FLORA s. f. Totalitatea plantelor care traiesc intr-o anumita regiune a globului, intr-o anumita perioada geologica sau intr-un anumit mediu. ◊ Flora microbiana = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucala, din intestin etc. – Din fr. flore.

TERTIAR, -A, tertiari, -e, adj. 1. Care reprezinta stadiul al treilea sau faza a treia in dezvoltarea unui lucru. 2. (In sintagma) Era tertiara (si substantivat, n.) = perioada geologica caracterizata prin mari prabusiri ale scoartei terestre, care au dat nastere marilor de azi si au facut sa apara lanturi intregi de munti. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. tertiaire, lat. tertiarius.

FORMATIE ~i f. 1) Mod de aranjare, de organizare a unor fiinte sau a unor obiecte. 2) Mod de dispunere a unei unitati militare. ~ de mars. 3) Ansamblu artistic. ~ de dansuri. 4) Combinatie de cifre sau de figuri la unele jocuri. 5) Imbinare de elemente genetic legate intre ele (prin comunitatea conditiilor de aparitie). ◊ ~ social-economica treapta istorica a dezvoltarii societatii. ~ geologica complex de roci alcatuite intr-o anumita perioada geologica. [Art. formatia; G.-D. formatiei; Sil. -ti-e] /<fr. formation, lat. formatio, ~onis

GLACIAR¹ ~a (~i, ~e) Care tine de glaciatie; propriu glaciatiei. ◊ Perioada ~a perioada geologica caracterizata prin suprafete vaste acoperite de ghetari. [Sil. -ci-ar] /<fr. glaciaire

NEOTECTONICA f. 1) Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul miscarilor scoartei terestre din ultima perioada geologica. 2) Totalitate a miscarilor tectonice mai noi. [Sil. ne-o-] /neo- + tectonica

TERTIAR ~a (~i, ~e) (despre perioade de timp) Care constituie a treia faza a unei evolutii. ◊ Era ~a perioada geologica cand pe scoarta terestra apar forme de relief; neozoic. [Sil. -ti-ar] /<fr. tertiaire, lat. tertiarius

FLORA s.f. Totalitatea speciilor vegetale care exista intr-o regiune sau intr-o perioada geologica. ♦ Totalitatea microorganismelor care traiesc intr-un anumit mediu. [< fr. flore, cf. Flora – zeita florilor si a gradinilor la romani].

FORMATIE s.f. 1. Intocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare in vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].

FLORA s. f. totalitatea plantelor dintr-o anumita regiune sau dintr-o perioada geologica. ♦ ~ microbiana = microorganismele care traiesc intr-un anumit mediu. (< fr. flore)

FORMATIUNE s. f. 1. complex de straturi din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. ~ social-economica = categorie a materialismului istoric ce desemneaza o treapta istorica a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. asezare a militarilor (sau a subunitatilor militare) in cadrul unei unitati in vederea executarii unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)

GEOCRATIC, -A adj. (despre o perioada geologica) in care continentele asaltau marile. ♦ miscari ce = miscari tectonice de ridicare sau de coborare a scoartei. (< fr. geocratique)

PALEOFITIC, -A adj., s. n. (din) perioada geologica intre silurian si permian, cand apar primele plante vasculare. (< fr. paleophytique)

TARDIGLACIAR, -A adj. (despre o perioada geologica) care precede imediat o glaciatie, in special ultima glaciatie. (< fr. tardiglaciaire)

INTERGLACIAR, -A, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciatie; depozit aparut in timpul unei interglaciatii. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins intre doua glaciatii, care se refera la interglaciatie, care apartine interglaciatiei. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

PALEOCLIMATOLOGIE s. f. Disciplina care se ocupa cu studiul variatiilor climei in decursul perioadelor geologice. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paleoclimatologie.

ARHEOZOIC, -A, arheozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. perioada geologica in care au aparut primele semne de viata. 2. Adj. de arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archeozoique.

EPOCA, epoci, s. f. 1. perioada in dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeste de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, insemnate; era (2.) ◊ Expr. A face epoca = a atrage atentia, a face valva, a se impune la un moment dat; a marca o moda. 2. Timp in care se repeta, periodic, acelasi lucru in aceleasi conditii. Epoca topirii zapezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. si: epoca. – Var.: (inv.) epoha s. f.] – Din fr. epoque.

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

SISTEM ~e n. 1) Ansamblu de elemente (materiale sau ideale) cu anumite trasaturi comune care formeaza un tot organizat. ~ nervos. ~ solar. ~ filozofic. 2) Mod de organizare a unui proces, a unei activitati. ~ electoral. 3) Forma de guvernamant; regim; oranduire. ~ feudal. 4) Ansamblu coordonat de procedee, folosit pentru a obtine un rezultat pozitiv. ~ de tratare a unei boli. 5) Succesiune de straturi formate in decursul unei perioade geologice. 6) Ansamblu de instalatii asociate. ~ tehnic. ~ energetic. /<lat. systema, it. sistema, fr. systeme, germ. System

FITOPALEONTOLOGIE s.f. Ramura a paleontologiei care reconstituie pe baza resturilor fosile si studiaza plantele care au existat in perioadele geologice trecute. [Pron. -le-on-, gen. -iei. / < fr. phytopaleontologie].

PALEOGEOMORFOLOGIE s.f. Parte a paleogeografiei care studiaza evolutia reliefului in trecut, reconstituind configuratia acestuia si procesele geomorfologice din diferite perioade geologice. [Gen. -iei. / < fr. paleogeomorphologie].

INTERGLACIAR, -A adj. (Despre perioade geologice) Cuprins intre doua glaciatii. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. interglaciaire].

PALEOCLIMATOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul variatiilor climei in decursul perioadelor geologice. [Gen. -iei. / < fr. paleoclimatologie, cf. gr. palaios – vechi, lat. clima – clima, gr. logos – stiinta].

POSTGLACIAR, -A adj. Care a urmat perioadei geologice glaciare. [Pron. -ci-ar. / < fr. postglaciaire, cf. lat. post – dupa, glacies – gheata].

EPOCA s. f. 1. perioada din istorie marcata prin anumite evenimente si trasaturi specifice importante. ♦ a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lasa o amintire durabila. 2. timp, moment, vreme (cand se repeta ceva periodic). 3. subdiviziune a unei perioade geologice. (< fr. epoque, gr. epokhe)

PALEOGEOMORFOLOGIE s. f. ramura a paleogeografiei care studiaza evolutia reliefului in trecut, reconstituind configuratia acestuia si procesele geomorfologice din diferite perioade geologice. (< fr. paleogeomorphologie)

ALUVIU s. n. perioada geologica din era cuaternara, care dureaza de la retragerea ghetarilor pana in zilele noastre. – Fr. alluvium (lat. lit. alluvium).

CAINOZOIC s. n. perioada geologica formata din erele tertiara si cuaternara. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Dupa fr. caenozoique.

OLIGOCEN, -A, oligoceni, -e s. n., adj. 1. S. n. Epoca geologica apartinand perioadei superioare a paleogenului, caracterizata prin numuliti, lamelibranhiate, gasteropode, echinide, mamifere etc. 2. Adj. Care se refera la oligocen (1) sau la formatiile din aceasta epoca. – Din fr. oligocene.

CUATERNAR ~a (~i, ~e) geol.: perioada ~a ultima perioada din istoria geologica a Pamantului, caracterizata prin aparitia omului. /<fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius

SATURNIAN, -A adj. 1. perioada ~a = perioada anterioara revolutiei geologice care a dat continentelor forma actuala. 2. (despre oameni) trist, melancolic. 3. care apartine planetei Saturn. (< fr. saturnien)

FORMATIE, formatii, s. f. 1. Alcatuire, intocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format in anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. Fel in care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ Modul de dispunere (in coloana sau in linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

EPOCA ~ci f. 1) perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; era. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repeta cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mica decat perioada din care consta istoria Pamantului. [G.-D. epocii] /<fr. epoque

MEZOLITIC² n. 1) perioada mijlocie din epoca pietrei, cuprinsa intre paleolitic si neolitic. 2) Strat geologic format in aceasta perioada. /<fr. mesolithique

EOCEN, -A, eoceni, -e, s. n. i. S. n. Epoca geologica cuprinsa in prima parte a perioadei paleogene, caracterizata mai ales prin existenta numulitilor, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor si mamiferelor. 2. Adj. Care se refera la epoca eocenului (1). [Pr.: e-o-] – Din fr. eocene.

MALM s. n. Epoca geologica si seria de straturi corespunzatoare partii superioare a perioadei si a sistemului jurasic. – Fr. malm.

SILURIAN, -A, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioada a erei paleozoice care se caracterizeaza prin sedimentari de calcar, de gresie, de sisturi argiloase, prin aparitia primelor plante terestre si prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) perioada (sau era) siluriana. 2. S. n. Sistem de straturi geologice din silurian (1). 3. Adj. Care apartine silurianului (l), care dateaza din aceasta perioada; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien.

MEZOLITIC, -A, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine epocii situate intre paleolitic si neolitic. 2. S. n. Epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternara, situata intre epoca paleolitica si cea neolitica. ◊ Serie de straturi geologice din mezolitic (2). – Din fr. mesolithique.

perioada² ~e f. 1) gram. Constructie constand din cateva unitati sintactice, care formeaza un tot armonios. 2) geol. Subdiviziune a unei ere geologice. 3) muz. Parte unitara dintr-o compozitie muzicala constand din mai multe fraze. [G.-D. perioadei; Sil. -ri-oa-] /<lat. periodus, ngr. periodos, fr. periode

PLIOCEN, -A, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine celei de-a doua epoci a neogenului, care se refera la aceasta epoca. 2. S. n. A doua epoca a neogenului, situata intre miocen si perioada cuaternara, reprezentata, in partea de vest a Europei, prin depozite marine, iar in cea de est prin depozite lacustre. 3. S. n. Serie de straturi geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocene.

ERA, ere, s. f. 1. perioada istorica ce incepe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se porneste numaratoarea anilor. 2. Epoca (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ere, lat. aera.

ERA ~e f. 1) perioada de timp indelungata care porneste de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care incepe numaratoarea anilor. 2) perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; epoca. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care consta istoria Pamantului. [G.-D. erei] /<fr. ere, lat. aera

ERA s.f. 1. Epoca, perioada istorica marcata de un eveniment deosebit, de la care se incepe numaratoarea anilor. ♦ Epoca de la care incepe o noua ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ere, it. era, cf. lat. aera – epoca].

EPOCA s.f. 1. perioada, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ◊ A face epoca = a marca o moda, a lasa o amintire durabila. 2. Timp, moment, vreme (cand se repeta ceva periodic la aceleasi conditii). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epoha s.f. / < fr. epoque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire].

perioada s. f. 1. interval de timp in cursul caruia se desfasoara sau dupa care se repeta un fenomen; faza, epoca. ♦ (fiz.) ~ de injumatatire = perioada in care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv; (chim.) ~ de inductie = durata de timp dupa care o reactie in lant incepe sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective; (bot.) ~ de vegetatie = interval de timp in care plantele isi desavarsesc intreg ciclul biologic. ◊ subdiviziune a timpului geologic mai mica decat era. 2. fraza ampla si complexa sau reunirea de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. mica constructie muzicala bine inchegata, din doua fraze in relatie de intrebare-raspuns. 4. (chim.) sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (mat.) cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ◊ grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. (< fr. periode, lat. periodus, gr. periodos)

perioada s.f. 1. Interval de timp in cursul caruia se desfasoara anumite fenomene sau evenimente; faza, epoca. ♦ Interval de timp in care se efectueaza o operatie sau in care se produce un fenomen dintr-un ciclu si care se repeta la fiecare ciclu. ♦ Subdiviziune cronologica de al doilea ordin a timpurilor geologice. 2. Fraza ampla si complexa sau reunire de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. Fraza muzicala compusa in asa fel incat totalitatea partilor ei sa prezinte un sens anumit. 4. (Chim.) Sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (Mat.) Cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ♦ Grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. [Pron. -ri-oa-, var. period s.n. / cf. fr. periode, lat. periodus, gr. periodos – circuit < peri – imprejur, hodos – cale].