RECIPIENDÁR, -Ă, recipiendari, s. m. și f. (Înv.) Persoană care urma să fie primită (în mod solemn) într-o societate constituită: p. ext. persoană desemnată pentru un titlu, o funcție etc. [Pr.: -pi-en-] – Din fr. récipiendaire.

ACCÉPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

SUBSTITÚȚIE s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice, care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație. ♦ (Chim.) Înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ♦ (Lingv.) Înlocuire a unui sunet prin altul. ♦ Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. [Gen. -iei, var. substituțiune s.f. / cf. fr. substitution, lat. substitutio].

SUBSTITÚȚIE s. f. substituire. ♦ metoda ĩ = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație. ◊ (chim.) înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr- o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ◊ (lingv.) înlocuire a unui sunet prin altul. ◊ dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. (< fr. substitution, lat. substitutio)

COMISÁR (‹ fr., rus.) s. m. 1. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuternicire speciale; mandatar. ◊ Înalt c. = reprezentant diplomatic permanent care reprezintă un stat al Commonwealth-ului în oricare alt stat al acestuia (cu excepția Marii Britanii) sau care reprezintă Marea Britanie într-un stat membru al Commonwealth-ului. V. și guvernator general. ◊ C. poporului = (în U.R.S.S., între 1917 și 1946) membru al guvernului Uniunii Sovietice. ♦ (EC.) persoană desemnată de acționarii unei societăți pe acțiuni pentru controlul conturilor societății. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Ofițer de poliție, șef al unui comisariat.

OBSERVATÓR, -OÁRE adj. 1. Care observă, scrutează. ♦ Perspicace, pătrunzător. 2. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli etc. săvârșite. // s.m. și f. Cel care are misiunea să observe ceva, să urmărească ceva. ♦ persoană oficială desemnată de un stat sau de o organizație pentru a asista la lucrările unei conferințe sau ale unor organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. ♦ Militar care execută o misiune de observare (2). [Cf. fr. observateur, lat. observator].

OBSERVATÓR², -OÁRE I. adj. 1. care observă, scrutează. ◊ cu spirit de observație, perspicace, pătrunzător. 2. prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli săvârșite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmări, a studia științific un fenomen. 2. cel care asistă la un eveniment fără a participa. III. s. m.. 1. persoană oficială desemnată de stat, de o organizație, pentru a asista la lucrările unei conferințe, organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. 2. militar care execută o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)

ARBÍTRU s.m. 1. persoană aleasă sau desemnată pentru a judeca un diferend, un litigiu. 2. persoană care arbitrează o competiție sportivă. / < fr. arbitre, cf. lat. arbiter].

ARBÍTRU, arbitri, s. m. persoană aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. ♦ persoană însărcinată să supravegheze și să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Fr. arbitre.

ALÉS¹ ~și m. 1) persoană care a fost desemnată prin vot. ~șii poporului. 2) persoană preferată. ~sul inimii. /v. a alege

DALAI LÁMA (< mongol ta-le „ocean de înțelepciune“; tibetan bla-ma „superior religios“), titlu conferit conducătorului spiritual al ordinului monahal budist tibetan Gelugpa (Pălăria Galbenă) de către Altan Han în 1578, cu ocazia convertirii sale și a supușilor săi la budism. În mai puțin de 49 de zile de la moartea unui D.L. trebuie desemnat un succesor, în persoana unui băiat născut în perioada acestui interval; în timpul minoratului lui D.L. autoritatea este exercitată de un regent. Titlul este purtat de toți conducătorii acestui ordin monahal. Din sec. 17, D.L. devine și șeful politic al statului tibetan. Titlul este acordat persoanelor considerate a fi reîncarnări ale lui Avalokiteșvara Bodhisattva. Ultimul D.L., al 14-lea, Tenzin Gyatso (n. 1935), instalat la Lhasa în 1940, trăiește în exil în India, din 1959, în urma unei revolte a tibetanilor condusă de el; a primit Premiul Nobel pentru pace (1989).

ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. persoană, organizație instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.

DELEGÁȚIE, delegații, s. f. 1. Misiune sau însărcinare de-a se prezenta sau de a acționa în numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. – Din fr. délégation, lat. delegatio.

DELEGÁȚIE s.f. 1. Misiune sau însărcinare dată cuiva de a acționa într-un anumit fel în numele celui care i-a încredințat-o. 2. Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 3. Grup de persoane care au de îndeplinit (sau sunt însărcinate cu) o misiune specială. [Gen. -iei, var. delegațiune s.f. / cf. fr. délégation, lat. delegatio].

DELEGÁȚIE s. f. 1. împuternicire de a acționa într-un anumit fel în numele cuiva. 2. act prin care cineva este desemnat ca delegat. 3. grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. (< fr. délégation, lat. delegatio)

ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat în trecut de fiul țarului desemnat de a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [Acc. și țárevici] – Din rus. țarevici, fr. tsarévitch.

sorțáș, sorțáși, s.m. (înv. și pop.) 1. persoană care a ieșit la sorți. 2. tânăr care era desemnat prin sorți să presteze serviciul militar; sorțar.

ALÉS², -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar. ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (art.) persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege.