cealmuc s.m. sg. (reg., inv.) pamant galben (pentru lipit), chipici, ceamur, lut, imala, muruiala.

naglag s.n. (reg.) pamant galben.

scroboti, scrobotesc, vb. IV (reg.) 1. a amesteca. 2. a framanta pamant galben, pentru a-l face bun de lipit.

naglajos adj. m. (reg.; despre pamant) galben, argilos.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

LUNTRICICA, luntricele, s. f. 1. Luntrisoara. 2. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse in spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icica.

MONAZIT, monazite, s. n. Fosfat natural al unor pamanturi rare, de culoare galben-bruna, rosie sau cafenie. – Din fr. monazite.

paducher, paducheri, s.m. (reg.) 1. mica planta taratoare cu flori galbene sau rosii; vartejul-pamantului. 2. planta erbacee taratoare cu flori galbene si fructe tepoase; coltul-babei.

COPAL s. n. rasina naturala transparenta, de culoare galbena, din descompunerea in pamant a arborilor rasinosi fosili sau din diverse plante tropicale, folosit la prepararea lacurilor. (< fr., sp. copal)

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

RUMENEALA, (2, 3) rumenele, s. f. 1. Culoare rumena, roseata. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori de culoare galbena (Potentilla procumbens). – Rumeni + suf. -eala.

COPAL s.n. Rasina naturala transparenta, de culoare galbena, care provine din descompunerea in pamant a arborilor rasinosi fosili sau din diverse plante tropicale, folosindu-se in special la prepararea lacurilor. [< fr. copal, cf. peruv. copalle].

pamantEL ~e n. (diminutiv de la pamant) 1) Portiune mica de pamant. 2) rar Varietate de argila de culoare galbena sau rosie folosita in pictura; lutisor. /pamant + suf. ~el

INCHEGATICA, inchegatele, s. f. Planta erbacee cu florile galbene si cu tulpina rosiatica, paroasa, rasfirata pe pamant (Potentilla rubens). – Inchegat + suf. -ica.

LUMANARICA, lumanarele, s. f. 1. Diminutiv ai lui lumanare (1). 2. Planta erbacee medicinala, cu frunze mari alterne, cele bazale in forma de rozeta, si cu flori galbene dispuse intr-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumanarica-pamantului = planta erbacee cu tulpina inalta si cu frunze mari si flori albastre sau albe-galbui (Gentiana asclepiadea). – Lumanare + suf. -ica.

IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

HOLMIU s. n. Element chimic din grupul pamanturilor rare, care formeaza o serie de saruri de culoare galbena. – Din fr., holmium, germ. Holmium.

TRIFOIAS, trifoiasi, s. m. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunzele despicate in trei lobi si cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -as.

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

INGRASATOR, -OARE, ingrasatori, -oare, adj., s. f. (Reg.) 1. Adj. Care ingrasa. 2. S. f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe, grupate in forma de carlig (Sagina procumbens). – Ingrasa + suf. -ator.

SCORTOS, -OASA, scortosi, -oase, adj. 1. Care nu se indoaie, care ramane drept, lipsit de suplete, teapan, tare, rigid; a carui suprafata prezinta asperitati, care este aspru la pipait ca o scoarta (1). ♦ Fig. (Despre oameni si manifestarile lor). Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pamant etc.) Cu o crusta groasa si aspra, cu scoarta. ◊ Pepene scortos = pepene galben cu miezul tare. Mere scortoase = varietate de mere mari, cu coaja groasa, de culoare galbena-ruginie. ♦ (Despre piele) Ingrosat, aspru, uscat, batatorit, crapat; (despre fata, maini etc.) cu pielea ingrosata, aspra, batatorita, crapata. – Scoarta + suf. -os.

ALUNA, alune, s. f. Fructul alunului, de forma sferica sau ovoidala, cu un mic cioc, avand la baza un invelis verde in forma de degetar. ◊ Aluna de pamant (sau americana) = planta anuala din familia leguminoaselor, originara din America de Sud, cu flori galbene, cultivata pentru semintele sale comestibile si uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formeaza in pamant (de unde vine si numele) si contine substante grase si substante proteice; arahida (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]).

IEDERA, iedere, s. f. Specie de arbust tarator sau agatator, cu frunze verzi stralucitoare si cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca planta decorativa (Hedera helix). ◊ Iedera alba = arbust cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunze pieloase si cu flori albe-galbui, aglomerate in capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera.

AUR n. 1) Metal nobil, galben, stralucitor, maleabil si ductil, din care se fac obiecte de podoaba. Inel de ~. ◊ ~ negru carbune de pamant. Epoca de ~ perioada de inflorire. 2) fig. Lucru de mare pret (bani, avere, bogatie). ◊ A inota in ~ a fi foarte bogat. A cantari cu ~ a plati foarte scump pentru un lucru. [Sil. a-ur] /<lat. aurum

OZOCHERITA f. Ceara minerala galbena, bruna sau verzuie, avand diferite intrebuintari (in industria lacurilor, in parfumerie, in medicina etc.); ceara de pamant. /<fr. ozokerite

OZOCHERITA, ozocherite, s. f. Ceara minerala alcatuita din hidrocarburi parafinice, de culoare galbena, galbena-bruna, verzuie sau negricioasa, cu miros aromatic si usor fuzibila, folosita la fabricarea lumanarilor, a cerurilor etc.; ceara de pamant. – Din fr. ozokerite.

SALCIE salcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subtiri si mladioase, cu scoarta moale, cu frunze inguste si alungite, cu flori galbene-verzui, grupate in amenti (matisori) si cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ◊ ~-pletoasa sau ~-plangatoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pamant, cultivata ca planta decorativa. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis

DISTEN (‹ fr. {i}; {s} gr. sthenos „forta”) s. n. Silicat natural de aluminiu, de culoare albastra, verde sau galbena, transparent pana la translucid, cu luciu sticlos sau sidefos. Se formeaza in sisturi cristaline rezultate din metamorfozarea rocilor bogate in alumina, la mari adancimi in scoarta pamantului. Utilizat ca piatra semipretioasa, in ind. ceramicii, la fabricarea unor produse refractare de calitate superioara. Sin. cianit.

LUT, (rar) luturi, s. n. 1. Roca sedimentara, galbena sau cafenie, folosita in olarie, in constructii si in sculptura; argila. ◊ Lut verde = argila de culoare verde, folosita pentru tras braie la casele taranesti. ◊ Expr. A fi ca lutul in mana olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lasa influentat. 2. pamant. ♦ Fig. Cadavru. – Lat. lutum.

CEARA f. 1) Substanta amorfa, de culoare galbuie, produsa de albine, care se obtine prin topirea fagurilor. ◊ galben ca ~a foarte palid. 2) Substanta solida de diferite origini (animala, vegetala, minerala sau sintetica) folosita in industria farmaceutica, electronica, cosmetica etc. Lumanare de ~. ◊ ~ de parchet amestec de ceara sintetica si parafina, folosit la lustruirea parchetului. ~ rosie amestec de colofoniu cu ulei de terebentina, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pamant ceara minerala; ozocherita. 3) Substanta ceroasa, care se formeaza in canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera