CREOLA f. mai ales art. Limba rezultata din contactul spaniolei, portughezei sau francezei cu un idiom indigen din America Latina, din Africa sau din alta parte a lumii. [Sil. cre-o-] /<fr. creole

CONCHISTADOR s. m. nume dat aventurierilor spanioli din sec. XV-XVI care plecau sa cucereasca teritorii in America sau in alta parte a lumii. (<sp., fr. conquistador)

CONCHISTADOR s.m. (Rar) Aventurier spaniol din sec. XV-XVI care pleca sa cucereasca teritorii in America sau in alta parte a lumii. [< sp., fr. conquistador].

COMPANIA INDIILOR ORIENTALE 1. Companie comerciala engleza, intemeiata in 1600 de un grup de negustori londonezi pentru comertul cu India, SE Asiei si China. A avut un rol hotaritor in expansiunea coloniala britanica in aceasta parte a lumii; si-a incetat activitatea in 1858. 2. Companie comerciala olandeza, intemeiata in 1602; a avut un rol in crearea imp. colonial olandez; si-a incetat activitatea in 1798. 3. Companie comerciala franceza, intemeiata in 1664 si organizata din initiativa lui Colbert in scopul instituirii monopolului francez asupra comertului cu India; in 1719 a fuzionat cu Compania Occidentala, intemeiata de John Law. Si-a incetat activitatea in 1794.

MONDOVIZIUNE f. Sistem tehnic care asigura realizarea concomitenta a emisiunilor televizate in diferite parti ale lumii, prin intermediul satelitilor artificiali. /<fr. mondovision

GENERAL, -A adj. 1. Comun, aplicabil unui mare numar de persoane, de fiinte sau de lucruri dintr-o anumita categorie. ♦ Care priveste multa lume, la care ia parte multa lume. 2. Universal. ♦ Care priveste (se ocupa de) ceva in linii mari, in ansamblu, in ceea ce are esential. ♦ (Despre notiuni) Care rezulta dintr-o generalizare. 3. Care are loc, care exista pe o mare intindere. 4. (Despre functii, grade etc.) De rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, a unei intreprinderi etc. // s.n. (Fil.) Categorie filozofica care desemneaza unitatea trasaturilor fundamentale ale unei clase de obiecte si procese care, desemnand esentialul, se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. [Cf. fr. general, it. generale, lat. generalis].

MONDOVIZIUNE s.f. Transmitere in diferite parti ale lumii a unor imagini de televiziune prin intermediul satelitilor artificiali. [Pron. -zi-u-. / < fr. mondovision].

GENERAL²-A I. adj. 1. comun, aplicabil unui mare numar de persoane, fiinte sau obiecte dintr-o anumita categorie. ◊ care priveste pe toti, la care ia parte multa lume. 2. universal. ◊ care priveste, se ocupa de ceva in linii mari, in ceea ce are esential. ◊ (despre notiuni) care rezulta dintr-o generalizare. 3. care are loc, exista pe o mare intindere. 4. (despre functii, grade etc.) de rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, intreprinderi etc. II. s. n. categorie desemnand unitatea trasaturilor fundamentale, esentiale ale unei clase de obiecte si procese, care se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. (< fr. general, lat. generalis)

MONDOVIZIUNE s. f. transmitere in diverse parti ale lumii a unor imagini de televiziune prin intermediul satelitilor artificiali. (< fr. mondovision)

BRAHMA (in hinduism), zeitate fundamentala considerata drept principiul creator al lumi. Face parte, alaturi de Siva si de Visnu, din trinitatea divina hindusa.

PALEARCTIC, -A, palearctici, -ce, adj. Din partile nordice ale lumii vechi. [Pr.: -le-arc-] – Din fr. palearctique.

MICROCOSM n. 1) Imagine a lumii cu dimensiuni reduse; microunivers. 2) Univers al omului ca parte componenta a lumii; microunivers. /<fr. microcosme, lat. microcosmus

MICROUNIVERS ~uri n. 1) Imagine a lumii cu dimensiuni reduse; microcosm. 2) Univers al omului ca parte componenta a lumii; microcosm. [Sil. -cro-u-] /micro- + univers

MAICA ~ci f. 1) (folosit si ca termen de adresare) Femeie privita in raport cu copiii sai; mama. ◊ De cand ~ca m-a facut de cand sunt pe lume. 2) Femeie care face parte din tagma monahala; calugarita. 3) (folosit si ca adresare respectuoasa) Femeie in varsta; mama. [G.-D. maicii] /<bulg., sb. majka

ADAU s.n. (Ban., Cris., Trans. SV) Dare, impozit. Adaulu tarii. SAVA, ASEZAMINTURILE. De o parte simt in ceasta lume boalele si neputintele, de alta parte simt... greotatile si adaole. MOL. 1695, 59r. Adeu. Tributum. AC, 326. Forme gramaticale: pl. nom.-ac. adao (MOL. 1695, 59r). Etimologie: magh. ado. Cf. ajutorinta, rasura², rupta, ruptoare, satara.

PAX ROMANA, denumire data starii de relativa liniste a intregii lumi mediteraneene (inclusiv a partii de N a Africii si a Persiei) incepand cu domnia lui Augustus pana la Marcus Aurelius. Expresia ii este atribuita lui Plinius cel Tanar.

DINCOLO adv. 1. In partea cealalta, in partea opusa vorbitorului. Loc. adj. De dincolo = care se afla in cealalta parte; care se afla peste hotare. ◊ Loc. prep. Dincolo de... = a) in partea cealalta a...; b) in afara celor spuse. Pe dincolo = in partea cealalta (trecand de-a curmezisul sau pe ocolite), prin cealalta parte. ♦ (In credintele religioase) In lumea cealalta, in lumea de apoi. 2. (In corelatie cu „ici”, „colo”, „aici” etc.) In alta parte. Aici infloreste o floare, dincolo un copac. ◊ Expr. Asa si pe dincolo = asa cum s-a spus mai sus, in felul in care se cunoaste sau intr-un fel pe care vorbitorul nu vrea sa-l spuna [Acc. si: dincolo] – De⁴ + incolo.

COLT¹ ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

MANSION s. n.. 1. (ant.) loc de popas pentru calatori si curieri oficiali de-a lungul unui drum in lumea romana. 2. (in evul mediu) parte a decorului unui teatru unde se desfasura succesiv actiunea fiecarei scene. (< fr. mansion, lat. mansio)

NEANGAJAT, -A, neangajati, -te, adj. Care nu este angajat; spec. (despre state) care nu face parte din marile blocuri care domina lumea actuala. [Pr.: ne-an-] – Ne- + angajat. Cf. fr. non-engage.

HOLISM s. n. (Filoz.) Conceptie care interpreteaza teza ireductibilitatii intregului la suma partilor sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial si incognoscibil. – Din fr. holisme.

GNOSEOLOGIE s.f. parte a filozofiei care cerceteaza posibilitatea cunoasterii lumii de catre om, legile, izvoarele si formele acestei cunoasteri; teoria cunoasterii. [Pron. -se-o-, gen. -iei. / < germ. Gnoseologie, fr. gnoseologie, cf. gr. gnosis – cunoastere, logos – stiinta].

HOLISM s.n. Conceptie metafizica idealista de la inceputul sec. XX, care interpreteaza mistic teza ireductibilitatii intregului la suma partilor sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial si incognoscibil. [< fr. holisme, cf. gr. holos – intreg].

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

APOCALIPS s. n. parte din Noul Testament in care este infatisat in chip alegoric sfarsitul lumii; sfarsitul lumii in religia crestina. [Var.: apocalipsa s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.

METAFIZICA f. 1) Cercetare rationala a fenomenelor care nu pot fi percepute prin simturi; explicatie generala. 2) parte a filozofiei care studiaza cauzele primare si primele principii ale (cunoasterii) lumii. 3) Metoda de cunoastere, care concepe dezvoltarea ca un simplu proces de crestere. /<fr. metaphysique, germ. metaphysisch

ROM² ~i m. pop. Persoana care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada; tigan. /< tig. rom

TIGAN ~i m. 1) Persoana care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada; rom. ◊ A se muta ca ~ul cu satra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scanteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutatile, cu nevoile. A se ineca ca ~ul la mal a suferi o nereusita tocmai la sfarsitul unei actiuni. Tot ~ul isi lauda ciocanul se spune despre o persoana care se lauda (fara motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoana bruneta. 3) peior. Persoana cu apucaturi urate. /<bulg. tiganin

TIGANCA ~anci f. Femeie care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada. [G.-D. tigancii; Pl. si tigance] /tigan + suf. ~ca

apocalips (-se), s. n. – parte din Noul Testament in care este infatisat in chip alegoric sfirsitul lumii. – Var. apocalipsa, apocalipsis (inv.) Ngr. ἀποϰάλυφις si modern din fr. apocalypse. – Der. (din fr.) apocaliptic, adj.

bairac n., pl. e si uri (turc. [d. pers.] bairak) Vechi. Steag turcesc de matase foarte lat care se purta inaintea sangeacului, iar la noi, supt Fanarioti, steag mare deosebit de alem si sangeac. Trupa de voluntari supt steag. Fig. A ridica bairacu, a te revolta, a-ti proclama meritele. A purta bairacu, a lua parte la o lupta politica. Azi. Iron. Steag pus ca sa atraga lumea la un loc de petrecere. Local cu asemenea steag. – Si baierac.

RAZBOIUL CIVIL DIN SPANIA (1936-1939), razboi izbucnit in urma rebeliunii nationalistilor spanioli, condusi de F. Franco, la 18 iul. 1936, impotriva Republicii Spaniole (proclamata in 1931). Dupa trei ani de lupte, datorita interventiei Germaniei si a Italiei, republicanii au fost infranti. Alaturi de republicanii spanioli au luptat voluntari din intreaga lume: peste 35000 din 54 de tari. Din Romania au participat combatanti de ambele parti beligerante.

SOFIST, -A (‹ fr., gr.) subst. 1. S. m. Denumire data in Grecia antica, in perioada clasica (sec. 5 i. Hr.) filozofilor presocratici care ii invatau pe tinerii atenieni cum sa foloseasca logica si retorica pentru a-si invinge oponentii in orice controversa. Folosirea mai mult a retoricii si unei logici precare si pline de tertipuri argumentative impreuna cu perceperea de bani le-au adus dezaprobarea din partea lui Socrate si Planton. Pe de alta parte, este evident aportul lor in ce priveste incurajarea gandirii independente in lumea greaca. Cei mai cunoscuti s. sunt Protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias si Antifon. 2. S. m. si f. Persoana care, intr-o discutie, intr-o demonstratie, uzeaza de sofisme.

OBRAZ² ~e n. 1) partea de dinainte a capului la om; fata. ◊ A(-si) scoate ~ul in lume a iesi in public. 2) fig. Prestigiu al unei persoane; autoritate. ◊ ~ul subtire cu chel-tuiala se tine pretentiile de lux cer cheltuiala. 3) Pozitie sociala; functie. ◊ A fi (sau a nu fi) de ~ul cuiva a fi (sau a nu fi) pe potriva cuiva. A cauta cuiva la ~ a tine seama de conditia cuiva. [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

APOCALIPS s. n. Scriere cu caracter profetic care face parte din Noul Testament si in care este infatisat in chip alegoric sfarsitul lumii; viziune fantastica a sfarsitului lumii, in conceptia religiei crestine. ◊ Loc. adj. De apocalips = apocaliptic. [Var.: apocalipsa s. f.] – Fr. apocalypse (lat. lit. apocalypsis).

HAAS, Conrad (1509-1579, n. Sibiu), inventator sas din Transilvania. Pionier al tehnicii rachetelor. A imaginat 17 tipuri de rachete cu mai multe trepte, directionate prin aripioare de stabilizare, descrise in partea a treia a „Coligatului de la Sibiu”, cel mai vechi manuscris din lume in acest domeniu.

PARIA¹ s. m. inv. 1. (in India, la brahmani) om care nu face parte din nici o casta, lipsit de orice drepturi. 2. (fig.) om dispretuit de toata lumea, lipsit de drepturi. (< fr., it. paria)

INGROPA, ingrop, vb. I. I. Tranz. A baga un mort in groapa (respectand un anumit ceremonial); a inmormanta, a inhuma, a astruca. II. Tranz. si refl. 1. A (se) baga in pamant, a (se) acoperi cu pamant. ♦ Tranz. A musuroi o planta. 2. Fig. A (se) cufunda in ceva sau undeva astfel incat sa fie acoperit din toate partile; a (se) infunda. ♦ Refl. A se instala intr-un loc retras, intrerupand legaturile obisnuite cu lumea; a se inmormanta. – In + groapa.

MIAZANOAPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte c*******e, aflat in directia stelei polare, nord; p. ext. parte a globului pamantesc, a unui continent, a unui oras etc. situata spre acest punct c******l. ♦ lumea, popoarele din tarile, tinuturile etc. situate in (sau spre) nord. 2. (Inv. si pop.) Miezul noptii. – Lat. mediam noctem.

MIAZAZI s. f. Punct c******l opus nordului; sud; amiaza; p. ext. parte a globului pamantesc, a unui continent, a unui oras etc. situata spre acest punct c******l. ♦ lumea, popoarele din tarile, tinuturile etc. situate in (sau spre) sud. – Lat. mediam diem.

NORD s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte c*******e aflat in directia stelei polare; miazanoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = directie in care se indreapta intotdeauna varful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic. 2. parte a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata spre nord (1); tinut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

UNIVERS, universuri, s. n. 1. lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.

CHINTESENTA ~e f. 1) parte care constituie esentialul a ceva (conceptie, lucru, opera etc.). 2) rar Substanta considerata de alchimisti drept al cincilea material al lumii (pe langa pamant, aer, apa si foc). [G.-D. chintesentei] /<fr. quintessence, germ. Quintessenz

ANTINOMIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Contradictie aparent insolubila intre doua teze care se exclud reciproc si care totusi pot fi demonstrate, fiecare in parte, la fel de concludent. In antichitate era adesea denumita aporie: I. Kant a formulat patru a. ale ratiunii pure: 1) lumea este finita si infinita; 2) fiecare substanta complexa consta din lucruri simple si nu exista nimic simplu; 3) in lume exista libertate si domina determinismul; 4) exista o cauza a lumii (Dumnezeu) si nu exista o cauza prima. V. paradox. 2. (REL.) Metoda teologica aplicata doctrinei despre Dumnezeu si, in general, dogmelor credintei, indicind neconcordanta dintre definitiile formale si continutul transcendent al credintei (misterul adevarului divin) care nu poate fi redus la notiuni rationale.

INTEGRARE s. f. 1. actiunea de a (se) integra; integratie. ◊ reuniune a mai multor parti intr-un singur tot. ◊ fuzionare a unor intreprinderi economice. ♦ ~ economica = proces de intensificare a interdependentelor economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interactiunea intre diferite parti ale organismului, ca si intre acesta si mediul ambiant. (< integra)

SUCIT², -A, suciti, -te, adj. 1. Rasucit in jurul lui insusi sau in jurul a ceva printr-o miscare continua si in acelasi sens. ◊ Expr. Ca-i sucita, ca-nvartita, se spune cand cineva cauta sa se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului intoarsa intr-o parte. ♦ Scrantit, luxat. 3. Stramb, incovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) In forma de spirala. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poarta ca toata lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestarile oamenilor) care exprima, tradeaza ciudatenie. ♦ Care se opune bunului-simt; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.

FOI², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o multime) A se misca, a umbla incoace si incolo; a misuna, a forfoti, a fojgai. ♦ (Despre un loc, o incapere etc.) A fi plin de lume care misuna. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo pana colo, a se misca intruna, a nu sta locului; a se fatai. ♦ A se rasuci de pe o parte pe alta, a se misca, a se agita in loc (cautandu-si o pozitie comoda). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face sa se infoaie un obiect de imbracaminte in jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

MARGINE ~i f. 1) parte extrema a unei suprafete; capat; extrema. ~ea mesei. ◊ A tine (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a cauta sa scape de o obligatie. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. Fara (de) ~i foarte mare, imens, nesfarsit. 2) rar Linie care desparte (o tara, o localitate, terenuri etc.). 3) Locul de unde incepe sau unde se termina ceva. ~ea padurii. ~ea marii. ~ea satului. 4) fig. Limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte; buza. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis

A VaNTURA vantur tranz. 1) (cereale) A trece prin vanturatoare. 2) fig. A face sa se imprastie, sa se spulbere. A-i ~ pe navalitori. 3) (moarea) A scoate din vas si a turna la loc de cateva ori la rand; a pritoci. 4) A misca intr-o parte si in alta; a agita. ~ caciulile in aer. 5) fig. (vorbe, vesti, stiri) A interpreta in fel si chip; a comenta in mod subiectiv. ~ intrigi. 6) A umbla mult; a bate drumurile. ◊ ~ lumea a calatori mult. /<lat. ventulare

BOIER, boieri, s. m. 1. (In oranduirea feudala a unor tari) Reprezentant al clasei exploatatoare, facand parte din randul marilor proprietari de pamant (si care detinea o functie inalta in stat); (in regimul burghezo-mosieresc) persoana apartinand claselor dominante; (in special) mosier; p. ext. stapan. ◊ (In oranduirea feudala) Boier de divan (sau cu barba) = boier de rang inalt care facea parte din divanul domnesc. Boier mare ( sau velit) = boier de rangul intai. ♦ (In regimul burghezo-mosieresc) Persoana cu atitudini si obiceiuri de aristocrat. ◊ Expr. A face pe boierul = a adopta o atitudine de dispret fata de lumea muncitoare; (in special) a se feri de munca; a astepta sa fie servit. 2. (Inv.) Titlu de politete (echivaland cu „domnule”). – Slav (v. sl. boljarinu, pl. boljare).

RASARIT¹, rasarituri, s. n. 1. Faptul de a rasari. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul aparitiei unui astru la orizont; spec. moment al zilei cand rasare Soarele. ♦ Fig. Inceputul unei ere sau al unei vieti noi. 2. Punct c******l situat in partea orizontului de unde rasare Soarele; est. 3. Tara, tinut asezat in directia rasaritului (2) fata de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de tinut sau dintr-o astfel de tara. ◊ Expr. Rasaritul si Apusul = lumea intreaga. – V. rasari.

TEODICEE s. f. 1. parte a metafizicii care trateaza despre divinitate, despre existenta si atributele sale. 2. teologie naturala avand ca obiect problema cunoasterii lui Dumnezeu si a providentei divine in termenii ratiunii. 3. doctrina filozofico-religioasa, initiata de Leibniz, potrivit careia existenta raului in lume nu infirma bunatatea divina. (< fr. theodicee)

blajin, -a adj. (vsl. blazinu, blazinyi, bun, si blazenu, fericit, part. d. blaziti, a ferici, adica „a face bun”, d. blagu, bun). Bun si blind: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niste oameni buni si evlaviosi care, dupa credinta poporului, traiesc undeva departe, pe linga apa Simbetei, la marginea lumii. Pastele lor cade Lunea dupa Duminica Tomii, iar despre asta el nu afla decit atunci cind ajung la ei cojile de oua rosii, pe care poporu inadins le arunca pe riuri, ca sa ajunga si la ei vestea invierii lui Hristos. In Buc. se numesc Rocmani.

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

darabana f., pl. e (turc. daraban, bataie de toba; rut. pol. taraban, toba). Est. Scurt cilindru de metal acoperit de amindoua partile c’o pele foarte intinsa in care se bate cu doua bete ca sa rasune (toba mica) si care se intrebuinta in armata ca sa dea cadenta mersului (si azi inca pin sunetu ei se cheama cumparatorii la mezat). Fig. A bate darabana, a bate toba, a divulga la toata lumea. – Si bar- iar in sud tar-. V. buhai n., si timpana.

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

CAPAT, capete, s. n. 1. partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

CAPAT, capete, s. n. 1. partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

HANSA, uniune comerciala si politica a oraselor de pe litoralul marilor Baltica si Nordului. Initial, h. a fost o asociatie a negustorilor germani, care s-a nascut prin fundarea, la Lubeck (1158), a „Comunitatii negustorilor germani sezonieri din Gotland”. In sec. 13, h. din Londra si Hamburg, care obtinusera in 1267, din partea regelui Hneric III al Angliei, dreptul de a se constitui in asociatii, au fuzionat cu h. din Colonia (Koln) (1281), formand h. teutona. Treptat, au fost atrase si alte orase-porturi, devenind (1350) o uniune, care, din 1356, avea o dieta. In sec. 15, cuprindea c. 160 de orase si avea antrepozite comerciale la Londra, Bruges, Bergen, Novgorod s.a. Ca urmare a deplasarii cailor comerciale maritime ale lumii din M. Baltica spre M. Mediterana si Oc. Atlantic, h. si-a pierdut importanta si s-a destramat.

BIBLIA, colectie a cartilor sfinte de la „Cartea Facerii” pina la „Apocalipsa”. Carte sacra a crestinismului, B. are doua parti: „Vechiul Testament” (redactat intre sec. 13-2 i. Hr., acceptat si de mozaici) si „Noul Testament” (sec. 1-4 d. Hr.). Continutul, eterogen, cuprinde mituri, doctrina religioasa, texte ritualice si magice, rugaciuni, adevarul lui Dumnezeu despre creatie si mintuire, eseuri filozofice, meditatii si coduri de morala practica, folclor. literatura in proza si versuri, coduri juridice, sfaturi medicale, agricole si gospodaresti etc., apartinind unui numar mare de autori. B. este cea mai raspindita carte din lume, fiind tradusa acum in c. 1.800 de limbi. V. Septuaginta, Vulgata, Biblia de la Bucuresti, Palia de la Orastie.