NOVATIE s. f. 1. stingere a unei datorii vechi prin crearea alteia noi. 2. intelegere intervenita intre partile interesate, in baza careia are loc inlocuirea debitorului printr-o alta persoana care preia obligatiile stabilite initial. 3. inlocuire a unui contract de comert exterior prin altul nou. (< fr. novation, lat. novatio)

SUBEDITOR, -OARE s. m. f. persoana, editura care preia de la o alta editura publicarea unei opere. (< engl. subeditor)

HAN¹, hani, s. m. Titlu purtat, in evul mediu, de conducatorii mongoli si preluat de suveranii multor tari din Orient; persoana care avea acest titlu; han-tatar. – Din tc. han.

SUCCESIUNE, succesiuni, s. f. 1. Mod in care se succeda (1) fiinte, obiecte etc.; (concr.) sir de persoane, de lucruri, de fapte care se succeda intr-o anumita ordine; serie, rand, insiruire. 2. Faptul de a prelua functia sau bunurile cuiva prin mostenire; (concr.) functie sau bun mostenit de cineva; mostenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) incepe formalitatile pentru atribuirea unei mosteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.

ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.

CATERING s.n. Cuvant recent, de origine engleza, care, atat in Marea Britanie, cat si in SUA, denumeste activitatea de alimentatie publica in toata complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restauratie; preluat in limba romana cu sens restrans, de livrare si servire de preparate culinare si bauturi sau de organizare de evenimente sociale (nunti, aniversari etc.) si de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) in alte locuri (sedii de firme, institutii) decat restaurantele, de catre unitati specializate, la comanda unui client (persoana fizica sau juridica). – Din engl. catering.