cata (bat, persoana rea) s. f., g.-d. art. catei; pl. cate

CATA², cate, s. f. (Fam.) persoana rea si cicalitoare. – Cf. cata.

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

FARAON ~i m. 1) (in Egiptul antic; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii. 2) persoana rea sau poznasa. Un ~ de baiat. 3) pop. (in superstitii si basme) Fiinta imaginara, considerata drept spirit al raului; diavol; satana; demon; d**c. 4) inv. Joc de carti, asemanator stosului. [Sil. -ra-on] /<fr. pharaon

HOLERA f. 1) Boala epidemica grava, deseori mortala, care se manifesta prin intoxicarea si deshidratarea puternica a organismului. 2) fig. peior. persoana rea si urata. /<rus. holera, lat. cholera

NEAGA f. pop. (mai ales urmat de -rea) persoana indaratnica si nesuferita. ◊ A o tine ca ~a-rea a sustine mereu unul si acelasi lucru; a o tine una si buna. A sedea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla in permanenta langa cineva si a-l plictisi mereu. A se tine ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmari pe cineva mereu. /Orig. nec.

PLATNIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival inv. (despre persoane) Care plateste sau trebuie sa plateasca; platitor ◊ Bun (sau rau) ~ persoana care isi indeplineste (sau nu-si indeplineste) obligatiile banesti. /plata + suf. ~nic

TIGOARE ~ori f. pop. 1) Om foarte lenes. 2) Fiinta slaba lipsita de putere. 3) persoana rea, ticaloasa. /Orig. nec.

CATA², cate, s. f. (Fam.) persoana rea si cicalitoare. – Din cata.

PLATNIC, -A, platnici, -ce, adj., s. m. si f. (persoana) care plateste, care trebuie sa plateasca; platitor. ◊ Expr. Bun (sau rau) platnic = persoana care isi indeplineste bine (sau rau) obligatiile banesti, care plateste usor si la timp (sau greu si cu intarziere). – Plata + suf. -nic.

OTRAVA, otravuri, s. f. 1. Substanta chimica toxica, care, introdusa sau formata in organism, provoaca tulburari importante, leziuni grave etc. si uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoaca un rau (moral), un necaz, o suparare; p. ext. amaraciune, rautate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. si: otravi] – Din sl. otrava.

NAPARCA, naparci, s. f. 1. 1. Specie de soparla lipsita de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenusie, acoperit cu solzi stralucitori (Anguis fragilis). ♦ P. gener. (Reg.) Soparla. 2. (Pop.) Vipera. ◊ Expr. Pui de naparca = om rau, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. a**l. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui garbaci. 2. Luntre mica si ingusta. [Pl. si: (reg.) naparce] – Cf. alb. neperke, nepertke.

NEAGA s. f. sg. (Pop.) persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si care face totul numai dupa capul ei. ◊ Expr. A sta neaga-rea pe capul cuiva (sau in spinarea cuiva) = a nu lasa in pace pe cineva, a nu-l slabi din ochi. – Et. nec.

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

NARAV ~uri n. 1) (la persoane) Obicei rau; apucatura. ◊ A (se) invata cu ~ (sau a prinde la ~) a) a se obisnui cu o actiune nedorita; b) a insusi o deprindere rea. 2) (la animale) Deprindere rea de a musca, de a azvarli etc. Cal cu ~. 3) pop. Fel de a fi al cuiva; caracter; fire; natura. /<sl. nravu

OTRAVA ~avuri f. 1) Substanta toxica de natura animala, vegetala sau obtinuta pe cale sintetica; venin; toxina. 2) fig. Stare de tristete adanca; mahnire; venin. 3) fig. persoana foarte rea si insuportabila. [G.-D. otravei; Sil. -tra-; Pl. si otravi] /<sl. otrava

rauTATE ~ati f. 1) Trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ◊ Cu ~ in mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) Actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ◊ Capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate

ZMEU¹ zmei m. 1) (in basme) Personaj imaginar, inzestrat cu puteri supranaturale, care intruchipeaza raul. 2) fig. persoana care manifesta vitejie (in lupta). 3) fig. Cal tanar si iute. /<sl. zmii

neaga s.f. sg. (reg.) 1. persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si face dupa capul ei. 2. (in expr.) a fi gol neaga = a fi gol pusca.

ACRITURA, acrituri, s. f. Aliment acru; (in special) muratura. ♦ Epitet dat unei persoane ursuze, morocanoase, rele. – Acri + suf. -tura.

TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. ◊ Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. Tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Tiganesc. – Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan.

POAMA, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poama acra = persoana uracioasa, cicalitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos si mezocarpul carnos, provenit din dezvoltarea si modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe taiate felii, uscate la soare sau in cuptoare (speciale) pentru a fi pastrate pentru iarna. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafida. ♦ Vita de vie. ♦ (La pl.) Coacaz. 4. Fig. persoana lipsita de seriozitate si de caracter; om de nimic, ticalos, derbedeu. ♦ Femeie imorala, usuratica, stricata. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-canelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momitei = vuietoare; poamele-matei = arariel; poame-de-pamant = cartof. – Lat. poma.

SATRAP, satrapi, s. m. Guvernator al unei satrapii, cu puteri absolute. ♦ Fig. Conducator despotic, rau; p. gener. persoana cu apucaturi dictatoriale. – Din fr. satrape, lat. satrapes.

CAINOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care este rau la inima; fara suflet; hain; crud. 2) (despre timp) Care este greu de suportat; aspru. /caine + suf. ~os

DEMON ~i m. 1) (in credinte politeiste din antichitate) Fiinta divina (buna sau rea); spirit; duh. 2) (in crestinism) Fiinta imaginara considerata ca simbol al raului si ca dusman al lui Dumnezeu si al omenirii; diavol: satana. 3) fig. Fiinta cu apucaturi rele; satana. 4) pop. persoana (mai ales copil) vioaie si sprintena. 5) (in creatiile romanticilor) Personificare a razvratirii si a eroismului. /<ngr. demonas

HAPSAN ~a (~i, ~e) (despre persoane) 1) Care este rau la inima; fara mila; cainos; crud; hain. 2) Care manifesta o dorinta cumplita de a avea cat mai mult; cuprins de dorinta de a afla cat mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi

MICHIDUTA m. pop. 1) (in credinta crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu; d**c; demon; diavol; satana. 2) fig. persoana cu apucaturi rele. /Orig. nec.

PAZA ~e f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; straja; garda. A sta de ~. ◊ ~a buna trece primejdia rea v. PRIMEJDIE. 2) persoana sau grup de persoane avand sarcina de a pazi (ceva sau pe cineva); caraula; garda; straja. /v. a pazi

rau² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

rauFACATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. persoana care face rau, care incalca normele si legile; facator de rele; infractor. /rau + facator

VATA f. Material de culoare alba, moale, obtinut din fibre de bumbac, avand diferite intrebuintari (in medicina, in tehnica). ◊ ~ minerala material obtinut din fibre de sticla, de zgura, de cuart, folosit ca izolant termic si acustic. ~ de zahar (sau dulce) produs de cofetarie (de diferite culori), asemanator cu vata, obtinut prin centrifugare din solutie de zahar. ~ de sticla masa de fibre scurte de sticla impaslite, intrebuintata ca izolant termic si acustic sau ca filtru pentru lichidele corosive. Are ~ in urechi se spune despre o persoana care aude rau. /<germ. Watte

naravus naravusi, s.m. (reg.) persoana cu deprinderi rele; om prost crescut, artagos.

KARMA s.f. (In religiile budiste) Suma consecintelor etice ale actiunilor bune sau rele ale unei persoane care determina avatariile reincarnarilor. ♦ Fatalitate, destin. [< fr., engl., it. karma < sanscr. karma – opera, actiune].

raulean, rauleana, adj. (reg.) persoana cu apucaturi rele, iute la manie.

tipos s.n. (inv.) chip, faptura, forma, model; (s.m.) persoana cu obiceuri rele, soi rau.

IAZMA, iezme, s. f. (Pop.) Aratare urata si rea, naluca, vedenie. ♦ Fig. persoana slaba, cu infatisare respingatoare. – Et. nec.

A CLEVETI ~esc tranz. (persoane) A vorbi de rau; a ponegri; a huli; a ponosi; a denigra; a defaima; a calomnia; a blama; a detracta; a barfi. /<sl. klevetati

A DEFAIMA ~ez tranz. 1) (persoane) A vorbi de rau; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a barfi; a huli; a ponosi. 2) A pune intr-o situatie de inferioritate, lezand demnitatea; a umili; a injosi. [Sil. -fai-ma] /<lat. difamiare

A DENIGRA ~ez tranz. (persoane) A vorbi de rau; a huli; a ponegri; a ponosi; a blama; a defaima; a cleveti; a calomnia; a barfi. /<fr. denigrer, lat. denigrare

A DETRACTA ~ez tranz. livr. (persoane) A vorbi de rau; a ponegri; a ponosi; a huli; a denigra; a defaima; a blama; a calomnia; a cleveti; a barfi. /<fr. detracter

MOLIE ~i f. 1) Specie de fluturi mici, ale caror larve ataca diferite produse animale sau vegetale (obiecte de lana, blanuri, boabe de cereale, faina, fructe etc.). ◊ Ros, mancat de ~i batran si ramolit. 2) fig. persoana tacuta, care face rau pe ascuns. /<sl. moli

A PARI ~asc tranz. A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag, cu intentii rele (in fata unor persoane sau organe oficiale); a denunta; a declara. /<sl. p[a]reti

A SCARTAI scartai intranz. 1) (despre obiecte) A produce un zgomot ascutit, strident, neplacut in urma frecarii sau apasarii. Scartaie zapada sub picioare. Scartaie incaltamintea. ◊ ~ usa cuiva a sacai pe cineva cu una si aceeasi rugaminte. 2) (despre care incarcate) A merge anevoios, producand un zgomot caracteristic, cauzat de povara incarcaturii. 3) (mai ales despre insecte) A scoate sunete asemanatoare celor produse prin frecarea a doua obiecte. 4) fig. (despre instrumente muzicale sau despre interpreti) A produce sunete stridente si suparatoare. ~ din vioara. 5) pop. (despre mecanisme) A functiona prost. 6) fig. (despre actiuni sau despre activitati) A se desfasura incet si anevoios. 7) (despre persoane) A o duce rau cu sanatatea. /scart + suf. ~ai

A TURNA¹ torn tranz. 1) (substante lichide, pulverulente, granuloase) A face sa curga prin rasturnarea unui recipient (in, pe sau peste ceva); a varsa. ~ apa in pahar. ◊ ~ ulei pe rana a alina durerea cuiva. ~ gaz in foc a atata si mai tare spiritele. ~ cu galeata (sau ca din galeata) a ploua torential. 2) tehn. (obiecte) A obtine, varsand un amestec special intr-un tipar. ~ o statuie de bronz. 3) fam. A compune la repezeala. ~ o scrisoare. ◊ ~ la gogosi (sau verzi si uscate) a spune minciuni.4) fam.(persoane) A invinui de lucruri considerate reprobabile si tinute in taina, dandu-le in vileag cu intentii rele (in fata unor persoane sau a unor organe oficiale); a denunta; a pari; a declara. /<lat. tornare

PRAMATIE, pramatii, s. f. (Fam.) persoana fara caracter, cu purtari rele, imorala; escroc, canalie, puslama, stricat, destrabalat. – Din ngr. pra(gh)matia.

CIUMA, ciume, s. f. 1. Boala infectioasa si epidemica foarte grava, caracterizata prin febra mare, diaree, delir, tumefactii ale ganglionilor etc.; pesta. 2. Fig. persoana foarte urata (si foarte rea). 3. Fig. Mizerie, napasta, nenorocire mare. ◊ Ciuma bruna = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = planta erbacee acvatica cu tulpina lunga, subtire, ramificata, care se fixeaza prin radacini pe fundul apelor (Elodea canadensis). – Lat. cyma „umflatura”.

MOFLUZ ~i m. 1) inv. persoana declarata (de instantele judiciare) in stare de faliment; falit. 2) persoana care vadeste in permanenta rea dispozitie si nemultumire. /<turc. mufluz

PEIORATIV ~a (~i, ~e) (despre cuvinte, expresii, afirmatii, elemente de limba) Care comporta o idee de rau; care depreciaza lucrul sau persoana denumita; depreciativ. /<fr. pejorativ

A SE TULBURA ma tulbur intranz. 1) (despre lichide) A deveni tulbure; a pierde limpezimea. 2) (despre timp) A se schimba din bine in rau; a se strica. 3) (despre persoane) A cadea prada unor emotii puternice. 4) (despre ape) A se misca in valuri mari; a se agita; a se zbuciuma. 5) (despre vedere, minte etc.) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea inconjuratoare; a se intuneca. /<lat. turbulare

CRIMINAL², -A, criminali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care contine o intentie nelegiuita, care constituie o crima, referitor la crima; rau, daunator. 2. S. m. si f. persoana care a savarsit o crima; criminalist². ♦ Criminal de razboi = persoana care, in timpul unui razboi, se face vinovata de crime impotriva legilor si uzantelor razboiului, precum si impotriva pacii internationale si a umanitatii. – Din fr. criminel, lat. criminalis.

rauFACATOR, -OARE, raufacatori, -oare, s. m. si f., adj. (persoana) care face sau aduce (mult) rau altora, care contravine legilor morale si sociale; facator de rele. – rau + facator.

ACRU¹ ~a (~i, ~e) 1) (despre alimente, substante) Care are gustul caracteristic otetului, borsului, lamaii, muraturilor. Lapte ~. 2) si adverbial fig. (despre persoane) Care vadeste nemultumire; cuprins de rea dispozitie; amarat; mahnit; posomorat; ursuz; posac; morocanos. /<lat. acrus

CIreaDA ~ezi f. 1) (mai ales de vite cornute) Grup de animale de acelasi fel care umbla impreuna; turma; card. O ~ de vaci. 2) peior. Multime neorganizata de persoane; gloata. [G.-D. cirezii; Sil. -rea-da] /<sl. treda

PRAPASTIOS ~oasa (~osi,~oase) 1) (despre relief) Care are (multe) prapastii. 2) Care inspaimanta tare; groaznic. 3) fig. Care surprinde prin caracterul sau neasteptat si neobisnuit; bizar; nastrusnic; ciudat. 4) (despre persoane) Care vede lucrurile numai in rau. [Sil. -ti-os] /prapastie + suf. ~os

A SE PREZENTA ma prezint intranz. 1) (despre persoane) A aparea in propria persoana (in fata unei autoritati); a-si face aparitia personal (undeva); a se infatisa; a comparea. 2) A aparea sub un anumit aspect, intr-o forma concreta (ca alt obiect sau persoana); a se infatisa. ◊ ~ bine (sau rau) a produce (la prima vedere) o impresie buna (sau rea). /<fr. presenter, lat. praesentare

PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.

A DESERVI¹ ~esc tranz. (persoane) A face sa suporte un serviciu rau; a prejudicia. /<fr. desservir

rauVOITOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste rea-vointa; care voieste cuiva rau. Privire ~oare. /rau + voitor

papacioc, -oaca, adj., s.m. si f. (reg. si fam.) 1. (adj.; despre oameni) urat, scofalcit, zbarcit; uracios, rau. 2. (s.f.; fam.) epitet pentru o persoana ridicola din cauza imbracamintei; paparuda, sorcova, pupaza. 3. rachiu.

SALBA, salbe, s. f. 1. Podoaba de purtat la gat, alcatuita dintr-unul sau mai multe siraguri de monede, medalii, pietre pretioase sau margele. ◊ Expr. Salba d******i = persoana suparatoare, de care nu poti scapa; om rau, necinstit, ticalos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salba-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-galbui si cu fructele capsule rosii (Evonymus latifolius); salba-raioasa = arbust inalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care contine gutaperca in scoarta radacinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.

LIFTA ~e f. inv. 1) persoana sau popor de alta religie. 2) fig. Om rau la inima. /<sl. Litva

PODOABA ~e f. 1) Obiect folosit pentru infrumusetare; ornament. 2) Obiect din metal pretios incrustat cu pietre scumpe; giuvaier; bijuterie. 3) fig. persoana sau obiect cu calitati deosebite (bune sau rele). Buna ~. [G.-D. podoabei] /<sl. podoba

VOINTA ~e f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsa de ~. 2) Indrazneala in actiuni; hotarare; fermitate; decizie. 3) Intentie premeditata. 4) Senzatie de satisfacere a gustului; voie; placere; plac; pofta; chef. A indeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urma (sau ultima ~) dorinta unei persoane care se afla pe patul de moarte. rea-~ atitudine rauvoitoare. [G.-D. vointei] /a voi + suf. ~inta

REGRETAT, -A, regretati, -te, adj. (Despre o persoana decedata; si substantivat, art.) De care iti pare rau ca nu mai exista; (despre o intamplare, o situatie etc.) de care iti pare rau ca s-a intamplat. – V. regreta.

SCOABA, scoabe, s. f. 1. Piesa metalica formata dintr-o bara cu capetele indoite in unghi drept si ascutite la varf, folosita mai ales in constructii provizorii, pentru a fixa intre ele piese de lemn. ♦ (Pop. si fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana foarte slaba sau pentru o femeie slaba si rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemanatoare ca forma sau ca functie cu scoaba (1), folosite in lucrari de dulgherie, de dogarie etc. 3. (Rar) Scobitura in zid; firida. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pesti ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., scr. skoba.

FACATOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival rar (despre persoane) Care face, realizeaza ceva. ◊ ~ de bine binefacator. ~ de rau raufacator. /a face + suf. ~ator

PAGAN ~i m. 1) persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru. 2) (in conceptia credinciosilor crestini) persoana de alta credinta. 3) persoana care nu tine nici de o credinta. 4) Om rau la suflet. /<lat. paganus

A SCARNAVI ~esc tranz. 1) A face scarnav; a umple de murdarie. 2) (persoane) A trata cu vorbe murdare; a vorbi de rau; a huli; a defaima; a cleveti; a mascari. /Din scarnav

COR¹, coruri, s. n. 1. Grup de cantareti care executa impreuna o compozitie muzicala. ◊ Loc. adv. In cor = (toti) deodata, in acelasi timp, impreuna. ◊ Expr. A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii, a se solidariza cu altii (in scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata sa fie cantata de mai multe persoane; executarea unei astfel de compozitii. 2. (In teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfasurarea actiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimand, prin cantec, recitare, mimica sau dans, opinia publica; p. ext. versurile cantate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

A HAITUI ~iesc tranz. 1) (animale domestice) A face sa mearga (intr-o anumita directie), alungand din urma; a goni. 2) fam. (persoane) A urmari permanent cu scopul de a face un rau; a prigoni cu insistenta. [Sil. hai-tui] /<ung. hajtani

SCULA ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat si actionat manual in vederea executarii unei operatii de munca; unealta; instrument. 2) Parte activa a unei masini-unelte care vine in contact direct cu materialul ce se prelucreaza. 3) fig. persoana care se distinge prin ceva (in bine sau in rau). Buna ~ mai esti!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

VRAJMAS³ ~i m. 1) persoana care uraste pe cineva si cauta sa-si faca rau; dusman. 2) Fiecare dintre partile beligerante implicate intr-un conflict armat; dusman; inamic. /cf. vrajba

COR s.n. 1. Grup de personaje care participa ca un personaj colectiv in desfasurarea actiunii unei opere dramatice in teatrul antic, cantand versuri; (p. ext.) versurile cantate de acest grup. 2. Grupare de cantareti care executa impreuna muzica vocala. ◊ A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii (in scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata a fi cantata de mai multe persoane; executia unei asemenea compozitii. 3. Parte a bisericii unde sta si canta ansamblul coral in timpul slujbei. [Var. hor s.n. / < lat. chorus, gr. khoros, cf. it. coro, germ. Chor].

CONDUCATOR, -OARE I. adj. 1. care conduce; de conducere. 2. (despre corpuri) bun (sau rau) ~ = care prezinta (sau nu) conductibilitate. II. s. m. f. persoana, organ care conduce un partid, o institutie, intreprindere, un (auto)vehicul etc. (< conduce + -/a/tor)

A HULI ~esc tranz. 1) (persoane) A trata cu hule (pentru a calomnia); a vorbi de rau; a ponegri; a defaima; a denigra. 2) (lucruri sau fiinte considerate sfinte) A supune unui sacrilegiu; a pangari; a batjocori; a profana. /<sl. huliti

INVALID ~da (~zi, ~de) si substantival (despre persoane) Care nu este valid; inapt pentru munca (din cauza sanatatii rele sau a unor infirmitati). /<fr. invalide, lat. invalidus

PACAT ~e n. 1) Fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase. ◊ Cu ~ nedrept; vinovat. Fara ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cadea) in ~ a savarsi o fapta regretabila. A-si ispasi (sau a-si spala) ~ul (sau ~ele) a-si ispasi vina. A face ~e cu cineva a invinovati pe nedrept pe cineva. A-l impinge la ~ (pe cineva) a fi indemnat de un gand rau. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Intamplare nefasta; nenorocire. ◊ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ imi pare foarte rau. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfectiune morala caracteristica unei persoane. /<lat. peccatum

PRAPADIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A PRAPADI si A SE PRAPADI. 2) (despre obiecte, cladiri etc.) Care a ajuns intr-o stare rea sub actiunea unor factori nocivi; deteriorat; uzat. 3) si substantival (despre persoane) Care este distrus fiziceste sau/si moraliceste; epuizat; vlaguit. ◊ Om ~ om care trezeste compatimire. 4) Care este foarte sarac. /v. a (se) prapadi

DIAVOL ~i m. 1) Fiinta imaginata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; satana. 2) fam. persoana, mai ales copil, indraznet, vioi si obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu

URSUZ ~a (~i, ~e) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste in permanenta nemultumire; cuprins de rea dispozitie; posomorat; posac; necomunicativ; neprietenos; acru; morocanos. /<turc. ugursuz

FACATOR, -OARE, facatori, -oare, adj., s. m. si f. (Rar) (persoana) care face, creeaza, realizeaza ceva. Compuse: facator-de-bine = binefacator. Facator-de-rele = raufacator. – Face + suf. -ator.

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

cortegiu n. si (rar) -ej n., pl. uri (fr. cortege, d. it. corteggio, d. corte, curte). Convoi, suita, sir de persoane care intovarasesc pe cineva in semn de onoare: cortegiu funebru. Serie de lucruri rele: cortegiu de nenorociri. V. convoi, alai.

PRAJINA, prajini, s. f. 1. Bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.

PUI¹ ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

PAGAN, -A, pagani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de crestini celor care sunt de alta religie decat cea crestina sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care apartine unei religii politeiste sau cultului civilizatiei antice greco-romane sau care se refera la antichitatea greco-romana; p. restr. turcesc. 3. S. m. si f. persoana care se abate de la dogmele religiei (crestine); eretic. 4. S. m. si f. Fig. Om rau la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Patimas, salbatic, cumplit. – Lat. paganus.

A SE MOHORI ma ~asc intranz. 1) A deveni rosu-inchis (ca spicele mohorului). 2) A se inchide la culoare; a se intuneca. 3) (despre timp, cer) A se schimba in rau (devenind mai intunecos din cauza ingramadirii norilor); a se posomori; a se innora. 4) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se mahni; a se posomori; a se intrista; a se amari; a se scarbi. /Din mohor

A SE ZBARLI ma ~esc intranz. 1) (despre par, pene) A se ridica in sus; a se face valvoi. 2) fig. (despre persoane) A deveni furios; a se infuria; a se zborsi. 3) (despre timp) A se schimba in rau; a deveni nefavorabil; a se strica; a se inrautati. /Orig. nec.

LELE s. f. 1. Termen de respect, cu care se adreseaza, la tara, un copil sau o persoana mai tanara unei femei mai in varsta. ♦ (In poezia populara) Femeie tanara; iubita. 2. Femeie cu purtari rele. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Bg., sb. lelja.

SERVICIU ~i n. 1) Munca efectuata in timpul unei activitati; slujba. ◊ A fi (sau a se pune) in ~ul cuiva (sau a ceva) a servi unei persoane sau unei cauze. A face cuiva un ~ a ajuta pe cineva. A face un prost (sau un rau) ~ cuiva a pricinui cuiva un rau, o neplacere (neintentionat). A intra in ~ a se angaja la lucru. (A fi) de ~ a indeplini insarcinari speciale la locul de munca. 2) Domeniu special de activitate. ~ meteorologic. ◊ ~ divin (sau religios) ceremonie rituala bisericeasca. 3) Garnitura de obiecte utilizate pentru a servi masa. ~ de ceai. ~ de cafea. [Sil. -ciu] /<fr. service, lat. servitium

A STRICA stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face sa se strice. 2) A preface din bun in rau. Grindina ~t via. 3) A face in mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (actiuni, stari de lucruri etc.) A face sa nu-si continuie desfasurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fara folos; a irosi. ~ mancarea cu cineva. 6) fig. (intelegeri, relatii intre diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legaturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeala. 2. intranz. A face rau; a fi nefolositor. Fumatul strica. ◊ Nu strica (sau n-ar ~) nu-i rau (sau n-ar fi rau). /<lat. extricare

ZBURATOR² ~i m. 1) fam. persoana specializata in conducerea unui avion; conducator de avion; pilot; aviator. 2) folc. Fiinta fantastica inchipuita ca un duh rau, care chinuie fetele si femeile in timpul somnului. 3) (in literatura romantica) Inchipuire idea-lizata a barbatului iubit. /a zbura + suf. ~ator

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

A SE INCURCA ma incurc intranz. 1) (despre fire, ata, par etc.) A se amesteca astfel, incat sa nu se poata desface usor; a se incalci. Itele s-au ~t. ◊ A i ~ potecile a o pati rau. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se impiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rataci. 4) (despre persoane) A pierde firul gandurilor; a se incalci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereala (nestiind cum sa procedeze in situatia creata); a se zapaci. 6) A nimeri intr-o situatie nedorita. 7) A fi pus in mreje. ◊ ~ in datorii a avea prea multe datorii banesti. /<lat. incolicare

A ZGARIA zgarii tranz. 1) (fiinte sau parti ale corpului) A rani usor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit). ◊ Mata blanda zgarie rau v. MATA. 2) (obiecte) A taia la suprafata lasand o urma; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pamantul a ara rau. ~ hartia a) a scrie necitet si necaligrafic; b) a scrie literatura lipsita de valoare artistica. Zgarie-branza calificativ dat unei persoane foarte zgarcite. Zgarie-nori cladire foarte inalta, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supara cu o senzatie auditiva neplacuta. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare

CONDUCATOR, -OARE adj. Care conduce, de conducere. ◊ (Corp) bun (sau rau) conducator de electricitate (sau de caldura) = (Corp) prin care strabate usor (sau greu) electricitatea (sau caldura). // s.m. si f. persoana, organ care este la conducere; sef politic si ideologic al unui partid, al unei miscari publice etc.; persoana care conduce o institutie, o intreprindere, un (auto)vehicul etc. [< conduce + -(a)tor].

LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tanara unei femei in varsta sau cu care vorbeste despre ea; leica¹. ♦ (In poezia populara) Femeie (tanara) iubita; mandra. 2. Femeie rea sau imorala. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.

A INCURCA incurc tranz. 1) A face sa se incurce; a incalci. ~ firele. ◊ ~ vorba a vorbi confuz (ascunzand ceva). A o ~ rau a nimeri la stramtoare. ~ itele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, incat sa nu poata fi gasit; a incalci. 3) (persoane) A impiedica, sustragand atentia; a incalci. ~ lumea. /<lat. incolicare

INFECT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre aer) Care este greu de respirat; cu miros greu; viciat; stricat; puturos. 2) (despre persoane si manifestarile lor) Care provoaca dezgust (prin aspectul exterior neingrijit sau caracterul josnic); desgustator; neingrijit; repugnant. 3) (despre obiecte) Care este de proasta calitate; rau; necalitativ. /<fr. infect, lat. infectus

PRESA¹ f. 1) Ansamblu de publicatii periodice si cotidiene; literatura publicata (gazete, reviste, carti). ◊ Conferinta de ~ consfatuire a reprezentantilor mijloacelor de informare in masa pentru discutarea unor probleme actuale; b) intalnire a unor persoane oficiale cu jurnalistii pentru convorbiri si raspunsuri la intrebarile acestora. A avea ~ buna (sau ~ proasta) a se bucura de o apreciere buna (sau rea). 2) Activitate editoriala. 3) Corp al ziaristilor. [G.-D. presei] /<fr. presse

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.

CONDUCATOR, -OARE, conducatori, -oare, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care conduce, de conducere. 2. (Despre corpuri, in sintagma) Bun (sau rau) conducator de caldura (sau de electricitate) = care are insusirea de a transmite (sau de a nu transmite) caldura (sau electricitatea). II. S. m. si f. persoana sau organ care conduce un partid, o organizatie, o institutie sau o intreprindere. – Conduce + suf. -ator.

CRITICA vb. tr. 1. a dezvalui greselile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare. 2. a arata cu rautate sau cu exagerare lipsurile sau greselile cuiva. ◊ (peior.) a vorbi de rau, a barfi. (< fr. critiquer)

DISPOZITIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte intr-o anumita ordine. 2) Precept obligatoriu (continut intr-un act normativ), emis de o persoana oficiala sau de o instanta. ◊ La ~ la indemana. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a astepta ordinele cuiva, fiind gata sa le indeplineasca. 3) Stare sufleteasca (buna sau rea). [Art. dispozitia; G.-D. dispozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis

A PLANGE plang 1. intranz. 1) A varsa lacrimi scotand sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletesti). ~ de ciuda. ◊ A-i ~ cuiva de mila a-i parea rau cuiva de cineva care se afla intr-o stare penibila. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tanguioase, pline de jale; a se tangui; a suspina. Vantul plange. 2. tranz. 1) (persoane sau situatii) A regreta cu indurerare (varsand lacrimi); a jeli; a deplange; a tangui. ◊ A-si ~ pacatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu mila compatimind; a deplora; a caina; a deplange. /<lat. plangere

BLAND ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multa bunatate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste bunatate si caldura sufleteasca; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rau oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoaca senzatii violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

ABANDON (‹ fr.) s. n. 1. Faptul de a renunta la ceva, de a parasi ceva sau pe cineva. ♦ A. de familie = infractiune care consta in savirsirea de catre persoana care are obligatia legala de intretinere, fata de cei indreptatiti la aceasta, a uneia din urmatoarele fapte: a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunindu-l la suferinte fizice si morale; b) neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de intretinere prevazuta prin lege; c) neplata cu rea-credinta a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca. ♦ A. economic = parasirea unor bunuri materiale proprietate particulara, obsteasca sau de stat (ex.: parasirea navelor naufragiate care dupa o anumita perioada intra in proprietatea statului in ale carui ape terit. au fost abandonate). 2. (SPORT) Renuntare a unui concurent de a continua participarea la o proba in care este angajat.

BRANZA f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vaca. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rau. A strica ~a (cu cineva) a rupe relatiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo intelegere cu cineva. ~ buna in burduf de caine se spune despre o persoana care poseda multe calitati, dar nu le foloseste in scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani in chestiuni de afaceri nu se tine cont de relatiile de rudenie sau de prietenie. Zgarie-~ om zgarcit. [G.-D. branzei] /Orig. nec.

BLESTEMAT, -A (‹ blestema) adj., s. m. si s. f. 1. (persoana) care formeaza obiectul unui blestem. ♦ Pictori blestemati = nume dat artistilor postimpresionisti de la sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20, considerati atit din punct de vedere al operei cit si al nonconformismului social un pericol pentru societatea vremii. 2. (Om) ticalos, rau, nemernic (in comportari). ♦ Adj. Nefavorabil, neprielnic.

cal m., pl. cai (lat. caballus, d. vgr. kaballes; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobila). Un animal soliped domestic (mai rar salbatic [!]) care serveste la calarie si la tras. Fig. Iron. persoana robusta: ce cal de femeie! Cal de bataie, motiv aparent, lucru exploatat ca sa obtii ceva: a-ti face un cal de bataie dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu d******r, om rau, femeie rea. Cal-vapor (pl. cai-vapori) sau numai cal, forta de 75 de chilogramometri capabila sa ridice [!] intr´o secunda o greutate de 75 de chilograme la o inaltime de 1 metru: masina de 400 de cai. A vorbi cai verzi pe pareti, a aiura, a abera, a vorbi lucruri fantastice. A umbla dupa potcoave de cai morti, a umbla dupa afaceri proaste, dupa cistiguri irealizabile.

NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

PARERE ~i f. 1) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; judecata; opinie; pozitie; cuvant ◊ A fi de ~ a considera; a crede. A fi de alta ~ (sau a nu fi de aceeasi ~ cu cineva) a crede altfel decat cineva. ~ de bine satisfactie; bucurie. Cu ~ de rau cu regret. 2) pop. Produs al perceperii denaturate a realitatii inconjuratoare; inchipuire; iluzie. ◊ O ~ (de) ceva abia sesizabil. Intr-o ~ intr-un mod neserios. [G.-D. parerii] /v. a (se) parea

PLANGE, plang, vb. III. 1. Intranz. A varsa lacrimi (de durere, de intristare, de emotie sau de bucurie); a lacrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoana moarta, un lucru pierdut, o situatie dureroasa, varsand lacrimi, tanguindu-se. ♦ A regreta o fiinta sau un lucru pierdut (varsand lacrimi). ◊ Expr. A-si plange pacatele = a se cai, a regreta ceva. ♦ A avea mila de cineva, a deplange pe cineva; a compatimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plange (cuiva) de mila = a-i parea foarte rau de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-si arata nemultumirea, a se vaita, a se tangui, a se lamenta, a se caina. ♦ A face o reclamatie, a inainta o plangere; a reclama. – Lat. plangere.

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

NEGRU³ neagra (negri, negre) 1) Care este de culoarea carbunelui, a smoalei, a funinginii etc. Ochi negri. ◊ Paine neagra paine de culoare inchisa, facuta din faina integrala. Cafea neagra bautura de cafea, fara adaus de lapte. Pamant ~ cernoziom. 2) (de-spre persoane) Care are parul, pielea, ochii de culoare inchisa; brunet; oaches; smolit; negricios. ◊ ~ la fata smead. 3) Care apartine rasei de oameni, ce se caracterizeaza prin culoarea foarte inchisa a pielii. ◊ Rasa neagra una dintre rasele umane, originara din Africa, caracterizata prin culoarea foarte intunecata a pielii si prin parul cret. 4) pop. Care este murdarit; plin de murdarie; murdar. Maini negre. 5) Care este lipsit de lumina; intunecat; intunecos; obscur. Codru ~. 6) fig. Care are caracter negativ; rau. Zile negre. ◊ Mizerie (sau saracie) neagra saracie cumplita. Boala neagra epilepsie. Piata neagra loc clandestin, unde vanzarea si cumpararea este interzisa. A se face ~ la fata a se infuria. A avea suflet ~ (sau a fi ~ la suflet) a fi foarte rau. /<lat. nigrum

PROST² proasta (prosti, proaste) si substantival 1) (despre persoane sau despre manifestari ale lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; netot; neghiob; natarau; natang; nerod; tont; stupid; tamp; nauc. ◊ Da in gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ si jumatate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface ca-i prost. 2) inv. Care se trage din popor; de jos; de rand. ◊ Soldat ~ soldat fara grad. 3) inv. Care nu stie carte; nestiutor de carte; neinvatat. 4) Care este de calitate inferioara; lipsit de valoare; nesatisfacator; necorespunzator; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situatii, stiri etc.) Care provoaca neplacere, nemultumire; care supara; suparator. ◊ Gluma proasta gluma care nu starneste rasul, ci jigneste. Vorba proasta vorba care insulta. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urat; rau. 7) Care are pregatire slaba intr-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerintelor unei specialitati; necalificat; nepregatit. /<sl. prostu