VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

PIVOTA, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre doua corpuri in contact; la pers. 3) A se roti in jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor doua corpuri in punctul de contact. ♦ Fig. (Despre actiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfasura in jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o miscare de rotatie in jurul unui militar, al unei formatii etc. ♦ A-si rasuci (brusc) corpul; (Sport) a se rasuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

vertical ~a (~i, ~e) Care este orientat direct in sus; perpendicular pe un plan orizontal. Linie ~a. /<fr. vertical

ASTIGMATISM s. n. Aberatie a unui sistem optic, care formeaza o imagine intinsa pentru un obiect. ♦ Defect al lentilelor sau al corneei si cristalinului ochiului omenesc, care consta intr-o abatere de la forma sferica, ele avand razele de curbura diferite in doua plane perpendiculare, ceea ce duce la deformarea imaginilor. – Din fr. astigmatisme.

ECUATOR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafata Pamantului, rezultat din intersectia cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, impartindu-l in doua emisfere si reprezentand cercul de referinta al latitudinii terestre; p. ext. zona care se intinde pana la cateva grade latitudine nordica si sudica de acest cerc; zona ecuatoriala. 2. Cercul mare al unei sfere, obtinut prin intersectia acesteia cu un plan perpendicular pe o axa a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei ceresti, situat intr-un plan perpendicular pe linia polilor Pamantului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. equateur, lat. aequator.

FULARE, fulari, s. f. Actiunea de a fula; miscare pendulara fata de un plan perpendicular pe axa de rotatie a unui corp rotitor; bataie frontala. – V. fula.

NORMAL, -A, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ◊ plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa intr-un punct al unei curbe. Linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, in punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, in plan sau in spatiu, in punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea intalnita cel mai des.3. (Inv.; in sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

OCTANT, octante, s. n. 1. Instrument de navigatie maritima si aeriana sau care serveste la masurarea inaltimii astrilor, a distantelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferinta unui cerc sau dintr-o suprafata circulara. ♦ Fiecare dintre cele opt portiuni din suprafata unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersecteaza in centrul corpului. – Din fr. octant.

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana, guvern etc. care mijloceste o intelegere intre doua parti (adverse), care face un act de mediatie; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigura transmiterea influxului nervos. 3. S. f. perpendiculara dusa pe mijlocul unui segment de dreapta; locul geometric al punctelor situate intr-un plan, egal departate de capetele unui segment de dreapta. ♦ (Adjectival) plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

TRANSVERSAL, -A, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are directia perpendiculara pe lungimea unui corp, a unei suprafete; care taie ceva de-a curmezisul, care trece crucis peste ceva. ♦ Sectiune transversala = suprafata obtinuta prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreapta care intersecteaza laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figura data. 3. S. f. Galerie orizontala in interiorul unei mine, care trece prin roci sterile, de-a curmezisul directiei stratului. – Din fr. transversal.

DEGAJARE, degajari, s. f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspandire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate in miscari, in comportare; nonsalanta. 2. Operatie de indepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. in vederea unei operatii ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care il formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau in interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.

OCTANT² ~e n. 1) A opta parte dintr-un cerc; arc de 45 de grade. 2) Fiecare dintre cele opt unghiuri de 45 de grade ale unei sfere, impartite de trei planuri perpendiculare unul pe altul. /<fr. octant

PARABOLOID ~zi m. geom. Suprafata formata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza in asa fel, incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful descrie o alta parabola situata intr-un plan perpendicular. /<fr. paraboloide

PARGHIE ~i f. 1) Bara mobila care se poate roti in jurul unei axe imobile sub actiunea fortelor situate intr-un plan perpendicular pe axa de rotatie. 2) Par sau drug care, avand un punct de reazem, serveste la ridicarea unei greutati. 3) Forta care stimuleaza o activitate. Reforma economica radicala este principala ~ a restructurarii. [G.-D. parghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.

TRANSVERSAL ~a (~i, ~e) Care traverseaza sau taie ceva de-a curmezisul. ◊ Sectiune ~a suprafata care se obtine prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea (sau pe inaltimea) lui. [Sil. trans-ver-] /<fr. transversal

AplanETISM s.n. Proprietate a unui sistem optic de a da o imagine plana, perpendiculara pe axa sa, pentru un obiect de asemenea plan, perpendicular pe aceasta axa. [< fr. aplanetisme].

ORIZONT s.n. 1. Linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei Pamantului cu bolta cereasca. ◊ Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe raza observatorului si care trece prin centrul Pamantului. 2. (Fig.) Intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, alcatuit in general din aceeasi roca. ♦ Totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 4. Fundal (in teatru, in pictura etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].

PARABOLOID s.m. Suprafata rezultata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza astfel incat planul ei sa fie mereu paralel cu el insusi, iar varful sa ramana mereu pe alta parabola situata intr-un plan perpendicular. [Pron. -lo-id. / < fr. paraboloide, cf. gr. parabole – parabola, eidos – forma].

AplanETISM s. n. proprietate a unui sistem optic de a da o imagine plana, perpendiculara pe axa sa, pentru un obiect de asemenea plan, perpendicular pe aceasta axa. (< fr. aplanetisme)

MEDIATOR, -OARE I. adj. (despre planuri) perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. II. s. f. perpendiculara pe mijlocul unui segment de dreapta. III. s. m. 1. factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. 2. substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. IV. s. m. f. persoana, guvern, stat care face o mediatie; mijlocitor, intermediar. (< lat. mediator)

ORIZONT s. n. 1. linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei terestre cu bolta cereasca. ◊ cerc din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe directia verticala dusa prin centrul Pamantului sau prin locul de observatie. 2. (fig.) intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp dupa care se face previziunea evolutiei fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, prin compozitia petrografica si prin resturile de organisme pe care le contine. ◊ totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 5. arie de raspandire a trasaturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizatie. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizatie suprapuse in imprejurari diferite. 6. fundal (in teatru, in pictura etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observatiilor cu sextantul, care permite masurarea inaltimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)

SOLENOID s. m. bobina cilindrica cu spirale in forma de cercuri dispuse in plane perpendiculare fata de axa de simetrie, infasurate dupa o elice cu pasul constant si strabatute de un curent electric care creeaza in jurul lor un camp magnetic uniform. (< fr. solenoide)

ORTOEDRIC, -A, ortoedrici, -ce, adj. (Despre cristale) Care are planurile coordonate perpendiculare intre ele, care are fetele intersectate in unghi drept. – Din fr. orthoedrique.

ECUATORIAL, -A, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zona ecuatoriala = zona de circa zece grade care se intinde de o parte si de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cereasca in raport cu ecuatorul ceresc. 2. S. n. Luneta astronomica cu un mecanism care ii permite sa se roteasca in jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc, in scopul urmaririi unui astru. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. equatorial.

BINORMALA s.f. (Mat.) Dreapta care trece printr-un punct al unei curbe si este perpendiculara pe planul oscilator al acesteia in punctul dat. [< fr. binormale].

ECUATOR s.n. 1. Cerc imaginar al carui plan este perpendicular pe axa polilor terestri si ale carui puncte sunt egal departate de acestia. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei ceresti in al carui plan se afla ecuatorul pamantesc. 2. Cercul mare rezultat din intersectarea planului ecuatorului terestru cu sfera cereasca. [Pron. -cu-a-, scris si equator, pl. (rar) -oare, var. ecvator s.n. / < fr. equateur, it. equatore, cf. lat. aequare – a face sa fie egal].

OCTANT s.n. 1. Instrument folosit in navigatia maritima si aeriana pentru observarea inaltimii astrilor si pentru masurarea distantelor lor unghiulare. 2. A opta parte a cercului; arc de 45 de grade. ♦ Fiecare dintre cele opt regiuni in care trei plane concurente, perpendiculare doua cate doua, impart spatiul. [< fr. octant, cf. lat. octans].

ORTOEDRIC, -A adj. (Despre cristale) Care are planurile coordonate perpendiculare intre ele. [Pron. -to-e-. / < fr. orthoedrique].

BINORMALA s. f. (mat.) dreapta care trece printr-un punct al unei curbe, perpendiculara pe planul oscilator al acesteia in punctul dat. (< fr. binormale)

ECLIPTIC, -A I. adj. referitor la ecliptica. ♦ coordonate e = latitudinea si longitudinea astrilor pe sfera cereasca. II. s. f. orbita descrisa de Soare in miscarea lui aparenta anuala pe bolta cereasca. ♦ axa cii = diametru al sferei ceresti perpendicular pe planul eclipticii. (< fr. ecliptique)

ECUATOR s. n. 1. cerc mare, imaginar, pe suprafata Pamantului, al carui plan este perpendicular pe axa polilor si ale carui puncte sunt egal departate de acestia. ♦ ~ ceresc = cercul mare al sferei ceresti in al carui plan se afla ecuatorul terestru. 2. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere. 3. linie imaginara care inconjura echidistant de poli o formatie anatomica mai mult sau mai putin sferica. (< fr. equateur, lat. aequator)

LATITUDINAL, -A adj. transversal. ♦ plan ~ = plan vertical perpendicular pe planul longitudinal, care traverseaza partea cea mai larga a unei nave. (< engl., germ. latitudinal)

OCTANT s. n. 1. sector de cerc egal cu 4⁵s. ◊ fiecare dintre cele opt regiuni din suprafata unui corp sferic, determinate de trei plane concurente, perpendiculare doua cate doua. ◊ portiune a globului egala cu 1/8 din suprafata sa totala. 2. instrument asemanator cu sextantul, dar avand limbul de 4⁵s, pentru masurarea inaltimii astrilor si a distantelor lor unghiulare. (< fr. octant, lat. octans)

ORTOEDRIC, -A adj. (despre cristale) cu planurile coordonate perpendiculare intre ele. (< fr. orthoedrique)

ELIPSOID, elipsoide, s. n. Suprafata inchisa ale carei sectiuni plane sunt elipse si care are trei planuri de simetrie, perpendiculare doua cate doua, care se intersecteaza dupa trei axe de simetrie. [Pl. si: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoide.

OBLU adj. v. abrupt, drept, neted, perpendicular, pieptis, piezis, plan, plat, prapastios, priporos, rapos, ses, vertical.

ELIPSOID ~e n. Suprafata inchisa ale carei sectiuni plane sunt elipse si care poseda trei plane de simetrie, perpendiculare doua cate doua. /<fr. ellipsoide

MEDIATOR, -OARE adj. 1. (Despre planuri sau drepte) perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. 2. Factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. ◊ Mediator chimic = substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. // s.m. si f. Cel care face o mediatie intre doi adversari; impaciuitor, mijlocitor, intermediar. [Pron. -di-a-. / cf. fr. mediateur, lat. mediator].

ELIPSOID s. n. 1. suprafata inchisa generata de elipse mobile, avand trei plane de simetrie, perpendiculare doua cate doua. 2. corp geometric rezultat prin rotirea unei elipse in jurul uneia dintre axele sale. (< fr. ellipsoide)

VERTICAL, -A adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei ceresti care trece prin zenit si nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – varf].

ANTICLINAL, -A s. n. 1. partea convexa a unei cute a scoartei terestre. 2. (biol.) plan de diviziune celulara perpendicular pe axul central. (< fr. anticlinal)

VERTICAL, -A I. adj., s. f. (linie) perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ♦ a locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei ceresti, care trece prin zenit si nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

perpendicular, -A adj. 1. (Despre drepte, plane) Care cade astfel pe o dreapta sau pe un plan incat sa formeze un unghi drept. 2. Stil perpendicular = varianta a stilului gotic creata in Anglia in sec. XIV si manifestata mai ales in economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, formate dintr-un sir de trunchiuri de copac rasturnate, bogat ornamentate cu muluri decorative. // s.f. Linie, dreapta perpendiculara. [< fr. perpendiculaire, cf. lat. perpendicularis < perpendiculum – fir cu plumb].

OBLIC, -A adj. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; piezis. ◊ Caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) Dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].

PODARA s.f. (Mat.) Curba plana, loc geometric al picioarelor perpendicularelor coborate dintr-un punct fix pe tangentele la o curba data. [< fr. podaire, cf. gr. pous – picior].

INCIDENTA s. f. 1. intretaiere a unui fascicul de radiatii cu o suprafata. ♦ punctul de ~ = punct in care un fascicul de radiatii intalneste o suprafata; unghi de ~ = unghi pe care il face un asemenea fascicul cu perpendiculara in punctul de incidenta; plan de ~ = planul determinat de fasciculul incident si normala in punctul de incidenta. 2. situatie a unei propozitii incidente. 3. (biol.) prezenta unui caracter, normal sau patologic, intr-o populatie oarecare. 4. (med.) totalitatea cazurilor de imbolnavire provocata de o boala infectioasa intr-un interval de timp, raportata la populatia totala. ◊ (in radiologie) situatie a corpului de iradiat (pentru diagnostic sau terapie) fata de sursa de radiatii. 5. (fig.) repercusiune, consecinta. (< fr. incidence)

OBLIC, -A I. adj. inclinat fata de o dreapta sau de un plan; piezis. ♦ (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (muschi) a carui actiune se exercita in directii neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)

PODARA s. f. curba plana, loc geometric al picioarelor perpendicularelor coborate dintr-un punct fix pe tangentele la o curba data. (dupa fr. podaire)

SAPA¹, sape, s. f. 1. Unealta agricola pentru sapat si prasit, alcatuita dintr-o lama de otel plana sau putin concava, fixata aproape perpendicular intr-o coada de lemn. ♦ Sapa rotativa = masina agricola (cu tractiune animala) care sfarama, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formata la suprafata pamantului inainte de rasaritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioara a garniturii de foraj, cu ajutorul caruia se sapa gaura de sonda. 3. Piesa metalica de la partea posterioara a afetului unui tun, care se infige in pamant la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru capriori de la colturile unei case taranesti. – Lat. sappa.

perpendicular, -A I. adj. 1. (despre drepte, plane) care formeaza intre ele unghiuri sau diedre adiacente congruente. 2. stil ~ = varianta a stilului gotic, in Anglia in sec. XIV, manifestata mai ales in economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, bogat ornamentate cu muluri decorative. II. s. f. dreapta perpendiculara. (< fr. perpendiculaire, lat. perpendicularis)

perpendicular, -A, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau parti ale lor, despre pozitia lor etc.) Care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreapta perpendiculara (1) pe alta dreapta sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

perpendicular ~a (~i, ~e) (despre drepte sau plane) Care formeaza unghiuri drepte prin intretaiere cu o alta dreapta sau un alt plan. /<lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire

PROIECTIE ~i f. 1) Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect din spatiu pe un plan sau pe o dreapta (prin ducerea perpendicularelor din toate punctele acestuia). ◊ ~ cartografica mijloc matematic de reprezentare plana a suprafetei terestre sau a unei parti din ea in scopul intocmirii hartilor. 2) Figura obtinuta printr-o asemenea operatie. 3) v. A PROIECTA si A SE PROIECTA. ◊ Aparat de ~ aparat pentru proiectarea imaginilor de pe o pelicula cinematografica pe ecran. [G.-D. proiectiei; Sil. -iec-ti-e] /<fr. projection, lat. projectio, ~onis

NORMALA s.f. 1. Dreapta perpendiculara pe tangenta la curba sau pe planul tangent la o suprafata in punctul de contact. 2. Scoala normala. [Cf. fr., it. normale].

STROFOIDA s.f. Curba plana, loc geometric al focarelor conicelor obtinute prin intersectarea unui con cu un plan care se roteste in jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului. [Pron. -fo-i-. / < fr. strophoide, cf. gr. stropheion – odgon, eidos – forma].

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

STROFOIDA s. f. curba plana, loc geometric al focarelor conicelor prin intersectarea unui con cu un plan care se roteste in jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului. (< fr. strophoide)

perpendicularITATE s. f. Faptul sau insusirea de a fi perpendicular (1); pozitie perpendiculara; relatie care exista intre doua drepte sau planuri care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularite.

ORTOGONAL, -A, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formeaza unghiuri drepte. ◊ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ♦ (Despre curbe) Care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafete) Care se intretaie astfel incat planurile lor tangente in orice punct al curbei de intersectie sa fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal.

CAROIAJ s.n. Retea de drepte paralele perpendiculare, trasate pe o harta sau pe un plan topografic; cadrilaj. [Pron. -ro-iaj. / cf. fr. carroyage].

ORTOGONAL, -A adj. Care formeaza unghiuri drepte. ♦ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie; proiectie ortografica. ♦ (Despre suprafete, despre curbe) Care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare. [< fr. orthogonal, cf. gr. orthos – drept, gonia – unghi].

ORTOGONAL, -A adj. care formeaza unghiuri drepte. ♦ proiectie ~a = proiectie prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ◊ (despre curbe, suprafete) care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare; (despre functii) cu produs scalar nul. (< fr. orthogonal)

ORIZONTAL, -A, orizontali, -e, adj. (Despre o dreapta sau un plan; p. ext. despre directia unei miscari) Care are o pozitie perpendiculara pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care este intr-o astfel de pozitie. – Din fr., germ. horizontal.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

CILINDRU² ~i m. 1) Suprafata descrisa de o dreapta ce se misca paralel cu ea insasi, sprijinindu-se pe o curba inchisa. 2) Corp geometric marginit de o astfel de suprafata si de doua plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale carui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesa sau organ de masina avand o asemenea forma, care se poate roti in jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesa tubulara in care se deplaseaza pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

PODARA, podare, s. f. Locul geometric al picioarelor perpendicularelor coborate dintr-un punct dat pe tangentele la o curba sau pe planele tangente la o suprafata. – Din fr. podaire.

ORTOPOL, ortopoli, s. m. Punct in care se intersecteaza perpendicularele coborate pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale varfurilor acestuia pe o dreapta din planul triunghiului. – Din fr. orthopole.

ORTOPOL ~i m. Punct de intersectie a perpendicularelor coborate pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale varfurilor acestuia pe o dreapta din planul lui. /<fr. orthopole

ORTOPOL s.n. (Mat.) Punct in care se intersecteaza perpendicularele coborate pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale varfurilor acestuia pe o dreapta din planul triunghiului. [< fr. orthopole].

ORTOPOL s. m. (mat.) punct in care se intersecteaza perpendicularele coborate pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale varfurilor acestuia pe o dreapta din planul triunghiului. (< fr. orthopole, engl. orthopol)

CADRAN s. n. 1. suprafata cu anumite diviziuni si cifre pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ♦ ~ solar = instrument pentru masurarea timpului, constand dintr-un bat fixat pe o suprafata plana, a carui umbra indica orele. 2. fiecare dintre cele patru unghiuri drepte formate prin intretaierea a doua perpendiculare. ◊ arc (sector) reprezentand un sfert de cerc. (< fr. cadran)

RABOTARE (‹ rabota) s. f. Operatie de prelucrare prin aschiere a suprafetelor plane a pieselor metalice de dimensiuni mari, in care unealta aschietoare se misca rectiliniu alternativ pe o directie perpendiculara pe axa ei; rabotaj; rabotat.

ORTOGONAL ~a (~i, ~e) (despre planuri, drepte etc.) Care, la intersectie, formeaza un unghi drept. ◊ Proiectie ~a proiectie a unei figuri obtinuta prin coborarea de perpendiculare pe o suprafata. /<fr. orthogonal

CADRAN s.n. 1. Suprafata (circulara) al carei contur este impartit in parti egale si pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ◊ Cadran solar = suprafata plana, avand in mijloc un bat a carui umbra indica orele. 2. Fiecare dintre unghiurile drepte formate din intretaierea a doua drepte perpendiculare. ♦ Arc (sau sector) reprezentand un sfert de cerc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cadran, cf. lat. quadrans].

NORMAL, -A I. adj. 1. firesc, comun, obisnuit. ◊ (despre oameni) sanatos (fizic si psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre marimi) cu valoare apropiata de cea intalnita frecvent. 3. (chim.) concentratie ~a = cantitatea de substanta continuta intr-o solutie, exprimata in echivalenti-gram la litru de solutie. 4. (mat.) sectiune ~a = sectiune realizata cu un plan care contine normala (II, 1) intr-un punct dat la suprafata sectionata. 5. scoala ~a (si s. f.) = scoala in care se pregatesc invatatorii. II. s. f. 1. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba in punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculata dintr-un sir de ani de referinta. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)