CAPÂNTÓRTURĂ, capântorturi, s. f. Mică pasăre călătoare, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește des și cu multă ușurință capul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap¹ + întort „întors” + suf. -ură.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. čok, rom. cioc¹.

CRISTÉI, cristei, s. m. pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu-roșcat, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților și care se recunoaște mai ales prin sunetele ei scârțâitoare (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĩ.

pietrái s.m. (reg.) pasăre călătoare care trăiește pe malul apelor; prundăraș.

CIUF (cuv. autohton) s. n., s. m. 1. S. n. Smoc de păr zburlit (căzut pe frunte). 2. S. m. C. de pădure = cea mai frecventă pasăre de pradă de noapte din România, din ordinul strigiformelor, sedentară, de c. 36 cm, cu penaj cafeniu-pătat și două smocuri de pene deasupra ochilor (Asia otus). 3. C. de cîmpie = pasăre călătoare, din ordinul strigiformelor, de c. 38 cm, care vînează și ziua și noaptea (Asia flameus).

bárză f., pl. e (din bearză, care e o met. din brează, de unde și barz. De aci și alb. bardhă, barză, fem. d. barth, alb. Cp. cu zară). Sud. Cocostîrc, o mare pasăre călătoare albă cu vîrfu aripilor negru, cu ciocu roș și cu picĭoarele înalte (ciconia). V. cocor.

becáță f., pl. e (ngr. bekátsa, d. ven. becazza, it. beccaccia: fr. bécasse, d. bec, cĭoc, lat. pop. beccum, cuv. galic). O mică pasăre călătoare picĭorongată cu cĭocu lung și trăitoare pe malu apelor. (scópolax rusticola). Se numește și cĭocănea. V. și sitar.

cĭocîrlíe f. (imit. după cîntecu acesteĭ păsărĭ, după cum se vede și din ardelenescu țirloĭ și țirlug, cĭocîrlie, și din bg. čevrŭliga č******a, čučuliga, dan. skovlärken, sued. skoglarken, supt infl. luĭ cĭocîelan. V. ciricăĭ și șofrac. Cp. Bern. 1, 157 și 164). O pasăre călătoare înrudită cu cĭocîrlanu, dar fără moț (alauda arvensis). Nu se pune pe copacĭ și are obiceĭ să zboare sus și să cînte ținîndu-se pe loc în aer. (Este și varietatea alauda arbórea, maĭ mică, și melanocórypha [calandra, tatarica ș. a.], maĭ mare). Est. Un fel de horă și melodia eĭ (V. tril). Ramură de viță tăĭată cu o bucată din ramura maĭ mare și răsădită ca să se prindă. Țăruș care e legat de un pălimar (funie), ĭar acesta de plută și pe care un plutaș îl înfige în mal cînd vrea să oprească pluta din mers.

cocór m. (ngr. kokkóri și kókkoras, cocoș [V. cocoș și Bern. la kokora]). O pasăre călătoare cenușie de aceĭașĭ formă cu barza, dar ceva maĭ mare (grus cinérea). Cînd călătoresc, cocoriĭ zboară așezațĭ în formă de unghĭ. – În est cocoară, f., pl. e.

BÁRZĂ, berze, s. f. pasăre călătoare cu ciocul roșu, gâtul și picioarele lungi și cu penele, de obicei, albe, afară de vârfurile aripilor, care sunt negre; cocostârc (Ciconia ciconia). – Cf. alb. bardhë.

BECÁȚĂ, becațe, s. f. Numele dat mai multor păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase; becațină. (Capella). – Din ngr.becatsa. Cf. fr. bécasse.

CHIRIGHÍȚĂ, chirighițe, s. f. Gen de păsări călătoare care trăiesc pe lângă râuri și bălți și se hrănesc cu pește (Chlidonias). – Cf. caragață.

MĂRĂCINÁR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Mărăcine + suf. -ar.

LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare s. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

SITÁR¹, sitari, s. m. pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pete cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec.

PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. pasăre călătoare, de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

PRIVIGHETOÁRE, privighetori, s. f. Gen de păsări călătoare insectivore, de culoare brună-roșcată, care cântă foarte frumos (Luscinia); pasăre care aparține acestui gen; filomelă. [Var.: (reg.) privighitoáre s. f.] – Priveghea + suf. -toare.

PRUNDĂRÁȘ, prundărași, s. m. Numele mai multor păsări călătoare care trăiesc de obicei pe malul apelor; a) pasăre brună-roșcată pe spate și albă pe pântece, cu câte o dungă neagră transversală pe piept și pe părțile laterale ale capului (Charadrius dubius curonicus); b) ploier. – Prund + suf. -ăraș.

LĂCÁR, lăcari, s. m. Gen de păsări călătoare și cântătoare, de mărimea unei vrăbii, de culoare brună pe spate și alb-brună pe pântece, care trăiesc în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor (Acrocephalus); pasăre din acest gen. – Lac¹ + suf. -ar.

LÍȘIȚĂ, lișițe, s. f. pasăre călătoare de baltă, cu pene negre și cu o pată albă între ochi, având carnea comestibilă (Fulica atra). [Var.: (reg.) líșeță s. f.] – Cf. bg. liska, ucr. lysucha.

TURTUREÁ, turturele, s. f. pasăre călătoare asemănătoare cu porumbelul, brună-roșcată pe spate și cu pete negre mărginite cu alb pe laturile gâtului; turturică (Streptopelia turtur). – Lat. turburella.

RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică.

CUC, cuci, s. m. 1. pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CAPÎNTÓRTURĂ ~i f. pasăre călătoare din familia ciocănitorilor, de culoare brună-cenușie, care își răsucește des capul; vârtecar. /<cap + întort („întors”) + suf. ~ură

CHIRIGHÍȚĂ ~e f. pasăre călătoare, de talie mică, cu ciocul și coada drepte, care trăiește pe lângă râuri și bălți și se hrănește cu pește. /cf. caragață

CRISTÉI ~ m. pasăre călătoare cu penajul brun-roșcat, brăzdat de dungi deschise, care trăiește în câmp și în stufărișul din apropierea bălților. ~-roșu. ~-de-baltă. [Var. cristel] /<sl. krastĕli

MIGRATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care migrează; călător. Păsări ~oare. /<fr. migrateur

PASÁJ² ~e n. Deplasare periodică în masă a păsărilor călătoare dintr-o regiune în alta. /<fr. passage

PÁSĂRE păsări f. Animal vertebrat ovipar, având corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, și un cioc în partea anterioară a capului. ~ domestică. ~ de pădure. ~ migratoare. ◊ ~ călătoare pasăre care pleacă iarna în țările calde. ~-muscă pasăre tropicală de talie foarte mică, cu cioc lung, subțire, cu penaj viu colorat, strălucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-liră pasăre australiană cu coada în formă de liră (la bărbătuși). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ măiastră pasăre înzestrată în credințele populare cu puteri supranaturale; pasăre năzdrăvană. [G.-D. păsării] /<lat. passer

MOTACILÍDE s. f. pl. familie de păsări călătoare mici, cu coada lungă: codobatura. (< fr. motacillidés)

rînduneá (-éle), s. f. – pasăre călătoare (Hirundo rustica). – Var. rîndunică, rînduniță, rîndurea, rîndurică. Mr. (a)lîndură, (a)rîndură, lindurușe. Lat. hirundinem, de la forma dim. *hirundinĕlla (Diez, I, 357; Pascu, I, 32; Philippide, II, 659; REW 4146), cf. it. rondinella, fr. hirondelle; pentru pierderea lui hi- în dialectele din S, cf. S. Pieri, Arch. Rom., XII, 157. Ipoteza din lat. *harundŭla (Candrea, Éléments, 43; Pușcariu 1465) nu pare necesară. În uzul actual, este un hibrid morfologic, deși se obișnuiește folosirea sing. rîndunică (care înlocuiește tot mai mult pe rîndunea) alături de pl. rîndunele. Der. rîndunică, s. f. (ultima din cele cinci pînze de catarg; furcuță la cai); rîndunel, adj. (agil, rapid).

sítar (-ri), s. m. – pasăre călătoare (Scolopax rustica). Origine incertă. Der. din sl. sitije „stuf”, cf. pol. sitowiec „codobatură” (Miklosich, Lexicon, 841; Cihac, II, 345; Conev 55) este dificilă fonetic. Legătura cu sită „ciur” a fost sugerată în mod repetat, explicitîndu-se prin forma cozii (Hiecke, Neubildung, 118), zgomotul produs cu aripile (R. Rieger, Miscellanea Schuchardt, 4) sau prin găurile pe care le face cu ciocul în căutare de viermi (Tiktin; Candrea). Ultima explicație pare posibilă, dar este mai probabilă legătura cu ngr. σιτάρι „grîu”, σιτευτός „grăsime”, σιταρήθρα „ciocîrlie”, din gr. σιτεύω „a se îngrășa”. Gr. ψιττάζω „a sîsîi” este improbabil (Scriban).

BÁRZĂ, berze, s. f. pasăre călătoare din ordinul picioroangelor, cu ciocul, gâtul și picioarele foarte lungi și cu penele albe, afară de vârfurile aripilor care sunt negre (Ciconia Ciconia); cocostârc. – Comp. alb. bardhë.

BECÁȚĂ, becațe, s. f. Numele a trei păsări călătoare cu ciocul lung, cu carnea gustoasă, care trăiesc în regiuni mlăștinoase. (Capella gallinago, media, Limnocryptes minimus). – După fr. bécasse.

CIOCÎNTÓRS (‹ cioc) s. m. pasăre călătoare, de c. 43 cm, bună zburătoare și înotătoare, din ordinul caradriiformelor, zveltă, cu penaj alb cu negru, cu ciocul lung, subțire, curbat în sus și picioare înalte, subțiri (Recurvirostra avosetta). Monument al naturii.

CIOVLÍCĂ s. f. Numele a două specii de păsări călătoare, bune zburătoare, de c. 25 cm, cu coada ca de rîndunică, care cuibăresc în vecinătatea lacurilor dobrogene, cu penaj cafeniu-închis și sub aripi ruginiu; c. roșcată (Glareola pratincola), sau cu penele de sub aripi măslinii și c. negricioasă (G. nordmanni).

COCÓR (‹ sl.) s. m. pasăre călătoare din ordinul gruiformelor care trăiește în toate regiunile temperate și tropicale (cu excepția Americii de Sud). Are gîtul și picioarele foarte lungi și scoate strigăte puternice, datorită traheii mult alungite, cu traiect sinuos. În România trăiesc două specii: c. mare (Grus grus) și c. mic (Anthropoides virgo), cu un smoc de pene albe înapoia ochilor.

CODOBÁTURĂ (lat. codobatulla) s. f. Gen de păsări călătoare mici (c. 17-18 cm), din ordinul paseriformelor, cu picioare robuste și lungi, cioc gros și coadă lungă pe care o mișcă întruna. Trăiesc pe lîngă ape, aproape exclusiv pe sol. În România trăiesc trei specii: c. albă (Motacilla alba), frecventă pe malul bălților, lacurilor, rîurilor de la șes pînă la munte; c. de munte (M. cinerea), care cuibărește pe văile rîurilor din Carpați; c. galbenă (M. flava), frecventă în special în Delta Dunării.

CRETELÚȚ s. m. Gen de păsări călătoare, din ordinul gruiformelor, care trăiesc în zonele bogate în vegetație din apropierea apelor, cu corpul turtit lateral, picioare zvelte, aripi rotunjite și penaj cafeniu-pătat sau cafeniu-roșcat. În România se cunosc trei specii: c. pestriț (Porzana porzana); c. mijlociu (P. Parva) și c. mic (P. pusulla).

CRISTEI DE BALTĂ (‹ sl.) s. m. pasăre călătoare din ordinul gruiformelor, cu viață ascunsă, mai mult nocturnă, strîns legată de mediul acvatic, bună înotătoare, de c. 28 cm, cu penaj cenușiu-brun, pătat pe spate și cu dungi brune pe flancurile cenușii-deschise, avînd ciocul mai lung decît capul (Rallus aquaticus).

CRISTEI DE CÎMP (‹ sl.) s. m. pasăre călătoare din ordinul gruiformelor, de c. 36 cm, cu penajul brun-măsliniu și aripile roșcate; trăiește pe cîmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex).

SFRÂNCIÓC, sfrâncioci, s. m. (Ornit.; la pl.) Gen de păsări răpitoare, călătoare, insectivore, din ordinul paseriformelor, mai mari decât vrăbiile, cu cioc încovoiat și cu gheare puternice (Lanius); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. ◊ Sfrâncioc mare = pasăre cenușie pe spate, alburie pe pântece, cu pete negre pe coadă, pe aripi și în dreptul ochilor; lupul-vrăbiilor (Lanius excubitor). [Var.: sfrancióc s. m.] – Din scr. svračak.

MIGRATÓR adj. călător, (reg.) mutător. (Păsări ~oare.)

COCOȘÁR (‹ bg.) s. m. pasăre insectivoră, cîntătoare, călătoare, din ordinul paseriformelor, de c. 26 cm, descoperită, din 1975, cuibărind și în Carpații Meridionali, cu penaj cafeniu-roșcat pe spate, cenușiu pe cap și tîrtiță, roșcat cu puncte închise pe piept (Turdus pilaris).

CHÍRA s. f. Numele a trei specii de păsări, foarte bune zburătoare, călătoare, care cuibăresc în Delta Dunării și pe litoralul românesc, cu penaj argintiu și negru: c. mică (Sterna albifrons) are c. 22 cm și clocește pe nisip; c. de baltă (S. hirundo), de c. 38 cm și c. de mare (S. sandvicensis), de c. 41 cm, clocesc pe vegetația plutitoare.

CHIRIGHÍȚĂ S. f. Numele a trei specii de păsări mici, foarte bune zburătoare, călătoare, care cuibăresc în Delta Dunării și în alte bălți din România, cu cioc și coadă foarte drepte: c. cu aripi albe (Chlidonias leucopterus), de c. 23 cm, c. cu obraz alb (Ch. hybrida), de c. 23 cm și c. neagră (Cg. nigra), de c. 24 cm.

CINGHÍȚA ALPÍNĂ s. f. pasăre mică (c. 18 cm), de cîrd, bună zburătoare, călătoare, din ordinul paseriformelor, oaspete de iarnă în România în zonele alpine, cu capul cenușiu și restul penajului cafeniu-cenușiu deschis (Montifringilla nivalis).

CĂLĂTÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care călătorește; care este în călătorie. 2) (despre păsări) Care pleacă să ierneze în țările calde; migrator. 3) (despre popoare) Care migrează. /cale + suf. ~ător

CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care călătorește, care e în călătorie. 2. (Despre popoare) Nomad. 3. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Fig. Care trece repede; trecător. – Din cale + suf. -ător.

CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care călătorește, care se află în călătorie. 2. Adj. (Despre popoare) Nomad. 3. Adj. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Adj. Fig. Care trece repede; trecător, nestatornic. – Cale + suf. -ător.

PORUMBÉL ~i m. pasăre sălbatică sau domestică, de talie mică, cu cioc scurt și penaj divers colorat, care trăiește în perechi. ◊ ~-gulerat porumbel cu un rând de pene în jurul gâtului (ca un guler). ~ călător (sau de poștă) porumbel special dresat pentru a duce diferite mesaje. A trăi (sau a se iubi) ca doi ~i a trăi în mare dragoste și înțelegere. /porumb + suf. ~el

A ZBURÁ zbor 1. intranz. 1) (despre păsări și despre insecte) A se porni în zbor; a-și lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica în aer; a decola. 3) (despre păsări și despre insecte) A se mișca în aer cu ajutorul aripilor; a se afla în zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spațiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vânt prin aer. 6) (despre proiectile) A se mișca prin aer cu mare viteză. 7) (despre persoane) A călători cu un aparat de zbor. 8) fig. A se mișca foarte repede; a goni. ~ ca gândul. 9) (despre timp) A trece repede și pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vești etc.) A se răspândi cu repeziciune. 11) (despre gânduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afară dintr-o funcție sau dintr-un post ca fiind necorespunzător; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau ființe) A culca la pământ; a prăvăli; a doborî. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-și) ~ creierii a (se sin)ucide cu o armă de foc. /<lat. exvolare