CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Din tc. kel.

COAFURA, coafuri, s. f. Fel in care este aranjat sau ondulat parul de pe cap (mai ales la femei). – Din fr. coiffure.

TUNDE, tund, vb. III 1. Tranz. si refl. A(-si) scurta, a(-si) reteza, a(-si) taia parul, barba sau mustata. ♦ Tranz. A taia lana sau parul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. a**l. A taia in mod egal fibrele unei tesaturi, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (In ritualul bisericii ortodoxe) A taia parul de pe capul unui barbat inainte de a-l calugari; p. ext. a calugari. 3. Tranz. (Fam.; in expr.) A o tunde = a fugi (pe furis), a disparea, a o sterge. – Lat. tondere.

DEPARA, depar, vb. I. 1. Tranz. si refl. (Reg.) A(-si) smulge parul de pe cap (de jale.de desperare etc.); fig. a (se) necaji. 2. (Fam.) A (se) parui. [Var.: dapara vb. I] – Lat. depilare.

A CHELI ~esc intranz. A pierde parul de pe cap; a deveni chel; a plesuvi. /Din chel

A NAPARLI ~esc intranz. 1) (despre ani-male, pasari) A-si schimba periodic parul, penajul sau pielea. 2) (despre par, penaj, piele) A cadea de pe corp (la anumite perioade). 3) glumet A incepe sa-i cada parul de pe cap. /<bulg. naparlja

PLESUV ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane, mai ales despre barbati) Care si-a pierdut (partial sau total) parul de pe cap; care are chelie; chel. 2) (despre munti, dealuri, terenuri) Care este lipsit de vegetatie; fara vegetatie; golas; arid; sterp. /<bulg. plesiv

A PLESUVI ~esc intranz. (mai ales despre barbati) A deveni plesuv; a pierde parul de pe cap; a cheli. /Din plesuv

sparlosa, pers. 3 sg. sparloseaza, vb. I (reg.; despre parul de pe cap, de pe coama; despre cap si coama) a zbarli.

PLATINA vb. I. tr. 1. A acoperi cu un strat subtire de platina (un obiect metalic). 2. A decolora parul de pe cap prin mijloace chimice. [< fr. platiner].

sevelura s.f. (inv.) parul de pe capul omului.

PLATINA vb. tr. 1. a acoperi cu un strat subtire de platina. 2. a decolora parul de pe cap prin mijloace chimice. (< fr. platiner)

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Tc. kel.

AFRO adj. invar., adv. (Cu parul capului) foarte incretit. – Din fr. afro, engl. Afro.

INVOLTA, involtez, vb. I. 1. Intranz. si refl. (Despre flori) A se deschide involt, a inflori bogat. ♦ Refl. (Despre parul capului etc.) A se revarsa bogat, imbelsugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestarile oamenilor) A creste in intensitate. – Din involt.

PLATINA, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subtire de platina (1); a sufla cu platina. 2. A decolora parul capului prin mijloace chimice, dandu-i o nuanta de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

PLEATA, plete, s. f. 1. (Mai ales la pl.) parul capului lasat sa creasca pana pe umeri sau sa atarne pe spate (impletit in cozi); p. ext. par (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Manunchi de fuior. – Din sl. pletu.

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subtiri, inalte, cu frunze inguste, cu inflorescenta un panicul cu prelungiri flexibile, prevazute in varful semintelor cu peri lungi, albi si pufosi; nagara (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre parul capului, p. ext., despre oameni) (cu parul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea in colilie = a avea un drum frumos, placut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

intepusa, intepusez, vb. I (reg.) 1. a impunge cu tepusa. 2. a impunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre parul capului) a se ridica in sus, a se scula, a se face maciuca. 4. (refl.) a lua o atitudine darza in fata cuiva, a se intepeni (in fata cuiva).

intepusat, intepusata, adj. (reg.) 1. impuns, intepat cu tepusa. 2. (despre gura sacului) legat. 3. (despre parul capului) ridicat in sus ca tepusele. 4. intepenit in fata cuiva, protapit.

prefuste, prefusti, s.f. (inv. si reg.) 1. lemnul din capul parilor morii ce desparte scocul de sterpul morii. 2. (la pl.) andrelele morii. 3. (la pl.; in forma: prefuste) parii pe care se sprijina impletitura peretilor cosului la leasa de pescuit.

surit, surita, adj. (pop.) 1. care a devenit sur. 2. (despre parul capului) incaruntit.

turlu-burlu adv. (reg.; despre parul capului) zbarlit.

SCALP s.n. Pielea cu par a capului. ♦ parul smuls de pe cap impreuna cu pielea ca urmare a unui accident etc. [< fr., engl. scalp].

SCALP s. n. pielea cu par a capului. ◊ parul smuls de pe cap impreuna cu pielea, ca urmare a unui accident etc. (< fr. scalp)

CHICA, chici, s. f. 1. parul capului considerat (altadata) in intregime; (azi) partea parului lasata sa creasca lunga pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee cu frunze spintecate in lobi ca niste fire de par si cu flori albastre (Nigella damascenna). 2. (Rar) parul din ceafa animalelor; p. ext. ceafa. – Slav (v. sl. kyka).

CHICA, chici, s. f. (Pop. si fam.) parul de pe cap; spec. par lasat sa creasca lung pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee ornamentala, cu frunze despicate in lobi si cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.

DAPARA, dapar, vb. I. Tranz. si refl. (Pop.) 1. A-si smulge parul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) parui. – Lat. depilare.

CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

PAR¹, pari, s. m. 1. Bucata de lemn lunga si (relativ) groasa, de obicei ascutita, folosita mai ales ca element de sustinere, de fixare etc. in diferite constructii sau ca parghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forta, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul in cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a impiedica (pe cineva) sa promoveze, sa actioneze etc. Parca mi-a (sau ti-a, i-a etc.) dat cu parul in cap, se spune cand cineva a primit pe neasteptate o veste neplacuta. A (i) se apropia funia de par = a) a fi batran, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru indeplinirea presanta a ceva); a se apropia deznodamantul. 2. Craca groasa de copac. ◊ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.

NINGE, pers. 3 ninge, vb. III. Intranz., impers. 1. A cadea zapada. ◊ Expr. (parca) ii tot ninge si-i ploua (intruna), se spune despre o persoana vesnic nemultumita, posomorata. A-i ninge in barba (sau pe cap, in par) = a incarunti. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu zapada. 2. A cadea ca fulgii de zapada; a cerne. ♦ Tranz. A lasa sa cada (ca fulgii de zapada). – Lat. ningere.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se afla. ◊ Expr. A-si smulge parul (din cap) sau a-si smulge barba = a-si manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte suparat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasare de pene. ♦ Tranz. si refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se afla. 2. Tranz. Fig. A obtine ceva cu mari eforturi; a lua cu forta. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele mortii = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. si refl. A (se) da la o parte, a (se) indeparta, a (se) retrage cu o miscare brusca. 4. Tranz. si refl. A (se) desparti, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls si (inv. si reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

RASPAR s. n. 1. (In loc. si expr.) in raspar = a) impotriva directiei firesti in care creste parul pe capul si pe corpul fiintelor; b) impotriva directiei unui curs de apa sau a unui agent fizic in miscare; c) potrivnic, ostil; echivoc. In rasparul... = in ciuda..., in pofida... A lua (pe cineva sau ceva) in raspar = a) a-si bate joc (de cineva sau ceva), a lua in ras; b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar) A-i merge in raspar = a-i merge cuiva rau, a intampina greutati. 2. (Rar) Rafuiala. – Ras- + par¹.

depara / dapara (a-si smulge parul din cap) vb., ind. prez. 1 sg. depar / dapar, 2 sg. deperi / daperi, 3 sg. si pl. deapara / dapara, 1 pl. deparam / daparam; conj. prez. 3 sg. si pl. depere / dapere

A SMULGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. ~ iarba. ◊ A-si ~ barba (sau parul din cap) a-si exterioriza in mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forta. ~ o carte din mana. 3) fig. (secrete, marturii etc.) A obtine datorita unei insistente excesive. 4) A face sa se smulga. ◊ ~ din ghearele mortii a salva de la moarte. /<lat. exmulgere

FAVUS s.n. Imbolnavire a pielii (acoperite cu par a) capului, cauzata de o ciuperca si constand din leziuni profunde, insotite de distrugerea definitiva a firului de par si de atrofia pielii care genereaza parul. [< fr. favus, cf. lat. favus – fagure].

capilar, -a adj. (lat. capillaris, d. capillus, fir de par din cap. V. capelura). Relativ la paru capului: sistema capilara. Suptire [!] ca un fir de par, foarte fin: tub, vas capilar (ca ultimele ramificatiuni ale vinelor [!]). Bot. O feriga medicinala (asplenium trichomanes).

1) chelie f. (d. chel). Plesuvie, lipsa de par pe cap.

CARARE, carari, s. f.1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a se clatina in mers; a fi beat. A-i taia (sau a-i inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. A-si indrepta cararile = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori (pe cineva) 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

CHELBE s. f. (Pop.) Boala care consta in caderea parului de pe cap in arii rotunde, care pot fuziona; pelada; p. gener. chelie, calvitie. – Et. nec.

CHELIE, chelii, s. f. 1. Cadere definitiva a parului de pe cap, provocata de diverse boli; calvitie, plesuvie. 2. Portiune a capului lipsita definitiv de par. – Chel + suf. -ie.

PELADA, pelade, s. f. Boala de piele care se manifesta prin caderea parului de pe cap pe anumite portiuni (rotunjite). – Din fr. pelade.

PLESUVIE, plesuvii, s. f. 1. Lipsa a parului de pe cap, ca urmare a caderii lui; boala care pricinuieste aceasta cadere; chelie. 2. Portiune a capului ramasa fara par; chelie. 3. Portiune a unui munte lipsita de vegetatie. – Plesuv + suf. -ie.

DECALVATIE, decalvatii, s. f. 1. (Rar) Calvitie. 2. Pedeapsa, in vechiul drept, care consta in raderea parului de pe capul condamnatilor. – Din fr. decalvation, lat. decalvatio.

TONSURA, tonsuri, s. f. Ceremonia tunderii parului din crestetul capului la consacrarea unui cleric catolic; (concr.) locul, de forma rotunda, ramas fara par in urma acestei ceremonii. – Din fr. tonsure, lat. tonsura.

TRICOFITIE, tricofitii, s. f. Boala parazitara contagioasa produsa de unele ciuperci microscopice care ataca pielea capului, provocand caderea parului si formarea pe piele de cruste si placi; chelbe. – Din fr. trichophytie.

CRESTET, crestete, s. n. 1. Varful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la crestet) pana in talpi sau din talpi pana in crestet = de sus pana jos, in intregime, peste tot trupul. ♦ parul (din varful) capului. ♦ (Rar) capatai. 2. Varf, culme, pisc, inaltime. – Creste + suf. -et.

AC s. 1. ac cu gamalie = (pop.) bold, spelca, (reg.) bumbusca; ac de cap = ac de par, (pop.) spelca; ac de par v. ac de cap. 2. (la albine) (pop.) bold. 3. minutar. (~ele ceasornicului.) 4. macaz, (reg.) schimbator. (~ feroviar.) 5. (TEHN.) ac obturator v. poantou.

SPELCA s. v. ac cu gamalie, ac de cap, ac de par.

CALVITIE f. Cadere definitiva a parului de pe cap, provocata de diferite boli; plesuvie; chelie. [Art. calvitia; G.-D. calvitiei; Sil. -ti-e] /<fr. calvitie, lat. calvities

CHELBE f. Stare patologica a organismului care provoaca caderea partiala a parului de pe cap; pelada. /Din chelbas

CHELIE ~i f. 1) Cadere totala sau partiala a parului de pe cap, provocata de diferite boli; plesuvie; calvitie. 2) Portiune a capului de pe care a cazut definitiv parul; plesuvie. [Art. chelia; G.-D. cheliei; Sil. -li-e] /chel + suf. ~ie

CHICA chici f. pop. (mai ales la barbati) parul de pe cap, lung, lasat pe umeri sau pe spate; plete. ◊ A face cuiva chica topor a trage de par; a bate zdravan pe cineva. [G.-D. chicii] /<sl. kyka

PLESUVIE ~i f. 1) v. A PLESUVI si A SE PLESUVI. 2) Portiune a capului ramasa plesuva; chelie. 3) Cadere definitiva a parului de pe cap, provocata de diferite boli; chelie; calvitie. 4) Suprafata de teren (munte, deal) plesuva. /plesuv + suf. ~ie

PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu par aspru, cu cap conic si picioare scurte, crescut, in special, pentru carne si grasime. ◊ ~ salbatic mistret. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozator de talie medie, acoperit pe spinare si pe parti cu spini lungi si tari. ~-de-mare peste marin de talie medie, de culoare neagra, avand tepi ascutiti si veninosi. A se purta ca un ~ a se purta urat, grosolan. A mana ~cii la jir a sforai tare in timpul somnului. Cine se baga (sau se amesteca) in tarate, il mananca ~cii cine se baga (sau se amesteca) unde nu trebuie, se alege cu neplaceri. 2) fig. depr. Om marsav, neobrazat. /<lat. porcus

TONSURA ~i f. 1) Ritual de consacrare a clericilor prin tunderea parului din crestetul capului. 2) Locul din crestetul capului care ramane fara par in urma acestei operatii. /<fr. tonsure

BOXER² s.m. Caine de paza puternic, cu pielea de pe cap cutata si parul scurt, aspru, stralucitor. [< fr. boxer].

parURA s.f. Podoaba purtata de mirese pe cap. [Pron. si parura. / < fr. parure].

stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.

TRICOFITIE s.f. Boala contagioasa cauzata de tricofiton, care ataca pielea capului, provocand caderea parului; (pop.) chelbe. [Gen. -iei. / < fr. trochophytie].

ALOPECIE s. f. cadere prematura a parului (de pe cap); chelie. (< fr. alopecie, lat. alopecia, gr. alopekeia)

BOXER² s. m. caine de paza puternic, cu pielea de pe cap cutata si parul scurt, aspru. (< fr. boxer, germ. Boxer)

PELADA s. f. dermatoza prin caderea, totala sau partiala, a parului de pe cap. (< fr. pelade)

TONSURA s. f. ceremonie a tunderii parului din crestetul capului la consacrarea unui calugar catolic; locul, de forma rotunda, ramas fara par in urma acestei ceremonii. (< fr. tonsure, lat. tonsura)

TRICOFITIE s. f. dermatomicoza cauzata de tricofiton, care ataca pielea capului, provocand caderea parului. (< fr. trichophytie)

peruca (peruci), s. f. – Acoperamint al capului confectionat din par, diferit coafat. It. perrucca, parrucca, fr. perruque. – Der. peruchier, s. m. (fabricant de peruci).

CARARE, carari, s. f. 1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a umbla clatinandu-se, a fi beat. (Reg.) A taia (sau a inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a inchide cuiva calea, a opri pe cineva din drum. A-si indrepta cararile (intr-o directie) = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori. 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

CHELIE, chelii, s. f. 1. Cadere a parului de pe cap; boala care pricinuieste aceasta cadere. 2. Portiune a capului lipsita de par. – Din chel + suf. -ie.

ac n., pl. e (lat. acus, it. ago, pv. ac). Instrument suptire [!] de otel in care se baga ata si se coase: primu ac a fost sula. A scapa ca pin [!] urechile acului, a scapa ca pin minune, a fi fost foarte aproape de pericul. A avea (a gasi) ac de cojocu cuiva, a avea cu ce sa-i vii de hac, sa-l invingi. Organu cu care inghimpa albinele. Macaz, parte de sina mobila in prejuru unui punct fix ca sa poti abate trenu de pe o linie pe alta (dupa fr. aiguille). Ac de cap ori de par (Munt.), spelca. Ac cu gamalie (Munt.), bold. Ac magnetic, V. busola. Acu in caru de fin, V. car 2. – Acele de cusut s' au fabricat cu masina intiia oara in Anglia la 1824.

chel, cheala adj., pl. cheli si chei, chele (turc. kel; bg. kel. V. cheles). Plesuv, al carui cap n´are par. Chelului tichie de margaritar ii trebuie, tie-ti lipseste un lucru necesar, si tu faci lux (se zice despre un sarac care face lux ridicul ori despre un prost care-si cumpara carti pe care nu le pricepe s. a.).

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman impreuna cu parul, smulsa de pe craniu in urma unui accident sau desprinsa cu un instrument ascutit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

PERIA, perii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) curata de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A (-si) netezi parul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de canepa iesit din raghila pentru a-l curata de calti, de impuritati; a scarmana, a pieptana. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a indrepta, a imbunatati o lucrare literara, stiintifica etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A lingusi pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasa, parul de pe frunte lung si adesea cret; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a infrunta cu indrazneala o dificultate, a lua lucrurile pieptis. 2. (Entom.) Radasca. 3. (Art.) Constelatie boreala in dreptul careia trece Soarele intre 21 aprilie si 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douasprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

GORGONA ~e f. 1) (in mitologia greaca) Fiinta imaginara avand infatisarea unei femei cu serpi in loc de par. 2) Element decorativ reprezentand capul unei astfel de fiinte. /<lat. Gorgona

PELADA ~e f. Stare patologica care provoaca caderea partiala a parului, mai ales din cap; chelbe. /<fr. pelade

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

cehai (-aiesc, -it), vb. – 1. A latra. – 2. A plictisi, a sicii, a bate la cap. – Var. cihai, cehni. pare a se baza pe creatia imitativa mag. csah, care reproduce latratul, cf. mag. csaholni „a latra” si „ceahlau”. Mai putin probabila der. propusa de Cihac, II, 52, din pol. syczec, sykac „a fluiera”, sau cea a lui Scriban, din rut. cihati „a stranuta”. – Der. ceahna, s. f. (ciine; zgircit, calic); cehnit, s. n. (latrat); cehnitura, s. f. (latrat); ciohota, s. m. (la nuntile tipice din Banat si Trans., organizatorul petrecerii).

cocioc (cociocuri), s. n. – 1. Mlastina. – 2. cap, capat. Origine necunoscuta. pare a fi un cuvint expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; insa aceasta explicatie nu se potriveste cu primul sens. DAR propune o legatura cu rus. kocka „grind intr-o regiune mlastinoasa”.

CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos rezultat din taierea bustenilor cu ferastraul, intrebuintat de obicei in constructie; lemnarie intrebuintata la scheletul unei constructii. 2. Fig. (Fam.) Constructie solida, structura osoasa. E un om cu o cherestea uriasa; un cap ca de taur, parul negru des (CARAGIALE). – Tc. kereste.

arcus n., pl. e si uri. (d. arc. D. rom. vine rut. arkus, pol. arkusz). Varga ale carei capete-s unite cu par de cal, si cu care se cinta din vioara ori din alt instrument cu coarde.

PERUCA, peruci, s. f. Obiect confectionat din par, din lana, din fire sintetice etc. si purtat pe cap, peste sau in locul parului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.

ASIN ~i m. Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu par de culoare cenusie, cu capul mare si urechi lungi, cu coama bogata, folosit ca animal de povara si de tractiune; magar. /<lat. asinus

SETER ~i m. Rasa de caini (de vanatoare), cu par lung si ondulat, cu capul alungit si cu urechi mari, clapauge. /<engl., fr. setter

TRICOFITIE f. Boala contagioasa (provocata de tricofiton), care ataca pielea capului si duce la caderea parului. [G.-D. tricofitiei] /<fr. tricophytie

PAVIAN s. m. maimuta africana cu capul mare, botul alungit si parul corpului lung si rar. (< germ. Pavian)

ARCUS, arcusuri, s. n. Vergea de lemn intre capetele careia se intind fire de par de cal, care serveste la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -us.

ARCUS ~uri n. Vergea de lemn, intre capetele careia sunt intinse fire de par de cal si cu care se canta la instrumentele cu coarde. /arc + suf. ~us

COC¹ ~uri n. Pieptanatura femeiasca realizata prin strangerea si rasucirea parului la ceafa sau in crestetul capului. /<fr. coque

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

PLES¹ ~uri n. 1) Parte a capului de pe care a cazut parul; chelie. 2) Suprafata de teren lipsita de vegetatie. /<sl. plesi

TONSURA s.f. Podoaba a capului practicata ca semn distinctiv al diverselor ordine calugaresti constand in raderea parului, in forma rotunda, din crestetul capului. ♦ Ceremonie a unei astfel de tunsori a parului la consacrarea unui cleric catolic. [Cf. fr. tonsure, cf. lat. tonsura].

BOXER² (‹ fr., engl.) s. m. Rasa de ciini de paza, de origine germana, cu aspect puternic, dar armonios, cu talia de 56-60 cm, gambe foarte lungi si urechi purtate vertical, avind pielea de pe cap si frunte cutata, culoare aramie, par scurt, aspru si stralucitor.

ARCUS, arcusuri, s. n. Vergea de lemn intre capetele careia se intind fire de par de cal si cu care se canta la instrumente cu coarde. – Din arc + suf. -us.

MOTOC, motoace, s. n. (Reg.) par adunat si legat in varful capului; coc. – Din mot¹ + suf. -oc.

MISTRET, -EATA, mistreti, -e, adj. I. (In sintagma) Porc mistret (si substantivat, m.) = animal salbatic cu corpul masiv, acoperit cu par aspru, negru-sur, cu greabanul inalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici si cu caninii transformati in colti puternici; porc salbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezulta dintr-un amestec de rase; de calitati diferite; amestecat, pestrit; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrisor; (despre fructe) paduret, salbatic. – Lat. mixticius.

MOPS, (1) mopsi, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Caine de statura mica, cu capul mare, patrat, cu botul turtit, cu parul scurt si neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Cleste cu falci curbate folosit la strangerea tevilor, a vanelor etc. in cadrul operatiilor de montare. – Din germ. Mops.

DERMATOFITIE, dermatofitii, s. f. Boala de piele provocata de ciuperci microscopice parazite, localizate in pielea capului, in tesutul subcutanat si la radacina parului. – Din fr. dermatophitie.

HIPOPOTAM ~i m. Animal exotic, erbivor nerumegator, de talie mare, avand cap masiv si piele groasa, lipsita de par, care traieste mai ales in apa. /<fr. hippopotame

gorgona s.f. 1. (mit.) Monstru imaginat ca o femeie cu parul din serpi impletiti. ◊ Motiv decorativ reprezentand capul unui astfel de monstru. 2. Animal celenterat din marile calde, in colonii arborescente de polipi. (< fr. gorgone, lat. gorgona)

plesuvitura s.f. (inv.) parte a capului de pe care s-a ras parul.

MIORITIC, -A I. adj. 1. din balada populara „Miorita”. ◊ care aminteste de „Miorita”. 2. spatiu ~ = (in conceptia lui Lucian Blaga) spatiu geografic romanesc constituit dintr-un plai ondulat, cu alternante intre deal si vale; univers spiritual specific romanesc, solidar cu acest orizont. II. s. m. caine ciobanesc romanesc, cu capul masiv, botul puternic, trunchiul alungit, cu parul alb, lung si abundent. (< „Miorita” + -/t/ic)

JAR² s. n. parul scurt de pe partea din fata a capului si de pe extremitatile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.

ZIGZAG, zigzaguri, s. n. Linie franta care pare formata din mai multe litere Z puse cap la cap. ◊ Loc. adv. In zigzag = in forma de linie franta, serpuit. [Var.: zigzac s. n.] – Din fr. zigzag, germ. Zickzack.

SMOC, smocuri, s. n. 1. Manunchi de par sau de pene pe care il au unele animale pe urechi, pe cap, la coada etc. 2. Cantitate de fire (de par, de lana, de iarba etc.) care se poate prinde sau smulge deodata cu mana sau (de catre animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.

PAJ, (1) paji, s. m. 1. (In evul mediu, mai ales in Europa apuseana) Tanar nobil care se afla in serviciul unui senior, al unui rege, al unui principe etc. pentru a invata mestesugul armelor si pentru a se deprinde cu manierele de la curte; p. ext. copil de casa. 2. Pieptanatura feminina in care parul, lasat lung pe umeri, este rulat la capete spre partea dinauntru, imitand pieptanatura pajilor (1). [Var.: (inv.) pag s. m.] – Din fr. page, germ. Page.

COAMA, coame, s. f. 1. par lung (si stufos) care creste pe grumazul sau de-a lungul spinarii unor animale. ◊ par lasat sa creasca (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui barbat. ♦ Fig. Frunzis des din varful coroanei arborilor. 2. Culme prelungita de deal sau de munte; creasta. 3. partea de deasupra, orizontala, a unui zid. ♦ Linie de intersectie (orizontala sau oblica) a doua versante de acoperis. – Lat. coma.

TAMPLA¹, tample, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale capului, cuprinse intre ochi, urechi, frunte si obraz. ♦ parul care acopera aceste parti. Tample carunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

TAMPLA² ~e f. 1) parte laterala a capului, cuprinsa intre ochi, ureche, frunte si obraz. 2) par care creste in aceasta parte. ~e carunte. /<lat. templa

JAR¹ s.n. (Zool.) par scurt de pe partea din fata a capului si de pe extremitatile membrelor la ovine. [< fr. jarre].

CIUFULIT, -A, ciufuliti, -te, adj. (Despre par, pene etc.) Care este in dezordine, zbarlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are parul in dezordine, zbarlit. – V. ciufuli.

NASICORN ~i m. Gandac de talie mare, castaniu, avand pe cap un corn intors spre spate (la masculi) si peri pe pantece si pe picioare; caraban. /<fr. nasicorne

PAJ¹ ~uri n. Pieptanatura femeiasca in care parul este lasat liber in jos si sucit la capete inauntru. /<fr. page, germ. Page

A PUDRA ~ez tranz. 1) (fata, pielea, parul) A da cu pudra (pentru a face sa capete un aspect placut, pentru a trata, a proteja etc.). 2) (preparate culinare, in special copturi) A presara cu zahar pudra. /<fr. poudrer

GORGONA s.f. (Mit.) Monstru imaginat ca o femeie cu parul format din serpi impletiti. ♦ Motiv decorativ care reprezinta capul unui astfel de monstru. [Cf. fr., it. gorgone, lat. Gorgona].

spulbera (-r, at), vb. – 1. A ridica praful. – 2. A risipi, a dispersa, a imprastia. – 3. A dezagrega, a desface, a indeparta. – 4. (Trans.) A se indigna. – Mr. spulbir(are). Lat. *expulverāre (Puscariu 1631; Candrea-Dens., 1457; REW 6842), cf. it. spolverare. – Der. spulber, s. n. (dispersie, disparitie), postverbal folosit artificial in literatura; spulberat, adj. (imprastiat, risipit; s. m., cap-de-mort, hirca), la care, sensul al doilea pare un calc din fr. dissipe; spulberatic (var. spulberatec, inv. spulberos), adj. (inconstant, nestatornic, usuratic; usor); spulberatura, s. f. (cantitate de praf, zapada, pleava etc., care se ridica in vint; planta, Teucrium chamaedrys). – Cf. pulbere.

BARZOY (cuv. rusesc) subst. Rasa de ogar rusesc de agrement, de talie mare, cu par lung si ondulat pe corp si scurt pe cap.

GORGONA, gorgone, s. f. Monstru din mitologia greaca, inchipuit ca o femeie cu serpi in loc de par, a carei privire impietrea orice fiinta. ♦ Ornament arhitectural reprezentand capul unui astfel de monstru. – Din lat. Gorgona, fr. Gorgones.

MOT¹ moturi n. 1) Smoc de fire din frunte sau din crestetul capului. ◊ A lua (sau a apuca) de ~ pe cineva a trage de par pe cineva; a parui. 2) Smoc de pene de pe capul unor pasari. 3) Pielea rosie de pe capul curcanului care atarna ca un ciucure. ◊ ~ul curcanului planta erbacee ornamentala cu flori purpurii, grupate in spice lungi. 4) Ciucure confectionat din diferite materiale, care se atarna la caciulite, bonete, fesuri etc. 5) parte proeminenta (ascutita) a unui lucru. /Orig. nec.

devla (devle), s. f. – (Fam.) cap, dovleac, tartacuta. Bg. devla „carafa mare; basica (Scriban). pare a fi dublet de la tilv, s. n. ”basica sau tigva cu care se scoate vinul din butoi„ (dupa Cihac, acest ultim cuvint ar fi legat de tigva, ceea ce nu pare probabil). Dupa Candrea, din sl. deblo ”lemn„; dupa Graur 149 si Juilland 163, din tig. devla ”Dumnezeu„; ipoteza greu de sustinut.

CASCA s. f. 1. acoperamant de cap din metal usor, dar rezistent, pe care il poarta militarii in lupta, unii sportivi sau muncitorii, scafandrii si cosmonautii pentru protejarea capului. ♦ ~asti albastre = trupe ONU aflate in zone de conflict. ◊ acoperamant de cap din cauciuc, la inotari pentru a nu-si uda parul. 2. dispozitiv metalic in forma de caciula, servind la uscatul parului. 3. dispozitiv din unu sau doua receptoare fixate pe urechi pentru ascultarea transmisiunilor radiofonice sau telefonice. (< fr. casque)

CASCHETA, caschete, s. f. Un fel de sapca de stofa, cu fundul larg si rotund si cu cozoroc, care face parte, de obicei, din uniforma militarilor. ♦ Acoperamant pentru cap din cauciuc sau din material plastic, folosit pentru a feri parul de apa. – Din fr. casquette.

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

OACHES, -A, oachesi, -e, adj. 1. Cu pielea fetei de culoare inchisa si cu ochii, parul si sprancenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare inchisa, care bate in negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare inchisa, care bate in negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre in jurul ochilor. – Probabil ochi¹ + suf. -es.

COC², cocuri, s. n. Pieptanatura femeiasca cu parul strans sau impletit si rasucit la ceafa sau in crestetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux].

TUSINA, tusinez, vb. I. 1. Tranz. (Reg.) A tunde oile pe sub pantece si intre picioarele dinapoi, pentru a usura mulsul si suptul mieilor. 2. A tunde scurt parul, barba sau mustata cuiva. 3. A taia atele, destramaturile de la capetele sau de pe laturile unei tesaturi, ale unei impletituri. 4. A tunde iarba; a aranaja (la acelasi nivel) frunzisul unor arbori sau arbusti. – Lat. *tonsionare (< tonsio).

CASCHETA s.f. Sapca cu cozoroc si cu fundul rotund si larg. ♦ Acoperamant de cap din cauciuc, folosit de inotatori pentru a nu-si uda parul. [< fr. casquette].

COC s.n. Pieptanatura femeiasca, cu parul strans sau impletit si adunat pe ceafa sau in crestetul capului. [Pl. -curi. / < fr. coque].

retez, reteze, s.n. 1. (pop.) (in expr.) la retezul parului = in locul unde se reteaza parul; la ceafa. 2. (inv.) diametru. 3. (reg.) zavor. 4. lemn gros retezat la capete.

COC¹ s. n. pieptanatura femeiasca cu parul strans sau impletit si adunat pe ceafa, ori in crestetul capului. (< fr. coque)

CHEFAL s.m. In general, peste din fam. mugilidae (chefali), avand corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul usor turtit, cu gura lata si obtuza si dintisori ca niste perii; populeaza apele dulci sau salmastre, legate de mare, in Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Mediterana si lacurile litorale ale Marii Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de pana la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

BUBALINA, bubaline, s. f. (La pl.) Vite cornute inrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele in forma de semiluna, cu pielea groasa si cu parul negru; (si la sg.) animal care face parte din aceasta specie. – Din fr. bubalines.

parOS, -OASA, parosi, -oase, adj. 1. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Acoperit cu mult par² (1). 2. (Despre tesaturi sau obiecte confectionate din astfel de tesaturi) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies in afara. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu par² (3). – par² + suf. -os.

CASCA, casti, s. f. 1. Acoperamant pentru cap, facut din metal, din piele sau din cauciuc si folosit de militari, de unii sportivi si de unii muncitori pentru protectia capului. ♦ Dispozitiv metalic in atelierele de coafat, in forma unei caciuli, folosit la uscatul parului. 2. Dispozitiv alcatuit din unul sau din doua receptoare fixate pe urechi, care serveste la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque.

GRIFON ~i m. 1) (in mitologie) Fiinta imaginara infatisand un monstru cu trup de leu, cu cap si aripi de vultur si cu urechi de cal. 2) Caine de vanatoare cu par lung si mitos. /<fr. griffon

CHOW-CHOW [tʃau] s. m. (ZOOT.) Rasa de ciini de sanie, de paza, de vinatoare, actualmente de companie, de origine asiatica, robusta (c. 46-53 cm si 18-25 kg), cu capul lat si plat, limba violet-inchis, spate puternic, piept lat si adinc, par abundent, aspru, negru-intens, rosu, aramiu, gri-albastrui, crem sau alb.

ZDRAVAN, -A, zdraveni, -e, adj. 1. Voinic, puternic, vanjos, viguros. ♦ (Adverbial) Cu putere, tare; voiniceste. 2. Sanatos, teafar; intreg, neatins, nevatamat (la trup sau la minte). ◊ Expr. A nu fi zdravan (la cap) = a fi zmintit^[1], nebun. 3. Mare, tare, solid. Intepenii usa pe dinlauntru cu un par zdravan (HOGAS). ♦ (Adverbial) Din plin, mult. – Slav (v. sl. sudravĩnu).

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, indesat si greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

VIEZURE, viezuri, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhulle.

CONCI, conciuri, s. n. Coc². ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lana impletita etc., invelit in panza sau intr-o impletitura de par, pe care, in unele regiuni de la tara, il poarta femeile maritate pe crestetul capului, sub basma. – Din magh. konty.

FAVUS s. n. boala contagioasa a pielii capului, cauzata de o ciuperca microscopica constand din leziuni profunde, insotite de distrugerea si caderea parului. (< fr. favus)

palarie (palarii), s. f. – Obiect de imbracaminte cu boruri folosit pentru acoperirea capului. Probabil din it. cappelleria (P. Panaitescu, BL, XIII, 155). Celelalte explicatii sint nesatisfacatoare: din rom. par (Tiktin); din gr. φαλαρίον (Diculescu, Elemente, 470); din lat. pariolum › it. paiuolo „ceaun” (Scriban). – Der. palarier, s. m. (persoana care confectioneaza, repara sau vinde palarii); palarierie, s.fr. (atelier de palarii). Din rom. provine bg. palarija (capidan, Raporturile, 223; Bernard 34).

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

SISTOR, sistori, s. m. (Pop.) 1. par ascutit care se pune in varful caselor taranesti. 2. Fiecare dintre drugii de lemn prinsi la capete in tarcoalele prasnelului morii. – Et. nec.

CASCA s.f. 1. Acoperamant de cap din otel, mai rar din piele etc., captusit pe dinauntru, pe care il poarta militarii in lupta pentru a le apara capul. ♦ Acoperamant de cap folosit de sportivi (automobilisti, motociclisti etc.) sau de muncitori (mineri, sondori etc.) pentru protejarea capului in timpul competitiilor sau al lucrului. 2. Dispozitiv metalic in forma de caciula, servind la uscatul parului. 3. Dispozitiv compus din unul sau doua receptoare mici care se pot aseza la urechi cu ajutorul unui suport, folosit la ascultarea unor transmisiuni radiofonice etc. [Pl. casti. / < fr. casque, cf. sp. casco].

steajer, steajare, s.n. (pop.) 1. par infipt in pamant in mijlocul unei arii de treierat cu cai, in jurul caruia de infasoara funia in timpul treieratului. 2. (fig.; inv.) centru. 3. (reg.; in formele: steajer, stejer) prajina ascutita la capete si infipta in pamant, in jurul careia se cladesc claile de grau sau de fan; par. 4. (reg.; art.) steaua polara.

lis (-sa), adj. – (Ciine sau cal) cu par alb. Bg. lis „animal care are o pata alba in frunte”, sb. lisa „pata alba pe cap” (Weigand, Krit. Jb., IX, I, 76; REW 5081). Der. din lat. *lisius „neted” (Puscariu 985; REW 5081) sau din ven. lis (Pascu, Etimologii, 51; Pascu, Beitrage, 10) nu e probabila. – Der. lisei, s. m. (Banat, nume de ciine).

MUSTATA ~ati f. 1) par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ◊ A-i rade (sau a-i zambi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A rade (sau a zambi) pe sub ~ati a rade abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc in jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) Fire subtiri situate in jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Tepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal salbatic din familia bovinelor, cu capul scurt si lat, cu coarnele scurte, intoarse in sus, cu greabanul inalt, gatul si barbia acoperite cu par lung; astazi este pe cale de disparitie (dar odinioara a fost raspandit si in Carpati) (Bison europaeus). – Slav (v. sl. zonbru).

MITA, mite, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formand un carliont; smoc de par sau de lana. ♦ Lana tunsa pentru prima oara de pe miei; lana (de calitate inferioara) tunsa de pe capul, coada si picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

BROASCA¹ ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

GRIFON s.m. 1. Monstru inchipuit cu trup de leu inaripat si cu cap si gheare de vultur. ♦ Motiv decorativ care reprezinta un astfel de monstru. 2. Specie de caine de vanatoare cu parul latos. 3. Gura de izvor (de apa minerala). [< fr. griffon, it. grifone].

CASCA casti f. 1) Acoperamant de protectie pentru cap, purtat de unele persoane (militari, pompieri, sportivi, mineri etc.). 2) Aparat electric in forma de caciula, care serveste la uscarea parului. 3) Receptor electroacustic, compus din una sau doua capsule telefonice, care se pun la ureche pentru a asculta unele transmisiuni radiofonice. [G.-D. castii] /<fr. casque

risca s. f. – Joc de cap sau de pajura cu o moneda. Origine indoielnica. Scriban indica rus. aresok, gen. areska „nuca”, care nu pare convingator. Poate in loc de *crijca, din sl. krizi, sb. kriz „cruce”; sau mai probabil, in loc de *rizica › rijca, cu sensul de „joc de noroc”, cf. rizic.

GRIFON, grifoni, s. m. 1. Monstru mitologic cu corp de leu, cu aripi, cap si gheare de vultur si cu urechi de cal. ♦ Motiv decorativ reprezentand acest monstru. 2. Specie de caine de vanatoare cu parul aspru si latos. – Din fr. griffon.

FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal salbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blana deasa, pasloasa, cu capul mare si lat, cu coarnele scurte, intoarse in afara, in fata si in sus, cu greabanul inalt, cu gatul si cu barbia acoperite cu par lung, care astazi, aflat pe cale de disparitie, este ocrotit in rezervatii naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbru.

NOR ~i m. 1) Formatie atmosferica prezentand o masa densa de vapori de apa sau de cristale de gheata, care, in anumite conditii, poate genera precipitatii. ~i de ploaie. ◊ ~ arzator masa foarte fierbinte de gaze si de cenusa, expulzata in timpul eruptiei unui vulcan. Pana la (sau in) ~i la inaltime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul in (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. parc-ar fi (sau parca a) cazut din ~ se spune despre o persoana care pare total dezorientata intr-o imprejurare data. 2) Cantitate mare de ceva (ce pluteste in atmosfera). ~ de praf. ◊ ~ de tristete amestec de sentimente ce tulbura echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

VALATUC, valatuci, s. m. 1. Sul facut dintr-un material (flexibil), infasurat in sensul uneia dintre laturile sale; spec. val¹ (II 1). ◊ Loc. adv. De-a valatucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. 2. Material de constructie facut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, in forma de colaci sau de caramizi, din care se cladesc peretii caselor taranesti (astupandu-se o ingraditura de pari). 3. Tavalug. – Din tavaluc.

PRIPON ~oane n. 1) Tarus infipt in pamant, de care se leaga animalele pentru a paste intr-un anumit loc. 2) Funie cu care se leaga animalele de acest tarus. 3) par batut adanc in pamant de care se leaga o ambarcatiune la malul unei ape. 4) Unealta de pescuit, constand dintr-o sfoara lunga, de care sunt legate din loc in loc fire scurte, prevazute cu carlige la capete. /<sl. preponu

ZBORSI, zborsesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A lua o atitudine amenintatoare, a deveni furios; a se mania, a se infuria; a tipa, a se rasti la cineva. 2. Tranz. (Despre pasari, animale) A-si infoia, a-si zbarli penele, parul. ♦ A ciufuli parul unei persoane. 3. Refl. (Despre unele alimente) A incepe sa fermenteze, sa se altereze, capatand un aspect si un gust neplacut, specific; a se acri, a se strica. Smantana s-a zborsit. ♦ Fig. (Fam.) A se da peste cap, a se strica. Planul de excursie s-a zborsit. – Et. nec. Cf. borsi.

GRIFON s. m. 1. (mit.) monstru cu corp de leu inaripat, cu cap si gheare de vultur. ◊ motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 2. pasare rapitoare din tarile calde, mare, asemanatoare vulturului, cu corpul aproape plesuv si gatul imbracat intr-un guler de pene. 3. specie de caine de vanatoare cu par lung si aspru, cu barba si mustati bogate. (< fr. griffon)

somina, somini, s.f. (reg.) 1. par care se asaza orizontal pe furci, pentru a forma patulul de fan. 2. barna mai subtire de care se leaga lantul caldarii la cuptor. 3. barna lunga care uneste capriorii casei. 4. (in forma: sumina) parte a podului unei case construita pe capetele iesite in afara ale grinzilor. 5. scobitura in malul unei ape, unde stau pestii. 6. ascunzatoare, gaura de sobolan, de cartita etc.

cerga f., pl. i (turc. cerge, cort usor pe doi pari, d. alb. cerga, cerga, [care vine d. mlat. serica, de matase, serga, rogojina, fr. serge, serja], de unde si ngr. tserga, bg. sirb. cerga, ung. cserge. V. sarica, serja). Patura de invalit [!] calu, patu s. a. Iron. Cu cerga´n cap, dupa cuviinta, cum trebuie: s´a dus la rai cu cerga´n cap, V. jalba, pled, procovita.

PERIE ~i f. 1) Obiect constand dintr-o placa (de lemn sau de alt material), in care sunt infipte manunchiuri mici de fire (de par, metalice sau sintetice) folosit, in special, la curatat. ~ de haine. ~ de dinti. ~ de scarmanat. ◊ Des ca ~a foarte des. 2) Pensula mare de vopsit sau de varuit. 3) Instrument pentru varuit constand dintr-un manunchi compact si uscat de iarba sau de papura, legat bine la unul din capete. 4) Orice obiect avand functie sau forma asemanatoare. 5) Piesa la masinile electrice care realizeaza contactul cu colectorul. [G.-D. periei; Sil. -ri-e] /Orig. nec.

basn, pl. uri (turc. bas, cap, sef, superior, virf, de unde si bg. bas, sef, agiu. V. basa, bimbasa, baslic). Agiu la zarafie (Vechi). Prisos, plus, rest: basu ce-i iesea de la raz (CL., 1910, 77). Prefix care arata superioritatea: bas-cutnie (cutnie de prima calitate), bas-ceaus (sergent-major de infanterie), bas-hot (mare hot). V. arhi-, para-, stra-, vel-. – In Banat. (dupa sirb.) „chear, tocmai”. V. baron.

PERNA ~e f. 1) Obiect de forma unui sac scurt si patrat, umplut cu pene (lana sau vata), care se pune sub cap in timpul somnului; capatai. ◊ ~ de calcat ustensila asemanatoare cu un astfel de obiect, folosita la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor. 2) pop. Fiecare dintre cele doua bare pe care se pune butoiul in beci pentru a-l ridica de la pamant si a-l imobiliza. 3) Obiect de tapiserie constand dintr-un sac umplut cu par sau cu iarba de mare, care se asaza, de obicei, pe scaune sau pe bancile automobilelor. 4): ~ de aer strat de aer de inalta presiune dintre baza unui vehicul si suprafata lui de sprijin sau dintre elementele mobile si fixe ale unor mecanisme. [G.-D. pernei] /<sb. perina

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din increngatura molustelor, care au corpul moale, de obicei aparat de o cochilie rasucita in spirala, si patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul= a) rasucit, in spirala; b) foarte incet. ◊ Expr. A tacea ca melcul = a nu scoate nici un cuvant. II. P. a**l. 1. partea osoasa a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor masini destinat sa transmita, sa transforme sau sa utilizeze in diferite feluri miscarea de rotatie. 3. Prajitura facuta din aluat incolacit in spirala, presarat cu nuca data prin masina. 4. (La pl.) Suvite de par rasucite in forma de ineluse. – Et. nec.

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.

sistor, -oare, s.m. si f. 1. (pop.; s.m. si f.) fiecare dintre bucatile de lemn (sau de fier) prinse la capete in tarcoalele prasnelului de la moara si care se angreneaza cu maselele rotii. 2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma: sustori) fiecare dintre bucatile de lemn prinse in jurul rotii sau al carului, care pune in miscare joagarul. 3. (reg.; s.f.) fuscel la loitra. 4. (reg.; s.f.; in forma: sustoare) speteaza (la grapa). 5. (reg.; s.f.) fofelnita vartelnitei. 6. (reg.; s.m. pl.; in forma: sustori) falceaua melitei. 7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care intaresc usa unei case. 8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile intre care se fixeaza fereastra. 9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stalpii verticali care sprijina streasina casei. 10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre barnele care marginesc intrarile strungii la o stana. 11. (reg.; s.m.) par ascutit care se pune in varful caselor taranesti.