RANA rani f. 1) Vatamare locala a unui tesut organic, provocata de o trauma; plaga; leziune. ◊ Bun de pus la ~ se spune despre o persoana buna la inima. A pune degetul pe ~ a arata care este situatia adevarata, fara ocolisuri si menajamente. 2) fig. Suferinta morala. [G.-D. ranii] /<sl. rana

POSESOR, -OARE, posesori, -oare s. m. si f. 1. persoana care detine cu titlu de proprietate un bun; persoana careia ii apartine ceva. ♦ (Inv. si reg.) Arendas. 2. persoana care poseda anumite insusiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de inot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris.

CREDINTA ~e f. 1) Incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes. ◊ Om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

DONATIE ~i f. 1) Act prin care o persoana transmite cu titlu gratuit si irevocabil un bun al sau altei persoane. 2) bun (suma de bani, obiecte etc.) transmis astfel. [Art. donatia; G.-D. donatiei; Sil. -ti-e] /<fr. donation, lat. donatio, ~onis

PRETUITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Expert care pretuieste un bun. 2) persoana care poate aprecia valoarea sau importanta unui lucru. [Sil. -tu-i-] /a pretui + suf. ~tor

CEDA, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunta (gratuit sau prin vanzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanta unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate intr-o discutie, a nu se mai impotrivi; a se supune; a renunta. ♦ (Sport) A se recunoaste invins (renuntand la lupta); a fi invins. 3. Intranz. (Despre boli) A scadea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se incovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. ceder.

ASIGURAT, -A, asigurati, -te, s. m. si f., adj. (persoana, institutie, bun etc.) care se asigura (3). – V. asigura.

A CREDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevarat sau posibil. ~ cele spuse. ◊ Cred si eu se intelege de la sine. 2) (de regula, urmat de o completiva) A gasi de cuviinta; a socoti; a considera; a gandi. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn il credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu ingaduinta, cunoscand situatia; a intelege. 2. intranz. 1) A avea (toata) nadejdea; a se increde. 2) A avea o anumita credinta religioasa; a fi credincios. /<lat. credere

RUDA ~e f. Fiecare dintre persoanele care se afla in legaturi de rudenie, privite in raport una fata de alta; neam. ◊ (A avea) ~e la Ierusalim a fi in relatii bune cu persoane care pot face protectie; a avea proptele. [G.-D. rudei] /< bulg. roda

VACA, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a intors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a intors mai putin instruit sau lamurit decat plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

SECHESTRU, sechestre, s. n. Masura de asigurare ordonata de justitie sau de fisc in cazul de neplata a unei datorii, constand in sigilarea bunurilor debitorului sau in darea lor in pastrare unei a treia persoane (pana la vanzarea lor silita). ♦ (Jur.) Procedura care consta in incredintarea in mainile unei terte persoane, a unui bun asupra caruia exista un litigiu, pana la solutionarea litigiului. [Var.: (inv.) secvestru s. n.] – Din fr. sequestre, lat. sequester, -tris.

SIMTIT, -A, simtiti, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectiva puternica, dintr-un sentiment profund; plin de simtire, plin de sensibilitate; p. ext. emotionant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simt, cu bun-simt. – V. simti.

PAHIDERM, pahiderme, s. n. Denumire generica data mai multor mamifere erbivore masive, cu pielea foarte groasa, cu par putin, cu pantecele mare si cu picioarele terminate cu copite. ◊ (Adjectival) Animal pahiderm. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana lipsita de bun-simt, obraznica. [Var.: pachiderm s. n.] – Din lat. pachyderma, fr. pachyderme.

COPROPRIETATE, coproprietati, s. f. Stapanire in comun de catre mai multe persoane a unui bun neimpartit. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriete.

MULGE, mulg, vb. II. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Masina de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vaca buna de muls = persoana sau situatie care poate fi exploatata, de pe urma careia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. Atrage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.) mulge-capre subst. = lipitoare. – Lat. mulgere.

SUBARENDA, subarendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua in arenda exploatarea unui bun pe care persoana care il arendeaza il detine tot cu arenda de la proprietar. – Sub¹- + arenda.

ARMONI/E ~i f. 1) Potrivire perfecta a elementelor unui intreg; acord. 2) Intelegere buna intre doua persoane sau colectivitati. 3) muz. Ramura a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitie. 4): ~ vocalica potrivire de timbru a vocalelor dintr-un cuvant. [G.-D. armoniei] /<lat. harmonia, fr. harmonie

CEARTA certuri f. 1) Schimb de vorbe rastite (adesea ofensatoare) intre doua sau mai multe persoane; sfada; galceava. ◊ bun de ~ caruia ii place sa se certe; certaret. 2) Situatie care reflecta o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-ta] /v. a (se) certa

COPROPRIETATE ~ati f. Stapanire in comun de catre mai multe persoane a unui bun indivizibil. /<fr. copropriete

A SE INSENINA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre cer) A deveni senin. 2) (despre timp) A se schimba spre bine; a se razbuna. 3) fig. (despre persoane) A recapata buna dispozitie; a se descreti. 4) fig. (despre manifestari ale oamenilor) A deveni senin, linistit. /<lat. inserenare

A MULGE mulg tranz. 1) (femele ale unor mamifere) A trage de m****e pentru a stoarce lapte. 2)fig. (persoane) A stoarce de bunuri materiale in mod sistematic. ◊ Vaca buna de muls persoana sau situatie care, fiind exploatata (abuziv), poate aduce foloase. /<lat. mulgere

PLATNIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival inv. (despre persoane) Care plateste sau trebuie sa plateasca; platitor ◊ bun (sau rau) ~ persoana care isi indeplineste (sau nu-si indeplineste) obligatiile banesti. /plata + suf. ~nic

SECHESTRU s.n. 1. Incredintarea (prin hotarare judecatoreasca), unei a treia persoane, a unui bun asupra caruia exista un litigiu. ♦ Masura de asigurare ordonata de justitie sau luata de fisc, constand in aplicare de sigiliu sau dare in pastrare unei terte persoane a bunurilor unui debitor. 2. Fragment osos ramas in tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. [< fr. sequestre, lat. sequestrum].

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

ADJUDECA, adjudec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotarare judecatoreasca) un bun scos la licitatie persoanei care ofera pretul cel mai mare. – Din lat. adjudicare.

UZUFRUCT s. n. Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care apartine altei persoane si pe care trebuie sa-l restituie la incetarea acestui drept. – Din lat. uzufructus. Cf. fr. usufruit.

PLATNIC, -A, platnici, -ce, adj., s. m. si f. (persoana) care plateste, care trebuie sa plateasca; platitor. ◊ Expr. bun (sau rau) platnic = persoana care isi indeplineste bine (sau rau) obligatiile banesti, care plateste usor si la timp (sau greu si cu intarziere). – Plata + suf. -nic.

PICHER¹, picheri, s. m. persoana care raspunde de buna intretinere a unei portiuni de cale ferata sau de sosea. – Din fr. piqueur.

PROPRIETAR, -A, proprietari, -e, s. m. si f. persoana care are drept de proprietate asupra unui bun; stapan, posesor; spec. persoana care poseda un imobil (considerata in raport cu chiriasul ei). ◊ Mare proprietar = mosier, latifundiar. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. proprietaire, lat. proprietarius.

MORAVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor si deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduita morala, moralitate. bunele moravuri = decenta in comportare. – Din naravuri (refacut dupa lat. mos, moris).

ACATARII adj. invar. pop. 1) (despre obiecte) Care are calitati corespunzatoare destinatiei; bun. ◊ Mai ~ deosebit. 2) (despre persoane) Care este de treaba; cumsecade. /Orig. nec.

ARENDAS ~i m. persoana care ia un bun in arenda. /arenda + suf. ~as

A ASEZA asez tranz. 1) A face sa se aseze. 2) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aranja. ~ cartile pe polita. 3) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aranja. 4) fam. (persoane) A pune la punct; a aranja. 5) pop. A gati din timp; a pune la cale. ~ o petrecere. /<lat. assediare

A SE CORECTA ma ~ez intranz. (despre persoane) A deveni mai bun; a reveni la starea normala de comportare; a se indrepta; a se corija. /Din corect

PAPAGAL ~i m. 1) Pasare exotica de talie medie sau mica, cu cioc incovoiat, cu penaj divers si viu colorat, care, fiind dresata, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ◊ ~-tiganesc stanca mica; stancuta. ~-de-brazi pasare de talie mica, cu cioc scurt, incovoiat, cu penaj brun, avand varfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuta. A avea ~ a fi bun de gura. 2) fig. persoana care repeta intocmai spusele cuiva, fara sa le patrunda. 3) fam. Organ al vorbirii; gura. 4) Cleste dintat folosit la montarea sau repararea tevilor. /<ngr. papaghalos, it. pappagallo

PARTAS ~a (~i, ~e) m. si f. 1) persoana care ia parte la o actiune in comun cu alta; participant. 2) persoana care adopta si sustine o cauza; partizan; adept. 3) persoana care poseda un bun impreuna cu alta (sau altele). /parte + suf. ~as

PERFORMANTA ~e f. 1) Rezultat (deosebit de bun) obtinut de o persoana intr-o competitie sportiva. 2) Succes deosebit obtinut intr-un domeniu de activitate; record. 3) tehn. Indice calitativ de functionare sau de randament (al unui motor, sistem tehnic, al unei masini-unelte etc.). /<fr. performance

STELIONAT ~e n. jur. Delict constand in vanzarea sau ipotecarea unui bun la mai multe persoane deodata. /<fr. stellionat, lat. stellionatus

STIMA ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie buna fata de o persoana pentru meritele sau pentru calitatile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~. ◊ A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toata ~a formula de politete cu care se incheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime

TANDALA m. pop. persoana care nu este buna de nimic; om pe care nu te poti bizui. /v. a tandali

TRANSMISIUNE ~i f. 1) Comunicare de la emitator spre receptor (prin radio, telefon, telegraf etc.). 2) jur. Trecere a unui drept sau a unui bun de la o persoana la alta. 3) Dispozitiv cu ajutorul caruia se transmite miscarea (de la un organ de masina la altul sau de la o masina la alta). [G.-D. transmisiunii; Sil. trans-mi-si-u-; Var. transmisie] /<fr. transmission

TINTES ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care tinteste bine; bun tintas. 2) (despre privire, ochi) Care este atintit intr-un anumit punct; orientat intr-o anumita directie; pironit. /tinta + suf. ~es

VOIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care este cuprins de voie buna; vesel; jovial; bucuros. 2) (despre manifestari ale persoanelor) Care denota voie buna; vesel; jovial; bucuros. /voie + suf. ~os

VOLUNTAR¹ ~a (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care actioneaza de buna voie, din proprie initiativa. 2) Care isi impune vointa; autoritar. 3) (despre actiuni) Care se face fara constrangere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie

adjudeca (-c, -at), vb. – A atribui un bun scos la licitatie persoanei care ofera pretul cel mai mare. Pe baza lui a judeca, intocmai ca fr. adjuger sau lat. adjudicare. – Der. adjudecar, s. m. (persoana careia i se adjudeca un bun); adjudecatie, s. f. (adjudecare).

STELIONAT s.n. Vanzare sau ipotecare a unui bun la mai multe persoane deodata. [Pron. -li-o-. / < fr. stellionat, cf. lat. stellionatus].

STELIONAT s. n. vanzare sau ipotecare a unui bun la mai multe persoane deodata. (< fr. stellionat, lat. stellionatus)

UZUFRUCT s. n. drept al cuiva de a se folosi de un bun care apartine altei persoane. (< lat. usufructus, dupa fr. usufruit)

ARENDAS, arendasi, s. m. persoana care, luand un bun in arenda, obtine beneficii din munca celor pe care ii exploateaza. – Din arenda + suf. -as.

BAIAT, baieti, s. m. 1. Copil de s*x barbatesc. 2. persoana de s*x barbatesc iesita nu de mult din varsta copilariei; p. ext. adolescent, flacau. ◊ (Cu nuanta afectiva, chiar despre persoane mai in varsta) bun baiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. Tanar angajat la un stapan sau la un patron. ◊ Baiat de casa = valet, fecior. ♦ (Iesit din uz) Chelner. [Var.: (reg.) baiet s. m.] – Din [im] baia.

MEGALOMAN, -A, megalomani, -e, adj., s. m. si f. 1. (persoana) care are o parere exagerat de buna despre calitatile sale; grandoman. 2. (persoana) care sufera de megalomanie (2). – Din fr. megalomane.

RECORD, recorduri, s. n. Rezultat realizat intr-o competitie sportiva oficiala, a carui valoare reprezinta cea mai buna performanta, omologata de o persoana juridica; p. gener. realizare maxima, performanta suprema obtinuta intr-un domeniu de activitate, intr-o actiune etc. ◊ Expr. A bate recordul (in ceva) = a atinge treapta cea mai inalta (in ceva). A tine (sau a detine) un record = a pastra un record obtinut; a fi neintrecut in... – Din fr. record.

PRICOPSIT, -A, pricopsiti, -te, adj. (Pop.) 1. Ajuns la o situatie materiala buna, imbogatit (fara munca); ajuns, capatuit. ♦ (Substantivat) Epitet dat unei persoane nechibzuite, care nu e buna de nimic. 2. Instruit, invatat². [Var.: procopsit, -a adj.] – V. pricopsi.

BLAJIN ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are multa bunatate; bun la suflet; bland; pasnic. 2) (despre manifestari ale persoanelor) Care vadeste bunatate si caldura sufleteasca; bland. Privire ~a. /<sl. blazenu

BLAND ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multa bunatate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste bunatate si caldura sufleteasca; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rau oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoaca senzatii violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

A SE COACE ma coc intranz. 1) (despre plante, fructe, seminte) A ajunge la maturitate (devenind bun pentru recoltare). 2) fig. (despre persoane) A ajunge in faza de dezvoltare completa; a deveni matur; a se maturiza. 3) (despre fiinte) A se infierbanta tare (de caldura). /<lat. cocere

FRATE ~ti m. 1) persoana de s*x masculin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ◊ ~ bun (drept, adevarat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ vitreg frate numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ geaman frate nascut o data cu alt frate sau cu o sora. ~ti de lapte copii nascuti de mame diferite, dar alaptati de aceeasi femeie. ~ de cruce prieten nedespartit al cuiva (legat prin juramant si prin amestecul simbolic al sangelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate prin activitate si viata dusa in comun, luate in raport una cu alta. 3) inv. Calugar insarcinat cu treburi gospodaresti. 4) (la unele plante) Lastar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater

LIBER ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; independent din punct de vedere social si politic; slobod. 2) (despre state, colectivitati) Care nu se afla sub stapanire straina; in stare de independenta sociala si nationala; autonom; independent; slobod; suveran; neatarnat. 3) Care este consfintit prin lege; garantat de constitutie. Votare ~a. 4) (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; nestanjenit; nestingherit. Respiratie ~a. 5) (despre persoane) Care nu este ocupat; disponibil. 6) (despre persoane) Care poate actiona dupa buna cuviinta; care nu este lipsit de dreptul de a se deplasa dupa bunul plac; aflat in stare de independenta fizica si psihica. /<fr. libre, lat. liber

SORA surori f. (folosit si ca termen de adresare) 1) persoana de s*x feminin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ buna (sau dreapta, adevarata). ◊ ~ vitrega sora numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ cu moartea strasnic, grozav. Sor-cu-frate planta erbacee semiparazita, cu frunze opuse si cu flori grupate in spice sau in raceme terminale, avand fructul o capsula. ~ de caritate infirmiera. 2) Calugarita de gradul cel mai mic. [G.-D. surorii] /<lat. soror

SPARTAN¹ ~a (~i, ~e) m. si f. 1) ist. persoana care facea parte din populatia orasului Sparta. 2) fig. persoana care indura lipsuri de buna voie. /Sparta n. pr. + suf. ~an

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu

VENIT² ~ta (~ti, ~te) si substantival Care vine; care se prezinta undeva. ◊ Nou ~ persoana sosita de curand undeva. bun ~! formula de salut adresata celui sosit de undeva. /v. a veni

INDIVIZIUNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane in acelasi timp, avand fiecare o cota-parte care nu poate fi determinata material; situatia acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].

COPROPRIETATE s.f. Stapanire in comun a unui bun de catre mai multe persoane. [Cf. fr. copropriete].

KARMA s.f. (In religiile budiste) Suma consecintelor etice ale actiunilor bune sau rele ale unei persoane care determina avatariile reincarnarilor. ♦ Fatalitate, destin. [< fr., engl., it. karma < sanscr. karma – opera, actiune].

plenchiu, plenchii, s.m. (reg.) persoana care actioneaza numai dupa bunul sau plac.

TRANSMITE vb. III. 1. tr. A trimite ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A comunica ceva. 2. tr. A comunica cu ajutorul unui post de emisie; a emite. 3. tr. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. altei persoane. 4. tr., refl. A (se) propaga, a (se) comunica. [P.i. transmit, part. -is. / < lat. transmittere, cf. fr. transmettre].

COPROPRIETATE s. f. stapanire in comun a unui bun de catre mai multe persoane. (< fr. copropriete)

INDIVIZIUNE s. f. (jur.) drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane in acelasi timp, avand fiecare o cota-parte care nu poate fi determinata material. (< fr. indivision)

TRANSMITE vb. I. tr. 1. a trimite ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ a comunica ceva. 2. a comunica cu ajutorul unui post de emisie; a emite. 3. (jur.) a trece un bun, un drept etc. altei persoane. II. tr., refl. a (se) propaga, a (se) comunica. (< fr. transmettre, lat. transmittere)

flor (floara), adj. – Blond, cu parul roscat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beitrage, 16; Pascu, I, 86). Cuvint rar in rom., abia daca a fost atestat in mr. Constituie o explicatie mai buna pentru toate numele de persoane si de animale in general se pun in legatura cu floare, cum sint: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florila, pentru boi, Floran pentru ciini. In general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu parul galben; insa prin etimologie populara se dau adesea si unor animale care se nasc in saptamina Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (baltat cu rosu).

ADJUDECATAR, -A, adjudecatari, -e, s. m. si f. persoana careia i se adjudeca un bun la o licitatie publica. – Cf. fr. adjudicataire.

EVICTIUNE, evictiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. eviction, lat. evictio, -onis.

IMPOSTOR, -OARE, impostori, -oare, s. m. si f. persoana care cauta sa insele, profitand de necunostinta sau de buna-credinta a oamenilor; sarlatan, mincinos. ♦ persoana care cauta sa se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita in numele lui); farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

PRETUITOR, pretuitori, s. m. Expert care evalueaza un bun, indicand valoarea, pretul lui aproximativ; persoana care poate aprecia valoarea sau importanta unui lucru; pretaluitor. [Pr.: -tu-i-] – Pretui + suf. -tor.

PATRIMONIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ◊ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii intregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.

PARTAS, -A, partasi, -e, s. m. si f. 1. persoana care participa (impreuna cu altele) la o activitate, care ia parte la o actiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ persoana careia cineva ii incredinteaza gandurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. persoana care se bucura (impreuna cu altele) sau beneficiaza de un bun spiritual ori care impartaseste (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. persoana care primeste o parte dintr-un bun material sau care stapaneste ori foloseste un bun material impreuna cu o alta persoana. – Parte + suf. -as.

ARENDAS, arendasi, s. m. persoana care ia in arenda un bun (mai ales o proprietate agricola mai intinsa). – Arenda + suf. -as.

ARMONIE¹, armonii, s. f. Potrivire desavarsita a elementelor unui intreg. ♦ buna intelegere in relatiile dintre doua persoane, doua colectivitati etc. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie); spec. (Muz.) concordanta fonica intre sunete. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita sau sugereaza un sunet din natura. Armonie vocalica = fenomen fonetic care consta in potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcatuitoare ale unui cuvant. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiaza acordurile in compozitie. – Din fr. harmonie, lat. harmonia.

RETINERE s. 1. (JUR.) v. arestare. 2. v. abtinere. 3. v. infranare. 4. v. stapanire. 5. rezerva, (fig.) masura. (De ce atata ~ in comportare?) 6. reticenta, rezerva, (livr.) parcimonie. (~ neintemeiata a unei persoane.) 7. v. oprire, (rar) retentie. (~ unui bun al cuiva.) 8. oprire, pastrare, rezervare. (~ unor bilete pentru spectacol.) 9. mentinere, pastrare. (~ apei in sol.) 10. v. retentie. (Baraje de ~.)

ADJUDECATAR ~a (~i, ~e) m. si f. jur. persoana careia i se adjudeca un bun. /<fr. adjudicataire

ALES² aleasa (alesi, alese) 1) v. A ALEGE si A SE ALEGE. 2) Care este mai bun intre mai multe lucruri sau persoane. Opere alese. ◊ Mai ~ indeosebi; in special. 2) Care este distins, remarcabil; deosebit; rar; scump. Oameni alesi. Mancaruri alese. /v. a alege

DOBITOC² ~ci m. fig. persoana lipsita de inteligenta si de bun-simt. /<sl. dobytuku

FIN² ~a (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denota multa gingasie; plin de gingasie. Fata ~a. 3) Care se impune prin grosime foarte mica; foarte subtire (si transparent). Panza ~a. 4) Care se impune prin calitate foarte buna; de calitate superioara. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtari alese; manierat. 6) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota o sensibilitate delicata; caracterizat prin nuante subtile. Aluzie ~a. 7) (despre simturi) Care vadeste sensibilitate si rafinament; de acuitate puternica. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relatii dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituala deosebita. Observatie ~a. /<fr. fin

IUTE² iuti adj. 1) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ◊ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se infurie sau se irita foarte usor. 3) Care are gust intepator, piscator, de ardei, de piper. 4) (despre mancaruri si bauturi) Care are miros si gust intepator; picant. /<sl. Ijute

MOSTENITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. persoana care devine posesor al unui bun material prin drept de mostenire; succesor. /a mosteni + suf. ~tor

A NEMULTUMI ~esc tranz. (persoane) A face sa-si piarda buna dispozitie (prin actiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + multumi

OTCUP ~uri n. ist. 1) Drept acordat de stat unor persoane particulare de a incasa impozite. 2) bun al statului dat in arenda unei persoane particulare. /<rus. otkup

PAZA ~e f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; straja; garda. A sta de ~. ◊ ~a buna trece primejdia rea v. PRIMEJDIE. 2) persoana sau grup de persoane avand sarcina de a pazi (ceva sau pe cineva); caraula; garda; straja. /v. a pazi

PODOABA ~e f. 1) Obiect folosit pentru infrumusetare; ornament. 2) Obiect din metal pretios incrustat cu pietre scumpe; giuvaier; bijuterie. 3) fig. persoana sau obiect cu calitati deosebite (bune sau rele). buna ~. [G.-D. podoabei] /<sl. podoba

REPUTATIE ~i f. 1) Opinie publica (favorabila sau defavorabila) pe care o manifesta publicul pentru o persoana sau pentru un lucru; faima. ◊ Se bucura de ~ buna. 2) Apreciere publica inalta (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calitati deosebite; faima; slava; popularitate; renume. [G.-D. reputatiei; Sil. -ti-e] /<fr. reputation, lat. reputatio, ~onis

SITUAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A SITUA si A SE SITUA. 2) (despre persoane) Care are o situatie materiala buna. A fi bine ~. /v. a (se) situa

DISPRET s.n. Sentiment care face pe cineva sa nu aiba stima pentru altcineva sau sa nu considere bun un lucru. ♦ Desconsiderare a unei persoane sau a unui lucru. [Pl. -turi. / < it. disprezzo].

peter, peteri, s.m. (reg.) 1. ingrijitor de caini. 2. persoana care stie sa aleaga cai buni. 3. negustor (de cai).

PATRIMONIU s.n. bunuri mostenite prin lege de la parinti; bunuri de familie. ♦ bunurile, veniturile care apartin unei persoane, unei colectivitati, unui stat etc.; bun public. [Pron. -niu. / < lat. patrimonium, cf. fr. patrimoine, it. patrimonio].

CESIUNE s. f. cedare. ◊ transmitere prin contract de catre o persoana sau firma (cedent) unei alte persoane sau firme (cesionar) a unui bun sau a unui drept. ◊ bun cesionat. (< fr. cession, lat. cessio)

DISPRET s. n. sentiment care face pe cineva sa nu aiba stima pentru altcineva sau sa nu considere bun un lucru. ◊ desconsiderare a unei persoane, a unui lucru. (< it. disprezzo)

BINEFACATOR, -OARE, binefacatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care pricinuieste mult bine; bun, folositor. 2. S. m. si f. persoana care face bine altora. – Din bine¹ + facator.

TARCOVNIC, tarcovnici, s. m. persoana care are in grija curatenia si buna randuiala a unei biserici; p. ext. cantaret, dascal de biserica. – Din sl. crukovrniku.

MIRE, miri, s. m. Nume purtat de barbat in ziua sau in preajma casatoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, in ziua sau in preajma casatoriei, celor doua persoane care se casatoresc. – Cf. alb. mire „bun”.

ELITA, elite, s. f. Grup de persoane care reprezinta ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales intr-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elita = ales, deosebit, distins. – Din fr. elite.

TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunostinta cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emitator de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face sa ajunga la altul, a trece din om in om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoana la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiatii, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiatii, unde etc.) a trece dintr-un loc in altul; a se propaga. 5. A comunica o miscare de la o masina la alta sau de la un organ al unei masini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.

CONFISCARE, confiscari, s. f. Actiunea de a confisca si rezultatul ei. ♦ Trecere gratuita (ca masura de siguranta sau ca sanctiune) in patrimoniul statului, in temeiul unei hotarari judecatoresti, a unui bun sau a tuturor bunurilor apartinand unei persoane. – V. confisca.

TRANSMISIUNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiatiilor, a undelor dintr-un loc in altul, fara deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonica. ♦ Trupe (sau unitati etc.) de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoana la alta. II. (In forma transmisie) Ansamblu de organe de masini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul carora se transmite miscarea de la un organ de masina la altul sau de la o masina la alta. [Pr.: -si-u-, – Var.: transmisie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis.

SUBARENDAS, subarendasi, s. m. persoana care ia in arenda exploatarea unui bun de la arendas (si nu direct de la proprietar). – Sub¹- + arendas.

BONOM ~i m. livr. persoana care vadeste blandete si simplitate; om bun. /<fr. bonhomme

bun³ ~a (~i, ~e) m. si f. persoana luata in raport cu nepotii sai; tata al tatalui sau al mamei in raport cu nepotii; bunel; bunic. /<lat. bonus

bunIC ~ci m. 1) (folosit si drept cuvant de adresare) Barbat luat in raport cu nepotii sai; tatal tatalui sau al mamei; tata-mare. 2) la pl. Parintii parintilor. 3) la pl. persoana care apartine generatiilor precedente; stramos; strabun. /bun + suf. ~ic

CONSERVATOR² ~i m. persoana insarcinata cu pastrarea si administrarea unui bun public. ~ de muzeu. ~ de biblioteca. /<fr. conservateur, lat. conservator

EXCENTRIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre puncte geometrice) Care este situat in afara centrului unei figuri. 2) (despre figuri geometrice, piese etc.) Care au centre diferite. 3) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care depaseste bunul simt; iesit din comun; extravagant; neobisnuit. [Sil. ex-cen-tric] /<fr. excentrique

NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

DEVOLUTIUNE s. f. (jur.) transmitere a unui bun, a unui drept de la o persoana la alta. ◊ drept care, in unele tari, acorda mostenirea cu preferinta fiicelor din prima casatorie decat fiilor din a doua. (< fr. devolution, lat. devolutio)

UZUFRUCTUAR, -A, uzufructuari, -e, s. m. si f. persoana care detine dreptul de uzufruct asupra unui bun. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. usufructuarius. Cf. fr. usufruitier.

SARLATAN, sarlatani, s. m. persoana necinstita care profita de naivitatea sau de buna-credinta a cuiva; inselator, impostor, farsor; escroc. – Din fr. charlatan.

RAMAS, (2, 3) ramasuri, s. n. 1. Faptul de a ramane; ramanere. ◊ Expr. Ramas bun! sau bun ramas! formula de salut adresata de o persoana care pleaca celui sau celor care raman. A-si lua ramas bun = a se desparti de cineva, a pleca. De ajuns si de ramas = din plin, din belsug. 2. (Reg.) Ramasag. 3. (Inv.) Mostenire. – V. ramane.

DISPONIBIL ~a (~i, ~e) 1) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; la dispozitia cuiva. 2) (despre persoane) Care nu este ocupat; liber. /<fr. disponible, lat. disponibilis

A SE ILUMINA ma ~ez intranz. (despre fata, ochi, persoane etc.) A deveni luminos; a-si recapata buna dispozitie; a se insenina. /<fr. illuminer

INDIVIZIUNE ~i f. Stare a unui bun material asupra caruia au dreptul mai multe persoane, fara a fi determinata cota-parte a fiecareia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision

A SE INMUIA ma inmoi intranz. 1) A deveni (mai) moale; a pierde din tarie; a se flescai. Ceara s-a inm**at. 2) (despre ger) A deveni mai temperat; a scadea in intensitate. 3) (despre timp) A deveni (mai) cald. 4) A deveni ud; a se imbiba cu apa (sau cu alt lichid). Lutul s-a inm**at. 5) A deveni plin (de lacrimi); a se umezi. Ochii i s-au ~t de lacrimi. 6) fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) A deveni mai bun (sau mai putin dur); a se imbuna; a se imblanzi; a se indulci. Vocea i s-a ~t. ◊ A i ~ inima cuiva a se induiosa. 7) lingv. (despre sunete) A deveni palatal; a se palataliza. /in + a m**a

LICENTA ~e f. 1) Grad universitar obtinut dupa absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzatoare. 2) Examen sustinut pentru a obtine acest grad universitar. 3) Diploma care confirma acest grad. 4) Permisiune oficiala de a practica o anumita profesiune, de a importa sau de a exporta anumite marfuri. 5) Autorizatie in baza careia posesorul unui brevet de inventie cedeaza dreptul de exploatare a inventiei altei persoane. 6) Brevet care acorda acest drept. 7) Lipsa de buna-cuviinta; purtare lipsita de respect. 8): ~ poetica abatere constienta de la normele limbii literare, conditionata de legile versificatiei sau de necesitatea obtinerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia

TERCHEA: ~-berchea m. invar. depr. persoana fara valoare sociala; om care nu este bun de nimic. [Sil. ter-chea-ber-chea] /<ung. terkabarka

plinitor, plinitoare, s.m. si f. (inv.) persoana care indeplineste ceva, care duce ceva la bun sfarsit.

sucheat, sucheata, sucheati, sucheate, adj. (reg.) 1. desucheat, rautacios, nebunatic, zapacit. 2. (persoana) care stie multe lucruri, care are o buna informatie. 3. (inv.; despre pluguri) care are cormana fixa si grindeiul putin stramb.

RECUNOASTE vb. I. tr. 1. a identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai inainte. 2. a admite ca bun, ca adevarat; a marturisi. 3. (jur.) a considera si a arata ca (un guvern, un stat) este indreptatit sa-si exercite puterea, sa existe. 4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 5. a se arata recunoscator. II. refl. a-si descoperi in altul trasaturile caracteristice. (dupa fr. reconnaitre)

SEDUCATOR, -OARE, seducatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (persoana) care seduce, incita, captiveaza prin aspect, prin fel de a fi etc., (persoana), fermecatoare, incantatoare. 2. S. m. Barbat care abuzeaza de buna credinta a femeilor, ademenindu-le si seducandu-le cu promisiuni inselatoare; ademenitor, inselator. – Seduce + suf. -ator.

PRECIPUT, preciputuri, s. n. Drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. – Din fr. preciput.

MOSTENIRE, mosteniri, s. f. Faptul de a mosteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor ramase de la o persoana decedata si intrate in posesiunea altcuiva; p. restr. bun obtinut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generatie la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, insusiri care se transmit ereditar. – V. mosteni.

BRANZA f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vaca. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rau. A strica ~a (cu cineva) a rupe relatiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo intelegere cu cineva. ~ buna in burduf de caine se spune despre o persoana care poseda multe calitati, dar nu le foloseste in scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani in chestiuni de afaceri nu se tine cont de relatiile de rudenie sau de prietenie. Zgarie-~ om zgarcit. [G.-D. branzei] /Orig. nec.

A DIRECTIONA ~ez tranz. 1) (obiec-te) A face sa ia o anumita directie. 2) fig. (persoane, colective) A face sa gaseasca solutia cea mai buna (intr-o anumita imprejurare); a orienta. /<fr. directioner

A FRUSTRA ~ez tranz. livr (persoane) A lipsi de un drept sau de un bun legitim. /<fr. frustrer, lat. frustrari

PRECIPUT ~uri n. Drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. /<fr. preciput

PROPRIETATE ~ati f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) Valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

A ROSTUI ~iesc tranz. 1) A aseza conform unor cerinte de ordin practic. 2) (per-soane) A aranja intr-un post, intr-un loc bun. 3) rar A gasi la repezeala. 4) (urzeala) A face sa formeze un rost. 5) (rosturile unei con-structii) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a impiedica patrunderea apei). /rost + suf. ~ui

SCARNAV ~a (~i, ~e) 1) Care este plin de murdarie; zoios; murdar. 2) (despre persoane) Care neglijeaza curatenia; murdar. 3) pop. Care contravine normelor bunei-cuviinte; urat; necuviincios. ◊ A avea gura ~a a folosi cuvinte triviale, indecente. /<sl. serunavu

PRECIPUT s.n. (Jur.) Drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. [< fr. preciput, lat. praecipuum].

PRECIPUT s. n. (jur.) drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. (< fr. preciput)

GURMAND, -A, gurmanzi, -de, adj., s. m. si f. (persoana) careia ii plac (si care stie sa aprecieze) mancarurile bune. – Din fr. gourmand.

INCREDERE s. f. Actiunea de a (se) increde si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritate a cuiva; credinta. ◊ Expr. Om (sau persoana) de (mare) incredere = persoana careia i se poate incredinta orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de incredere = a cere deputatilor sa-si precizeze in anumite imprejurari, prin vot, atitudinea fata de politica guvernului. A da vot de incredere = a aproba in parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. increde.

INVARTIT², -A invartiti, -te, adj., subst. 1. Adj. Infasurat, rasucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) persoana care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mita etc.) de la obligatiile militare (in timp de razboi); persoana care a ajuns la o situatie materiala sau sociala buna, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu invartituri; melodie dupa care se executa acest dans. 4. S. f. Prajitura facuta dintr-o foaie subtire de aluat, umpluta cu nuci, mere sau branza. – V. invarti.

UZURPATOR, -OARE, uzurpatori, -oare, s. m. si f. persoana care uzurpa, care isi insuseste in mod fraudulos un bun, un drept, o calitate etc. – Din fr. usurpateur, lat. usurpator.

A ARANJA ~ez tranz. 1) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze in conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface in toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger

DELOIAL ~a (~i, ~e) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vine in contradictie cu buna-cuviinta; contrar bunului simt; deplasat. [Sil. -lo-ial] /de + loial

VESEL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie buna; voios; jovial; bucuros. 2) si adverbial (despre manifestarile oamenilor) Care manifesta voiosie, buna dispozitie, voie buna; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zambi ~. 3) Care inveseleste; care aduce dispozitie, voie buna. /<sl. veselu

OMENIE s. f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blanda, intelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (in mod) inuman, (in mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

BAIAT baieti m. 1) Copil de s*x masculin. ◊ bun ~, ~ de treaba se spune, cu o nuanta afectiva, despre o persoana, indiferent de varsta. 2) mai ales la pl. persoana de s*x masculin neajunsa inca la maturitate; tanar. 3) persoana de s*x masculin, luata in raport cu parintii sai; fecior; fiu. 4) inv. Tanar angajat ca servitor la o casa boiereasca; valet. /Orig. nec.

CESIUNE ~i f. jur. 1) Transmitere de catre o persoana altei persoane un drept de creanta in baza unui contract. 2) Drept sau bun material cesionat. ~ea bunurilor. [Sil. -si-u-] /<fr. cession, lat. cessio, ~onis

A GARANTA ~ez 1. tranz. 1) A asigura in calitate de garant. 2) A adeveri printr-o garantie; a asigura. 3) A lua pe raspundere proprie. 4) A raspunde de calitate si de functionare buna. 2. intranz. A raspunde de plata unei datorii facute de alta persoana. /<fr. garantir

SCULA ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat si actionat manual in vederea executarii unei operatii de munca; unealta; instrument. 2) Parte activa a unei masini-unelte care vine in contact direct cu materialul ce se prelucreaza. 3) fig. persoana care se distinge prin ceva (in bine sau in rau). buna ~ mai esti!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.

CONCESIUNE s. f. conventie prin care o persoana fizica sau juridica obtine dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obstesc, a unei intreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare. ◊ obiectul material al unei asemenea exploatari. (<fr. concession, lat. concessio)

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

PROTECTIE, protectii, s. f. 1. Faptul de a proteja, de a ocroti, de a apara; ansamblu de masuri care protejeaza; persoana, institutie etc. care protejeaza; dispozitiv, sistem tehnic etc. care serveste la protejare. ◊ Protectia muncii = ansamblu de masuri luate pentru ocrotirea vietii si a sanatatii celor ce muncesc, pentru asigurarea desfasurarii muncii in conditiile cele mai bune. ◊ Loc. adj. De protectie = protector. ♦ Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta pentru obtinerea unui avantaj; p. ext. persoana care acorda acest sprijin. 2. (Inv.) Protectorat. – Din lat. protectio, -onis, fr. protection.

PROTECTIE s.f. 1. Ocrotire, paza, aparare. ◊ Protectia muncii = ansamblul masurilor luate pentru a se asigura desfasurarea muncii in conditiile cele mai sigure si mai bune pentru cei care o executa. 2. Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta; favoare; (p. ext.; fam.) persoana care acorda acest sprijin. [Gen. -iei, var. protectiune s.f. / cf. fr. protection, lat. protectio].

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

CONDUCATOR, -OARE I. adj. 1. care conduce; de conducere. 2. (despre corpuri) bun (sau rau) ~ = care prezinta (sau nu) conductibilitate. II. s. m. f. persoana, organ care conduce un partid, o institutie, intreprindere, un (auto)vehicul etc. (< conduce + -/a/tor)

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

PRESA¹ f. 1) Ansamblu de publicatii periodice si cotidiene; literatura publicata (gazete, reviste, carti). ◊ Conferinta de ~ consfatuire a reprezentantilor mijloacelor de informare in masa pentru discutarea unor probleme actuale; b) intalnire a unor persoane oficiale cu jurnalistii pentru convorbiri si raspunsuri la intrebarile acestora. A avea ~ buna (sau ~ proasta) a se bucura de o apreciere buna (sau rea). 2) Activitate editoriala. 3) Corp al ziaristilor. [G.-D. presei] /<fr. presse

BIROU, birouri, s. n. 1. Masa de scris (cu sertare si compartimente pentru hartii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau incapere in care lucreaza o persoana sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fara a cunoaste realitatile, birocratic. 3. Organul executiv si conducatorul activitatii curente a unei organizatii de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizatii de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politica si organizatorica a partidului intre doua adunari plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituita ca sa-i organizeze lucrarile si sa asigure buna lor desfasurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ Compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) Gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.

LICITATIE, licitatii, s. f. Vanzare a unui bun facuta in public, dupa reguli speciale, avand drept rezultat atribuirea obiectului de vanzare persoanei care a oferit pretul cel mai mare; mezat. [Var.: licitatiune s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

DEOCHEAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A DEOCHEA si A SE DEOCHEA. 2) fig. (despre persoane) Care are o reputatie proasta; compromis. 3) fig. (despre glume, vorbe) Care depaseste limitele bunei-cuviinte; indecent. [Sil. de-o-cheat] /v. a deochea

EXTRAVAGANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care depaseste limitele bunului simt; iesit din comun; neobisnuit; excentric. Idei ~te. Imbracaminte ~ta. 3) si substantival (despre persoane) Care socheaza prin felul sau de a fi; bizar; ciudat; neobisnuit. /<fr. extravagant

A SE PREZENTA ma prezint intranz. 1) (despre persoane) A aparea in propria persoana (in fata unei autoritati); a-si face aparitia personal (undeva); a se infatisa; a comparea. 2) A aparea sub un anumit aspect, intr-o forma concreta (ca alt obiect sau persoana); a se infatisa. ◊ ~ bine (sau rau) a produce (la prima vedere) o impresie buna (sau rea). /<fr. presenter, lat. praesentare

CESIUNE, cesiuni, s. f. Transmitere de catre o persoana altei persoane a unui drept de creanta cu titlu oneros in temeiul unui contract. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. cession, lat. cessio, -onis.

CUMSECADE adj. invar. 1) (despre persoane) Care este de treaba; de isprava. 2) rar (despre obiecte) Care are calitati corespunzatoare destinatiei; bun. /cum + se + cade

JERTFA ~e f. 1) (in unele ritualuri religioase) Dar oferit unei divinitati; ofranda; prinos. 2) Renuntare de buna voie la ceva scump in folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop; sacrificiu. 3) fig. persoana care sufera din cauza unor circumstante sau factori neprielnici; victima. 4) persoana omorata sau ranita; victima. ◊ A cadea ~ a fi sacrificat; a muri. [G.-D. jertfei; Sil. jert-fa] /<sl. zrutva

SAGALNIC sagalnica (sagalnici, sagalnice) 1) (despre persoane) Care este predispus spre saga; inclinat sa glumeasca. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota buna dispozitie. /saga + suf. ~alnic

CESIONAR, -A, cesionari, -e, s. m. si f. persoana careia i se face o cesiune, careia i se transfera de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Fr. cessionnaire.

CESIONAR, -A, cesionari, -e, s. m. si f. persoana care beneficiaza de un contract de cesiune, careia i se transfera de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

COLEGIALITATE s. f. 1. Atitudine, sentimente de (bun) coleg; camaraderesc. 2. Principiu potrivit caruia conducerea unor organe sau organizatii este exercitata de mai multe persoane, care iau impreuna hotarari prin votul majoritatii. [Pr.: -gi-a-] – Colegial + suf. -itate (dupa germ. Kollegialitat).

BONITATE f. 1) Capacitate de plata si de credit a unei persoane sau institutii; solvabilitate. 2) Capacitate a unei ape, a unui teren etc. de a da productie buna prin exploatare. /<germ. Bonitat

INDULGENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care iarta cu usurinta greselile cuiva; ingaduitor; iertator; tolerant. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste buna intelegere; ingaduitor; bland; blajin. Atitudine ~ta. /<fr. indulgent, lat. indulgens, ~ntis

CESIUNE s.f. Contract prin care creditorul transmite unei persoane, contra unei sume de bani, drepturile pe care le are fata de datornicul sau. ♦ (Concr.) bun cesionat. [Pron. -si-u-. / cf. fr. cession, it. cessione, lat. cessio].

BOTOS ~oasa (~osi, ~oase) depr. 1) (despre persoane) Care are gura mare (ca un bot). 2) Care isi manifesta nemultumirea, bosumflandu-se. 3) fig. Care nesocoteste buna cuviinta, amestecandu-se in treburile altora. /bot + suf. ~os

COMUN ~a (~i, ~e) 1) Care apartine mai multor persoane. Casa ~a. Pamant ~. 2) Care se face impreuna; realizat de mai multe persoane; colectiv. Munca ~a. Opera ~a. Actiune ~a. 3) Care apartine tuturor; aflat in posesiunea tuturor; obstesc; colectiv. bun ~. Interes ~. Vointa ~a. Drept ~. 4) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; obisnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metoda ~a. Figura ~a. Stil ~. Maniera ~a. ◊ In ~ impreuna. A iesi din ~ a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communis

FATA fete f. 1) persoana de s*x feminin de la nastere pana la casatorie; duduie; domnisoara. ◊ ~ mare a) fecioara; b) fata buna de maritat. ~ batrana (sau trecuta, statuta) fata ramasa nemaritata. ~ in casa fata tanara angajata in trecut pentru treburi gospodaresti. Parul-fetei planta de padure, ce creste prin crapaturile stancilor. Rusinea-fetei planta cu tulpina paroasa, cu flori albe sau trandafirii, dispune in umbela, in centrul careia se afla cate o floricica de culoare rosie-inchisa. Fata-cu-cobilita denumire populara a constelatiei Orion. 2) pop. Tanara casta. 3) persoana de s*x feminin privita in raport cu parintii sai; fiica. ◊ Fata mamei se spune despre o fata alintata. [G.-D. fetei] /<lat. feta

SIMPLU ~a (~i, ~e) 1) (in opozitie cu compus) Care este omogen prin compozitia sa. Substante ~e. ◊ Floare ~a floare cu un singur rand de petale si de stamine. 2) (in opozitie cu complicat) Care poate fi inteles de oricine; necomplicat; elementar. Problema ~a. 3) si adverbial Care este lipsit de artificii sau rafinament; natural; neafectat. ◊ ~ ca buna ziua foarte simplu. 4) (in opozitie cu dublu) Care consta dintr-o singura parte. Usa ~a. 5) (despre persoane) Care nu se evidentiaza din altii; de rand. Muncitor ~. 6) Care este inferior ca pret sau calitate. Incaltaminte ~a. [Sil. sim-plu] /<fr. simple

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

CESIUNE, cesiuni, s. f. Contract prin care creditorul transmite unei persoane, contra unei sume de bani, drepturile pe care le are fata de datornicul sau. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. [Pr.: -si-u-] – Fr. cession (lat. lit. cessio, -onis).

conditiune f. (lat. condicio, -onis [d. con-, impreuna, si dicere, a zice], citit gresit conditio in evu mediu; fr. condition. Corect ar fi condiciune). Natura, stare, calitate a unei persoane sau a unui lucru. Treapta sociala inalta: un om de conditiune. Mod, situatiune: a trai in bune conditiuni. Obligatiune: admit, dar cu conditiunea de a contribui si tu (sau cu conditiune [!] sa contribui si tu). Lucru necesar: respiratiunea e una din conditiunile vietii. – Si -itie.

STRAbun¹ ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care apartine generatiilor precedente; privitor la generatiile precedente; din vremuri foarte indepartate; stramosesc; stravechi. Glie ~a. /stra- + bun

FIDEICOMIS s.n. Dispozitie testamentara prin care testatorul dispune ca mostenitorul sau legatarul sau sa remita unei terte persoane o parte din averea pe care i-o lasa. [Pron. -dei-. / cf. fr. fideicommis, lat. fideicommissum < fidei – bunei-credinte, commissum – lucru incredintat].

MORALITATE s. f. Insusirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivitati din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduita, moravuri in conformitate cu principiile morale; cinste, buna purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralite.

REVERSIBIL ~a (~i, ~e) 1) Care poate reveni la starea initiala; in stare sa revina la loc. 2) jur. (despre un bun) Care se intoarce in posesia fostului proprietar. 3) (despre rente, pensii etc.) Care la moartea titularului poate trece asupra altei persoane. 4) (despre unele procese fizice, chimice etc.) Care se poate produce succesiv in sensuri diferite. 5) tehn. Care poate actiona in doua sensuri opuse. Plug ~. /<fr. reversible

PATRIMONIU s. n. 1. totalitatea drepturilor si a obligatiilor evaluabile in bani si a bunurilor materiale la care se refera acestea, care apartin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri mostenite prin lege de la parinti. ◊ totalitatea bunurilor care apartin unei colectivitati, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care apartin unui popor sau omenirii intregi. (< lat. patrimonium, fr. patrimoine, it. patrimonio)

POLITETE, (2) politeti, s. f. 1. Atitudine, comportare conforma cu buna-cuviinta, amabila, politicoasa; amabilitate. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politete = pronume care se foloseste in vorbirea cu sau despre o persoana careia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect. ◊ Loc. adj. De politete = a) care exprima politete; b) politicos, amabil; protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politete = fiind obligat de anumite cerinte (formale) de conduita, de eticheta. ♦ Ansamblu de reguli de comportament in spiritul bunei-cuviinte, al amabilitatii si al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprima politetea (1) (exagerata a) cuiva fata de cineva. [Pl. si: (2) politeturi. – Var.: politeta s. f.] – Din fr. politesse.

JUDICIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care poseda calitatea de a judeca adanc si drept; cu judecata sanatoasa. 2) (despre idei, concluzii, pareri) Care rezulta dintr-o buna judecata; bine gandit; chibzuit. [Sil. -ci-os] /<fr. judicieux

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea tarii membrilor unei familii domnitoare. 2. bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage.

NEAGA f. pop. (mai ales urmat de -rea) persoana indaratnica si nesuferita. ◊ A o tine ca ~a-rea a sustine mereu unul si acelasi lucru; a o tine una si buna. A sedea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla in permanenta langa cineva si a-l plictisi mereu. A se tine ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmari pe cineva mereu. /Orig. nec.

BAIAT, baieti, s. m. 1. Copil de s*x barbatesc. ◊ (Reg.; la pl.) Copii (indiferent de s*x). 2. persoana de s*x barbatesc iesita nu de mult din varsta copilariei; p. ext. adolescent, flacau. ◊ (Cu nuanta afectiva, despre barbati mai in varsta) bun baiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. (Rar) Servitor, sluga. Baiat la vite. ◊ Baiat de pravalie = adolescent care invata negotul, lucrand intr-un magazin; p. ext. vanzator comercial. [Var.: (reg.) baiet s. m.] – Et. nec.

CONDUCATOR, -OARE adj. Care conduce, de conducere. ◊ (Corp) bun (sau rau) conducator de electricitate (sau de caldura) = (Corp) prin care strabate usor (sau greu) electricitatea (sau caldura). // s.m. si f. persoana, organ care este la conducere; sef politic si ideologic al unui partid, al unei miscari publice etc.; persoana care conduce o institutie, o intreprindere, un (auto)vehicul etc. [< conduce + -(a)tor].

SECHESTRU s. n. 1. masura de asigurare ordonata de organele judiciare sau financiare, constand in aplicarea de sigiliu sau dare in pastrare unei terte persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ masura exceptionala de administrare fortata sau de supraveghere adoptata de un stat beligerant fata de un bun al inamicului in vederea conservarii acestuia. ◊ retinere a unei nave de catre un stat, cu privire la care exista un litigiu, pana la solutionarea acestuia. 2. fragment osos ramas in tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. ◊ tesut necrozat. (< fr. sequestre, lat. sequestrum)

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.

RADIOAMATOR, radioamatori, s. m. persoana care, ca amator, stabileste legaturi intre o statie de radio² proprie si o statie de radio² straina, cu scopul de a comunica in bune conditii cu aceasta, de la o distanta cat mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur.

STARE stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta

RECUNOASTE vb. III. tr. 1. A identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai inainte. ♦ A considera si a arata ca (un guvern, un stat) este indreptatit sa-si exercite puterea, sa existe. 2. A admite ca bun, ca adevarat; a marturisi. 3. A cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 4. A se arata recunoscator. [P.i. recunosc. / < re- + cunoaste, dupa fr. reconnaitre].

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

SUCCESIUNE, succesiuni, s. f. 1. Mod in care se succeda (1) fiinte, obiecte etc.; (concr.) sir de persoane, de lucruri, de fapte care se succeda intr-o anumita ordine; serie, rand, insiruire. 2. Faptul de a prelua functia sau bunurile cuiva prin mostenire; (concr.) functie sau bun mostenit de cineva; mostenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) incepe formalitatile pentru atribuirea unei mosteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.

COLAC, colaci, s. m. 1. Un fel de paine, de obicei in forma de inel, impletita din mai multe suluri de coca. ◊ Colaci domnesti = daruri obligatorii trimise domniei de orasele din Tara Romaneasca si din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se aseza, a se culca cu corpul incolacit. Colac peste pupaza = se zice cand la un necaz sau la o nenorocire se adauga un alt necaz sau o alta nenorocire. A umbla dupa (sau a astepta) colaci calzi = a umbla dupa (sau a astepta) lucruri bune, placute si venite de-a gata. A astepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire buna. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de forma inelara. ◊ Colac de salvare = inel de pluta sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul caruia o persoana (naufragiata) se poate mentine deasupra apei; centura de salvare. ♦ Imprejmuire de piatra sau de lemn in jurul unei fantani; ghizd. 3. Rotocol de fum (de tigara). – Din sl. kolacĩ.

CONDUCATOR, -OARE, conducatori, -oare, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care conduce, de conducere. 2. (Despre corpuri, in sintagma) bun (sau rau) conducator de caldura (sau de electricitate) = care are insusirea de a transmite (sau de a nu transmite) caldura (sau electricitatea). II. S. m. si f. persoana sau organ care conduce un partid, o organizatie, o institutie sau o intreprindere. – Conduce + suf. -ator.

DISPOZITIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte intr-o anumita ordine. 2) Precept obligatoriu (continut intr-un act normativ), emis de o persoana oficiala sau de o instanta. ◊ La ~ la indemana. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a astepta ordinele cuiva, fiind gata sa le indeplineasca. 3) Stare sufleteasca (buna sau rea). [Art. dispozitia; G.-D. dispozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis

NOBIL, -A I. adj. 1. cinstit, generos, marinimos; ales; bun, curajos. ♦ metal ~ = metal pretios; gaz ~ = fiecare dintre gazele inerte, incolore si inodore, care se gasesc in cantitati mici in atmosfera. 2. distins, gratios, elegant. II. s. m. f. persoana care face parte din nobilime. (< lat. nobilis, germ. nobil, it. nobile, fr. noble)

BRANZA, (2) branzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obtinut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanti sintetici. Frate, frate, dar branza-i pe bani (= in afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Expr. Branza buna in burduf de caine, se spune despre un om plin de calitati, care insa nu le foloseste in scopuri bune. A nu face nici o branza = a nu face, a nu ispravi nimic; a nu fi bun de nimic. (Duca-se, du-te etc.) opt cu a branzei sau opt (si) cu a branzei noua, se zice cand scapi (sau doresti sa scapi) de o persoana suparatoare. 2. (La pl.) Diferite feluri de branza (1).

RECUNOASTE, recunosc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai inainte. ♦ A deosebi ceva dupa anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-si descoperi in altul trasaturile caracteristice, a se regasi in altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a marturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara ca accepta sau a admite tacit o anumita situatie nou creata in relatiile internationale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul si pozitiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 4. A se arata recunoscator fata de cineva sau de ceva. – Re¹- + cunoaste (dupa fr. reconnaitre).

RAMAS¹ ~uri n. 1) v. A RAMANE. ◊ ~ bun (sau bun ~) formula de salut adresata de cel care pleaca. A-si lua ~ bun a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire pe cei care raman. De ajuns si de ~ din belsug; (foarte) mult. 2) reg. Intelegere intre persoane care sustin lucruri contrare si care se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; ramasag; pariu; prinsoare. /v. a ramane

ACHITA, achit, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotarare judecatoreasca ca persoana trimisa in judecata penala este nevinovata. 2. Tranz. si refl. A(-si) plati, a(-si) indeplini o obligatie materiala sau morala. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfarsit o obligatie. 3. Tranz. (Arg.) A omori, a ucide. – Din fr. acquitter.

BRANZA, (2) branzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obtinut prin coagularea si prelucrarea laptelui. ◊ Expr. (Fam.) A nu fi nici o branza (de cineva) = a nu fi bun de nimic. (Fam.) A nu face nici o branza = a nu realiza nimic; a nu fi bun de nimic. (Pop.) (Duca-se sau du-te etc.) opt cu-a branzei sau opt (si) cu-a branzei noua, se zice cand scapi (sau doresti sa scapi) de o persoana suparatoare. 2. (La pl.) Diferite sortimente de branza (1), de cascaval etc. – Et. nec.

POFTIM interj. Formula de politete care se foloseste: a) pentru a da ceva cuiva; ia, na, tine; b) pentru a invita o persoana sa vina sau sa se aseze undeva; pentru a indemna la actiune; c) (adesea precedat de exclamatia „ei”) pentru a exprima indignare, ciuda, repros, nemultumire, necaz, revolta etc.; asta-i buna, na, uite. – Din pofti.

DEMON ~i m. 1) (in credinte politeiste din antichitate) Fiinta divina (buna sau rea); spirit; duh. 2) (in crestinism) Fiinta imaginara considerata ca simbol al raului si ca dusman al lui Dumnezeu si al omenirii; diavol: satana. 3) fig. Fiinta cu apucaturi rele; satana. 4) pop. persoana (mai ales copil) vioaie si sprintena. 5) (in creatiile romanticilor) Personificare a razvratirii si a eroismului. /<ngr. demonas

cel, cea pron. si art., pl. cei, cele; cela, ceia, pl. ceia, celea (d. acel). Est. Arata persoana sau lucru departat, in opoz. cu acesta: omu cel(cela sau acela) care trece, cel (sau acel) om care trece, omu cela (omu acela e numai in limba scrisa), omu cel bun (sau omu bun), cel intelept (sau inteleptu), Stefan cel Mare (sau Stefan Marele, ca Mihai Viteazu ild. Mihai cel Viteaz). In unire cu ce, se zice ceia ce (fals scris cea ce): porcu aduna coceni, ceia ce arata ca vine iarna. V. al.

PUR² ~a (~i, ~e) 1) (despre corpuri, substante etc.) Care are o compozitie omogena; fara impuritati; curat; veritabil. 2) Care este lipsit de defecte fizice sau materiale; fara defecte fizice; fara pete; nepatat; imaculat. 3) fig. (despre persoane) Care este cinstit si neprihanit; cast. 4) Care corespunde realitatii obiective; veritabil; autentic; adevarat; *~ si simplu a) iaca asa; uite asa; b) nimic altceva decat. 5) (despre sunete, voci etc.) Care are o sonoritate buna; caracterizat prin sonoritate de cristal; limpede; clar; cristalin. /<lat. purus, fr. pur

LICENTA, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.

audienta f., pl. e (lat. audientia; fr. audience). Primirea persoanelor care vor sa-ti vorbeasca: ministru acorda audienta azi; a obtinea [!] o audienta. Sedinta in care judecatorii intreaba partile, asculta apararea si judeca. (Audientele-s publice, dar daca dezbaterile pot fi vatamatoare ordinii publice ori bunelor obiceiuri, judecatorii le pot face secrete. In ori-ce caz, sententa [!] se da publicamente).

TRAI s. n. 1. Viata, existenta. ◊ Mod de trai = ansamblul conditiilor materiale si spirituale specifice vietii unei persoane, unui grup social, unei societati. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trai din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea indura ceva. 2. Viata buna, fericita si imbelsugata; desfatare, petrecere. 3. Convietuire. – Din trai (derivat regresiv).

CANDIDAT, -A s.m. si f. 1. persoana care candideaza (sau care este propusa) pentru a fi aleasa intr-un for de conducere. ♦ persoana care se prezinta la un examen pentru a ocupa un post etc. ◊ Candidat in stiinte = titlu acordat in anumite tari la terminarea aspiranturii, dupa trecerea examenelor reglementare si sustinerea unei disertatii de specialitate. 2. (Silv.) Arbore de buna calitate care ramane in arboret dupa aplicarea masurilor de curatire. [< fr. candidat, cf. germ. Kandidat < lat. candidatus – imbracat in toga „candida”, alba, rus. kandidat].

TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. ◊ Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. Tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Tiganesc. – Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan.

LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

A DISPUNE dispun 1. tranz. 1) (solutii, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotari. 2) A cere in mod autoritar si oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, fiinte) A aseza intr-o anumita ordine; a aranja; a orandui; a randui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi dupa bunul plac. 2) A repurta o victorie intr-o competitie sportiva; a invinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere

JUDECATA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata

GOSPODARIE, gospodarii, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, indeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa¹. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (inrudite) care o locuiesc, traind in comun; persoanele (inrudite) care locuiesc impreuna, avand buget comun si valorificand in comun bunurile dobandite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (Iesit din uz) Unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.

VANZATOR, -OARE, vanzatori, -oare, s. m. si f. 1. persoana fizica sau juridica care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. persoana care este angajata intr-un magazin pentru a efectua vanzarea marfurilor si pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vanzator de piei de closca = negustor fara marfa si fara capital. ♦ (Adjectival) Care este de vanzare, destinat vanzarii, de vandut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vanzator = a pune in vanzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Tradator, inselator. – Vinde + suf. -ator.

POFTIM interj. 1) (se foloseste pentru a invita o persoana sa intre, sa se aseze sau pentru a i se inmana ceva). 2) (se foloseste cand cineva, nedeslusind cele spuse, cere sa i se repete inca o data). 3) (fiind precedat de interjectia ei, exprima indignare, ciuda, protest) Iaca na; (ei) uite; na-ti-o buna. /v. a pofti

A STRICA stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face sa se strice. 2) A preface din bun in rau. Grindina ~t via. 3) A face in mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (actiuni, stari de lucruri etc.) A face sa nu-si continuie desfasurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fara folos; a irosi. ~ mancarea cu cineva. 6) fig. (intelegeri, relatii intre diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legaturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeala. 2. intranz. A face rau; a fi nefolositor. Fumatul strica. ◊ Nu strica (sau n-ar ~) nu-i rau (sau n-ar fi rau). /<lat. extricare

ASPIRANT, -A s.m. si f. 1. persoana care tinde, care nazuieste la ceva. ♦ persoana care studia pentru a obtine titlul de „candidat in stiinte”. ♦ Primul grad de ofiter in marina militara. ♦ (In unele tari) Tanar ambarcat supranumerar pe o nava civila in vederea efectuarii practicii pentru obtinerea gradului de ofiter stagiar; elev-ofiter. 2. Arbore de cea mai buna calitate, selectionat dintre candidatii (2) unui arboret. [Cf. fr. aspirant, it. aspirante, rus. aspirant].

DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politete si de adresare, izolat sau inaintea numelui) persoana de s*x masculin; barbat, mai ales de la oras. 2) (in epoca feudala, in tarile romane; folosit si ca titlu pe langa un nume) Conducator absolut al tarii; domnitor; voda; voievod. 3) Forta supranaturala, considerata creatoare si carmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg; divinitate. ◊ A lasa pe cineva in plata ~ului a lasa pe cineva sa procedeze dupa bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

MUTATIE, mutatii, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; indeplinire a formelor legale in legatura cu mutarea dintr-o locuinta sau dintr-o localitate in alta; viza de mutare. ♦ Inregistrare a unei schimbari intervenite in statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau in situatia militara a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicala). ♦ Spec. (Biol.) Aparitie brusca a unui caracter genetic nou, care reflecta o modificare ereditara corespunzatoare a materialului ereditar. ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematica a unei serii de sunete in altele. ◊ Mutatie consonantica (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane oclusive in limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate in alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio.

A SE INDREPTA ma indrept intranz. 1) (despre persoane) A reveni la starea normala (dupa o boala); a deveni sanatos; a se vindeca; a se lecui; a se insanatosi. 2) (despre timp) A se schimba in bine. 3) A lua directia; a o apuca; a face. ~ spre padure. 4) A recapata forma sau pozitia initiala; a se dezdoi; a se descovoia. Tulpina florii s-a ~t. 5) A deveni mai bun; a reveni la calitatea de mai inainte; a se ameliora; a se imbunatati. Copilul si-a ~t purtarea. /in + drept

PUI¹ ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

acel, acea pron demonstrativ, pl. acei, acele (lat. eccu-ille). Arata persoana ori lucru departat, in opoz. cu accest [!]: acel om, acea femeie; omu acela, femeia aceia; acei oameni, acele femei, oamenii aceia, femeile acelea. O bataie ca aceia (Fam.), o bataie teapana (ca aceia pe care o stiti.) Un betiv ca acela, un mare betiv. Eu nu-s de aceia, de acelea, is om onest ori bun (nu din acei oameni ori din acele femei cu nume rau). De aceia, pentru aceia, din acest motiv, de asta. Dupa aceia (nord), dupa asta, pe urma, apoi. Tot acela, acelasi. V. si cel.

RAU² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu

ORDIN s. n. 1. dispozitie obligatorie, data de o autoritate sau persoana oficiala; porunca; comanda. 2. comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli de organizare si de activitate; cin, tagma. ◊ comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ◊ societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. decoratie superioara medaliei. 4. dispozitie de plata (a unei sume). 5. (biol.) grup intre clasa si familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al radacinii unei ecuatii algebrice) = numar natural care arata de cate ori apare o radacina (solutie) intr-o ecuatie algebrica. 7. sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai buna calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

NEbun¹ ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care are tulburari psihice grave; care si-a iesit din minti; alienat mintal; dement. ◊ ~ de cap se spune despre cineva care sufera de o boala mintala. Casa de ~i spital de boli psihice. Esti ~? se spune pentru a-si exprima dezacordul in legatura cu actiunile, afirmatiile sau cu intentiile cuiva. A fi ca ~ a-si pierde cumpatul (in urma unei emotii). A fi (sau a umbla) ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a-i placea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fa ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ti face de cap!; astampara-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinta in actiuni; nesocotit; nesabuit. Gand ~. 3) si adverbial Care vadeste o putere de nestavilit; deosebit de tare. Vantul bate ~. /ne- + bun