FIERE s. 1. v. bila. 2. v. vezicula biliara. 3. (BOT.) fierea-pamantului (Centaurium umbellatum sau Erithraea minus) = potroaca, tintaura, (reg.) cintoaie, frigor, frigurica, ghintura, ghinturea, potrocea, potrocuta, scaunel, scanteiuta, taula, buruiana-de-friguri, cocosei-de-gradina (pl.), crucea-pamantului, floare-de-friguri, fumarica-basicoasa, iarba-de-curca, iarba-de-friguri, safindei-de-camp (pl.).

JARDINIERA, jardiniere, s. f. Etajera de lemn, suport de metal etc. pe care se tin ghivece cu plante ornamentale; cutie in care se pune pamant pentru flori, asezata sub ferestre sau pe balcoane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. jardiniere.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioara, lunguiata si cornoasa, a gurii pasarilor; cioc, clont. ♦ Fig. (Peior.) Gura (la om). 2. P. a**l. Capatul ascutit sau lunguiet, in forma de cioc, al unui obiect; varf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori rosii sau albe si cu fructul ascutit ca un cioc de barza (Erodium cicutarium). – Et. nec.

COLTUN, coltuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: coltunii-popii = planta erbacee mica, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt si cu fructul o capsula ascutita (Viola silvestris). [Var.: (1) caltun s. m.] – Din ngr. kaltsuni (< it.).

BOGAT ~ta (~ti, ~te) 1) si substantival (mai ales despre persoane) Care poseda mijloace materiale multe si mari; cu avere mare; avut. Tara ~ta. 2) Care are aparenta de lucru scump; de mare valoare; somptuos; fastuos; luxos. Un covor ~. 3) (despre bunuri) Care este in cantitate mare; abundent; imbelsugat. Un aliment ~ in vitamine. 4) Care contine elemente importante din abundenta. O limba ~ta. pamant ~. 5) (despre flori) Care are petale multe si dese; batut. /<sl. bogatu

STUDENITA ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe si cu fruct capsula. 2) Mica planta cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori verzui, fara petale. /<bulg., sb. studenica

GEOCARPIE s.f. (Bot.) Fenomen prezent la unele plante, care isi infunda, dupa fecundatie, floarea in pamant, unde se dezvolta fructele. [Pron. ge-o-, gen. -iei. / cf. fr. geocarpie < gr. ge – pamant, karpos – fruct].

fiong, fionguri, s.n. (inv. si reg.) 1. funda (facuta din panglici si ciucuri) purtata de femei ca podoaba pe cap. 2. planta erbacee cu tulpini intinse pe pamant, cu flori albastre, rosii sau albe si cu frunze lucioase; saschia.

JARDINIERA s.f. Suport asezat sub ferestre sau la balcoane, in care se pun ghivece sau pamant pentru flori. [Pron. -ni-e-. / < fr. jardiniere].

GEOCARPIE s. f. fenomen la unele plante, care, dupa fecundatie, isi infunda floarea in pamant, unde se dezvolta fructele. (< fr. geocarpie)

JARDINIER, -A I. adj. referitor la gradini. II. s. f. suport sub ferestre sau la balcoane, in care se pun ghivece ori pamant pentru flori. (< fr. jardinier)

INGRASATOR, -OARE, ingrasatori, -oare, adj., s. f. (Reg.) 1. Adj. Care ingrasa. 2. S. f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe, grupate in forma de carlig (Sagina procumbens). – Ingrasa + suf. -ator.

LUNTRICICA, luntricele, s. f. 1. Luntrisoara. 2. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse in spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icica.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

TAVALI, tavalesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte si pe alta pe pamant, in iarba etc. ◊ Expr. (Refl.) A se tavali de ras = a rade cu mare pofta; a se prapadi de ras. 2. Tranz. A bate pe cineva trantindu-l si tarandu-l pe jos. 3. Tranz. si refl. A (se) murdari, a (se) manji. 4. Tranz. A culca la pamant iarba, cerealele, florile etc. – Cf. sl. valiti.

RUMENEALA, (2, 3) rumenele, s. f. 1. Culoare rumena, roseata. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori de culoare galbena (Potentilla procumbens). – Rumeni + suf. -eala.

A STROPI ~esc 1. tranz. 1) A uda moderat (dispersat si uniform). ~ florile. Ploaia ~it pamantul. ◊ ~ (ceva) cu sudoare a munci din greu; a se trudi. 2) (o haina, ghetele sau un alt obiect) A murdari cu stropi (de noroi, de cerneala, de grasime etc.). 2. intranz. A dispersa apa sau alt lichid uniform si in cantitati mici. ~ pe jos. /Orig. nec.

plescavita, plescavite, s.f. 1. (pop.) nume dat mai multor boli de piele caracterizate prin eruptii, eczeme, bube, puroi, rani; spuzeala. 2. (reg.; cu sens colectiv, in forma „plercanita”) particele lemnoase ramase in fuiorul de canepa. 3. (reg.) planta erbacee cu frunze ovale, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe. 4. (reg.; in forma „plescaita”) mica planta cu flori mari albe si cu fructul o capsula; soparlita alba. 5. (reg.) planta erbacee cu frunze opuse si ascutite, cu flori albe-verzui si cu fructe ca niste bobite negre; gusa-porumbelului. 6. (reg.; in forma „plescaita”) codobatura (mica pasare migratoare, care traieste pe marginea apelor, cu coada lunga, mereu miscatoare).

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

MAMA s. 1. (pop.) maica, (reg.) mamaca, mamaie, muica, (prin Transilv.) baba, (Mold.) neneaca, (inv.) musa, (fam.) batrana (art.), mima. (Dansa e ~ copilului.) 2. mama-mare v. bunica. 3. (MITOL. POP.) Mama-Padurii = (reg.) padureana (art.), padureanca (art.), paduroaica (art.), fata-padurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogasilor, surata-din-padure, vidma-padurii, valva-padurii. (~ este un personaj din mitologia populara.) 4. v. matca. 5. (BOT.) Mama-Padurii (Lathraea squamaria) = (reg.) serparita, buricul-pamantului, cucuruz-de-padure, floarea-sarpelui, iarba-sarpelui, murea-padurilor.

JARDINIERA ~e f. 1) Suport de lemn sau de metal asezat la ferestre pentru a pune ghivece cu flori. 2) Cutie speciala, in forma de uluc, in care se pune pamant pentru a sadi flori la ferestre sau la balcoane. [Sil. -ni-e-] /<fr. jardiniere

A TAVALI ~esc tranz. 1) A face sa se tavaleasca. 2) (haine) A umple de murdarie; a murdari; a manji; a pata. 3) A bate, trantind si tarand pe jos. 4) (iarba, florile) A apleca la pamant luand o pozitie aproape orizontala; a culca; a poligni; a pologi. 5) fig. pop. (persoane) A face sa-si piarda autoritatea; a compromite; a discredita. /cf. sl. povaliti

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

BOGAT, -A, bogati, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are avere mare, care a adunat bogatii. ♦ (Despre colectivitati organizate) Care dispune din abundenta de bunuri materiale. 2. Care se afla in cantitate mare, imbelsugat, numeros; care cuprinde sau contine ceva in cantitate mare, din belsug. Par bogat. ♦ (Despre flori) Involt. ♦ Manos, roditor. pamant bogat. 3. (Despre lucruri) De mare pret; scump, luxos. – Slav (v. sl. bogatu).

GHIVECI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s. n. 1. Vas de pamant ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (in casa a) florilor. ◊ Ghiveci nutritiv = amestec de pamant, nisip, mranita, ingrasaminte chimice etc., in care se planteaza rasadurile de legume. 2. Mancare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) Creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. guvec.

TAVALITURA, tavalituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pamant (unde s-a tavalit un om sau un animal). – Tavali + suf. -tura.

STUDENITA, studenite, s. f. 1. Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze paroase, cu flori albe, cu fructul o capsula (Arenaria serpylligfolia). 2. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunze liniare si flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., scr. studenica.

paducher, paducheri, s.m. (reg.) 1. mica planta taratoare cu flori galbene sau rosii; vartejul-pamantului. 2. planta erbacee taratoare cu flori galbene si fructe tepoase; coltul-babei.

IEDERA, iedere, s. f. Specie de arbust tarator sau agatator, cu frunze verzi stralucitoare si cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca planta decorativa (Hedera helix). ◊ Iedera alba = arbust cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunze pieloase si cu flori albe-galbui, aglomerate in capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera.

TROSCOT s. m. Planta erbacee cu tulpina ramificata, intinsa pe pamant, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine rosii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotu.

SCARTAITOR, -OARE, scartaitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scartaie, care produce un scartait¹; care se aude strident, care produce o senzatie auditiva neplacuta; scartait². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevazut cu aripioare care, miscate de vant sau cu mana, produc un zgomot strident si alunga pasarile din semanaturi. 3. S. f. Haraitoare. 4. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunzele intepatoare si cu flori verzui; troscotel (Polycnemum arvense). [Pr.: -ta-i-. – Var.: scartiitor, -oare adj.] – Scartai + suf. -tor.

floare-DE-FRIGURI s. v. fierea-pamantului, potroaca, tintaura.

IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

INDOL s.m. Compus obtinut prin distilarea indigoului si a gudroanelor carbunilor de pamant, care, adaugat unor esente de flori, le accentueaza parfumul. [< fr. indole].

GLASTRA, glastre, s. f. Ghiveci (1) (cu pamant) in care cresc plante ornamentale (cu flori); vas special (cu apa) in care se pastreaza flori ale plantelor decorative, vaza. – Din ngr. ghlastra.

FRIGURICA, frigurele, s. f. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu tulpina foarte ramificata, cu frunze ovale si cu flori rosii sau albe (Erythraca pulchella). 2. Fierea-pamantului. – Frig + suf. -ica.

PATULIT, -A, patuliti, -te, adj. (Pop.; despre iarba, flori etc.) Calcat in picioare; culcat la pamant. – V. patuli.

patulit, patulita, patuliti, patulite, adj. (pop.) 1. (despre iarba, flori, semanaturi) calcat in picioare, culcat la pamant. 2. (despre porumb) strans in patul. 3. (reg.; fig.; despre umeri) lasat in jos, cazut.

SASCHIU, saschii, s. m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealalta cu flori albastre, rosii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szaszfu.

INCHEGATICA, inchegatele, s. f. Planta erbacee cu florile galbene si cu tulpina rosiatica, paroasa, rasfirata pe pamant (Potentilla rubens). – Inchegat + suf. -ica.

TRIFOIAS, trifoiasi, s. m. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunzele despicate in trei lobi si cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -as.

RAZOR ~oare n. pop. 1) Fasie ingusta de pamant nelucrat, care desparte localitati sau terenuri de pamant; hotar; hat. 2) Fasie ingusta de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; strat; vatra. 3) pop. Loc de pe un teren arat, unde se alatura ultimele doua brazde trase in sens opus. /<bulg. razor

STRAT ~uri n. 1) Material intins aproximativ uniform pe o suprafata sau intre doua suprafete; patura. ~ de nisip. 2) geol. Depunere de roci sedimentare cu o grosime si o structura aproximativ omogena. 3) Fasie de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; vatra; razor. 4) fig. Patura, categorie sociala. 5) Partea de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte. ◊ ~ al pustii partea de lemn a pustii pe care se fixeaza teava si mecanismul acesteia. /<fr. stratum, fr. strate

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

ROND¹ s.n. 1. Portiune de pamant (intr-o gradina) de obicei circulara, semanata cu flori. 2. Piata circulara de la care pornesc mai multe bulevarde sau alei. [< fr. rond].

SASCHIU (‹ magh.) s. m. Denumirea a doua plante din genul Vinca, familia apocinaceelor, cu tulpina intinsa pe pamant din care se inalta mici tulpini florifere cu flori albastre-violet, roze, rar albe. Vinca herbacea are tulpina ierbacee, de 10-40 cm si frunze subtiri, cazatoare; creste in regiuni de campie si dealuri joase, in locuri insorite. Vinca minor are tulpina mai lunga (60-100 cm), la baza lignificata si frunze pieloase, persistente. Creste in locuri umbrite, frecvent cultivata pe sub arbori sau pe langa ziduri, in gradini si cimitire. Are multiple utilizari ca planta medicinala, continand un numar mare de aminoacizi si elemente minerale. Intra in componenta unor medicamente pentru combaterea hipertensiunii, diminuarea ritmului c*****c, oxigenarea creierului etc.

LUMANARICA, lumanarele, s. f. 1. Diminutiv ai lui lumanare (1). 2. Planta erbacee medicinala, cu frunze mari alterne, cele bazale in forma de rozeta, si cu flori galbene dispuse intr-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumanarica-pamantului = planta erbacee cu tulpina inalta si cu frunze mari si flori albastre sau albe-galbui (Gentiana asclepiadea). – Lumanare + suf. -ica.

GLOMERULA s. f. 1. organ format dintr-un vas de sange sau tesut limfoid cu aspect de ghem. 2. element al rinichiului. 3. bulgar mic de pamant de diferite forme si marimi. 4. inflorescenta globulara constituita din flori inserate pe un peduncul foarte mic. ◊ fruct compus provenind dintr-o astfel de inflorescenta. (< fr. glomerule)

VUIETOARE, vuietori, s. f. Arbust de munte, totdeauna verde, cu tulpina intinsa pe pamant, cu frunze avand o dunga alba pe fata inferioara, cu flori mici trandafirii si cu fructe comestibile in forma de bobite negre (Empetrum nigrum). [Pr.: vu-ie-] – Vuiet + suf. -oare.

PARTER ~e n. 1) Parte a unei cladiri cu mai multe etaje, situata la nivelul solului. 2) Parte a unei sali de spectacole, situata la nivelul solului si cuprinsa intre scena si fundul salii. 3) Totalitate de spectatori aflati in aceasta parte a salii. 4) Suprafata de pamant intr-un parc sau intr-o gradina publica plantata cu flori sau cu iarba. /<fr. parterre

CUPA¹ s.f. 1. Vas de baut, de obicei mai mult larg decat inalt. ♦ Continutul unui astfel de vas. ♦ (Rar) Caliciu. 2. Vas de metal (pretios) care se acorda castigatorului unei intreceri sportive ca premiu; (p. ext.) intrecere sportiva care se desfasoara pentru un astfel de premiu. 3. Piesa de metal in forma de vas, care, fiind fixata pe un elevator, serveste la ridicarea cerealelor, a pamantului etc. 4. Planta cu tulpina foarte scurta, care face o singura floare albastra-azurie. [< lat. cuppa, cf. fr. coupe].

potroaca¹ s.f. (reg.) 1. planta erbacee medicinala, cu flori rosii sau albe, cu fructul o capsula; tintaura, frigurica, fierea-pamantului etc. 2. albastrita (planta). 3. ghintura (planta). 4. veninarita (planta). 5. ghizdei (planta).

VEGETALIN s. n. 1. pamant decolorant, preparat prin activarea bentonitei, pentru decolorarea uleiurilor. 2. ulei de floarea-soarelui solidificat. (< fr. vegetaline)

TINTAURA ~e f. Planta erbacee medicinala, cu tulpina e****a, cu frunze alungite si cu flori divers colorate, dispuse in buchete terminale, avand fructul o capsula; fierea-pamantului. [G.-D. tintaurei; Sil. -ta-u-] /<lat. centaurea

VEGETALIN s.n. 1. (Tehn.) pamant decolorant, preparat prin activarea bentonitei, folosit pentru decolorarea uleiurilor. 2. Ulei de floarea-soarelui solidificat. [< fr. vegetalin].

GLOMERULA s.f. 1. (Anat.) Organ format dintr-un vas de sange sau dintr-un tesut limfoid cu aspect de ghem. 2. Element al rinichiului. 3. Bulgar mic de pamant de diferite forme si marimi. 4. (Bot.) Tip de inflorescenta globulara constituita din flori inserate pe un peduncul foarte mic. ♦ Fruct compus provenind dintr-o astfel de inflorescenta. [Var. glomerul s.n. / < fr. glomerule].

ALUNA, alune, s. f. Fructul alunului, de forma sferica sau ovoidala, cu un mic cioc, avand la baza un invelis verde in forma de degetar. ◊ Aluna de pamant (sau americana) = planta anuala din familia leguminoaselor, originara din America de Sud, cu flori galbene, cultivata pentru semintele sale comestibile si uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formeaza in pamant (de unde vine si numele) si contine substante grase si substante proteice; arahida (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]).

A SE DESCHIDE ma deschid intranz. 1) (despre rani) A se desprinde, incepand sa supureze. 2) (despre pamant sau formatii ale lui) A crapa, capatand fisuri adanci; a se despica. 3) (despre flori, boboci) A-si rasfira petalele; a se desface; a se desfoia. 4) (despre culori) A deveni mai putin intens. 5) (despre privelisti, peisaje) A se intinde in fata ochilor; a se desfasura. 6) (despre cer) A deveni senin; a se insenina. 7) (despre oameni) A capata o infatisare luminoasa. 8) si fig. (despre drumuri, perspective etc.) A-si face aparitia. /<lat. discludere

BRUMA¹ s. f. 1. Cristale de gheata care se formeaza noaptea pe plante, pe pamant sau pe suprafata corpurilor libere, in urma scaderii temperaturii sub zero grade. ◊ Compus: (reg.) floarea-brumei = brandusa. 2. (Pop.) Chiciura, promoroaca. 3. Strat fin alburiu care acopera unele fructe (sau plante). 4. Fig. Cantitate mica de... ◊ Expr. Ce bruma... sau bruma ce..., ce bruma de... = nimica toata, putin. – Lat. bruma.

RAZOR¹, razoare, s. n. 1. Fasie ingusta de pamant nelucrat, servind drept hotar si poteca intre doua ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume in gradini; brazda. 4. Cararuie (intr-o gradina). – Din bg. razor.

jintera, jintere, s.f. (reg.) planta ierboasa cu flori albastre gramadite in varful tulpinii (are gust amar si se foloseste contra frigurilor); ghintura, jintura, urechelnita, fierea-pamantului, opincea, serpanta.

INVOLUCRU, involucre, s. n. (Bot.) 1. Totalitatea frunzisoarelor care se gasesc la baza unor flori sau a unor inflorescente. 2. Lama care inveleste palaria tanara a unor ciuperci, inainte ca aceasta sa iasa din pamant. – Din fr. involucre, lat. involucrum.

ROUA f. 1) Picaturi mici de apa care se formeaza prin condensarea vaporilor din atmosfera si care se depun pe suprafata pamantului in noptile sau in diminetile racoroase de vara. ◊ Pe ~ de dimineata; in zorii zilei. 2): Roua-cerului planta erbacee, insectivora, cu flori mici albe, cu frunze acoperite cu peri, care secreta o substanta cu ajutorul careia sunt digerate insectele. [G.-D. rouai] /<lat. ros, roris

BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie de pamant rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug. ◊ Loc. adj. (Despre vite de jug) Din (sau de) brazda = din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreapta, a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant desprinsa cu iarba cu tot; glie. 3. Rand de iarba (sau de grau etc.) cosita; polog. 4. Strat (de legume sau de flori); razor. 5. Urma, dara, partie; crestatura. ♦ Fig. Zbarcitura, cuta a fetei. – Slav (v. sl. brazda).

CUIB ~uri n. 1) Culcus pe care si-l fac pasarile pentru a depune oua si a scoate pui. 2) fig. Casa, incapere in care traieste cineva; locuinta. ◊ A-si face ~ a-si face casa; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se unelteste ceva. ~ de talhari. 4) Groapa mica in pamant in care se seamana legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Musuroi care se face cu sapa la radacina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fer-menti care produc acrirea laptelui, otetului, a borsului. 7) Parte dintr-un minereu in care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitraliera (de arma automata, de foc) loc adapostit si amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer ingramadire de animale si plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium

SALCIE salcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subtiri si mladioase, cu scoarta moale, cu frunze inguste si alungite, cu flori galbene-verzui, grupate in amenti (matisori) si cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ◊ ~-pletoasa sau ~-plangatoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pamant, cultivata ca planta decorativa. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis

priboi¹, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. bat de batut icrele de peste. 3. planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii si albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia dupa care se executa acest dans. 5. (reg.) unealta cu care se fac gauri in pamant pentru semanatul porumbului sau pentru introducerea stalpilor gardului. 6. pana pentru despicat lemnele. 7. piron gros si scurt batut in bustean, pentru a fi carat. 8. ciur din sarma pentru curatatul de pielita al icrelor de morun. 9. (reg.) solutie de pilitura de sulfat de cupru dizolvata in apa, folosita pentru vindecarea fracturilor. 10. (inv. si reg.) coasta foarte inclinata; deal noroios. 11. (reg.) stanca abrupta pe malul unei ape curgatoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgatoare izbit de valuri; priboina.

COLT² ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice ramasa in mijlocul abdomenului dupa caderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pamantului = centrul pamantului. A se crede (sau a se socoti) buricul pamantului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toti. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primeste hrana din corpul mamei. 2. (In sintagma) Buricul degetului = varful degetului. 3. Compus: buricul-apei = planta erbacee cu flori mici, albe sau rosietice, dispuse in umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

BURIC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formeaza in mijlocul abdomenului, dupa taierea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pamantului = centrul pamantului. A se crede (sau a se socoti) buricul pamantului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toti. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primeste hrana din corpul mamei. 2. (In expr.) Buricul degetului = varful degetului. 3. Compus: buricul-apei = planta erbacee cu flori mici, albe sau rosietice, dispuse in umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus).

BRANCA¹ s. f. 1. Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin lipsa poftei de mancare si aparitia unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Planta erbacee fara frunze, cu flori verzui sau alburii grupate in forma de spic, folosita in medicina veterinara (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: branca-porcului = a) planta erbacee cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinstet; branca-ursului = a) crucea-pamantului; b) bradisor (2). 4. Ciuperca cu palaria intinsa si rasfranta, prevazuta cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

BRANCA¹ s. f. 1. Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin lipsa poftei de mancare si aparitia unor pete violacee. 2. Erizipel. 3. Planta erbacee fara frunze, cu flori verzui sau alburii grupate in forma de spic, folosita in medicina veterinara (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: branca-porcului = a) planta erbacee cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinstet; branca-ursului = a) crucea-pamantului; b) pedicuta. 4. Ciuperca cu palaria intinsa si rasfranta prevazuta cu peri aspri (Stereum hirsutum).

GLOMERULA, glomerule, s. f. 1. Agregat de pamant de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formatie anatomica cu aspect de ghem, alcatuita din tuburi glandulare, vase de sange, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin cresterea laolalta a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescenta in care florile par a fi prinse la acelasi nivel de o axa. [Var.: glomerul s. n.] – Din fr. glomerule.

BRAZDA, brazde, s. f. 1. Fasie ingusta de pamant, taiata si rasturnata cu plugul; urma ramasa in pamant dupa plug; brazdatura. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazda = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a indrepta pe cineva; a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se indrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamant inierbata, de forma paralelipipedica, desprinsa de pe terenurile acoperite cu iarba, care serveste la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de irigatie, prin care apa este adusa la radacina plantelor. 3. Rand de iarba, de grau etc. cosit; polog¹. 4. Strat de legume sau de flori; razor¹. 5. Urma, dara, partie. ♦ Crestatura. 6. Fig. Zbarcitura, cuta a fetei; rid. – Din sl. brazda.

PAPUC ~ci m. 1) mai ales la pl. pop. Obiect de incaltaminte cu inaltimea pana deasupra gleznei; gheata. ◊ A roade ~cii degeaba pe drumuri a umbla fara rost. A tine (sau a pune) (pe cineva) sub ~ (sau calcai) a tine sau a pune pe cineva sub ascultare; a limita pe cineva in actiuni. A fi sub ~cul (sau calcaiul) cuiva a fi sub ascultarea cuiva; a fi limitat in actiuni de cineva. ~cul-doamnei planta erbacee perena, cu frunze eliptice, cu flori mari divers colorate. 2) mai ales la pl. Obiect de incaltaminte usoara, de casa (fara calcai); pantof de casa. 3) tehn. Piesa de lemn pusa sub capatul de jos al unui stalp pentru a-i mari suprafata de sprijin. 4) Invelis metalic fixat de capatul ascutit al unui pilon pentru a-l proteja si pentru a-i inlesni patrunderea in pamant; sabot. 5) Piesa de metal care uneste un conductor cu o instalatie electrica, asigurand realizarea unui contact demontabil. /<turc. papuc, ung. papucs

POAMA, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poama acra = persoana uracioasa, cicalitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos si mezocarpul carnos, provenit din dezvoltarea si modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe taiate felii, uscate la soare sau in cuptoare (speciale) pentru a fi pastrate pentru iarna. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafida. ♦ Vita de vie. ♦ (La pl.) Coacaz. 4. Fig. Persoana lipsita de seriozitate si de caracter; om de nimic, ticalos, derbedeu. ♦ Femeie imorala, usuratica, stricata. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-canelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momitei = vuietoare; poamele-matei = arariel; poame-de-pamant = cartof. – Lat. poma.

GRADINA, gradini, s. f. 1. Suprafata de teren arabil, de obicei ingradita, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi, in vederea obtinerii unor produse; gradinarie. ◊ Expr. O gradina de om = om placut, simpatic. 2. Suprafata de teren plantata (si amenajata cu alei, banci etc.) care serveste ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Gradina botanica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt cultivate (in scopul prezentarii si studierii) colectii de plante vii. Gradina zoologica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pamantului. ♦ Gradina de vara = restaurant amenajat in timpul verii in aer liber. 3. (In sintagmele) Gradina de copii = gradinita (de copii). Gradina sezoniera = gradina de copii care functioneaza in mediul rural in timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

ROUA s. f. Picaturi de apa care acopera dimineata suprafata pamantului, obiectele de pe sol, vegetatia etc., formate prin condensarea vaporilor de apa din atmosfera in momentul in care temperatura scade pana la punctul la care vaporii ajung la saturatie. ◊ (Fiz.) Temperatura de roua = temperatura la care trebuie racit, sub presiune constanta, un amestec de vapori si gaze cu continut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturatiei cu vapori, sa apara primele picaturi de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe roua (nescuturata) = dis-de-dimineata. ♦ Compus: roua-cerului = mica planta erbacee insectivora, cu flori mici, albe si cu frunze lunguete dispuse in rozeta bazala, acoperite de peri care secreta o substanta vascoasa (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-ua] – Lat. ros, roris.

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.