REGRETABIL, -A, regretabili, -e, adj. (Despre fapte, situatii etc.) Care provoaca parere de rau, de care poate sa-ti para rau; vrednic de regret, de regretat. – Din fr. regrettable.

cai (-aesc, -it), vb. – 1. A caina, a compatimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i parea rau, a avea remuscari. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitenta” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. caina si pocai. Der. caiala, s. f. (regret, remuscare); cainta, s. f. (parere de rau); necainta, s. f. (lipsa de cainta).

BANAT, (3) banaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufleteasca, de jale, de tristete, de parere de rau. 2. Suparare, necaz, ciuda. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu banat= (ca formula de politete) a nu lua in nume de rau rugamintea sau intrebarea cuiva. 3. Invinuire, repros, imputare. – Din magh. banat.

CIUDA, s. f. Sentiment de parere de rau, de invidie amestecata cu suparare sau de invidie amestecata cu dusmanie. ◊ Loc. adv. si prep. In ciuda cuiva = cu intentia de a supara pe cineva, in necazul, in pofida cuiva; infruntand impotrivirea cuiva sau a ceva. ◊ Loc. conj. In ciuda faptului ca... = cu toate ca..., desi. ◊ Expr. A face (cuiva) in ciuda = a necaji intentionat (pe cineva). – Din sl. cudo „minune”.

INVIDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de parere de rau, de necaz, de ciuda, provocat de succesele sau de situatia buna a altuia; pizma. – Din it., lat. invidia.

COMPATIMI, compatimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta parere de rau fata de suferintele cuiva. 2. Intranz. (Inv.) A suferi impreuna cu altcineva; a lua parte la suferinta cuiva. – Con¹- + patimi (dupa fr. compatir).

POCAI, pocaiesc, vb. IV. Refl. 1. (In conceptiile religioase) A-si marturisi pacatele savarsite, a se cai si a cauta sa obtina iertare prin post si rugaciuni. ♦ A manifesta parere de rau, a avea remuscari, a se cai pentru o fapta, o greseala etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva sa-si marturiseasca pacatele sau greselile si sa se caiasca de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase crestine. – Din sl. pokajati sen.

MUSTRARE, mustrari, s. f. Actiunea de a (se) mustra si rezultatul ei; dojana. ♦ Sanctiune disciplinara care consta in notificarea scrisa facuta unui angajat care nu si-a indeplinit obligatiile de serviciu si caruia i se recomanda sa ia masuri de indreptare. ◊ Mustrare de constiinta = (mai ales la pl.) parere de rau, remuscare, cainta. – V. mustra.

REGRETA, regret, vb. I. Tranz. A simti un regret, a fi cuprins de parere de rau; p. ext. a avea remuscari, a se cai. – Din fr. regretter.

REMUSCARE, remuscari, s. f. Mustrare de cuget; parere de rau; cainta, regret. – Re¹- + muscare (dupa fr. remords).

DEPLANGE, deplang, vb. III. Tranz. A simti mila, parere de rau fata de cineva sau de ceva; a gasi, a socoti pe cineva vrednic de compatimire; a deplora. [Perf. s. deplansei, part. deplans] – De⁴ + plange (dupa fr. deplorer).

COMPATIMIRE, compatimiri, s. f. Actiunea de a compatimi si rezultatul ei; parere de rau, mila fata de starea, de suferintele cuiva. – V. compatimi.

INFRANGERE s. v. cainta, mustrare, parere de rau, pocainta, regret, remuscare.

PARERE s. 1. consideratie, considerent, constatare, idee, observare, observatie, opinie, reflectie, reflexie, remarca. (Cateva ~ asupra ...) 2. opinie, punct de vedere, (inv. si pop.) socotinta, (inv.) proces, socoata. (Care e ~ ta in aceasta problema?) 3. v. conceptie. 4. credinta, idee, judecata, opinie. (Dupa ~ mea ...) 5. v. apreciere. 6. parere de rau v. regret. 7. v. impresie. 8. v. iluzie.

PENITENTA s. v. cainta, condamnare, mus-trare, osanda, parere de rau, pedeapsa, pocainta, regret, re-muscare.

POCAIANIE s. v. cainta, dezlegare, iertare, mustrare, parere de rau, pocainta, re-gret, remuscare.

POCAIALA s. v. cainta, mustrare, parere de rau, regret, remuscare.

REGRET s. cainta, mustrare, pocainta, remuscare, parere de rau, (rar) penitenta, pocaiala, (inv.) infrangere, pocaianie, (frantuzism inv.) repentir. (Simtea un sincer ~ pentru cele facute.)

REPENTIR s. v. cainta, mustrare, parere de rau, pocainta, regret, remuscare.

ALELEI interj. (se foloseste pentru a exprima mirare, ciuda, manie sau parere de rau). [Sil. -lei] /Orig. nec.

CONSTIINTA ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

EH interj. (se foloseste pentru a exprima stari emotionale: parere de rau, necaz, neplacere, dezamagire, dispret etc.). /Onomat.

MILA¹ ~e f. 1) Sentiment de compatimire fata de suferintele si nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compatimire. ◊ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) intr-o situatie jalnica. A-i plange (cuiva) de ~ a fi cuprins de parere de rau pentru suferintele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grija fata de cineva. 2) Dar facut unui nevoias. 3) rar Atitudine binevoitoare fata de cineva; bunavointa; ingaduinta. ◊ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu gasi bunavointa undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu

NADUF ~uri n. pop. 1) Stare atmosferica ce se caracterizeaza prin temperatura inalta si sufocanta a aerului; caldura inabusitoare; naduseala; zaduf; zapuseala. 2) Senzatie de sufocare pe care o simte cineva in cazul unor boli. 3) Suparare amestecata cu parere de rau sau cu invidie. ◊ A fi plin de ~ a fi foarte suparat. A-si varsa ~ul a-si spune necazul. /<sl. naduch

A RACAI racai tranz. (pamant, paie, gunoi etc.) A rascoli, dand la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ◊ A-l ~ (pe cineva) la inima a roade (pe cineva) un gand, o parere de rau, o grija. / Onomat.

necait, -a, adj. (inv.) care e facut sau dat fara parere de rau.

INVIDIE s.f. Sentiment de parere de rau, de ciuda etc. provocat de succesele sau calitatile altuia; pizma, ciuda. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].

REGRETABIL, -A adj. Demn de parere de rau; (vrednic) de regretat. [Cf. fr. regrettable].

REGRET s. n. parere de rau; remuscare, cainta. (< fr. regret)

REGRETABIL, -A adj. care provoaca parere de rau; (vrednic) de regretat. (< fr. regrettable)

AH interj. 1. Strigat pricinuit de o durere fizica. 2. Exclamatie care tradeaza sentimente puternice, ca: teama, parere de rau, mila, deznadejde; multumire, admiratie, dragoste; ciuda.

AOLICA interj. (Pop.) Exclamatie care exprima o usoara parere de rau sau o mustrare blanda. – Din aoleu + suf. -ica.

BANAT, (3) banaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufleteasca, tristete, jale; parere de rau. Cu ochii plini De lacrimi si banat (COSBUC). 2. Suparare, necaz, ciuda. Nu stiu ce-i cu tine, Ca tot porti banat (COSBUC). ◊ Expr. (Ca formula de politete) A nu-i fi cuiva cu banat = a nu lua in nume de rau rugamintea sau intrebarea cuiva. 3. Invinuire, repros; mustrare. Poate ca nu veti aduce banat... profesorului (CREANGA). 4. Banuiala. – Magh. banat.

NECAZ, necazuri, s. n. 1. Stare a celui necajit; suparare, mahnire, tristete, amaraciune; suferinta. ◊ Expr. La necaz = in momente de suparare; intr-un moment critic, in primejdie. 2. Ceea ce provoaca cuiva o suferinta fizica sau morala; neajuns, neplacere, impas; (la pl.) incercari, greutati. 3. Pornire impotriva cuiva; manie, furie, ciuda, pica. ◊ Loc. prep. In necazul (cuiva) = cu intentia de a supara (pe cineva). ◊ A avea necaz (pe cineva) = a fi suparat (pe cineva), a purta (cuiva) pica. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciuda, a-i parea rau (de ceva). A-i face (cuiva) in necaz = a supara (pe cineva) intentionat. De necaz = ca riposta la o nemultumire; pentru a-si exprima ciuda, mania. [Var.: (reg.) nacaz s. n.] – Cf. sl. nakazu.

REGRETAT, -A, regretati, -te, adj. (Despre o persoana decedata; si substantivat, art.) De care iti pare rau ca nu mai exista; (despre o intamplare, o situatie etc.) de care iti pare rau ca s-a intamplat. – V. regreta.

BA³ adv. (accentueaza sensul cuvintelor pe care le insoteste) Chiar. Nu-mi pare rau, ba imi pare bine. /<bulg., sb. ba

BIET biata (bieti, biete) si substantival 1) Care trezeste compasiune; vrednic de mila; sarman; sarac; nenorocit. 2) (despre morti) De care iti pare rau ca nu mai exista; regretat. 3) Care nu prezinta nici o importantat; demn de dispret. [Monosilabic] /<sl. bedinu

A SE CAI ma ~iesc intranz. A fi cuprins de regret; a-i parea rau; a regreta. /<sl. kajati

A MUSTRA mustru tranz. A trata cu reprosuri si observatii aspre; a dojeni. ◊ ~ pe cineva cugetul (sau constiinta) a avea remuscari; a-i parea rau pentru faptele comise. /<lat. monstrare

A PLANGE plang 1. intranz. 1) A varsa lacrimi scotand sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletesti). ~ de ciuda. ◊ A-i ~ cuiva de mila a-i parea rau cuiva de cineva care se afla intr-o stare penibila. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tanguioase, pline de jale; a se tangui; a suspina. Vantul plange. 2. tranz. 1) (persoane sau situatii) A regreta cu indurerare (varsand lacrimi); a jeli; a deplange; a tangui. ◊ A-si ~ pacatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu mila compatimind; a deplora; a caina; a deplange. /<lat. plangere

A REGRETA regret 1. intranz. A fi cuprins de regret; a-i parea rau; a se cai. 2. tranz. (fapte sau actiuni) A indura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /<fr. regretter

banui (-uesc, banuit), vb. – 1. (Trans.) A regreta, a (se) lamenta. – 2. a se simti jignit, a se ofensa. – 3. A avea o parere proasta; a reprosa, a face mustrari. – 4. A-si face o parere, a considera, a socoti. – 5. A presupune, a presimti. – Var. bani, (inv.) a deranja, a supara. Mag. banom „regret” sau „imi pare rau”. (Cihac, II, 478; Berneker 42; DAR; Galdi, Dict., 103); cf. banat. A trecut din mag. in cr. banoveti, rut. banuvati, bg. din Trans. banuva (Miklosich, Bulg., 119). Der. banuielnic, adj. (suspect; indoielnic); banuiala, s. f. (repros, suspiciune); banuitor, adj. (care banuieste, lipsit de incredere).

sainali, sainalesc, vb. IV (reg.) 1. a compatimi. 2. a regreta, a-i parea rau. 3. a menaja. 4. a privi pe furis.

REGRETA vb. I. tr. A-i parea rau, a avea remuscari, a se cai. [P.i. regret. / < fr. regretter].

REGRETA vb. tr. a-i parea rau (dupa ceva sau cineva); a avea remuscari, a se cai. (< fr. regretter)

jula (jule), s. f. – Femeie, m****e. Tig. zuli, guli (Graur, BL, V, 68). Legatura pe care o stabileste DAR cu mag. suli „rau” pare gresita. – Der. julan, s. m. (barbat afemeiat); juleaica, s. f. (femeie), pe care Bogrea, Dacor., II, 899, il punea in legatura cu numele Zuleica, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 173; juleandra (var. suleandra, ciuleandra), s. f. (femeie, m****e), cu suf. expresiv -andra, cf. buleandra, fleand(u)ra, dupa Graur, BL, IV, 198, la un tig. *guνlengero, de la guνli „femeie”); ciuleandra, adv. (hoinarind, umblind creanga).

PAR ACQUIT DE CONSCIENCE (fr.) pentru impacarea constiintei – A intreprinde o actiune par acquit de conscience, a porni cu indoiala in reusita sau utilitatea ei, ca sa nu-ti para rau ca nu ai facut-o.

ALELEI interj. (Pop.) Exclamatie (precedand o invocatie) care exprima mania, amenintarea, parerea de rau sau entuziasmul. [Var.: alei interj.] – Et. nec.

CAI, caiesc, vb. IV. Refl. A-i parea cuiva rau, a regreta, a recunoaste ca a gresit. ♦ Tranz. (Rar) A compatimi pe cineva; a caina. – Din sl. kajati sen.

CAINTA, cainte, s. f. parere de rau, regret, remuscare. – Cai + suf. -inta.

PARERE, pareri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere; conceptie, idee, credinta. ◊ Expr. A fi de parere = a crede, a socoti, a considera. A(-si) da cu parerea (ori cate o parere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeasi parere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de alta parere = a crede altceva, a nu fi de acord. Parere de bine = bucurie, satisfactie, multumire. parere de rau = mahnire, cainta, regret, invidie. 2. Iluzie, inchipuire. ◊ Loc. adv. Intr-o parere = intr-o doara; la intamplare. ♦ (Concr.) Aratare, nalucire, vedenie, fantoma. ◊ Expr. O parere de... = o cantitate infima de... – V. parea.

parea, par, vb. II. Intranz. si refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenta de... ◊ Loc. vb. A-i parea (cuiva) bine = a se bucura. A-i parea (cuiva) rau = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare ca = parca¹. ◊ Expr. Pe cat se pare = pe cat se vede, pe cat se intelege. (Rar) (Impers., introduce o propozitie subiectiva) parea ca ma aflam intr-un mare oras. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atentia, a impune. 2. A avea impresia, a-si inchipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a gasi. 3. A se insela; a i se nazari. [Var.: (rar) pare vb. III] – Lat. parere.

MINA², mine, s. f. Expresie a fetei; fizionomie, chip, infatisare. ◊ Expr. A avea (o) mina buna (sau rea) = a arata bine (sau rau), a parea sanatos (sau bolnav). – Din fr. mine.

PLANGE, plang, vb. III. 1. Intranz. A varsa lacrimi (de durere, de intristare, de emotie sau de bucurie); a lacrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoana moarta, un lucru pierdut, o situatie dureroasa, varsand lacrimi, tanguindu-se. ♦ A regreta o fiinta sau un lucru pierdut (varsand lacrimi). ◊ Expr. A-si plange pacatele = a se cai, a regreta ceva. ♦ A avea mila de cineva, a deplange pe cineva; a compatimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plange (cuiva) de mila = a-i parea foarte rau de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-si arata nemultumirea, a se vaita, a se tangui, a se lamenta, a se caina. ♦ A face o reclamatie, a inainta o plangere; a reclama. – Lat. plangere.

DUREA, pers. 3 doare, vb. II. Tranz. 1. A face sa simta o suferinta fizica. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva in mod intentionat ceva neplacut, suparator, dureros; a aduce in discutie un subiect neplacut pentru interlocutor. ♦ (Despre parti ale corpului, rani, lovituri) A produce cuiva o suferinta fizica. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i parea (cuiva) rau, a fi mahnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchiseste, nu-i pasa, putin ii pasa. 2. Fig. A produce cuiva o suferinta morala; a mahni, a intrista. – Lat. dolere.

REGRET, regrete, s. n. parere de rau cauzata de pierderea unui lucru sau a unei fiinte, de o nereusita sau de savarsirea unei fapte nesocotite; p. ext. remuscare, cainta. – Din fr. regret.

SCUZA, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-si exprima (in fata cuiva) parerea de rau pentru o greseala facuta; a se dezvinovati, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzati! formula de politete prin care cineva isi cere iertare pentru o greseala, o stangacie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

SCUZA, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micsora o vina, o greseala (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligatie; dezvinovatire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greseala comisa sau pentru o jignire adusa cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formula prin care cineva isi cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-si exprima parerea de rau pentru o greseala facuta; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovateste; a ierta greselile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

CAINTA ~e f. parere de rau cauzata de o nereusita sau de o fapta nesocotita; mustrare de cuget; remuscare; regret. [Sil. ca-in-] /a (se) cai + suf. ~inta

PACAT ~e n. 1) Fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase. ◊ Cu ~ nedrept; vinovat. Fara ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cadea) in ~ a savarsi o fapta regretabila. A-si ispasi (sau a-si spala) ~ul (sau ~ele) a-si ispasi vina. A face ~e cu cineva a invinovati pe nedrept pe cineva. A-l impinge la ~ (pe cineva) a fi indemnat de un gand rau. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Intamplare nefasta; nenorocire. ◊ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ imi pare foarte rau. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfectiune morala caracteristica unei persoane. /<lat. peccatum

REGRET ~e n. parere de rau cauzata de o nereusita sau de savarsirea unei fapte reprobabile; remuscare; cainta. /<fr. regret

REMUSCARE ~ari f. parere de rau cauzata de o nereusita sau de savarsirea unei fapte reprobabile; mustrare de cuget; cainta; regret. ◊ A avea ~ari a-l mustra constiinta pe cineva. /re- + muscare

REGRET s.n. parere de rau; remuscare. [Pl. -te. / < fr. regret].

SCUZA s.f. 1. Explicatie adusa pentru a motiva si a face sa fie iertata o greseala, o vina; dezvinovatire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greseala facuta. ♦ A cere scuze = a marturisi parerea de rau pentru o greseala savarsita; a cere iertare. [< it. scusa, cf. fr. excuse].

SCUZA s. f. 1. explicatie adusa pentru a motiva si a face sa fie iertata o greseala, o vina: dezvinovatire, justificare. 2. exprimare a regretului pentru o greseala facuta. ◊ a cere scuze = a marturisi parerea de rau pentru o greseala savarsita; a cere iertare. (< it. scusa, fr. excuse)

ALELEI interj. Exclamatie (precedand o invocatie) care exprima mania, parerea de rau sau entuziasmul.

CAI, caiesc, vb. IV. Refl. A-i parea cuiva rau, a regreta, a recunoaste ca a gresit. ♦ Tranz. (Rar) A compatimi pe cineva; a caina. – Slav (v. sl. kajati sen).

CAINTA, cainte, s. f. parere de rau, regret, remuscare. – Din cai + suf. -inta.

REPUTATIE s.f. parere publica (buna sau rea) despre cineva; nume. ♦ Faima, renume. [Gen. -iei, var. reputatiune s.f. / cf. fr. reputation, lat. reputatio].

REPUTATIE s. f. parere publica (buna sau rea) despre cineva. ◊ faima, renume. (< fr. reputation, lat. reputatio)

samca s. f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boala de copii, atribuita unei interventii malefice. Origine incerta. Pare sa fie sl. (bg.) samu, sama, samo „acelasi, aceeeasi” in forma dim., caz in care ar un eufemism, cf. iele, dinsele. Der. din sl. samuka „femeie” (Scriban) nu pare convingatoare. Cf. Samodiva, s. f. (duh rau, dragaica), din acelasi cuvint sl., si bg. diva „zina”; pentru comp., cf. samavolnic, samodirjet. – Der. samcuta, s. f. (nasturel, Nastartium officinale).

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

IRONIE ~i f. Vorba continand o usoara batjocura (la adresa cuiva sau a ceva). ◊ ~a soartei joc al intamplarii, care pare a fi o urmare a unei intentii rele. [G.-D. ironiei] /<lat. ironia, gr. eironeia

crasci s. f. pl. – Arbust (Rhamnus frangula). Sl. krasu „rosu”, de culoarea fructului sau. In sl. „rosu” este echivalent cu frumos. De la acest ultim sens (sl. krasinu „frumos”) pare a deriva crasnic, s. m. (spiridus, duh rau), expresie eufemistica (DAR).

BLESTEM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecatie. 2) Cuvinte prin care se invoca abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecatie; maledictie. 3) rau fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare ca planeaza in permanenta deasupra cuiva; maledictie. /v. a blestema

palimar, palimare, s.n. (inv. si reg.) 1. par, stalp. 2. barna, grinda, cumpana (la fantana). 3. tarus, pripon. 4. imprejmuire de scanduri la prispa sau pridvorul casei taranesti; balustrada, parmaclac, grilaj. 5. (inv.) intaritura, parapet. 6. cerdac, pridvor, foisor, balcon. 7. (reg.) acoperis oblic care apara de ploi si zapada treptele intrarii la o casa. 8. (reg.) sopron. 9. (reg.) ingraditura la strunga oilor. 10. (reg.) corlata. 11. (reg.) targa. 12. (reg.; cu sens colectiv) paie rezultate de la treierat. 13. (reg.) cablu intins de-a curmezisul raului de care se tine podul plutitor.

moroi (moroi), s. m. – Vampir, fantoma in care se incarneaza copilul mort nebotezat. Sl. mora „vrajitoare”, cf. sb., cr., slov., pol. mora „cosmar”, alb. more, ngr. μόρα (Cihac, II, 203; Pascu, Arch. Rom., VII, 563), bg. marok (Conev 106). Der. din ngr. μωρόν „copil” (Bogrea, Dacor., I, 265) ni se pare mai putin convingatoare. – Der. moroaie, s. f. (fantoma, spiridus, duh rau).

tartor (-ri), s. m. – 1. Seful demonilor si al duhurilor rele in general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. inv. si Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), partial prin intermediul sl. tartaru. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar, caci tartar reprezinta pronuntia mold.). – Der. tartorita, s. f. (diavolita; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiridus pitic si rau in basme) poate fi si el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor, pe care Conev 107 il da drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.

2) bor n. (din borax). Chim. Un corp simplu solid tri- si pentavalent descoperit de G*y-Lussac si Thenard in Francia si de Davy in Anglia in 1808. E de doua feluri: amorf si cristalizat. Cel amorf e o pulbere verzuie, inegreste degetele e rau conducator de electricitate si se topeste la temperaturi inalte. Cel cristalizat e incolor si pare a fi o combinatiune de aluminiu.

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

rau³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

parere ~i f. 1) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; judecata; opinie; pozitie; cuvant ◊ A fi de ~ a considera; a crede. A fi de alta ~ (sau a nu fi de aceeasi ~ cu cineva) a crede altfel decat cineva. ~ de bine satisfactie; bucurie. Cu ~ de rau cu regret. 2) pop. Produs al perceperii denaturate a realitatii inconjuratoare; inchipuire; iluzie. ◊ O ~ (de) ceva abia sesizabil. Intr-o ~ intr-un mod neserios. [G.-D. parerii] /v. a (se) parea

iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. Om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. Om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (Arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa DAR, in legatura cu rut. juditi).

urgie (-ii) s. f. – 1. Ura, furie. – 2. Furie dumnezeiasca, pedeapsa divina. – 3. Dezastru, calamitate, nenorocire. – 4. (Inv.) Exil, surghiun. – 5. Pocitanie, vrajitoare. – Mr. urγie. Gr. ỏργή, probabil prin intermediul unui lat. vulg. *orgia (Densusianu, I, 202; Puscariu 1831; Candrea); der. directa din mgr. (Roesler 577; Murnu 58; Tiktin) nu pare posibila fonetic. Direct din lat. *orgilia ‹ gr. ỏργιλος (Giuglea, RF, II, 65) este putin probabila. Cf. Rosetti, II, 69 si I, 174. – Der. urgisi, vb. (a persecuta, a distruge; a uri, a-i dori raul; inv., a surghiuni; a pedepsi, a nedreptati), cf. ngr. ỏργίζωμαι „a supara”; urgiseala, s. f. (nenorocire).

MANTA ~le f. 1) Haina lunga si larga, confectionata din stofa groasa (de obicei, impermeabila), care se imbraca deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldateasca. ◊ A-si gasi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva pana a izbuti sa faca ceva. A festeli ~ua cuiva a strica reputatia cuiva. A-si intoarce ~ua dupa vant a-si schimba parerea, atitudinea dupa imprejurari. 2) inv. Haina lunga si larga, fara maneci, care se purta peste alta imbracaminte; mantie. 3) Invelis protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

COPCA², copci, s. f. 1. Gaura, spartura facuta in gheata unui rau, a unei balti etc. pentru pescuit sau pentru scos apa. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copca = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra intr-o mare incurcatura, a o pati. 2. Gaura facuta intr-o sira de paie, in care se tine uneori pleava. 3. Scobitura, groapa facuta in pamant, in piatra etc. 4. (Reg.) Saritura pe care o fac animalele cand fug repede. – Din bg. kopka.

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

SALTEA, saltele, s. f. Obiect facut dintr-un fel de sac de panza, de material plastic etc. in care se introduce (si se fixeaza prin cusaturi din loc in loc) un strat gros de lana, de iarba-de-mare, de paie, de vata sau care se umple cu aer si care se aseaza pe pat (pentru a forma un asternut moale) sau pe apa (pentru a pluti). ♦ Saltea de apa = mic rezervor de apa creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = constructie de protectie a albiei raurilor, alcatuita din placi de beton sau de beton armat. Saltea de piatra = strat de piatra uscata care are rolul de a colecta infiltratiile de apa din galeriile de tunel. Saltea de protectie = Invelis al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorarile care pot surveni in timpul curburii la montare. – Din ngr. siltes.

primez, primezuri si primeze, s.n. (reg.) 1. perete care desparte doua incaperi. 2. ingraditura, scandura, barna, par, drug care desparte un spatiu in doua sau care se pune in grajd intre vite, stanog. 3. (in forma: primiez) cartilaj care desparte cele doua fose nazale. 4. cercevea in forma de cruce care desparte fereastra in mai multe ochiuri. 5. perdea de padure care se afla intre doua poieni. 6. proptea de lemn cu care se blocheaza usa sau poarta. 7. intaritura facuta in malul unui rau, pentru a-l consolida. 8. proeminenta intr-un lemn cioplit.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

rau¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus