SUBIÉCT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupă cineva, despre care se vorbește. ◊ pricină, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie conținutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme în cadrul formelor polifonice bazate pe imitație (invențiune, ricercar, fugă). 2. partea principală a unei propoziții, care indică cine îndeplinește sau suferă acțiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecății de predicație, reprezentând noțiunea despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca ființă activă și conștientă. 2. persoană supusă observației, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizică sau juridică supusă unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, după fr. subjet)

RĂSPÚNDERE (‹ răspunde) s. f. 1. Obligația de a da seamă, de a răspunde (moral, material etc.) de îndeplinirea ori de neîndeplinirea unor acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♦ (Dr.) R. colectivă = r. a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a cere cuiva socoteală, a-l face responsabil pentru faptele sale. ◊ Pe răspunderea cuiva = pe garanția materială sau morală a cuiva. 2. (Dr.) Consecință a neîndeplinirii din culpă a unei obligații. ◊ R. civilă = obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel (r. contractuală și r. delinctuală). ◊ R. materială = obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat. ◊ R. disciplinară = obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară). ◊ R. penală = suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune. ◊ R. internațională = suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.

AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. persoană fizică sau juridică care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza unei hotărâri a unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare s. m. și f. persoană (fizică sau juridică) care cumpără. – Cumpăra + suf. -ător.

TÁXĂ, taxe, s. f. 1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit. ◊ Taxă pe valoarea adăugată = impozit general care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului de producție al produsului final. 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. ♦ Sumă de bani care se plătește unei instituții în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.

PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊ Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției. 2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.

FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur.

PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător.

MÉDIU¹, medii, s. n. 1. Natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scaldă celulele organismului. Mediu de cultură = soluție nutritivă sterilizată, utilizată pentru înmulțirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva: ambianță. 3. Substanță solidă, lichidă sau gazoasă, câmp electromagnetic sau gravitațional etc. în care se desfășoară fenomenele fizice. 4. persoană care poate fi trecută în stare de hipnoză, de transă și despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele și poate servi ca intermediar între ele și cei vii. – Din lat. medium.

CONCESIONÁR, concesionari, s. m. persoană (fizică sau juridică) care a obținut o concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionnaire.

CONCESIÚNE, concesiuni, s. f. Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. ♦ Bunurile care formează obiectul acestei convenții. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis.

CONSEMNAȚIÚNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii și consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn).

CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable.

NARCISÍSM s. n. Admirație și dragoste exagerată față de propria persoană fizică, care constituie adesea o stare patologică. – Din fr. narcissisme.

EXPROPRIÁ, expropriez, vb. I.Tranz. A trece o proprietate (teren, construcție) a unei persoane fizice sau juridice în proprietatea statului pentru nevoi de interes public (prin acordarea unei despăgubiri). [Pr.: -pri-a-] – Din fr. exproprier.

CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat, ca urmare a înțelegerii intervenite între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi și obligații în relațiile dintre ele; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. – Din fr. contrat, lat. contractus.

CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant.

CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu pe lângă o instituție publică sau o întreprindere particulară, însărcinat cu apărarea drepturilor și intereselor instituției respective la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux).

EXPEDITÓR, -OÁRE, expeditori, -oare, s. m. și f., adj. (persoană fizică sau juridică) care expediază scrisori, pachete, bani etc.; trimițător. – Din fr. expéditeur.

DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul² unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor.

RESORTISÁNT, resortisanți, s. m. persoană fizică sau juridică aparținând unui stat, unui teritoriu aflat sub administrația altui stat. – Din fr. ressortissant.

DEGREVÁ, degrevez, vb. I. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligațiile impuse unei persoane fizice sau unei instituții. – Din fr. dégrever.

CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur.

ASIGURÁT ~ți m. persoană fizică sau juridică care a încheiat un contract de asigu-rare. /v. a (se) asigura

BENEFICIÁR ~i m. persoană fizică sau juridică în folosul căreia se realizează o acțiune. [Sil. -fi-ci-ar] /<lat. beneficiarius, fr. bénéficiare

BOICÓT ~uri n. Metodă de luptă politică sau economică, constând în sistarea organizată a relațiilor cu o persoană (fizică sau juridică) în semn de represalii. /v. a boicota

CHIRIÁȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. persoană (fizica sau juridică) care închiriază o locuință. [Sil. -ri-aș] /chirie + suf. ~aș

CONCESIONÁR ~i m. persoană (fizică sau juridică) care beneficiază de o concesiune. [Sil. -si-o-] /v. a concesiona

CONCESIÚNE ~i f. Contract prin care unei persoane (fizice sau juridice) i se acordă dreptul de a exploata diferite servicii publice sau bunuri ale statului. [G.-D. concesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. concession, lat. concessio, ~onis

CONSEMNAȚIÚNE ~i f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică depune o sumă de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop. [Sil. -ți-u-] /<fr. consignation

DEALER [pr.: díler] ~i m. persoană (fizică sau juridică) împuternicită să acționeze ca intermediar în operațiuni comerciale și de schimb, cumpărând și vânzând valori. /Cuv. engl.

DEBITÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre sume de bani) Care este trecut la debitul unui cont. 2) (despre persoane fizice sau juridice) Care are de plătit o datorie; datornic. Întreprindere ~oare. /<fr. débiteur, lat. debitor

DEBITÓR² ~i m. 1) persoană (fizică sau juridică) care are de întors o datorie; datornic. 2) jur. persoană obligată să facă ceva în baza unui raport juridic. /<fr. débiteur, lat. debitor

INVENTÁR ~e n. Document în care sunt trecute și evaluate, sub aspect cantitativ și valoric, toate mijloacele de care dispune la un anumit moment o persoană fizică sau juridică. ◊ ~ gospodăresc totalitate a valorilor materiale aflate în gospodăria unei întreprinderi, a unei instituții sau a unei organizații. /<fr. inventaire, lat. inventarium

CATERING s.n. Cuvânt recent, de origine engleză, care, atât în Marea Britanie, cât și în SUA, denumește activitatea de alimentație publică în toată complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restaurație; preluat în limba română cu sens restrâns, de livrare și servire de preparate culinare și băuturi sau de organizare de evenimente sociale (nunți, aniversări etc.) și de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) în alte locuri (sedii de firme, instituții) decât restaurantele, de către unități specializate, la comanda unui client (persoană fizică sau juridică). – Din engl. catering.

CONCESIÚNE s. f. convenție prin care o persoană fizică sau juridică obține dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obștesc, a unei întreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare. ◊ obiectul material al unei asemenea exploatări. (<fr. concession, lat. concessio)

DEBITÓR, -OÁRE adj. (Despre sume de bani) Datorat. // s.m. și f. Datornic; cel care este creditat. ♦ (Jur.) persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva. [Cf. it. debitore, fr. débiteur, lat. debitor].

PERSOÁNĂ s.f. 1. Ființă omenească; om; individ, ins. ♦ În persoană = a) personal, însuși; b) în carne și oase. ♦ (Jur.) persoană fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații; persoană juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, fiind recunoscută ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticală a pronumelui și a conjugării verbelor, care indică pe vorbitor, pe cel căruia i se adresează sau pe cei despre care se vorbește. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne].

AGÉNT, -Ă I. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituții, întreprinderi etc. care îndeplinește anumite însărcinări. ♦ ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relațiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viața economică a unei societăți comerciale; ~ secret = cel care îndeplinește o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulație = (sub)ofițer de poliție cu îndrumarea, supravegherea și controlul circulației pe drumurile publice. II. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc. ♦ ~ patogen = microorganism care determină apariția unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acțiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acțiunii unui verb pasiv; propoziție completivă de ~ = propoziție care arată acțiunea exprimată printr-un verb pasiv. (< fr. agent, lat. agens)

CIVÍL, -Ă I. adj. 1. care privește pe cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni. ♦ drepturi ĕ = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază și reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice și juridice dintr-un stat; stare ~ă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; parte ~ă = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc. ♦ război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din același stat. II. s. m. f. persoană care nu face parte din armată. (< fr. civil, lat. civilis)

CONTENCIÓS, -OÁSĂ I. s. n. (în unele state) serviciu de avocați în cadrul unor organe ale puterii de stat, al unor întreprinderi sau instituții, care apără drepturile și interesele juridice ale acestora. ♦ ~ administrativ = a) organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de forme după care se rezolvă asemenea litigii. II. adj. 1. care este contestat, discutabil; litigios. 2. (jur.) procedură õasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. (după lat. contentiosus, fr. contentieux)

CONTRIBUÁBIL, -Ă s. m. f. persoană, fizică sau juridică, supusă unui impozit. (< fr. contribuable)

CREDITÓR, -OÁRE I. adj. referitor la credite; care a acreditat. II. s. m. f. 1. persoană fizică sau juridică care acordă, cu titlu de împrumut, o sumă de bani sau alte valori. 2. titular al unui drept de creanță. (< fr. créditeur, lat. creditor)

DEBITÓR, -OÁRE I. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit² (2); datorat. ◊ (despre conturi) în care debitul² (2) depășește creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva. (< fr. débiteur, lat. debitor)

LEGALITÁTE s. f. 1. caracter legal; principiu potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică este obligată să respecte legea; legalism (2). ♦ a fi (sau a intra) în ~ = a se conforma legilor în vigoare. 2. ordine legală care asigură viața și activitatea unui stat etc. (< fr. légalité)

PASÍV, -Ă I. adj. 1. lipsit de inițiativă, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) care arată că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezintă pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc., privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ◊ parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligațiilor și sarcinilor cu conținut economic aparținând unei persoane (fizice sau juridice) care împreună cu activul alcătuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)

PATRIMÓNIU s. n. 1. totalitatea drepturilor și a obligațiilor evaluabile în bani și a bunurilor materiale la care se referă acestea, care aparțin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri moștenite prin lege de la părinți. ◊ totalitatea bunurilor care aparțin unei colectivități, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care aparțin unui popor sau omenirii întregi. (< lat. patrimonium, fr. patrimoine, it. patrimonio)

RESORTISÁNT s. m. persoană fizică sau juridică aparținând unui stat aflat sub protecția altui stat. (< fr. ressortissant)

DISTRIBUITÓR, -OÁRE (‹ fr.) s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. persoană care distribuie. ♦ (EC.) persoană fizică sau juridică ce asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. (TEHN.) Piesă, mecanism etc. cu ajutorul căruia se face distribuirea agentului motor într-o mașină de forță, a apei în centralele hidroelectrice etc. 3. S. n. (TELEC.) Mecanism al instalațiilor de telegrafie și de telemăsură folosit pentru transmiterea semnalelor care aparțin unuia sau mai multor mesaje, în intervale de timp succesive, pe aceeași linie de transmisiune.

DEALER (cuv. engl.) [di:lə] s. m. Intermediar al operațiunilor comerciale și de schimb (persoană fizică sau juridică) cu rol garant al tranzacțiilor cu hârtii de valoare. D. cumpără aceste valori din propriul său disponibil, vânzându-le apoi clienților, profitul sau pierderile revenindu-i și reprezentând diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare. D. ca persoană fizică, firmă specializată, bancă poate activa și ca broker.

REDEVÉNȚĂ (‹ fr.) s. f. (EC.) Orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea sau dreptul de folosință a unor active corporale sau necorporale. R. se plătește pentru folosirea sau dreptul de folosință a oricăreia din următoarele: dreptul de autor, orice brevet de invenție, marcă de comerț sau de fabrică, franciza, proiect, desen, plan, formulă secretă, procedeu de fabricație, software, know-how, numele sau imaginea oricărei persoane fizice, orice transmisiuni directe sau indirecte prin cablu, satelit, fibre optice, orice drept de a înregistra sau transmite spectacole, emisiuni, evenimente sportive, ca și orice echipament industria, comercial sau științific și mijloc de transport. R. se plătește prin cedarea dreptului de folosință, printr-un contract de concesiune, a bunurilor din proprietatea publică sau privată a statului, județului, orașului sau comunei, ca și a activităților și serviciilor publice de interes național sau local.

SALARIÁT, -Ă (‹ fr.) adj., s. m. și f. persoană fizică care încheie un contract de muncă individual, cu o persoană fizică sau juridică, ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă, și se obligă astfel să presteze munca pentru și sub autoritatea acestuia, în schimbul unei remunerații numite salariu. ◊ S. temporar = persoană încadrată la un agent de muncă temporară și pus de acesta la dispoziția unui utilizator, pe durata necesară, în vederea îndeplinirii anumitor sarcini precise și cu caracter temporar.

OBLIGATÁR (‹ fr., germ.) s. m. persoană fizică sau juridică care a cumpărat obligațiuni de la emitent sau de la bursa de valori, având calitatea de creditor față de emitent.

TEST¹ s. n. 1. încercare; experimentare, experiment. ◊ probă în psihologie, pedagogie etc. pentru a examina unele aptitudini fizice și psihice ale unei persoane. 2. mijloc fizic sau chimic de recunoaștere și măsurare a unui fenomen, proces biologic etc. 3. determinare experimentală a rezistenței și a funcționării unei piese, unui aparat, unei instalații etc.; încercare, probă. (< fr., engl. test)

TEST¹, teste, s. n. Probă prin care se examinează, în psihologia experimentală, unele aptitudini psihice și fizice ale unei persoane; p. ext. materialul (fișe, tablouri, scheme etc.) cu care se face această probă. – Din fr., engl. test..

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

SUPERMAN s. m. persoană cu calități (fizice) ieșite din comun; supraom. [Pr.: supermén] – Cuv. engl.

ACÓRD ~uri n. 1) Înțelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi și îndatoriri. ~ internațional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimțământ; înțelegere. ◊ De comun ~ în înțelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obținute. 3) Concordanță de număr, gen, caz și persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puțin trei), produse în același timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

FÓRȚĂ ~e f. 1) Capacitate a ființelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacități fizice sau morale. 3) persoană înzestrată cu multă energie și putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influență deosebită asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armată. 5) Capacitate de rezistență. 6) Intensitate de acțiune. ~a vântului. 7) Putere de constrângere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obișnuinței. 9) fiz. tehn. Cauză care poate modifica starea de repaus sau de mișcare a unui corp. [G.-D. forței] /<fr. force, lat. fortia

MINÚNE ~i f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minunăție; miracol. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile care provoacă admirație; minunăție; miracol. 3) persoană cu calități (fizice sau morale) ieșite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis

MÓNSTRU ~ștri m. 1) (în mitologia antică) Ființă imaginară cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2) Ființă urâtă cu defecte fizice; pocitură; momâie. 3) persoană cu mari devieri de la comportarea normală. 4) Ființă imaginară, fioroasă de dimensiuni mari și neproporționale; matahală; dihanie. /<lat. monstrum, fr. monstre

TEST¹ ~e n. Probă-standard folosită în psihologia experimentală pentru examinarea aptitudinilor psihice și fizice ale unei persoane. /<fr., engl. test

URIÁȘ¹ ~i m. 1) (în basme) (în opoziție cu pitic) Personaj imaginat ca fiind neobișnuit de înalt și înzestrat cu o forță fizică fantastică. 2) fig. persoană dotată cu capacități excepționale într-un domeniu de activitate; titan. [Sil. -ri-aș] /<ung. óriás

NEINTERVÉNȚIE s.f. Atitudine (a unui stat, a unei persoane juridice sau fizice) care nu intervine în afacerile altora; nonintervenție, neamestec. [Gen. -iei. / < ne- + intervenție, cf. fr. non-intervention].

PRIVILÉGIU s.n. Înlesnire, drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (Jur.) Drept de care se bucură o persoană (juridică sau fizică) de a fi preferată la plată înaintea altora. [Pron. -giu, pl. -ii, -iuri. / < lat. privilegium, cf. it. privilegio, fr. privilège].

CHERESTEÁ, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puțin două fețe plane și paralele, rezultat din tăierea buștenilor la gater și întrebuințat de obicei în construcție. 2. Fig. (Fam.) Construcție fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ◊ Expr. N-are cherestea sau îi lipsește cheresteaua, se spune despre o persoană nesimțită, nepunctuală. – Din tc. kereste.

ATLÉT, -Ă, atleți, -te, s. m. și f. Sportiv care practică atletismul. ♦ persoană cu o constituție fizică robustă (și armonioasă). – Din fr. athlète, lat. athleta.

VÍCTIMĂ, victime, s. f. 1. persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societății, din cauza propriilor greșeli etc. 2. persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc.). 3. (În antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

BABALÂC ~ci m. depr. persoană lipsită de vigoare fizică și intelectuală (din cauza vârstei înaintate); bătrân neputincios și urât; boșorog. /<turc. babalik

HÁBITUS n. 1) med. Aspect fizic exterior al unei persoane (în raport cu starea de sănătate sau de boală). 2) min. Aspect caracteristic al unui cristal (în dezvoltarea diferită a fețelor). 3) Înfățișarea, aspectul unei plante. /Cuv. lat.

MARTÍR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru o cauză; mucenic. 2) bis. persoană care a acceptat condamnarea la moarte fără a se dezice de credința creștină. 3) fig. persoană supusă unor suferințe, tratamente sau persecuții inumane. /<fr. martyr

MUCENÍC ~ci m. 1) persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martir. 2) (la începuturile creștinismului) Creștin ortodox care era supus la suferințe fizice pentru credință. 3) la pl. bis. Sărbătoare creștină în amintirea celor patruzeci de mucenici din Sevastia. 4) Fiecare dintre cei patruzeci de colăcei în formă de opt, copți cu ocazia sărbătorii creștine pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. /<sl. mučeniku

A SE OFILÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre plante) A pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji. 2) fig. (despre persoane) A pierde prospețimea fizică; a se veșteji. /<rus. ohilĕti

REVERSÍBIL ~ă (~i, ~e) 1) Care poate reveni la starea inițială; în stare să revină la loc. 2) jur. (despre un bun) Care se întoarce în posesia fostului proprietar. 3) (despre rente, pensii etc.) Care la moartea titularului poate trece asupra altei persoane. 4) (despre unele procese fizice, chimice etc.) Care se poate produce succesiv în sensuri diferite. 5) tehn. Care poate acționa în două sensuri opuse. Plug ~. /<fr. réversible

ZEU zei m. 1) Divinitate la păgâni; zeitate. 2) fig. fam. persoană înzestrată cu însușiri fizice și morale excepționale. /<lat. deus

CONDÍȚIE s.f. 1. Împrejurare, fapt etc. care prilejuiește, oferă cadrul pentru apariția unui fenomen, împrejurare în care se produce un fenomen. 2. Clauză (a unei înțelegeri, a unei convenții). 3. Întâmplare viitoare și nesigură de care depinde existența unei obligații. ♦ Situația unei persoane din punct de vedere juridic. 4. Situație, stare fizică sau socială a cuiva. ◊ Condiție fizică = situație a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al stării sale fizice și al antrenamentului. [Gen. -iei, var. condițiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].

DEFICIÉNT, -Ă adj. Care este în deficit, în pierdere, în pagubă; care produce mai puțin decât trebuie. // s.m. și f. persoană cu unele defecte fizice sau psihice. [Pron. -ci-ent. / < fr. déficient, it. deficiente].

FILMOGÉNIC, -Ă adj. Cu un efect frumos în film. ♦ (Despre persoane) Care are însușiri fizice favorabile pentru a fi filmat. [< fr. filmogénique].

schirnăveálă, schirnăvéli, s.f. (reg.) stare generală fizică proastă a unei persoane.

FILMOGÉNIC, -Ă adj. cu un efect frumos în film. ◊ (despre persoane) care are însușiri fizice favorabile pentru a fi filmat. (< fr. filmogénique)

ATLÉT, -Ă, atleți, -te, s. m. și f. persoană care practică atletismul. ♦ Fig. persoană cu o constituție fizică robustă. – Fr. athlète (lat. lit. athleta).

SUBDEZVOLTÁT, -Ă, subdezvoltați, -te, adj. (Despre persoane) Insuficient dezvoltat psihic sau fizic; (despre țări) caracterizat prin subdezvoltare. -Sub¹- + dezvoltat (după fr. sous-dévéloppé).

LOVÍRE, loviri, s. f. Acțiunea de a (se) lovi și rezultatul ei. ♦ Infracțiune care constă în atingerea corpului unei persoane prin acte de violență fizică. ♦ Fig. (Înv.) Nenorocire, năpastă. – V. lovi.

MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește. (În concepția marxistă) Clasa muncitoare = (în capitalism) proletariat; (în socialism) clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind direct mijloacele de producție proprii mașinismului și industriei moderne, și care constituie forța conducătoare a societății. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. și f., adj. (persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare acestora; p. gener. persoană care desfășoară o muncă fizică (în industrie) (1). 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) persoană care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor.

EPÁVĂ, epave, s. f. Rămășiță a unei nave scufundate sau eșuate. ♦ Fig. persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral). – Din fr. épave.

DEFICIÉNT, -Ă, deficienți, -te, adj. Care are o insuficiență organică sau mintală. ♦ Care produce mai puțin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) persoană lipsită de anumite facultăți fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient.

A APĂSÁ apăs 1. tranz. 1) (obiecte, organe etc.) A supune unei greutăți. ~ un buton. 2) fig. (colectivități și persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a oprima; a împila; a asupri. 3) fig. (despre stări fizice sau sufletești ale unei persoane) A copleși, făcând să sufere. 4) fig. (cuvinte, fraze etc.) A accentua în procesul vorbirii. 2. intranz. A exercita o greutate asupra a ceva. ~ cu degetul pe rană. /<lat. appensare

BĂTRÂN¹ ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre ființe) Care trăiește de mult timp; ajuns la o vârstă înaintată. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de vârstă înaintată. ◊ Fată ~ă fată care a trecut de vremea măritișului, rămânând nemăritată. Lup ~ om cu multă experiență de viață; om încercat în viață. 3) rar (despre lucruri) Care este făcut de mult timp; care este în întrebuințare de mult timp; vechi. [Sil. bă-trân] /<lat. veteranus

A SE FANÁ se ~eáză intranz. livr. 1) (despre flori și unele legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 2) (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /<fr. faner

H********T ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre persoane) Care are o infirmitate (fizică și psihică). 2) Care se află în dezavantaj într-o întrecere sportivă. /v. a h*******a

A SE HÂRBUÍ mă ~iésc intranz. 1) (despre obiecte casante) A se preface în hârburi; a se sparge. 2) (despre construcții, vehicule etc.) A se învechi șubrezindu-se; a se rablăgi. 3) fig. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se rablagi; a se ramoli; a se rebegi. /hârb + suf. ~ui

A SE HODOROGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A se deteriora prin exploatare excesivă. 2) fig. fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se șubrezi; a se ramoli. /Din hodorog

A ÎMPODOBÍ ~ésc tranz. 1) (lucruri sau persoane) A face să devină (mai) frumos, adăugând podoabe; a înfrumuseța. ~ fațada unei clădiri. 2) (persoane) A înzestra cu calități fizice, psihice sau morale. /în + podoabă

ÎNTRÉG² ~eágă (~égi) 1) A cărui integritate nu este atinsă; integral. Pâine ~eagă. Lan ~. Text ~. ◊ Număr ~ număr care nu conține o fracție. 2) (mai ales înaintea cuvântului determinat) Care cuprinde ceva în totalitatea sa; căruia nu-i lipsește nimic; tot; deplin; complet. ~ satul. ~eaga școală. ~ echipajul. ~eaga livadă. ◊ Pe de-a-ntregul în întregime; cu totul. 3) (despre unități de timp) Care durează de la început până la sfârșit; tot. Anul ~. Noaptea ~eagă. 4) (despre persoane) Care nu are infirmități (fizice sau psihice); fără nici o leziune; teafăr. Om ~. ◊ Cu mintea ~eagă (sau ~ la minte) sănătos din punct de vedere psihic. /<lat. integer, ~gra

PÚHAV ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are o constituție fizică plină și moale. 2) (despre alimente, substanțe, materii etc.) Care este înfoiat; afânat. Chiflă ~ă. Pământ ~. /<bulg. buhkav

A SE RABLAGÍ mă ~ésc intranz. 1) fam. (despre lucruri) A se învechi prin întrebuințare excesivă; a se hârbui; a se uza. 2) fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se hârbui; a se ramoli; a se rebegi. /Din rablagiu

A SE RAMOLÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se rablagi; a se hârbui; a se rebeji. /<fr. ramollir

ROBÚST ~stă (~ști, ~ste) 1) (despre persoane) Care are o constituție fizică puternică; bine dezvoltat fizic. 2) Care manifestă putere și rezistență; puternic și rezistent. /<fr. robuste

A SUPORTÁ supórt tranz. 1) (suferințe fizice sau morale) A îndura cu tărie și calm; a suferi; a răbda. ~ frigul. 2) (greutăți fizice) A putea să susțină. 3) (persoane) A accepta, admițându-i prezența și făcând abstracție de neajunsuri; a răbda; a suferi; a tolera. 4) (fapte supărătoare) A admite în mod conștient și tacit; a suferi; a îngădui; a tolera. /<fr. supporter, lat. supportare

TĂRÍE ~i f. 1) Capacitate (a ființelor vii) de a săvârși acțiuni fizice; forță fizică; putere. ~a brațului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fără a șovăi. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistență la deformare și zgâriere. 4) (despre alcool și alte substanțe) Grad de concentrație. 5) (despre sunete) Intensitate auditivă. 6) fig. Calitate care pre-zintă valoare sau importanță. ◊ ~a (sau ~ile) cerului boltă cerească; firmament. [G.-D. tăriei] /tare + suf. ~ie

TEÁFĂR ~ă (téferi, téfere) (despre persoane) Care nu are defecte (fizice sau morale); fără infirmități; nevătămat; întreg. ◊ A scăpa ~ a se salva nevătămat. /Orig. nec.

TITÁN² ~i m. 1) Fiecare dintre cei doisprezece uriași care, declarând război zeilor din Olimp și fiind înfruntați, au fost aruncați în tartar. 2) fig. persoană înzestrată cu o forță fizică sau spirituală extraordinară. /<gr. Titan, fr. titan

ȚEÁPĂN ~ănă (țépeni, țépene) 1) Care este lipsit de elasticitate; inflexibil; rigid. O ținută ~ănă. ◊ ~ de frig înțepenit din cauza frigului. ~ de frică (sau groază) încremenit din cauza fricii (sau groazei). 2) pop. Care este neînsuflețit; mort. 3) pop. (despre obiecte, construcții etc.) Care este trainic; rezistent. 4) pop. (despre persoane) Care are o constituție fizică solidă; robust. 5) pop. Care este de mari proporții sau de mare intensitate. Un ger ~. /<sl. țepĕnu

A SE UZÁ se ~eáză intranz. 1) (despre lucruri) A se învechi prin întrebuințare sau exploatare excesivă; a se jerpeli; a se ponosi. 2) fig. (despre persoane) A-și slei forțele fizice; a-și ruina sănătatea; a se consuma. 3) (despre îmbinări de cuvinte) A pierde expresivitatea, prospețimea. /<fr. user

A SE VEȘTEJÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre plante) A deveni veșted; a-și pierde vlaga și frăgezimea; a se ofili. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /Din veșted

TEST¹ s.n. 1. Încercare; experimentare, experiment. ♦ Probă prin care, în psihologia experimentală, se pot examina unele aptitudini fizice și psihice ale unei persoane; (p. ext.) materialul folosit pentru această probă. 2. Determinare experimentală a rezistenței și funcționării unei piese, unui aparat, unei instalații etc.; încercare, probă. ♦ Mijloc fizic sau chimic de recunoaștere și măsurare a unui fenomen, proces biologic etc. ♦ Test-film = film folosit pentru verificarea și reglarea aparatului de proiecție. ◊ Test-meci = meci internațional menit să stabilească o ierarhie neoficială în rugbi, crichet etc. [< engl., fr. test].

RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierderea averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.

PÓTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, belea; vrajbă, ceartă. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată din punct de vedere fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka.

FIZICIÁN, -Ă, fizicieni, -e, s. m. și f. persoană care se ocupă cu studiul fizicii (4), specialist în fizică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. physicien.

BECÍSNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) 1) Care este lipsit de putere fizică; fără vigoare; neputincios; slăbănog. 2) Care este lipsit de individualitate și de inteligență; cu capacități intelectuale reduse. /<sl. bețistiniku

FÍZIC¹ n. rar Exterior al unei persoane. /<fr. physique, lat. physicus

NUBILITÁTE f. 1) Caracter nubil. 2) Peri-oadă când o persoană a ajuns la o dezvoltare fizică deplină (și când se poate căsători). /<fr. nubilité

RABLAGÍU ~e (~i) m. și f. rar persoană care și-a pierdut vigoarea fizică și intelectuală (din cauza bătrâneții). /rablă + suf. ~agiu

A SE REFÁCE mă refác intranz. 1) (de-spre un organism sau despre părți ale lui) A reveni la condiția inițială; a se restabili; a se regenera; a crește. 2) (despre persoane) A-și recăpăta starea normală (fizică sau/și morală); a se regenera; a se redresa. /re- + a se face

A SE REGENERÁ mă ~éz intranz. 1) (despre un organism sau despre părți ale lui) A reveni la condiția inițială; a se restabili; a se reface; a crește. 2) (despre persoane) A-și recăpăta starea normală (fizică sau/și morală); a se reface. /<fr. régénérer, lat. regenerare

ȘONTORÓG ~oágă (~ógi, ~oáge) 1) (despre ființe) Care merge șontorogind; infirm de un picior; cotonog; șchiop. 2) depr. (despre persoane) Care este lipsit de putere fizică; neputincios; slăbănog. /Din șont

VÉȘTED ~dă (~zi, ~de) 1) (despre plante) Care este fără vlagă și frăgezime; ofilit. 2) fig. (despre persoane) Care și-a pierdut prospețimea fizică; ofilit. 3) fig. (despre culori) Care nu mai are aspect; deteriorat prin uzură; șters; spălăcit. /<lat. vescidus

EFÍGIE s.f. Chipul unui suveran, al unui șef de stat, reprezentat pe o monedă, pe o medalie etc. ♦ (Rar) Imagine a unei persoane; portret care redă doar asemănarea fizică. [Pron. -gi-e, gen. -iei. / < fr., it. effigie, cf. lat. effigies – imagine].

EFÍGIE s. f. chipul unui suveran, al unui om de stat, de știință etc., reprezentat pe o monedă, medalie, marcă poștală. ◊ imagine a unei persoane; portret care redă doar asemănarea fizică. (< fr. effigie, lat. effigies)

FÍZIC, -Ă, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor, care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. ♦ Care aparține simțurilor. Plăceri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constituție naturală a unei persoane. 3. Adj. Care aparține materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 4. S. f. Știință fundamentală din ciclul științelor naturii care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transformările reciproce ale acestor forme de mișcare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. 5. Adj. Care aparține fizicii (4), privitor la fizică. – Din fr. physique.

A SE DESCOMPÚNE mă descompún intranz. 1) (despre corpuri) A se separa în elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destrăma; a se dezarticula. 3) (despre substanțe organice) A pierde proprietățile pozitive (sub influența factorilor externi); a se strica; a se înăcri; a se altera. 4) (despre persoane) A-și modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre față) A se convulsiona momentan și involuntar sub acțiunea unei suprasolicitări nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus

PUR² ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri, substanțe etc.) Care are o compoziție omogenă; fără impurități; curat; veritabil. 2) Care este lipsit de defecte fizice sau materiale; fără defecte fizice; fără pete; nepătat; imaculat. 3) fig. (despre persoane) Care este cinstit și neprihănit; cast. 4) Care corespunde realității obiective; veritabil; autentic; adevărat; *~ și simplu a) iaca așa; uite așa; b) nimic altceva decât. 5) (despre sunete, voci etc.) Care are o sonoritate bună; caracterizat prin sonoritate de cristal; limpede; clar; cristalin. /<lat. purus, fr. pur

REFORMÁT, -Ă, reformați, -te, adj. 1. (Despre materiale, mașini, unelte etc.) Scos din uz, dat la reformă (3). 2. (Despre militari) Scos din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 3. Care ține de cultul religios protestant. ♦ (Substantivat) persoană de confesiune creștină protestantă; p. restr. calvin. – V. reforma. Cf. fr. réformé, lat. reformatus.

EPÁVĂ ~e f. 1) Rest al unei nave naufragiate. 2) fig. persoană care a decăzut din punct de vedere fizic și moral. [G.-D. epavei] /<fr. épave

EXTRAVERSIÚNE s.f. 1. Înclinație psihologică deosebită către lucrurile din afara eului propriu, către ambianța fizică socială. ♦ Îndreptare a libidoului în afara propriei persoane. 2. Întoarcere pe dos a unui organ cavitar. [Var. extroversie, extroversiune s.f. / < fr. extraversion].

QUANTUM MUTATUS AB ILLO! (lat.) cât de mult s-a schimbat! – Vergiliu, „Eneida”, II, 274. Reflecția lui Enea, căruia Hector i se arătase în vis plin de răni, cu totul altul decât strălucitorul viteaz care fusese cândva. Reflecție la vederea unei persoane ajunsă într-o stare de mare decădere fizică sau spirituală.

ATOMÍST, -Ă, atomiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține atomismului, care se referă la atomism. 2. Adj., s. m. și f. (persoană) care admite, propagă, susține atomismul; spec. specialist în fizica atomică. – Din fr. atomiste.

LEPĂDĂTÚRĂ, lepădături, s. f. 1. Copil născut înainte de termen (și adesea cu mari deficiențe fizice sau psihice); stârpitură. 2. Fig. Om lipsit de caracter; persoană depravată, coruptă, decăzută. – Lepăda + suf. -ătură.

CONDÍȚIE, condiții s. f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurările în care se petrece un fenomen. ◊ Condiții de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții, a unor negocieri etc. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (ca să)... = numai în cazul că..., cu obligația (ca să)... 4. (Jur.) Eveniment viitor și nesigur de a cărui îndeplinire atârnă existența unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. 6. (Sport; în sintagma) Condiție fizică = situație a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale teoretice și practice. – Din fr. condition.

MONGOLÍD, -Ă, mongolizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia centrală, Asia de est și de sud-est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). – Din fr. mongoloïde.

ÎNSEMNÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNSEMNA. 2) Care prezintă valoare; important. 3) (despre persoane) Care se deosebește de alții printr-un defect fizic. /v. a însemna

SLĂBICIÚNE ~i f. 1) Lipsă de forță fizică. 2) Scădere accentuată a forței fizice. 3) Ceea ce îi lipsește unui lucru sau unei persoane pentru a fi acceptabil din toate punctele de vedere; meteahnă; cusur; defect. 4) Înclinație deosebită pentru ceva sau pentru cineva. ~ pentru muzică. [G.-D. slăbiciunii] /a slăbi + suf. ~iciune

FÍZIC, -Ă adj. 1. Referitor la corpul omului și la activitatea musculară. 2. Referitor la materie, material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei care studiază natura suprafeței terestre și a mediului geografic. 3. Referitor la metodele fizicii, la fenomenele pe care le studiază fizica. // s.n. Înfățișare, aspect exterior al (corpului) unei persoane. [Var. fisic, -ă adj. / < fr. physique, lat. physicus, gr. physikos].

PERSOÁNĂ s. f. 1. individul uman considerat prin totalitatea însușirilor fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ în ~ = a) personal. b) în carne și oase. ♦ (jur.) ~ fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații. ~ juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, recunoscută ca subiect de drept. 2. categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume, care indică pe cel căruia i se adresează sau pe cel despre care se vorbește; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă această categorie. (< lat. persona, fr. personne)

DEBÍL, -Ă, debili, -e, adj. (Despre ființe) Lipsit de rezistență la eforturi fizice și la boli; firav, plăpând, slăbuț. ◊ (Substantivat) Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. – Din fr. débile, lat. debilis.

A DESFIGURÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a poci. 2) (realități, fapte etc.) A prezenta denaturat, fals. /<fr. défigurer

A NECINSTÍ ~ésc tranz. 1) A face de rușine; a dezonora. 2) A supune unui sacrilegiu; a pângări; a huli; a profana. 3) (persoane de s*x feminin) A supune actului s*xual prin forță fizică; a face de rușine; a dezonora; a silui; a viola. /ne- + cinsti

A POCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se pocească; a urâți; a sluți. 2) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a desfigura. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura încălcând corectitudinea; a stâlci; a schingiui. /Din potcă înv.

SOSÍE, sosii, s. f. persoană care seamănă perfect cu alta, încât nu pot fi deosebite fizic. – Din fr. sosie.

STRÂMB² ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu drept) Care nu este drept; înclinat, lăsat pe o parte. Perete ~. ◊ Mărturie ~ă mărturie care nu corespunde adevărului. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) Care are un defect fizic; deformat. Picioare ~e. Gură ~ă. /<lat. strambus

ATLÉT, -Ă s.m. și f. persoană care practică atletismul. ♦ (Fig.) Om voinic, puternic, cu o construcție fizică robustă. ♦ (Fig.) Luptător (la circ, la concursuri etc.). [Cf. fr. athlète, it. atleta, lat. athleta, gr. athletes].

FIGURÁNT, -Ă, figuranți, -te s. m. și f. 1. persoană care participă la desfășurarea acțiunii unei piese de teatru, a unei opere sau a unui film numai prin prezența fizică sau prin gesturi, atitudini etc., fără să rostească nici o replică. ♦ persoană care este prezentată la desfășurarea unui eveniment, la o întâmplare etc., fără a participa efectiv la ea. – Din fr. figurant.

A ICNÍ ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A scoate un sunet scurt și adânc, provocat de un efort fizic puternic sau de o durere neașteptată; a produce icnete. 2) A scoate involuntar un sunet scurt, nearticulat, cauzat de contracția bruscă a diafragmei; a produce sughițuri; a sughița. /<bulg. iknah

A LÂNCEZÍ ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A fi lânced; a se afla în depresiune morală și moleșeală fizică. 2) fig. (despre acțiuni) A se opri din desfășurarea normală; a nu progresa; a stagna. /Din lânced

PERSOÁNĂ ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit în ansamblul trăsăturilor sale fizice și psihice; ființă umană; om; individ; ins. 2) Om (sau organizație) luat în raport cu societatea și privit ca subiect cu drepturi și cu obligații. 3) lingv. Categorie gramaticală, proprie pronumelor și verbelor, care indică vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbește. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

A PIROTÍ ~ésc intranz. 1) A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a picoti. 2) (despre persoane) A fi într-o stare de depresie morală sau de moleșeală fizică; a lâncezi; a tânji. 3) (despre ființe) A suferi îndelung de o boală; a zace; a gogi; a boli. /Orig. nec.

A TIRANIZÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu cruzime (ca un tiran); a supune unor chinuri fizice și/sau morale. 2) fig. (despre gânduri, sentimente etc.) A urmări în permanență și în mod neplăcut; a chinui; a munci; a tortura. /<fr. tyranniser

A URCÁ urc 1. intranz. 1) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune; a sui; a avansa. 2) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori ridicate; a sui. 3) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă. Drumul urcă prin livezi. 4) (despre voci, melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt. 5) înv. A merge îndărăt în timp. Cântecul popular urcă în negura vremurilor. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a sui. ~ făina în pod. 2) (forme de relief ridicat, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a sui. ~ panta. 3) A face să crească cantitativ și calitativ; a sui; a ridica. /<lat. oricare

A SE UȘURÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni mai ușor; a scădea din greutate. 2) (despre persoane îndurerate sau suferinde) A simți o atenuare a suferinței morale sau fizice. ◊ A-și ~ inima a-și împărtăși suferințele. 3) (despre ființe) A scăpa de o povară. 4) fam. A elimina u***a din vezica u***ară; a se uda. /Din ușor

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă (1). 2. Tranz. A scoate din uz o unealtă, o mașină etc.; a da la reformă (3) datorită degradării totale sau parțiale. 3. Tranz. A scoate o persoană din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.

AGÉNT ~ți m. 1) Reprezentant oficial al unui stat, al unei organizații sau instituții care are anumite însărcinări. ◊ ~ diplomatic persoană trimisă de un stat cu misiunea de a-l reprezenta în relațiile politice cu alt stat. 2) persoană care face spionaj; spion. 3) Factor activ care dă naștere unei acțiuni. ~ chimic. ~ fizic. 4) lingv.: Nume de ~ numele care indică autorul acțiunii unui verb. /<fr. agent, lat. agens, ~ntis

A SE MĂSURÁ mă măsór intranz. (despre persoane) A se compara (unul cu altul) printr-o probă (intelectuală, de forță fizică etc.). /<lat. mensurare

SCUMP ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre lucruri) Care costă mult; care are preț ridicat; costisitor. ◊ Piatră ~ă (sau prețioasă) mineral cu proprietăți fizice deosebite datorită cărora este folosit la confecționarea bijuteriilor; nestemată. 2) și substantival (despre persoane) La care cineva ține (foarte) mult; drag. Prieten ~. Meleag ~. 3) fig. (despre noțiuni abstracte) Care este dobândit cu prețul unor mari sacrificii și eforturi. Fericire ~ă. 4) și substantival înv. Care este econom peste măsură. ◊ A fi ~ la vorbă a vorbi puțin; a fi tăcut. A fi ~ la râs a râde rar. /<sl. skonpu

CURATÉLĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele. – Din fr. curatelle, lat. curatela.

A CEDÁ ~éz 1. tranz. 1) (bunuri aflate în proprietatea cuiva) A da (benevol) din propria posesiune. ~ un teritoriu. ◊ ~ poziția (sau pozițiile) a se retrage. 2) (mărfuri, mai ales deficitare) A trece prin vânzare în posesia altei persoane; a abandona în schimbul unei despăgubiri. 2. intranz. 1) A înceta de a mai opune rezistență (fizică sau morală); a se recunoaște învins. ~ într-o luptă. 2) (despre lucruri, construcții, piese etc.) A nu mai rezista la acțiunea unor factori externi. Podul ~at. 3) (despre boli, dureri etc.) A scădea în intensitate. /<fr. céder

JOC ~uri n. 1) Activitate fizică sau mintală desfășurată din plăcere. ◊ ~ de societate distracție la care participă un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de glumă, obținut prin îmbinarea unor cuvinte asemănătoare ca formă dar deosebite ca sens. A-și bate ~ de cineva a lua în râs pe cineva. 2) Distracție (a copiilor) lipsită de griji; joacă. 3) Competiție sportivă (de fotbal, de baschet etc.). ◊ ~uri olimpice competiții sportive, sub formă de manifestări internaționale de mare amploare, care au loc o dată la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la țară; horă. ◊ A intra în ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Mișcare repede și neregulată a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitată) de deplasare independentă a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

SLĂBĂNÓG² ~oágă (~ógi, ~oáge) și substantival 1) (despre persoane) Care este deosebit de slab la trup. 2) (despre ființe) Care este lipsit de putere fizică; neputincios; bicisnic. /<bulg. slabonoga

A STERILIZÁ ~éz tranz. 1) (obiecte sau produse alimentare) A face să fie steril (prin mijloace fizice sau chimice); a supune operației de îndepărtare sau distrugere a agenților patogeni. 2) (animale sau persoane) A lipsi de glandele s*****e; a face să devină steril; a castra. /<fr. stériliser

SUCCÉS ~e n. 1) Rezultat favorabil, obținut ca urmare a depunerii unui efort fizic sau intelectual; reușită; izbândă. A dori (sau a ura) cuiva ~. 2) Apreciere a calităților (unei persoane sau a unui obiect). A avea ~e. A se bucura de ~. /<lat. succesus, fr. succés

A SUÍ sui 1. intranz. 1) A se deplasa în sensul urcușului, în pantă ascendentă; a se ridica în sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune (pe scara socială); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii în pod. 2) (forme de relief ridicate, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (prețuri, tonuri etc.) A face să crească calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. sémite.

A E****Á e***t tranz. 1) (țesuturi, organe, celule și funcțiile lor) A face să-și intensifice activitatea; a stimula. 2) (sisteme fizice) A prevedea cu un surplus de energie. 3) (mașini electrice) A asigura cu un câmp magnetic. 4) (persoane) A face să se e****e. /<fr. e****er, lat. e******e

PICÁNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre mâncăruri sau băuturi) Care are miros și gust înțepător; condimentat; iute. Sos ~. 2) fig. (despre persoane) Care place prin comportare (fiind înzestrat cu ironie fină, cu spirit satiric) și prin constituție fizică. 3) fig. (despre glume, anecdote etc.) Care are o ușoară nuanță obscenă; cu o anumită doză de indecență. /<fr. piquant

BOIÉR ~i m. 1) (folosit și ca titlu de noblețe pe lângă numele respectiv) Mare proprietar de pământ (care deținea și o funcție înaltă în stat). ◊ ~ de divan mare demnitar care făcea parte din divanul domnesc. ~ mare boier de prim rang. ~ mic boier de rang inferior. 2) fig. fam. persoană cu atitudini și maniere de aristocrat. ◊ A face pe ~ul a) a se feri de munca fizică; b) a aștepta să fie servit. A trăi ca un ~ a trăi fără griji, fiind îndestulat. [Sil. bo-ier] /<sl. boljarinu

A TRĂDÁ ~éz tranz. 1) (persoane, interese, cauze, idealuri, sentimente etc.) A abandona în mod perfid sau laș (trecând de partea adversă). ~ Patria. ~ prietenul. 2) fig. (despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai sluji ca înaite, diminuând ca potență; a da de sminteală. 3) fig. (persoane) A arăta așa cum este în realitate; a da de gol; a destăinui; a vădi. L-a trădat privirea. Vocea lui trădează neliniște. /<lat. tradere

INERȚÍE, inerții, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerție uterină = lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

A APUCÁ apúc 1. tranz. 1) A lua (cu mâna, cu dinții etc.) ținând. ~ de mânecă. ~ o creangă. ◊ ~ de gât (pe cineva) a sili pe cineva să facă ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la îndemână) A lua la repezeală. 3) fig. (despre stări fizice sau sufletești) A pune stăpânire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ți-a trăsnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A găsi în ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge să trăiască. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin tradiție. Așa am apucat de la părinți. 2) A lua direcția; a face; a se îndrepta. ◊ Care pe unde apucă care unde nimerește. /<lat. aucupare

A COPLEȘÍ ~ésc tranz. 1) (despre stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a năvăli. 2) (despre ființe) A înconjura în număr mare. 3) (persoane) A emoționa puternic. /<lat. complexire

A NECĂJÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A deranja cu repetarea insistentă a aceluiași lucru; a pisa; a plictisi. 2) (ființe) A supune unor chinuri (fizice); a chinui. /Din necaz

PORTRÉT s. n. 1. desen, pictură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ♦ ~-robot = portret care întrunește trăsăturile unui criminal căutat, după semnalmentele furnizate de mai mulți informatori. 2. înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj într-o operă literară. (< fr. portrait)

MÉDIU¹ ~i n. 1) Ansamblu de factori, de obiecte materiale și de condiții fizice, care înconjoară și influențează organismele. 2) Spațiu material în care se află un corp sau în care se desfășoară un fenomen fizic. 3) Ansamblu de condiții externe în care trăiește și se dezvoltă un individ uman. 4) Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale; ambianță care înconjoară o persoană; anturaj; climat; cadru. /<lat. medium

FĂT feți m. 1) (la om și la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viață, din momentul când începe să se miște și până la naștere; fetus. 2) poet. persoană de s*x masculin, luată în raport cu părinții săi; băiat; fiu; fecior. ◊ ~ Frumos personaj principal în poveștile românești, înzestrat cu cele mai alese calități fizice și morale. /<lat. fetus

LÍBER ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se bucură de libertate; independent din punct de vedere social și politic; slobod. 2) (despre state, colectivități) Care nu se află sub stăpânire străină; în stare de independență socială și națională; autonom; independent; slobod; suveran; neatârnat. 3) Care este consfințit prin lege; garantat de constituție. Votare ~ă. 4) (despre acțiuni) Care se efectuează fără restricții; care se face cu ușurință; nestânjenit; nestingherit. Respirație ~ă. 5) (despre persoane) Care nu este ocupat; disponibil. 6) (despre persoane) Care poate acționa după buna cuviință; care nu este lipsit de dreptul de a se deplasa după bunul plac; aflat în stare de independență fizică și psihică. /<fr. libre, lat. liber

ABANDON (‹ fr.) s. n. 1. Faptul de a renunța la ceva, de a părăsi ceva sau pe cineva. ♦ A. de familie = infracțiune care constă în săvîrșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cei îndreptățiți la aceasta, a uneia din următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunîndu-l la suferințe fizice și morale; b) neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de întreținere prevăzută prin lege; c) neplata cu rea-credință a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească. ♦ A. economic = părăsirea unor bunuri materiale proprietate particulară, obștească sau de stat (ex.: părăsirea navelor naufragiate care după o anumită perioadă intră în proprietatea statului în ale cărui ape terit. au fost abandonate). 2. (SPORT) Renunțare a unui concurent de a continua participarea la o probă în care este angajat.

PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ◊ Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait.

A AVANTAJÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A susține acordând avantaje (adesea nemotivat și în detrimentul altora); a favoriza; a privilegia; a părtini; a proteja. 2) (acțiuni, fenomene, evenimente etc.) A înlesni, creând condiții favorabile; a avantaja. 3) (calități fizice ale cuiva) A scoate în relief. /<fr. avantager, it. avvantaggiare

TRANSFÉR s. b. 1. transferare. ◊ (sport) mutare a unui jucător profesionist de la un club la altul. 2. transmitere a unui drept de proprietate, a unor obligații de la o persoană la alta. ◊ transmitere de titluri de valori monetare. 3. (psih.) mutare a încărcăturii, a sarcinii afective de la un obiect la altul. 4. transmitere de energie sau de electroni de la un sistem fizic la altul. 5. (mar.) transbordare de materiale și oameni cu ajutorul unui dispozitiv de parâme și macarale asemănătoare funicularului. 6. (inform.) deplasare a unei date dintr-un amplasament în altul, fără distrugerea înregistrării originale. (< fr. transfert)

MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva; p. restr. bun obținut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

A EVITÁ evít tranz. 1) (persoane, discuții etc.) A trece în mod intenționat, ferindu-se; a ocoli; a eluda. ~ o întâlnire. ~ o ceartă. 2) (acțiuni reprobabile) A preîntâmpina pentru a nu se produce. 3) A ocoli apelând la motive false. ~ munca fizică. /<fr. éviter, lat. evitare

PORTRÉT s.n. 1. Desen, pictură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ♦ Portret-robot = portret care întrunește trăsăturile unui criminal căutat, alcătuit după semnalmentele furnizate de mai mulți informatori, decupându-se părți din diferite fotografii ale altor oameni; (p. ext.) schemă umană, imagine-tip. 2. Înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj, într-o operă literară. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. portrait].

A TRATÁ ~éz 1. tranz. 1) (persoane) A supune efectelor unui comportament (operând după împrejurări cu ceva). ~ cu bunăvoință. 2) A servi cu mâncare sau băutură. 3) (bolnavi sau bolile acestora) A supune acțiunii unui tratament; a lecui. 4) (substanțe, materiale etc.) A supune acțiunii unui agent chimic sau fizic. ~ semințe cu insecticide. 5) (probleme, teme, subiecte etc.) A prezenta în urma unor cercetări. 2. intranz. (despre părți oficiale interesate) A duce tratative în vederea încheierii unor convenții; a negocia. /<lat. tractare, fr. traiter

SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. persoană care face parte din populația de bază a Suediei sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Suediei sau populației ei, privitor la Suedia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de suedezi. ♦ Gimnastică suedeză = sistem de exerciții fizice care constă din diferite mișcări ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii și a agilității. [Pr.: su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez.

EXERCÍȚIU, exerciții, s. n. 1. Acțiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic și repetat, în scopul dobândirii sau perfecționării unor deprinderi sau îndemânări. ♦ Instruire a militarilor pentru mânuirea armelor și executarea acțiunilor de luptă. ♦ Temă servind ca mijloc pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoștințelor etc. într-un anumit domeniu. 2. (Despre un funcționar, o persoană oficială; în sintagma) în exercițiul funcțiunii = în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Ec.; în sintagma) Exercițiu bugetar = perioadă de timp, de obicei de un an, pentru care se întocmește și se execută bugetul unui stat. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.

ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir).

A NĂVĂLÍ ~ésc 1. intranz. 1) A da năvală; a intra în număr mare și cu scopuri agresive (pe un teritoriu străin). 2) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a se năpusti; a tăbărî; a se repezi; a năpădi. 3) (despre lichide, mase de aer etc.) A răzbate cu putere, ieșind de undeva. 4) fig. (despre persoane) A intra pe neașteptate în mare grabă; a da buzna. 5) (mai ales despre mulțimi)A ieși în mare grabă și în neorânduială. 6) (despre sânge) A curge cu putere și în cantitate mare (dintr-un organ sau dintr-o parte a corpului). 2. tranz. 1) A ataca mereu și insistent; a năpădi. ~ cu întrebări pe cineva. 2) (despre stari sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a copleși; a podidi. /<sl. navaljati

PUTÉRNIC ~că (~ci, ~ce) (în opoziție cu slab) 1) (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; voinic; tare. 2) Care rezistă la acțiunea forțelor din afară; tare; dur; solid. Stâlp ~. Gard de fier ~. 3) (despre mașini, motoare, mecanisme etc.) Care are putere mecanică mare. 4) (despre sunete, lumini etc.) Care are intensitate sporită; intens. 5) (despre medicamente) Care acționează cu putere. 6) (despre acțiuni, procese, fenomene) Care se produce cu putere. Ploaie ~că. 7) (despre sentimente, senzații) Care se caracterizează prin profunzime. 8) (despre persoane oficiale, colectivități, organizații, state etc.) Care se bucură de autoritate și influență. 9) fig. Care este important prin conținut sau valoare. Eveniment ~. /putere + suf. ~nic

A SE ÎNCĂLZÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni (mai) cald; a căpăta o temperatură mai înaltă. Laptele s-a ~it. Vremea s-a mai ~it. 2) (despre persoane) A simți o senzație de căldură. Am mers repede și m-am ~it. 3) A se expune unei radiații termice (la o sursă de căldură). ~ la soare. 4) fig. A fi cuprins de elan; a căpăta tot mai multă căldură sufletească; a se însufleți; a se înflăcăra; a se anima; a se antrena; a se entuziasma; a se electriza; a se ambala. 5) A face exerciții fizice prealabile în vederea unui efort sportiv. /în + cald

CULTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramică, podoabe, arme, locuințe, așezări etc.) și spirituale (manifestări artistice, magice-religioase și funerare) păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunității omenești dintr-o anumită epocă. ♦ Totalitatea cunoștințelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva. ◊ Om de cultură = persoană care are un nivel intelectual ridicat; cultură de masă = ansamblu de cunoștințe și de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrările efectuate asupra solului pentru a face posibilă creșterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultură = plante cultivate de om. ♦ Creștere a anumitor animale. ♦ Creștere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel. 3. Cultură fizică = dezvoltarea corpului prin gimnastică și sport; știință care se ocupă cu această dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].