INCHIDE, inchid, vb. III. 1. Tranz. A misca (din balamale) o usa, o fereastra, un capac etc. pentru a acoperi deschizatura corespunzatoare. ♦ A incuia cu cheia, cu zavorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizatura unui spatiu, a unei incaperi. 2. Tranz. A apropia, a strange marginile (sau partile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfacute, deschise. ◊ Expr. A inchide paranteza = a) a pune, in scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusa in cursul unei comunicari. A inchide mana = a strange degetele, facand mana pumn. A inchide gura = a apropia buzele si falcile una de alta; a nu mai vorbi. A inchide (cuiva) gura = a face (pe cineva) sa taca, a pune capat obiectiilor sau protestelor (cuiva). A inchide ochii = a) a cobori pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface ca nu observa ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei in constructii negative) a dormi; d) a muri. A inchide (cuiva) ochii = a fi langa cineva in clipa mortii. (Refl.) A i se inchide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre rani) A se cicatriza. 3. Tranz. A intrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei institutii, a unei intreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desfiinta. 4. Tranz. A incheia o actiune, a-i pune capat. ♦ A opri functionarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o fiinta intr-un spatiu inchis, ingradit; a baga la inchisoare; fig. a tine departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A contine, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A ingradi, a imprejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicatie; a opri, a impiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se infunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se intuneca, a se innora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A capata o nuanta mai intunecata. – Lat. includere.

GLORIA s. f. 1. (med.) aureola colorata in culorile spectrului solar, care inconjura umbra unui obiect proiectata pe un nor cu grosime uniforma. 2. (muz.) partea a doua a unei mise cu caracter de imn. (< it., lat. gloria)

tranc interj. – Exprima ideea de zgomot sau de pocnet. Creatie expresiva, cf. tronc, clant. – Der. tranca-fleanca (var. treanca-fleanca), interj. (exprima ideea de flecareala sau de vorba lunga), pentru partea a doua a compusului cf. fleanca; trancai (var. trancani), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecari, a melita); trancalau, s. m. (palavragiu, limbut); trancanaie (var. trancanea, trancafuse, catrafuse), s. f. (fleac, bagatela, moft; boarfe), ultimele forme sint mai putin clare, cf. catrafuse, primele, probabil de la un pl. al formei urmatoare; trancaneala, s. f. (flecareala, mincarime de limba). Din rom. provine mag. trankalo (Edelspacher 23), cf. si bg. drankanie „flecareala”.

BILATERAL, -A, bilaterali, -e, adj. 1.Care are doua parti (sau doua laturi) opuse, simetrice. 2. Care priveste in acelasi timp doua laturi sau aspecte (fundamentale) ale unui intreg. 3. (Despre date, contracte, conventii) Care obliga in mod reciproc partile interesate. – Din fr. bilateral.

BIPARTIT, -A, bipartiti, -te, adj. Care este constituit din doua parti. ◊ conventie (sau intelegere etc.) bipartita = conventie (sau intelegere etc.) intre doua state, doua partide etc. – Din fr. biparti, lat. bipartitus.

BIPARTITIE, bipartitii, s. f. (Bot.) Diviziune in doua parti. Bipartitie a celulelor. – Din fr. bipartition, lat. bipartitio.

BISECTOR, -OARE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreapta care imparte un unghi in doua parti egale. 2. Adj. (In sintagma) Plan bisector = plan care imparte un diedru in doua diedre egale. – Din fr. bissecteur.

BIVALV, -A, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de doua valve. 2. (Bot.: despre capsule) Compus din doua parti. – Din fr. bivalve.

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

CANAT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua parti ale unei piei de animal taiate in jumatate, de-a lungul spinarii. 2. Fiecare dintre partile mobile din care este alcatuita o usa, o poarta, o fereastra etc. 3. Toc², pervaz de usa. – Din tc. kanat.

CEARDAS, ceardasuri, s. n. Dans national maghiar, alcatuit din doua parti: una lenta, iar a doua din ce in ce mai rapida; melodie dupa care se executa acest dans. – Din magh. csardas.

GANOID, ganoizi, s. m. (La pl.) Ordin de pesti cu scheletul partial cartilaginos, cu pielea fara solzi sau acoperita de discuri osoase, cu coada impartita in doua parti inegale; (si la sg.) peste din acest ordin. – Din fr. ganoide.

INTERMEDIAR, -A, intermediari, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care se afla cuprins intre elementele extreme ale unei multimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. si f. Persoana care, de obicei in schimbul unui avantaj banesc, face legatura intre vanzator si cumparator sau incheie o tranzactie intre doua parti, cu imputernicirea acestora; persoana care mijloceste incheierea unei operatii (economice); mijlocitor. V. mediator. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermediaire, it. intermediario.

INTESTIN¹, intestine, s. n. parte a aparatului digestiv, la oameni si la unele animale, care are forma de tub si care se intinde de la stomac pana la a**s, fiind alcatuita din doua parti distincte; mat. – Din fr. intestin, lat. intestinum.

INCHEGATURA, inchegaturi, s. f. (Rar) Inchegare; (concr.) locul unde se imbina doua obiecte sau doua parti ale unui obiect. – Inchega + suf. -atura.

INSA Conj. 1. (Adversativ, leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Cu toate acestea, totusi, dar. 2. (Arata trecerea la alta idee) Dar, pe de alta parte. – Lat. ipsa.

VALVA, valve, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti (simetrice) ale cochiliei unei scoici. 2. Fiecare dintre peretii exteriori ai unor fructe, care se desfac la maturitate, permitand caderea semintelor din interior. 3. Ansamblu de piese sau armatura care serveste la stabilirea, intreruperea sau reglarea circulatiei unui fluid printr-o conducta, printr-un tub etc. – Din fr. valve, lat. valva.

DIHOTOMIE, dihotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune in doua parti a unui concept, fara ca acesta sa-si piarda intelesul initial. 2. Mod de ramificatie a talului si a tulpinilor unor plante in doua parti egale, care se impart la randul lor in doua parti egale etc. [Var.: dicotomie s. f.] – Din fr. dichotomie.

MANDIBULA, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (si la om si la animale). 2. Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. ♦ Fiecare dintre cele doua parti chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

PACT, pacte, s. n. 1. Denumire data unor tratate internationale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relatiile politice intre state, incheiate in special in scopul mentinerii pacii sau al colaborarii stranse intre semnatari. 2. Intelegere (scrisa) intre doua parti; invoiala, conventie. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.

PREPOZITIE, prepozitii s. f. parte de vorbire neflexibila care exprima raporturi sintactice de dependenta intre partile unei propozitii legand doua parti de propozitie diferite. [Var.: prepozitiune s. f.] – Din fr. preposition, lat. praepositio.

RACORD, racorduri, s. n. 1. Legatura, contact intre doua parti ale unei lucrari sau intre doua elemente ale unui intreg. 2. Piesa (constituita din una sau din doua parti tubulare cu piulite) cu care se face legatura intre doua conducte si prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Portiune de circuit electric care pune in legatura aparatul, masina sau locul de utilizare a energiei electrice cu reteaua de distributie. 4. Legatura intre doua secvente de film care asigura continuitatea ideii cinematografice. ♦ Imbinare a doua benzi de sunet fara a intrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stanga sau din dreapta a unei formatii sau a unui dispozitiv de lupta. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. In flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. ♦ Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosita in poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

FRUNTAR, fruntare, s. n. 1. Grinda principala care margineste prispa in partea de sus si pe care se sprijina grinzile secundare ale casei. 2. Curea care leaga cele doua parti laterale ale capetelei si care trece peste fruntea calului. – Lat. frontale sau frunte + suf. -ar.

PARAMER, paramere, s. n. (Biol.) Fiecare dintre cele doua parti simetrice ale unui organism sau organ cu simetrie bilaterala. – Din engl. paramere.

PARASIMPATIC adj. (In sintagma) Sistem (nervos) parasimpatic (si substantivat, n.) = una dintre cele doua parti periferice ale sistemului nervos vegetativ, care incetineste bataile inimii si accelereaza miscarile tubului digestiv. – Din fr. parasympathique.

PAUZA, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporara a unei actiuni, a unei miscari, a unei activitati; interval de timp cat dureaza aceasta intrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fara pauza = continuu, neintrerupt. ♦ (La scoala) Recreatie¹. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzator valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica intreruperea unei fraze muzicale si durata acestei intreruperi. 3. (Concr.) Linie orizontala, mai lunga decat cratima, folosita ca semn de punctuatie pentru a indica cititorului o oprire in lectura mai mare decat la virgula sau pentru a separa doua parti deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.

PELUZA, peluze, s. f. 1. Suprafata de teren intr-o gradina, intr-un parc etc., cu iarba scurta si deasa (si cu flori); gazon. 2. Fiecare dintre cele doua parti extreme ale tribunelor unui stadion, situate in spatele portilor terenului de joc. – Din fr. pelouse.

TELEOSTEAN, teleosteeni, s. m. (La pl.) Grup de pesti caracterizati prin coloana vertebrala si craniul complet osoase, corpul acoperit cu solzi ososi si coada impartita in doua parti egale; (si la sg.) peste care face parte din acest grup. ◊ (Adjectival) Peste teleostean. [Pr.: -le-os-te-an] – Din fr. teleosteen.

ANTIFONIC¹, -A, antifonici, -ce, adj. (Despre cantecul unui solist si al unui cor sau despre doua parti dintr-un cor) Care se executa alternativ. – Din fr. antiphonique.

ANTISTROFA, antistrofe, s. f. 1. A doua parte in triada strofa-antistrofa-epoda a unei poezii lirice cantate de cor dupa strofa si inainte de epoda in teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor in ordine inversa in vers, in fraza. – Din fr. antistrophe.

ANTRACT, antracte, s. n. Pauza intre doua acte sau intre doua parti ale unei reprezentatii. ♦ Piesa muzicala care se executa in aceasta pauza. – Din fr. entracte.

PLASEA, plasele, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti de metal, de os, de lemn etc. care acopera manerul unui cutit, al unui briceag, al unui pumnal etc.; p. ext. maner. 2. (Neobisnuit) Sild. [Var.: prasea s. f.] – Plasa¹ + suf. -ea.

PRANZ, pranzuri, s. n. Masa principala care se ia la amiaza; dejun; timpul cand se ia aceasta masa; (concr.) ceea ce se mananca la aceasta masa, mancare pregatita in acest scop. ◊ (Pop.) Pranzul (cel) mic = prima masa pe care o iau taranii in cursul diminetii, vara, cand muncesc la camp; timpul zilei cand se ia aceasta masa. Pranzul (cel) mare = a doua masa pe care o iau taranii, masa de la amiaza; timpul zilei cand se ia aceasta masa. ◊ Loc. adv. Inainte de pranz = in prima parte a zilei, inainte de amiaza, inainte de masa principala. Dupa-pranz = in a doua parte a zilei, dupa-masa, dupa-amiaza. – Lat. prandium.

SA, sei, s. f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.

OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

FESA, fese, s. f. Fiecare dintre cele doua parti posterioare, carnoase, ale corpului omenesc ori al unor animale; buca. – Din fr. fesse.

WEISMANNISM s.n. Teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pr. vais-] (din engl. weismannism, dupa August Weismann (1834-1914), biolog german)

LANDOU, landouri, s. n. 1. Trasura luxoasa cu patru locuri asezate fata in fata si cu capota formata din doua parti mobile. 2. Carucior pentru copiii mici, mare si acoperit. – Din fr. landau.

COPCA¹, copci, s. f. 1. Sistem format din doua piese metalice (un carlig si un inel), folosit pentru prinderea a doua parti ale unei confectii. 2. Agrafa pentru invelitori in constructie. 3. Proeminenta in forma de limba a unei piese plate, care intra in orificiul unei alte piese plate, realizand imbinarea prin incopciere. [Var.: (reg.) copcie s. f.] – Din bg. kopce.

LOITRA, loitre, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei, constand dintr-un fel de scara, care in partea de jos se sprijina de dric, iar in partea de sus se prinde de leuci; draghina. – Din scr. lo(i)tra.

LOJA, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzand un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, in jurul incintei unei sali de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rand de scaune (intr-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, in care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicand cu exteriorul, destinat unor servicii de indrumare a publicului sau de paza. 3. (In sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate in floarea unei plante, in care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate in fructul unei flori, in care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana, guvern etc. care mijloceste o intelegere intre doua parti (adverse), care face un act de mediatie; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigura transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculara dusa pe mijlocul unui segment de dreapta; locul geometric al punctelor situate intr-un plan, egal departate de capetele unui segment de dreapta. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

MODUS VIVENDI subst. 1. Mod de existenta. 2. Posibilitate de impacare a doua parti aflate in litigiu; compromis. A gasi un modus vivendi. – Expr. lat.

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteala scrisa alcatuita din doua parti (debit si credit), care exprima valoric, in ordine cronologica si sistematica, existenta si miscarile unui anumit proces economic pe o perioada de timp determinata. ◊ Evidenta acestor operatii. 2. (In expr.) A trece la (sau in) cont = a inscrie la rubrica datoriilor o nota. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lamuriri asupra faptelor sau intentiilor sale; a se justifica. A tine cont (de ceva) = a avea in vedere, a lua in considerare. Pe cont propriu = pe propria raspundere, in mod independent. In contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

TAMPLA¹, tample, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale capului, cuprinse intre ochi, urechi, frunte si obraz. ♦ Parul care acopera aceste parti. Tample carunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

TENIS (1) s. n., (2) tenisi, s. m. 1. S. n. (Si in sintagma tenis de camp) Joc sportiv care se practica cu mingi mici, lovite cu rachete de catre doi sportivi sau doua perechi, pe un teren special amenajat, despartit in doua printr-o plasa joasa; sportul alb. ◊ Tenis de masa = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid si cu palete, pe o masa speciala de forma dreptunghiulara, despartita in doua parti egale de un fileu, care se desfasoara intre doi jucatori sau intre doua perechi; ping-pong. 2. S. m. (Mai ales la pl.) incaltaminte pentru tenis. Pereche de tenisi. – Din engl., fr. tennis.

COLUZIUNE, coluziuni, s. f. (Rar) Intelegere secreta intre doua parti, doua persoane etc. in prejudiciul unei a treia. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. collusion, lat. collusio, -onis.

DESAGA, desagi, s. f. Traista formata din doua parti, care se poarta pe umar sau pe sa. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale acestui obiect; p. ext. traista. [Var.: desag s. m.] – Din ngr. disakki(on), bg. disagi.

DIPTIC, diptice, s. n. Icoana sau tablou alcatuit din doua placi legate una de alta in asa fel incat sa se poata deschide si inchide ca o carte. ♦ P. gener. Opera literara sau muzicala alcatuita din doua parti. [Acc. si: diptic] – Din fr. diptyque.

COMISURA, comisuri, s. f. 1. Punct de unire a doua parti anatomice. Comisura buzelor. Comisura pleoapelor. 2. Fascicul de fibre nervoase care uneste doua regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau ale altor segmente din sistemul nervos central. – Din fr. commissure, lat. commissura.

SELACIAN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasa de pesti marini cu scheletul cartilaginos, cu coada impartita in doua parti inegale, cu corpul acoperit cu solzi si cu tepi; (si la sg.) peste din aceasta subclasa. ♦ (Adjectival) Peste selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. selacien.

SEMIRECITAL, semirecitale, s. n. Recital alcatuit din doua parti, fiecare dintre ele fiind sustinuta de un alt artist. – Semi- + recital.

SCIZIPARITATE s. f. Forma de inmultire la unele organisme unicelulare, care consta in diviziunea organismului in doua parti aproximativ egale. – Din fr. scissiparite.

CRAC², craci, s. m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsa pana la calcai. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale pantalonilor, ale itarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Cracana (I 1). 3. Creanga, ramura, craca. 4. Ramificatie a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificatie a unei ape curgatoare. – Din bg. krak.

CRILA, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unui navod. 2. (Reg.).Card, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripa”.

MEDIATOR s. intermediar, mijlocitor, (rar) interpus, (inv.) mijloc, solitor. (~ intre doua parti aflate in conflict.)

bipartit (constituit din doua parti) adj. → partit

ANTIFONIC ~ca (~ci, ~ce) Care este executat alternativ de un solist si de cor sau de doua parti ale corului. /<fr. antiphonique

APODOZA ~e f. A doua parte a unei perioade conditionale, care exprima consecinta primei parti. /<fr. apodose, lat. apodosis

ARIPA ~i f. 1) Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere care serveste la zbor. A bate din ~i. ◊ A capata (sau a prinde) ~i a deveni ferm, increzut in fortele sale; a prinde curaj. A taia cuiva ~ile a face pe cineva sa-si piarda curajul. 2) fig. Luare sub protectie; ocrotire; aparare. ◊ A lua pe cineva sub ~a sa a ocroti pe cineva. 3) iht. Organ de inot; inotatoare. 4) Fiecare dintre planurile de sustinere ale unui avion. 5) parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala. 6) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unor trupe asezate in pozitie de lupta; flanc. ~a dreapta. ~a stanga. 7) parte a caroseriei unui vehicul asezata deasupra fiecareia dintre roti. 8) Fi-ecare dintre lopetile unei mori de vant. 9) fig. Grupare extrema (de dreapta sau de stanga) in cadrul unei organizatii sau partid. [G.-D. aripii; Acc. si aripa] /<lat. alapa

BIPARTIT ~ta (~ti, ~te) 1) Care cuprinde doua parti; din doua parti. 2) (despre acorduri, contracte, intelegeri) Care implica prezenta a doua parti; realizat cu participarea a doua parti. /<fr. biparti

BISECTOARE ~ f. Dreapta care trece prin varful unui unghi si il imparte in doua parti egale. [Sil. -toa-re] /<fr. bissecteur

BISECTOR ~oare (~ori, ~oare) Care imparte in doua parti egale. ◊ Plan ~ plan care, traversand un diedru, il imparte in doua diedre egale. /<fr. bissecteur

BIVALV ~a (~i, ~e) 1) (despre animale) Care are doua valve. 2) bot. (despre capsule) Care este format din doua parti. /<fr. bivalve

BORD ~uri n. 1) mar. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale puntii unei nave. 2) Fiecare dintre cele doua margini ale aripii unui avion. ◊ De ~ referitor la navigatie. La ~ pe puntea unei nave (sau intr-un avion). A arunca peste ~ a parasi, a renunta la ceva ca fiind nefolositor; a inlatura. /<fr. bord, germ. Bord

BUCA ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului (sau ale botului animalelor) de la tampla in jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele doua parti carnoase si rotunjite, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; fesa. /<lat. bucca

BUZA ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A intoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a ravni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramane cu ~ele umflate a ramane dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.

CANAT² ~e n. Fiecare dintre cele doua parti ale unei piei de animal taiate de-a lungul spinarii. /<turc. kanat

COMISURA ~i f. Loc unde se unesc doua parti ale unei formatii anatomice. ~a buzelor. ~a pleoapelor. /<fr. commissure

COORDONATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) si substantival Care coordoneaza mai multe actiuni sau activitati. ◊ Conjunctie ~oare conjunctie care leaga doua parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnateur

CRAC ~i m. pop. 1) Piciorul omului de la coapsa pana la calcai. 2) Fiecare dintre cele doua parti ale pantalonilor. 3) Fiecare brat al unui obiect ramificat. /<bulg. krak

CUZINET ~ti m. tehn. Piesa cilindrica (uneori formata din doua parti semicilindrice) care captuseste un lagar si serveste ca sprijin pentru fusul unui arbore sau al unui ax. /<fr. coussinet

DAR¹ conj. 1) (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Da; insa; iar. El are dorinta de a lucra, dar nu are conditii. 2) (exprima un raport conclusiv si leaga propozitii sau fraze) Deci. Vom incerca, dar sa solutionam problema. /Orig. nec.

DESAGA ~gi f. 1) Sac format din doua parti (fiecare semanand cu o traista), unite intre ele, care se poarta pe umeri sau pe sa. 2)Fiecare din partile acestui sac. [Var. desag] /<ngr. disakki[on], bulg. disagi

DIHOTOMIE ~i f. 1) Diviziune in doua parti a unei notiuni. 2) bot. Mod de ramificare bifurcata a unor tulpini. [Art. dihotomia; G.-D. dihotomiei; Sil. -mi-e] /<fr. dichotomie

DIPTIC ~ce n. 1) Tablou alcatuit din doua piese (placi, panouri) legate intre ele in asa fel, incat se pot inchide si deschide ca niste coperte. 2) Opera literara sau muzicala alcatuita din doua parti. /<fr. diptyque

DISTANTIER ~e n. 1) Piesa care mentine o anumita distanta intre doua parti ale unei masini. 2) Compas masurator. 3) Aparat pentru masurarea distantei dintre nave. [Sil. -ti-er] /distanta + suf. ~ier

DUEL ~uri n. 1) Lupta desfasurata dupa anumite reguli intre doua persoane inarmate, dintre care una cere rezolvarea unui diferend. 2) fig. Schimb viu de opinii sau replici intre doua parti adverse (persoane sau publicatii); polemica. [Sil. du-el] /<fr. duel, lat. duellum

FALCA falci f. 1) Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos. ◊ Cu o ~ in cer si (cu) alta in pamant a) cu gura larg deschisa; b) cuprins de manie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele doua parti inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei masini cu ajutorul caruia se prinde sau se strange un obiect. [G.-D. falcii] /<lat. falx, ~cis

FALCEA ~ele f. 1) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. 2) Fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut. 3) Fiecare dintre cele doua scanduri intre care intra limba melitei. 4) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale afetului unui tun sau ale unui obuzier. /falca + suf. ~ea

FESA ~e f. Fiecare dintre cele doua parti carnoase, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; buca. /<fr. fesse

FLANC ~uri n. 1) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unei formatii sau ale unui dispozitiv de lupta. ~ ul stang. 2) poligr. Material special din care se fac matritele de stereotipie. 3) teatru Panou folosit pentru confectionarea decorurilor. 4) (la oameni si la animale) Fiecare din cele doua parti laterale ale peretelui abdominal. /<fr. flanc

FUND ~uri n. 1) partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus

IAR² conj. (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie coordonate) Dar; insa. /<Orig. nec.

INTERMEDIAR² ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care mijloceste o intelegere intre doua parti; mijlocitor; mediator. 2) Persoana care mijloceste afaceri comerciale; samsar; comisionar. [Sil. -di-ar] /<fr. intermediaire

JUMATATE ~ati f. 1) Fiecare dintre cele doua parti egale in care poate fi impartit un intreg. ◊ ~ de masura masura incompleta, partiala. Pe (sau in) ~ a) in doua parti egale sau aproximativ egale; b) partial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce pana la capat un lucru inceput. A spune cu ~ de gura a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi in mod nehotarat, fara convingere. Cu ~ de inima (sau cu inima pe ~) fara curaj; indecis. 2) fam. Persoana casatorita de s*x feminin in raport cu barbatul ce i-a devenit sot; femeie; nevasta. 3) Punct care marcheaza mijlocul unei distante in spatiu sau al unui interval in timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de masura a capacitatii sau a greutatii, egala cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumatatii] /Orig. nec.

LATURA ~i f. 1) parte laterala a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc. 3) Directie a unei miscari (in spatiu sau in timp). ◊ In laturi la o parte; intr-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care marginesc o figura geometrica sau dintre semidreptele care formeaza un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora

LOITRA ~e f. Fiecare dintre cele doua parti laterale, in forma de scara, ale cosului unui car. [Sil. loi-tra] /<sas. loiter, sb. lojtra

MANDIBULA ~e f. 1) (la om si la animale) Maxilar inferior. 2) Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3) (la insecte) Fiecare dintre cele doua parti ale aparatului bucal, servind la supt, mestecat sau intepat. /<fr. mandibule

MEDIATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana (sau delegatie oficiala, guvern) care mediaza un acord intre doua parti; mijlocitor; intermediar. [Sil. -di-a-] /<lat. mediator

MEDIOCRU ~a (~i, ~e) 1) Care se afla intre doua parti extreme sau intre doua lucruri de aceeasi natura. Pasiune ~a. 2) Care este insuficient (in cantitate sau calitate); lipsit de valoare cantitativa sau calitativa. Salariu ~. Hrana ~a. 3) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care manifesta insuficienta intelectuala; marginit; limitat; redus. Elev ~. Capacitate ~a. [Sil. -di-o-] /<fr. mediocre

MEDIU³ ~e (~i) 1) Care se afla la mijloc; situat intre doua parti extreme sau intre doua lucruri de acelasi fel; de mijloc; mijlociu. Cursul ~ al unui rau. 2) Care este de proportii sau de valoare moderata; de natura foarte obisnuita. Pret ~. Alimentatie ~e. 3) Care reprezinta o medie; cu valoare de mijloc. /<lat. medius

MIEL miei m. 1) Pui de oaie (in special de s*x masculin). Pielicica de ~. ◊ ~ul bland suge la doua oi se spune despre persoanele care trag foloase din doua parti. 2) Blana prelucrata a acestui pui. 3) Carnea acestui animal. /<lat. agnellus

OBRAZ¹ ~ji m. Fiecare dintre cele doua parti laterale care formeaza fata. ◊ A avea ~ subtire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimtit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva ~zul de rusine a se simti extrem de jenat. (A fi) fara (de) ~ (a fi) lipsit de rusine; obraznic. A-si pune ~zul (pentru) cineva a raspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva in ~ a reproba purtarea cuiva fatis. A trage cu ~zul a pati o rusine. A (mai) avea inca ~ a (mai) indrazni; a cuteza. Cu ce ~? Cum de mai indrazneste? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

PASARELA ~e f. 1) Punte mobila care face legatura dintre chei si bordul unei nave ancorate. 2) Pod ingust pentru pietoni, situat la inaltime peste o cale de comunicatie. 3) Trecere care uneste doua cladiri sau doua parti ale aceleeasi cladiri la nivelul etajelor. 4) Platforma mai inaltata de pe puntea superioara a unei nave, unde isi face serviciul ofiterul de cart sau timonierul. 5) Constructie speciala care sustine proiectoarele intr-o sala de spectacole sau intr-un studio cinematografic. /<fr. passerelle

PAUZA ~e f. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; recreatie; odihna; ragaz; repaus. 2) Perioada de trecere in timpul vorbirii. 3) muz. Semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica intreruperea melodiei si durata de tacere. 4) lingv. Semn de punctuatie constand dintr-o bara care indica o oprire (putin mai mare decat la virgula) in timpul lecturii sau care deosebeste doua parti diferite ale aceluiasi text. [G.-D. pauzei; Sil. pa-u-] /<lat. pausa, fr. pause, germ. Pause

PERECHE ~i f. 1) Grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) Grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) Grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece. ◊ O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) Persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

PLEOAPA ~e f. Cuta mobila de piele avand pe margini gene, formata din doua parti, care se inchid si se deschid pe suprafata anterioara a ochiului, protejand-o si umezind-o uniform. [G.-D. pleoapei; Sil. pleoa-] /cf. bulg. pohlupka

PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

RACORD ~uri n. 1) Element de legatura intre doua parti ale unui sistem tehnic. 2) Tub care face legatura intre doua conducte, prin care circula un fluid. 3) Portiune dintr-un circuit electric care face legatura intre un receptor de energie electrica si reteaua de distributie. 4) Cadru care face legatura intre doua secvente de film. 5) Imbinare care face legatura intre doua benzi magnetice de sunet. /<fr. raccord

A RASPICA raspic tranz. inv. 1) A rosti deslusit, clar. 2) (un spatiu) A despica in doua parti. /ras- + (des)pica

RUMB ~uri n. mar. Unitate de masura pentru unghiuri egale cu a treizeci si doua parte din orizontul vizibil. /<fr. rumb

SAU conj. 1) (exprima un raport disjunctiv si leaga doua parti de propozitie sau doua propozitii coordonate) Ori; fie (ca). Azi sau maine. El sau ea. Canta sau danseaza. 2) (exprima un raport apozitiv si leaga doua parti de propozitie ori, mai rar, doua propozitii) Altfel zis; adica. Autorul Luceafarului sau M. Eminescu. 3) (exprima un raport copulativ, integrativ si introduce ultima dintre partile omogene) Precum si; de asemenea si. Se poate pescui in lacuri, in rauri, in mari sau in oceane. [Monosilabic] /sa + au

SCIZIPARITATE f. Forma de reproducere a unor organisme unicelulare prin divizare in doua parti egale. [ G.-D. sciziparitatii ] /<fr. scissiparite

SCOARTA ~e f. 1) Strat exterior care acopera tulpinile si ramurile plantelor lemnoase; coaja. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rusine. Mama (sau sora) de ~ mama (sau sora) vitrega. ~ terestra invelisul solid al Pamantului. ~ cerebrala strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanta cenusie.) 2) Coperta tare a unei carti. ◊ A citi din ~ in ~ a citi de la inceput pana la sfarsit. 3) pop. Covor de lana. 4) inv. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei facute din scanduri si folosite in loc de loitre. /<lat. scortea

SEMIDREAPTA ~epte f. Fiecare dintre cele doua parti ale unei linii drepte in care aceasta este impartita de un punct al ei. /semi- + dreapta

TERT² ~i m. jur. Persoana care nu figureaza ca parte intr-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-si apara drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor doua parti (reclamant si reclamat).

TESTAMENT testamente n. 1) Act juridic unilateral, personal, revocabil pana la moartea autorului, in care o persoana isi formuleaza dispozitiile (cu privire la avere) care urmeaza a fi indeplinite dupa moartea sa. ◊ Vechiul Testament prima parte a Bibliei care cuprinde textele religioase de pana la nasterea lui Isus Hristos. Noul Testament a doua parte a Bibliei care contine textele religioase de dupa nasterea lui Isus Hristos. 2) fig. Opera a unui artist, care constituie expresia suprema a mentalitatii si artei sale. /

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

AFEREZA s.f. 1. Fenomen lingvistic constand in suprimarea vocalei initiale a unui cuvant. ♦ Poezie rebusista formata din doua parti, prima definind un cuvant-baza, din care, daca suprimam prima litera, obtinem un alt cuvant, definit in a doua parte a poeziei. 2. Figura retorica prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enuntandu-se ceea ce este demn de retinut. [< fr. apherese, cf. gr. aphairesis – indepartare, cadere].

ANAGRAMA s.f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvant (mai ales ale unui nume propriu sau unei fraze) pentru a se obtine un alt cuvant sau o alta fraza; cuvant obtinut prin anagramare. ♦ Enigma in versuri formata din doua parti, prima dedicata cuvantului de baza, iar a doua definind cuvantul obtinut prin anagramare. [< fr. anagramme, cf. gr. ana – in alta ordine, gramma – litera].

BILATERAL, -A adj. Care are doua laturi, doua parti (opuse, simetrice); cu (pe) doua laturi, doua parti; referitor la cele doua laturi, cele doua aspecte ale unui lucru. ♦ (Despre acte, contracte etc.) Care asigura obligatiile reciproce dintre parti. V. sinalagmatic. [Cf. fr. bilateral, cf. lat. bis – de doua ori, latus – parte].

BIPARTITIE s.f. Diviziune in doua parti a unei celule, a unui nucleu. [Gen. -iei. / cf. fr. bipartition, lat. bipartitio].

CONSECVENT, -A adj. (adesea adv.) Care actioneaza potrivit cu principiile sale; care nu se contrazice cu sine insusi. // s.n. 1. Orice fenomen care urmeaza altui fenomen. 2. Al doilea element al unei judecati ipotetice. ♦ A doua parte a unei fraze muzicale. [Var. consecuent, -a adj. / < fr. consequent, cf. lat. consequens – care urmeaza].

DIASTAZA s.f. 1. Ferment solubil care transforma diverse substante; enzima. 2. Dezlipire accidentala a doua parti anatomice normal unite sau articulate intre ele; disjunctie. [< fr. diastase, cf. gr. diastasis – separatie].

DIHO- Element prim de compunere savanta cu sensul „in doua (parti)”. [Var. dico-, dicho-. / < fr. dicho-, cf. gr. dicha].

DIHOTOMIE s.f. 1. Diviziune in doua parti, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Impartire a unei notiuni in alte doua notiuni, care epuizeaza intreaga sfera a notiunii impartite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].

IZOTOMIE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificatie in doua sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ in doua parti egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – taiere].

MORESCA s.f. Compozitie muzicala in ritm vioi in doua parti. [< it. moresca].

SCIZIPARITATE s.f. (Biol.) Mod de inmultire asexuata, frecvent la bacterii si la protozoare, constand din despartirea organismului in doua parti; fisiune. [< fr. scissiparite < lat. scissus – impartit, parere – a naste].

SELACIENI s.m.pl. Subclasa de pesti cartilaginosi, avand coada impartita in doua parti inegale; (la sg.) peste din aceasta subclasa. [Pron. ci-eni, sg. selacian. / < fr. selaciens, cf. gr. selachos – peste cartilaginos].

SEMIPLAN s.n. (Mat.) Fiecare dintre cele doua parti ale unui plan impartit de o dreapta oarecare. [Cf. it. semipiano, fr. demi-plan].

SEMISPATIU s.n. (Mat.) Fiecare dintre cele doua parti ale spatiului euclidian cu trei dimensiuni, impartit de un plan al sau. [< semi- + spatiu].

TELEOSTEENI s.m.pl. Subclasa de pesti care au coloana vertebrala si craniul complet osoase, corpul acoperit cu solzi ososi si coada impartita in doua parti egale, al caror tip este crapul; (la sg.) peste din aceasta subclasa. [Pron. -le-os-te-eni, sg. teleostean. / < fr. teleosteens, cf. gr. teleios – complet, osteon – os].

UTRICULA s.f. 1. Cavitate mica in tesatura celulara a plantelor; basicuta plina cu aer care face sa pluteasca pe apa unele plante acvatice. ♦ Invelisul fructului, alcatuit din concresterea bracteelor. 2. Formatie anatomica in forma de sac. ♦ Una dintre cele doua parti care compun cavitatea urechii numita vestibul. [Var. utricul s.n. [< fr. utricule, cf. lat. utriculus].

WEISMANNISM s.n. Teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte; germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pron. vais-. / < engl. weismannism, cf. August Weissmann – biolog german].

COLUZIUNE s. f. intelegere secreta intre doua parti, personaje etc. in defavoarea unei a treia. (

COMPROMISORIU, -IE adj. in legatura cu un compromis. ◊ clauza -ie = clauza a unui contract prin care cele doua parti se angajeaza a supune arbitrilor eventualele contestatii. (<fr. compromissoire)

ANTIFONIC, -A adj. (Despre cantecul unui solist si al unui cor sau a doua parti dintr-un cor) Alternativ. [Cf. gr. anti – contra, phone – sunet].

BINAR, -A adj. 1. Care este compus din doua unitati, din doua parti. ◊ (Muz.) Subdiviziune binara = subdiviziune a unui timp in doua, patru sau opt parti egale. ♦ (Despre plante) Cu organele dispuse cate doua, cate patru etc. ♦ (Chim.) Compus din doua elemente, din doua substante etc. 2. (Mat.) A carui baza este numarul 2. ◊ Relatie binara = relatie care are loc intre doi termeni. [Cf. fr. binaire, lat. binarius].

BIPARTIT, -A adj. La care participa doua parti. [Dupa fr. bipartite, cf. lat. bis – de doua ori, partitus – impartit].

BISECTOARE s.f. (Geom.) Dreapta care porneste din varful unui unghi, pe care il imparte in doua parti egale. [< bisector, dupa fr. bissectrice].

BISECTOR, -OARE adj. Care imparte in doua parti egale. ◊ Plan bisector = plan care imparte in doua diedre egale un unghi diedru. [< fr. bissecteur].

BIVALV, -A adj. 1. (Despre animale) Cu cochilia formata din doua valve. 2. (Bot.; despre capsule) Format din doua parti. [Cf. fr. bivalve].

COLUZIUNE s.f. (Rar) Intelegere secreta intre doua parti, doua persoane etc. in prejudiciul unei a treia. [Cf. lat. collusio, fr. collusion].

COMISURA s.f. 1. Loc unde se reunesc doua parti ale unui organ sau ale corpului; legatura, incheietura. 2. Fascicul de fibre nervoase care uneste doua regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale. [< fr. commissure, cf. lat. commissura].

COORDONATOR, -OARE adj., s.m. si f. (Cel) care indeplineste o functie de coordonare. ◊ Conjunctie coordonatoare = conjunctie care leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie aflate in raport de coordonare. [Cf. fr. coordonnateur].

CUPA² s.f. 1. (Frantuzism; in croitorie) Taietura, croiala. 2. (La jocul de carti) Taierea, separarea cartilor in doua parti. [< fr. coupe].

CUZINET s.n. Piesa cilindrica (uneori formata din doua parti semicilindrice) care face parte dintr-un lagar si vine in contact direct cu axul unei masini. [< fr. coussinet].

DECADRAJ s.n. Defect la proiectia filmelor, constand in aparitia pe ecran a doua parti apartinand la doua imagini vecine, despartite printr-o dunga neagra. [< fr. decadrage].

DISTANTIER s.n. 1. Compas masurator. ♦ Aparat pentru masurat distanta dintre nave. 2. Piesa care mentine o anumita distanta intre doua parti ale unei masini. [Pron. -ti-er. / < distanta + -ier].

infurca, infurchez, vb. I (reg.) 1. a lua fan in furca. 2. a (se) desface (ceva) in doua parti, in doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se incraci. 3. (fig.) a avea de furca cu cineva, a se incaiera.

insorarire, s.f. (inv.) impreunare sau comasare a doua parti dintr-o mosie sau a doua mosii.

FESA s.f. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale sezutului. [< fr. fesse].

GANOIZI s.m.pl. Ordin de pesti cu scheletul cartilaginos sau osos, numai cu bronhii, avand aripioarele si coada impartite in doua parti inegale; (la sg.) peste din acest ordin. [Sg. ganoid. / < fr. ganoides, cf. gr. ganos – stralucire, eidos – forma].

INTERLUDIU s.n. Mica bucata muzicala asezata intre doua parti mai mari ale unei opere muzicale; (p. ext.) piesa de legatura intre doua momente ale unei opere dramatice. [Pron. -diu. / < it. interludio].

pames, pamese, s.n. (reg.) fiecare dintre cele doua parti ale ale sacului umplut cu paie sau cu fan, pus pe spatele calului.

pandea s.f. (reg.) lemn fasonat pentru constructii, cioplit pe doua parti.

MANDIBULA s.f. 1. Falca, maxilar (in special, cel inferior). 2. Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3. Organ din aparatul bucal al unor insecte cu care acestea taie frunzele sau isi sfasie prada. [Cf. fr. mandibule, lat. mandibula].

MEDIAN, -A adj. Situat la mijloc, de la mijloc. ♦ (Mat.) Situat in mijlocul unei figuri geometrice. ◊ Linie mediana = linie care imparte o figura in doua parti egale. [Pron. -di-an, pl. -ieni, -iene. [cf. fr. median, lat. medianus].

MODUS VIVENDI loc.s. Tranzactie prin intermediul careia este posibil ca doua parti in litigiu sa se suporte mutual. [< lat. modus vivendi – mod de coexistenta].

slabie², slabii, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale si scobita a corpului, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert, flamanzare. 2. fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc, corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul; articulatia femurului cu osul iliac; sold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.

PARAMER s.n. (Biol.) Fiecare dintre cele doua parti simetrice ale unui organism sau organ cu simetrie bilaterala. [< germ. Paramer, cf. gr. para – alaturi, meros – parte].

PROTAZA s.f. 1. Prima parte a unei drame antice, care cuprinde expunerea subiectului. 2. Prima parte a unei perioade conditionale, care cuprinde propozitiile secundare, fiind strans legata de cea de-a doua parte, numita apodoza. [< fr. protase, cf. lat. protasis].

RETUR s.n. 1. Intoarcere, revenire (la locul de plecare). ♦ Indicatie scrisa pe un plic, pe un colet etc. in care se specifica ca acesta trebuie inapoiat expeditorului. 2. (Sport) A doua parte a unui campionat, in cadrul careia se intalnesc din nou aceeasi participanti. [< fr. retour].

SPLINT s.n. (Tehn.) Cui de siguranta cu doua parti, care se pot desparti si care fixeaza piulita in capul unui surub. [< germ. Splint].

TERT, -A adj. Care vine in al treilea rand; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract sau intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul tertiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. [< lat. tertius, it. terzo].

AFEREZA s. f. 1. suprimare a vocalei initiale, a unui grup de sunete de la inceputul unui cuvant. 2. poezie rebusista din doua parti, prima definind un cuvant-baza din care, suprimand prima litera, se obtine un alt cuvant, definit in a doua parte. 3. figura retorica prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enuntandu-se ceea ce este demn de retinut. (< fr. apherese)

BILATERAL, -A adj. 1. cu doua laturi, fete (opuse, simetrice). 2. referitor la cele doua laturi, aspecte ale unui lucru. 3. (despre contracte, conventii) care angajeaza reciproc cele doua parti; bipartit. (< fr. bilateral)

BIPARTIT, -A adj. 1. alcatuit din doua parti. 2. bilateral (3). (< fr. biparti, lat. bipartitus)

BIPARTITIE s. f. diviziune in doua parti. (< fr. bipartition)

BISECTOR, -OARE I. adj. care imparte in doua parti egale. ◊ plan bisector = plan care imparte un unghi diedru in doua diedre egale. II. s. f. semidreapta cu originea in varful unui unghi, interioara lui si formand unghiuri congruente cu laturile acestuia. (< fr. bissecteur)

BIVALV, -A I. adj. 1. cu cochilia din doua valve. 2. (bot.; despre capsule) format din doua parti. II. s. f. pl. lamelibranhiate. (< fr. bivalve/s/)

CALOTA s. f. 1. fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin sectionarea acesteia cu un plan. ♦ ~ craniana = partea superioara a cutiei craniene; ~ glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ◊ tichie (pe crestetul capului). 3. partea superioara a unei cupole semisferice, a unei excavatii; bolta de tunel. ◊ partea superioara a unei turele. ◊ piesa metalica de forma emisferica. (< fr. calotte)

CONT s. n. 1. operatie contabila cuprinzand cele doua parti (debit si credit) care exprima valoric (si cantitativ) existenta si miscarile unui anumit proces economic pe o perioada de timp. ◊ evidenta acestei operatii. 2. a trece in ~ = a inscrie la rubrica datoriilor; a tine ~ (de ceva) = a lua in considerare; pe ~ propriu = pe proprie raspundere. (< it. conto, germ. Konto, fr. compte)

CUPA² s. f. 1. (croitorie) taietura, croiala. 2. (la jocul de carti) taierea, separarea cartilor in doua parti. (< fr. coupe)

CUZINET s. m. 1. piesa in forma de cilindru sau din doua parti semicilindrice care captuseste un lagar (II) si vine in contact direct cu axul masinii. 2. placa intre doua elemente de constructie pentru sustinerea celui de deasupra si transmiterea eforturilor la cel inferior. (< fr. coussinet)

DECADRAJ s. n. defect la proiectia filmelor in aparitia pe ecran a doua parti apartinand la doua imagini vecine, despartite printr-o dunga neagra. (< fr. decadrage)

DIASTAZA s. f. 1. enzima. 2. dezlipire accidentala a doua parti anatomice, normal unite sau articulate intre ele; disjunctie. (< fr. diastase)

DIFICERC, -A adj. (despre inotatoarea caudala) in doua parti egale. (< fr. diphycerque)

DIHO- elem. „in doua parti”. (< fr. dicho-, cf. gr. dicha)

DIHOPODIU s. n. ramificatie dihotomica a axei inflorescentei in cate doua parti. (< fr. dichopodium)

DIHOTOMIE s. f. 1. diviziune in doua parti, grupe sau specii. 2. (log.) impartire a unei notiuni in alte doua notiuni. 3. ramificare a unui organ axial (radacina, tulpina, ramuri) prin bifurcare. (< fr. dichotomie, gr. dikhotomia)

DIPTIC s. n. 1. tablite cerate care se puteau inchide ca o carte, la romani. 2. (arte) icoana, tablou compuse din doua panouri fixe sau mobile. ◊ (p. ext.) opera literara formata din doua parti. 3. (muz.) piesa pentru orchestra simfonica, formatie de camera instrumentala sau vocala din doua miscari contrastante. (< fr. diptyque, gr. diptykhos)

DISTANTIER s. n. 1. compas masurator. 2. aparat pentru masurarea distantelor dintre navele in formatie. 3. piesa care mentine o anumita distanta intre doua parti ale unei masini. (< distanta + -ier)

FESA s. f. fiecare dintre cele doua parti carnoase ale sezutului. (< fr. fesse)

INTERLUDIU s. n. 1. episod sau mica piesa muzicala intre doua sectiuni ale unei lucrari vocale mai ample. ◊ parte a fugii intre doua expozitii succesive ale subiectului. 2. divertisment dramatic, muzical sau filmat intre doua parti ale unui spectacol, intre doua emisiuni televizate; intermediu (2). 3. (fig.) timp intermediar, pauza. (< it. interludio, fr. interlude)

INTERSTITIU s. n. interval, spatiu liber intre doua corpuri, intre doua parti ale unui tot. (< fr. interstice, lat. interstitium)

IZOTOMIE s. f. (bot.) 1. tip de ramificatie in doua sau mai multe ramuri egale. 2. diviziune a unui organ in doua parti egale. (< fr. isotomie)

MANDIBULA s. f. 1. maxilar inferior la animale; falca. 2. fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3. organ chitinos din aparatul bucal al unor insecte, cu care acestea taie frunzele sau sfasie prada. (< fr. mandibule, lat. mandibula)

MEDIAN, -A I. adj. situat la mijloc; medial; (mat.) care imparte (un corp, o figura) in doua parti egale. II. s.f. dreapta care uneste un varf de triunghi cu mijlocul laturii opuse sau un varf al unui tetraedru cu centrul de greutate al fetei opuse. (< fr. median, lat. medianus)

MODUS VIVENDI s. n. inv. 1. mod de existenta. 2. posibilitatea de impacare a doua parti aflate in litigiu. (< lat. modus vivendi, mod de existenta)

OFERTORIU s. n. parte a liturghiei catolice in care preotul ofera lui Dumnezeu painea si vinul pentru consacratie. ◊ cant religios, din a doua parte a misei, care insoteste aceasta oblatie. (< lat. offertorium, it. offertorio)

PARAMER s. n. (biol.) fiecare dintre cele doua parti simetrice ale unui organism sau organ cu simetrie bilaterala. (< engl. paramere)

PELUZA s. f. 1. teren (intr-un parc) cu iarba deasa si scurta. 2. parte gazonata a unui teren de curse, inconjurat de pista. 3. fiecare dintre cele doua parti ale unui stadion, in spatele portilor terenului de joc, destinate spectatorilor. (< fr. pelouse)

RETUR s. n. 1. intoarcere, revenire la locul de plecare. ◊ indicatie scrisa pe un plic, colet etc. care arata ca acesta trebuie inapoiat expeditorului. 2. (sport) a doua parte a unui campionat, in cadrul careia se intalnesc din nou aceiasi participanti. (< fr. retour)

SEMIPLAN s. n. (geom.) fiecare dintre cele doua parti ale unui plan impartit de o dreapta oarecare. (dupa fr. demi-plan)

SEMISPATIU s. n. (mat.) fiecare dintre cele doua parti ale spatiului euclidian cu trei dimensiuni, impartit de un plan al sau. (dupa fr. demi-espace)

SPLINT s. n. cui de siguranta cu doua parti, care se pot desparti si care fixeaza piulita in capul unui surub. (< germ. Splint)

TERT, -A I. adj. care vine in al treilea rand; al treilea. ♦ malarie (sau febra) ~a = forma clinica de malarie in care accesele febrile revin din trei in trei zile. II. s. m. (jur.) persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract ori intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. III. s. n. (log.) ul exclus = principiu fundamental potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. (< lat. tertius, it. terzo)

UTRICULA s. f. / utricul s. m. 1. cavitate mica in tesatura celulara a plantelor; basicuta plina cu aer care face sa pluteasca pe apa unele plante acvatice. ◊ invelis al fructului, din concresterea bracteelor. 2. formatie anatomica in forma de sac. ◊ una dintre cele doua parti ale vestibulului urechii. (< fr. utricule, lat. utriculus)

WEISMANNISM VAIS-/ s. n. teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. (< engl. weismannism)

flanc (flancuri), s. n. – 1. Fiecare din cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. – 2. Placa la matritele de stereotipie. – 3. Pinza groasa de intarit gulerele. Fr. flanc.

pereche (perechi), s. f. – 1. Grup de doua obiecte sau persoane. – 2. Tovaras; sot. – 3. Obiect alcatuit din doua parti identice si simetrice. – 4. (Adj.) Par, multiplu de doi. – Var. pareche. Mr. pareacl’e, megl. parecl’a. Lat. paricula (Diez, I, 306; Puscariu 1266; Candrea-Dens., 1332; REW 6240); cf. it. parecchio, prov. parelh, fr. pareil, sp. parejo, port. parelho. – Der. nepereche, adj. (impar); imperechia, vb. (a forma un cuplu; inv., a opune, a infrunta; a uni, a combina); imperechetura, s. f. (inv., discordie, vrajba); desperechia, vb. (a decupla, a lasa fara pereche).

plasa (plase), s. f. – 1. Impletitura pentru vinat. – 2. Impletitura de pescuit. – 3. (Inv.) Limba de cutit. – 4. Retea, gratii. – 5. Diviziune administrativa, subprefectura. – 6. (Rar) Tip, clasa. – Mr. plase „clasa”. Sl. plasa „banda, fisie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plasele, s. f. pl. (miner) se zice mai ales despre minere de sabie, formate din doua parti de metal sau de lemn intre care este asezata lama (sing. plasea, var. prasea, este rar); plasela, vb. (a pune plasele). Odobescu foloseste pe plasele cu sensul de „sild, siguranta la gura cheii”, dar e exemplu unic.

BIBLIA, colectie a cartilor sfinte de la „Cartea Facerii” pina la „Apocalipsa”. Carte sacra a crestinismului, B. are doua parti: „Vechiul Testament” (redactat intre sec. 13-2 i. Hr., acceptat si de mozaici) si „Noul Testament” (sec. 1-4 d. Hr.). Continutul, eterogen, cuprinde mituri, doctrina religioasa, texte ritualice si magice, rugaciuni, adevarul lui Dumnezeu despre creatie si mintuire, eseuri filozofice, meditatii si coduri de morala practica, folclor. literatura in proza si versuri, coduri juridice, sfaturi medicale, agricole si gospodaresti etc., apartinind unui numar mare de autori. B. este cea mai raspindita carte din lume, fiind tradusa acum in c. 1.800 de limbi. V. Septuaginta, Vulgata, Biblia de la Bucuresti, Palia de la Orastie.

ANTRACT, antracte, s. n. Pauza intre doua acte sau doua parti ale unei reprezentatii. – Fr. entracte.

AUTO¹- Element de compunere care arata ca notiunea continuta de a doua parte a cuvantului compus se refera la subiect sau ca actiunea exprimata se indeplineste de la sine, prin mijloace proprii; serveste la formarea unor substantive ca: autolinistire, adjective ca: autocritic si verbe ca: autoadministra. [Pr.: a-u-] – Fr. auto- (< gr.).

BILATERAL, -A, bilaterali, -e, adj. 1.Care are doua parti (sau doua laturi) opuse, simetrice. 2. Care priveste in acelasi timp cele doua laturi sau aspecte ale unui intreg. 3. (Despre acte, contracte, conventii) Care obliga in mod reciproc partile interesate. – Fr. bilateral.

BIPARTIT, -A, bipartiti, -te, adj. Care are sau implica doua parti. – Fr. biparti (lat. lit. bipartitus).

BISECTOARE, bisectoare, s. f. Linie dreapta dusa prin varful unui unghi si care imparte unghiul in doua parti egale. – Din bisector.

BIVALV, -A, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de doua valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din doua parti. – Fr. bivalve.

BUCA, buci, s. f. 1. Fesa. 2. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului, de la tampla in jos. – Lat. bucca „gura”.

CALOTA, calote, s. f. 1. partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

ROMAN DE LA ROSE („Romanul trandafirului”), poem medieval francez. Alcatuit din doua parti. Prima (peste 4.000 de versuri), scrisa de Guillaume de Lorris (c. 1235), este o poveste alegorica de dragoste, in spiritul cavaleresc medieval; a doua parte (c. 18.000 de versuri), realizata intre 1270-1275, avand ca autor pe Jean de Meung (c. 1240-c. 1305) are un pronuntat caracter satiric si erudit.

APODOZA, apodoze, s. f. partea a doua a unei perioade conditionale, care contine consecinta primei parti. – Din fr. apodose.

TABARA s. 1. (MIL.) bivuac, (inv.) conac. (Trupele s-au adapostit in ~.) 2. (MIL.) campament, lagar, (inv.) salas, tabie. (~ unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) staniste. (~ ostilor.) 4. v. castru. 5. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 6. grupare, partida, (inv.) parte, partid. (Fruntas al ~erei unioniste.) 7. ceata, grup. (S-au impartit in doua ~ere.) 8. parte. (Ce se aude din ~ adversa?)

TEACA teci f. 1) Toc (de metal sau de piele) in care se tin obiecte taioase. 2) parte a unei unelte manuale cu lama in care se fixeaza coada sau manerul. 3) (la unele plante, mai ales leguminoase) Invelis al semintelor, avand forma alungita si constand din doua valve. 4) parte a frunzei, mai ales la graminee, care imbraca tulpina. /<lat. theca

DIMER s.m. Polimer alcatuit din doua molecule de monomer. [< fr. dimere, cf. gr. dis – doi, meros – parte].

INFORTIAT s.f. Nume dat de glosatori partii a doua a digestelor. [Pron. -ti-at. / < fr. infortiat, lat. infortiatus].

ITEM² s.n. 1. Tema, element constitutiv al unui test, chestionar etc. cu o nota specifica in cadrul unei probleme, referindu-se la un fragment strict determinat si unic al acesteia. 2. Termen de apreciere in problemele analitice. 3. Termen al unei descrieri analitice destinat a fi luat in considerare intr-un proces mecanizat. 4. (Psih.) Situatie particulara care produce din partea subiectului doua sau mai multe comportamente posibile. (cf. engl., fr. item)

MANSON s.n. 1. Obiect accesoriu de imbracaminte facut din blana sau din stofa, avand doua deschizaturi laterale in care se tin mainile pentru a le apara de frig. 2. Piesa cu filet interior cu care se imbina doua tevi; partea de la capatul unui tub care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera in dreptul unei rosaturi sau a unei gauri a anvelopei. 3. Invelis de protectie in care se imbraca manerul unor obiecte. [Pl. -oane. / < fr. manchon].

INFORTIAT s.f. nume dat de glosatori partii a doua a digestelor. (< fr. infortiat, lat. infortiatus)

MANSON s. n. 1. accesoriu de imbracaminte, din blana sau din stofa, cu doua deschizaturi laterale in care se tin mainile pentru a le apara de frig. 2. piesa cu filet interior cu care se imbina doua tevi; partea largita de la capatul unui tub, la imbinarea acestuia cu alt tub; mufa (1). 3. bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera in dreptul unei rosaturi sau al unei gauri a anvelopei. 4. invelis de protectie in care se imbraca manerul unor obiecte. 5. membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. (< fr. manchon)

CRONICA ANONIMA RACOVITEANA, cronica a doi autori anonimi care continua letopisetul lui Miron Costin, relatind evenimente din istoria Moldovei, cuprinse intre anii 1661 si 1729. partea a doua a cronicii, care incepe cu 1705, are in centru domniile lui Mihai Racovita, pe care-l prezinta in mod favorabil.

BELDITA, beldite, s. f. Peste mic, asemanator cu obletul, cu spinarea albastra-verzuie, avand pe partile laterale cate doua linii paralele intrerupte (Alburnoides bipunctatus) – Et. nec.

CIOCHINA, ciochine, s. f. partea dindarat a seii, de care se poate lega traista, desagii etc.; fiecare dintre cele doua capete ale partii dindarat a seii. – Cf. tc. cıkın „ranita, traista”.

CARENA ~e f. 1) (la pasari) Proeminenta alungita in forma de creasta a sternului pe care sunt fixati muschii pieptului si care actioneaza aripile. 2) bot. Portiune din corola leguminoaselor care ia nastere din concresterea a doua petale inferioare. 3) parte exterioara a unei nave care se afla sub linia de plutire. /<fr. carene, it. carena

TARABOANTA ~e f. pop. 1) Carucior cu o roata in partea de dinainte si doua brate in partea de dinapoi, impins de un om si folosit la transportul materialelor la distante mici; roaba. 2) Cantitate de materiale cat incape intr-un astfel de carucior. O ~ de nisip. /<ung. torbonca

RESPECTIV, -A adj. care priveste imprejurarea, persoana, obiectul despre care este vorba; care este legat de fiecare in parte in mod particular. ◊ corespunzator. ◊ (adv.) pentru cealalta situatie (parte); pentru al doilea caz; adica, va sa zica, cu alte cuvinte. (< fr. respectif)

STEGOZAUR s. m. dinozaurian erbivor fosil, cu capul foarte mic in raport cu trunchiul si cu membrele anterioare mai scurte, pe partea dorsala avand doua randuri de placi osoare triunghiulare. (< fr. stegosaure)

ADAGIO adv., s. n. 1. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) In tempo lent, rar. 2. S. n. (parte dintr-o) compozitie muzicala care se canta intr-un tempo lent. ♦ Prima parte lenta, executata de doi solisti, intr-un balet clasic („pas de deux”). [Pr.: -gi-o] – Din it. adagio.

BULFEU, bulfeie, s. n. Fiecare dintre cele doua speteze care leaga partea de sus a jugului de policioara. – Din magh. belfa.

HARCIOG, harciogi, s. m. Mamifer rozator cu blana frumoasa, pufoasa, roscata-cafenie, cu coada scurta si cu doua pungi de amandoua partile ale gurii, care servesc la transportul proviziilor in galeriile subterane unde hiberneaza; grivan (Cricetus cricetus). – Din magh. horcsog.

ILIAC, -A, iliaci, -ce, adj. Care este asezat in partea de mijloc a corpului, in regiunea soldurilor. ◊ Os iliac (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partea anterioara si laterala a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.

MANSON, mansoane, s. n. 1. Accesoriu de imbracaminte feminina, in forma cilindrica, deschis la ambele capete, confectionat din blana sau din stofa vatuita si folosit pentru a apara mainile de frig. 2. Piesa in forma de inel sau de teava scurta, care serveste la imbinarea a doua tevi, bare etc.; parte largita de la capatul unui tub, care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc care se introduce intre camera si anvelopa unei roti de automobil, de motocicleta etc. pentru a proteja camera. ♦ Invelis de protectie (de forma inelara) in care se imbraca manerul sau alta parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

PATERITA, paterite, s. f. Toiag arhieresc, carja episcopala impodobita in partea de sus cu doua capete in forma de serpi intre care se afla un glob cu o cruce. – Din ngr. pateritsa.

PENETRATIE, penetratii, s. f. 1. Patrundere in adancime sau pana in partea opusa; intrepatrundere a doua corpuri sau a doua suprafete care se intersecteaza, penetranta. 2. Patrundere, infiltrare. extindere sau circulatie in spatiu. ◊ Artera de penetratie = artera de circulatie prin care se patrunde intr-o localitate. – Din fr. penetration.

PODNOJIE, podnojii, s. f. 1. (Inv.) Pernita sau pres pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Stergatoare de picioare din papura. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul carora se schimba itele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnoja s. f.] – Din sl. podnozije, bg. podnoga, scr. podnozje, rus. podnozje, ucr. podnizzja.

CURTINA, curtine, s. f. Portiune de zid care uneste flancurile a doua bastioane. ♦ Fiecare dintre partile pavilionului care inconjura un blazon regal. – Din fr. courtine.

MEDIA, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o intelegere intre doua sau mai multe parti adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capat ostilitatilor dintre doua sau mai multe state; a face un act de mediatie. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare.

TRANZACTIE, tranzactii, s. f. Conventie intre doua sau mai multe parti, prin care se transmit anumite drepturi, se face un schimb comercial etc.; p. gener. intelegere, invoiala, acord. [Var.: (inv.) tranzactiune s. f.] – Din fr. transaction, lat. transactio, -onis.

TRATATIVE s. f. pl. Schimb de pareri, discutii, negocieri purtate intre doua sau mai multe parti interesate, cu scopul de a se ajunge la o intelegere, la un acord; tratatie (2). – Din it. trattative.

DESPARTI, despart, vb. IV. l. Refl. A se indeparta de cineva sau de ceva plecand in alta parte, a parasi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecand in directii diferite. ♦ Refl. Fig. A se instraina, a se detasa sufleteste de cineva sau de ceva; a rupe legaturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufleteste; a renunta la... 2. Refl. A divorta. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune intre... ♦ Tranz. si refl. A (se) imparti (in doua sau mai multe parti); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.

ANTETREN ~uri n. Vehicul cu doua roti asezat la partea dinainte a unui tun, a unei masini agricole etc. pentru a le transporta. /ante- + tren

ARANJAMENT ~e n. 1) Modul in care este aranjat ceva. 2) Intelegerea dintre doua sau mai multe parti; acord; invoiala. 3) Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau pentru voce. 4) mat. Totalitate a posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte in grupe. /<fr. arrangement

BRAHIOPOD ~e n. 1) la pl. Clasa de nevertebrate marine, caracterizate prin prezenta unei cochilii calcaroase bivalve si a doua brate de ambele parti ale gurii. 2) Animal din aceasta clasa. /<fr. brachyopodes

A SE DIVIDE pers. 3 se divide intranz. (despre obiecte integrale) A se desface in doua sau mai multe parti; a se imparti; a se diviza. /<lat. dividere

A SE DIVIZA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre obiecte integrale) A se desface in doua sau mai multe parti; a se imparti; a se divide. 2) (despre mai multe persoane) A inceta de a se mai intelege. /<fr. diviser

GRIVAN ~i m. Mamifer rozator cu blana pufoasa, de culoarea ciocolatei, cu doua pungi pe ambele parti ale gurii, cu care isi duce hrana in locurile de hibernare. /griv + suf. ~an

HARCIOG ~gi m. Mamifer rozator cu blana de culoarea ciocolatei, cu doua pungi de ambele parti ale gurii, care isi aduce hrana in locurile de hibernare. /<ung. horcsog

MIJLOC¹ ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus

MISUN ~i m. reg. Mamifer rozator cu blana pufoasa de culoarea ciocolatei, cu doua pungi de ambele parti ale gurii, cu care isi duce hrana in locurile de hibernare; harciog. /cf. misina

PARIETAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de peretele unei cavitati a organismului. ◊ Os ~ fiecare dintre cele doua oase plate constituind partea de mijloc si superioara a craniului. 2) (despre picturi) Care se pastreaza din trecut pe peretii pesterilor sau pe stanci; rupestru. [Sil. -ri-e-] /<fr. parietal

SAPALIGA ~gi f. Sapa mica, lunguiata (avand in partea opusa a taisului doi sau trei colti); sapa de plivit; sapa de gradina.[G.-D. sapaligii] /sapa + suf. ~aliga

SEGMENT ~e n. 1) Portiune de dreapta sau de curba delimitata de doua puncte fixe sau de doua extremitati. ~ de cerc. 2) parte distincta a unui intreg. ~ de intestin. 3) Fiecare dintre inelele care alcatuiesc corpul unor vietuitoare; metamer. 4) Garnitura metalica inelara a unui piston. /<fr. segment, lat. segmentum, germ. Segment

TRANZACTIE ~i f. Intelegere incheiata intre doua sau mai multe parti, pe baza de concesii reciproce, asupra transmiterii unor drepturi sau asupra schimbului de marfuri. [G.-D. tranzactiei; Sil. -ti-e] /<fr. transaction, lat. transactio, ~onis

TRAPEZ² ~i m. anat. Fiecare dintre cei doi muschi de pe partea posterioara a gatului si a umarului. /<fr. trapeze, lat. trapezium

TRATATIVE f. la pl. Discutii oficiale intre doua sau mai multe parti interesate, purtate in vederea incheierii unui tratat. ~ diplomatice. /<it. trattative

DRAGSTER s.n. Cursa automobilistica la care preocuparea principala este atingerea unei viteze cat mai mari pe o distanta scurta, de obicei 400 m sau un sfert de mila, cu plecarea de pe loc. ♦ Masina in forma ciudata constituita dintr-un sasiu de bare din otel sudate foarte alungit, in partea din fata cu doua roti subtiri si usoare, iar in spate avand doua roti cu anvelope mari si rezistente, folosita in astfel de curse. [< engl. dragster].

DUBLU, -A adj. 1. Care este de doua ori mai mare; indoit. 2. Format din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♦ (s.m.) Dublu baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. Minge dubla = miscare nereglementara la volei, handbal, tenis sau tenis de masa, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. [< fr. double].

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

corcomen s.m. sg. (reg.) pieptanatura a tarancilor maritate in forma de doua cornite (de o parte si alta a crestetului); cobelci.

EPISOD s.n. 1. parte a actiunii in vechea tragedie greaca, desfasurata intre doua interventii ale corului. ♦ parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. Actiune secundara legata de actiunea principala a unui poem, a unui roman etc. ♦ (Muz.) Sectiune mijlocie construita intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalata intre partile principale ale unei compozitii mari. 3. Intamplare, incident, fapt accesoriu. [Pl. -oade, -oduri, var. epizod s.n. / < fr. episode, cf. gr. episodion – ceea ce vine din afara].

operte s.f. pl. (reg.) cele doua plase de o parte si alta a navodului.

podnog, podnogi, s.m. 1. (pop.) fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul caruia se schimba itele; iapa, talpig, talpa, schimbator. 2. (reg.; in forma „pomnoaje”) nume dat uneia dintre curelele de la sa. 3. (reg.; in forma „podnoaje”) legatura de zdrente.

PARIETAL, -A adj. (Anat.) Referitor la peretele unei cavitati. ♦ Os parietal (si s.n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partile laterale ale cutiei craniene, fiind situate intre osul frontal si osul occipital. ♦ Pictura parietala = pictura rupestra. // s.f.pl. Grup de plante dicotiledonate cu ovulele fixate de peretele carpelelor in perechi simetrice. [Pron. -ri-e-. / < fr. parietal(es), cf. lat. paries – perete].

TRANZACTIE s.f. Intelegere, invoiala, conventie. ♦ Acord intre doua sau mai multe parti prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial. [Gen. -iei, var. tranzactiune s.f. / cf. fr. transaction, lat. transactio].

TRATATIVE s.f.pl. Discutii, negocieri intre doua sau mai multe parti interesate cu scopul de a se ajunge la o intelegere. [< it. tratative].

AMFI-/AMFO- elem. „in doua feluri”, „din ambele parti”; „dublu”; „incert”. (< fr. amphi-, ampho-, cf. gr. amphi, imprejur)

CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

DRAGSTER s. n. 1. cursa automobilistica in care preocuparea principala este atingerea unei viteze cat mai mari pe o distanta scurta, cu plecarea de pe loc. 2. masina in forma ciudata formata dintr-un sasiu de bare din otel sudate foarte alungit, in partea din fata cu doua roti subtiri si usoare, iar in spate avand doua roti cu anvelope mari si rezistente, folosita in astfel de curse. (< engl. dragster)

DUBLU², -A I. adj. 1. care este de doua ori mai mare; indoit. 2. din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ◊ (s. m.) ~ baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. minge ~a = miscare neregulamentara la volei, handbal, tenis, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universala care utilizeaza doua personaje identice sau foarte asemanatoare, spre a sugera complexitatea realitatii. (< fr. double)

EPISOD s. n. 1. parte a actiunii in vechea tragedie greaca, intre doua interventii ale corului. ◊ parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. diviziune a unei actiuni dramatice (film serial etc.) 3. (muz.) sectiune mijlocie intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intre partile principale ale unei compozitii mari (sonata, rondo etc.) 4. intamplare, incident. (< fr. episode, gr. epeisodion)

PARIETAL, -A I. adj. 1. (anat.) referitor la peretele unei cavitati. ♦ os ~ (si s. n. = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partile laterale ale cutiei craniene, intre osul frontal si occipital. 2. (bot.; despre plancentatie) in care ovulele sunt fixate pe marginea carpelelor. 3. pictura ~a' = pictura rupestra. II. s. f. pl. ordin de plante dicotiledonate cu ovulele fixate de peretele carpelelor in perechi simetrice. (< fr. parietal/es/)

SHELTERDECK LTARDEC/ s. n. nava maritima cu doua punti, avand la partea superioara si in bordurile interpuntii deschideri ce pot fi inchise etans, la incarcarea si descarcarea navei. ◊ puntea superioara. (< engl. shelterdeck)

TRANZACTIE s. f. 1. intelegere, invoiala, conventie. 2. acord intre doua sau mai multe parti prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial, de bursa etc. (< fr., engl. transaction, lat. transactio)

TRATATIVE s. f. pl. discutii, negocieri intre doua sau mai multe parti interesate cu scopul de a se ajunge la o intelegere. (< it. trattative)

BINAR, -A, binari, -e, adj. Compus din doua unitati, din doua elemente. Aliaj binar. ◊ (Muz.) Subdiviziune binara = subdiviziune a unui timp in doua, patru sau opt parti egale. ♦ (Despre plante) Cu organele dispuse cate doua, cate patru, cate opt etc. – Fr. binaire (lat. lit. binarius).

BULFEU, bulfeie, s. n. Fiecare dintre cele doua speteze care leaga partea de sus a jugului de policioara. – Magh. belfa.

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.

ROTIFERE (‹ fr.; {s} lat. rota „roata” + ferre „a purta”) s. n. pl. Nevertebrate acvatice (c. 2.000 de specii), inrudite cu viermii, nesegmentate, pseudocelomate, cu dimensiuni intre 0,04-3 mm, cu corpul alungit, cilindric sau sferic, avand la partea anterioara una sau doua coroane de cili puternici, care se invartesc ca o roata (Rotatoria), de unde si numele, servind la antrenarea particulelor alimentare spre gura. La partea posterioara au un „picior”, cu care se pot fixa temporar pe suport.

ALTERN, -A, alterne, adj. (In sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele doua perechi de unghiuri formate de o parte si de alta a doua drepte taiate de o secanta. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) asezate de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultura bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus.

LACAT, lacate, s. n. Incuietoare alcatuita dintr-un corp care contine mecanismul de incuiere cu cheia si o toarta care se petrece prin doua belciuge (unul prins in partea fixa si celalalt in partea mobila a obiectului care trebuie inchis). ◊ Expr. A avea (sau a-si pune) lacat la gura = a-si impune tacere. [Var.: (reg.) lacata s. f., lacat s. n.] – Din magh. lakat.

RUPT², -A, rupti, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Facut bucati, ciopartit; (despre obiecte de imbracaminte) ros, uzat, gaurit. ♦ Fig. Zdrobit, coplesit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despartit in doua (sau in mai multe) parti. ♦ Fig. (Despre relatii prietenesti, diplomatice etc.) Desfacut, curmat, intrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre parti ale corpului) Sfaramat; fracturat. 3. Desprins (cu forta) din loc; smuls. 4. Instrainat de..., izolat, indepartat. II. S. f. Intelegere intre contribuabili si visterie, in evul mediu, in tarile romane, prin care, in locul darilor existente, se stabilea o suma fixa, globala, platibila anual; p. ext. dare platita pe baza acestei intelegeri; ruptoare. – V. rupe.

FOTA, fote, s. f. 1. Parte componenta a costumului popular romanesc (bogat ornamentata) purtata de femei, formata dintr-o tesatura dreptunghiulara de lana care se petrece in jurul corpului, tinand locul fustei, sau din doua bucati de stofa acoperind partea din fata a corpului (ca un sort) si pe cea din spate. 2. (Rar) Sort purtat de carciumari, de ospatari etc. – Din tc. fota.

SEGMENT, (1, 2, 3) segmente, s. n., (4) segmenti, s. m. 1. S. n. Portiune dintr-o figura, limitata cel putin intr-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si arcul subintins. 2. S. n. Portiune definita dintr-un intreg, nedetasata de acesta. Segment din coloana vertebrala. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau partile) care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. 4. S. m. Garnitura metalica a unui piston, care serveste la etansarea spatiului liber dintre acesta si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza, sau la razuirea uleiului de pe peretii interiori ai cilindrului. – Din fr. segment, lat. segmentum.

CONJUGAT, -A, conjugati, -te, adj. Unit, legat impreuna. ◊ (Biol.) Nervi conjugati = nervi care au aceeasi functie. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel asezate incat razele de lumina rasfrante dintr-unul se unesc in celalalt si invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect si punctul corespunzator de pe imaginea obiectului obtinuta cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = doua numere complexe care au partile reale egale, iar partile imaginare egale si de semne contrare. Regula conjugata = reunirea a doua sau mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugue.

RASCRUCE, rascruci, s. f. 1. Loc unde se incruciseaza sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri; raspantie. ◊ (Pop.) Rascrucile cerului = punctul de pe bolta cereasca in care se afla Soarele la amiaza; zenit. ◊ Loc. adj. si adv. In rascruce = (care este) in forma de cruce; crucis. 2. Fig. Moment hotarator in viata unui om, a unui popor etc.; cotitura. 3. parte a carului de care se prind sleaurile. 4. Cruce de lemn care imparte o fereastra in mai multe despartituri. 5. parte a vartelnitei formata din doua stinghii incrucisate de care sunt prinse fofezele; fofelnita. – Ras- + cruce.

SAPALIGA, sapaligi, s. f. Sapa¹ mica, cu lama ingusta, avand adesea doi sau trei colti la partea opusa taisului, folosita mai ales in lucrari de legumicultura; sapaluga. [Pl. si: sapalige] – Sapa¹ + suf. -aliga.

AVANSCENA ~e f. 1) partea anterioara a scenei dintre rampa si cortina. 2) Fiecare dintre primele doua loji, situate de o parte si de alta a cortinei. [G.-D. avanscenei; Sil. -van-sce-] /<fr. avant-scene

COLT¹ ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

A DESPARTI despart tranz. 1) (persoane sau obiecte aflate laolalta sau in acelasi loc) A face sa se desparta; a separa. 2) A desface in doua sau in mai multe parti; a imparti. /<lat. dispartire

FOFELNITA ~e f. 1) parte a vartelnitei constand din doua brate incrucisate, pe care se pun cele patru fofeze. 2) Limba melitei. 3) fig. Gura care vorbeste mult. /fof[eaza] + suf. ~el + suf. ~nita

A SE IMPARTI pers. 3 se imparte intranz. 1) (obiecte integrale) A desface in doua sau in mai multe parti; a se diviza; a se divide. 2) rar A se imprastia in toate partile; a se raspandi. /<lat. impartire

A INdoi² indoi tranz. 1) (obiecte maleabile sau mladioase) A face sa se indoaie; a incovoia; a curba; a arcui; a cambra; a coroia. Vantul indoaie copacii. 2) A strange in doua (sau in mai multe) parti, punandu-le una peste alta; a impaturi. /in + doi

POARTA porti f. 1) Deschizatura intr-un gard sau zid care face posibila intrarea intr-un spatiu imprejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care inchide aceasta deschizatura. ◊ Din ~ in ~ din casa in casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramane) ca vitelul la ~ noua a ramane dezorientat, uluit in fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) intr-un oras sau intr-o cetate. 4) Cadru cuprins intre doua bare verticale unite in partea de sus printr-o orizontala si inchis printr-o plasa, in care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) inv. Curtea sultanului turcesc. ◊ ~a Otomana Imperiul Otoman. 6) Vale ingusta intre doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta

RASCRUCE ~i f. 1) Loc de intretaiere a doua sau mai multe drumuri; raspantie; incrucisare. ◊ In ~ crucis. 2) fig. Moment crucial in viata cuiva; raspantie. 3) pop. parte in forma de cruce a unui vehicul cu tractiune animala, de care se prinde protapul sau cele doua orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor incrucisate din mijlocul unei ferestre. 5) parte a vartelnitei, constand din doua brate incru-cisate, pe care se pun cele doua fofeze; fofelnita. /ras- + cruce

USOR³ ~i m. Fiecare dintre cei doi stalpi, care sprijina usa; parte laterala a tocului unei usi. /<lat. osteolum

GAVOTA s.f. Vechi dans de origine provensala, cu miscari usoare in doi timpi; melodia acestui dans. ♦ parte dintr-o suita instrumentala, precedand sarabanda. [< fr. gavotte, cf. it. gavotta, germ. Gavotte].

ISTM s.n. Fasie de pamant care uneste o peninsula cu un continent sau doua continente intre ele. 2. (Anat.) partea ingusta a unui organ. [< fr. isthme, cf. gr. isthmos, lat. isthmus].

NAZIFASCISM s.n. Uniune intre nazismul german si fascismul italian, intervenita in ultima parte a celui de-al doilea razboi mondial. [Cf. it. nazifascismo].

CAROTIDA s.f. Fiecare dintre cele doua artere situate de o parte si de alta a gatului. [< fr. carotide, cf. gr. karotis].

sarciner, sarcinere, s.n. si sarcineri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung si gros infipt in pamant, facut din trunchiul unui copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, pe care taranii si ciobanii atarna, la tara, diferite obiecte gospodaresti; prepeleac, olar, sarcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe pluta, de care plutasii isi agata hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemanatoare ca forma cu sarcinerul si care au diverse intrebuintari: a) trunchi de copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, infipt in pamint, pe care se cladeste claia de fan; b) fiecare dintre prajinile legate cate doua crucis si asezate in partile claii de fan; c) arac pentru sustinut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoana care transporta o greutate, o sarcina.

strec, strecuri, s.n. (reg.) 1. linie ferata. 2. parte a joagarului, constand din doua sine de lemn, dispuse paralel, pe care se deplaseaza carul. 3. loc de trecere peste linia ferata. 4. galerie de mina.

vajdoc, vajdoace, s.n. (reg.) o parte din turma (o suta, doua de oi); card mare.

CAROTIDA s. f. fiecare dintre cele doua artere principale de o parte si de alta a gatului. (< fr. carotide)

INTERSCAPULUM s. n. parte a corpului intre cei doi omoplati. (< fr., lat. interscapulum)

ISTM s. n. 1. fasie care uneste o peninsula cu un continent, sau doua continente intre ele. 2. (anat.) partea ingusta a unui organ. (< fr. isthme, lat. isthmus, gr. isthmos)

NAZIFASCISM s. n. uniune intre nazismul german si fascismul italian, in ultima parte a celui de-al doilea razboi mondial. (< it. nazifascismo)

POLIFONIE s. f. 1. arta si tehnica suprapunerii armonice a doua sau a mai multor parti vocale ori instrumentale, fiecare pastrandu-si, in ansamblu, individualitatea melodica. 2. halucinatie auditiva in perceperea mai multor voci inexistente. (< fr. polyphonie)

TRAVEE s. f. 1. parte a unei constructii care cuprinde doua puncte de reazem si deschiderea dintre ele. ◊ parte a unei bolti intre doi suporti. 2. portiune de legatura si sustinere intre doua formatiuni anatomice periferice. (< fr. travee)

BERNARD De Clairvaux [bernar de clervo] (c. 1091-1153), calugar si teolog francez. Fondator al abatiei Clairvaux. Rationalismului lui Abelard i-a opus o teologie mistica, in care cunoasterea de sine a omului se realizeaza prin practicarea umilintei, a carei paradigma vie este Hristos. A luat parte la pregatirea cruciadei a doua. Reformator al ordinului cistercian. Canonizat.

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

INCHEIETURA, incheieturi, s. f. 1. Imbinare (mobila) a capetelor oaselor; articulatie. ♦ parte a corpului situata in dreptul unei articulatii. 2. Loc unde se imbina doua sau mai multe obiecte sau partile unui obiect, ale unei constructii etc. – Incheiat + suf. -ura.

MALAR, malare, adj. (In sintagma) Os malar (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase ale craniului, situate in partile laterale ale fetei, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

POLARITATE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, in doua puncte ale sale, caracteristici de aceeasi natura, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei parti din el de a forma doua puncte de crestere cu proprietati diferite. 3. (Fil.) Specie a contradictiei constand in relatia dintre doi termeni care prezinta cel mai mare grad de opozitie posibil si totodata se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarite.

SARNIERA, sarniere, s. f. 1. Balama, tatana. 2. Dispozitiv format din doua piese care, asezate de o parte si de alta a unui corp cilindric si fixate cu buloane, permit suspendarea intregului ansamblu pe un reazem. 3. (Geol.) Locul de imbinare intre cele doua flancuri ale unei cute anticlinale sau sinclinale. 4. Locul de imbinare intre cele doua valve care formeaza cochilia unui lamelibranhiat. 5. Fasie de hartie gumata pe care o folosesc filatelistii pentru a lipi marcile postale in albume. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. charniere.

CORESPONDENT, -A, corespondenti, -te, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitand spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este in corespondenta. II. Adj. (In sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice avand aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale intre ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.

CONJUNCTIE, conjunctii, s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii intr-o fraza sau doua cuvinte cu acelasi rol sintactic intr-o propozitie. 2. Pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. [Var.: conjunctiune s. f.] – Din fr. conjunction, lat. conjunctio, -onis.

MITENA, mitene, s. f. Manusa care acopera numai o parte a mainii, lasand descoperite ultimele doua falange ale degetelor. – Din fr. mitaine.

STIGMAT, stigmate, s. n. 1. Urma lasata de ceva; spec. urma rusinoasa, semn dezonorant. ♦ Spec. (Inv.) Marca, stampila, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier rosu) pe corpul sclavilor sau al delincventilor. ♦ (Rar) Pata de murdarie. 2. (Bot.) partea superioara a pistilului, pe care se prinde si incolteste polenul. 3. Fiecare dintre cele doua deschizaturi ale traheelor, asezate pe partile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis.

BULFEU ~e n. Fiecare dintre cele doua chingi laterale paralele, care leaga partea de sus a jugului cu cea de jos. [Sil. bul-feu] /<ung. belfa

CAROTIDA ~e f. Fiecare dintre cele doua artere principale, situate de o parte si de alta a gatului, care duc sangele oxigenat de la inima spre cap. [G.-D. carotidei] /<fr. carotide

CONJUNCTIE ~i f. 1) lingv. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte, stabilind intre ele un anumit raport. ~ copulativa. 2) astr. Pozitie a doua planete in momentul cand longitudinea lor cereasca coincide. [Art. conjunctia; G.-D. conjunctiei; Sil. -ti-e] /<fr. conjonction

LEGATURA ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) Mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

RESTEU ~ie n. Fiecare dintre cele doua bare cu care se inchid partile laterale ale jugului. ◊ A lua pe cineva cu ~ul a se rasti la cineva. /Orig. nec.

ZONA ~e f. 1) Diviziune a globului pamantesc, delimitata de poli, de cercurile polare si de tropice, care are trasaturi climaterice proprii. ~ tropicala. 2) Portiune dintr-un spatiu, caracterizata prin anumite particularitati; centura. ~ de frontiera. 3) mat. parte a unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. [G.-D. zonei] /<fr. zone, lat. zona

CONJUNCTIE s.f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si este falsa cand cel putin una dintre componente este falsa. ♦ Figura de stil care enunta o observatie rezultata din asocierea unor aspecte de viata contradictorii; sinichioza. 2. (Astr.) Pozitie in care se gasesc doi astri care au aceeasi longitudine cereasca la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjunctiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

COORDONARE s.f. 1. Actiunea de a coordona. 2. Raport intre doua sau mai multe propozitii sau parti de propozitie, legate intre ele astfel incat una sa nu depinda sintactic de cealalta sau de celelalte; raport intre mai multe notiuni de aceeasi specie subordonate aceleiasi notiuni. [Var. coordinare s.f. / < coordona].

FRACTIE s.f. Numar care exprima una sau mai multe parti dintr-un intreg. ♦ Raport intre doua expresii matematice. [Gen. -iei, var. fractiune (5) [in DN] s.f. / cf. fr. fraction, lat. fractio].

INTERSCAPULUM s.n. parte a corpului situata intre cei doi omoplati. [< fr., lat. interscapulum].

SAS s.n. (Tehn.) parte a unui canal intre cele doua porti ale unei ecluze. ♦ Compartiment dintr-un sistem tehnic care poate comunica alternativ cu alte compartimente sau cu exteriorul. [< fr. sas].

CONECTOR, -OARE I. adj. care conecteaza. II. s. m. conectiv (II). III. s. n. 1. aparat, mecanism etc. care stabileste o legatura. 2. (inform.) parte a unui program care leaga doua segmente. (<fr. connecteur)

CORESPONDENT, -A adj. Care corespunde, corespunzator. ◊ (Geom.) Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealaturate, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte, unul dintre unghiuri fiind in interiorul dreptelor si altul in afara lor. [Cf. fr. correspondant].

TRAVEE s.f. 1. (Constr.) parte a unei constructii care cuprinde doua puncte de reazem si deschiderea dintre ele. ♦ parte a unei bolti cuprinsa intre doi suporti. 2. (Anat.) Formatiune de legatura si sustinere intre doua formatiuni periferice. [Pron. -ve-e. / < fr. travee].

CONJUNCTIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau cuvinte cu aceeasi functie sintactica. 2. (log.) conectiv („si”) caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si falsa, cand cel putin una dintre componente este falsa. 3. figura de stil care enunta o observatie din asocierea unor aspecte de viata contradictorii. 4. pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. (dupa fr. conjonction, lat. coniunctio)

COORDONARE s. f. 1. actiunea de a coordona. 2. raport, relatie intr-un enunt intre doua sau mai multe propozitii ori parti de propozitie pe acelasi plan gramatical, nedependente una de cealalta. ◊ raport intre mai multe notiuni de acelasi fel, subordonate aceleiasi notiuni. (< coordona)

CORESPONDENT, -A I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondenta cu caracter informativ din locul in care se afla. 2. persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestora fata de scoala. 3. cel care poarta corespondenta cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzator. ♦ membru ~ = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice, care are aceleasi obligatii si se bucura de aceleasi drepturi ca un membru activ, cu exceptia dreptului la vot; unghiuri e = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealaturate, formate de aceeasi parte a unei secante care intersecteaza doua drepte, un unghi fiind in interiorul dreptelor si altul in afara lor. ◊ (s. n.) echivalent, in cadrul frazei, al unei parti de propozitie. (< fr. correspondant)

DIDIM, -A adj. (bot.; despre organe) din doi lobi dispusi simetric de fiecare parte a liniei mediane. (< fr. didyme, gr. didimos, geaman)

FORSPAN s. n. 1. remorca intre doua remorchere care trag acelasi convoi. 2. parte incipienta a unui film de proiectie. 3. film continand secvente montate, dintr-un film de lung metraj, in scopuri publicitare. (< germ. Vorspan)

FRACTIE s. f. numar care exprima una sau mai multe parti dintr-un intreg. ◊ raport intre doua expresii matematice. (< fr. fraction, lat. fractio)

SAS s. n. 1. parte a unui canal intre cele doua porti ale unei ecluze. 2. compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalatie, situat intre doua spatii inchise ori intre un spatiu inchis si exterior, putand comunica alternativ cu acestea. ◊ tub de otel sau al unui cheson (3) pneumatic care leaga camera de lucru cu celula de aer. (< fr. sas)

SIMFIZA s. f. 1. (anat.) articulatie putin mobila. ◊ legarea a doua oase impreuna. 2. alipire, prin aderente, a doua membrane seroase; concrestere a unor parti sau organe, care in mod obisnuit sunt separate. (< fr. symphyse)

BARITIU, George (1812-1893, n. Jucu, jud. Cluj), om politic, publicist si istoric roman. Acad. (1866). Conceptii iluministe („Cuvintare scolaticeasca”). Intemeietorul presei romanesti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inima si literatura”, 1838). Unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848-1849; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj (3-5/15-17 mai 1848). Membru fondator al ASTREI si al Academiei Romane. Preocupari privind istoria romanilor („Parti alese din istoria Transilvaniei. Pre doua sute de ani in urma”). Contributii la elaborarea unor teme de filozofie a culturii si filozofie a istoriei („Despre filozoful Schopenhauer”).

CAROTIDA, carotide, s. f. Fiecare dintre cele doua artere principale, situate de o parte si de alta a gatului, care duc sangele de la inima la cap. – Fr. carotide (< gr.).

CIS- ({s} lat. cis „dincoace de”) Element de compunere folosit, in numirile geografice (ex. cisalpin) sau in chimie pentru a indica izomerul geometric in care doi radicali sint situati de aceeasi parte a planului unei duble legaturi sau a planului unui ciclu.

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.

VERMIS s. n. parte mediana a cerebelului, asezata intre cele doua emisfere ale acestuia. – Din fr. vermis.

SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

SONATA, sonate, s. f. Bucata muzicala pentru unul sau doua instrumente, alcatuita din trei sau patru parti, deosebite intre ele ca structura, tonalitate, ritm etc., dar care se completeaza intr-o succesiune logica si unitara. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.

SIMPLEX s. n. 1. Sistem de telecomunicatii care asigura legatura bilaterala simultana intre doua posturi. 2. Tesatura din tricot cu ambele parti lucrate pe fata. – Din fr. simplex.

RARITA ~e f. 1) Plug cu doua cormane, care rastoarna brazda in ambele parti. 2) art. pop. Ansamblul celor trei stele din constelatia Orion, care sunt asezate in sir. [G.-D. raritei] /<bulg., sb. ralica

SECUNDA ~e f. 1) Unitate de masura a timpului egala cu a saizecea parte dintr-un minut. 2) fig. Interval de timp foarte scurt; clipa; clipita; moment. ◊ Intr-o ~ intr-o clipa; imediat. (Asteptati) o ~ (asteptati) un moment; o clipa; imediat. 3) Unitate de masura a unghiurilor egala cu a 3600-a parte dintr-un grad. 4) muz. Interval dintre doua trepte alaturate ale gamei. [G.-D. secundei] /<lat. secundus, fr. seconde, germ. Sekunde

UNGHER ~e n. 1) parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti formand un unghi; colt. 2) Loc retras, ascuns. /<lat. anglareus

DISTIH, -A adj. (Bot.; despre organe alterne] Dispus pe doua randuri sau serii opuse de o parte si de alta a unui ax. [< germ. distich, cf. gr. distichos – cu doua randuri].

PLANSEU s.n. 1. Element de constructie facut de obicei din beton armat, care separa doua etaje ale unei cladiri, care alcatuieste partea pe care se circula a unui pod etc. ♦ Planul inferior al unei cavitati subterane. 2. (Anat.) Perete musculos care delimiteaza la baza o cavitate. [Pron. -seu, pl. -ee, -uri. / cf. fr. plancher].

COMANDA s. f. 1. ordin, dispozitie, porunca. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unitati militare. ◊ post de ~ = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultana a unei miscari. 3. actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuarii ei. ◊ dubla ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloti sa actioneze comenzile. ♦ (inform.) instructiune, parte integranta a informatiei transmise calculatorului de catre utilizator. 4. cerere de marfa adresata unui furnizor, lucrare ceruta unui meserias, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandata. ◊ de ~ = executat dupa indicatiile clientului. 5. (mar.) suprastructura pe o nava in care se afla timoneria, camera hartilor, cabina comandantului etc. 6. parama subtire (saula) cu care se infasoara capatul unei parame groase, impiedicandu-i despletirea. (

antifon (antifoane), s. n. – Cintare repetata pe doua coruri, la slujba bisericeasca. Ngr. ἀντίφωνον, in parte prin sl. antifonu (Murnu 5). Sec. XVII. – Der. antifonar, s. n. (carte care cuprinde antifoane).

DOM s.n. 1. Catedrala de mari proportii; (p. rest.) cupola de deasupra unui edificiu monumental. 2. Structura geologica sau anatomica in forma de cupola. ♦ Forma de cristal caracterizata prin existenta a doua fete inclinate, simetrice. 3. Recipient montat in partea superioara a unei caldari orizontale cu aburi. [< fr. dome, it. duomo, germ. Dom].

SONATA s.f. Compozitie muzicala pentru unul sau doua instrumente, compusa din trei sau patru parti, fiecare cu ritm deosebit. [< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate].

CANON s. n. 1. norma, regula fundamentala. ◊ (arte) regula fixa care stabileste proportia diferitelor parti ale corpului. 2. compozitie polifonica in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa fiecare aceeasi melodie; imitatie (2). 3. caracter de litera de 36 puncte tipografice. 4. ansamblul cartilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< fr. canon, germ. Kanon)

DISTIH², -A adj. (bot.; despre organe alterne) dispus pe doua randuri sau serii opuse, de o parte si de alta a unui ax. (< germ. distich, gr. distikhos)

DOM¹ s. n. 1. catedrala de mari proportii; cupola de deasupra a unui edificiu monumental. 2. structura geologica sau anatomica in forma de cupola. ◊ forma de cristal caracterizata prin existenta a doua fete inclinate, simetrice. 3. recipient montat in partea superioara a unui cazan orizontal cu aburi. 4. acoperire metalica a unui sonar sau a altor aparate de pe fundul unei nave. ◊ sfera de plastic care acopera antena unui radiolocator. 5. (fig.) pestera. (< fr. dome, germ. Dom)

PLANSEU s. n. 1. element de constructie (din beton armat) care separa doua etaje ale unei cladiri, care formeaza partea pe care se circula a unui pod etc. 2. planul inferior al unei cavitati subterane. 3. (anat.) perete musculos care delimiteaza la baza o cavitate. (< fr. plancher)

SONATA s. f. compozitie muzicala pentru unul sau doua instrumente, alcatuita de obicei din trei parti, fiecare cu o miscare diferita. (< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate)

BILINA (‹ rus.) s. f. (la pl.) Cintece poematice rusesti, cu tematica patriotica, sociala si etica, insotite de melodie, alcatuind eposul eroic al Rusiei vechi. S-au format intre sec. 11 si 16 si cuprind doua cicluri principale: klevian, din care fac parte b. haiducesti despre Ilia Muromet s.a., si novgorodian, din care fac parte, de ex. b. – basm „Sadko”. Sin. starina.

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, de cercurile polare si de tropice. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere delimitata pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor imprejurari speciale. 3. parte din suprafata unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Fr. zone.

argea f., pl. ele (cp. cu lat. argilla, argila, lut, adica „lipit cu lut”, si cu ngr. argaleios, vgr. ergaleion, razboi de tesut, argania, materialu unei pivnite; alb. argalii, razboi de tesut). Vest. Bordeias ori sopron in care tarancele tese vara (rar intrebuintat azi). Scaunu tesetoarei. Lemnaria care sustine acoperemintu unei case taranesti. Camera boltita care vine dupa girliciu pivnitei. partea boltita a bisericii (naos). Nt. Cele doua grinzi care marginesc o pluta de scinduri. V. si GrS. 1937,86.

LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).

AMIGDALA, amigdale, s. f. (Anat.) Fiecare dintre cele doua glande de natura limfatica, situate de o parte si alta a omusorului. – Din fr. amygdale.

BARBIE, barbii, s. f. 1. parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior; barba. ◊ Barbie dubla = gusa de sub barbie la persoanele grase. 2. parte carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) violonistului. – Barba + suf. -ie.

HEMIPTER, hemiptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi partial chitinizata si cu a doua membranoasa; (si la sg.) insecta care face parte din acest ordin; heteropter. – Din fr. hemiptere.

SALMONID, salmonide, s. n. (La pl.) Familie de pesti rapitori (din care fac parte pastravul, lipanul etc.), caracterizati printr-o a doua inotatoare dorsala, adipoasa (Salmonidae); (si la sg.) peste care face parte din aceasta familie. – Din fr. salmonides.

SIMETRIE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie intre partile unui tot, intre elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) intre partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symetrie.

SINERGIDA, sinergide, s. f. (Bot.) Fiecare dintre cele doua celule ale sacului embrionar situate de o parte si de alta a oosferei. – Din fr. synergide.

SPONDIL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formata din doua valve inegale si cu doua urechiuse; (si la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle.

LOPATICA ~ele f. (diminutiv de la lopata) 1) Obiect mic de uz casnic asemanator cu lopata. ~ de mestecat hrana pentru porci. ◊ ~ de mamaliga unealta cu care se tipareste mamaliga dupa mestecare si a carei coada poate servi ca facalet. 2) Bucata mica de scandura, cu maner, folosita la netezirea peretilor unsi cu lut. 3) Piesa din lemn, din metal sau din material plastic folosita pentru a imobiliza un membru fracturat; atela. 4) Fiecare dintre cele doua oase plate de forma triunghiulara, care constituie partea posterioara a articulatiei umarului; omoplat. /lopata + suf. ~ar

OMOPLAT ~ti m. anat. Fiecare dintre cele doua oase plate de forma triunghiulara care constituie partea posterioara a arti-culatiei umarului, fiind situate (simetric) de-o parte si de alta a sirii spinarii. /<fr. omoplate