coac s..m. (reg.) pasare de noapte rapitoare.

CORB, corbi, s. m. 1. pasare semirapitoare, omnivora, mai mare decat cioara, cu penele negre, cu ciocul si picioarele puternice si cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbraveanca; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasare cu capul si ceafa negre, cu spinarea cenusie si cu pantecele alb-cenusiu.(Nycticorax nycticorax). 3. Peste de mare cu capul mare si botul gros, rotunjit, de culoare bruna (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. – Din lat. corvus.

NOCTURN ~a (~i, ~e) 1) Care are loc noaptea; care se face in timpul noptii. Petre-cere ~a. ◊ Flori ~e flori care se deschid numai noaptea. 2) (despre pasari, insecte, ani-male) Care isi desfasoara activitatea vitala in cursul noptii; de noapte. /<fr. nocturne, lat. nocturnus

NOCTURN, -A I. adj. 1. care se face, se petrece noaptea. 2. (despre pasari, animale) de noapte. 3. (despre flori) care nu se deschide decat noaptea. II. s. f. compozitie muzicala cu caracter liric, melancolic, meditativ, frecventa in sec. XVIII si XIX. ♦ in ~ = (cu privire la desfasurarea competitiilor sportive) in timpul noptii. (< fr. nocturne, lat. nocturnus)

BUFNITA, bufnite, s. f. Cea mai mare pasare rapitoare de noapte, avand penajul de culoare bruna-ruginie cu dungi negre si galbene, cap mare si ochi galbeni-portocalii mari, apropiati unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buha, bufna (Bubo bubo). – Bufna + suf. -ita.

HUHUREZ, huhurezi, s. m. Numele a doua pasari rapitoare de noapte, asemanatoare cu bufnita, fara smocuri de pene pe cap, care scot un strigat caracteristic si traiesc in scorburi de copaci; ciuhurez (Strix aluco si urelensis). ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, parasit. A se scula ca huhurezii = a se scula foarte devreme dimineata. [Var.: (reg.) hurez s. m.] – Huhura + suf. -ez.

CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de par zbarlit (cazut pe frunte). 2. S. m. Nume dat in gluma oamenilor, mai rar animalelor, cu parul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neingrijit. 3. S. m. Numele mai multor pasari rapitoare de noapte din familia bufnitelor, cu doua smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec.

STRIGA, strigi, s. f. 1. (In superstitii) Fiinta imaginara inchipuita ca o femeie care chinuieste copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. pasare rapitoare de noapte, de culoare galbena-roscata, cu pete brun-inchis, care se hraneste mai ales cu soareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemanatoare cu un cap de mort, care zboara numai in amurg si care, cand este prins, scoate un zgomot ascutit ca un strigat; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga.

CUCUVEA, cucuvele, s. f. pasare rapitoare de noapte, cu penele de culoare bruna-cenusie si cu ochii galbeni inconjurati de rozete de pene, care traieste pe langa casele parasite, prin scorburi etc.; cucuveica (Athene noctua). [Var.: cucuvaie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvaghia.

CUCUVEA ~ele f. pasare rapitoare de noapte, cu pene brune-cenusii, cu ochi mari rotunzi si galbeni, inconjurati de rozete de pene, care-si face cuibul in locuri ferite (prin podurile caselor parasite, prin scorburi etc.). [Art. cucuveaua; G.-D. cucuvelei; Sil. -cu-vea] /<ngr. kukkuvaghia

STRIGA ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce infatiseaza un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele mortii. 2) pasare rapitoare de noapte, cu penaj cenusiu-ruginiu, cu pete albe si brune-intunecate, care se hraneste, mai ales, cu soareci. 3) (in superstitii) Fiinta imaginara despre care se crede ca chinuie copii mici sau ca ia mana de la vaci. /<lat. striga

STRIGIDE s.f.pl. Familie de pasari rapitoare care vaneaza noaptea; (la sg.) pasare din aceasta familie. [< fr. strigides, cf. lat. strix – cucuvea, gr. eidos – aspect].

STRIGIFORME s.f.pl. Ordin de pasari rapitoare de noapte, cuprinzand buha, huhurezul, cucuveaua etc.; (la sg.) pasare din acest ordin. [Sg. strigiforma. / < it. strigiformi, cf. lat. strix – cucuvea, forma – forma].

stioi, stioi, s.m. (reg.) numele a doua specii de pasari rapitoare de noapte, inrudite cu bufnita: ciuf de balta si ciuf pitic.

STRIGA s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuieste copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasare rapitoare de noapte, galben-roscata si cu pete brune, care se hraneste cu soareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga)

BUFNITA, bufnite, s. f. 1. Cea mai mare pasare rapitoare de noapte, de culoare bruna-sura, cu cap mare si cu ochi galbeni mari, apropiati unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; are un strigat care seamana a vaitare (Bubo bubo). 2. (Reg.) Cucuvea. – Din bufna + suf. -ita.

CUCUVEA (CUCUVAIE) (‹ fr.) s. f. pasare rapitoare de noapte, din ordinul strigiformelor, avind marimea de 25-26 cm, penajul brun-cenusiu pestrit si ochii galbeni, inconjurati de rozete de pene (Athene noctua). Distruge soarecii. ◊ C. pitica = cea mai mica dintre strigiformele existente in Europa (c. 17 cm), relict glaciar in Carpati, cu penaj cafeniu patat cu alb pe spate, albicios-patat si stropit cu cafeniu pe pantec, care vineaza si ziua si noaptea (Glaucidium passerinum).

CIUF (cuv. autohton) s. n., s. m. 1. S. n. Smoc de par zburlit (cazut pe frunte). 2. S. m. C. de padure = cea mai frecventa pasare de prada de noapte din Romania, din ordinul strigiformelor, sedentara, de c. 36 cm, cu penaj cafeniu-patat si doua smocuri de pene deasupra ochilor (Asia otus). 3. C. de cimpie = pasare calatoare, din ordinul strigiformelor, de c. 38 cm, care vineaza si ziua si noaptea (Asia flameus).

STRIGIFORMA, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de pasari de prada care vaneaza noaptea, cu capul mare, ochii mari, asezati in fata, cu ciocul puternic; (si la sg.) pasare din acest ordin. – Din fr. strigiformes.

RAPITOR, -OARE, rapitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care rapeste pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde si consuma hrana de origine animala, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a doua ordine de pasari de prada (de zi sau de noapte), bune zburatoare, cu cioc gros, arcuit si incovoiat si cu picioare terminate cu gheare ascutite si intoarse; (si la sg.) pasare care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hraparet, uzurpator. 3. Fig. Care vrajeste, captiveaza; fermecator, incantator. – Rapi + suf. -tor.

RAPITOARE ~ f. 1) la pl. Ordin de pasari de talie mare, cu cioc gros si incovoiat, care se hranesc cu alte pasari si cu mamifere mici (reprezentanti: vulturul, uliul etc.). 2) pasare din acest ordin. ~ de zi. ~ de noapte. /a rapi + suf. ~toare

ALB² ~a (~i, ~e) 1) Care are culoarea zapezii. ◊ Carne ~a carne de pasare (din regiunea pieptului) sau de peste (rapitor). noapte ~a noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fara rima. Saptamana ~a saptamana care precede postul mare cand se mananca lactate. Ziua ~a timpul cand s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus

NOCTURN, -A, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se intampla noaptea; de noapte, din timpul noptii. ◊ Loc. adj. si adv. In nocturna = (despre competitii sportive) (care se desfasoara) in timpul serii. ♦ (Despre pasari rapitoare, animale, insecte) Care isi desfasoara activitatea in cursul noptii si doarme ziua. 2. S. f. Competitie sportiva care are loc in timpul serii. 3. S. f. Piesa muzicala, vocala sau instrumentala cu caracter liric, visator si melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus.

priveghia (ghez, – at), vb. – 1. A sta treaz, a sta de veghe. – 2. A veghea, a pazi. – Mr. privegl’u. Var. privighia si der. Lat. pervigilare (Puscariu 1391; Philippide, II, 652). – Der. priveghere, s. f. (veghe, paza; supraveghere; slujba in ajunul unei sarbatori); priveghetor, s. m. (supraveghetor; garda; barbatusul priveghetorii; Mold., subprefect, functie stabilita prin decretul lui Alexandru Cuza, in 24 ianuarie 1859); privighetoare, s. f. (femeie care privegheaza; Trans., luminare care se aprinde la capatiiul unui mort; pasare cintatoare, Erithacus luscinia); priveghiu, s. n. (veghe, paza, paza de noapte; veghere a unui mort, inainte de inmormintare). Din rom. provine rut. prewetje (Candrea, Elemente, 408), ca si sb. privek „serbare nocturna”.

CANTAT n. (mai ales despre pasari) v. CANTEC. ◊ La (sau pe la, spre) ~ul cocosilor pe la miezul noptii sau in zorii zilei. /v. a canta

CANTAT s. n. Faptul de a canta. ♦ Sunet caracteristic (placut) scos de unele pasari si insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cantatul cocosilor = (pe) la miezul noptii sau in zorii zilei. – V. canta.

PORUMBAC, -A, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre pasari sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestrit. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din fata galbene cu dungi cafenii si cu cele dindarat multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac.

ROC (RUKH), pasare fabuloasa gigantica capabila sa ridice in aer elefanti sau alte greutati mari, cunoscuta din „O mie si una de nopti” sau din scrierile lui Marco Polo. Numele sau a fost atribuit ulterior unei pasari nezburatoare de mari dimensiuni (pana la 3 m inaltime), Aepiornis, din Madagascar, disparuta in timpurile istorice ca urmare a vanarii excesive.

Canens, nimfa originara din Latium, personificare a Cintecului. Era sotia regelui Picus, pe care-l iubea cu o dragoste fierbinte. Intr-o zi, la o vinatoare, Circe l-a vazut pe Picus si s-a indragostit de el. Fiind respinsa si ca sa se razbune, ea l-a metamorfozat in pasare. Indurerata de disparitia sotului ei, Canens porneste in cautarea lui. Dupa sase zile si sase nopti de cautare zadarnica, cade sfirsita de oboseala pe tarmurile Tibrului si moare.

sfinga, s.f. 1. (inv.) monstru fabulos din mitologia popoarelor antice, cu cap de om sau de berbec, de pasare etc.; cu trup de leu si cu aripi de vultur; sfinx. 2. (pop.) numele mai multor specii de fluturi mari, de noapte; sfinghe.

ZBURATOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. pasare; animal (care zboara). 2. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ator.

corb m., voc. corbule, vechi si coarbe, azi rar (Sez. 4, 219) corbe (lat. corvus, it. corbo, corvo, vfr. cat. corb [nfr. corbeau], pv. corp, sp. cuervo, pg. corvo). O pasare neagra mai mare de cit cioara si care traieste pin [!] paduri si maninca si mortaciuni cind gaseste: a navali ca corbii la cadavru. Corb la corb nu scoate ochii, tilhar la tilhar nu face rau. Zilele corbului, zilele de 19-24 Febr., cind poporu crede ca crapa ouale corbului de ger. Corb de noapte, bitlan de noapte (ardea nycticorax). Negru corb (sau ca corbu sau ca pana corbului), foarte negru, vorbind de par. V. porumb 3.