietroica sura).

puit², puita, adj. (reg.; despre cai) care are o pata alba pe crupa.

strafigat², strafigata, adj. (reg.; despre cai) care are o pata alba pe una sau pe amandoua narile.

stranut, stranuta, adj., s.m. si f. (inv. si pop.) (cal) cu o pata alba pe nas sau pe bot.

stelnic, stelnici, s.m. (reg.) cal cu o pata alba in frunte.

albUGO s. n. 1. opacifiere inflamatorie a corneei, sub forma de pata alba. 2. pata alba care se formeaza pe unghie. (< fr., lat. albugo)

lis (-sa), adj. – (Ciine sau cal) cu par alb. Bg. lis „animal care are o pata alba in frunte”, sb. lisa „pata alba pe cap” (Weigand, Krit. Jb., IX, I, 76; REW 5081). Der. din lat. *lisius „neted” (Puscariu 985; REW 5081) sau din ven. lis (Pascu, Etimologii, 51; Pascu, Beitrage, 10) nu e probabila. – Der. lisei, s. m. (Banat, nume de ciine).

noita (noite), s. f. – albeata, pata alba (la unghii). Lat. nŏvῑtia, de unde si venet. novitso, nuis (REW 5970); relatia cu nou, intrevazuta deja de Philippide, Principii, 147 (cf. Tiktin), este doar indirecta. Der. din sl. noguti „unghie” (Cihac, II, 217) sau din lat. nubes, cu suf. -ita (Giuglea, LL, II, 48) e mai putin convingatoare.

STRANARE, stranari, s. f. (Reg.) pata alba pe botul calului sau al altor animale.

stei (-ie), adj. – Breaz, cu pata alba in frunte. Origine incerta. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar daca Tiktin gaseste der. surprinzatoare; trebuie sa se porneasca de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.

stranut (-ta), adj. – Cu o pata alba pe nas sau pe bot. – Var. starnut, strenut. Origine incerta. Dupa Tiktin si Candrea, din a stranuta „e elimina cu zgomot aerul din plamini pe nas si pe gura”, dar legatura lor semantica nu este clara. Ar putea fi pus in legatura cu sl. sruna „caprior”, cf. bg. sarna, sb. srna „caprior” (Densusianu, GS, I, 348 si VII, 279; Rosetti, II, 82); desi destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Puscariu, Lr., 273). Dupa Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.

albeATA s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare alba. 2. pata alba formata pe cornee; leucom; (impr.) cataracta. [Var.: (1) albete s. f.] – Din alb² + suf. -eata.

BREAZ, -A, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pata alba in frunte sau cu o dunga alba pe bot. ◊ Expr. A cunoaste (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaste bine (pe cineva) dupa toate apucaturile sale. 2. Fig. (Ir.) Destept, iscusit, grozav. – Bg. brjaz.

BREZATURA, brezaturi, s. f. (Rar) pata alba pe fruntea vitelor. ♦ pata pe peretii caselor formata de lutul cu care se astupa crapaturile inainte de varuit. – Din breza + suf. -(a)tura.

STRANUT², -A, stranuti, -te, adj. (Despre cai) Cu o pata alba pe bot. – V. stranuta.

albeata f., pl. eti (d. alb). Calitatea de a fi alb: albeata zapezii. pata alba care se formeaza une-ori pe lumina ochiului si impedeca [!] vederea.

breaz, -a adj. pl. breji, breze (bg. briez, d. brieza, sirb. breza, rus. bereza, vsl. berza, mesteacan, a carui scoarta e breaza. Corespunde fonetic cu litv. berzas, germ. birke, mesteacan si lat. fraxinus, frasin [Bern. si Meyer.]. V. barz, brad). C’o pata alba din frunte pina la bot: cal breaz. Fig. Iron. Distins, ilustru: nici tu nu esti mai breaz decit el, te-ai gasit si tu mai breaz ca sa faci gura! Prov. A fi cunoscut ca un cal breaz, a fi foarte cunoscut. S.f. (dupa numele satului Breaza din Prahova). Un dans popular si melodia lui: a cinta breaza (sau ca la Breaza!). V. baltat, cacir, peag, stranut 2 si tintat.

SAMUR (‹ tc.) s. m. Mamifer carnivor din familia mustelidelor cu blana foarte fina, brun-negricioasa cu o pata alba pe piept (Martes zibellina), avand lungimea intre 32 si 51 cm, iar greutatea intre 900 gr si 1,8 kg. Traieste in padurile din Siberia, Mongolia, N Chinei. Blana de s. este foarte apreciata; in trecut a format obiectul unui comert intens cu Europa. In prezent, specie periclitata. Sin. zibelina.

BERNARDIN¹, bernardini, s. m. Caine mare, cu parul lung, de culoare alba cu pete roscate, originar din Elvetia, dresat pentru gasirea persoanelor ratacite in munti; saint-bernard. – Din germ. Bernhardiner.

BRUMARITA, brumarite, s. f. Numele a doua specii de pasari, una de marimea mierlei, cu gusa alba cu pete brune (Prunella collaris), cealalta mai mici, cu gusa sura (Prunella modularis). – Bruma + suf. -arita.

CAFELUTA, cafelute, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a doua varietati de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) planta cu tulpina cilindrica ramificata, cu flori albe sau albastrii, cultivata pentru nutret (Lupinus albus); b) planta ornamentala cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse in forma de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluta.

INGRASATOR, -OARE, ingrasatori, -oare, adj., s. f. (Reg.) 1. Adj. Care ingrasa. 2. S. f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe, grupate in forma de carlig (Sagina procumbens). – Ingrasa + suf. -ator.

PANDA s. m. invar. Mamifer carnivor asemanator cu un ursulet, care are blana alba cu pete negre si traieste in Himalaia (Ailurus fulgens). – Din engl., fr. panda.

MIRONOSITA, mironosite, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care au dus balsamuri la mormantul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernica, smerita. ◊ Expr. A face pe mironosita = a-si lua aere de nevinovatie, a simula pietate si modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefacute, care simuleaza nevinovatia, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din fata albe cu pete cafenii si cu cele din spate cenusii-albastrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

NOITA, noite, s. f. pata mica alba care apare uneori pe unghiile degetelor de la mana. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -ita.

BERNARDIN¹ ~i m. 1) Specie de caini de talie mare, de culoare alba cu pete roscate, dresat pentru a descoperi drumetii rataciti (iarna) in munti. 2) Caine din aceasta specie. /<germ. Bernhardiner

DALMATIAN ~eni m. 1) Specie de caini cu parul scurt, de culoare alba cu pete mici negre sau maro. 2)Caine din aceasta specie. /<fr. dalmatien

PAG paga, pagi, page (mai ales despre cai) Care este de culoare neagra sau roscata, cu pete mari albe. /<sl. pegu

SAINT-BERNARD [pr.: sen-bernar] m. 1) Rasa de caini mari, cu par lung de culoare alba cu pete roscate, dresata pentru gasirea persoanelor ratacite in munti.2) Caine din aceasta rasa; bernardin. /<fr. saint-bernard

TINTA¹ ~e f. 1) Cui mic de metal cu floare, folosit (in cizmarie, curelarie, tapiterie etc.) pentru a fixa ceva. 2) fig. pata mica alba pe fruntea unor animale; stea. Cal cu ~ in frunte. [G.-D. tintei] /<sl. centa

BERNARDIN s.m. Caine mare, de culoare alba cu pete rosii, originar din Alpii elvetieni, folosit mai ales pentru a descoperi drumetii rataciti (iarna) in munti. [< germ. Bernhardiner].

muscur, -a, muscuri, -e, adj. (reg.; despre oi, capre) 1. de culoare alba, cu pete negre pe bot. 2. spalacit.

purina, purine, s.f. (reg.) oaie alba cu pete negre in jurul botului.

BERNARDIN¹ s. m. caine de talie mare, viguros si musculos, alb cu pete rosii, dresat special pentru salvarea drumetilor rataciti in munti; saint-bernard. (< germ. Bernhardiner)

PANDA s. m. mamifer rar, asemanator cu ursul alb, cu pete negre pe urechi si in jurul ochilor, care traieste in padurile din Himalaia si in muntii din China, hranindu-se cu muguri de bambus. (< engl., fr. panda)

oacar (oacara), adj. – (Oaie) alba cu pete negre pe bot. – Mr. oacar(n)a. Origine necunoscuta. S-a presupus gr. ὠχρός sau ỏϰρίαϰος „palid” (Cihac, II, 679; Diculescu, Elemente, 441); sau oaches (Tiktin); sau bg. okrena (Capidan,, Elementul slav in dialectul aroman, 76); sau bg. vakalu „cu ochi negri” (Candrea); sau lat. *obaquilus, in loc de aquilus „brunet” (Densusianu, GS, VI, 317-19; Scriban); dar nici una dintre ipoteze nu e convingatoare. Trebuie sa existe o legatura ca oaches.

pistru s. m. – Berbec alb cu pete negre pe cap. Sl. pistru „pestrit”, cf. pastrav, pestrit. – Der. pistrui (var. pestrui), s. m. (pata mica pe fata); pistrui, adj. (pestrit, patat); pistruiat, adj. (cu pistrui), cuvinte folosite in Munt. si Mold. (ALR, I, 26); pistra, s. f. (Mold., pinza groasa); pistruet, adj. (patat, cu pistrui); pistruiala, s. f. (varietate); impistrui, vb. (a picta, a orna; a broda; a impodobi; a picta ouale cu ceara si vopsele), probabil prin confuzia lui pistrui „pestrit” a sl. pistriti „a varia” cu sl. pristroiti „a impodobi”; impistritura, s. f. (pictura; podoaba).

BERNARDIN, bernardini, s. m. Caine mare de culoare alba cu pete roscate, cu parul lung si ondulat, originar din Elvetia si dresat pentru descoperirea calatorilor rataciti iarna in munti. – Fr. bernardin.

CASTAN (‹ ngr.) s. m. Arbore din familia fagaceelor, inalt de 35-37 m, cu frunze alterne, dintate pe margini, cu flori unisexuate, mic, galbui si cu fructe comestibile (Castanea sativa). ♦ C. salbatic = arbore din familia hipocastanaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe cu pete roscate sau galbene dispuse in panicule si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum).

CAFELUTA, cafelute, s. f. 1. Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a doua varietati de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) planta cu tulpina cilindrica ramificata, cu flori albe sau albastrii, cultivata pentru nutret (Lupinus albus); b) planta ornamentala cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse in forma de spic (Lupinus varius).

PISTRU, pistri, s. m. (Reg.) Berbec alb cu pete negre pe bot. – Slav (v. sl. pĩstru).

baltat, -a adj. (lat. balteatus, incins, adica „vargat”. V. balt). Cu pete mari albe pe trup: cal baltat. Multicolor si fara gust: imbracaminte baltata. Fig. Iron. Amestecat, neomogen: societate baltata. Motat, breaz, distins in rau: nu fi asa de baltat! V. breaz si peag.

DALMATIAN, -A, dalmatieni, -e, s. m. si f. Specie de caine de talie mijlocie cu parul scurt de culoare alba cu numeroase pete mici negre sau maro-inchis. ♦ (Adjectival) Caine dalmatian. [Pr.: -ti-an] – Din fr. dalmatien.

STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii de pasari de padure de talie mica, cu cioc conic si puternic, cu pene brune pe spate si albe-galbui (cu pete brune) pe piept, care se hranesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). – Refacut din pl. turdi (< lat. turdus, influentat probabil de lat. sturnus).

STELUTA, stelute, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelisoara. ♦ Fig. Scanteie. II. P. a**l. 1. Obiect, desen etc. in forma de stea (mica). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pasta fainoasa taiata in forma de stea (care se pune in supa). 3. Cusatura in forma de stea. 4. pata de par alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zapada. 6. Stea (II 2) (mica). II. 1. Planta erbacee cu frunze ovale si cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: stelute-de-munte = floare-de-colt. – Stea + suf. -uta.

RAFLESIA s.f. Floare exotica, cea mai mare din lume, ale carei petale, lungi de aproape o jumatate de metru, sunt acoperite cu pete rosii si albe si exala un miros cadaveric. [Pron. -si-a. / < fr. rafflesia, cf. sir Raffles – guvernator in Sumatra].

cacior (caciur), -a, caciori, -e, adj. (inv.; reg.) 1. (despre oi, cai si porci) alb-negru, cu pete, pestrit. 2. (despre lucruri si oameni) absurd, desantat, neintemeiat, vrednic de ras.

serpan, serpani, s.m. (reg.) peste inrudit cu tiparul, de culoare alba-galbuie, cu pete pe spate si in partile laterale.

RAFLESIE s. f. planta exotica, parazita, lipsita de frunze si clorofila, ale carei petale, lungi de aproape o jumatate de metru, sunt acoperite cu pete rosii si albe si exala un miros cadaveric. (< fr. rafflesie)

tinta (-te), s. f. – 1. Cuisor, stift. – 2. Pioneza. – 3. Obiectiv. – 4. Finalitate, scop, pretentie. – 5. Stea, pata de par alb in fruntea calului. – 6. (Banat, Trans.) Pana, ic. – 7. (Adv.) La fix. Sl. cęta „moneda” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 434; Byhan 308; Conev 122; Rosetti, III, 58). – Der. tintar, s. n. (filiera fabricantilor de cuie; un anumit joc de societate); tintat, adj. (cu stea in frunte); tintes, adj. (bun ochitor); tintui, vb. (a se bate in cuie; a fixa, a imobiliza); atinti (var. tinti, atinta), vb. (a fixa pe cineva, a se uita tinta).

BOHOCI, bohoci, s. m. Fluturas de noapte cu trupul acoperit cu perisori lungi si desi si cu aripioarele de dinainte cenusii cu pete rosii si albe (Mamestra brassicae).

REPEDEA s. f. (La pl.) Grup de insecte coleoptere cu corpul zvelt, cu picioare puternice, foarte lungi si subtiri, adaptate pentru alergat (familia Cicindelide). Au zbor foarte rapid, dar scurt, de unde le vine si numele. Au culori metalice, stralucitoare si de obicei prezinta pete sau benzi albe pe elitre. Atat adultii cat si larvele hranesc cu insecte, fiind folositoare pentru combaterea daunatorilor agriculturii. Cele mai comune specii sunt repedea de camp (Cicindela campestris) si repedeaua de munte (C. silvicola).

RAFLESIA (‹ fr.; de la n. pr. Sir T.S. Raffles, 1781-1826, guvernator britanic in Indiile de Est) s. f. Gen de plante exotice, parazite, din Indonezia, cu cea mai mare floare din lume (cantarind c. 5 kg), cu diametrul aproape de un metru, cu pete rosii si albe si miros cadaveric. Tulpinile se dezvolta in interiorul arborilor parazitati.

BOISTEAN, boisteni, s. m. Peste de 8-12 cm cu spinarea si partile laterale de culoare verde-inchis, cu pete si puncte intunecate, alb pe burta, care traieste in apele din zona de munte si de coline (Phoxinus phoxinus). [Pr.: bo-is-] – Boiste + suf. -ean.

COBRA, cobre, s. f. Sarpe veninos care traieste in Africa si in sudul Asiei, caracterizat printr-un gat foarte latit, cu pete negre marginite cu alb, semanand cu niste ochelari; sarpe-cu-ochelari (Naja naja). – Din fr. cobra.

TURTUREA, turturele, s. f. Pasare calatoare asemanatoare cu porumbelul, bruna-roscata pe spate si cu pete negre marginite cu alb pe laturile gatului; turturica (Streptopelia turtur). – Lat. turburella.

NOITA ~e f. pata mica de culoare alba, care apare uneori pe suprafata unghiilor de la mana. [Sil. no-i-] /nou + suf. ~ita

STELUTA ~e f. (diminutiv de la stea) 1) pata mica de culoare alba pe fruntea unor animale. 2) la pl. Pasta fainoasa in forma de stele mici. 3) Fulg de zapada. 4) Cusatura in forma de stea. 5) Ochi de grasime pe suprafata unor alimente lichide ferbinti. 6) Plan-ta erbacee cu tulpina paroasa, cu frunze late, alungite, cu flori albe, ce creste prin locuri umbroase si umede. /stele + suf. ~uta

VITILIGO n. Boala de piele caracterizata prin aparitia de pete depigmentate de culoare alba. /<fr. vitiligo

COBRA s.f. Sarpe veninos care traieste in India avand pe gat niste pete negre marginite cu alb; sarpe-cu-ochelari; naja. [< fr., port. cobra].

COBRA/COBRA s. f. sarpe veninos din Africa si Asia care are pe gat niste pete negre marginite cu alb; sarpe-cu-ochelari; naja. (< fr., port. cobra)

DALMATIAN¹ s. m. caine de agrement, decorativ, rezistent, cu blana alba acoperita cu mici pete negre sau maro inchis. (< fr. dalmatien)

PINTENOG, -OAGA, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de alta culoare (de obicei albe) in partea inferioara a picioarelor. 2. (Despre pasari) Pintenat (2). II. S. f. Planta erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lamaia. (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogu.

PRIAN, -A, priani, -e, adj. (Pop.; despre vite) Care are parul cu dungi sau cu pete de alta culoare (de obicei albe). [Pr.: pri-an] – Et. nec.

SILUR, siluri, s. m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina verticala, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealalta cu flori albe, cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur.

ODAGACI s. m. 1. Planta erbacee cu flori trandafirii, mai rar albe, ale carei radacini se utilizeaza la scoaterea petelor de pe stofe; ciuin, sapunarita (Saponaria officinalis). 2. Numele a doi arbusti exotici, cu ramuri brune si paroase, cu frunze ovale, a caror scoarta aromatica se intrebuinteaza in medicina (Croton). ♦ Scoarta acestor arbusti, care raspandeste (prin ardere) un miros placut; p. ext. substanta aromatica, parfum extrase din aceasta scoarta. [Var.: odogaci s. m.] – Din tc. odagacı.

pata pete f. 1) Loc murdarit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Portiune de alta culoare pe o suprafata. ◊ ~ alba loc necercetat, necunoscut. A cauta (sau a gasi) pete in soare a cauta (sau a gasi) neajunsuri in lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau pasari) Parte a corpului unde parul sau penele sunt de alta culoare. 4) Marca dezonoranta atribuita cuiva pentru mult timp. ◊ Fara (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihanit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

LEUCOPLAZIE s.f. (Biol.) Ingrosare patologica a unei mucoase, avand ca rezultat formarea unei pete albicioase-galbuie; leucoplachie. [< fr. leucoplasie, cf. gr. leukos – alb, plassein – a forma].

PESTRIT, -A, pestriti, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picaturi, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestritat. ◊ Fonta pestrita = amestec de fonta cenusie cu fonta alba. ♦ (Pop.) Dungat, vargat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (si adesea eterogen); pestritat. Lume pestrita. 3. Fig. (Pop. si fam.) Prefacut, ipocrit, viclean, fals; rautacios. ◊ Expr. (Pop. si fam.) A fi pestrit la mate (sau cu mate pestrite) = a fi rau la suflet; a fi foarte zgarcit – Din sl. pĩstrĩ.

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus

OXALIC adj. (In sintagma) Acid oxalic = substanta solida, alba, cristalizata, toxica, solubila in apa, intrebuintata ca mordant in vopsitorie, la fabricarea cernelii, la scoaterea petelor de rugina, de cerneala etc. – Din fr. oxalique.

CRIN, crini, s. m. 1. Planta erbacee ornamentala din familia liliaceelor, cu flori albe stralucitoare, in forma de palnie si cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-padure = planta din familia liliaceelor, cu florile aplecate in jos, de culoare rosie-violeta cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamna = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atarna in manunchi la varful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) planta erbacee decorativa cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) planta erbacee cu flori mari de culoare rosie-galbuie, cultivata ca planta ornamentala (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasa de echinoderme cu aspect de floare, care traiesc fixate in zone abisale; crinoide; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din sl. krinu.

PONCE adj. invar. (In sintagma) Piatra ponce = roca vulcanica de culoare cenusie sau alba, poroasa si usoara; spuma de mare; bucata din aceasta roca, intrebuintata ca material abraziv la curatatul petelor de pe maini, la inlaturarea pielii ingrosate etc. [Pr. si: pons] – Din fr. [pierre] ponce.

IMACULAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte de culoare alba) Care este de o albeata perfecta; care nu are nici o urma de atingere; fara nici o pata. 2) fig. (despre persoane) Care este foarte curat sufleteste; plin de candoare; fara nici un pacat; cast; pur. /<fr. immacule, lat. immaculatus

AMAREALA, amareli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amaraciune. ◊ Amareala merelor si perelor = boala a fructelor de mar si par, manifestata prin aparitia pe aceasta a unor pete in dreptul carora carnea fructului respectiv capata un gust amar. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre, rosii sau (rar) albe, dispuse in raceme, cu fructe capsule, intrebuintata, pentru proprietatile sale expectorante, contra afectiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); soparlita. – Amari + suf. -eala.

AUSEL, ausei, s. m. 1. Mica pasare insectivora cu penele maslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pata galbena-roscata pe cap (Regulus regulus). 2. Pasare din familia pitigoiului, cu coada si aripile negre, spatele rosu-aprins, crestetul si gusa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Aus („mos”, disparut din limba, cuvant mostenit din lat.) + suf. el.

BIBAN (< bg.) s. m. Peste teleostean rapitor, de apa dulce si salmastra, raspindit in Europa si Asia de Nord, lung de 25-30 cm, de c. 2 kg, cenusiu-verzui, cu 5-9 dungi negre transversale pe flancurile corpului si cu carne alba, gustoasa (Perca fluviatilis). ♦ B.-soare = peste teleostean rapitor si daunator pisciculturii (distruge puietul si icrele), lung de 10-20 cm, verde-albastrui cu pete portocalii si verzui, originar din America de Nord (Lepornis gibbosus); sorete.

HELIOTROP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie coloranta folosita la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-inchis sau rosie cu pete galbene stralucitoare, folosita ca piatra semipretioasa din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare alba sau albastru-deschis, intrebuintate in industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliotrope.

HERMINA s. f. 1. mic mamifer carnivor asemanator cu nevastuica, cu blana cafenie-deschisa vara si alba, fina si lucioasa iarna; hermelina, cacom. ◊ blana prelucrata sau haina facuta din blana acestui animal. 2. (herald.) blana la steme, reprezentata conventional prin fond argintiu presarat cu pete de nisip. (< fr. hermine)

BRANCA¹ f. 1) Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin aparitia unor pete vinete, umflarea gatului si lipsa poftei de mancare. 2) pop. Boala infectioasa, manifestata prin inflamarea si inrosirea pielii, prin dureri si stare febrila; erizipel; orbalt. 3) Planta erbacee fara frunze, avand flori albe-verzui, dispuse in spic. ◊ ~a-porcului planta erbacee melifera, avand tulpina si frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

GAINUSA, gainuse (gainusi), s. f. 1. Diminutiv al lui gaina. 2. Numele mai multor pasari salbatice de munte sau de balta. ◊ Gainusa de balta = pasare migratoare acvatica, cu penaj negru, cu o pata rosie de piele golasa in frunte si cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Closca-cu-Pui. 4. Carabus, corla. 5. (La pl.) Planta veninoasa cu tulpina lunga si subtire, cu flori mici albe, situate in varful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Planta din familia rozaceelor cu tulpina scurta si cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: ga-i-] – Gaina + suf. -usa.

BALTAT, -A, (lat. balteatus) adj. 1. (Despre animale) Care are parul sau penele de culori deschise formind pete. ♦ (Substantivat, f.) Baltata romaneasca = rasa de taurine cu insusiri mixte (lapte si carne), creata in Transilvania, Banat si Bucovina la sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20, prin incrucisarea vacilor locale din rasa sura de stepa cu tauri simmenthal. De culoare baltata alba cu galben, vacile au in medie o greutate de 550 kg si o productie anuala de 3.000 l lapte. 2. Ir. Cu prea multe culori; format din elemente eterogene; imbracat fara gust.