DESÍȘ, desișuri, s. n. 1. Grup de arbuști, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. pădure tânără foarte deasă. 2. Fig. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). – Des² + suf. -iș.

MLÁDĂ, mlăzi, s. f. 1. Mlădiță (1). 2. (Colectiv) Vegetație arborescentă; lăstăriș; desiș; pădure tânără și deasă. – Din sl. mladŭ bg. mlada.

pahuíște s.f. (reg.) pădure tânără cu copaci drepți și înalți; desiș, mladă.

păhúi¹, păhúi, s.m. (reg.) 1. pădure tânără, desiș, mladă. 2. copăcel, arbust, puiet; copac, fag. 3. om înalt și bine făcut. 4. molid. 5. cânepă de toamnă; hăldan. 6. loc unde se adăpostesc găinile noaptea.

pălánt, pălánturi, s.n. (reg.) 1. răsad. 2. pădure tânără, semănată de curând. 3. vie tânără. 4. gard, împrejmuire.

săditúră, săditúri, s.f. (înv.) 1. plantație; pădure tânără, sădită de curând. 2. material săditor; puieți.

sturichíș, sturichíșuri, s.n. (reg.) pădure tânără și deasă, alcătuită, din mai multe specii de arbori; tufiș, tufăriș.

târșéte s.n. (reg.) pădure tânără și deasă.

vlăstăríș s.n. (pop.) pădure tânără, desiș, tufăriș.

CETINÍȘ, cetinișuri, s. n. pădure tânără, desiș de conifere. – Cetină + suf. -iș.

DUMBRÁVĂ, dumbrăvi, s. f. pădure tânără și nu prea deasă. ♦ Pădure de stejar. – Din sl. donbravĩnŭ.

TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).

SÉLBĂ, selbe, s. f. (Rar) pădure tânără (și deasă). [Var.: sehélbă s. f.] – Cf. lat. silva.

DESÍȘ ~uri n. 1) Loc acoperit cu mulți arbuști, tufari și ierburi; desime. 2) pădure tânără și deasă. /des + suf. ~iș

DUMBRÁVĂ ~ăvi f. 1) Pădure de stejari. 2) pădure tânără și rară. /<sl. donbrava

HUCEÁG ~uri n. pop. pădure tânără și deasă; crâng. /<ucr. hušțak

MLÁDĂ mlăzi f. 1) Ramură tânără, subțire și flexibilă care crește din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase; mlădiță; vlăstar; lăstar. 2) pădure tânără și deasă. /<sl. mladu, bulg. mladia

CETINÍȘ, cetinișuri, s. n. pădure tânără, desiș (de brad sau de molid). – Din cetină + suf. -iș.

HUCEÁG, huceaguri, s. n. (Reg.) pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huci. – Din ucr. huščak.

HUCI, huciuri, s. n. (Reg.) pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huceag. ◊ Expr. A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, fără țintă. – Din ucr. husca „desiș”.

ROSCOÁGE s. f. Plantă erbacee perenă, meliferă, înaltă de 50-150 cm, cu frunze moi, lanceolate și flori mari, roșii-purpurii, rar albe, în racem terminal (Chamaenerion angustifolium). Foarte abundentă în tăieturi de pădure. Frunzele tinere și lăstarii tineri se pot consuma ca salată. Frunzele și florile au proprietăți depurative, hemostatice, astringente, diuretice, dezinfectante, decongestionante. Sin. pana zburătorului, zburătoare.

RÉDIU, rediuri, s. n. (Reg.) pădure mică și tânără. [Var.: rắdiu s. n.] – Et. nec.

NÍMFĂ¹ ~e f. 1) (în mitologia greacă) Zeiță ocrotitoare a apelor, munților și a pădurilor. 2) fig. Femeie tânără, frumoasă și grațioasă; naiadă. /<fr. nymphe, lat. nympha

RÉDIU ~ri n. rar pădure mică și tânără. /Orig. nec.

SÍHLĂ, sihle, s. f. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țấhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĩ.

sâlhă s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. brad alb; pădure de brad; sihlă.

síhlă, síhle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului.

LĂSTÁR, lăstari, s. m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar.

HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.

SÍHLĂ ~e f. pădure mică, deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; hățiș. [G.-D. sihlei; Sil. si-hlă] /cf. lat. silva

LĂSTÁR ~i m. 1) Ramură tânără care crește din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase; mladă; vlăstar. 2) la pl. Copăcei tineri, crescuți pe locul unde a fost tăiată pădurea. /<bulg. lastar

LĂSTĂRÍȘ ~uri n. 1) Desiș de lăstari. 2) Pădurice tânără crescută pe locul unde a fost tăiată o pădure. /lăstar + suf. ~iș

RUSÁLCĂ, rusalce, s. f. Duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i. – Din sl. rusalka.

FÁTĂ féte f. 1) Persoană de s*x feminin de la naștere până la căsătorie; duduie; domnișoară. ◊ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodărești. Părul-fetei plantă de pădure, ce crește prin crăpăturile stâncilor. Rușinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispune în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roșie-închisă. Fata-cu-cobiliță denumire populară a constelației Orion. 2) pop. tânără castă. 3) Persoană de s*x feminin privită în raport cu părinții săi; fiică. ◊ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta

RẤȘCOV (cf. ucr. ryžok, ryžka) s. m. Ciupercă comestibilă, de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu (Lactarius deliciosus). Pălăria, măsurând 5-15 cm în diametru, este convexă la ciupercile tinere, căpătând apoi formă de pâlnie. Secretă latex roșu-portocaliu cu gust dulce; crește în pădurile de brad și de fag și în pajiști.

Cyrene, una dintre nimfe, fiica lui Hypseus, regele lapiților. Pricepută în ale vînătorii, Cyrene trăia în păduri, în sălbăticie. Într-o zi, pe cînd se lupta cu un leu, Apollo a văzut-o și, plin de admirație pentru curajul tinerei, s-a îndrăgostit de ea. El a luat-o cu sine în Africa, în ținutul Libyei, unde Cyrene i-a dăruit un fiu, Aristaeus (v. și Aristaeus).