HALEBARDA, halebarde, s. f. Arma medievala in forma de lance cu un varf de fier ascutit, prevazut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusa cu un carlig. [Var.: alebarda s. f.] – Din fr. hallebarde.

PENETRATIE, penetratii, s. f. 1. Patrundere in adancime sau pana in partea opusa; intrepatrundere a doua corpuri sau a doua suprafete care se intersecteaza, penetranta. 2. Patrundere, infiltrare. extindere sau circulatie in spatiu. ◊ Artera de penetratie = artera de circulatie prin care se patrunde intr-o localitate. – Din fr. penetration.

POTRIVA s. f. Egalitate, perfecta asemanare (cu cineva sau cu ceva); ceea ce se potriveste, seamana perfect cu altcineva sau cu altceva. ◊ Loc. adj. si adv. Pe (sau de) potriva... = asemenea, egal, pe masura... (Inv.) Din potriva = din cealalta parte, din partea opusa. – Din sl., bg. protiva.

MENISC, meniscuri, s. n. 1. Lentila subtire convexa pe o parte si concava pe partea opusa. 2. Curbura a suprafetei unui lichid, care apare din cauza aderentei sau a lipsei de aderenta in punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj in forma de disc, existent intre unele articulatii ale corpului. – Din fr. menisque.

CONTRE-JOUR s. n. Efect optic datorat luminarii unui obiect din partea opusa aceleia din care privim. [Pr.: contrjur] – Cuv. fr.

TOPOR, topoare, s. n. Unealta pentru taiat copaci, pentru despicat lemne etc., formata dintr-un corp de otel cu tais la un capat si cu un orificiu la partea opusa, in care se fixeaza o coada de lemn tare. ◊ Loc. adj. si adv. Din topor = fara finete; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de indurat greutati mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brau = a fi totdeauna gata de cearta, de bataie. – Din sl. toporu.

TRANSLUCID, -A, translucizi, -de, adj. Care este partial transparent, putand fi strabatut de un fascicul de radiatii electromagnetice, mai ales de un fascicul de raze de lumina, pe care le imprastie partial, astfel incat, privind prin corpul sau mediul respectiv, nu pot fi distinse contururile sau detaliile obiectelor aflate de partea opusa. – Din fr. translucide, lat. translucidus.

TRANSPARENT, -A, transparenti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care poate fi strabatut de radiatii electromagnetice (mai ales de lumina), fara ca acestea sa fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasa sa se vada limpede conturul si detaliile obiectelor aflate de partea opusa; straveziu. ♦ Fig. Diafan, subtire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi usor inteles sau ghicit; limpede, clar. II. S. n. Foaie de hartie cu linii groase, paralele, care se asaza dedesubtul hartiei de scris, pentru a inlesni scrierea in randuri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis.

REVER, revere, s. n. Parte rasfranta a unei haine, in prelungirea gulerului, de o parte si de alta a pieptului. ♦ (Sport) Lovitura in care racheta sau paleta sunt manuite din partea opusa mainii care le tine, la jocul de tenis sau de tenis de masa. – Din fr. revers.

DINCOLO adv. 1. In partea cealalta, in partea opusa vorbitorului. Loc. adj. De dincolo = care se afla in cealalta parte; care se afla peste hotare. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = a) in partea cealalta a...; b) in afara celor spuse. Pe dincolo = in partea cealalta (trecand de-a curmezisul sau pe ocolite), prin cealalta parte. ♦ (In credintele religioase) In lumea cealalta, in lumea de apoi. 2. (In corelatie cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) In alta parte. Aici infloreste o floare, dincolo un copac. ◊ Expr. Asa si pe dincolo = asa cum s-a spus mai sus, in felul in care se cunoaste sau intr-un fel pe care vorbitorul nu vrea sa-l spuna [Acc. si: dincolo] – De⁴ + incolo.

SAPALIGA, sapaligi, s. f. Sapa¹ mica, cu lama ingusta, avand adesea doi sau trei colti la partea opusa taisului, folosita mai ales in lucrari de legumicultura; sapaluga. [Pl. si: sapalige] – Sapa¹ + suf. -aliga.

DIMPOTRIVA² adj. invar. Care se afla in partea opusa; din fata; de vizavi. /de + impotriva

DINCOLO adv. In partea cealalta (opusa vorbitorului). ~ de Nistru. ◊ De ~ din partea opusa locului unde se afla vorbitorul. Pe ~ prin partea cealalta; pe ocolite. Asa si pe ~ intr-un fel pe care vorbitorul nu vrea sa-l precizeze; asa si asa. /de + incolo

SAPALIGA ~gi f. Sapa mica, lunguiata (avand in partea opusa a taisului doi sau trei colti); sapa de plivit; sapa de gradina.[G.-D. sapaligii] /sapa + suf. ~aliga

A STRAPUNGE strapung tranz. 1) (de- spre obiecte cu varf ascutit) A razbate dintr-o parte in alta. 2) (despre persoane) A supune unei actiuni de spargere pana in partea opusa (cu ajutorul unui obiect ascutit). 3) fig. (spatii, medii etc.) A strabate cu greu (de la un capat la altul). /<lat. extrapungere

ALOCHIRIE s.f. (Biol.) Transpunere a unei senzatii in regiunea corespunzatoare din partea opusa a corpului. [< fr. allochirie].

AMORTIZOR s.n. 1. Dispozitiv care atenueaza socurile, trepidatiile unui automobil, ale unui motor etc. ♦ Dispozitiv pentru micsorarea amplitudinii unei v******i. 2. Piesa de piele care se leaga de cureaua bratului de lovire a suveicii pentru a-i amortiza intrarea in caseta din partea opusa. [< fr. amortisseur].

ANTELIE s.f. Pata luminoasa de forma rotunda care se formeaza pe cer in partea opusa Soarelui la aceeasi inaltime. [Gen. -iei. / < fr. anthelie, cf. gr. ante – contra, helios – soare].

CONTRE-JOUR s.n. 1. (Frantuzism) Metoda de iluminare, constand din luminarea obiectelor sau a personajelor din partea opusa celui care le priveste; contralumina. 2. (Fot.) Fotografie facuta cu aceasta metoda de pozare. [Pron. contr-jur / < fr. contre-jour].

DECUMAN, -A adj. (Ant.; despre pamanturi) Care apartinea statului roman si pentru care colonii plateau a zecea parte din venit. ◊ Poarta decumana = poarta a unui castru sau a unei tabere romane situata in partea opusa inamicului si in dreptul careia se afla cohorta a zecea. [< lat. decumanus – al zecelea, cf. fr. decuman].

TRIPLEGIE s.f. (Med.) Hemiplegie insotita de paralizia unui membru din partea opusa a corpului. [Gen. -iei. / < fr. triplegie, cf. lat. tres – trei, gr. plege – lovitura].

HALEBARDA s.f. Arma medievala in forma de lance, care avea varful de fier prevazut cu o barda pe o parte si cu un carlig pe partea opusa. [Pl. -barde, -barzi, var. alebarda s.f. / < fr. hallebarde].

ANTIPOD s.m. Loc de pe pamant diametral opus ca asezare fata de alt loc. ♦ (Fig.) Persoana sau lucru cu totul opus altei persoane sau altui lucru. // s.n. Celule care se afla in sacul embrionar al angiospermelor in partea opusa ovulului. [< fr. antipode, cf. lat., gr. antipodes < anti – opus, pous – picior].

cant (canturi), s. n. – 1. Margine, muchie. – 2. La legatura de carte, partea opusa cotorului. Germ. Kante (DAR).

SUD s.n. 1. Unul dintre cele patru puncte c*******e principale, care se afla in partea opusa nordului; miazazi. 2. Parte a globului, a unui continent etc. asezata spre sud (1). [< fr. sud, cf. germ. Suden].

ANTELIE s. f. pata luminoasa, rotunda, care se formeaza pe cer in partea opusa Soarelui. (< fr. anthelie)

CONTRE-JOUR CONTRJUR/ s. n. 1. (arhit.) metoda de iluminare a obiectelor, personajelor etc. din partea opusa locului de unde se priveste. 2. fotografie facuta cu aceasta metoda de pozare. (< fr. contre-jour)

DECUMAN, -A adj. (ant.; despre pamanturi) care apartinea statului roman si pentru care colonii plateau a zecea parte din venit. ♦ poarta ~a = poarta a unui castru, a unei tabere romane in partea opusa inamicului si in dreptul careia se afla cohorta a zecea. (< lat. decumanus, al zecelea, fr. decuman)

DIASTROFA s. f. dispunere a cromatoforilor in doua grupe separate, orientate in directia sau in partea opusa izvorului de lumina. (< fr. diastrophe)

ECTOBLAST s. n. 1. ectoderm. 2. lob membranos in partea opusa cotiledonului. (< fr. ectoblaste)

HALEBARDA s. f. arma medievala in forma de lance, cu varful de fier prevazut cu o barda pe o parte si cu un carlig pe partea opusa. (< fr. hallebarde)

AMORTIZOR, amortizoare, s. n. 1. Dispozitiv pentru reducerea progresiva, in timp, a amplitudinii marimii caracteristice unui fenomen de oscilatie (la vehicule). 2. Piesa de piele care se leaga de cureaua bratului de lovire a suveicii, pentru a amortiza intrarea ei in caseta din partea opusa. – Dupa fr. amortisseur.

altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.

CONVEX, -A (‹ fr., lat.) adj. 1. Care prezinta o proeminenta. 2. (MAT.; despre un arc de curba in raport cu un punct exterior) Ale carui coarde sint situate, toate, in intregime pe partea opusa punctului dat; (despre o curba inchisa) care este situata, in intregime, pe aceeasi parte a oricarei tangente a sa. ◊ Multime c. (de puncte din plan sau din spatiu) = multime care are proprietatea ca, o data cu fiecare doua puncte, contine intregul segment ce le uneste.

CONCILIATOR, -OARE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o impacare a unor divergente; care duce spre intelegere intre parti opuse. ♦ (In politica) Care, in fata unor divergente de ordin principial, cauta o solutie de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Impaciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator.

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

SIMETRIE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie intre partile unui tot, intre elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) intre partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symetrie.

CONCILIATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care conciliaza; orientat spre concilierea unor parti opuse. Remediu ~. 3) si substantival Care cauta o solutie de compromis; cu caracter de compromis; impaciuitorist. Rol de ~. [Sil. -li-a-] /<fr. conciliateur

MUCHIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ◊ Pe ~ la limita. 2) Margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi intr-o situatie critica, periculoasa. 4) Creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

BILATERAL, -A adj. Care are doua laturi, doua parti (opuse, simetrice); cu (pe) doua laturi, doua parti; referitor la cele doua laturi, cele doua aspecte ale unui lucru. ♦ (Despre acte, contracte etc.) Care asigura obligatiile reciproce dintre parti. V. sinalagmatic. [Cf. fr. bilateral, cf. lat. bis – de doua ori, latus – parte].

ADVERS, -A adj. Situat in fata; contrar, opus. ◊ parte adversa = adversar (intr-un proces). ♦ Nefavorabil, neprielnic; dusmanos, potrivnic. [< fr. adverse, cf. lat. adversus – contra].

ADVERS, -A adj. 1. situat in fata; contrar, opus. ♦ parte ~a = adversar (intr-un proces). 2. (fig.) potrivnic. (< fr. adverse, lat. adversus)

ADVERS ~sa (~si, ~se) 1) Care este asezat in fata; opus; contrar. ◊ parte ~sa adversar intr-un proces, afacere etc. 2) fig. Care se afla in opozitie totala; opus. Elemente ~se. /<fr. adverse, lat. adversus

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus

FUND ~uri n. 1) partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus

DEFLEXIUNE s.f. 1. Stare a unui membru sau a unei parti a corpului opusa flexiunii. 2. Deviere a curentului unui fluid sau a unui flux electronic din directia initiala. [Var. deflectie, deflectiune, deflexie s.f. / cf. lat. deflexio, fr. deflexion].

DISTIH, -A adj. (Bot.; despre organe alterne] Dispus pe doua randuri sau serii opuse de o parte si de alta a unui ax. [< germ. distich, cf. gr. distichos – cu doua randuri].

DEFLEXIUNE s. f. 1. stare a unui membru sau a unei parti a corpului opusa flexiunii. 2. deviere a curentului unui fluid, a unui fascicul de radiatii din directia initiala. (< fr. deflexion)

DISTIH², -A adj. (bot.; despre organe alterne) dispus pe doua randuri sau serii opuse, de o parte si de alta a unui ax. (< germ. distich, gr. distikhos)

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Tesutul muscular al corpului omenesc si al animalelor, impreuna cu tesuturile moi la care adera. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A taia in carne vie = a) a taia, a lovi din plin, fara mila; b) a curma fara crutare un rau, a stirpi raul de la radacina. 2. (Ind. Alim.) partea comestibila din corpul unor mamifere, pasari, pesti, crustacee etc. ♦ C. congelata = c. inghetata la o temperatura cuprinsa intre -12 si -20ºC, in vederea conservarii ei pe o perioada mai lunga (pina la c. sase luni). C. refrigerata = c. racita la o temperatura cuprinsa intre +4 si -2ºC, pentru a-si pastra calitatile initiale pe o perioada scurta (pina la trei saptamini). Extract de c. = solutie concentrata de substante nutritive, fara grasimi si albumine, obtinuta prin tratarea carnii slabe cu apa la temperatura de cel putin 90ºC, urmata de concentrarea produsului rezultat. 3. partea interioara a pieilor, opusa fetei acestora. 4. partea comestibila a unor fructe si legume; pulpa (3).

advers, -a adj. (lat. adversus, d. ad, la, si versus, intors). Contrar, opus: partidu advers. partea adversa, contra careia pledezi.

BILATERAL, -A, bilaterali, -e, adj. 1.Care are doua parti (sau doua laturi) opuse, simetrice. 2. Care priveste in acelasi timp doua laturi sau aspecte (fundamentale) ale unui intreg. 3. (Despre date, contracte, conventii) Care obliga in mod reciproc partile interesate. – Din fr. bilateral.

DIMPOTRIVA, adj. invar., adv. 1. Adj. invar. Din fata, din partea cealalta, de dincolo; opus. ♦ Fig. Potrivnic, neprielnic, nefavorabil. 2. adv. Din contra; cu totul altfel; invers. 3. adv. (Rar) Fata in fata. – De + impotriva.

EST s. n. Unul dintre cele patru puncte c*******e, aflat in partea unde rasare soarele, opus vestului; loc pe orizont unde rasare soarele; p. ext. regiune situata in locul unde rasare soarele; rasarit¹, orient. – Din fr. Est.

TERMINATOR, terminatoare, s.n. Linie marginala, opusa limbului, care desparte partea luminata de soare de cea obscura de pe discul lunii si al planetelor. (cf. fr. terminateur)

REPLICA s.f. 1. Raspuns (la un alt raspuns); raspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris. ♦ Ceea ce are de spus un actor dupa ce interlocutorul sau a terminat de vorbit. ♦ Fara replica = definitiv; a vorbi in replici = a raspunde in cursul unor dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. ♦ (Jur.) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de parat. ♦ Raspuns dat de o voce sau de un instrument intr-un duet, intr-un tertet etc. 2. Copie a unui original executata de autor. 3. Mulaj al unui corp obtinut prin depunerea pe suprafata acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. [Pl. -ci, -ce. / < fr. replique, it. replica].

BILATERAL, -A, bilaterali, -e, adj. 1.Care are doua parti (sau doua laturi) opuse, simetrice. 2. Care priveste in acelasi timp cele doua laturi sau aspecte ale unui intreg. 3. (Despre acte, contracte, conventii) Care obliga in mod reciproc partile interesate. – Fr. bilateral.

ADVERS, -A, adversi, -se, adj. Asezat in fata, opus; fig. potrivnic, ostil, dusmanos. ◊ parte adversa = adversar intr-un proces, intr-o afacere etc. – Din fr. adverse, lat. adversus.

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotriva, opus, potrivnic, (inv.) impotrivit, opozit. (In partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui initial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se afla pe pozitii ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicator. (Pareri ~.) 5. prep. contra, impotriva. (~ parerii curente.)

ADVERS, -A, adversi, -se, adj. Asezat in fata, opus; fig. potrivnic, ostil, dusmanos. ◊ parte adversa = adversar intr-un proces, intr-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus.

baza f., pl. e (vgr. basis, d. baino, merg. V. acrobat, catavasie). Fundament, temelie (propriu si fig.): baza casei, baza statului. Geom. partea unui unghi ori unei piramide opusa virfului sau in fine partea pe care sta un corp. Chim. Oxid, substanta care, combinata c’un acid, produce o sare.

CAPUTA, capute, s. f. 1. Parte a incaltamintei care acopera partea superioara a labei piciorului; caputatura. 2. partea de deasupra a labei piciorului, opusa talpii. – Et. nec.

MIAZAZI s. f. Punct c******l opus nordului; sud; amiaza; p. ext. parte a globului pamantesc, a unui continent, a unui oras etc. situata spre acest punct c******l. ♦ Lumea, popoarele din tarile, tinuturile etc. situate in (sau spre) sud. – Lat. mediam diem.

fetie s.f. (reg.) partea de deal expusa la soare, opusa dostinei.

ANTAGONISM, antagonisme, s. n. Contradictie de neimpacat intre parti, elemente, clase sociale sau forte opuse care se afla in lupta. – Fr. antagonisme (< gr.).

CAPUTA, capute, s. f. 1. Parte a incaltamintei care acopera pe deasupra laba piciorului. 2. partea de deasupra a labei piciorului, opusa talpii.

arsic m. si n., pl. e (turc. asyk). Osisor de la picioarele de din apoi ale meilor si cu care se joaca copiii. – E masc. in Mold. si n. in Munt. Are patru fete: domn (in forma de S), armas (opus domnului), pine [!] sau om bun (partea unflata) si hot sau om rau (scobitura). V. zar.

BARICADA, baricade, s. f. Intaritura amenajata dintr-o aglomerare de materiale diferite (vehicule, arbori, saci cu nisip, bolovani etc.) pentru intreruperea circulatiei sau pentru aparare, de obicei in timpul luptelor de strada. ◊ Expr. A fi de cealalta parte a baricadei = a fi in tabara opusa. A muri pe baricade = a muri luptand pentru o idee. A fi pe baricada = a fi la datorie, a fi combativ. – Din fr. barricade.

BARICADA ~e f. Intaritura improvizata prin ingramadire de materiale si obiecte diverse, pentru a se pune la adapost in timpul luptelor de strada, al unei insurectii etc. ◊ A fi de cealalta parte a ~ei a fi in tabara opusa. A muri pe ~ a muri, luptand pana la capat pentru o idee. [G.-D. baricadei] /<fr. barricade

BARICADA, baricade, s. f. Intaritura improvizata (dintr-o aglomerare de materiale diferite), care serveste la intreruperea comunicatiei pe o anumita artera sau ca aparare, in timpul luptelor de strada. ◊ Expr. A muri pe baricada = a lupta consecvent pentru o idee, pana la capatul puterilor sau al vietii. A fi de cealalta parte a baricadei = a fi in tabara opusa. – Fr. barricade.

CONTRAEXTENSIE, contraextensii, s. f. (Med.) Aplicare a unei forte egale, dar opuse fortei extensiei asupra membrelor sau a unor parti ale corpului. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-extension.

CONTRAEXTENSIE s.f. (Med.) Aplicare a unei forte egale si opuse fortei extensiei asupra membrelor sau a unor parti ale corpului. [Var. contraextensiune s.f. / < fr. contre-extension].

FRACTIONISM s.n. Actiunea unei grupari care se rupe de partidul din care a facut parte, adoptand o linie politica diferita, uneori direct opusa liniei acestuia. [< fr. fractionnisme].

bei m. (turc. bei. V. beg). Guvernator al unei provincii sau al unui oras turcesc (cu rol de pasa cu un singur tui). Titlu dat de Turci domnilor romanesti. Titlu onorific mai mic decit decit pasa (care se da numai Turcilor). La arsic (in Munt. vest), partea in forma de S, numita si domn (opusa armasului. V. sici).

opus adj. 1. advers, contrar, dimpotriva, potrivnic, (inv.) impotrivit, opozit. (In partea ~ a dealului.) 2. v. invers. 3. v. antitetic. 4. v. antagonist. 5. v. contradictoriu. 6. v. contrastant.

JALES, jalesi, s. m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dintate si cu florile viu colorate (Salvia); planta care face parte din acest gen. 2. Planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu frunze ovale si cu flori purpurii dispuse in spice (Stachys germanica). – Jale² + suf. -es.

POLARITATE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, in doua puncte ale sale, caracteristici de aceeasi natura, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei parti din el de a forma doua puncte de crestere cu proprietati diferite. 3. (Fil.) Specie a contradictiei constand in relatia dintre doi termeni care prezinta cel mai mare grad de opozitie posibil si totodata se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarite.

A SE RASUCI ma ~esc intranz. 1) A se intoarce brusc intr-o parte cu tot corpul. 2) rar A-si schimba miscarea in directie opusa. /ras- + a suci

LABIAT, -A, labiati, -te, adj. (Despre corole si calicii) Care are forma unei palnii cu marginea taiata in doi lobi principali, asezati unul deasupra altuia ca niste buze. ♦ (Despre plante) Care are corola si caliciul de forma definita mai sus. ♦ (Substantivat, f.pl.) Familie de plante dicotiledonate cu frunze opuse si cu flori in inflorescente compuse; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -bi-at] – Din fr. l***e.

opus², -A, opusi, -se, adj. 1. Care este asezat in fata cuiva sau a ceva, in partea dimpotriva; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate impaca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este asezat, intr-o figura geometrica, in fata altui unghi sau in fata uneia dintre laturi; (despre laturi) care este asezat in fata altei laturi sau in fata unuia dintre unghiuri. – V. opune.

REVERS ~uri n. 1) (in opozitie cu avers) partea din dos a unui lucru (moneda, medalie, foaie etc.). 2) fig. Aspect ascuns, diametral opus celui obisnuit. /<fr. revers, lat. reversus, germ. Revers

antiscian, -a s. si adj. (d. lat. antiscius, d. vgr. anti, contra, si skia, umbra). Geogr. Nume dat popoarelor care locuiesc pe acelasi meridian, dar de o parte si de alta a ecuatorului si ale caror umbre la ameaza-s opuse.

OLEACEE, oleacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, care cuprinde specii ca maslinul, liliacul, frasinul etc.; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -le-a-ce-e] – Din fr. oleacees.

MEDIAN, -A I. adj. situat la mijloc; medial; (mat.) care imparte (un corp, o figura) in doua parti egale. II. s.f. dreapta care uneste un varf de triunghi cu mijlocul laturii opuse sau un varf al unui tetraedru cu centrul de greutate al fetei opuse. (< fr. median, lat. medianus)

AMARANTACEE, amarantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze intregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate in inflorescente; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. amarantacees.

BILATERAL, -A adj. 1. cu doua laturi, fete (opuse, simetrice). 2. referitor la cele doua laturi, aspecte ale unui lucru. 3. (despre contracte, conventii) care angajeaza reciproc cele doua parti; bipartit. (< fr. bilateral)

REVERSIBIL, -A, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau intors inapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmeaza sa revina, in anumite cazuri, in posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (indreptatite). 2. (Fiz.; despre unele transformari) Care se poate produce atat intr-un sens, cat si in sens invers, fenomenul trecand succesiv prin aceleasi stari, pentru a se intoarce la starea initiala. ♦ (Chim.; despre reactii) In care corpurile ce iau nastere din combinarea unor substante pot sa se recombine, pentru a forma din nou o anumita cantitate din substantele initiale. 3. (Mec.) Care poate actiona, care se poate misca in doua sensuri opuse. ◊ Plug reversibil = plug alcatuit din doua trupite simetrice, care poate rasturna brazda, la dus si la intors, in aceeasi parte si care serveste, in special, la araturi pe coaste, pe deal. – Din fr. reversible.

COMPENSARE s. f. 1. actiunea de a (se) compensa. 2. restabilire a echilibrului proceselor psihofiziologice prin reactii sau impulsuri orientate in sens opus. ◊ mecanism biologic de mentinere si redresare a functiilor vitale ale organismului, in cazul lezarii sau indepartarii unor organe ori parti anatomice. 3. operatie comerciala, constand dintr-un schimb echivalent de marfuri si servicii intre vanzator si cumparator, fara utilizarea mijloacelor de plata. ◊ operatie financiara prin care se regleaza raportul dintre vanzare si puterea de cumparare. 4. retributie pentru un drept nefolosit. 5. reducere sau anulare a tensiunii electrice aplicate unui circuit prin introducerea unei tensiuni electromotoare suplimentare. (< compensa)

SUD s. n. 1. Punct c******l opus nordului, aflat in directia in care se indreapta Soarele la amiaza in emisfera nordica; miazazi, amiaza. ◊ Loc. adj. De sud = sudic. 2. parte a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc., asezata spre sud (1). ♦ Popoare, populatii care locuiesc in sud (2). – Din fr. sud.

METAFIZIC, -A I. adj. referitor la metafizica. II. s. f. 1. parte a filozofiei idealiste, avand ca obiect fenomenele care nu pot fi percepute prin simturi, care depasesc cadrul experientei. 2. metoda de cunoastere, opusa dialecticii, care considera fenomenele izolate unele de altele si imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de crestere si neaga contradictiile interne ale fenomenelor. (< fr. metaphysique, /II/, lat. metaphysica, gr. metaphysiki, germ. Metaphysik)

ACERACEE s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, cu flori grupate in inflorescente si cu fructe disamare, folosite in industria lemnului sau ca plante decorative; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie [Pr.: -ce-e] – Din fr. aceracee.

BILATERAL ~a (~i, ~e) 1) Care are doua laturi; cu doua laturi (opuse). 2) Care tine concomitent de doua aspecte opuse ale unui intreg. 3) (despre frunze) Care este asezat simetric fata de un ax. 4) (despre conventii, contracte etc.) Care obliga in egala masura ambele parti contractante. /<fr. bilateral

BERNARD De Clairvaux [bernar de clervo] (c. 1091-1153), calugar si teolog francez. Fondator al abatiei Clairvaux. Rationalismului lui Abelard i-a opus o teologie mistica, in care cunoasterea de sine a omului se realizeaza prin practicarea umilintei, a carei paradigma vie este Hristos. A luat parte la pregatirea cruciadei a doua. Reformator al ordinului cistercian. Canonizat.

CORNACEE, cornacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, intregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate in umbele si fructe drupe sau bace rosii sau negre; (si la sing.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. cornacees.

OPOZABIL, -A, opozabili, -e, adj. 1. Care poate fi opus, care se poate opune. 2. (Despre un drept, un mijloc de aparare, o hotarare judecatoreasca, un act juridic etc.) Care trebuie respectat si de alte persoane, nu numai de titularul dreptului sau de parti. – Din fr. opposable.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

PERECHE ~i f. 1) Grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) Grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) Grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece. ◊ O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) Persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

MATERIALISM s.n. 1. Orientare in filozofie, opusa idealismului, care solutioneaza problema fundamentala a filozofiei, afirmand primordialitatea materiei, a existentei si caracterul secund, derivat, al spiritului, al constiintei. ◊ Materialism dialectic = conceptie filozofica a marxism-leninismului, care imbina organic rezolvarea consecvent materialista a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; materialism istoric = parte integranta a marxism-leninismului, avand ca obiect societatea, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice; materialism mecanicist = filozofie materialista care explica toate fenomenele prin analogie cu cele mecanice; materialism vulgar = curent din sec. XIX care, in esenta, reduce intreaga realitate, inclusiv constiinta, la materie. 2. (Depr.) Interes exagerat pentru problemele materiale. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. materialisme, germ. Materialismus].

TAIS, taisuri, s. n. 1. parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

REACTIE s.f. 1. Faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. Efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ Reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ◊ Reactie in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [in DN]. / cf. fr. reaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].