OPINIE s.f. Parere, idee, judecata. ♦ Opinie publica = parerea publicului, a maselor intr-o anumita chestiune; a face opinie separata = a se deosebi in pareri de cineva (sau de majoritate); a-si exprima o parere contrara parerii majoritatii. [Gen. -iei, var. opiniune s.f. / cf. fr. opinion, lat. opinio].

PARADOX s.n. 1. Contradictie logica-formala, aparuta in ciuda respectarii corectitudinii logice a rationamentului; parere contrara adevarului unanim recunoscut; (p. ext.) ciudatenie, nepotrivire. 2. Fapt despre care se poate demonstra atat ca este adevarat, cat si ca este fals. [Pl. -xuri, -xe. / cf. fr. paradoxe, lat., gr. paradoxon < gr. para – contra, doxa – parere].

PARADOX s. n. 1. enunt contradictoriu si in acelasi timp demonstrabil, parere contrara adevarului unanim acceptat; (p. ext.) ciudatenie. ◊ fapt despre care se poate demonstra atat ca este adevarat, cat si fals. 2. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul ca presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile si de forma lui. (< fr. paradoxe, gr. paradoxos)

PREZUMTIE, prezumtii, s. f. (Livr.) 1. parere intemeiata pe aparente, pe ipoteze, pe deductii; presupunere, supozitie. ♦ Recunoastere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, pana la proba contrara. 2. parere exagerat de buna despre sine; infumurare, aroganta. – Din fr. presomption, lat. praesumptio.

COJOC ~oace n. Haina taraneasca de iarna, lunga, facuta din piele de oaie cu mitele inauntru. ◊ A-si teme ~ocul a nu intreprinde nimic riscant; a manifesta prudenta. A-si intoarce ~ocul pe dos (sau pe partea cealalta) a) a exprima pareri contrare celor de mai inainte; b) a trata pe cineva cu asprime (nu cu bunavointa de altadata). A avea (sau a gasi) ac de ~ocul cuiva a dispune de mijloace sau a afla calea pentru a pune la punct pe cineva. /<sl. kozuhu

POZITIE ~i f. 1) Loc ocupat de un obiect sau de o persoana in raport cu alt obiect sau cu alta persoana. 2) Mod de asezare sau de situare in spatiu. ~ orizontala. 3) Situatie dictata de circumstante. ~ critica. 4) Situatie sociala; rang. ~ de director. 5) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; parere; judecata; opinie; cuvant. ◊ A se afla (sau a se gasi) pe ~i opuse a avea pareri contrare referitor la o problema. 6) mil. Loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare. ~ de lupta. ~ defensiva. [G.-D. pozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis

PREZUMTIE s.f. 1. parere intemeiata pe fapte aparente; presupunere; supozitie. 2. Recunoastere a unui fapt ca autentic pana la proba contrara. 3. parere prea buna despre sine; infumurare, aroganta. [Gen. -iei, var. prezumptie, prezumtiune s.f. / cf. lat. praesumptio, it. presuntione, fr. presomption].

cuta (cute), s. f. – 1. Pliu, indoitura. – 2. Zbircitura, incretitura, rid. – 3. Punga sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucata taiata. Origine incerta. Pare a fi vorba de lat. cutem „piele” (Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Puscariu 469; Lausberg 42; cf. parerea contrara la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestatura, incizie”. Cealalta explicatie, bazata pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingatoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu il cunoastem, si care ar putea proveni din rom., daca este cuvint atit de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a indoi, a face cute).

PREZUMTIE s. f. 1. parere intemeiata pe fapte aparente; presupunere; supozitie. 2. (jur.) recunoastere a unui fapt ca autentic pana la proba contrara. 3. parere prea buna despre sine; infumurare, aroganta, infatuare. (< fr. presomption, lat. praesumptio)

incala (-lez, -at), vb. – A se ingrasa, a face burta. – Var. ingala. Origine obscura. Pare sa fie un der. de la lat. callēre „a face bataturi, a se inaspri pielea”, daca se admite trecerea semantica de la „a se ingrosa pielea” la „a se ingrasa” in general, cf. Tiktin; DAR; iar pentru parerea contrara, cf. Philippide, II, 718. Celelalte explicatii sint insuficiente: din alb. gale „gras”, ngal „a se ingrasa” (Cihac, II, 718); de la cal (Philippide, Principii, 148; Scriban); de la calau „om gras”, der. de la cal (Iordan, ZRPh., LVI, 230 si BL, IX, 67). Var. se datoreaza unei confuzii cu ingala „a murdari”.

PARADOX, paradoxuri, s. n. 1. Enunt contradictoriu si, in acelasi timp, demonstrabil; parere (absurda) contrara adevarului unanim recunoscut; p. ext. ciudatenie; enormitate, absurditate. 2. (In sintagma) Paradox hidrostatic = faptul ca presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile si de forma vasului respectiv. [Pl. si: paradoxe] – Din fr. paradoxe.

contraR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotriva, opus, potrivnic, (inv.) impotrivit, opozit. (In partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui initial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se afla pe pozitii ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicator. (Pareri ~.) 5. prep. contra, impotriva. (~ parerii curente.)

IMPOTRIVA adv. 1) De parere opusa; contra; in contra; contrar. A vota ~. ◊ A fi (sau a sta, a se pune) ~ a se opune; a fi contra; a se impotrivi. A vorbi (sau a zice, a raspunde) ~ a contrazice. 2) rar Inaintea cuiva sau ceva; in fata. /in + potriva

FRICTIUNE ~i f. 1) Metoda de tratament prin actiunea factorului mecanic si termic asupra organismului; masaj. 2) mai ales la pl. fig. Ciocnire de interese sau de opinii contrare; divergenta de pareri. 3) fig. Actiune de frecare a corpurilor. [Art. frictiunea; G.-D. frictiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. friction, lat. frictio, ~onis

INcontra, incontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se impotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harta, a se ciocni in pareri (cu cineva). – In + contra.

sfirnar (-ri), s. m. – Comerciant. – Var. sfirnariu. Origine necunoscuta. Legatura cu lat. fenerarius (Giuglea, Dacor., VI, 1551; REW 3241; cf. in contra Rosetti, I, 161), nu pare probabila; explicatie pornind de la sfirla nu este clara. Ar putea avea o legatura cu sl. (bg.) svarati „a amagi”, caci se foloseste in general cu nuanta de „negustor fara scrupule”. – Der. sfirnarie, s. f. (comert, negot). Mai ales in Trans.

A SE DECLARA ma declar tranz. 1) A lua o atitudine; a-si expune o parere; a se pronunta (pentru sau contra ceva). 2) (despre procese, fenomene) A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se dezlantui; a izbucni; a se declansa; a irupe. /<fr. declarer, lat. declarare

alean (aleanuri), s. n. – Suferinta, necaz, suparare. Mag. ellen „contra” (DAR). Cihac propune sl. alinu „insidios”, care pare mai putin convingator. Limba actuala incepe sa confunde alean cu der. de la a alina „a consola”; cf. in farmacia mea a tot lecuitoare aleanuri am la chinurile-abia simtite (Arghezi). – Der. alensug, s. n. (dusmanie), din mag. ellenseg.

pazvan (-ni), s. m. – Garda, straja. – Var. pazavan. Tc. pazvand (der. din per. bazou bend „bratara”, propusa de Bogrea, Dacor., III, 734, pare gresita). – Der. Pazvante (var. Pazvanoglu), s. m. (pasa din Vidin rasculat contra sultanului turc in 1797; simbol de invechit si perimat), din tc. Pazvant-Oglu „fiu de ostas de garda”; pazvangiu, s. m. (soldat din trupele lui Pazvant-Oglu; tilhar, hot).

A SE INcontra ma ~ez intranz. pop. A se ciocni in pareri (unul cu altul); a nu fi de acord unul cu altul. [Sil. -con-tra] /in + contra

contraZICE vb. III. 1. tr. A sustine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi in dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminti. 3. refl. A fi in dezacord cu tine insuti. 4. refl. (Despre sustinatorii unor afirmatii etc.) A fi in contrazicere unii cu altii, a avea pareri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmatii, marturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazic. / < contra- + zice, dupa lat. contradicere].

ETERODOXIE s.f. (Bis.) Credinta contrara unei dogme. V. erezie. [Gen. -iei, var. heterodoxie s.f. / < fr. heterodoxie, cf. gr. heteros – altul, doxa – parere].

contra prep., adv. 1. prep. asupra, impotriva, (inv.) catre, despre, spre. (Porneste ~ dusmanilor.) 2. prep. impotriva, pentru. (Medicament ~ hepatitei.) 3. prep. contrar, impotriva. (~ parerii cuvenite.) 4. adv. impotriva, (inv. si reg.), potriva. (Voteaza ~.) 5. prep. pentru. (Iti dau cincizeci de lei ~ un timbru.)

PARIU ~ri n. Intelegere intre doua sau mai multe persoane, care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; prinsoare. /<fr. pari

contraZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A sustine contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi in opozitie, a fi incompatibil cu ceva; a dezminti ceva. 3. Refl. A spune ceva in opozitie cu cele afirmate anterior de tine insuti. 4. Refl. recipr. (Despre sustinatorii unor opinii, unor afirmatii etc.) A avea pareri deosebite, a nu fi de acord unii cu altii. ♦ (Despre afirmatii, depozitii etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – contra¹ + zice (dupa fr. contredire).

potirniche (potarnichi), s. f. – Pitpalac (Perdix cinerea). – Var. Mold. paturniche. Mr. piturnic’le, pitrunicl’e. Lat. *coturnicula, dim. al lui coturnix „prepelita” (Puscariu 1364; Candrea-Dens., 1434; Schuchardt, ZRPh., XL, 326). Fonetismul nu este normal. Rezultatul co- › po- a fost interpretat diferit; cu o pronuntare a lui *quoturnix (Densusianu, Hlr., 112; cf. contra Meyer-Lubke, Literaturblatt, XXII, 301); cu rezultatul unei contaminari cu *pernicula, de la pernix (Candrea-Dens., 1434), sau cu perdix › perdricula (Candrea, elements, 39; Candrea); ca influenta a sl. (Rohlfs, Differenzierung, 64). Mr. pare sa indice ca schimbarea este anterioara rom., cf. paralelismul colombus-palumbus.

contraTIMP (‹ contra¹ + timp) s. m. 1. (MUZ.) Deplasare, prin aparitia unei pauze, a accentului de un timp pe altul sau pe o fractiune de timp tare al masurii pe un timp slab. 2. Circuit in c. = circuit electric sau electronic avind un numar par de elemente grupate simetric, astfel incit tensiunile electrice aplicate celor doua jumatati sa fie egale si in opozitie; se utilizeaza la amplificatoare, redresoare etc. in c. sau in push-pull. 3. in contratimp = (la moment) nepotrivit; inoportun.

PARIU, pariuri, s. n. 1. Conventie prin care fiecare dintre persoanele care sustin lucruri contrare intr-o disputa se obliga sa ofere o compensatie materiala celui care se va dovedi ca are dreptate; ramasag, prinsoare. 2. Joc de noroc, in special la cursele de cai, constand dintr-o miza care da dreptul participantului castigator la o cota din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut. – Din fr. pari.

cind adv. (lat. quando, it. pg. cuando, pv. quan, quant, fr. cat. quand, sp. cuando). In care timp: cind vii? In timpu in care: cind ploua, se curata aeru. Conj. Daca, o daca [!] (cu subjunctivu): cind sa am bani, as pleca; eh, cind sa fiu eu acolo! Daca, o daca (cu optativu): cind as sti, as spune; eh, cind ai sti ce bine-mi pare! Cind si cind, din cind in cind (vechi cind de cind), din timp in timp, cite-odata, une-ori. Cind... cind, aci... aci, acu... acu: cind unu, cind altu. Cind cu, in timpu cind: cind cu razboiu. Cind sa, cind era aproape sa: cind sa plec, iacata si el! De cind, din timpu in care, din acea epoca. Pina cind, pina in ce timp. Pe cind, 1) cind: a venit pe cind ploua, 2) cind din contra: unu e alb, pe cind cel-lalt e negru. Cind colo, dar din contra: Credeam ca-i alb. Cind colo, e negru! In amenintari eliptice: cind ti-oi trage una! (subint. ai sa vezi pe d***u, ai s´o patesti!).