RECORD, recorduri, s. n. Rezultat realizat intr-o competitie sportiva oficiala, a carui valoare reprezinta cea mai buna performanta, omologata de o persoana juridica; p. gener. realizare maxima, performanta suprema obtinuta intr-un domeniu de activitate, intr-o actiune etc. ◊ Expr. A bate recordul (in ceva) = a atinge treapta cea mai inalta (in ceva). A tine (sau a detine) un record = a pastra un record obtinut; a fi neintrecut in... – Din fr. record.

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

DIZOLVA, dizolv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanta solida, lichida sau gazoasa sa se disperseze in alta substanta (lichida), spre a forma impreuna o solutie. ◊ Refl. Zaharul se dizolva in apa. 2. A desfiinta ca persoana juridica o organizatie, o asociatie, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere.

DIZOLVARE s.f. Actiunea de a (se) dizolva si rezultatul ei; disolutie. ♦ (Jur.) Incetare a existentei unei organizatii ca persoana juridica. [< dizolva].

COMPANIE¹ s.f. Insotire, tovarasie. ◊ (In trecut) Dama de companie = Persoana angajata (intr-o familie burgheza) pentru a ingriji o persoana batrana sau bolnava. 2. Grup de persoane care-si petrec timpul impreuna, care se distreaza impreuna. 3. Societate pentru exploatarea tinuturilor coloniale. ♦ Intreprindere comerciala (de tip capitalist) recunoscuta de legi ca persoana juridica; societate comerciala. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. compagnie, it. compagnia].

FILIALA s.f. 1. Sectie a unei institutii, a unei intreprinderi etc. recunoscuta ca persoana juridica, care exercita anumite functii date de institutia centrala pentru un teritoriu, pentru o anumita tara etc. 2. Organizatie dependenta de o organizatie superioara si controlata de aceasta. [Pron. -li-a-. / < fr. filiale, it. filiale].

PERSOANA s.f. 1. Fiinta omeneasca; om; individ, ins. ♦ In persoana = a) personal, insusi; b) in carne si oase. ♦ (Jur.) Persoana fizica = om privit ca subiect cu drepturi si obligatii; persoana juridica = intreprindere, institutie etc. careia legea ii acorda drepturi si datorii, fiind recunoscuta ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticala a pronumelui si a conjugarii verbelor, care indica pe vorbitor, pe cel caruia i se adreseaza sau pe cei despre care se vorbeste. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne].

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

FILIALA s. f. 1. sectie a unei institutii, intreprinderi, societati comerciale etc. recunoscuta ca persoana juridica, care exercita anumite functii date de institutia centrala pentru un teritoriu, pentru o anumita tara etc. 2. organizatie dependenta de o organizatie superioara si controlata de aceasta. (< fr. filiale)

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

DIVIZARE (‹ diviza) s. f. Actiunea, faptul de a diviza. ♦ Modalitate de reorganizare a persoanelor juridice. D. poate fi totala, cand persoana juridica astfel reorganizata isi inceteaza existenta, intregul ei patrimoniu fiind transmis la doua sau mai multe alte persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta; d. este partiala, cand din patrimoniul unei persoane juridice (care nu-si inceteaza existenta) se desprinde o parte ce se transmite, cu titlu universal, uneia sau mai multor alte persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta.

INSTANTA, instante, s. f. (Si in sintagma instanta judecatoreasca) Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea si persoanele juridice. ◊ Expr. In ultima instanta = in cele din urma, pana la urma, nemaiavand alta cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

JURIDIC, -A, juridici, -ce, adj. Care tine de drept, privitor la drept. ◊ persoana juridica = organizatie cu patrimoniu propriu si administratie de sine statatoare, care se bucura de capacitatea de a avea drepturi si obligatii. – Din fr. juridique, lat. juridicus.

MANDAT, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊ Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

NATIONALITATE, nationalitati, s. f. 1. Apartenenta a unei persoane la o anumita natiune; cetatenie. 2. Totalitatea insusirilor specifice unei natiuni; caracter national. 3. Apartenenta a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. nationalite, germ. Nationalitat.

TITULAR, -A, titulari, -e, adj., s. m. si f. 1. (persoana) care ocupa un post, indeplineste o functie etc. cu caracter de permanenta, pe baza unei numiri facute dupa formele legale. ♦ (persoana) care se bucura de un drept juridic. 2. (persoana) care apare ca erou principal, care da titlul unei opere artistice, care interpreteaza rolul principal. – Din fr. titulaire.

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

COMENTATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Autor de comentarii literare, istorice sau juridice. 2) persoana care comenteaza stiri de actualitati (la radio, la televiziune, in presa). /<fr. commentateur, lat. commentator, ~oris

JURIDIC, -A adj. Referitor la drept, la legi. ◊ persoana juridica v. persoana. [< fr. juridique].

NEINTERVENTIE s.f. Atitudine (a unui stat, a unei persoane juridice sau fizice) care nu intervine in afacerile altora; noninterventie, neamestec. [Gen. -iei. / < ne- + interventie, cf. fr. non-intervention].

PRIVILEGIU s.n. Inlesnire, drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (Jur.) Drept de care se bucura o persoana (juridica sau fizica) de a fi preferata la plata inaintea altora. [Pron. -giu, pl. -ii, -iuri. / < lat. privilegium, cf. it. privilegio, fr. privilege].

CAPATINA, Octavian (n. 1919, Cernauti), jurist roman. Prof. asociat la Sorbona. Specialist in dreptul comertului international („Regimul persoanelor juridice”, „Tratat de drept al comertului international”, „Societatile comerciale”).

MAJORAT¹ s. n. Varsta la care o persoana devine majora (1); starea (juridica a) persoanei majore; majoritate civila. – Din fr. majorat.

VANZATOR, -OARE, vanzatori, -oare, s. m. si f. 1. persoana fizica sau juridica care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. persoana care este angajata intr-un magazin pentru a efectua vanzarea marfurilor si pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vanzator de piei de closca = negustor fara marfa si fara capital. ♦ (Adjectival) Care este de vanzare, destinat vanzarii, de vandut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vanzator = a pune in vanzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Tradator, inselator. – Vinde + suf. -ator.

CUMPARATOR, -OARE, cumparatori, -oare s. m. si f. persoana (fizica sau juridica) care cumpara. – Cumpara + suf. -ator.

TAXA, taxe, s. f. 1. Suma de bani care se percepe la anumite marfuri sub forma de impozit. ◊ Taxa pe valoarea adaugata = impozit general care se aplica pe fiecare stadiu al circuitului de productie al produsului final. 2. Plata efectuata in favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice in cazul cand acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi. ♦ Suma de bani care se plateste unei institutii in schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.

PATRIMONIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ◊ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii intregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.

FURNIZOR, -OARE, furnizori, -oare, s. m. si f. persoana fizica sau juridica care furnizeaza, care procura (diverse materiale). – Din fr. fournisseur.

PURTATOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. Unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. Purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – Purta + suf. -ator.

CONCESIONAR, concesionari, s. m. persoana (fizica sau juridica) care a obtinut o concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionnaire.

CONCESIUNE, concesiuni, s. f. Conventie prin care o persoana (fizica sau juridica) dobandeste dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, in schimbul unor beneficii care revin acestuia din urma. ♦ Bunurile care formeaza obiectul acestei conventii. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis.

CONDITIE, conditii, s. f. 1. Fapt, imprejurare, de care depinde aparitia unui fenomen. 2. (La pl.) Imprejurare in care se petrece un fenomen. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. si adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Intamplare viitoare si nesigura de a carei indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. – Fr. condition.

CONDITIE, conditii s. f. 1. Fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.

CONSEMNATIUNE, consemnatiuni, s. f. Operatie prin care o persoana fizica sau juridica dispune pastrarea unei sume de bani pe numele si la dispozitia altei persoane la o institutie autorizata in acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii si consemnatiuni = institutie centrala la care oamenii isi pot depune economiile pentru pastrare si valorificare. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. consignation (refacut dupa semn).

CONTRIBUABIL, -A, contribuabili, -e, s. m. si f. persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable.

EXTRANEITATE s. f. 1. Caracter strain al unui element cuprins intr-un raport juridic, necesitand aplicarea unei legi nenationale. 2. Situatia juridica a unei persoane care se afla intr-o tara straina. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. extraneite.

EXPROPRIA, expropriez, vb. I.Tranz. A trece o proprietate (teren, constructie) a unei persoane fizice sau juridice in proprietatea statului pentru nevoi de interes public (prin acordarea unei despagubiri). [Pr.: -pri-a-] – Din fr. exproprier.

CONTRACT, contracte, s. n. Acord incheiat, ca urmare a intelegerii intervenite intre doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi si obligatii in relatiile dintre ele; act, inscris ce consemneaza acest acord; conventie. ◊ Contract de munca = contract incheiat de un salariat cu o intreprindere sau cu o institutie, prin care cel dintai se obliga sa presteze in favoarea celei din urma o anumita munca in schimbul unui salariu. – Din fr. contrat, lat. contractus.

CONTRACTANT, -A, contractanti, -te, s. m. si f., adj. (persoana fizica sau juridica) care incheie un contract, care se angajeaza prin contract fata de cineva. – Din fr. contractant.

EXPEDITOR, -OARE, expeditori, -oare, s. m. si f., adj. (persoana fizica sau juridica) care expediaza scrisori, pachete, bani etc.; trimitator. – Din fr. expediteur.

DEBITOR, -OARE, debitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se gaseste la debitul² unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. si f. (persoana fizica sau juridica) care datoreaza creditorului marfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. debiteur, lat. debitor.

RESORTISANT, resortisanti, s. m. persoana fizica sau juridica apartinand unui stat, unui teritoriu aflat sub administratia altui stat. – Din fr. ressortissant.

CREDITOR, -OARE, creditori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se inscrie in creditul unui cont. 2. S. m. si f. Titular al unui drept de creanta; persoana sau institutie care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. crediteur.

ASIGURAT ~ti m. persoana fizica sau juridica care a incheiat un contract de asigu-rare. /v. a (se) asigura

BENEFICIAR ~i m. persoana fizica sau juridica in folosul careia se realizeaza o actiune. [Sil. -fi-ci-ar] /<lat. beneficiarius, fr. beneficiare

BOICOT ~uri n. Metoda de lupta politica sau economica, constand in sistarea organizata a relatiilor cu o persoana (fizica sau juridica) in semn de represalii. /v. a boicota

CHIRIAS ~a (~i, ~e) m. si f. persoana (fizica sau juridica) care inchiriaza o locuinta. [Sil. -ri-as] /chirie + suf. ~as

CONCESIONAR ~i m. persoana (fizica sau juridica) care beneficiaza de o concesiune. [Sil. -si-o-] /v. a concesiona

CONCESIUNE ~i f. Contract prin care unei persoane (fizice sau juridice) i se acorda dreptul de a exploata diferite servicii publice sau bunuri ale statului. [G.-D. concesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. concession, lat. concessio, ~onis

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

CONSEMNATIUNE ~i f. Operatie prin care o persoana fizica sau juridica depune o suma de bani pe numele si la dispozitia altei persoane la o institutie autorizata in acest scop. [Sil. -ti-u-] /<fr. consignation

DEALER [pr.: diler] ~i m. persoana (fizica sau juridica) imputernicita sa actioneze ca intermediar in operatiuni comerciale si de schimb, cumparand si vanzand valori. /Cuv. engl.

DEBIT¹ ~e n. cont. 1) Suma pe care cineva o datoreaza unei persoane (mai ales juridice) creditoare. 2) Rubrica din partea stanga a unui registru contabil, unde se inscriu veniturile si reducerile de pasiv (cheltuielile). 3) Suma inscrisa in aceasta rubrica. /<fr. debit

DEBITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre sume de bani) Care este trecut la debitul unui cont. 2) (despre persoane fizice sau juridice) Care are de platit o datorie; datornic. Intreprindere ~oare. /<fr. debiteur, lat. debitor

DEBITOR² ~i m. 1) persoana (fizica sau juridica) care are de intors o datorie; datornic. 2) jur. persoana obligata sa faca ceva in baza unui raport juridic. /<fr. debiteur, lat. debitor

INVENTAR ~e n. Document in care sunt trecute si evaluate, sub aspect cantitativ si valoric, toate mijloacele de care dispune la un anumit moment o persoana fizica sau juridica. ◊ ~ gospodaresc totalitate a valorilor materiale aflate in gospodaria unei intreprinderi, a unei institutii sau a unei organizatii. /<fr. inventaire, lat. inventarium

CATERING s.n. Cuvant recent, de origine engleza, care, atat in Marea Britanie, cat si in SUA, denumeste activitatea de alimentatie publica in toata complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restauratie; preluat in limba romana cu sens restrans, de livrare si servire de preparate culinare si bauturi sau de organizare de evenimente sociale (nunti, aniversari etc.) si de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) in alte locuri (sedii de firme, institutii) decat restaurantele, de catre unitati specializate, la comanda unui client (persoana fizica sau juridica). – Din engl. catering.

CONCESIUNE s. f. conventie prin care o persoana fizica sau juridica obtine dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obstesc, a unei intreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare. ◊ obiectul material al unei asemenea exploatari. (<fr. concession, lat. concessio)

DEBITOR, -OARE adj. (Despre sume de bani) Datorat. // s.m. si f. Datornic; cel care este creditat. ♦ (Jur.) persoana (fizica sau juridica) obligata, in temeiul unui raport juridic, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. [Cf. it. debitore, fr. debiteur, lat. debitor].

AGENT, -A I. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei institutii, intreprinderi etc. care indeplineste anumite insarcinari. ♦ ~ diplomatic = reprezentant al unui stat in alt stat in relatiile politice cu acesta; ~ economic = persoana fizica sau juridica care participa la viata economica a unei societati comerciale; ~ secret = cel care indeplineste o misiune secreta de informare; spion; ~ de circulatie = (sub)ofiter de politie cu indrumarea, supravegherea si controlul circulatiei pe drumurile publice. II. s. m. factor activ ce determina un anumit proces fizic, chimic etc. ♦ ~ patogen = microorganism care determina aparitia unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indica autorul actiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al actiunii unui verb pasiv; propozitie completiva de ~ = propozitie care arata actiunea exprimata printr-un verb pasiv. (< fr. agent, lat. agens)

CIVIL, -A I. adj. 1. care priveste pe cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ♦ drepturi e = drepturi de care se bucura o persoana (fizica sau juridica), reglementate si recunoscute ca atare; drept ~ = ramura a dreptului care studiaza si reglementeaza raporturile juridice existente intre persoanele fizice si juridice dintr-un stat; stare ~a = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; parte ~a = persoana care, intr-un proces, pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ♦ razboi ~ = conflict armat pentru putere intre grupuri adverse din acelasi stat. II. s. m. f. persoana care nu face parte din armata. (< fr. civil, lat. civilis)

CONTRIBUABIL, -A s. m. f. persoana, fizica sau juridica, supusa unui impozit. (< fr. contribuable)

CREDITOR, -OARE I. adj. referitor la credite; care a acreditat. II. s. m. f. 1. persoana fizica sau juridica care acorda, cu titlu de imprumut, o suma de bani sau alte valori. 2. titular al unui drept de creanta. (< fr. crediteur, lat. creditor)

DEBITOR, -OARE I. adj. (despre sume de bani) care se inscrie in debit² (2); datorat. ◊ (despre conturi) in care debitul² (2) depaseste creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoana (fizica sau juridica) obligata, in temeiul unui raport juridic, sa dea sau sa (nu) faca ceva. (< fr. debiteur, lat. debitor)

IMPUTABILITATE s. f. situatie juridica a unei persoane careia i se atribuie savarsirea cu premeditare a unei fapte prevazute de lege. (< fr. imputabilite)

INTERPUNERE s. f. actiunea de a (se) interpune. ♦ ~ de persoane = incheiere a unui act juridic intre alte persoane decat cele indicate de parti. (< interpune)

LEGALITATE s. f. 1. caracter legal; principiu potrivit caruia orice persoana fizica sau juridica este obligata sa respecte legea; legalism (2). ♦ a fi (sau a intra) in ~ = a se conforma legilor in vigoare. 2. ordine legala care asigura viata si activitatea unui stat etc. (< fr. legalite)

PASIV, -A I. adj. 1. lipsit de initiativa, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) care arata ca subiectul sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosita in mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezinta pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc., privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ◊ parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligatiilor si sarcinilor cu continut economic apartinand unei persoane (fizice sau juridice) care impreuna cu activul alcatuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)

PATRIMONIU s. n. 1. totalitatea drepturilor si a obligatiilor evaluabile in bani si a bunurilor materiale la care se refera acestea, care apartin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri mostenite prin lege de la parinti. ◊ totalitatea bunurilor care apartin unei colectivitati, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care apartin unui popor sau omenirii intregi. (< lat. patrimonium, fr. patrimoine, it. patrimonio)

RESORTISANT s. m. persoana fizica sau juridica apartinand unui stat aflat sub protectia altui stat. (< fr. ressortissant)

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

DISTRIBUITOR, -OARE (‹ fr.) s. m. si f., s. n. 1. S. m. si f. persoana care distribuie. ♦ (EC.) persoana fizica sau juridica ce asigura distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. (TEHN.) Piesa, mecanism etc. cu ajutorul caruia se face distribuirea agentului motor intr-o masina de forta, a apei in centralele hidroelectrice etc. 3. S. n. (TELEC.) Mecanism al instalatiilor de telegrafie si de telemasura folosit pentru transmiterea semnalelor care apartin unuia sau mai multor mesaje, in intervale de timp succesive, pe aceeasi linie de transmisiune.

DEALER (cuv. engl.) [di:lə] s. m. Intermediar al operatiunilor comerciale si de schimb (persoana fizica sau juridica) cu rol garant al tranzactiilor cu hartii de valoare. D. cumpara aceste valori din propriul sau disponibil, vanzandu-le apoi clientilor, profitul sau pierderile revenindu-i si reprezentand diferenta dintre pretul de cumparare si cel de vanzare. D. ca persoana fizica, firma specializata, banca poate activa si ca broker.

SALARIAT, -A (‹ fr.) adj., s. m. si f. persoana fizica care incheie un contract de munca individual, cu o persoana fizica sau juridica, ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca, si se obliga astfel sa presteze munca pentru si sub autoritatea acestuia, in schimbul unei remuneratii numite salariu. ◊ S. temporar = persoana incadrata la un agent de munca temporara si pus de acesta la dispozitia unui utilizator, pe durata necesara, in vederea indeplinirii anumitor sarcini precise si cu caracter temporar.

OBLIGATAR (‹ fr., germ.) s. m. persoana fizica sau juridica care a cumparat obligatiuni de la emitent sau de la bursa de valori, avand calitatea de creditor fata de emitent.

ONEROS, -OASA, onerosi, -oase, adj. (Despre contracte, conventii etc) Care impune cuiva sarcini; p. ext. impovarator, apasator; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoana se obliga sa execute o prestatie fara a urmari sa primeasca ceva in schimb. – Din fr. onereux, lat.onerosus.

PREPUS², -A, prepusi, -se, adj., s. m. 1. Adj. Adaugat, pus inainte; pus mai mare peste... 2. Adj. (Pop.) Banuit, suspectat. 3. S. m. (Jur.) persoana care efectueaza acte juridice sau indeplineste o functie dupa directivele si sub controlul altei persoane. – V. prepune.

OBLIGATIE ~i f. 1) Sarcina obligatorie; angajament; datorie. 2) Act juridic care obliga o persoana la o anumita actiune. 3) Hartie de valoare care se emite cu ocazia unui imprumut de stat. [G.-D. obligatiei; Sil. -bli-, -ti-e] /<fr. obligation, lat. obligatio, ~onis

PREPUS² ~si m. jur. persoana care efectueaza acte juridice sau indeplineste o functie sub controlul sau directivele altei persoane. /v. a prepune

PREZUMTIE ~i f. 1) Parere bazata numai pe fapte aparente; presupunere; supozitie; ipoteza. ◊ ~ de nevinovatie principiu juridic potrivit caruia o persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni este considerata nevinovata pana in momentul cand vinovatia ei va fi stabilita de lege. 2) Opinie prea avantajoasa si neintemeiata despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumtiei; Sil. -ti-e] /<fr. presomption, lat. praesumptio, ~onis

AFIN², -A, afini, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana aflata in raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemanator, inrudit in spirit. – din lat. affinis.

INFIETOR, -OARE, infietori, -oare, s. m. si f. persoana care, printr-un act juridic, devine parintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Infia + suf. -tor.

NOTAR ~i m. 1) persoana oficiala, investita cu drepturi juridice, care indeplineste functii ce tin de competenta notariatului. 2) ist. Secretar al unei primarii rurale. /<fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar

CONDITIE s.f. 1. Imprejurare, fapt etc. care prilejuieste, ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen, imprejurare in care se produce un fenomen. 2. Clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 3. Intamplare viitoare si nesigura de care depinde existenta unei obligatii. ♦ Situatia unei persoane din punct de vedere juridic. 4. Situatie, stare fizica sau sociala a cuiva. ◊ Conditie fizica = situatie a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al starii sale fizice si al antrenamentului. [Gen. -iei, var. conditiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].

POSTLIMINIUM s. n. 1. (in dreptul roman) redobandire retroactiva a drepturilor cetatenesti de catre o persoana instrainata, la inapoierea in patrie. 2. drept pe baza caruia persoanele, bunurile si toate raporturile juridice, modificate prin ocuparea teritoriului de catre un stat inamic, sunt repuse, dupa incetarea acesteia, in starea de mai inainte. (< lat. postliminium)

TIERS I. s. m. (jur.) persoana straina de un contract, care nu are nici un raport juridic cu partile acestuia; tert; persoana care detine o parte a unui contract, care este impozabila. II. adj. care vine in al treilea rand. (< fr. tiers)

LEGITIMATIE ~i f. Act oficial eliberat de o autoritate prin care se atesta identitatea unei persoane (sau se certifica anumite date juridice). [G.-D. legitimatiei] /<fr. legitimation

A NOTIFICA notific tranz. 1) (acte juridice)A aduce la cunostinta (unei persoane interesate) pe cale oficiala. 2) pop. A sublinia in mod special. /<fr. notifier, lat. notificare

INTERPUS, -A s.m. si f. (Rar) Mijlocitor. ♦ persoana care apare intr-un act juridic in locul adevaratului interesat. [< interpune].

UNILATERAL, -A adj. 1. Asezat pe o singura parte. 2. Care vede numai o singura latura a lucrurilor, care se rezuma la un singur domeniu de cunostinte; marginit; arbitrar. ♦ (Jur.; despre un contract) Care creeaza obligatii numai pentru una dintre parti. ♦ (Despre un act juridic) Emanat de la o singura persoana. [< fr. unilateral, cf. lat. unus – unul, latus – latura].

INTERPUS, -A s. m. f. mijlocitor. ◊ persoana care apare intr-un act juridic in locul adevaratului interesat. (< interpune)

UNILATERAL, -A adj. 1. asezat pe o singura parte. 2. care are in vedere numai o singura latura a lucrarilor, care se rezuma la un singur domeniu de cunostinte; marginit; arbitrar. ◊ (despre contracte) care creeaza obligatii numai pentru una dintre parti. ◊ (despre un act juridic) emanat de la o singura persoana. (< fr. unilateral)

RESTITUTIO IN INTEGRUM (lat.) restituite integrala – Repunerea unei persoane in starea anterioara uni fapt juridic care i-a lezat un drept. In sens generic, in mod obisnuit, repararea totala a unor prejudicii materiale sau morale aduse cuiva.

CAPACITATE, capacitati, s. f. 1. Volum al unui recipient. 2. Insusirea de a fi incapator; marime care reprezinta cantitatea maxima de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Masuri de capacitate = masuri cu care se determina volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra intr-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, insusirea morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ persoana capabila. 5. Insusirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacite, lat. capacitas, -atis.

INTERDICTIE, interdictii, s. f. 1. Prevedere legala prin care se interzice savarsirea anumitor fapte sau acte. 2. Masura legala sau judecatoreasca aplicata unui raufacator sau unui alienat mintal, care consta in interzicerea exercitarii anumitor acte juridice. 3. Stare in care se afla aceste persoane. [Var.: interdictiune s. f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.

MANDANT, -A, mandanti, -te, s. m. si f., adj. (persoana) pentru care se incheie un act juridic. – Din fr. mandant.

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)

AVOCAT, -A, avocati, -te, s. m. si f. persoana care are profesiunea de a acorda asistenta juridica celor interesati. ◊ Expr. A se face (sau a fi) avocatul cuiva = a lua apararea insistenta a cuiva. [Var.: advocat, -a s. m. si f.] – Din fr. avocat, lat. advocatus.

PROCESOMAN, -A, procesomani, -e, s. m. si f. persoana care are mania de a intenta procese juridice. – Proces + suf. -oman.

OBLIGATIE, obligatii, s. f. 1. Datorie, sarcina, indatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 3. Hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor si-i da dreptul de a primi, pentru suma imprumutata, un anumit venit fix sub forma de dobanda. [Var.: obligatiune s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.

OPOZABIL, -A, opozabili, -e, adj. 1. Care poate fi opus, care se poate opune. 2. (Despre un drept, un mijloc de aparare, o hotarare judecatoreasca, un act juridic etc.) Care trebuie respectat si de alte persoane, nu numai de titularul dreptului sau de parti. – Din fr. opposable.

SIMULATIE, simulatii, s. f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de catre o persoana a unui inscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operatii reale. [Var.: simulatiune s. f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis.

SUPUS, -A, supusi, -se, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Ascultator, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Inv. si reg.) Asezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. si f. (Urmat de determinari care indica statul in discutie) persoana care apartine, prin cetatenie, unui anumit stat; persoana aflata sub o protectie speciala de ordin juridic a unui stat, fara a fi cetatean cu drepturi depline. ♦ (Inv.; la pl.) Locuitorii unei tari care depind de o autoritate centrala. – V. supune.

MANDANT ~ta (~ti, ~te) m. si f. persoana care da cuiva imputernicirea sa incheie acte juridice in numele sau. /<fr. mandant

PROCESOMAN ~a (~i, ~e) m. si f. depr. persoana care are mania de a intenta procese juridice fara nici un temei. /proces + suf. ~oman

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

advocat (advocati), s. m. – persoana care are profesiunea de a acorda asistenta juridica. – Var. avocat. Mr. avucat. < Lat. advocatus (sec. XIX). Contactul cu fr. avocat, it. avocato, a dat varianta fara d (si der. sai). Forma mr. provine direct din it. – Der. advocatesc, adj.; advocatie, s. f. (avocatura); advocatime, s. f. (adunare de advocati); advocatura, s. f.

AVOCAT, -A s. m. f. persoana care are calitatea de a acorda asistenta juridica. (< fr. avocat, lat. advocatus)

SOLEMN adj. (si adv.) 1. care are loc dupa un anumit ceremonial; sarbatoresc. ♦ de ceremonie. 2. important, maret; grav. ♦ (despre persoane) plin de seriozitate, de gravitate. 3. (despre acte juridice) incheiat cu anumite forme, cerute de lege. (< lat. solemnis)

INOPOZABIL, -A, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat fata de alte persoane si in alte cazuri decat cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

SOLEMNITATE, solemnitati, s. f. 1. Insusire a ceea ce este solemn; ceremonial care insoteste indeplinirea unui act solemn. ♦ Maretie, seriozitate, gravitate, sobrietate. 2. Act solemn savarsit cu fast. ♦ Ceremonie publica pentru sarbatorirea sau comemorarea unui eveniment ori a unei persoane. 3. Indeplinire a unor forme care fac valabile actele juridice. – Din lat. sollemnitas, -atis.

REVOCARE, revocari, s. f. 1. Actiunea de a revoca si rezultatul ei; revocatie. 2. (Jur.) Desfacere unilaterala a unui act prin manifestarea de vointa a persoanei care l-a facut. ♦ Desfacere a unui act juridic in cazurile prevazute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotaraste incetarea calitatii sale de membru intr-un organ ales. ♦ Retragere de catre alegatori a mandatului incredintat unei persoane de a-i reprezenta in organele de conducere ale statului. – V. revoca.

NOVATIE ~i f. Act juridic constand in stingerea unei obligatii vechi (intre doua persoane sau organizatii) si inlocuirea ei cu alta noua. /<fr. novation, lat. novatio, ~onis

CAP² ~i m. persoana care se afla la conducere; conducator; sef. ◊ ~ul familiei persoana care asigura traiul unei familii pe care o reprezinta juridic. ~ incoronat rege. /<lat. caput

APARATOR² ~i m. 1) persoana care apara sau protejeaza (pe cineva sau ceva); protector. 2) persoana care apara cauza in fata justitiei sau care acorda asistenta juridica; avocat. 3) sport Jucator dintr-o echipa care apara poarta. /a (se) apara + suf. ~tor

NOTIFICATIE ~i f. 1) v. A NOTIFICA. 2) Comunicare scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, pentru a o informa ca un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit. [G.-D. notificatiei; Sil. -ti-e] /<fr. notification

TESTAMENT testamente n. 1) Act juridic unilateral, personal, revocabil pana la moartea autorului, in care o persoana isi formuleaza dispozitiile (cu privire la avere) care urmeaza a fi indeplinite dupa moartea sa. ◊ Vechiul Testament prima parte a Bibliei care cuprinde textele religioase de pana la nasterea lui Isus Hristos. Noul Testament a doua parte a Bibliei care contine textele religioase de dupa nasterea lui Isus Hristos. 2) fig. Opera a unui artist, care constituie expresia suprema a mentalitatii si artei sale. /

CURATELA s. f. institutie juridica pentru ocrotirea intereselor si administrarea bunurilor unui minor, ale unei persoane atinse de o anumita incapacitate. (< fr. curatelle, lat. curatela)

EXTERITORIALITATE s. f. Situatie juridica in care se considera ca se afla misiunile diplomatice (ambasadele, legatiile, persoanele etc.) ale unui stat strain, ca si cand ele ar continua sa fie situate pe teritoriul statului lor national. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. exterritorialite. Cf. germ. Exterritorialitat.

AVOCAT, -A, avocati, -te, s. m. si f. persoana care are pregatirea si calitatea de a da consultatii in chestiuni juridice si de a reprezenta pe impricinati in fata instantelor. [Var.: advocat, -a s. m. si f.] – Fr. avocat (lat. lit. advocatus).

PRETOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu inalte atributii judiciare (si care adesea guverna o provincie romana). 2. (In vechea armata) persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in politia administrativa si juridica in timp de razboi. 3. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sef al administratiei si al politiei intr-o plasa, care reprezenta aici puterea centrala. – Din lat. praetor, -oris.

COMITENT ~ti m. persoana care inmaneaza cuiva un mandat prin care se acorda dreptul la anumite actiuni juridice. /<it. committente, lat. commitens, ~ntis

CONTENCIOS, -OASA I. s. n. (in unele state) serviciu de avocati in cadrul unor organe ale puterii de stat, al unor intreprinderi sau institutii, care apara drepturile si interesele juridice ale acestora. ♦ ~ administrativ = a) organ de jurisdictie care rezolva litigiile dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de forme dupa care se rezolva asemenea litigii. II. adj. 1. care este contestat, discutabil; litigios. 2. (jur.) procedura oasa = procedura de rezolvare in contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. (dupa lat. contentiosus, fr. contentieux)

juridic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de drept sau de legi; propriu dreptului sau legilor. ◊ persoana ~ca institutie sau intreprindere care este recunoscuta de lege ca subiect cu drepturi si obligatii. 2) Care se face in fata justitiei. Actiune ~ ca. /<lat. juridicus, fr. juridique

NOTIFICARE, notificari, s. f. Actiunea de a notifica si rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, in scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit; notificatie. ♦ Instiintare oficiala facuta de un stat altor state, printr-o nota diplomatica, cu privire la pozitia sa intr-o anumita problema internationala. – V. notifica.

NOTIFICATIE, notificatii, s. f. Act, document prin care se notifica ceva. ♦ Instiintare oficiala scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit; notificare. [Var.: notificatiune s. f.] – Din fr. notification.

TITULAR ~a (~i, ~e) si substantival 1) (despre persoane) Care indeplineste o functie permanenta pe care o detine dupa lege. 2) Care poseda (ceva) pe baze juridice; cu drept legal de posesor (a ceva). 3) rar (despre personaje literare) Care detine locul central, numele lui servind drept titlu pentru opera respectiva. /<fr. titulaire

ASISTENTA ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care asista la o activitate (conferinta, spectacol etc.); auditoriu. Intreaga ~ a aplaudat. 2) Ajutor, sprijin acordat cuiva. ~ medicala. ◊ ~ juridica activitate pe care o desfasoara aparatorul in exercitarea obligatiilor sale. /<fr. assistance, germ. Assistenz

OMBUDSMAN, ombudsmani, s. m. 1. Specialist care asigura asistenta (juridica, economica) unei institutii, unei societati etc. (pentru rezolvarea unor litigii). 2. Spec. Institutia Avocatului Poporului in Uniunea Europeana. ♦ persoana care conduce aceasta institutie. – Din engl. ombudsman.

apel (apeluri), s. n. – 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv. – 2. Recurs. Fr. appel. Sensul 1 este termen scolaresc si militar; sensul 2 si der. sai sint termeni juridici. – Der. apela, vb. (a face recurs); apelabil, adj.; apelant, s. m.; apelati(un)e, s. f. (chemare, denumire; apel, recurs); apelativ, adj.

JURISCONSULT s.m. 1. (In Roma antica) persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. 2. Specialist care da consultatii in probleme de drept. 3. Specialist in stiintele juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. [< fr. jurisconsulte, cf. lat. iurisconsultus].

A OBLIGA oblig tranz. 1) (persoane) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a forta; a constrange; a impune. 2) (despre indatoriri de ordin juridic sau moral) A face sa fie dator; a indatora. Legea ~a. Nobletea lor ne ~a. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger

CONTENCIOS, -OASA, contenciosi, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (In unele state) Serviciu pe langa o institutie publica sau o intreprindere particulara, insarcinat cu apararea drepturilor si intereselor institutiei respective la incheierea de acte juridice sau in fata organelor de jurisdictie. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdictie care se ocupa cu rezolvarea litigiilor dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de norme dupa care se rezolva litigiile de catre acest organ. 2. Adj. (In sintagma) Procedura contencioasa = procedura de rezolvare in contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (dupa fr. contentieux).

ANTICAMERA, anticamere, s. f. Camera de asteptare situata la intrarea intr-un birou, intr-un cabinet al unei persoane cu functie importanta etc. ◊ Expr. A face anticamera = a astepta (mult) pana a fi primit in audienta sau la o consultatie (medicala, juridica etc.). – Din it. anticamera. Cf. fr. antichambre.

TERT, -A, terti, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine in randul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) persoana care nu figureaza ca parte in acte, in litigii sau in conventii nici direct, nici prin reprezentare si fata de care actul juridic ori hotararea pronuntata in cauza nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; in sintagma) Tertul exclus = principiu fundamental al gandirii, conform caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals in acelasi timp si sub acelasi raport, o a treia posibilitate fiind exclusa. – Din lat. tertius, it. terzo.

JURISCONSULT, -A I. s. m. (in Roma antica) persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. II. s. m. f. 1. specialist care da consultatii in probleme de drept. 2. specialist in stiinte juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. (< fr. jurisconsulte, lat. iurisconsultus)

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

NULITATE, nulitati, s. f. 1. Insusirea, caracterul lucrului nul (1). 2. Sanctiune a actului juridic care suprima, in principiu si pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozitiilor legale. 3. Lipsa totala de valoare, de capacitate, de merit a cuiva. ♦ persoana nula. (3). – Din fr. nullite, lat. nullitas.

CONSUL, consuli, s. m. 1. (In republica romana) Titlul celor trei magistrati, alesi anual, care detineau puterea suprema; persoana purtand acest titlu. 2. persoana numita de un stat in functia de sef al unei reprezentante oficiale cu rang de consulat in alt stat si care apara interesele economice, administrative si juridice ale unui stat, precum si pe cele ale cetatenilor acestuia. – Din fr. consul.

iobag (iobagi), s. m. – Serv, persoana care, dupa dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personala nici de dreptul de proprietate, si care traia ca muncitor agricol pe paminturile marilor mosieri. Aceasta situatie juridica s-a perpetuat in Ungaria si Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (inv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibila. – Der. iobagie, s. f. (serbie); iobagita, s. f. (sotie sau fiica de iobag); iobagime, s. f. (multime de iobagi); iobagesc, adj. (servil); iobagi, vb. (a trai ca iobag).

IMUNITATE s. f. 1. Rezistenta a organismului fata de actiunea microbilor patogeni sau a produsilor toxici ai acestora. 2. (In societatea medievala) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stapanilor de pamant de a judeca, de a strange impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucura unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legislative de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunite, lat. immunitas, -atis.

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Functionar inferior avand atributii de contabil si de copist. 2. persoana care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fara valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Carturar la vechii evrei care talmacea cartile lui Moise si interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

persoana s. f. 1. individul uman considerat prin totalitatea insusirilor fizice si psihice; fiinta omeneasca, ins. ♦ in ~ = a) personal. b) in carne si oase. ♦ (jur.) ~ fizica = om privit ca subiect cu drepturi si obligatii. ~ juridica = intreprindere, institutie etc. careia legea ii acorda drepturi si datorii, recunoscuta ca subiect de drept. 2. categorie gramaticala specifica verbului si unor pronume, care indica pe cel caruia i se adreseaza sau pe cel despre care se vorbeste; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima aceasta categorie. (< lat. persona, fr. personne)

IMUNITATE s. f. 1. rezistenta a unui organism fata de anumite infectii, otravuri sau alte substante straine. 2. situatie a unei persoane care beneficiaza de anumite prerogative sau scutiri legale speciale in cadrul sarcinilor ori drepturilor pe care le are. ♦ ~ parlamentara = drept de care se bucura membrii unei adunari legiuitoare de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte; ~ diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. (< fr. immunite, lat. immunitas)

IMUNITATE s.f. 1. Stare a unui organism care a devenit rezistent fata de anumite boli sau otravuri. 2. Situatia unei persoane care beneficiaza de anumite prerogative sau scutiri legale speciale in cadrul sarcinilor sau drepturilor pe care le are. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legiuitoare de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte; imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. [Cf. fr. immunite, lat. immunitas].

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

CAPACITATE, capacitati, s. f. 1. Posibilitatea de a activa intr-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ persoana capabila. 2. Posibilitate pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materie sau de energie. 3. Insusirea de a fi incapator; marime care reprezinta cantitatea maxima de materie sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Masuri de capacitate = masuri cu care se determina volumul lichidelor, al cerealelor etc. 4. Insusirea de a face acte juridice valabile. – Fr. capacite (lat. lit. capacitas, -atis).