Rezultate din textul definițiilor
A********E s. f. (La pl.) Familie de ciuperci cu picior si palarie prevazuta la partea inferioara cu numeroase lamele; (si la sg.) ciuperca din aceasta familie. – Din fr. a*********s.
ARHITRAVA, arhitrave, s. f. Element de constructie (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioara a antablamentului si care se sprijina pe capitelul coloanei sau pe zid. – Din fr. architrave.
BAZIN, bazine, s. n. 1. Rezervor deschis, de mari dimensiuni, construit din metal, din piatra, din ciment etc. ♦ Rezervor de apa amenajat pentru inot sau pentru sporturile care se practica in apa. 2. (Si in sintagma bazin hidrografic) Regiune din care un rau, un fluviu, un lac sau o mare isi aduna apele. ♦ Regiune delimitata de albiile tuturor afluentilor unui rau sau ai unui fluviu. ◊ Bazin portuar = parte a unui port, special amenajata pentru stationarea vaselor (in vederea incarcarii si descarcarii lor). ♦ Regiune geografica bogata in zacaminte de minereuri, in special de carbuni. 3. (Anat.) Cavitate situata in partea inferioara a abdomenului si constituita din oasele iliace; pelvis. – Din fr. bassin.
BIOSFERA s. f. Totalitatea fiintelor care traiesc pe pamant, in apa si in partea inferioara a atmosferei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosphere.
CAMANA, camene, s. f. Odgon care se afla la partea inferioara a navoadelor sau a altor unelte de pescuit si de care se pot prinde greutati de plumb. – Din sl. kamenĩ „piatra”.
GENULIERA s. f. (Mil.) 1. Diferenta de nivel intre planul de asezare al unui tragator si nivelul liniei de ochire. 2. Diferenta de nivel intre nivelul platformei de tragere si partea inferioara a crenelului, in lucrarile de fortificatii. [Pr.: -li-e-] – Din fr. genouillere.
GHIU, ghiuri, s. n. Bara de lemn sau de metal, fixata cu un capat de partea inferioara a arborelui (4) din pupa1 unei nave cu panze, de care se leaga marginea de jos a velei. – Din fr. gui.
HEVEA s. f. Arbore exotic din regiunile tropicale, inalt si lipsit de ramuri la partea inferioara, din care se extrage cauciucul (Hevea brasiliensis). – Din fr. hevea.
IADES, iadesuri, s. n. Os, in forma de furca, de la pieptul pasarilor, format din oasele claviculelor sudate in partea inferioara. ♦ Ramasag care incepe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades.
ZMEUR, (rar) zmeuri, s. m. Arbust din familia rozaceelor, cu ramuri ghimpoase, flexibile, cu frunze albe pe partea inferioara, cu flori albe, cu fructe rosii, aromate, comestibile; zmeurar (Rubus idaeus) [Pr.: zme-ur] – Din zmeura (derivat regresiv).
PLACENTA, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos si spongios care se formeaza in perioada de gestatie la majoritatea mamiferelor si care face legatura intre mama si embrion, servind la nutritia si respiratia acestuia, eliminandu-se la nastere; casa, caita, camasa, loc. ◊ Placenta previa = placenta (1) anormala, dezvoltata in partea inferioara a uterului. 2. (Bot.) Loc, portiune din peretii ovarului pe care se fixeaza ovulele. – Din lat., fr. placenta.
MALEOLA, maleole, s. f. Fiecare dintre proeminentele situate in partea inferioara a tibiei si a peroneului. – Din fr. malleole.
MASLIN, maslini, s. m. 1. Arbore fructifer cu frunze persistente, lanceolate, de culoare verde-deschis pe partea superioara si alba-argintie pe partea inferioara, pieloase, lucioase, si cu fructe ovoide, brune-verzui, cultivat mai mult in regiunile mediteraneene pentru lemnul si mai ales pentru fructele lui, bogate in ulei (Olea europaea). 2. Ramura de maslin (1), simbol al pacii. – Din maslina (derivat regresiv).
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus) (Populus). Cind va face plopul mere si rachita micsunele (= niciodata). ◊ Expr. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarta neteda, alba-cenusie si cu frunzele argintii pe partea inferioara (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarta crapata, de culoare inchisa, al carui lemn moale se intrebuinteaza in industrie si a carui scoarta se foloseste la tabacitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurator (sau -de-munte) = specie de plop ale carui frunze tremura la cea mai mica adiere a vintului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
PINTENOG, -OAGA, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de alta culoare (de obicei albe) in partea inferioara a picioarelor. 2. (Despre pasari) Pintenat (2). II. S. f. Planta erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lamaia. (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogu.
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus), cu scoarta neteda, alb-cenusie si cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioara, cu petiolul lung si flori crescute in amenti (Populus). ◊ Expr. Cand va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila1. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).
DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene si cu fructele pastai turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbusti din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau rosietice si fructe pastai (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi si subtiri acoperite cu peri aspri, cu frunze paroase pe partea inferioara si cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreapta, cu frunze acoperite de peri si cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
F******L, f******i, s. m. Ciuperca comestibila cu palaria carnoasa de culoare ruginie, galbuie sau alburie, prevazuta cu numerosi ghimpi pe partea inferioara (Hydnum repandum). – F****s + suf. -el.
ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]
CIUBOTICA, ciubotele, s. f. 1. (Reg.) Cizmulita sau gheata de dama. 2. Compuse: ciubotica-cucului = planta erbacee cu frunze ovale dispuse in rozete si paroase pe partea inferioara, cu flori galbene si cu fructul o capsula (Primula officinalis); ciubotica-ursului = planta erbacee cu frunze lobate si cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: ciobotica s. f.] – Ciubota + suf. -ica.
LINGUREA, -ICA, lingurele, s. f. 1. Mica planta medicinala din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate in ciorchini, intrebuintata in combaterea afectiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situata in partea inferioara a furcii pieptului. – Lingura + suf. -ea, -ica.
MOBILA, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinatie practica precisa) care serveste la amenajarea unei locuinte, a unei institutii etc. si care se sprijina de obicei cu partea inferioara pe podea. ♦ (La sg.; colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Mobel.
ELAGAJ, elagaje, s. n. Operatie de indepartare a cracilor din partea inferioara a tulpinii arborilor, aplicata in exploatarile forestiere; elagare. – Din fr. elagage.
DRETE, drete, s. f. 1. Planta acvatica subtropicala cu frunze mari, dintate si violacee pe partea inferioara, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Planta erbacee taratoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosita in medicina populara (Lysimachia nummularia). – Et. nec.
DESOSA, pers. 3 desoseaza, vb. I. Tranz. si refl. 1. (Despre dinti) A(-si) dezveli partea inferioara prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-si) dezveli radacina. – Din fr. dechausser.
DESOSAT, -A, desosati, -te, adj. 1. (Despre dinti) Care are dezvelita partea inferioara, prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) Care are radacina iesita din pamant. – V. desosa.
SARAZINA, sarazine, s. f. (In evul mediu) Hersa armata in partea inferioara cu colti de otel. – Din fr. sarrasine.
SILVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor pasari care se caracterizeaza prin cioc scurt si turtit, cu peri la colturi, prin picioare puternice, aripi ascutite si coada retezata (Sylva). ◊ Silvie de tarm (sau de tarmuri, matasoasa) = pasare cu gatul alb patat cu gri, care scoate un sunet caracteristic si traieste in zavoaiele din preajma raurilor (Locustella fluviatilis). Silvie de mlastina (sau matasoasa) = pasare de culoare bruna-rosiatica pe partea superioara si alba pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylva, numele stiintific al pasarii.
SULITICA, sulitele, s. f. Planta erbacee lemnoasa la baza, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificata, cu frunzele paroase pe partea inferioara si cu flori dispuse in capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Sulita + suf. -ica.
COTOFANA, cotofene, s. f. Pasare din familia corvidelor, de marimea unui porumbel, cu coada lunga, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept si de pe partea inferioara a aripilor albe (Pica pica). – Cf. ucr. kucohvostyp.
CULOT, culote, s. n. Piesa izolanta montata la partea inferioara a unui tub electronic, in care sunt prinse rigid piciorusele conectate ca electrozi. – Din fr. culot.
ARHITRAVA s. (ARHIT.) epistil. (~ este partea inferioara a antablamentului.)
BECHIE ~i f. Dispozitiv montat la partea inferioara a cozii unui avion pentru rezemarea acesteia pe pamant. [Art. bechia; G.-D. bechiei; Sil. -chi-e] /<fr. bequille
ELAGAJ ~e n. Taiere a crengilor din partea inferioara a tulpinii arborilor. /<fr. elagage
GLAF ~uri n. 1) Ornament executat cu dalta pe suprafata unei coloane. 2) Material de constructie (din lemn, marmura sau beton) ornamentat cu mozaic, cu care se captuseste golul unei ferestre in partea inferioara. /<bulg. glah.
JOS1 adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum
OVAT ~ta (~ti, ~te) (despre frunze, petale etc.) Care este in forma de ou; cu latimea cea mai mare in partea inferioara. /<lat. ovatus
PINTENOG ~oaga (~ogi, ~oage) si substantival 1) (despre unele animale, in special despre cai) Care are pete de culoare alba in regiunea pintenilor; cu pete albe in partea inferioara a picioarelor. 2) (despre pasari) Care are pinteni; cu pinteni. /<sl. pontonogu
RECHIN ~i m. 1) Peste marin rapitor, cu corpul acoperit de solzi marunti si aspri si cu gura situata pe partea inferioara a capului. 2) fig. Om lacom, hraparet, lipsit de scrupule. /<fr. requin
SCIATIC ~ca (~ci, ~ce) : Nerv ~ nerv care pleaca din partea inferioara a maduvei spinarii si se ramifica in partea de jos a corpului (in coapsa, gamba, picior). [Sil. sci-a-] /<fr. sciatique
SIPICA ~ci f. 1) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze mari, paroase, adanc crestate, si flori marunte, de culoare alba-albastruie, grupate in inflorescente globuloase. 2) Planta erbacee cu tulpina acoperita cu peri moi in partea inferioara, cu frunze penate si cu flori de culoare galben-roscata, ce creste prin fanete. /<sl. sipuku
TEI1 ~ m. 1) Arbore cu scoarta brazdata marunt, cu frunze mari, ovale, zimtate si cu flori albe-galbui, aromate, dispuse in inflorescente, utilizate in scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ◊ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-rosiatic, cu coroana deasa si cu frunze cenusii-argintii pe partea inferioara. [Monosilabic] /<lat. tilia
CREEP s.n. (Geol.) Deplasare lenta a particulelor care alcatuiesc depozitele diluviale catre partea inferioara a unui versant; fluaj. [Pron. crip, scris si crip. / < engl., fr. creep].
MACROU s.n. (Iht.) Peste din fam. scombridae, numit si scrumbie-albastra, cu corp alungit, de 40-50 cm lungime, cu dungi transversale de culoare inchisa pe fond albastru-viu, cu luciu auriu, iar partea inferioara alba-argintie; este un peste de consum cu carne foarte gustoasa, intalnit in Marea Neagra, in Mediterana, in Oceanul Atlantic si in marile nordice (Scomber scomber).
LUNETA s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la departare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o masina-unealta, servind la sustinerea pieselor care se prelucreaza. 3. Element arhitectonic in forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mai mari. ◊ Luneta cilindrica = bolta rezultand din intersectia a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette].
PLAFON s.n. 1. Tavan. 2. Cifra-limita peste care nu se poate trece, care nu poate fi depasita (in operatii financiare, de planificare etc.). 3. Nivel de altitudine. ♦ Inaltime maxima pe care o poate atinge un avion. ♦ Inaltime la care se gaseste un strat de nori (partea inferioara). [Pl. -oane, -onuri, var. plafond s.n. / < fr. plafond].
PLAYA s.f. (Geol.) Forma de relief care se formeaza la partea inferioara a pedimentului prin acumularea si imprastierea materialelor transportate. [< sp. playa].
SCREPER s.n. 1. Masina rutiera remorcata de un tractor pe senile, folosita pentru sapat si transportat pamantul. 2. (Mine) Dispozitiv de transport, alcatuit dintr-o cutie de otel fara fund cu o lama cu gheare la partea inferioara, trasa printr-un cablu fara sfarsit peste o gramada de material. [Cf. rus. skreper, engl. scraper].
A********E s.f.pl. Familie de ciuperci din clasa bazidiomicetelor, avand palaria prevazuta la partea inferioara cu numeroase lamele; (la sg.) ciuperca din aceasta familie. [Pron. -ce-e, sg. invar.. / < fr. a*********s, cf. gr. agarikon – specie de ciuperca].
BUSC s.n. Iesitura pe fundul unei ecluze pe care se sprijina partea inferioara a portilor. [< fr. busc, cf. it. busco].
chipota, chipote, s.f. (reg.) partea inferioara de la picioarele cailor.
altita (altite), s. f. – Broderie pe partea superioara a minecii la ie sau camasa. Lat. altitia, de unde it. altezza. Se explica prin pozitia relativa a broderiei; partea inferioara a minecii, cind este brodata, nu se poate numi astfel. Dupa Cihac, Hasdeu si DAR, din sb. latica „margine de rochie” (de unde, in Ban., var. latita); este posibil insa ca cuvintul sb. sa provina din rom. Este dubletul lui alteta, s. f., din it. (sec. XIX).
FRUCT s.n. 1. Ansamblul organelor vegetale care se dezvolta dupa fecundatia unei flori si care contin semintele plantei respective; poama, rod. 2. Produse vegetale care servesc ca hrana; rod. 3. Produs, profit, rezultatul material sau moral al unei actiuni etc.; beneficiu. ♦ (Fig.) Opera, rezultat al unor straduinte, al muncii etc. 4. (Constr.) Inclinare a zidului exterior, datorita diferentei de grosime dintre partea inferioara si cea superioara a acestuia. [< lat. fructus].
HELOFITA adj., s.f. (Planta) care traieste cu partea inferioara in apa sau in namol. [< fr. helophyte].
HEVEA s.f. Arbore exotic din regiunile tropicale, inalt si lipsit de ramuri la partea inferioara, din care se extrage cauciucul. [Pl. -ale. / < fr. hevea].
privita, privite, s.f. (inv. si reg.) 1. nuia flexibila, rasucita, cu care se leaga o sarcina de lemne, de fan. 2. numele mai multor obiecte, piese, parti ale unor unelte, constructii etc. (de lemn sau de metal) care au, in general, rolul de a fixa, de a lega (cele doua nuiele puse crucis la plasa crasnicului; grebla ramei metalice pentru pescuitul scoicilor; prinzatoare de pasari; nuia pentru largirea matelor de porc; bat pus peste varza in butoi; stinghia din cotet pe care se urca gainile; piesa metalica ce imbraca partea de jos a leucii carului; inel de fier sau lant scurt care leaga doua tanjale; nuiele de salcie care fixeaza, la roata morii, aripile de colaci). 3. partea inferioara a tocului unei ferestre la casele taranesti. 4. etajera mica.
puhagiala s.f. (reg.) vana aflata in partea inferioara a burtii calului.
raca2, raci, s.f. (reg.) groapa mica; partea inferioara a piciorului gainii.
saraoala, saraoale, s.f. (inv.) poarta suplimentara alcatuita din grinzi groase de lemn armate la partea inferioara cu colti metalici, situata intre podul ridicator si poarta de intrare a cetatilor medievale, care, la nevoie, putea fi coborata pentru a bara trecerea atacatorilor.
PLINTA s.f. 1. partea inferioara a unei coloane, a unui zid, care iese in afara; soclu, piedestal. 2. Fasie de lemn, de piatra etc. asezata in partea inferioara a peretilor unei camere pentru a feri peretii de lovituri si umezeala si pentru a astupa rostul dintre pardoseala si perete. [< fr. plinthe, lat. plinthis, cf. gr. plinthos].
SACRUM s.n. (Anat.) Os triunghiular al bazinului, asezat la partea inferioara a sirei spinarii si care impreuna cu oasele pelviene formeaza bazinul. [Var. sacru s.n. / < fr. , lat. sacrum].
SCIATIC, -A adj. Al soldului, al osului ischion. ♦ Nerv sciatic = nerv care porneste din partea inferioara a maduvei spinarii si se ramifica in toata partea de jos a corpului. [Pron. sci-a-. / < fr. sciatique, cf. lat. sciaticus < gr. ischion – coapsa].
SUBTITLU s.n. 1. Al doilea titlu (de obicei mai lung), care completeaza titlul principal sub care sta scris. 2. (Cinem.) Textul imprimat pe pelicula in partea inferioara, cuprinzand traducerea dialogurilor din versiunea originala. [< sub- + titlu, dupa fr. sous-titre].
TIMUS s.n. Glanda cu secretie interna asezata in partea inferioara a gatului si care nu functioneaza decat la varsta tanara, atrofiindu-se la maturitate. [< fr. thymus, cf. gr. thymos – principiu vital].
A********E s. f. pl. familie de ciuperci bazidiomicete, avand palaria la partea inferioara cu lamele dispuse radial. (< fr. a*********s)
BALUSTRU s. m. 1. stalp scurt, bombat la partea inferioara, dintr-o balustrada. 2. parte laterala a capitelului ionic. 3. compas pentru trasarea circumferintelor de diametru mic. (< fr. balustre)
CHILA s. f. element principal longitudinal al osaturii unei nave, in partea inferioara, baza scheletului acesteia. (< fr. quille)
CREEP CRIP/ s. n. deplasare lenta a particulelor care alcatuiesc depozitele diluviale catre partea inferioara a unui versant. (< engl. creep)
EOCAMBRIAN, -A adj., s. n. (din) partea inferioara a cambrianului. (< fr. eocambrien)
EPITROHLEE s. f. tuberozitate la partea inferioara a marginii interne a humerusului. (< fr. epitrochlee)
ETALAJ s. n. 1. etalare. 2. expozitie de marfuri; vitrina; marfa expusa. 3. (tehn.) partea inferioara a cuvei unui furnal. 4. (fig.) expunere ostentativa, parada. (< fr. etalage)
HEVEA s. f. arbore exotic din regiunile tropicale, inalt si lipsit de ramuri la partea inferioara, din care se extrage cauciucul. (< fr. hevea)
HIPOTECA s. f. (biol.) partea inferioara, mai mica, a unei valve. (< fr. hypotheque)
LOB1 s. m. 1. portiune rotunjita si proeminenta a unui organ anatomic (creier, plamani, ficat). ◊ partea inferioara a pavilionului urechii. 2. element de constructie in forma unui arc de cerc. 3. portiune buclata a unui meandru. 4. fiecare dintre partile in care este sectionata o frunza, o petala sau sepala. (< fr. lobe)
LUNETA s. f. 1. instrument optic dintr-un tub cu mai multe lentile, pentru observarea unor obiecte indepartate. 2. dispozitiv pe o masina-unealta servind la sustinerea pieselor de prelucrat. 3. element arhitectonic in forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mari. ♦ ~ cilindrica = bolta rezultand din intersectia a doi semicilindri cu raze inegale. ◊ (la portaluri, ferestre) suprafata plana intre lintel si arc. ◊ coronament semicircular al unui altar poliptic. (< fr. lunette)
PLAFON s. n. 1. tavan. 2. cifra-limita, care nu poate fi depasita (in operatii financiare, de planificare etc.). 3. nivel de altitudine. ◊ inaltime maxima pe care o poate atinge un avion. ◊ altitudine (partea inferioara) la care se gaseste un strat de nori. (< fr. plafond)
PLAYA s. f. forma de relief care se formeaza la partea inferioara a pedimentului, prin acumularea si imprastierea materialelor transportate. (< sp. playa)
PLINTA s. f. 1. mic soclu, in afara, la partea inferioara a unei cladiri, a unui zid etc. 2. fasie de mozaic, de piatra la partea inferioara a peretilor unei camere, care fereste peretii de lovituri si umezeala. 3. bloc paralelipipedic pe care se reazema o coloana sau un piedestal. (< fr. plinthe)
PREDELA s. f. partea inferioara a unui tablou, cu scene in legatura cu subiectul principal din acesta. (< fr. predelle, it. predella)
SACRUM s. n. os triunghiular la partea inferioara a coloanei vertebrale, care impreuna cu oasele pelviene formeaza bazinul. (< fr., lat. sacrum)
SCIATIC, -A I. adj. al soldului, al osului ischion. ♦ nerv ~ = nerv care porneste din partea inferioara a maduvei spinarii si se ramifica in toata partea de jos a corpului. II. s. f. nevralgie prin dureri pe traiectul nervului sciatic. (< fr. sciatique, lat. sciaticus)
SCREPER s. n. 1. utilaj rutier pentru sapat, transportat si nivelat pamantul. 2. (mine) dispozitiv de transport dintr-o cutie de otel fara fund, cu o lama cu gheare la partea inferioara, care este trasa printr-un cablu fara sfarsit peste o gramada de material. (< engl., fr. scraper, rus. skreper)
SUBTITLU s. n. 1. al doilea titlu care completeaza titlul principal sub care sta scris. 2. (cinem.) textul imprimat pe pelicula, in partea inferioara, cuprinzand traducerea comentariului sau a dialogurilor din versiunea originala. (dupa fr. sous-titre)
TIMUS s. n. glanda cu secretie interna asezata in partea inferioara a gatului, care nu functioneaza decat la varsta tanara, atrofiindu- se la maturitate. (< fr. thymus)
AVEN (‹ fr.) s. n. (GEOL., GEOGR.) Put format in roci solubile (in special calcare), constituind o forma carstica de dizolvare. In partea inferioara poate comunica cu o grota, cu galerii subterane, cu riuri subterane etc.; favorizeaza evacuarea spre adinc a apelor de suprafata; pilnie.
BELEMNIT (‹ fr. {i}; {s} gr. belemnon „sageata”) s. m. (PALEONT.) Ordin de cefalopode dibranhiate, exclusiv fosile, cu cochilie calcaroasa, din care s-a pastrat partea inferioara masiva, de forma cilindro-conica (de glonte). Caracteristica pentru Mezozoic; apare in Triasic, dar dezvoltarea maxima o are in Jurasic si Cretacic, la sfirsitul caruia dispare.
BLAZ (‹ germ.) s. n. Rezervor din partea inferioara a unei coloane de distilare sau de rectificare, in care se introduce amestecul de distilat sau de rectificat.
ARHITRAVA, arhitrave, s. f. Element de constructie (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioara a antablamentului si care se sprijina direct pe capitelul coloanei. – Fr. architrave (< gr.).
BIOSFERA s. f. Invelisul planetei noastre, in care se manifesta viata, cuprinzand hidrosfera, partea externa a litosferei si partea inferioara a atmosferei. [Pr.: bi-o-] – Fr. biosphere (<gr.).
BLAZA s. f. Rezervorul de la partea inferioara a unei coloane de rectificare, in care se introduce amestecul care trebuie rectificat. – Germ. Blase.
ZMEUR, (rar) zmeuri, s. m. Arbust din familia rozaceelor, cu ramuri ghimpoase, flexibile, cu frunze albe pe partea inferioara, cu flori albe, cu fructe roz, aromate, comestibile (Rubus idaeus). – Ngr. smeuron.
cricoid, -a adj. (vgr. krikoeides, circular, d. krikos, kirkos [lat. circus], cerc, circ, si eidos, aspect)- Anat. Cartilaginea cricoida, inelu cartilaginos care formeaza partea inferioara a laringelui. S. f., pl. e. Cricoida, cartilaginea cricoida. V. aritenoid.
CERVIX s. n. partea inferioara a uterului sau a vezicii u*****e; col uterin sau vezical. – Din fr. cervix.
GLAF, glafuri, s. n. 1. Sapatura facuta cu dalta in lungul sau imprejurul unei coloane. 2. Element de constructie din lemn, din marmura sau din beton, folosit la captusirea partii inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisata a deschiderii facute intr-un perete. – Din bg. glah.
HIPOTALAMUS, hipotalamusuri, s. n. Formatie cenusie a creierului, care corespunde partii inferioare a encefalului, avand rol important in reglarea superioara a functiilor vegetative ale organismului. – Din fr. hypothalamus.
VENTRAL, -A, ventrali, -e, adj. Care tine de pantece, privitor la pantece, din regiunea pantecelui; p. gener. care apartine partii anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care apartine partii inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste parti. – Din fr. ventral, lat. ventralis.
PREDELA, predele, s. f. partea inferioara a unui tablou reprezentand scene in legatura cu obiectul principal din tablou. – Din fr. predelle, it. predella.
SEZUT, (II) sezuturi, s. n. I. Faptul de a sedea; sedere. II. 1. partea inferioara, dorsala a trunchiului omenesc, pe care se sprijina corpul in timpul sederii; dos, fund. ♦ P. restr. A**s. 2. (Inv.) Locuinta, domiciliu. – V. sedea.
FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).
OVAR, ovare, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua glande de reproducere ale femelei, care contine celulele germinative si ovulele. 2. (Bot.) partea inferioara a pistilului, formata din carpele, care contine ovulele si care, dupa fecundatie, se transforma in fruct. – Din lat. ovarium, fr. ovaire.
LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomica si functionala a unui organ intern, de obicei despartita de rest prin cute adanci. ♦ partea inferioara a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescenta a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separata de rest prin crestaturi adanci. 3. (Arhit.) Element de constructie in forma de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemanatoare, formeaza un arc compus. – Din fr. lobe.
MIRISTE, miristi, s. f. Teren agricol pe care au ramas, dupa recoltare, partile inferioare ale tulpinilor de cereale paioase sau ale altor plante cultivate; (colectiv) totalitate a tulpinilor retezate, ramase cu radacina in pamant dupa recoltare, pe un teren agricol. – Din bg. meriste.
ETALAJ, etalaje, s. n. 1. Etalare. 2. partea inferioara, in forma de trunchi de con, a cuvei unui furnal. – Din fr. etalage.
TITIREZ, titirezi, s. m. 1. partea inferioara, de forma conica, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul sa se invarteasca mai usor si uniform. 2. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal etc., in forma de con si cu un varf ascutit, care se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza. 3. Batul de sub cosul morii, care loveste teica pentru a face sa treaca grauntele intre pietrele morii; hadarag. [Pl. si: (n.) titirezuri] – Et. nec.
TEMELIE, temelii, s. f. partea inferioara a unei constructii, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijina pe pamant; fundatie, fundament, baza. ◊ Loc. adv. Din (sau pana in) temelii (sau temelie) = de la (sau pana la) baza; cu totul, cu desavarsire, radical. ◊ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a intemeia. – Din sl. temelije.
SUBASMENT, subasmente, s. n. (Arh.) partea inferioara a unei constructii pe care se sprijina (aparent) toata cladirea; soclu. – Din fr. soubassement.
BARBIE ~i f. 1) Parte inferioara a fetei aflata sub buza de jos, formand o proeminenta rotunjita de sub barbia unor persoane grase; gusa. 2) Parte carnoasa de sub falca de jos a unor animale sau pasari. ~a cocosului. 3) muz. Dispozitiv concav aplicat in partea de jos a viorii, menit sa sprijine barbia violonistului. [Art. barbia; G.-D. barbiei; Sil. -bi-e] /barba + suf. ~ie
CARENA ~e f. 1) (la pasari) Proeminenta alungita in forma de creasta a sternului pe care sunt fixati muschii pieptului si care actioneaza aripile. 2) bot. Portiune din corola leguminoaselor care ia nastere din concresterea a doua petale inferioare. 3) parte exterioara a unei nave care se afla sub linia de plutire. /<fr. carene, it. carena
FALCA falci f. 1) Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos. ◊ Cu o ~ in cer si (cu) alta in pamant a) cu gura larg deschisa; b) cuprins de manie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele doua parti inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei masini cu ajutorul caruia se prinde sau se strange un obiect. [G.-D. falcii] /<lat. falx, ~cis
GATITA ~e f. reg. parte inferioara a gatului, cuprinzand faringele cu esofagul si laringele cu traheea; gatlej; beregata. /gat + suf. ~ita
GATLEJ ~uri n. parte inferioara a gatului cuprinzand faringele cu esofagul si laringele cu traheea. /<sl. glutu + suf. ~ej
GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial
INFRASTRUCTURA ~i f. 1) partea inferioara a unei constructii care o sustine si o fixeaza de teren. 2) Ansamblu de instalatii de la sol (hangare, piste, faruri etc.), necesare aviatiei. 3) Organizare economica a societatii, care constituie fundamentul ideologiei ei. 4) Elemente ale bazei tehnico-materiale (sistemul de comunicatii si telecomunicatii, cai ferate, sosele). [ G.-D. infrastructurii; Sil. in-fra-struc-] /<fr. infrastructure
JOS3 n. parte inferioara a unui obiect; parte de jos. ◊ In ~ul apei in directia scurgerii apei; la vale; in aval. /<lat. deo(r)sum
LABA ~e f. 1) parte a piciorului de la glezna in jos. 2) parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab
LOB ~i m. 1) Portiune anatomica si functionala a unui organ (creier, plamani etc.) delimitata prin fisuri sau cute adanci. 2) partea inferioara a urechii externe la om. 3) Fiecare dintre partile proeminente si rotunjite ale unei frunze, petale sau sepale, despartite una de alta prin crestaturi adanci. /<fr. lobe
MIEZ ~uri n. 1) partea inferioara, de obicei moale, a unui fruct, a unui sambure, a painii. ~ de nuca. 2) Partea din mijloc a unui lucru. ~ul osului. 3) pop. Partea comestibila, curatata de coaja, a semintelor (de floarea-soarelui, de dovleac etc.). 4) Moment cand o actiune sau un fenomen in desfasurare atinge cea mai mare intensitate; toi. ◊ ~ul noptii mijlocul, toiul noptii. ~ul verii mijlocul, toiul verii. 5) fig. Partea esentiala a unei probleme; esenta; fond. ◊ Cu ~ cu continut, cu talc. /<lat. medius
MIRISTE ~i f. 1) Camp de pe care s-a cosit graul sau alte cereale si pe care au ramas partile inferioare ale tulpinilor. 2) fig. Barba tepoasa. /<bulg. meriste
PLANTA2 ~e f. anat. (la om si la unele animale) partea inferioara, usor arcuita, a labei piciorului, care vine in atingere cu pamantul si sustine greutatea corpului in timpul mersului; talpa. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante
PRASNEL1 ~e n. 1) Jucarie mica in forma de con cu varf ascutit, care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; sfarleaza. ◊ Iute ca ~ul sprinten. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); sfarleaza; titirez. 3) partea inferioara a fusului morii, fixata in una din pietre. /<sl. pristeni
SCORPION ~i m. 1) Animal nevertebrat exotic, asemanator cu paianjenul, avand un abdomen mobil, pe a carui parte inferioara se afla glande veninoase. 2) la sing. mai ales art. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ului unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. 3) fig. Persoana perfida si rautacioasa. [Sil. -pi-on] /<fr. scorpion
STEAP ~uri n. reg. 1) parte inferioara a unor tulpini de plante, care raman dupa cosit sau dupa taiat. 2) Bucatica subtire si ascutita, desprinsa din tulpina unor plante sau dintr-un corp (scandura sau alt material); tepusa. /<germ. Stab
AMBAZA s.f. parte inferioara a unui aparat topografic, cuprinzand suportul, suruburile de calare etc. [< fr. embase].
HIPOGASTRU s.n. partea inferioara a abdomenului. [Var. ipogastru s.n. / < fr. hypogastre, cf. gr. hypo – sub, gaster – stomac].
LORDOZA s.f. Deformatie a partii inferioare a coloanei vertebrale, care se incovoaie inainte. [< fr. lordose].
RINOFIMA s.f. (Med.) Hipertrofie a partii inferioare a nasului. ♦ Afectiune a pielii localizata pe nas ca urmare a agravarii acneei rozacee. [< fr. rhinophyma, cf. gr. rhis – nas, phyme – tumoare].
UNGVICULA s.f. (Bot.) partea inferioara a petalelor, care se ingusteaza si este acoperita de caliciu. [Cf. lat. unguiculus – unghie mica].
CERVIX s.n. (Anat.) parte inferioara a uterului sau a vezicii u*****e; col uterin sau col vezical. [< fr., lat. cervix].
ETALAJ s.n. 1. Faptul de a etala; etalare. 2. partea inferioara a cuvei unui furnal. [< fr. etalage].
HIPOTALAMUS s.n. (Anat.) Regiune a creierului, corespunzand partii inferioare a diencefalului. [< fr. hypothalamus, cf. gr. hypo – sub, thalamos – camera dinauntru].
AMBAZA s. f. parte inferioara a unui aparat topografic, cu suportul, suruburile de calare etc. (< fr. embase)
ARHITRAVA s. f. 1. parte inferioara a antablamentului, care se sprijina pe capitelul coloanei; epistil. 2. (constr.) piesa de sustinere verticala, din lemn. (< fr. architrave)
BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)
BAZIN s. n. 1. rezervor mare de apa, alimentat de la o sursa. 2. suprafata de apa in incinta unui port pentru stationarea navelor. 3. regiune de unde un curs de apa isi aduna afluentii. 4. regiune cu zacaminte de minereuri. 5. vas din metal, piatra sau ceramica, conic ori in forma de calota sferica. ◊ element de arhitectura constand dintr-o cavitate prismatica sau cilindrica, destinata sa contina apa. 6. parte inferioara a cavitatii abdominale, intre oasele iliace; pelvis. (< fr. bassin)
CERVIX s. n. parte inferioara a uterului, intre acesta si v***n; col uterin. ◊ partea ingusta a vezicii u*****e. (< lat. cervix)
RINOFIMA s. f. 1. hipertrofie a partii inferioare a nasului. 2. afectiune a pielii localizata pe nas, ca urmare a agravarii acneei rozacee. (< fr. rhinophyma)
SUBASMENT s. n. 1. parte inferioara a unei constructii care formeaza fundatia. 2. baza, fundament; soclu. (< fr. soubassement)
SUBSTRUCTIE s. f. 1. (arhit.) parte inferioara a unei constructii. ◊ temelie, fundament. 2. (fil.) deductie a principiilor care stau la baza unui ansamblu structural. (< fr., engl. substruction)
iie (-ii), s. f. – 1. parte inferioara a pintecelui. – 2. La cai, chisita. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Puscariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ije, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvint rar, aproape uitat, fara indoiala din ratiuni de omonimie.
CARENA, carene, s. f. partea inferioara a unei nave, care sta in apa. – Ngr. karena (<it.).
COSEALA s. f. (MED. VET.) Afectiune traumatica, intilnita mai frecvent la cai, produsa de lovirea, in mers, a partii inferioare a unui membru de catre membrul congener.
OCCIPUT ~uri n. anat. Os al cutiei craniene, situat in partea posterior-inferioara a acesteia, deasupra vertebrelor gatului. /<fr., lat. occiput
SUBSOL s.n. 1. partea imediat inferioara solului, de sub suprafata Pamantului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului. 2. Parte a unei cladiri aflata sub nivelul solului. 3. Loc in partea de jos a paginilor unei carti, unde se tiparesc note explicative. ♦ partea de jos a unei pagini de publicatie periodica, unde se publica pe intreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau stiintifice etc. [< sub- + sol, dupa fr. sous-sol].
HIPOGASTRU s. n. partea mediana inferioara a abdomenului. (< fr. hypogastre)
SEMIGAMOPETAL, -A adj. cu petalele concrescute numai in partea lor inferioara. (< fr. semi-gamopetale)
SUBSOL s. n. 1. partea imediat inferioara solului, de sub suprafata Pamantului; totalitatea rocilor aflate sub nivelul solului. 2. parte a unei cladiri sub nivelul solului. 3. loc in partea de jos a unei carti unde se tiparesc note explicative. ◊ partea de jos a unei pagini de publicatie periodica unde se publica pe intreaga lungime a foii recenzii, articole literare sau stiintifice etc. (dupa fr. sous-sol)
BIRZAVA 1. Riu, afl. stg. al Timisului, cu care confl. pe terit. Iugoslaviei; 129 km (pe terit. Romaniei). Izv. din M-tii Semenicului, trece prin Resita si Bocsa (pe care le alimenteaza cu apa industriala si potabila). Pe cursul sau inferior (in parte canalizat) sint orezarii. Amenajari hidrotehnice: lacurile de acumulare Gozna, al hidrocentralei Crainicel, Valiug (barajul construit in 1907-1909), al hidrocentralelor Grebla, Breazova si Secu (barajul construit in 1963). 2. Com. in jud. Arad; 3.204 loc. (1991). Statie de c. f.
GLEZNA, glezne, s. f. 1. parte a membrului inferior care cuprinde portiunea articulatiei tibiei cu tarsul. ♦ Proeminenta osoasa formata in aceasta regiune. ♦ parte mai subtire a gambei, situata deasupra articulatiei tibiei cu tarsul. 2. parte a piciorului unor animale cuprinsa intre fluier si chisita. – Din sl. glezinu, glezna.
OCCIPUT, occiputuri, s. n. Proeminenta osoasa situata in partea posterioara si inferioara a craniului, care este legata de vertebrele gatului. – Din fr., lat. occiput.
OCCIPITAL ~a ( ~i, ~e) Care se refera la occiput; caracteristic pentru occiput. ◊ (Os) ~ os lat din partea posterioara si inferioara a craniului. /<fr. occipital
TIROID ~da (~zi, ~de) si substantival : Glanda ~da glanda endocrina situata in partea anterioara si inferioara a gatului. /<fr. thyroide
OCCIPITAL, -A adj., s.n. (Os) din partea posterioara si inferioara a craniului. [Pron. oc-ci-. / < fr. occipital, cf. lat. occiput].
OCCIPUT s.n. partea posterioara si inferioara a craniului, care se leaga de vertebrele gatului. [Pron. oc-ci-. / < fr., lat. occiput].
LABEL s. m. 1. petala superioara a corolei orhideelor. 2. partea mediana a buzei inferioare la insecte. (< fr. labelle, lat. labellum)
ATHABASKA [æθətæscə]. 1. Fluviu in Canada; 1.231 km. Izv. din M-tii Stincosi, trece prin parcul national Jasper si si se varsa in lacul cu acelasi nume, de unde iese sub numele de Riul Sclavilor. Navigabil vara in cursul inferior. 2. Lac navigabil in partea central-vestica a Canadei, la alt. de 212 m; 8,08 mii km2. Ad. max.: 60 m. Pescuit.
MANDIBULA ~e f. 1) (la om si la animale) Maxilar inferior. 2) Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3) (la insecte) Fiecare dintre cele doua parti ale aparatului bucal, servind la supt, mestecat sau intepat. /<fr. mandibule
PERISTOM s.n. 1. Regiune care inconjura gura la unele animale inferioare, cum sunt infuzorii. 2. (Bot.) partea de la marginea unor muschi formata dintr-un numar de dintisori vizibili dupa caderea operculului. [< fr. peristome, cf. gr. peri – imprejur, stoma – gura].
MANDIBULA s.f. 1. Falca, maxilar (in special, cel inferior). 2. Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3. Organ din aparatul bucal al unor insecte cu care acestea taie frunzele sau isi sfasie prada. [Cf. fr. mandibule, lat. mandibula].
BARBIE, barbii, s. f. 1. partea fetei de sub buza inferioara, care formeaza o proeminenta rotunjita. ◊ Dubla barbie = parte proeminenta sub barbie la unele persoane grase. 2. partea carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) celui care canta. – Din barba + suf. -ie.
PAROTIDA, parotide, adj.f. (In sintagma) Glanda parotida (si substantivat, f.) = fiecare dintre cele doua glande salivare asezate dedesubtul si inaintea urechilor, de o parte si de alta a maxilarului inferior. – Din fr. parotide.
ARGINTICA, argintele, s. f. Arbust cu flori mari, albe si cu frunze verzi lucitoare pe partea superioara si albe pe cea inferioara. (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ica.
CREIER, creieri, s. m. 1. partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.
PAROTIDA ~e adj. : Glanda ~ fiecare dintre cele doua glande salivare, situate in regiunea urechilor (de o parte si de alta a maxilarului inferior). /<fr. parotide
FUNGUS s. n. 1. clasa de organisme vegetale inferioare fara clorofila, din care fac parte parazitii micotici; fungi2. 2. denumire data tumorilor cu aspect de ciuperci. (< lat. fungus, fr. fongus)
ARGINTICA, argintele, s. f. Arbust cu flori mari albe si cu frunze verzi lucitoare pe partea superioara si albe pe cea inferioara. (Dryas octopetala). – Din argint + suf. -ica.
ACHEULEEAN, -A, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-so-] – Din fr. acheeuleen.
AGNATA, agnate, s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. agnathes.
AMARILIDACEE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb si cu ovar inferior; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. amaryllidacees.
BARBIE, barbii, s. f. 1. parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior; barba. ◊ Barbie dubla = gusa de sub barbie la persoanele grase. 2. parte carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) violonistului. – Barba + suf. -ie.
FURDA, furdale, s. f. (La sg. cu sens colectiv) Ramasite (de calitate inferioara) de la prelucrarea lanii, a blanurilor, a tutunului. ♦ Deseuri de piele de calitate inferioara, rezultate la taierea marginilor si a partilor cu defecte. – Din bg. furda. Cf. tc. hurda.
VERTEBRAT2 ~e n. 1) la pl. Increngatura de animale cu schelet intern (de os sau de cartilaj) a carui parte principala o constituie coloana vertebrala. ~e inferioare. 2) Animal din aceasta increngatura. [Sil. -te-brat] /<lat. vertebratus, fr. vertebre
barbie (barbii), s. f. – parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior, barba. Lat. *barbilia (Puscariu 184; Tiktin; DAR), cf. it. barbiglio, sp. barbilla. Cuvintul rom. poate fi der. intern. Cuvint generalizat (ALR, 34). – Der. barbita, s. f. (bavetica).
CEREBEL s. n. parte a encefalului in regiunea posterioara si inferioara a capului; creierul mic. (< lat. cerebellum)
AMARILIDACEE s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb si cu ovar inferior; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. amaryllidacees.
CEREBEL, cerebele, s. n. partea encefalului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; creierul mic. – Lat. lit. cerebellum.
CEREBEL, cerebele, s. n. parte a encefalului situata in regiunea posterioara si inferioara a emisferelor cerebrale, cu rol important in reglarea miscarilor; creierul mic. – Din lat. cerebellum.
PIPERNITA ~e f. 1) Vas mic inchis, prevazut cu gaurele in partea superioara si cu un dop in cea inferioara, in care se serveste la masa piperul pisat. 2) Vas pentru pastrarea piperului. 3) Rasnita pentru macinat boabele de piper negru. /<bulg. pipernita
CEREBEL s.n. parte a encefalului asezata in regiunea posterioara si inferioara a capului; creierul mic. [Pl. -luri. / < lat. cerebellum].
GAMET s.m. Celula s*****a care ia parte la procesul de fecundatie al unor fiinte inferioare. [< fr. gamete, cf. gr. gametes – sot].
slabie2, slabii, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale si scobita a corpului, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert, flamanzare. 2. fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc, corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul; articulatia femurului cu osul iliac; sold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.
MANDIBULA s. f. 1. maxilar inferior la animale; falca. 2. fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3. organ chitinos din aparatul bucal al unor insecte, cu care acestea taie frunzele sau sfasie prada. (< fr. mandibule, lat. mandibula)
SAXONI (‹ cuv. germ. Sachsen) s. m. pl. Triburi germane, apartinand ramurii apusene, care populau, in sec. 2 terit. dintre gurile Weserului si Elbei, precum si S Pen. Iutlanda; de aici au emigrat spre litoralul Marii Nordului, in directia estuarului Rinului. Din a doua jumatate a sec. 3 au atacat pe calea marii coastele Galiei, apoi Britannia; in cursul sec. 5-6, impreuna cu alte triburi germanice (anglii si iutii) au cucerit si colonizat mare parte din Anglia. S. ramasi in reg. Rinului inferior au fost dislocati de franci spre E (a doua jumatate a sec. 5). S. care locuiau la E de Elba au fost supusi si crestinati cu forta in urma a numeroase razboaie (772-804) de suveranul franc Carol cel Mare. V. si anglo-saxoni.
ROTIFER ~e n. 1) Clasa de viermi inferiori acvatici, cu corpul alungit, avand numerosi cili pe partea anterioara, care se rotesc circular, atragand hrana spre gura. 2) Vierme din aceasta clasa. /<fr. rotifere
BENETITALE s. f. pl. ordin de plante gimnosperme inferioare, fosile, cu trunchiul scurt si masiv, terminat la partea superioara cu un buchet de frunze, care fac trecerea la angiosperme. (< fr. bennetittales)
CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum
PLANSEU s.n. 1. Element de constructie facut de obicei din beton armat, care separa doua etaje ale unei cladiri, care alcatuieste partea pe care se circula a unui pod etc. ♦ Planul inferior al unei cavitati subterane. 2. (Anat.) Perete musculos care delimiteaza la baza o cavitate. [Pron. -seu, pl. -ee, -uri. / cf. fr. plancher].
BILON I. s. m. 1. aliaj monetar in compozitia caruia intra in cea mai mare parte sau exclusiv metale comune. 2. moneda divizionara, cu valoare intrinseca, inferioara valorii sale nominale. II. s. n. ridicatura de pamant de-a lungul unui rand de plante cultivate. (< fr. billon)
PLANSEU s. n. 1. element de constructie (din beton armat) care separa doua etaje ale unei cladiri, care formeaza partea pe care se circula a unui pod etc. 2. planul inferior al unei cavitati subterane. 3. (anat.) perete musculos care delimiteaza la baza o cavitate. (< fr. plancher)
MANDIBULA, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (si la om si la animale). 2. Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. ♦ Fiecare dintre cele doua parti chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.
DEDESUBT, (1) dedesubturi, s. n., (2) adv. 1. S. n. partea cea mai de jos, cea mai adanca; fig. partea ascunsa, tainuita. 2. Adv. In partea de jos, din jos, jos, sub (ceva). ♦ (Adjectival) De jos, inferior. Etajul de dedesubt. – De4 + de4 + subt.
inferior, -OARA I. adj. 1. asezat mai jos; de jos. ◊ (despre o parte a unui curs de apa, o regiune) in apropiere de punctul de varsare; departate de izvor. 2. mai mic din punct de vedere numeric. 3. de calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decat altii. 4. care are un grad, o functie, un rang mai mic decat altul. II. s. m. subaltern, subordonat. (< fr. inferieur, lat. inferior)
VENTRAL, -A adj. 1. din regiunea abdomenului. 2. referitor la partea anterioara a corpului sau a unui organ (la om) ori inferioara (la animale). (< fr. ventral, lat. venralis)
BENGALEZ, -A, bengalezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Popor indo-european care populeaza regiunile de pe malurile cursului inferior al Gangelui si al Brahmaputrei; (si la sg.) persoana care face parte din acest popor. 2. Adj. Care apartine bengalezilor (1), privitor la bengalezi. – Bengal (n. pr.) + suf. -ez.
inferior1 ~oara (~ori, ~oare) 1) (in opozitie cu superior) Care se afla in partea de jos; situat in partea de jos; de (din) jos. 2) (despre cursul unei ape curgatoare) Care este mai aproape de mare decat de izvor. 3) Care ocupa treapta cea mai joasa intr-o ierarhie. Situatie sociala ~oara. 4) Care este de calitate mai proasta; de valoare mai mica; mai putin important. [Sil. -ri-or] /<fr. inferieur, lat. inferior
inferior, -OARA adj. 1. Care este asezat mai jos; de jos. ♦ (despre o parte a unui curs de apa; p. ext., despre o regiune) Situat in apropiere de punctul de varsare; departat de izvor. 2. Mai mic din punct de vedere numeric. 3. De calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decat altii. 4. Care are un grad, o functie, un rang mai mic decat altul. // s.m. Subaltern, subordonat. [Pron. -ri-or. / < lat. inferior, cf. fr. inferieur].
EXPANSIUNE s. f. 1. crestere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere (3), detenta (1). 2. extindere a dominatiei, a sferei de influenta politica si economica a unei tari asupra altei tari. 3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactica de nivel inferior este transformata intr-o unitate de nivel superior; transformare a unei parti de propozitie in propozitie subordonata. ◊ orice element adaugat unui enunt, care nu modifica raporturile si functia elementelor preexistente. 4. (fig.) expansivitate, exuberanta, vioiciune; comunicativitate. (< fr. expansion, lat. expansio)
SOLD, solduri, s. n. parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.
BOIER ~i m. 1) (folosit si ca titlu de noblete pe langa numele respectiv) Mare proprietar de pamant (care detinea si o functie inalta in stat). ◊ ~ de divan mare demnitar care facea parte din divanul domnesc. ~ mare boier de prim rang. ~ mic boier de rang inferior. 2) fig. fam. Persoana cu atitudini si maniere de aristocrat. ◊ A face pe ~ul a) a se feri de munca fizica; b) a astepta sa fie servit. A trai ca un ~ a trai fara griji, fiind indestulat. [Sil. bo-ier] /<sl. boljarinu
PRASNEL, prasnele, s. n. 1. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal, cu un varf ascutit si care se roteste pe o suprafata plana; titirez, sfarleaza. ◊ Expr. (Sprinten sau iute) ca prasnelul (sau ca un prasnel) = foarte iute, sprinten, ager. ♦ Fig. Copil mic (sau om mic de statura) si foarte vioi. 2. Capatul (conic) inferior al fusului de tors, care face ca fusul sa se invarteasca mai usor. 3. partea interioara a fusului morii, fixata intr-una din pietrele acesteia. [Var.: prisnel s. n.] – Pristen (reg. „prasnel” < bg.) + suf. -el.
PROTOZOAR, protozoare, s. n. (La pl.) Increngatura de animale microscopice inferioare unicelulare, cu cea mai simpla structura anatomica; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. protozoaire.
ENTOMOSTRACEU, entomostracee, s. n. (La pl.) Grup de crustacee inferioare mici, fara apendice abdominal si cu branhii; (si la sg.) crustaceu care face parte din acest grup. – Din fr. entomostraces.
ZOOFIT, zoofite, s. n. (La pl.) Increngatura care cuprinde animale inferioare a caror forma aminteste pe aceea a plantelor; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. – Din fr. zoophyte.
OSTRACOD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adapostit intr-o cochilie bivalva; (la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes.
SIMPLU ~a (~i, ~e) 1) (in opozitie cu compus) Care este omogen prin compozitia sa. Substante ~e. ◊ Floare ~a floare cu un singur rand de petale si de stamine. 2) (in opozitie cu complicat) Care poate fi inteles de oricine; necomplicat; elementar. Problema ~a. 3) si adverbial Care este lipsit de artificii sau rafinament; natural; neafectat. ◊ ~ ca buna ziua foarte simplu. 4) (in opozitie cu dublu) Care consta dintr-o singura parte. Usa ~a. 5) (despre persoane) Care nu se evidentiaza din altii; de rand. Muncitor ~. 6) Care este inferior ca pret sau calitate. Incaltaminte ~a. [Sil. sim-plu] /<fr. simple
BARBAR, -A, barbari, -e, s. m. si f. 1. Nume dat in antichitate de greci si de romani oricarei persoane care facea parte dintr-o populatie straina si pe care ei o considerau pe o treapta de cultura inferioara. 2. (La m. pl.) Nume dat in trecut popoarelor migratoare care s-au asezat, la inceputul evului mediu, in Europa; (la sg.) persoana facand parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoana care se comporta in mod necivilizat, care are o purtare grosolana, salbatica. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus).
CAPETEA, capetele, s. f. parte a fraului alcatuita din curelele care trec peste capul si botul calului si ale carei capete inferioare sunt prinse de inelele zabalei. [Var.: (reg.) capitea s. f.] – Refacut din capetele (pl. lui capetel) + suf. -ea.
CRIPTOGAMA, criptogame, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Grup mare de plante inferioare, lipsite de flori, care au drept caracteristica inmultirea prin spori; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. 2. Adj. Care apartine criptogamelor (1), privitor la criptogame. – Din fr. cryptogame.
SAPA1, sape, s. f. 1. Unealta agricola pentru sapat si prasit, alcatuita dintr-o lama de otel plana sau putin concava, fixata aproape perpendicular intr-o coada de lemn. ♦ Sapa rotativa = masina agricola (cu tractiune animala) care sfarama, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formata la suprafata pamantului inainte de rasaritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioara a garniturii de foraj, cu ajutorul caruia se sapa gaura de sonda. 3. Piesa metalica de la partea posterioara a afetului unui tun, care se infige in pamant la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru capriori de la colturile unei case taranesti. – Lat. sappa.
SCIATIC, -A, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (In sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleaca din partea de jos a maduvei spinarii si se ramifica in coapsa, gamba si laba piciorului, inervand membrele inferioare. 2. Adj. Care tine de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatica. 3. S. f. Boala care se manifesta prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuata la miscare, la care se mai pot adauga tulburari motorii, vasculare si trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.
FUNGIDA, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fara clorofila, care se hranesc cu substante organice gata preparate; ciuperci; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus.
CAPETEA, capetele, s. f. parte a fraului alcatuita din curelele care trec peste capul si botul calului si de ale carei capete inferioare sunt prinse zabalele. [Var.: (reg.) capitea s. f.] – Din capetel.
PLAFON ~oane n. 1) Suprafata orizontala care formeaza partea superioara a unei incaperi; tavan; pod. 2) Limita superioara care nu poate fi depasita. 3) Inaltime la care se gaseste suprafata inferioara a stratului de nori. /<fr. plafond, germ. Plafond
ABRITTUS, oras in Moesia inferioara, intemeiata in sec. 1 d. Hr. de romani. Aici, in 251, armatele conduse de Decius au suferit o grea infringere din partea gotilor, condusi de Kniva. Distrus de avari si slavi in sec. 6. Azi Razgrag (Bulgaria).
MARSUPIAL, marsupiale, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere inferioare, a caror femela are o punga abdominala in care isi tine puii dupa nastere; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -pi-al] – Din fr. marsupial.
MIRIAPOD, miriapode, s. n. (La pl.) Clasa de animale inferioare, cu corpul alcatuit din segmente sau din inele si cu multe perechi de picioare; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. [Pr.: -ri-a-] – Din lat. myriapoda, fr. myriapode.
CELENTERAT, celenterate, s. n. (La pl.) Increngatura de animale inferioare, al caror corp este redus la un sac prevazut cu un orificiu inconjurat de tentacule; (si la sg.) animal facand parte din aceasta increngatura. ◊ (Adjectival) Meduza si coralii sunt animale celenterate. – Dupa fr. coelenteres.
ASCENDENT, -A, ascendenti, -te, adj., subst. 1. adj. Care urca, suitor. ◊ Linie ascendenta = linie genealogica ce suie de la fiu la parinti, de la nepoti la bunici etc. ♦ (Fig.) Care se dezvolta progresiv (de la inferior la superior, de la simplu la complex etc.); cu caracter progresiv. 2. S. m., s. f. Ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara. 3. S. n. (Cu determinari introduse prin prep. „asupra”) Autoritate morala. – Din lat. ascendens, -ntis, fr. ascendant.
SICILIAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Sicilia. II. adj. 1. referitor la Sicilia. 2. aparare ~a = sistem de aparare la jocul de sah; casata ~a = numele unui sortiment de casata. ◊ (s. n.) dialect din Italia meridionala, vorbit in Sicilia. III. adj., s. n. (din) etajul inferior al pleistocenului din bazinul Marii Mediterane. IV. s. f. 1. vechi dans italian cu miscare moderata; melodia corespunzatoare. 2. (in sec. XVII-XVIII) parte lenta a lucrarilor instrumentale (sonata, concert); forma a ariilor lirice. (< fr. sicilien, it. siciliano)
ASCENDENT2, -A, ascendenti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care urca; suitor. ◊ Gama ascendenta = gama care urca de la tonuri grave la tonuri inalte. Linie ascendenta = linie genealogica care suie de la fiu la parinti, de la nepoti la bunici etc. ♦ Fig. Care se dezvolta progresiv (de la inferior la superior, de la simplu la complex etc.); cu caracter progresiv. 2. S. m. si f. Ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara; (la pl. m.) stramosi. – Lat. lit. ascendens, -ntis (fr. ascendant).
TRICERATOPS, triceratopsi, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile din ordinul dinozaurienilor, care cuprindea animale de 6-8 m lungime, cu craniul inconjurat, in regiunea posterioara inferioara, de un guler din placi cornoase, cu doua coarne deasupra orbitelor si cu o protuberanta nazala; (si la sg.) animal care facea parte din acest gen. – Din fr. triceratops.
TALOFITA, talofite, s. f. (La pl.) Increngatura a regnului vegetal care cuprinde plante inferioare cu corpul vegetativ format dintr-un tal si care se inmultesc prin spori, prin diviziune sau prin gameti (Thallophyta); (si la sg.) planta care face parte din aceasta increngatura. – Din fr. thallophytes.
SANITAR, -A adj. Care se refera la sanatatea publica, care are scopul de a intretine si a ocroti sanatatea. ♦ Punct sanitar = mica unitate de asistenta medicala in intreprinderi sau in locuri de munca izolate; agent sanitar (si s.m.) = persoana din cadrul personalului medical inferior care se ocupa cu ingrijirea bolnavilor (in special in mediul rural). ♦ (Despre vehicule) Care serveste la transportarea bolnavilor si a ranitilor. // s.m. Ostas care face parte din serviciul de ingrijire a ranitilor in armata. [< fr. sanitaire, cf. lat. sanitas – sanatate].
SALADO, Rio ~, denumirea mai multor cursuri de apa din Argentina. Mai importante: 1. Rau in N Argentinei, afl. dr. al fl. Parana, in aval de Santa Fe; 1.802 km. Izv. din Anzii Centrali si strabate Gran Chaco. In cursul superior poarta denumirea de Rio del Juramento. 2. Rau in partea centrala a Argentinei, afl. stg. al fl. Rio Colorado in pampas (la ape mari); 1.368 km. Izv. din Anzi sub numele de Rio Desaguadero, iar in cursul inferior se numeste Rio Chadileo. La ape mici (mai-sept.) se pierde in pampas, transformandu-se intr-un sistem de lacuri sarate si mlastini.
CELENTERAT, celenterate, s. n. (La pl.) increngatura de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu peretii alcatuiti din doua straturi de celule si cu o cavitate digestiva in interior; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. ◊ (Adjectival) Meduza si coralii sunt animale celenterate. - Din fr. coelenteres.
scart, scarturi, s.n. (reg.) 1. (in unele jocuri de carti) punere de o parte a unor carti, pentru a fi schimbate cu altele; cartile puse astfel de o parte. 2. (in expr.) a pune in scart = a da de-o parte; a fi scart = a nu mai avea in mana carti de o anumita culoare. 3. saizeci si sase. 4. material de palarie care nu se valorifica, datorita calitatii sale inferioare.
CARENA s. f. 1. parte din coca unei nave, sub apa. ◊ volumul de apa dislocat de un plutitor, de o nava. 2. portiune din corola leguminoaselor, in forma de luntre, prin unirea celor doua petale inferioare. 3. iesitura a unui organ, a unui os. 4. prelungire a sternului la pasari. 5. proeminenta alungita in roca unei galerii sau pesteri calcaroase. (< fr. carene, it. carena)
CARENA, carene, s. f. 1. partea exterioara a corpului unei nave, care se gaseste sub linia de plutire. 2. Proeminenta prelungita a unor organe. Carena sternului la pasari. 3. (Bot.) Structura in corola leguminoaselor alcatuita din doua petale inferioare care cresc unite. – Din fr. carene, it. carena.
CUZINET s. m. 1. piesa in forma de cilindru sau din doua parti semicilindrice care captuseste un lagar (II) si vine in contact direct cu axul masinii. 2. placa intre doua elemente de constructie pentru sustinerea celui de deasupra si transmiterea eforturilor la cel inferior. (< fr. coussinet)
LICHEN, licheni, s. m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare ale caror tal este compus dintr-o ciuperca si o alga aflate in simbioza, care cresc pe scoarta arborilor batrani, pe ziduri, pe stanci, etc.; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. 2. Boala de piele cu evolutie cronica, caracterizata prin aparitia pe piele a unor proeminente care provoaca mancarime, prin ingrosarea si pigmentarea excesiva a pielii. – Din fr. lichen
LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).
CARENA s.f. 1. partea din corpul navei care sta sub apa. ♦ Volumul de apa dislocat de un plutitor sau de o nava. 2. Portiune din corola leguminoaselor, in forma de luntre, care ia nastere prin unirea celor doua petale inferioare. 3. Iesitura a unui organ sau a unui os. 4. Creasta osului stern la pasari. [Pl. -ne. / < fr. carene, it. carena].
PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.
COMPLEX s.n. 1. Intreg, unitate compusa din mai multe elemente sau parti. ♦ (Constr.) Imbracaminte de etansare, formata din mai multe straturi izolate. ◊ (Geol.) Complex de strate = succesiune de strate diferite din punct de vedere litologic. 2. (Med.) Idei latente, amintiri refulate care provoaca tulburari neurocerebrale. ◊ Complex de inferioritate = stare psihica in care cineva se simte inferior, persecutat. [Pl. -exe. / < fr. complexus].
CAPSULA ~e f. 1) Fruct dehiscent cu invelitoarea uscata si dura in care se dezvolta si se pastreaza semintele unor plante; maciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Invelis al unor organisme inferioare. ~ bacteriana. 3) Invelis solubil in care se pun unele medicamente in forma de praf, cu gust neplacut, pentru a fi inghitite mai usor; bulin; caseta. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor solutii. 5) anat. Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. 6) Cutie metalica plata, cu capac deformabil, care constituie partea sensibila a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonica cutie de dimensiuni mici care contine microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupa sticlele. 8) Cilindru mic de metal care contine bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei bauturi gazoase speciale. 9): ~ cosmica sau spatiala aparat cosmic de forma sferica capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa efectueze o coborare pe planeta-tinta. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula
SᾹO FRANCISCO [səu frəsisku] Rio ~, fl. in E Braziliei; 3.199 km (de la izv. lui Rio das Velhas); supr. bazinului hidrografic: 631, 2 mii km 2. Izv. din Sierra da Canastra, din partea central-sudica a statului Minas Gerais, dela 1.276 m alt., si curge pe directie predominanta S-NNE pana in aval de Juazeiro, dupa care se indreapta spre E, varsandu-se in Oc. Atlantic la 96 km NE de Aracaju. In partea superioara are un curs rapid, cu multe cascade (din care trei au o cadere de c. 80 m), dupa care se angajeaza pe o vale adanca. Este o importanta artera de comunicatie intre Oc. Atlantic si tinuturile interioare ale tarii. Hidrocentrale (barajele si lacurile de acumulare Tres Marias, Sobradinho, Itaparica); irigatii. Navigabil in cursul inferior si mijlociu, in aval de Pirapora, pe c. 1.400 km. Afl. pr.: Rio das Velhas si Rio Grande.
CAPITAN s. m. 1. grad de ofiter inferior, intre locotenent si maior. ♦ (mar.) ~ -locotenent = grad echivalent capitanului din armata de uscat. 2. comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. ♦ ~ de port = functionar care asigura activitatea unui port. 3. (fig.) sef, conducator. ♦ ~ de posta = administrator al unei poste. 4. (sport) jucator desemnat sa reprezinte si sa conduca, in timpul unei competitii, echipa din care face parte. (< it. capitano, rus. kapitan)
CIUPERCA, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Increngatura de plante inferioare, lipsite de clorofila, care traiesc ca parazite sau ca saprofite si se raspandesc prin spori; (si la sg.) planta din aceasta increngatura, de obicei in forma de palarie carnoasa cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mancat ciuperci! = doar n-am innebunit! Paguba-n ciuperci! = nu e nimic, putin imi pasa! 2. Obiect de lemn in forma de ciuperca (1), pe care se intinde ciorapul cand se carpeste. ♦ (Ir.) Palarie veche, adesea mototolita si turtita. 3. (In sintagma) Ciuperca sinei = partea superioara si ingrosata a unei sine de cale ferata, pe care se sprijina rotile vehiculelor, cand ruleaza. – Din bg. cepurka, scr. pecurka.
CAPITAN, capitani, s. m. 1. Grad de ofiter superior locotenentului-major si inferior maiorului; persoana care are acest grad. ◊ (Mar.) Capitan-locotenent = grad corespunzator capitanului din armata de uscat sau din aviatie; ofiter care are acest grad. Capitan de rangul intai (sau al doilea, al treilea) = grad corespunzator colonelului (sau locotenent-colonelului, maiorului); ofiter care are acest grad. Capitan de vas (sau de slep, de remorcher) = persoana care conduce un vas (sau un slep, un remorcher). Capitan de port = comandant insarcinat cu conducerea activitatii unui port sau a unui oficiu portuar. 2. (Inv.) Persoana care comanda o ostire sau o parte a ei; comandant. ◊ Capitan-pasa = comandantul flotei turcesti. ♦ Capitan de posta = administratorul unei poste. ♦ Capetenie (de haiduci, de hoti etc.). 3. (Sport) Jucator care in timpul unei competitii este reprezentantul si conducatorul unei echipe. – It. capitano.
CIUPERCA ~ci f. 1) la pl. Increngatura de plante inferioare, fara clorofila, care se inmultesc prin spori. 2) Planta din aceasta increngatura, cu corpul carnos, in forma de palarie si cu picior. ~ci otravitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism in forma de ciuperca folosit ca ferment. Doar n-am mancat ~ci doar nu mi-am iesit din minti. A rasari ca ~cile (dupa ploaie) a aparea in numar mare si in timp scurt. 3) Obiect din lemn de forma speciala pe care se imbraca ciorapul cand se tese sau se carpeste. 4) fig. iron. Palarie sau caciula veche si mototolita. 5): ~ca sinei partea de sus mai larga a unei sine de cale ferata, pe care ruleaza rotile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. tepurca, sb. peturka
UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
