LIPOVEAN, -A, lipoveni, -e, s. m. si f. Persoana care face parte dintr-o populatie de origine rusa stabilita in regiunea Deltei Dunarii si care se ocupa mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. lipovan).

MUSCAL², muscali, s. m. 1. (Inv. si pop.) Locuitor din orasul Moscova sau din imprejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Inv. si reg.) Birjar (de origine rusa). ♦ Birja. [Var.: moscal s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal.

LIPOVEAN ~eana (~eni, ~ene) m. si f. Persoana care face parte dintr-o populatie de origine rusa, stabilita in tarile romane din pricina persecutiilor. /<rus. lipovanin

ADAMOV, Arthur (1908-1970), dramaturg francez de origine rusa. Teatrul sau a evoluat de la simbolismul tragic („Parodia”, „Profesorul Taranne”) la realismul politic („Paolo Paoli”, „Primavara ’71”).

ALEXEIEFF, Alexandre (1901-1982), grafician, ilustrator, scenograf si regizor de film francez de origine rusa. Filme de grafica animata in tehnica proprie „ecranul cu ace” („O noapte pe muntele plesuv”, „Tablouri dintr-o expozitie”).

ASHKENAZY, Vladimir (n. 1937), pianist si dirijor irlandez de origine rusa. Stabilit in Elvetia (din 1972). A sustinut concerte in toata lumea, distingindu-se prin tehnica si sensibilitatea interpretarii. Director al orchestrei Philarmonia (1981-1986) si la Royal Philharmonic din Londra.

ASIMOV, Isaac (1920-1992), biochimist si scriitor american de origine rusa. Lucrari de popularizare a stiintei („In interiorul atomului”, „Creierul uman”). Romane stiintifico-fantastice de mare popularitate („Fundatia”, „Sfirsitul universului”).

CHAGALL [sagal], Marc (1887-1985), pictor francez de origine rusa. Compozitii care transfigureaza fantastic, intr-o viziune poetica suprarealista, elemente ale folclorului evreiesc („Eu si satul”, „Casatoria”); ilustratii, lucrari de scenografie, ansambluri decorative (plafonul Operei din Paris).

KARRER [karər], Paul (1889-1971), chimist elvetian de origine rusa. Prof. univ. la Zurich. Cercetari in domeniul hidratilor de carbon si al aminoacizilor. Activitate de pionierat in ceea ce priveste carotinoidele (in 1930 a stabilit formula β-carotenului) si flavonele. A sintetizat vitaminele A, B₂, E si a izolat vitamina K. Premiul Nobel pentru chimie (1937), impreuna cu W.N. Haworth.

JANKELEVITCH [jankelevitʃ], Vladimir (1903-1985), filozof, eseist si muzicolog francez de origine rusa. Prof. univ. la Toulouse, Lille si Sorbona. Influentat de H. Bergson. Lucrarile sale trateaza aspecte morale, estetice si metafizice ale filozofiei existentei („Tratat despre virtuti”, „Paradoxul moralei”, „Ireversibilul si nostalgia”, „Moartea”, „Ironia”, „Iertarea”). Exeget al operei lui Schelling. Contributii in domeniul muzicologiei („De la muzica la tacere”).

SARRAUTE [saro:t], Nathalie (pe numele adevarat Natalia Ilianova Cerniak) (1900-1999), scriitoare si eseista franceza de origine rusa. Reprezentanta a „noului roman”, a respins experimentale formaliste, incercand sa surprinda sub aparenta banalitatii limbajului si a obiectelor, faptele personajelor, forfota vie a existentei. Scrieri teoretice („Era suspiciunii”, „Noul roman: ieri, azi”, „Folosirea cuvantului”), romane („Tropisme”, „Fructele de aur”, „Intre viata si moarte”), teatru („Pentru sau contra”).

OSTROGORSKI, Gheorghi Aleksandrovici (1902-1976), istoric sarb de origine rusa. Prof. univ. la Belgrad. Specialist in bizantologie („Istoria Imperiului bizantin”). Fondator (1948) si director (1948-1976), al Institutului de Istorie Bizantina al Academiei Sarbe de Stiinte.

OBOLENSKI, Sir Dimitri (1918-2001), istoric britanic de origine rusa. Stabilit (1937) in Marea Britanie. Prof. univ. la Oxford. Contributii importante privind istoria Bizantului („Bogomilismul: un studiu despre neo-maniheism in Balcani”, „Commonwealth-ul bizantin”, „Bizantul si slavii”).

DECEMBRIST, -A, decembristi, -ste, s. m. si f. Nume dat revolutionarilor rusi de origine nobiliara care au organizat, la Sankt Petersburg, rascoala armata din decembrie 1825 impotriva absolutismului tarist; decabrist. – Decembrie + suf. -ist. (dupa rus. dekabrist).

lighean (lighene), s. n. – Vas de spalat. – Mr. lighen. Tc. legen (Seineanu, II, 236; Meyer 234; Berneker 699; Lokotsch 1290; Vasmer, II, 24), cf. ngr. λεγένι, alb. ljegen (Philippide, II, 720), bg. legen, sb. ledjen, rus. legin. originea pare sa fie gr. λεϰάνη, cf. leagan.

BAER, Karl Ernst von (1792-1876), medic, naturalist, etnograf si antropolog rus de origine germana. Intemeietorul embriologiei stiintifice. A formulat principalele legi ale dezvoltarii embrionare.

BAUDOUIN DE COURTENAY [boduẽ də curtne], Jan Ignacy (Ivan Aleksandrovici) (1845-1929), lingvist rus de origine poloneza. Specialist in lingvistica generala, in gramatica comparata a limbilor indoeuropene si in slavistica. Precursor al fonologiei. Creator al scolii lingvistice de la Kazan.

BAUER (BAUR SAU BAWR), Friedrich Wilhelm von (1731-1783), general rus de origine germana. Lucrarea sa „Memoires historiques et geografiques sur la Valachie” cuprinde importante informatii privind Tarile Romane din a doua jumatate a sec. 18.

RADLOV, Vasili Vasilievici (Radloff, Wilhelm) (1837-1918), filolog rus de origine germana. Orientalist. Stabilit in rusia (1858). Curator (din 1884) si director (din 1894) al Muzeului de Antropologie si Etnografie din Sankt-Petersburg. Studii privind limba si viata populatiilor turcice din Asia Centrala („Studii privind literatura populara ale triburilor turcice”, „Dictionar comparativ al limbilor turcice”).

RADEK, Karl Bernhardovici (pe numele adevarat Karl Sobelsohn), (1885-1939), om politic rus de origine poloneza. Initial social-democrat, dupa revolutia rusa din 1917 adept al miscarii comuniste. In fruntea Kominternului (1920-1924). Trotkist, l-a sprijinit ulterior pe Stalin. A detinut functii importante in Partidul Comunist. Victima a epurarilor staliniste.

LANGERON [lãʒro], Alexandre, conte de (1763-1831), general rus de origine franceza. Participant la razboaiele ruso-turce din 1787-1792, 1806-1812 si 1828-1829, a cunoscut indeaproape Tara Romaneasca si Moldova, lasand informatii valoroase despre acestea.

cos (-suri), s. n. – (Inv.) Tabara de tatari. Sl. (pol. kosz, rut., rus. kos), de origine tat. Sec. XVII.

gaica (gaici), s. f. – Cheotoare; atirnatoare. rus. gajka (Tiktin; DAR); insa cuvintul rus este de origine necunoscuta (Vasmer, I, 252). Cf. sb. gajka „piulita”.

toropala (-le), s. f. – Ciomag, bita. Ngr. τό ρόπαλον, cu aglutinarea art. (Candrea, GS, VI, 326). – Der. toroipan, s. n. (maciuca), prin schimb de suf. (expresia cu toroipanul „cu ghiotura, cu gramada” este o transpunere a expresiei ngr. μέ τό παράπανω „cu ghiotura”); toroipani, vb. (a aduce in stare de ameteala, a lasa fara simtire; a cuprinde, a coplesi, a invinge; a strivi, a zdrobi; refl., inv., a se exalta, a-si iesi din fire), probabil de aceeasi origine (dar cf. rus. toropiti „a se zori”, sl. utrupeti „a ameti”; Cihac, II, 418; Tiktin); toropeala, s. f. (moleseala; somnolenta).

risca s. f. – Joc de cap sau de pajura cu o moneda. origine indoielnica. Scriban indica rus. aresok, gen. areska „nuca”, care nu pare convingator. Poate in loc de *crijca, din sl. krizi, sb. kriz „cruce”; sau mai probabil, in loc de *rizica › rijca, cu sensul de „joc de noroc”, cf. rizic.

tinji (-jesc, -it), vb. – 1. (Inv.) A se intrista, a se mihni. – 2. (Inv.) A cricni. – 3. A lincezi, a se consuma, a slabi, a se ofili. Sl. tąziti „a fi suparator” (Cihac, II, 11; Byhan 337), cf. bg. taziam, rus. tuziti, aceeasi origine ca tinga, tingui. – Der. tinjeala, s. f. (slabiciune, ofilire); tinjitor, adj. (gales, debil). – Cf. stinjeni.

porcoi (porcoaie), s. n. – 1. Musuroit, gramada de pamint cu care se acopera baza plantelor cultivate. – 2. Gramada, morman. – Var. purcoi. Lat. porca „musuroire”, care pare sa fi fost cuvint diferit de la porca „scroafa”, cf. it. porca „brazda”, sp. aporcar; cu suf. augmentativ -oi. Nu exista dovada documentara a folosirii cuvintului primitiv fara suf.; totusi, este posibil ca rus. porka „vas de lemn” (origine necunoscuta dupa Vasmer, II, 407), sa provina din rom.

rizeafca (rizefce), s. f. – Varietate de scrumbie (Alosa Nordmanni). origine incerta. Dupa Scriban, din rus. rjezvjak „viu”.

AINU (‹ rus. {i}) subst. Populatie de origine indo-europeana, care locuieste in ins. Sahalin (Federatia rusa, C.S.I.) si Hokkaido (Japonia); circa 20.000; se ocupa cu pescuitul si, partial, cu agricultura. ♦ Limba izolata, vorbita de populatia a.

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) Fata vioaie si dezinvolta. origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

lostopan (lostopani), s. m. – Bulgare, cocolos. – Var. lostopana. origine necunoscuta. In Moldova. Der. din rus. loskut „bucata” (Cihac, II, 176) nu este convingatoare.

toroapa (-pe), s. f. – 1. Mirtoaga, gloaba. – 2. Incurcatura, necaz. origine incerta. Probabil in legatura cu rus. toropiti „a grabi”, cf. rut. toropa „mocait” (Candrea).

DOMRA, domre, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanta circulara si cu gatul lung, de origine ruseasca. [Var.: dombra s. f.] – Din rus. domra.

LOCALNIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival 1) Care tine de localitatea, de locul despre care se vorbeste; propriu localitatii, locului despre care se vorbeste. 2) Care isi trage originea din locul dat; din partea locului. /<rus. lokal'nyi

gasca (-te), s. f. – 1. Coliba. – 2. Grup restrins, ceata. origine necunoscuta. Cihac, II, 117, pleaca de la rus. gaika „piulita”, ceea ce este lipsit de sens.

izbucni (izbucnesc, izbucnit), vb. – 1. A se porni, brusc si cu putere. – 2. A izvori, a tisni. – 3. A bufni in, a pufni in. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresiva, cf. pocni, bufni, si ngr. μπουχτίζω, rus. buchnuti, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializata cu sensul de „a o rupe la fuga”, poate prin incrucisare cu sbughi. Dupa Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti. – Der. postverbal izbuc, s. n. (Trans., izvor, fintina).

pajura (-re), s. f. – Acvila (Aquila imperialis). – Var. pajera, pajora. origine obscura. Pare sa fie legat de rus. pozrati „a devora”, cf. rut. pazera „rechin” (Densusianu, Rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorita reputatiei de mincau de care se bucura pajura in povestile populare. Legatura cu pol. pazur „laba” (Cihac, II, 239) e mai putin sigura.

otova adj. – Plan, egal, uniform. origine necunoscuta. Numai Cihac, II, 234 presupune o origine sl. fara sa poata indica etimonul. Legatura cu rus. ot tog „de asta” (Tiktin) sau cu bg. ot tova „al ei” (Scriban) e dubioasa.

suler (-ri), s. m. – Escroc, trisor. Pol. szuler, rus. suler, ceh. sular (Cihac, II, 396; Sanzewitsch 210), probabil de origine germ. – Der. sulerie, s. f. (inselatorie, escrocherie, pungasie).

na interj. – 1. Ia, tine (constituie o invitatie reala sau ironica cind se da ceva). – 2. Bine, asta mai lipsea (arata surpriza). – Mr. na. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) na (Cihac, II, 207; Tiktin), cf. ngr. νά, alb. na. De origine obscura, dupa Philippide, II, 725.

sovon (-oane), s. n. – 1. Val. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. savon, zovon, zavon. origine indoielnica. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. savan pare dificila fonetic. Ar putea fi contaminat cu zabun, mai ales ca Scriban da diferite sensuri cu intelesul de „imbracaminte”. – Der. (in)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un val).

CARAS (‹ rus.) s. m. Peste teleostean, ciprinid, de ape dulci, de origine nord-asiatica, care a patruns in Europa initial ca peste ornamental, apoi in toate apele continentului. Are c. 15-35 cm si 70-110 g, solzi mari, cenusii-verzui, uneori negriciosi si argintii (Carassius auratus gibelio).

buruiana (-iene), s. f. – Balarie, in general, planta erbacee care creste spontan. – Var. bur(a)iana, bur(u)ian, bur(u)(i)enita, bur(u)(i)enuta. Sl. burjanu (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 34; Berneker 103); cf. bg. buren, sb. burjan, rus. burjan, mag. burjan. Trebuie semnalat ca Berneker considera cuvintul „de origine obscura” in cadrul limbii sb. – Der. buruieniste, s. f. (hatis); buruienos, adj. (napadit de buruieni); imburuiena, vb. (a napadi buruienile un teren).

pohor (-oare), s. n. – Cuvertura, fata de masa, covor. origine incerta. Dupa Tiktin, din sl. vreti „a inchide”, cf. rus. povora „gratii”.

schilod (-oada), s. f. – 1. Beteag, paralitic. – 2. Diform, desfigurat, slut. – Var. schilog, schinol. Schilog este o var. a lui schilav, cu schimb de suf.; de aici s-a trecut la schilod, printr-o evolutie fonetica inversa cu cea din putred › putrezi › putregai sau din repede › repezi › repegus. Der. directa din chila (Geheeb 33), sau din ngr. *σϰέλώδης, de la σϰέλος „coapsa” (Bogrea, Dacor., III, 736), nu este probabila. rus. skiljaga „cersetor, vagabond”, pe care Vasmer, II, 637, o considera de origine necunoscuta, provine din rom. schilog. Der. schilodi (var. schilogi, schidoli), vb. (a beteji, a mutila, a ciunti); schilodeala (var. schilogeala, schilozeala, schilodenie, schilozenie), s. f. (invaliditate, paralizie).

rus s., adj. 1. s. (inv. si pop.) muscal, (inv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (inv. si pop.) muscalesc, (inv.) mosc, moschicesc, (inv.) rosian, rosienesc. (Stepa ~.)

catrafuse s. f. pl. – Numai in expresia a-si lua catrafusele, a pleca repede, a o sterge. – Var. catravase. origine necunoscuta. Pare a fi o interpretare umoristica a lui catavasii (cf. rus. katavasija „incurcatura”), in sensul ca primul obiect pe care trebuie sa-l ia preotul cind pleaca trebuie sa fie liturghierul sau cartea de rugaciuni. Cihac, II, 488, citeaza un mag. kateputa „bagaj”, care nu pare a-i fi convins pe specialisti.

chivara (-vere), s. f. – Casca, coif. V. rus. kiveru, cf. rut. kyver, pol. kiwior „turban” (Cihac, II, 51), cuvint de origine necunoscuta in sl. (Vasmer, I, 554). Legatura cu sl. kivori „baldachin” sugerata de Cihac, pare indoielnica.

izvod (izvoade), s. n. – 1. Izvor, origine. – 2. Izvor, original. – 3. Text, versiune. – 4. Schita, plan. – 5. Inventar, lista, insemnare. Sl. (bg., rus.) izvodu (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 154; DAR). – Der. izvodi, vb. (a inventa, a nascoci, a fauri; a alcatui, a compune; a copia, a traduce), din sl. izvoditi; izvoditor, s. n. (autor); izvoditura, s. f. (inv., inventie). Aproape toate aceste cazuri sint inv.

mazil (mazili), s. m. – 1. (Inv.) Destituit, dat afara din functie sau serviciu. Se spunea despre principii destituiti de sultan, ca si despre demnitarii concediati; acestia din urma formau o clasa aparte, de boieri supusu unui regim special de dari. – 2. Boier. – Var. (Mold.) mazil. Tc. mazul, din arab. ma‘zul (Seineanu, II, 253; Roesler 598; Lokotsch 1450). Sec. XVII. – Der. mazilesc, adj. (nobil); mazili, vb. (a destitui, a da afara; a expulza); mazilie, s. f. (destituire, exil); mazilime, s. f. (reuniune de mazili). rus. de S. mazil „proprietar”, pe care Vasmer, II, 88 il considera de origine mai putin clara, provine din rom.

samsurca s. f. – Varietate de joc de carti numit si preferans. origine incerta. Dupa Tikrin si Candrea, din fr. sans jouer, prin intermediul rus. Sec. XIX, inv.

BALETELE rusE, companie de teatru condusa de Deaghilev. Spectacolele acesteia (care stau la originea baletului modern), inaugurate in 1909, realizeaza o sinteza a artelor (coregrafie, muzica, pictura). Printre balerinii B.R.: V. Nijinski, A. Pavlova, T. Karsavina, M. Fokin.

gagaut (-ti), s. m. – Nume al unei populatii de origine cumanica, in sudul Basarabiei. Cuman. (tc.) kok uz „usa albastra”, cf. rus. gagauz (Vasmer, I, 249). Nu are legatura cu gagaut „stupid”, impotriva parerii din DAR.

marafet (marafeturi), s. n. – 1. (Inv.) Indeminare, dibacie. – 2. (Inv.) Intermediere, mijloc, organ. – 3. Truc, viclesug. – 4. Capcana, cursa, prefacatorie, intriga. – Mr. murafete, megl. murafet. Tc. marifet, din arab. mả rifa (Roesler 598; Seineanu, II, 247; Lokotsch 1418), cf. ngr. μαραφέτι „mijloc”, alb. marifet, bg. murafet si rus. marafety podpuskati „a-si bate joc”, pe care Vasmer, II, 98 il considera de origine obscura si care pare a proveni din rom. – Der. marafetos, adj. (viclean, inselator); marafetui, vb. refl. (a se purta).

rusui (-uesc, -it), vb. – (Mold., inv.) A uzurpa, a pune stapinire. – Var. rusii. Sl. rusiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre actiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, raslui, vb. (a uzurpa, a lua cu forta). Explicatia lui Tiktin, prin intermediul lui razlusi, vb. refl. (inv., a se separa, a se indeparta) ‹ sl. razluciti, nu este convingatoare. Cred ca etimologia corecta este numai cea aratata deja de Ghibanescu; dar imi lipseste posibilitatea de a o confirma.

jib (jiba), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. origine necunoscuta. Dupa DAR, din mag. zsib „actor comic”; dupa Draganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. ziv „viu”. Ambele solutii par improbabile si dificile din punct de vedere fonetic. Ar putea fi mai curind o alterare, desi dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de „gigant”.

Rapotini s. m. pl. – Sarbatoare populara care corespunde cu a treia marti dupa Pasti. – Var. Rapotin, Ropotin(i), Rapotenii. origine incerta. Probabil din sb. rabotno „muncitor” din rabota „munca”. Dupa Cihac, II, 306, din v. rus. ropatῑ „templu”.

caltabos (caltabosi), s. m. – Cirnat facut din carne de porc, orez, ceapa, piper si alte condimente. Este mincare tipica de sarbatorile Craciunului. – Var. cartabos. origine necunoscuta. Cihac, II, 44, se gindeste la sl. klubasa „cirnat”, de unde pol. kiełbasa, rus. kalbasa, mag. kolbasz, insa der. prezinta dificultati. DAR il leaga de ngr. γαρδούμια „intestin de vitel”, alb. gardumbezi „cirnat”. Cf. calbas.

struluibat (-ta), adj. – Nebun, ticnit, traznit. – Var. strulu(i)bat(ic), sturlu(i)bat(ic). origine incerta, probabil expresiva, cf. (de)strabalat, care este o simpla var. Der. din sl. strela „sageata”, rus. streliba „lovitura” (Cihac, II, 377) nu pare probabila. – Der. din lat. *astrolabiātus (Tiktin; REW 745) este fantezista. Legatura cu tulburat (Scriban) nu este convingatoare.

teleaga (-egi), s. f. – Caruta mica, caruta usoara cu doua roti. – Var. telega, teliga, tileaga. Mr. tal’iga. Sl. telega, cuvint de origine dubioasa (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. taleg, sb. teljiga, pol., rus. telega, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s. m. (cal de trasura); telegari, vb. (Olt., a obosi caii peste masura, a extenua); teleasca, s. f. (caruta mica), din rus. teljezka (Scriban).

domai (-ai, -it), vb. – 1. A discuta a sfatui, a dezbate. – 2. A palavragi. – Var. domoi, dumai. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, duma” › rom. duma. Este evidenta incrucisarea cu mormai, sau cel putin o interpretare expresiva. De aceeasi origine, duma, s. f. (in expresia a da duma „a mitui”), din tig. duma „cuvint” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am platit”. Alta explicatie mai putin plauzibila la Juilland.

PECENEG² ~gi m. ist. Persoana care facea parte din uniunea de triburi de origine turcica, care la sfarsitul sec. IX-XI au migrat spre tarmul nordic al Marii Negre. /<germ. Petschenege, fr. Petchenegues, rus. peceneg

chiomb (chioamba), adj. – 1. Miop, care nu vede bine. – 2. Nesocotit, prost. origine necunoscuta. DAR il pune in legatura cu mag. dialectal tompe „prost”, dar cuvintul rom. este prea raspindit pentru ca sa i se poata atribui aceasta origine (nu este sigura observatia din DAR ca se foloseste numai in Mold., Bucov. si Trans. de Nord. Scriban propune rus. temnyi „obscur” (pronuntat tjomnyi). – Der. chiombani (var. chiompani), vb. (a lucra la lumina slaba, a-si strica ochii; a deslusi cu greutate); chimbaneala, s. f. (lucru facut in conditii proaste de luminozitate); chiombie s. f. (miopie). – Cf. chiondoris.

d*****a (d*****e), s. f. – Bucsau (Berberis vulgaris). – Var. d*****a. origine incerta. Ar putea proveni din sl. d***i „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. d****a, rus. d***ije, der. ca racila de la rac. Dupa G. Meyer, Neugr. St., II, 26 si Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bg. d****a, de unde si ngr. δράτσινον. Mai putin probabila este originea tracica presupusa de Iordan, Dift., 254, urmindu-l pe Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 276, care se gindea la un cuvint dac, *drocila.

NATIUNE, natiuni, s. f. Comunitate stabila de oameni, istoriceste constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. [Pr.: -ti-u-] [Var.: (inv.) natie s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. natiia.

coleasa s. f. – 1. Terci. – 2. Mamaliga. – Mr. culeas. origine necunoscuta. Apare in mai multe limbi sl. (bg. kuljasa, sb. kulijes, rut. kułesa, pol. kułesz(a), rus. kules, ceh. kulase, gulase); (Cihac, II, 68; Iordan, Dift., 77), dar nu pare a fi cuvint autentic sl., cf. Berneker 642. Este greu de sustinut din mag. koles „mei” (Weigand, Jb., XVI, 222; Galdi, Dict., 88), daca se are in vedere raspindirea cuvintului; totusi, trebuie sa aiba legatura cu mag. gulyas › rom. gulas „terci cu sos si carne”. – Der. coleser, s. n. (mestecau de mamaliga); colesi, vb. (a dilua, a dizolva, a topi).

sfecla (-le), s. f. – Nap (Beta vulgaris). Mgr. σεῦϰλον, probabil prin intermediul sl. sveklu (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 382; Vasmer, Gr., 139; Conev 48), cf. slov., ceh. svekla, rus. cvelklja, mag. czekla, ngr. σφέϰλι. – Der. sfecli, vb. (a o pati, a se speria, a fi surprins) pare a fi cuvint de origine diferita, confundat cu sfecla (dupa Cihac, II, 337 in loc de *sfetli, din sl. svetliti „a luci”, care nu se explica semantic, der. din sfecla › „a deveni rosu ca sfecla”, general admisa, nu este probabila, caci a inrosi nu este semn caracteristic al fricii).

chiznovat (-ta), adj. – Ciudat, extravagant, singular. – Var. chisnovat, chiznovit. origine incerta. Pare der. la sb. kyselű „acru” (cf. chiselita), cf. sl. kisnǫti, sb. kisnuti „a se acri” (Berneker 687), bg. kislovat „acru” (Graur, BL, IV, 73), rus. kislovatyi (Scriban). Legatura cu tc. kisni „ciudat” (Seineanu, dict.) nu pare sigura. Se poate sa se fi produs o contaminare a lui kislovat „acru”, cu sb., bg. cudnovat, cudnovit „ciudat, straniu.” Nu este sigura inrudirea cu cisnovi (var. cisnova), vb. (Banat, a se beteji).

buc (buci), s. m. 1. Scama, cilti. – 2. Coaja, cocolos. origine necunoscuta. Cihac crede ca expresia intr-un buc „intr-o clipa” se bazeaza pe un cuvint diferit, pe care il pune in legatura cu pol. buch, rus. buch „zgomot”, cf. buh; insa pare a se potrivi mai bine cu sensul 1, de „scama”, inteles ca „pic, strop, cantitate neinsemnata”. Se foloseste in Mold. si Trans. – Der. bucos, adj. (cu parul incilcit).

rapciuga (rapciugi), s. f. – Respiratie grea, morva. origine obscura. Fara indoiala de origine sl., probabil in loc de *rapstiuga, de la rapsti „a murmura”; pentru semantism, cf. sb. hropati „a sufla greu” fata de hropotnija „gripa”, bg. hropotnica „catar”, rus. sapeti „a sforai” fata de sap „rapciuga” (Cihac, II, 306). – Der. rapciugos, adj. (cu rapciuga).

neghiob (neghioaba), adj. – Prost, nating. origine obscura. Ne- pare sa fie element expresiv, ca in nata-, cf. navleg, navirlie; dar al doilea element e greu de identificat. Der., din sl. negodinu „ingrat”, cf. rus. negodnyi „nerod” (Cihac, II, 215), sau din mag. nagyobb „mai mare, major” (Scriban) nu pare posibila. Tiktin il interpreteaza pe ne- drept prefix negativ. Der. neghiobesc, adj. (prostesc); neghiobeste, adv. (prosteste); neghiobi, vb. (a prosti); neghiobie, s. f. (prostie).

cocioc (cociocuri), s. n. – 1. Mlastina. – 2. Cap, capat. origine necunoscuta. Pare a fi un cuvint expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; insa aceasta explicatie nu se potriveste cu primul sens. DAR propune o legatura cu rus. kocka „grind intr-o regiune mlastinoasa”.

oteri (oteresc, oterit), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mincari, a irita, a strepezi dintii. 2. A se dezgusta, a se incrunta. – 3. A se supara, a se bosumfla. – Var. otari, otari. origine indoielnica. Trebuie sa aiba legatura cu sb. ceriti se „a ride sarcastic” (Scriban), bg. ocervam „a-si arata coltii” (Candrea), bg. cerja se „a lua un medicament”, rus. sceriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comuna a acestor cuvinte nu este clara. Oricum, nu e posibila der. din sl. ostriti „a ascuti” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oterime, s. f. (Mold., dezgust); oteros, adj. (Mold., inv., groaznic).

apesti (-tesc, -it), vb. – A amina, a intirzia. – Var. (a)pesti, pesti. origine necunoscuta. Solutia cea mai probabila este cea propusa de Cihac, II, 2, si care de atunci a fost sistematic respinsa de cercetatori, datorita dificultatilor fonetice: sl. opozditi „a intirzia”, cf. rus. opozdati, cu acelasi sens. Celelalte ipoteze sint mult mai putin convingatoare: din lat. *apprestῑre (Cretu 306); din a cu prep. peste (Philippide, ZPRh., XXXI, 292); din lat. *pensitāre (Pascu, Etimologii, 32); din mag. apaszt „a micsora” (Draganu, Dacor., VI, 249).

ABHAZ, -A (‹ rus.) s. m. si s. f., adj. 1. S. m. si f. (la m. pl.) Popor care s-a constituit pe teritoriul Abhaziei ♦ Persoana care apartine acestui popor sau este de origine din Abhazia. 2. Adj. Care apartine Abhaziei sau care se refera la abhazi (1). ♦ Limba vorbita de abhazi.

caleasca (calesti), s. f. – Trasura eleganta, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleasca. Cuvintul a putut intra in rom. pe mai multe cai, deoarece apare in multe limbi europene. Pare a fi de origine ceha, kolesa (de la kolo „roata”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. caleche (› sp. calesa). Cf. pe de alta parte, tc. kaleska, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. In rom. pare sa fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., dupa Conev; insa istoria cuvintului bg. nu este clara; din mag. dupa Galdi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, il deriva din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.

spaga s. f. – Bacsis, mita. origine incerta. Legatura cu spaga „spada” nu este sigura, cf. Chelaru, BF, IV, 128; si cu atit mai putin apare chiar legatura semantica cu fr. epingles, sp. alfileres. Dupa Scriban, din sb., rus. spag „buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie intre spa(n)ga „spada” si spenge, var. a lui spenta „suprasarcina”, v. aici.

sur (-ra), adj. Gri. Sl., cf. bg., sb., cr. sur, rus. ser (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 380; Conev 97). Dupa Tiktin, din lat. syrus „sirian”, legat de it. soro, fr. saure; dar nu este sigur ca cuvintele it. si fr. au aceasta origine si nici nu se cunoaste o culoare gri specifica Siriei. Der. suraia, s. f. (nume de vaca); suran, s. m. (nume de bou); suriu, adj. (gri, cenusiu, incaruntit, inspicat); surchea, s. f. (nume de animal), din mag. szurke „gri” (Ruffini 101); suri, vb. (a colora in gri); surila, s. m. (nume de bou); insuri, vb. (a incarunti).

cormana (cormane), s. f. – 1. Parte a plugului care rastoarna si marunteste brazdele, rasturnatoare. – 2. La moara de apa, stavila. – 3. (Inv.) Catarg. – 4. Ascutire prea scurta, care toceste taisul. – Var. corman, corman, cormana. origine incerta. Se considera in general der. de la mag. kormany „cirma” (Cihac, II, 493; Cancel 13; DAR; Galdi, Dict., 88), cuvint care provine din sl. krumilo „cirma”, cf. cirmi, si de asemenea sb. korman, rus. kormilo „cirma”; insa semantismul din rom. pare izolat si prezinta dificultati. Este posibil sa se produs o contaminare cu alt cuvint, compara de ex. gr. ϰορωνόν „extremitate indoita”.

POLCA ~ci f. mai ales art. 1) Dans popular, de origine ceha, executat de perechi in cerc, intr-un tempo vioi si saltaret, care a capatat o larga raspandire ca dans de bal. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) Compozitie muzicala avand la baza ritmul acestui dans. /<rus. polka

damasc n., pl. uri (ngr. damaskon, adica „din Damasc”, un oras in Siria, locu de origine al acestei stofe; it. damasco, fr. damas). O stofa de matasa (sau si de lina) cu firu gros ca ripsu si vargata (damaschinata) in lung si care se numea si damasca (pl. aste sau damasti). in Mold si adamasca (rus. adamaska) si mai vechi sam si samalagea. V. camohas.

pururi, adv. – Totdeauna, vesnic. – Var. d(e-a) puure(a). origine necunoscuta. Lat. porro „inainte”, cu elementul -re obscur, care apare si in aiure(a) sau altminteri (Cipariu, Gram., 127; Meyer 346; Tiktin; Candrea), este dificil fonetic. S-a presupus si originea sl. (Cihac, II, 300); si lat. perpetuālis (Koerting 7070), care nu este posibil (Densusianu, Rom., XXXIII, 284); si lat. per hora, prin intermediul alb. perhere (Skok, Arch. Rom., VIII, 157; Capidan, RF, II, 282), care pare insuficient; si lat. *pororsus, in loc de prorsūs (Scriban); si lat. pūrus (Puscariu 1411, REW 6864).

firetic (firetica), adj. – Coleric, furios. origine incerta. Dictionarele nu sint de acord in privinta definirii sensului (Dame traduce ahuri; in Bihor il gasim cu sensul lui damne). Pare a fi rezultatul unei incrucisari a lui iretic „eretic” cu fire „natura”, sau cu fire-ai, inceputul tuturor imprecatiilor (dupa DAR si REW 6471, din lat. phreneticus, putin probabil; dupa Pascu, Beitrage, 11, din lat. ferus; dupa Scriban, de la fire).

iasma (iasme), s. f. – Spectru, fantasma, strigoi. – Var. iazma. origine incerta. Este posibil sa fie vorba de o simpla reducere de la aghiasma „apa sfintita”, cf. forma aiasma, intrucit aceasta este maniera tipica de a alunga aparitiile fantastice; ar fi, in acest caz, o formula eufemistica, asa cum este cruce’n casa sau bata-l crucea „diavolul”. Celelalte explicatii nu sint suficiente: din sl. jazva „plaga”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jezna „ingrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 si Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasa” (DAR).

tragana (traganez, traganat), vb. – A lungi, a amina, a tergiversa, a lucra incet. – Der. taragana, t(a)raga(n)i, stragani. origine incerta. Se considera der. din lat. *tragῑnāre (Puscariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea), cf. it. straschinare, fr. trainer, sp., port. trajinar; trecerea lui gi › ga este analoaga cu mesteacan, leagan (Tiktin). In ciuda acestor coincidente, explicatia pare insuficienta; mai degraba ar fi o der. interna, de la trage cu suf. expresiv -na, ca in alte cazuri clati(na), rusi(na), timpi(na). – Der. traganeala (var. straganeala, taragaiala, traganitura), s. f. (tergiversare, intirziere); traganitor, adj. (lent, intirziat, lenes); traganac, s. m. (planta, Potentilla reptans).

minune (minuni), s. f. – Miracol, minunatie. origine indoielnica. Se considera der. din lat. mirāri, prin intermediul unei forme *miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar aceasta forma nu a fost confirmata de nici un alt rezultat rom. si nici un e sigur ca rezultatul rom. ar fi corect. Dupa Puscariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. *mirune. Cretu 348 se gindea la lat. mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, si Koerting 6205 la *mirabilionem. Poate deverbal din *miruna, der. expresiv de la mira, ca clati(na), rusi(na), timpi(na). Der. minuna, vb. (a se mira; refl., a se uimi, a fi uluit); minunat, adj. (miraculos; de mirare, grozav); minunatie, s. f. (miracol, minune).

basoldina (basoldine), s. f. – Femeie grasana, umflata. – Var. baso(a)ld(in)a, baserdina, basoldie, besoandra. origine obscura. Este cuvint expresiv, modificat in mod capricios prin false analogii, si bazat pe un prim element usor de distins: vb. a basi (Tiktin, DAR); tig. basav „a cinta la un instrument” (Graur 126), cu semantism greu de inteles; sau mai probabil tig. bes „asaza-te”. Rezultatul pare a fi fost apropiat, prin etimologie populara, de soldie „cu solduri mari, lata in solduri”, de la sold, cf. si soldina; ar putea fi prin urmare o formatie, sau cel putin o interpretare glumeata, ca in bas-calic, bas-rachiu, bas-razes, si ar insemna „toata numai carne”, sau „umflata ca o sunca”. In besoandra este evidenta contaminarea cu basi si besnita. Scriban prefera sa plece de la rus. losadinyi „calut”.