ocléi, ocléi, s.m. (reg.) pește de apă dulce; obleț.

BLÉNIE s. f. pește de apă dulce calmă și de litoral, cu capul mare și corpul alungit. (< fr. blennie)

LÓTA s. f. pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și a doua înotătoare dorsală foarte lungă, apreciat pentru carnea sa. (< fr. lotte)

SILÚR² s. m. pește de apă dulce din regiunile calde, care are șase mustăți în jurul gurii. (< fr. silure, lat. silurus)

1) crap m. (sîrb. krap, rut. kórop, rus. karp, d. germ. karpfen, mlat. carpa; fr. carpe; alb. krap). Un pește de apă dulce, cu solzi, mare pînă la 80 c.m., foarte fecund și gustos (cyprinus cárpio). – În nord și șaran. – Cînd e maĭ mic de 4 kg., se numește cĭortocrap; maĭ mic de 2, cĭortan; maĭ mic de 1, cĭortănică.

BABÚȘCĂ, babuște, s. f. pește de apă dulce, lung de 10-12 cm, argintiu pe spate, alb pe abdomen și cu înotătoarele roșii; ocheană, bălos (2) (Rutilus rutilus). – Din bg. babușka.

BOÁRȚĂ, boarțe, s. f. pește de apă dulce, lung de câțiva centimetri, care își depune icrele între valvele unor moluște (Rhodeus sericeus). – Et. nec.

CÉGĂ, cegi s. f. pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din scr. čega.

FUSÁR, fusari, s. m. (Iht.) pește de apă dulce cu corpul în formă de fus¹ (I 1), de culoare galbenă-castanie, cu dungi transversale de culoare mai închisă (Aspro streber) ◊ Fusar mare = pietrar ♦ Țipar. [Var.: fusáriu, s. m.] – Fus¹ + suf. -ar.

GHIBÓRȚ, ghiborți, s. m. pește de apă dulce, de culoare verde-măslinie, cu capul scurt și cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi (Acerina cernua). [Var.: ghigórț s. m.] – Et. nec.

ȚIPÁR, țipari, s. m. pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa².

PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, prespective și pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrimă in care se folosește sabia. 2. Armă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă și mâner, folosită la scrimă. 3. pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

PLĂTÍCĂ¹, plătici, s. f. pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu corpul turtit lateral, cu capul mic și scurt (Abramis brama). – Din bg. platika.

VÍZĂ², vize, s. f. pește de apă dulce, asemănător cu cega, cu botul scurt, conic și rotunjit (Acipenser nudiventris). Cf. rus. viz.

COSÁC, cosaci, s. m. pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare și argintii pe laturi. (Abramis ballerus). – Din bg. kosak.

COREGÓN, coregoni, s. m. pește de apă dulce, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone.

CIPRINÍD, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidés.

SCOBÁR, scobari, s. m. pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar.

CRAP, crapi, s. m. pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., scr. krap.

LANSÉTĂ s.f. 1. Undiță semimecanică pentru pescuitul peștilor de apă dulce sau al celor marini răpitori. 2. (Arhit.) Arc frânt foarte ascuțit, care determină deschideri înalte și înguste. 3. (Rar) V. lanțetă. [< fr. lancette].

SILURÍDE s.n. pl. Familie de pești de apă dulce având ca tip somnul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. siluridae < silurus – somn].

sfarét, sfaréți, s.m. (reg.) numele a două specii de pești de apă dulce: a) svârlugă. b) câră.

GANOÍD I. adj. (despre solzi) acoperit cu smalț și de formă rombică. II. s. m. pl. ordin de pești de apă dulce cu scheletul cartilaginos, cu bronhii și cu înotătoarea codală heterocercă. (< fr. ganoïde/s/)

ghibán (-ni), s. m. – pește de apă dulce (Perca fluviatilis). Bg. giban (DAR). Este dublet al lui biban. – Var. ghigorț, ghiborț, s. m. (Acerina cernua, pește de rîu) nu au fost lămurite.

plătícă (plătíci), s. f. – pește de apă dulce cu corpul lat (Abramis brama). Bg. platika (Cihac, II, 261; Tiktin; Conev, 53), cf. ngr. πλατίτσα, slov. platica › plătiță, var. înv. (Miklosich, Slaw. Elem., 36; cf. Meyer, Neugr. St., II, 50). Ideea de „turtit” e vizibilă în acest cuvînt, cf. sp. platija; de aici plătică, s. f. (arbore, Gleditschia triacanthos), numit așa din cauza formei caracteristice a frunzelor sale. – Der. plăticuță, s. f. (pește, Rhodeus amarus).

BOÁRȚĂ, boarțe, s. f. pește de apă dulce mic, scurt și lat, care își depune ouăle între valvele unor moluște (Rhodeus sericeus).

CÉGĂ, cegi s. f. pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Sb. čiga.

AVÁT, avați, s. m. pește răpitor de apă dulce, asemănător cu crapul, și cu spinarea verzuie (Aspius aspius) – Et. nec.

BIBÁN, bibani, s. m. pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș. (Perca fluviatilis). – Din bg. biban.

GHIDRÍN, ghidrini, s. m. pește mic din apele dulci și sărate, care are pe spate, înaintea înotătoarei dorsale, trei spini¹ osoși (Gasterosteus aculeatus). – Et. nec.

CLEAN, cleni, s. m. pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). – Din bg. kljan.

ȘALẮU¹, șalăi, s. m. pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm și având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllő.

ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka.

MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenusie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

ZBORȘ, zborși, s. m. (Mold.) pește mic de apă dulce și sărată, care are spini laterali și dorsali mobili (între doi și patru) și al cărui abdomen este înzestrat cu plăci osoase care înlocuiesc solzii (Gasterosteus platygaster). (der. regr. din zborși – denumirea se trage de la spinii dorsali foarte pronunțați; cf. fr. épinoche, germ. Seestichling, Dornfisch)

BABÓI s. 1. v. biban. 2. (IHT.) babușcă, fâță, (Olt.) juvete. (peștele mărunt de apă dulce se numește ~.)

CIPRINÍDE s.f.pl. (Zool.) Familie de pești teleosteeni de apă dulce, cuprinzând crapul, caracuda, linul etc.; (la sg.) pește din această familie. [< fr. cyprinidés].

BIBAN, bibani, s.m. 1. pește răpitor de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu carne albă și gustoasă; sin. costreș; fr. perche; engl. perch; germ. Barsch (Perca fluviatilis); 2. Biban-de-mare. Nume uzual pentru nenumărați pești marini din familia serranidae (bibani-de-mare), foarte bogată în specii și subspecii, unele de 20-30 cm lungime (Serranus scriba și cabrilla din Mediterana), altele pot atinge 1-1,5 m lungime; fr. perche de mer; germ. Seebarsch; engl. sea bass. v. lavrac

GARDÓN s.m. Mic pește alb de apă dulce. [< fr. gardon].

sorenáș, sorenáși, s.m. (reg.) pește mic de apă dulce; sorean, obleț.

CIPRINÍDE s. n. pl. familie de pești teleosteeni de apă dulce: crapul, caracuda, linul etc. (< fr. cyprinidés)

ESOCÍDE s. f. pl. familie de pești răpitori de apă dulce: știuca. (< lat. esocidae)

GARDÓN s. m. mic pește alb de apă dulce. (< fr. gardon)

AVÁT, avați, s. m. pește răpitor de apă dulce, cu spinarea verzuie (Aspius rapax). – Tc. haut.

BABÓI, baboi, s. m. Nume generic dat exemplarelor mici ale peștilor comuni de apă dulce. – Bg. baboj.

BIBÁN, bibani, s. m. pește răpitor de apă dulce, cu carne albă, gustoasă (Perca fluviatilis). – Bg. biban.

MACROPÓD, -Ă adj. (Despre animale) Care are picioarele, labele sau aripioarele înotătoare lungi; (despre plante) cu pedunculi lungi. // s.n.pl. Specie de pești viu colorați din apele dulci ale Indochinei. [< fr. macropode, cf. gr. makros – mare, pous – picior].

pitróc¹, pitróci, s.m. (reg.) 1. specie de pește mărunt din familia crapului, care trăiește în apele dulci de câmpie; porcușor. 2. pește mic (în general).

CATADRÓM, -Ă adj. 1. (bot.) orientat în jos și spre exterior. 2. (despre pești) care trăiește în apele dulci, dar coboară în mare pentru reproducere. (< fr. catadrome)

BIBÁN (< bg.) s. m. pește teleostean răpitor, de apă dulce și salmastră, răspîndit în Europa și Asia de Nord, lung de 25-30 cm, de c. 2 kg, cenușiu-verzui, cu 5-9 dungi negre transversale pe flancurile corpului și cu carne albă, gustoasă (Perca fluviatilis). ♦ B.-soare = pește teleostean răpitor și dăunător pisciculturii (distruge puietul și icrele), lung de 10-20 cm, verde-albăstrui cu pete portocalii și verzui, originar din America de Nord (Lepornis gibbosus); sorete.

CARAS (‹ rus.) s. m. pește teleostean, ciprinid, de ape dulci, de origine nord-asiatică, care a pătruns în Europa inițial ca pește ornamental, apoi în toate apele continentului. Are c. 15-35 cm și 70-110 g, solzi mari, cenușii-verzui, uneori negricioși și argintii (Carassius auratus gibelio).

STURIÓNI s.m.pl. Ordin de pești răpitori din mările și apele dulci ale emisferei nordice, având corpul acoperit cu plăci osoase; (la sg.) pește din acest ordin. [Sg. sturion, pron. -ri-oni. / < it. storione, cf. germ. Stöhr].

STURIÓNI s. m. pl. ordin de pești răpitori din mările și apele dulci ale emisferei nordice, cu corpul alungit, fără solzi, acoperit cu plăci osoase; nisetrul, cega, morunul, acipenserizi. (< it. storione)

SEMIMIGRATÓR, -OÁRE adj. (despre pești) care migrează adânc în interiorul apelor dulci, deplasându-se din bălți în râuri și invers, ori dintr-un râu într-altul. (< semi- + migrator)

OBLÉȚ, obleți, s. m. pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus) ◊ Obleț mare = pește migrator, asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă; țușcov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț.

CLADOCÉR ~e n. 1) la pl. Subordin de crustacee inferioare care populează apele dulci și servesc drept hrană pentru puietul de pește. 2) Animal din acest subordin. /<fr. cladoceres

ANADRÓM, -Ă adj. 1. (bot.) orientat în sus, spre vârf. 2. (despre pești) care trăiește în mare, dar pentru reproducere urcă în apele dulci. (< fr. anadrome)

șófră, șófre, s.f. (reg.) pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie cu gura oblică, ce trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean, obleț.

PROÁSPĂT adj. 1. (reg.) verde. (pește ~.) 2. cald. (Pâine ~.) 3. moale, (reg.) puhav. (Cozonac ~.) 4. v. dulce. 5. rece. (A băut un pahar cu apă ~.) 6. v. neofilit. 7. v. curat. 8. actual, viu. (O amintire mereu ~.)

CHEFÁL ~i m. pește marin cu corpul alungit, cu gura obtuză și cu solzi mari, care trăiește în ape dulci sau salmastre. /<ngr. kéfalos

PLANCTÓN ~oáne n. 1) biol. Totalitate a organismelor vii (vegetale și animale), care trăiesc în apele dulci sau marine plutind pasiv sau aflându-se în stare de suspensie (constituind hrana unor pești și animale acvatice). 2): ~ atmosferic totalitate a particulelor mici (solide și lichide), care plutesc în atmosferă. /<fr. plancton, germ. Plancton

VIZĂ, vize, s.f. pește din fam. acipenseridae (sturioni), prezent în Marea Neagră și Marea Caspică, dar frecvent și în apele dulci aferente, putând ajunge de 1,5-2 m lungime. – V. sturion

PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. pește răpitor cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

OBLEȚ (OBLÉTE) (‹ oblu, pop., „neted, drept”) s. m. pește ciprinid, dulcicol, cu corpul zvelt și solzi mici, argintii, lung de 10-20 cm, cu gura oblică, fără mustăți (Arburnus alburnus). Trăiește în apele dulci din nordul și centrul Europei și ale Asiei. În România este abundent în Dunăre și în afluenții ei, în Deltă și în bălți. Din solzii lui se prepară „esența de Orient”, folosită la fabricarea perlelor artificiale. Sin. sorean. ◊ O. mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung de 10-25 cm, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoides); țușcov.

CHEFÁL s.m. În general, pește din fam. mugilidae (chefali), având corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul ușor turtit, cu gura lată și obtuză și dințisori ca niște perii; populează apele dulci sau salmastre, legate de mare, în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Mediterana și lacurile litorale ale Mării Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de până la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

CÉGĂ, cegi, s.f. pește din fam. acipenseridae (sturioni), un sturion mai mic, de 60-80 cm și 6-7 kg, caracterizat prin botul lung, ascuțit și întors în sus, cu mustăți ca niște franjuri, adaptat la viața în apele dulci aferente Mării Negre și Mării Caspice; oferă icre negre cu bob mic, de culoare cenușie-verzuie; se comercializează în Occident ca sterlet (Acipenser ruthenus). – V. sturion.

BAIKAL 1. Culme muntoasă din Federația Rusă (C.S.I.), care mărginește spre NV lacul omonim. Lungime: 300 km. Alt. max.: 2.572 m (vf. Cerski). Alcătuită din șișturi cristaline. Vegetație de taiga și stepă montană. 2. Lac tectonic, navigabil, în SE Siberiei, la 456 m alt.; 31,5 mii km²; volum: 23 mii km³ (lacul cu cel mai mare volum de apă dulce de pe glob). Lungime: 636 km. Lățime medie: 48 km; max.: 79,4 km. Ad. max.: 1.620 m (după alte date 1.940 m), cel mai adînc lac de pe glob. Are 336 afl. (Angara Superioară, Selenga ș.a.) și 27 ins. Din el izv. rîul Angara. Faună endemică de foci, pești și păsări.