catecumen, -a, s.m. si f. (inv.) cel chemat sa devina crestin prin botez; persoana care invata preceptele religiei crestine pentru a primi botezul.

BUCHER, bucheri, s. m. (Inv.) persoana care invata buchile, incepator la invatatura; (astazi) persoana care invata pe dinafara, in mod mecanic. – Din buche + suf. -ar.

MAG magi m. 1) (in antichitate) Preot la popoarele orientale. 2) persoana care prezice viitorul (dupa pozitia astrilor). 3) fig. Om invatat; persoana atotstiutoare; filozof. 4) persoana care face vraji; vrajitor. 5) (in religia crestina) Rege mitic despre care se spune ca ar fi venit din orient la Bethleem sa se inchine lui Isus Hristos, la nasterea lui. 6) fig. persoana care duce sau aduce vesti; vestitor. /<sl. magu

BUCHER, bucheri, s. m. 1. persoana care invata ceva pe dinafara, fara a pricepe ce invata. 2. (Inv.) Persoana care se afla cu invatatura abia la alfabet, care este incepator la invatatura. – Buche + suf. -ar.

INVATATOR, -OARE, invatatori, -oare, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care preda cunostinte si face educatia civica a copiilor in primele clase de scoala; institutor. ♦ persoana care invata sau instruieste pe cineva; maestru, preceptor, dascal. 2. Initiator, autor sau propagator al unei doctrine; indrumator, sfatuitor, povatuitor. II. Adj. (Inv.) Care invata, care sfatuieste. – Invata + suf. -ator.

MAISTRU, maistri, s. m. 1. Persoana care are (si practica) o meserie; mester; meserias; (in special) muncitor calificat care conduce de obicei o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maestru. ♦ Persoana iscusita, indemanatica, abila, priceputa. 2. persoana care invata, instruieste pe cineva. – Din germ. Meister.

ELEV, -A, elevi, -e, s. m. si f. 1. persoana care invata intr-o scoala sau care este instruita de cineva; scolar. 2. Persoana care urmeaza in conceptii si in actiuni pe maestrul sau; discipol, invatacel, urmas, adept. – Din fr. eleve.

COLEG, -A, colegi, -ge, s. m. si f. persoana care invata, activeaza, munceste impreuna cu altele intr-un anumit loc, considerata in raport cu acestea. – Din fr. collegue.

BUCHER ~i m. 1) inv. Persoana care abia invata buchiile; incepator in ale invataturii. 2) fam. persoana care invata ceva in mod mecanic, fara a patrunde in esenta celor invatate; tocilar. /buche + suf. ~ar

COLEG ~ga (~gi, ~ge) m. si f. persoana care invata sau activeaza impreuna cu altele, considerata in raport cu acestea; confrate. ~ de scoala. ~ de studii. ~ de munca. /<fr. collegue

CONFRATE ~ti m. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care invata sau activeaza impreuna, luate in raport una fata de alta. /con- + frate

A DREGE dreg tranz. 1) (obiecte stricate, defectate) A repune in functiune; a repara; a tocmi. ◊ A-si ~ gustul a lua ceva in gura pentru a face sa dispara un gust neplacut. A-si ~ glasul (vocea) a tusi usor pentru a-si limpezi vocea. 2) fig. A modifica in bine; a corecta; a corija. 3) A intocmi cu indemanare, aranjand si potrivind. 4) (bucate, bauturi) A imbunatati la gust prin adaugarea condimen-telor. 5) fig. (bauturi) A turna in pahare; a umple paharele. 6) pop. (persoane) A invata minte; a pune la punct. 7) fam. (obrajii) A colora cu fard (pentru a da un aspect placut). /<lat. dirigere

ELEV eleva (elevi, eleve) m. si f. 1) persoana care invata intr-o scoala; scolar. 2) Adept si continuator al unei persoane intr-un anumit domeniu de activitate; discipol; ucenic. /<fr. eleve

UCENIC ~ci m. 1) persoana care invata o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept si continuator al cuiva intr-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uteniku

UCENIC, -A, ucenici, -ce, s. m. si f. 1. persoana (tanara) care invata o meserie lucrand in productie sub indrumarea unui mester sau urmand o scoala profesionala. 2. Adept si continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. incepator intr-o activitate; discipol, elev. – Din sl. uceniku.

A ALFABETIZA ~ez tranz. 1) (persoane analfabetice) A invata sa citeasca si sa scrie. 2) A pune in ordine alfabetica. ~fisele. /alfabet + suf. ~iza

A DASCALI ~esc 1. tranz. 1) inv. (persoane) A face sa capete anumite cunostinte si deprinderi; a invata; a instrui. 2) (persoane) A trata cu dojeni; a mustra; a probozi. 3) fam. A trata cu povete; a sfatui; a indruma; a povatui; a invata. 2. intranz. A practica ocupatia de dascal; a fi dascal. /Din dascal

invataTOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Lucrator din invatamant cu studii speciale, care instruieste si educa elevii in primele clase elementare. 2) persoana care initiaza, invata, indruma pe cineva; dascal. /a invata + suf.~ator

PROFESOR, -OARA, profesori, -oare, s. m. si f. persoana cu o pregatire speciala intr-un anumit domeniu de activitate si care preda o materie de invatamant (in scoala). ♦ (Impr.) invatator. ♦ P. gener. persoana care indruma, educa, invata pe cineva. [Acc. si: profesor] – Din fr. professeur, germ. Professor.

DRESA, dresez, vb. I. Tranz. I. A invata, a obisnui, a deprinde un animal sa faca, la porunca, anumite miscari sau sa indeplineasca anumite actiuni. ♦ Fig. (Peior.) A invata, a deprinde o persoana sa se comporte intr-un anumit fel, stabilit de mai inainte de altii. II. (Despre organe de stat sau reprezentanti ai acestor organe) A redacta, a incheia un act (oficial). – Din fr. dresser.

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeste) ~ invata. A fost si ~ la tara. 2) Sot (respectiv sotie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesiva) Cartea lui. A lor a fost initiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, ii, i, lor, le, li se folosesc cu functie de complement indirect sau atribut) Fusul ii scapa ei din mana. 5) (formele de acuzativ il, l, o, ii, i, le se folosesc cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el il cauta. 6) (formele i si o se folosesc cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. /<lat. illum, illa

A PREGATI ~esc tranz. 1) A face sa fie gata; a gati; a prepara. ◊ ~ terenul a crea conditii prielnice. 2) A face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a prepara; a instrui; a invata. ~ cadre in domeniul pedagogiei. 3) (persoane) A preveni in privinta unui fapt (neplacut). 4) (bucate sau bauturi) A face printr-o operatie culinara (fierbere, coacere, prajire etc.); a prepara; a gati. /pre- + a gati

FILOZOF, -OAFA, filozofi, -oafe, s. m. si f. 1. persoana care se ocupa cu filozofia, care studiaza si prelucreaza problemele fundamentale ale filozofiei, care are o conceptie proprie in domeniul filozofiei; ganditor. 2. (Pop.) Om invatat, priceput in toate; spec. astrolog. 3. persoana care are o atitudine inteleapta fata de viata. [Var.: filosof, -oafa s. m. si f.] – Din ngr. philosophos, fr. philosophe.

NOVICE, novici, -ce, s. m. si f. 1. persoana care abia a inceput sa invete ceva sau care a inceput de curand sa activeze intr-un domeniu; incepator. ♦ (Adjectival) Care nu are experienta vietii. 2. persoana care a intrat de curand intr-o manastire si are de facut un stagiu pana la calugarie. 3. Spec. Marinar care face ucenicie. – Din fr. novice.

invataCEL ~i m. fam. 1) Tanar care invata intr-o scoala; elev; scolar. 2) persoana care urmeaza un maestru; discipol. 3) Tanar care invata o meserie; ucenic. /invatat + suf. ~el

NARAV ~uri n. 1) (la persoane) Obicei rau; apucatura. ◊ A (se) invata cu ~ (sau a prinde la ~) a) a se obisnui cu o actiune nedorita; b) a insusi o deprindere rea. 2) (la animale) Deprindere rea de a musca, de a azvarli etc. Cal cu ~. 3) pop. Fel de a fi al cuiva; caracter; fire; natura. /<sl. nravu

TU pron. pers. pers. II sing. (tie, iti, ti, (pe) tine, te) 1) (indica persoana catre care se adreseaza vorbitorul) ~ inveti. ◊ Nici ~ cal, nici ~ caruta nimic. 2) (formele de dativ inaintea unui verb au valoare posesiva) Iti scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ si acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te framanta zi si noapte. 4) (se foloseste cu valoare personala generalizatoare) Ia te uita ce s-a intamplat. /<lat. tu

A SFATUI ~esc 1. tranz. (persoane) A sustine cu sfaturi, recomandari; a invata; a povatui; a indruma. 2. intranz. rar A sta la vorba. /sfat + suf. ~os

sectator, sectatoare, s.m. si f. (inv.) persoana care impartaseste opiniile uni filozof, unui invatat, credintele unei secte religioase.

PRICOPSIT, -A, pricopsiti, -te, adj. (Pop.) 1. Ajuns la o situatie materiala buna, imbogatit (fara munca); ajuns, capatuit. ♦ (Substantivat) Epitet dat unei persoane nechibzuite, care nu e buna de nimic. 2. Instruit, invatat². [Var.: procopsit, -a adj.] – V. pricopsi.

MAESTRU s.m. 1. persoana deosebit de inzestrata, de talentata si de invatata; invatat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. 2. Creator al unei scoli sau al unui curent literar ori stiintific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (In trecut) Profesor de lucru de mana, de muzica, de desen, de gimnastica; maistru (2) [in DN]. ♦ Titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel insarcinat sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

NAS², -A, nasi, -e, s. m. si f. 1. persoana care tine in brate pruncul in timpul botezului, devenind astfel ruda cu familia respectiva. ◊ Expr. A fi nasul cuiva = a sti sa potoleasca, sa faca inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a invata pe cineva minte. A-si gasi nasul = a da de o persoana care stie sa puna la punct (pe cineva), sa struneasca (pe cineva). 2. Nun(a). [Var.: (inv. si pop.) nanas, -a, (Inv. si reg.) nanas, -a s. m. si f.] – Nun + suf. -as.

A invata invat 1. tranz. 1) (activitati, actiuni, procese) A insusi prin eforturi sustinute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a pregati; a instrui; a prepara. ◊ ~ minte a pedepsi pentru a-i da invatatura pe viitor. 3) A sustine cu sfaturi, cu recomandari (cum trebuie procedat intr-o situatie sau alta); a sfatui; a povatui; a indruma. 4) (lectii, poezii, roluri etc.) A retine in memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei institutii de invatamant); a-si face studiile. /<lat. invitiare

SAVANT¹ ~ta ( ~ti, ~te) m. si f. persoana specializata in cercetari stiintifice, avand cunostinte vaste intr-un anumit domeniu; invatat. /<fr. savant

A DRESA¹ ~ez tranz. 1) (animale) A invata sa execute la porunca, cu docilitate si regularitate, anumite figuri sau miscari. 2) fig. (persoane) A deprinde sa se compare intr-un mod prestabilit. /<fr. dresser

UCENICI, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A invata o meserie lucrand, activand pe langa un mester sau, p. gener., pe langa o persoana priceputa; a lucra, a invata ca ucenic. – Din ucenic.

TOCILAR ~i m. 1) persoana care se ocupa cu ascutirea (la tocila) a instrumentelor de taiat. 2) fam. Elev care invata lectiile in mod mecanic, fara a patrunde in esenta; bucher. /tocila + suf. ~ar

RECEPTIV ~a (~i, ~e) 1) Care recepteaza; cu proprietatea de a recepta. 2) (de-spre persoane) Care recepteaza usor impulsurile din afara (informatii, observatii etc.). 3) Capabil de a asimila, de a invata usor. 4) Care contracteaza usor o boala infec-tioasa; predispus la anumite boli infectioase. Organism ~. /<fr. receptif

TOCILAR, -A, tocilari, -e, s. m. si f. 1. persoana care se ocupa cu ascutirea instrumentelor de taiat (la tocila). 2. Fig. Elev sau student care isi invata lectiile pe dinafara, in mod mecanic; bucher. – Tocila + suf. -ar.

A GUVERNA ~ez tranz. 1) (state, popoare) A dirija stand in fruntea guvernului; a carmui. 2) (persoane sau conduita lor) A sustine cu sfaturi, cu recomandatii; a povatui; a sfatui; a indruma; a invata. /<fr. gouverner

TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. ◊ Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. Tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Tiganesc. – Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan.

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta

A INSTRUI ~iesc tranz. 1) (persoane) A pune in posesia unor cunostinte noi; a face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a invata; a cultiva; a pregati; a prepara. 2) (militari) A pregati dupa un program special in vederea insusirii teoriei si practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta in prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

A LUMINA ~ez 1. intranz. 1) (despre surse de lumina) A raspandi lumina; a arde; a luci. 2) (despre ganduri, idei) A aparea pe neasteptate in minte. 2. tranz. 1) A supune actiunii unei surse de lumina (pentru a vedea mai bine). 2) fig. (persoane) A face sa se lumineze. ◊ ~ (cuiva) calea (sau drumul) a calauzi (pe cineva). 3) fig. A face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a invata; a instrui. /Din lumina

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, imi, mi, (pe) mine, ma) 1) (indica persoana care vorbeste) ~ lucrez. 2) (accentueaza persoana care indeplineste lucrarea, stand pe langa un verb la un mod personal) Mai stiu ~. ~ unul nu stiu. 3) (se foloseste in formula introductiva a actelor oficiale) ~, cutare, ma adresez... 4) (indica posesiunea) Imi invat lectiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveste la formarea diatezei reflexive) Ma duc. Mi-amintesc. /<lat. ego

SACAGIU, sacagii, s. m. persoana care transporta in trecut apa (potabila) cu sacaua, pentru a o vinde. ♦ Expr. A vinde apa la sacagiu = a incerca sa dai cuiva un lucru pe care il are din belsug; a incerca sa inveti (sau sa inseli) pe cineva mai priceput (sau mai siret) decat tine. – Saca + suf. -giu.

BAIAT, baieti, s. m. 1. Copil de s*x barbatesc. ◊ (Reg.; la pl.) Copii (indiferent de s*x). 2. persoana de s*x barbatesc iesita nu de mult din varsta copilariei; p. ext. adolescent, flacau. ◊ (Cu nuanta afectiva, despre barbati mai in varsta) Bun baiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. (Rar) Servitor, sluga. Baiat la vite. ◊ Baiat de pravalie = adolescent care invata negotul, lucrand intr-un magazin; p. ext. vanzator comercial. [Var.: (reg.) baiet s. m.] – Et. nec.

OMENIE s. f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blanda, intelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (in mod) inuman, (in mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

MATRICOL, -A, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru in care se inscriu, intr-o institutie, numele persoanelor a caror evidenta este necesara; (in special) registru folosit in scoli, in care se inscriu numele, datele personale si situatia scolara a elevilor. ♦ Numar de ordine sub care sunt inscrisi soldatii in registrul unui regiment. 2. S. f. (Iesit din uz) Bucata dreptunghiulara de panza sau de stofa pe care se indica scoala la care invata un elev (si numarul sub care era inscris aici) si pe care acesta o purta prinsa pe brat sau pe piept. 3. Adj. De matricola; matricular. [Var.: matricul, -a s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

SOFIST, -A (‹ fr., gr.) subst. 1. S. m. Denumire data in Grecia antica, in perioada clasica (sec. 5 i. Hr.) filozofilor presocratici care ii invatau pe tinerii atenieni cum sa foloseasca logica si retorica pentru a-si invinge oponentii in orice controversa. Folosirea mai mult a retoricii si unei logici precare si pline de tertipuri argumentative impreuna cu perceperea de bani le-au adus dezaprobarea din partea lui Socrate si Planton. Pe de alta parte, este evident aportul lor in ce priveste incurajarea gandirii independente in lumea greaca. Cei mai cunoscuti s. sunt Protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias si Antifon. 2. S. m. si f. persoana care, intr-o discutie, intr-o demonstratie, uzeaza de sofisme.