OFERTORIU s. n. parte a liturghiei catolice in care preotul ofera lui dumnezeu painea si vinul pentru consacratie. ◊ cant religios, din a doua parte a misei, care insoteste aceasta oblatie. (< lat. offertorium, it. offertorio)

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.