Rezultate din textul definițiilor
METABOLISM s. n. Totalitatea proceselor complexe de sinteza, de asimilare (cu inmagazinare de energie), de degradare si de dezasimilare (insotita de eliberare de energie), pe care le sufera substantele dintr-un organism viu. ◊ Metabolism bazal = cantitatea de calorii produse intr-o ora, in conditii de repaus al organismului, raportata la un metru patrat din suprafata corpului. – Din fr. metabolisme.
PUTREFACTIE, putrefactii, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substante organice (vii sau moarte) sub influenta unor bacterii; putrezire. ♦ Faza ultima a procesului de asimilare si dezasimilare a hranei de catre un organism viu, care consta in descompunerea, sub actiunea fermentilor, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hranit organismul. 2. Fig. Descompunere, decadere morala. – Din fr. putrefaction, lat. putrefactio, -onis.
ELECTROCUTARE, electrocutari, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; strabatere a unui organism viu de catre un curent electric de intensitate capabila sa-i provoace o vatamare sau chiar moartea. – V. electrocuta.
TRAUMATISM, traumatisme, s. n. 1. Leziune suferita de un organism viu prin loviri violente, taieturi, intepaturi etc.; trauma (1); p. ext. ansamblul tulburarilor de ordin local si general care apar in urma actiunii unui agent extern violent; p. restr. soc traumatic. 2. Stare psihica patologica a unui organism care, nemaiputand sa suporte o e*******e excesiva, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reactioneaza in nici un fel, devenind insensibil la orice alt e******t. – Din fr. traumatisme.
DENUTRITIE, denutritii, s. f. Stare a unui organism viu in care, datorita faptului ca asimilatia este intrecuta de dezasimilatie, se produce o scadere mare in greutate. – Din fr. denutrition.
DEMANCARE f. pop. Ceea ce serveste la alimentarea unui organism viu; hrana; nutriment. /de + mancare
DENUTRITIE ~i f. Stare a unui tesut sau a unui organism viu in care predomina dezasimilatia, manifestata prin scadere considerabila in greutate. [Art. denutritia; G.-D. denutritiei; Sil. -ti-e] /<fr. denutrition
HRANA f. Produs de natura vegetala, animala sau minerala ce serveste la alimentarea unui organism viu; nutriment. ~ consistenta. ◊ ~a vacii planta erbacee cu tulpina acoperita cu perisori, cu frunze liniare si flori mici, ce creste prin semanaturi si serveste drept nutret. [G.-D. hranei] /<sl. hrana
INFECTIE ~i f. 1) Patrundere a unor agenti patogeni intr-un organism viu. 2) Proces patologic care are loc intr-un organism infectat. 3) fam. rar Miros rau provenit de la materii organice in putrefactie. [G.-D. infectiei] /<fr. infection, lat. infectio, ~onis
MECANISM ~e n. 1) Sistem tehnic constand din mai multe elemente, folosit pentru a transmite sau a transforma o miscare. 2) Totalitate a pieselor, angrenajelor, ce constituie un astfel de sistem. 3) Ansamblu de elemente, coordonate intre ele, care formeaza un intreg, functionand ca un organism viu. 4) Mod de functionare; proces functional. ~ul gandirii. ~ul limbii. ~ biologic. /<fr. mecanisme, germ. Mechanisme
METABOLISM n. Ansamblu de transformari chimice si biologice, pe care le sufera substantele intr-un organism viu; schimb de substante. /<fr. metabolisme
NECROZA ~e f. 1) Mortificare intr-un organism viu a unor celule, tesuturi, organe sau parti ale acestora (ca urmare a unei infectii, a unui traumatism, a unor tulburari circulatorii etc.). 2) (la plante) Mortificare a unor tesuturi datorita unor agenti patogeni. /<fr. necrose
NUTRIMENT ~e n. rar Ceea ce serveste la alimentarea unui organism viu; hrana. ~ caloric. /<fr. nutriment, lat. nutrimentum
ORGANIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~ca. 2) Care tine de organizarea interna a unor ansambluri; care prezinta un intreg; unitar. Lege ~ca. Unitate ~ca. 3) Care rezulta din structura interna a unui lucru; esential; intrinsec. 4) (despre relatii, legaturi) Care este asemanator relatiilor interne dintre partile componente ale unui organism; care este analog legaturii dintre partile unui organism; indisolubil. Legatura ~ca. 5) (despre substante, materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale si animale. ◊ Chimie ~ca compartiment al chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatele lor. /<lat. organicus, fr. organique
STRES ~uri n. Stare patologica constand in supraincordarea unui organism viu, cand asupra lui actioneaza factori negativi puternici. /<engl., fr. stress
VIATA vieti f. 1) Ansamblu de fenomene (dezvoltare, metabolism, reproducere) caracteristice unui organism viu; faptul de a vietui, de a fi viu. ◊ Cu ~ vioi. Plin de ~ energic; vioi. Fara (pic de) ~ fara forta fizica; neputincios. Cu pretul vietii punandu-si viata in pericol. Pe ~ si pe moarte cu inversunare; cu riscul vietii. A fi om de ~ a fi vesel. A aduce pe cineva la ~ a trata pe cineva de o boala grea. A fi in ~ a trai; a fi viu. A da ~ a naste. A capata ~ a lua fiinta. A inceta (sau a se trece) din ~ (sau a-si pierde ~a) a muri. A scurta (sau a lua) cuiva ~a a ucide pe cineva. A avea noua vieti a trai mult. A-si pune ~a in primejdie (sau in pericol) a se supune unei primejdii (sau unui pericol). A-si manca ~a cu cineva a trai rau; a nu se impaca cu cineva. ~ de apoi viata de dupa moarte. 2) Existenta umana; trai. Nivel de ~. ◊ Cand ti-i ~a mai draga (sau dulce) cand esti mai fericit; cand te simti mai bine. 3) Durata de timp de la nasterea unei fiinte pana la moartea ei. ◊ O ~ de om un timp indelungat. 4) Sir de evenimente cuprinse in aceasta durata de timp. [G.-D. vietii; Sil. via-] /viu + suf. ~eata
VIRULENTA ~e f. 1) Proprietate virulenta a unor organisme. 2) Capacitate a unui microb patogen de a se multiplica intr-un organism viu si de a provoca manifestari morbide. /<fr. virulence
DENUTRITIE s.f. Stare a unui tesut sau organism viu in care predomina dezasimilatia. [Gen. -iei, var. denutritiune s.f. / cf. fr. denutrition].
GENERATIE s.f. 1. Functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generatiei spontanee = teorie conform careia din materia anorganica poate lua nastere in mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeasi varsta sau traiesc in acelasi timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generatiune s.f. / cf. fr. generation, it. generazione, lat. generatio].
PARAZITISM s.n. Mod de viata al unui organism viu care traieste ca parazit pe un alt organism. ♦ Trandavie, trai pe seama muncii altora. [Cf. fr. parasitisme].
SUPRAPONDERALITATE s.f. (Fiz.) Efect asupra unui organism viu al actiunii fortelor de inertie datorate variatiilor de viteza sau schimbarii de directie a unui vehicul cosmic. [< supra- + ponderalitate].
ELECTROTONUS s.n. Modificarile produse intr-un organism viu datorite curentului electric care trece prin el. [< fr. electrotonus].
REGLA vb. I. tr. 1. A reduce sau a mari regimul de functionare al unui sistem tehnic. 2. (Med.) A reglementa functionarea unui organ, a unui sistem etc. dintr-un organism viu. 3. A potrivi tirul unei guri de foc, al unei baterii etc. ♦ A aranja, a orandui, a potrivi. [< fr. regler].
AUTOGENEZA s. f. 1. capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce prin polenul propriu. 2. teorie potrivit careia din materia organica poate lua nastere, in mod spontan, un organism viu evoluat; generatie spontanee. 3. conceptie in biologie care rezolva unilateral problema dezvoltarii in natura vie, absolutizand actiunea factorilor interni ereditari si negand cu totul actiunea mediului. (< fr. autogenese)
BIOPESTICID s. n. pesticid produs de un organism viu. (< bio- + pesticid)
DENUTRITIE s. f. nutritie insuficienta a unui tesut sau organism viu. (< fr. denutrition)
ECTOPARAZIT, -A adj., s. m. (parazit) pe suprafata unui organism viu. (< fr. ectoparasite)
MONOPLASTIDA s. f. organism viu dintr-o singura celula. (< fr. monoplastide)
REGLA vb. tr. 1. a reduce sau a mari regimul de functionare al unui sistem tehnic. 2. (med.) a reglementa functionarea unui organ, a unui sistem etc. dintr-un organism viu. 3. a potrivi tirul unei guri de foc, al unei baterii etc. ◊ a aranja, a orandui. (< fr. regler)
TESUT s. n. complex de celule (si elemente intercelulare) avand aceeasi origine si structura si aceleasi functii intr-un organism viu. (dupa fr. tissu)
ADAPTARE, adaptari, s. f. 1. Actiunea de a (se) adapta si rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptatie. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, in urma caruia rezulta o corelare a structurii morfologice si a functiunilor fiziologice ale vietuitoarelor in raport cu mediul inconjurator. 3. (In sintagma) Adaptare literara = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, in vederea reprezentarii lui pe scena, la radio, intr-un film. – V. adapta.
BIOACUSTIC, -A, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupa cu studiul producerii, structurii si functiei semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustica (1). [Pr.: bi-o-a] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacoustics.
BIOCATALIZATOR, biocatalizatori, s. m. Substanta care provoaca sau grabeste o reactie chimica in organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Bio- + catalizator (dupa fr. biocatalyseur).
BIOCINETIC, -A, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul miscarii organismelor vii. 2. De biocinetica (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynetique.
BIODETECTOR, biodetectoare, s. n. (Biol.) Organ de simt al organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Bio- + detector.
BIOFOTON, biofotoni, s. m. Radiatie luminoasa emisa de unele substante aflate in organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biophoton.
BIOLOGIE s. f. Stiinta care studiaza manifestarile vietii din punct de vedere anatomic, fiziologic, zoologic etc. ♦ Stiinta organismelor vii, animale si vegetale. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologie.
BIOLUMINESCENTA s. f. Proprietate a unor fiinte vii de a fi bioluminescente; lumina produsa de organisme vii. [Pr.: bi-o-. – Var.: bioluminiscenta s. f.] – Din fr., engl. bioluminescence.
BIOMETEOROLOGIE s. f. Studiu al influentei factorilor meteorologici asupra organismelor vii. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biometeorologie, engl. biometeorology.
BIOTELEMETRIE s. f. Ramura a biologiei moderne care studiaza organismele vii de la distanta cu ajutorul unor instrumente adecvate. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotelemetrie, engl. biotelemetry.
CELULA, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. 2. (In sintagma) Celula de partid = (in trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, in care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Incapere (stramta) in inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. 7. (In telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, in cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.
CHEMOSINTEZA, chemosinteze, s. f. Fenomen prin care organismele vii folosesc, in sintezele organice, energia chimica rezultata prin oxidarea unor substante minerale; chimiosinteza. – Din germ. Chemosynthese.
CIBERNETIC, -A, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlului in sistemele tehnice si in organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care apartine ciberneticii (1), privitor la cibernetica. – Din fr. cybernetique.
GAZA, gazez, vb. I. Tranz. 1. A expune un spatiu limitat actiunii unor gaze toxice pentru distrugerea anumitor organisme vii daunatoare (paraziti, soareci, insecte). 2. A lansa gaze toxice intr-o zona in timp de razboi pentru a distruge in masa; a expune o persoana sau un grup de persoane actiunii gazelor toxice intr-o incapere inchisa pentru a le ucide. – Din fr. gazer.
GENERATIE, generatii, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate sociala data) care sunt cam de aceeasi varsta. ◊ Expr. Din generatie in generatie = din tata in fiu; de la o epoca la alta (pana la noi). ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care apartin aceleiasi specii sau rase si care s-au nascut in acelasi an. 3. (in sintagma) Teoria generatiei spontanee = teorie materialista naiva conform careia din materii minerale sau organice pot lua nastere unele organisme vii in mod spontan. – Din fr. generation, lat. generatio.
IN VITRO adv. (In legatura cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) In afara organismului viu; in laborator. – Loc. lat.
IN VIVO adv. (In legatura cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) In interiorul organismului viu. – Loc. lat.
ORGANIC, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism1, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism1; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique
PROTOPLASMA s.f. Materia din care sunt formate organismele vii si care reprezinta substratul material caracteristic vietii.
VASCULAR, -A, vasculari, -e, adj. 1. Care apartine vaselor sangvine sau limfatice din organismele vii, privitor la aceste vase. ◊ Sistem vascular = totalitatea venelor, arterelor si vaselor capilare ale unui organism. Tesut vascular = tesutul vaselor sangvine. 2. (In sintagma) Planta vasculara = nume generic pentru plantele superioare caracterizate prin prezenta in structura lor a unor vase prin care circula seva. – Din fr. vasculaire.
ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (din care fac parte glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.); glucide. – Din zahar.
SOMA1 s. f. Ansamblul celulelor diploide ale organismului viu. – Din fr. soma.
FOTOBIOLOGIE s. f. Ramura a biologiei care studiaza efectele luminii asupra organismelor vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. photobiologie.
VITALISM s. n. Curent in biologie, opus atat materialismului cat si spiritualismului, care explica procesele de viata prin prezenta in organismul viu a unui principiu imaterial si incognoscibil, caruia ii sub subordonate toate procesele fizico-chimice. – Din fr. vitalisme.
FIZIOLOGIE s. f. Ramura a biologiei care studiaza functiile organismului viu (animal sau vegetal). ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physiologie.
LECITINA s. f. Substanta organica fosforata, care se gaseste in organismele vii, mai ales in tesutul nervos si in galbenusul de ou. – Din fr. lecithine.
LOCOMOTIE s. f. 1. Deplasare, miscare dintr-un loc intr-altul. 2. Functiune a organismelor vii care consta dintr-un complex de miscari realizate prin mecanisme si organe speciale, datorita careia animalele si omul se deplaseaza activ in spatiu. [Var.: locomotiune s. f.] – Din fr. locomotion.
MONOPLASTIDA, monoplastide, s. f. organism viu, format dintr-o singura celula (plurinucleara sau uninucleara). – Din fr. monoplastide.
MONOPLOID, -A, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al carui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.
ELECTROBIOLOGIE s. f. Studiu al aparitiei si al efectelor fenomenelor electrice in organismele vii, in special asupra sistemului nervos si a contractiilor musculare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. electrobiologie.
ELECTROGRAFIE, electrografii, s. f. Metoda moderna de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. – Din engl. electrography.
RADIOBIOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu cercetarea actiunii radiatiilor ionizante asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologie.
RADIOBIOTIC, -A, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiatiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
RADIOECOLOGIE s. f. Studiul efectelor radiatiilor naturale asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioecology.
RESPIRATIE, respiratii, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) intre organismele vii si mediul inconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continand oxigenul necesar intretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ◊ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta in efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, intrerupte in caz de asfixiere, sincopa etc., in vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamani. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.
COSMOFIZIOLOGIE s. f. Studiu al actiunii factorilor cosmici asupra fiziologiei organismelor vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cosmophysiologie.
COSMOPATOLOGIE s. f. Studiu al actiunii nocive a factorilor cosmici asupra organismelor vii. – Din fr. cosmopathologie.
CRENOBIOLOGIE s. f. Ramura a limnologiei care studiaza organismele vii din izvoare (minerale). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. crenobiologie.
CRIOBIOLOGIE s. f. Disciplina care studiaza efectele temperaturilor joase asupra organismelor vii. [Pr.: cri-o-bi-o-] – Din engl. cryobiology.
ANATOMIE f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul structurii organismelor vii. ~ comparata. ~ patologica. 2) Structura a unui organism sau organ. [G.-D. anatomiei] /<fr. anatomie, lat. anatomia
BIOCENOZA f. Totalitate a organismelor vii, care populeaza un anumit mediu, formand cu el un tot unitar. [Sil. bi-o-] /<fr. biocenose
BIOLUMINESCENTA f. Luminescenta biologica proprie unor organisme vii (bacterii, pesti, insecte), datorita proceselor chimice din corpul lor. [Sil. bi-o-lu-mi-nes-cen-ta] /<fr. bioluminescence
BIOMASA f. Densitate a organismelor vii pe o unitate de masa. /<fr. biomasse
CELULA ~e f. 1) biol. Sistem anatomic elementar (constituit din membrana, citoplasma si nucleu) care sta la baza structurii si activitatii vitale a organismelor vii. ~ vegetala. 2) Fiecare dintre cavitatile unui fagure; alveola. 3) Incapere mica intr-o inchisoare, destinata detentiei izolate a celor intemnitati. 4) Camera mica de locuit intr-o manastire; chilie. 5) tehn. Fiecare dintre partile similare sau identice ale unui sistem tehnic. ~ de radiator. /<fr. cellule, lat. cellula
COSMOBIOLOGIE f. Ramura a biologiei care studiaza actiunea factorilor cosmici asupra organismelor vii. [Sil. -bi-o-lo-gi-e] /<fr. cosmobiologie
DEZOXIRIBONUCLEIC : Acid ~ Acid nucleic care contine si transmite informatia genetica in mecanismul ereditar al organismelor vii. /<fr. desoxyribonucleique
ELECTROTROPISM n. Orientare (intr-o anumita directie) a organismelor vii sub actiunea curentului electric. /<fr. electrotropisme
FENOLOGIE f. Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul actiunii conditiilor climaterice asupra organismelor vii. [Art. fenologia; G.-D. fenologiei; Sil. -gi-e] /<fr. phenologie
FIZIOLOGIE ~i f. 1) Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul proceselor ce au loc in organismele vii. ~a omului. ~a plantelor. 2) Totalitate a functiilor vitale din organism. [Art. fiziologia; G.-D. fiziologiei; Sil. -gi-e] /<fr. physiologie
FOTOENERGETICA f. Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul influentei energiei solare asupra activitatii vitale a organismelor vii. [Sil. -to-e-] /<fr. photoenergetique
GENERATIE ~i f. 1) Totalitate a indivizilor dintr-o comunitate, care traiesc in acelasi timp, fiind aproximativ de aceeasi varsta. 2) Totalitate a animalelor de o anumita rasa sau specie, nascute in acelasi an. 3): ~ spontanee (sau spontana) teorie naiva conform careia unele organisme vii pot lua nastere in mod spontan din substanta nevie. [G.-D. generatiei; Sil. -ti-e] /<fr. generation, lat. generatio, ~onis
GERMICID ~da (~zi, ~de) si substantival Care distruge germenii daunatori organismelor vii. /<fr. germicide
HETEROGAM ~a (~i, ~e) (despre organisme vii) Care se caracterizeaza prin heterogamie; cu caracter de heterogamie. /<fr. heterogame
IRITABILITATE f. 1) Caracter iritabil. 2) Stare iritabila. 3) Proprietate a organismelor vii de a reactiona la actiunea factorilor interni si externi. [G.-D. iritabilitatii] /<fr. irritabilite, lat. irritabilitas, ~atis
A IMBATRANI ~esc 1. intranz. 1) (despre organisme vii) A deveni batran; a ajunge (treptat) in stare de batranete. 2) (despre masini, unelte, materiale) A pierde lent calitatile initiale prin trecerea timpului. 2. tranz. 1) (persoane) A face sa devina batran inainte de timp; a aduce in stare de batranete. 2) A face sa para mai batran decat este in realitate. Machiajul ~este. [Sil. -ba-tra-] /in + batran
LOCOMOTIE f. 1) Miscare dintr-un loc in altul. 2) Functie a organismelor vii care asigura deplasarea lor in spatiu. [G.-D. locomo-tiei] /<fr. locomotion
MORB ~uri n. Proces patologic care afecteaza organismele vii; boala; maladie; afectiune. ◊ Morbul lui Pott tuberculoza osoasa a coloanei vertebrale. /<lat. morbus
MORFOLOGIE f. 1) Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul formei si structurii organismelor vii, cu legile aparitiei si dezvoltarii lor. 2) Parte a gramaticii care se ocupa cu studiul regulilor de modificare a formei cuvintelor. /<fr. morphologie
NOCIV ~a (~i, ~e) 1) (despre substante, mediu etc.) Care poate aduce daune organismelor vii; contraindicat. Substante ~e. 2) fig. Care dauneaza; cu actiune negativa; dauna-tor. Influenta ~a. /<fr. nocif, lat. nocivus
NUTRITIE ~i f. Ansamblul proceselor de asimilare a hranei necesare cresterii, dezvol-tarii si activitatii organismelor vii; alimentatie. ~a plantelor. /<fr. nutrition, lat. nutritio, ~onis
ORGANOGEN ~a (~i, ~e) 1) (despre elemente chimice) Care intra in componenta substantelor din structura organismelor ani-male sau vegetale. 2) (despre roci, minereuri, minerale etc.) Care este format din ramasite de organisme vegetale sau animale; din resturi de organisme vii. /<fr. organogene
OXIDATIV ~a (~i, ~e) 1) Care are proprietatea de a oxida; cu ajutorul caruia se face oxidarea. 2) biol. Care stimuleaza procesele de ardere din organismele vii; oxidant. /a oxida + suf. ~tiv
PIRPIRIU ~e (~i) 1) (despre organisme vii) Care s-a oprit din dezvoltare sau a degenerat; cu dimensiuni reduse din cauza dezvoltarii anormale; jigarit. 2) (despre persoane) Care poarta haine saracacioase sau subtiri; imbracat in haine saracacioase sau subtiri. 3) (despre imbracaminte) Care este saracacios, subtire si nepotrivit cu vremea friguroasa; jerpelit. /<turc. pirpiri
PLANCTON ~oane n. 1) biol. Totalitate a organismelor vii (vegetale si animale), care traiesc in apele dulci sau marine plutind pasiv sau aflandu-se in stare de suspensie (constituind hrana unor pesti si animale acvatice). 2): ~ atmosferic totalitate a particulelor mici (solide si lichide), care plutesc in atmosfera. /<fr. plancton, germ. Plancton
PREFORMISM n. (in opozitie cu transformism) (in sec. XVIII) Teorie biologica conform careia organismele vii se constituie complet inca in embrion. /<germ. Praformismus
PROTEINA ~e f. Substanta organica complexa care constituie unul din principalii componenti ai tuturor organismelor vii. /<fr. proteine
PUTREFACTIE ~i f. 1) Proces de descompunere a substantelor organice (de natura animala sau vegetala) care se produce in natura sau in interiorul organismelor vii sub influenta fermentatiei microbiene; putrezire. 2) fig. Stare de degradare morala; putreziciune. [G.-D. putrefactiei] /<fr. putrefaction, lat. putrfactio, ~onis
S*X ~e n. 1) Totalitate a particularitatilor genetice si morfofiziologice care diferentiaza organismele vii in doua categorii in vederea reproducerii speciei. 2) Fiecare din cele doua categorii de organisme vii (masculi si femele). ◊ ~ul tare se spune, in gluma, despre barbati. ~ slab (sau frumos) se spune, in gluma, despre femei. /<fr. sexe, lat. sexus
SIMT ~uri n. 1) Insusire a organismului viu de a receptiona si de a prelucra e*******i externi sau interni sub forma de senzatii constiente. ◊ Organe de ~ organe care receptioneaza e*********e din mediul exterior si interior. 2) Capacitate de a intelege, de a prelucra real un lucru. ~ul responsabilitatii. ~ul masurii. ~ul umorului. ◊ ~ practic priceperea de a rezolva chestiuni practice. /v. a simti
TERATOLOGIE f. Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul anomaliilor, malformatiilor si monstruozitatilor la organismele vii. [G.-D. teratologiei] /<fr. teratologie
A SE TRECE ma trec intranz. 1) (despre organisme vii, fructe, flori etc.) A intra in faza degenerarii, pierzandu-si calitatile initiale. ◊ ~ din viata (sau din lume) a muri; a deceda. 2) (despre materiale, substante, alimente etc.) A se epuiza prin folosire. 3) (despre actiuni reprobabile) A nu se lua in seama (ramanand fara urmari). /<lat. traicere
TUBERCUL ~i m. 1) (la unele plante) Excrescenta ingrosata a tulpinii subterane, in care se acumuleaza substante nutritive de rezerva si care serveste la inmultirea plantei respective. ~i de cartofi. 2) anat. Protuberanta care apare in interiorul unor tesuturi ale organismelor vii sau pe diverse organe. /<fr. tubercule
UBICVIST1 ~sta (~sti, ~ste) livr. (despre organisme vii) Care se poate adapta la diferite conditii de mediu (pe toata suprafata globului). /<fr. ubiquiste
VARIABILITATE ~ati f. 1) Caracter variabil. ~atea gusturilor. ~atea unei functii. 2) biol. Proprietate a organismelor vii de a-si modifica caracteristicile morfologice sau fiziologice sub actiunea unor factori interni sau externi. 3) lingv. Proprietate a unei unitati lingvistice de a prezenta mai multe forme de manifestare. /<fr. variabilite
VAZ n. 1) Insusire a organismului viu de a vedea; vedere. ◊ In (sau la) ~ul cuiva fata de cineva; in prezenta cuiva. A-i lua cuiva ~ul a) a face pe cineva sa nu mai vada; a orbi pe cineva; b) a impresiona tare pe cineva; a captiva. /v. a vedea
BIOCINETICA s.f. Stiinta care studiaza miscarea organismelor vii. [< fr. biocinetique].
BIOMAGNETISM s.n. Capitol al biofizicii care se ocupa cu studiul campurilor magnetice generate de structurile biologice, precum si cu actiunea acestora asupra organismelor vii. [< fr. biomagnetisme].
BIOMECANICA s.f. Capitol al biofizicii care se ocupa cu studiul actiunii fortelor interne sau externe asupra organismelor vii. [< fr. biomecanique].
BIOPOIEZA s.f. (Biol.) Totalitatea fenomenelor care au contribuit la aparitia organismelor vii. [Pron. bi-o-po-ie-. / < fr. biopoiese, cf. gr. bios – viata, poiein – a face].
BIOTAXIE s.f. Disciplina care se ocupa cu clasificarea organismelor vii. [Gen. -iei. / < fr. biotaxie, cf. gr. bios – viata, taxis – ordine].
BIOTROPISM s.n. (Biol.) Marire a virulentei unui microorganism latent sub influenta unor agenti chimici, fizici sau de origine bacteriana. ♦ Proprietate a unor microbi sau virusi de a nu se putea dezvolta decat in organisme vii. [< fr. biotropisme, cf. gr. bios – viata, tropein – a intoarce].
CATABOLIT s.n. Substanta rezultata in urma proceselor catabolice care au loc in organismele vii. [Cf. gr. katabole – desfacere].
CELULA s.f. 1. Element anatomic de baza al organismelor vii. 2. Fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 3. Incapere stramta in inchisori pentru detentiunea izolata a celor inchisi. 4. Ansamblu format din aripile unui avion. ♦ Formatie de zbor, compusa din doua avioane de lupta. 5. (Tehn.) Compartiment al unui dispozitiv, format din unul sau mai multe elemente egale. [< fr. cellule, it., lat. cellula].
CIBERNETICA s.f. 1. Parte a politicii care se ocupa de mijloacele de guvernare, potrivit clasificarii lui Ampere. 2. Stiinta care studiaza principiile si legile comune ale functionarii sistemelor de legaturi, comanda si control in masini si in organismele vii. [Gen. -cii, var. chibernetica s.f. / < fr. cybernetique, engl. cybernetics, cf. gr. kybernan – a conduce].
ELECTROBIOGENEZA s.f. (Biol.) Producere de electricitate in organismele vii. [< fr. electrobiogenese].
GALVANOTACTISM s.n. Reactie a organismelor vii fata de un curent electric continuu. [Cf. fr. galvanotactisme].
GENETICA s.f. Disciplina care studiaza fenomenele ereditatii si variabilitatii in organismele vii; geneziologie. [< germ. Genetik, cf. fr. genetique].
HIDROTACTISM s.n. Miscare a organismelor vii datorita aerului umed. [< fr. hydrotactisme].
HOMEOSTAZIE s.f. Proprietate a organismelor vii de a-si mentine diferitele constante fiziologice. ♦ Proprietate a unor sisteme de a-si mentine constante anumite marimi caracteristice; homeostaza. [Pron. -me-os-ta-zi-e, gen. -iei. / < fr. homeostasie, cf. gr. h*****s – asemanator, stasis – stare].
PSIHOTRONICA s.f. Disciplina biofizica care se ocupa cu studiul interactiunilor la distanta intre diferiti subiecti senzitivi, intre acestia si obiecte materiale sau alte organisme vii. [< engl. psychotronics].
RADIOGENETICA s.f. Capitol al geneticii care studiaza utilizarea radiatiilor ionizate in vederea transformarii ereditare a organismelor vii cu scopul ameliorarii lor. [Gen. -cii. / < fr. radiogenetique].
TACTISM s.n. (Biol.) Orientare a organismelor vii sub influenta anumitor factori externi; taxie, tropism. [< fr. tactisme].
TROPISM s.n. Tendinta de orientare, de crestere a organismelor vii, determinata de directia din care actioneaza asupra lor anumiti factori fizico-chimici ca lumina, caldura etc.; tropie. ♦ Proprietate a anumitor substante, introduse in organisme vii, de a se localiza in anumite organe ale acestora; taxie. [< fr. tropisme, cf. gr. tropos – rasucire].
VITALISM s.n. Curent idealist in biologie, care explica procesele biologice prin prezenta in organismele vii a unei „forte vitale” speciale, incognoscibile si imateriale. [< fr. vitalisme].
ANABOLISM s.n. (Biol.) Totalitatea proceselor biochimice prin care se produc in organismele vii substantele necesare vietii; asimilatie. [< fr. anabolisme, cf. gr. anabole – aruncare].
VARIABILITATE s.f. Insusirea a ceea ce este variabil. ♦ (Biol.) Procesul schimbarii diferitelor caractere morfologice si fiziologice ale organismelor vii, constituind devieri de la tipul speciei. ♦ (Mat.) Proprietate a unei cantitati sau functii algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. ♦ (Gram.) Insusire a unui cuvant de a prezenta forme diferite. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. variabilite].
BIOCHIMIE s.f. Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul fenomenelor chimice ce se petrec in organismele vii; chimie biologica. [Cf. fr. biochimie].
BIOCLIMATOLOGIE s.f. Studiul influentei pe care o exercita clima asupra organismelor vii. [Pron. bi-o-, gen. -iei. / < fr. bioclimatologie].
BIOLOGIE s.f. Stiinta care studiaza organismele vii si diferitele aspecte ale vietii. [Gen. -iei. / < fr. biologie, cf. gr. bios – viata, logos – studiu].
CATABOLISM s.n. Totalitatea proceselor de descompunere a substantelor in organismele vii; dezasimilatie. [< fr. catabolisme, cf. gr. katabole – desfacere].
COSMOPATOLOGIE s.f. Studiul actiunii nocive a factorilor cosmici asupra organismelor vii. [Gen. -iei. / < fr. cosmopathologie].
CRENOBIOLOGIE s.f. (Zool.) Ramura a limnologiei avand ca obiect studiul organismelor vii care traiesc in izvoare. [Gen. -iei. / < fr. crenobiologie].
CRIOBIOLOGIE s.f. Disciplina care studiaza efectele temperaturilor joase asupra organismelor vii. [Gen. -iei. / cf. fr. cryobiologie].
DEZOXIRIBONUCLEIC adj.m. Acid dezoxiribonucleic = acid nucleic cu rol esential in mecanismul ereditar al organismelor vii. [Pron. -cle-ic. / < fr. desoxyribonucleique].
ELECTROBIOLOGIE s.f. Studiul formarii si efectelor electricitatii in organismele vii. [< fr. electrobiologie].
ELECTROTROPISM s.n. Orientare in anumite directii a organismelor vii sub influenta curentului electric; galvanotropism. [< fr. electrotropisme].
FOTOBIOLOGIE s.f. Capitol din stiintele naturii care studiaza efectele luminii asupra biologiei organismelor vii. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / < fr. photobiologie].
IN VIVO loc.adv. (Despre felul experimentarii unui proces biologic) In organismul viu. [< lat. in vivo].
MICROELEMENT s.n. Element chimic care se gaseste in cantitati foarte mici in sol sau in organismele vii. [< fr. micro-element].
MONOPLASTIDA s.f. (Biol.) organism viu, format dintr-o singura celula (plurinucleara sau unicelulara). [< fr. monoplastide].
OLIGOELEMENT s.n. (Biol.) Element chimic care se gaseste in cantitati foarte mici in organismele vii, avand un rol catalitic. [< fr. oligo-element].
RADIOBIOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul efectelor radiatiilor ionizate asupra organismelor vii. [Gen. -iei. / cf. fr. radiobiologie].
SENSIBILITATE s.f. 1. Facultate a organismelor vii de a simti, de a percepe prin simturi tot ceea ce vine din afara; simtire. 2. Insusirea de a fi foarte simtitor; afectivitate, emotivitate accentuata. ♦ Receptivitate artistica. ♦ Predispozitie a organismelor la diferite boli. 3. Insusire a unui instrument sau a unui aparat de a indica cele mai mici valori, deosebiri, diferente. 4. (Chim.) Marime a concentratiei unei solutii la substanta de analizat, care produce, in timpul unei reactii de recunoastere, un efect la pragul perceperii senzoriale. 5. Viteza cu care reactioneaza o emulsie fotosensibila pentru a se obtine o anumita innegrire a argintului in functie de cantitatea de lumina receptionata. [Cf. fr. sensibilite, lat. sensibilitas].
TAXONOMIE s.f. 1. Stiinta avand ca obiect stabilirea principiilor si legilor de clasificare a organismelor vii. ♦ (P. ext.) Stiinta legilor de clasificare. 2. (Biol.) Studiul unei grupe de plante sau de animale privind descrierea si clasificarea speciilor. [Gen. -iei, var. taxinomie s.f. / < fr. taxonomie, cf. gr. taxis – ordine, nomos – lege].
TROFICITATE s.f. (Biol.) Ansamblul fenomenelor de nutritie a organismelor vii; stare de nutritie a diferitelor organe si tesuturi. [Cf. fr. trophicite].
TUB s.n. 1. Teava de metal, de sticla etc. 2. Recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, in forma de canal, cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (Tehn.) Aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].
ASIMILATIE s. f. 1. asimilare. 2. totalitatea proceselor metabolice de sinteza care au loc in organismele vii; anabolism. (< fr. assimilation, lat. assimilatio)
BIOCATALIZATOR s. m. substanta organica sintetizata de organismele vii care provoaca, favorizeaza procesele metabolice. (< germ. Biokatalysator)
BIOCAMP s. n. camp de actiune specific organismelor vii, in care fenomenele electromagnetice se interfereaza cu fenomenele bioenergetice. (bio- + camp)
BIOCICLU s. n. 1. ciclu de viata evolutiv al unui organism. 2. totalitatea transformarilor ciclice din natura implicand toate organismele vii. 3. subdiviziune a biosferei care cuprinde biocenozele. (< fr. biocycle)
BIOCINETIC, -A I. adj. referitor la biocinetica. II. s. f. stiinta care studiaza miscarea organismelor vii. (< fr. biocinetique)
BIOCLIMATOLOGIE s. f. ramura a climatologiei care studiaza influenta factorilor climatici asupra organismelor vii. (< fr. bioclimatologie)
BIODETECTOR s. n. (biol.) organ de simt al organismelor vii. (< bio- + detector)
BIOENERGETIC, -A I. adj. referitor la bioenergetica. II. s. f. parte a fiziologiei care studiaza transformarile de energie in organismele vii. (< fr. bioenergetique, engl. bioenergetics)
BIOENERGIE s. f. energie generata de activitatea organismelor vii. (< engl. bioenergy)
BIOFAG, -A adj. care se hraneste cu organisme vii. (< fr. biophage)
BIOFIL, -A adj. 1. care se dezvolta pe organisme vii. 2. (despre elemente chimice) care se concentreaza in corpul vietuitoarelor. (< fr. biophile)
BIOFOTON s. m. radiatie luminoasa emisa de unele substante din organismele vii. (< engl. biophoton)
BIOGEN, -A I. adj. 1. esential pentru mentinerea vietii. 2. produs prin actiunea organismelor vii. II. s. n. preparat din culturi de bacterii, care imbogateste solul in azot, folosit pentru a spori productivitatea leguminoaselor. (< fr. biogene)
BIOLIZA s. f. descompunere a materiei organice sub actiunea organismelor vii. (< fr. biolyse)
BIOLOGIC, -A adj. referitor la biologie. ♦ chimie ~a = biochimie; arma ~a = arma care utilizeaza organisme vii. (< fr. biologique)
BIOMAGNETISM s. n. capitol al biofizicii care studiaza campurile magnetice generate de structurile biologice, precum si actiunea acestora asupra organismelor vii. (< fr. biomagnetisme)
BIOMETEOROLOGIE s. f. studiul influentei exercitate de variatiile elementelor meteorologice asupra organismelor vii. (< fr. biometeorologie, engl. biometeorology)
BIOMORFOZA s. f. 1. totalitatea modificarilor structurale si functionale suferite de organisme din momentul conceptiei pana la moarte. 2. actiunea morfogenetica a organismelor vii asupra altor organisme. (< fr. biomorphose)
BIONIC, -A I. adj. referitor la bionica. II. s. f. stiinta care studiaza procesele biologice si structura organismelor vii, cu scopul de a gasi in ele modele pentru tehnica; biotehnica. (< fr. bionique)
BIOPOIEZA s. f. totalitatea proceselor care au contribuit la aparitia organismelor vii. (< fr. biopoiese)
BIOTAXIE s. f. parte a biologiei care stabileste regulile de clasificare a organismelor vii; biotaxonomie. (< fr. biotaxie)
BIOTELEMETRIE s. f. ramura a biologiei care studiaza de la distanta parametrii proprii organismelor vii. (< fr. biotelemetrie)
BIOTIC1, -A I. adj. 1. referitor la activitatea vitala. 2. produs prin activitatea organismelor vii. II. s. f. ramura a biologiei, studiul diferitelor aspecte calitative ale organismelor. (< fr. biotique)
BIOTROPISM s. n. marire a virulentei unui microorganism latent sub influenta unor agenti chimici, fizici sau de origine bacteriana. ◊ proprietate a unor microbi sau virusuri de a nu se putea dezvolta decat in organisme vii. (< fr. biotropisme)
CIBERNETIC, -A I. adj. referitor la cibernetica; bazat pe principiile ciberneticii. II. s. f. stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlului in sistemele tehnice si in organismele vii, pentru proiectarea si construirea masinilor si a aparatelor automatice, electronice, capabile a efectua diferite operatii. (< fr. cybernetique)
COSMOFIZIOLOGIE s. f. studiu al actiunii factorilor cosmici asupra fiziologiei organismelor vii. (< fr. cosmophysiologie)
DEZASIMILATIE s. f. 1. dezasimilare. 2. totalitatea proceselor metabolice de descompunere a substantelor, care au loc in organismele vii; catabolism. (< fr. desassimilation)
ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)
ECTOCRIN, -A adj. (despre substante organice) eliminat in mediu de catre organismele vii, avand un rol important in reglarea relatiilor dintre specii. (< fr. ectocrine)
EDAFOLOGIE s. f. 1. studiul formarii compozitiei si influentei solului asupra organismelor vii; stiinta solului; ecopedologie. 2. disciplina medicala care studiaza caracterele somatice determinate de factorii ecologici. (< fr. edaphologie)
ELECTIVITATE s. f. 1. calitatea a ceea ce este electiv. 2. insusire a organismelor vii de a asimila acele conditii de mediu care corespund cel mai mult ereditatii lor. (< fr. electivite)
ELECTROBIOGENEZA s. f. producere de electricitate in organismele vii. (< fr. electrobiogenese)
ELECTROBIOLOGIE s. f. 1. aplicare a electricitatii in studiile biologice. 2. studiu al efectelor electricitatii in organismele vii. (< fr. electrobiologie)
ELECTROCATALIZA s. f. accelerare a proceselor fizi-co-chimice din organismele vii cu ajutorul curentului electric. (< germ. Elektrokatalyse)
ELECTROTROPISM s. n. orientare in anumite directii a organismelor vii sub influenta curentului electric; galvanotropism. (< fr. electrotropisme)
EREDOBIOLOGIE s. f. ramura a biologiei care studiaza fenomenele ereditatii si variabilitatii organismelor vii. (< fr. heredobiologie)
FILAXIE1 s. f. puterea de aparare a organismelor vii impotriva infectiilor provocate de anumiti agenti patogeni. (< fr. phylaxie)
FOTOBIOLOGIE s. f. ramura a biologiei care studiaza efectele luminii asupra organismelor vii. (< fr. photobiologie)
FOTODINAMIE s. f. efect stimulator al luminii asupra proceselor fiziologice din organismele vii. (< fr. photodynamie)
FOTOMORFOZA s. f. totalitatea modificarilor morfoanatomice suferite de organismele vii sub actiunea luminii. (< fr. photomorphose)
GALVANOTACTISM s. n. reactie a organismelor vii fata de un curent electric continuu. (< fr. galvanotactisme)
GENERATIE s. f. 1. functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteza potrivit careia organismele vii ar lua nastere in mod spontan din materia anorganica. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeasi varsta. ◊ (biol.) grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ◊ perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzand perioadelor in care tehnica se afla relativ stabilizata. (< fr. generation, lat. generatio)
GENETIC, -A I. adj. referitor la genetica sau la geneza; referitor la ereditate, la gene, la geneza (1); ereditar. ♦ inginerie ~a = ansamblu de operatii efectuate „in vitro” cu gene, cromozomi si, uneori, cu celule intregi, in scopul „construirii” genetice de organisme cu proprietati ereditare premeditate. II. s. f. stiinta care studiaza ereditatea si variabilitatea in organismele vii. (< fr. genetique)
GENEZIOLOGIE s. f. stiinta care studiaza reproducerea la organismele vii. (< fr. genesiologie)
HALOBIONT s. n. 1. organism adaptat exclusiv la apele si terenurile sarate. 2. totalitatea organismelor vii din mari si oceane. (< fr. halobion, germ. Halobiont)
HOMEOSTAZIE s. f. 1. proprietate a organismelor vii de a-si mentine constantele fiziologice in conditii diferite de mediu. ◊ (genet.) mentinere constanta a genomului intr-o populatie. 2. tendinta a sistemelor autoreglabile de a-si mentine constante anumite stari sau coordonate de definitie; homeostaza. 3. echilibru natural, biologic si ecologic, in biosfera si ecosisteme. ◊ echilibru al mediului interior al individului. (< fr. homeostasie)
IN VIVO loc. adv. (despre un proces biologic) reprodus experimental in organismul viu. (< lat. in vivo, in viata)
MACROELEMENT s. n. element mineral care se gaseste in cantitati relativ mari in sol sau in organismele vii. (< engl. macrelement)
METABOLISM s. n. totalitatea proceselor nutritive de asimilatie (anabolism) si dezasimilatie (catabolism) care se produc in organismele vii. ♦ ~ bazal = cantitatea de caldura exprimata in calorii, care se produce pe un metru patrat la suprafata corpului unui individ, intr-o ora. (< fr. metabolisme)
METEOROBIOLOGIE s. f. ramura a biologiei care studiaza influenta factorilor meteorologici asupra organismelor vii. (< engl. meteorobiology)
MICROELEMENT s. n. element chimic care se gaseste in cantitati foarte mici in sol, sau in organismele vii; oligoelement. (< fr. micro-element)
ONTOGENEZA s. f. 1. proces de dezvoltare individuala a organismelor vii din stadiul embrionar pana la incheierea ciclului vital. ◊ ramura a biologiei care studiaza aceasta dezvoltare; ontogenie. 2. (psih.) proces de formare a persoanei, de dezvoltare a psihicului, a constiintei individuale. (< fr. ontogenese)
OSMOREGLARE s. f. autoreglare a presiunii osmotice din celulele sau tesuturile organismelor vii. (dupa fr. osmoreglage)
PSIHOTRONIC, -A I. adj. referitor la psihotronica. II. s.f. disciplina biofizica, studiul interactiunilor la distanta intre diferiti subiecti senzitivi, intre acestia si obiecte materiale sau alte organisme vii. (< engl. psychotronics)
RADIOBIOTIC, -A adj. referitor la efectele biologice ale radiatiilor asupra organismelor vii. (< fr. radiobiotique)
REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)
RESPIRATIE s. f. 1. act fiziologic prin care organismele vii efectueaza schimbul de gaze intre ele si mediul lor de viata. ♦ ~ artificiala = mijloc de reanimare prin introducerea si scoaterea alternativa a aerului din plamanii unui inecat, asfixiat etc. ◊ pauza foarte scurta, utilizata in tehnica frazarii. 2. (fig.) raspandire (a unor sentimente sau idei). ♦ opera (sau lucrare) de larga ~ = opera (sau lucrare) de mare amploare. (< fr. respiration, lat. respiratio)
SESTON s. n. totalitatea organismelor vii si moarte care plutesc sau inoata in mediul acvatic. (< fr. seston)
SOMA1 s. f. totalitatea celulelor somatice ale organismelor vii; corp. (< fr., gr. soma)
TACTISM s. n. reactie a organismelor vii la e********i externi; taxie. (< fr. tactisme)
TAXONOMIE s. f. 1. stiinta a legilor de clasificare a organismelor vii. ◊ (p. ext.) clasificare. 2. studiul unor grupe de plante sau de animale din punctul de vedere al descrierii si clasificarii speciilor. (< fr. taxonomie)
TECTOLOGIE s. f. ramura a morfologiei (1) care studiaza structura organismelor vii, in special aceea a „coloniilor animale” (brizoare, spongieri etc.). (< fr. tectologie)
TELEONOMIE s. f. 1. teleologie (2). 2. (biol.) concept desemnand finalitatea prezenta in organismele vii. ◊ mod de explicare stiintifica a comportamentului orientat al sistemelor organice. ◊ mecanism de reglare celulara determinat in mod obiectiv de anumite legitati. (< fr. teleonomie)
TERMOBIOLOGIE s. f. ramura a biologiei care studiaza efectele temperaturii asupra organismelor vii. (< termo- + biologie)
TERMOGENEZA s. f. proces de producere a energiei calorice de catre organismele vii. (< fr. thermogenese)
TIPOGENEZA s. f. faza de evolutie a organismelor vii in timpul careia ia nastere un tip, constituindu-si caracterele. (< fr. typogenese)
TROFICITATE s. f. 1. ansamblul fenomenelor de nutritie a organismelor vii; stare de nutritie a diferitelor organe si tesuturi. 2. insusire a unui sol de a fi nutritiv pentru plante. (< fr. trophicite)
TROPISM s. n. 1. tendinta de orientare a organismelor vii in functie de un agent fizico-chimic. 2. proprietate a anumitor substante, introduse in organisme vii, de a se localiza in anumite organe; taxie. (< fr. tropisme)
TUB2 s. n. 1. teava de metal, de sticla, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii. ♦ ~ fonator = organ in forma de canal cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (tehn.) aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice; ~ Geissler = tub care contine un gaz rarefiat si in care se produc descarcari electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)
VARIABILITATE s. f. 1. insusirea a ceea ce este variabil (1). 2. capacitate a organismelor vii de a-si modifica caracterele morfofiziologice in cursul evolutiei ca rezultat al adaptarii la mediu. 3. (mat.) proprietate a unei cantitati sau functii algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. 4. insusire a unui cuvant de a prezenta forme diferite. (< fr. variabilite)
VITALISM s. n. conceptie idealista despre natura vietii, care explica fenomenele acesteia prin prezenta in organismele vii a unui principiu imaterial, animator, diriguitor (forta vitala, entelehie, suflet etc.). (< fr. vitalisme)
BENTOS (‹ fr. {i}; gr. benthos „adinc”, „fund”) s. n. Ansamblu al organismelor vii, plante si animale, care traiesc pe fundul unui bazin (lacustru, marin sau oceanic), fixate (b. sesil, cuprinde spongieri, corali, crinoidee, alge, arheociatide si blastoidee) sau foarte putin mobile (b. vagil, include anelide, lamelibranhiate, gastropode, crustacee, trilobiti, gigantostracee si carpoidee). Serversc ca hrana mai ales pentru animalele care inoata activ si pentru om (alge, stridii, echinoderme, paguri).
BIODEGRADARE (‹ bio + degradare) s. f. Proces de descompunere a substantelor organice de catre enzimele produse de organisme vii, in special bacterii si ciuperci microscopice. Prin b. se asigura ciclul elementelor in natura. Exista si substante care nu se supun acestui proces (recalcitranta moleculara).
BIOENERGIE ({i} ‹ bio + energie) s. f. Energie produsa prin activitatea fiziologica a organismelor vii (electrica, termica, luminoasa etc.). In conceptia medicinii orientale, b. reprezinta componenta imateriala a corpului.
BIOFIZICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a biologiei al carui obiect il constituie studiul fenomenelor si proceselor fizice si fizico-chimice care se desfasoara in organismele vii, precum si influenta factorilor fizici asupra acestora. In prezent, b. s-a separat in citeva ramuri independente: radiobiologia, bioenergetica, fotobiologia, biomecanica s.a.
BIOLUMINISCENTA (‹ fr. {i}) s. f. Lumina rece produsa de organisme vii (licurici, pesti abisali, ciuperci) sau de microorganisme, prin oxidarea unei substante proprii (luciferina).
BIONICA (‹ engl. {i}) s. f. Disciplina care se ocupa cu studiul proceselor biologice si al structurii organismelor vii, in scopul rezolvarii prin similitudine a unor probleme tehnice si al crearii de sisteme tehnice (modele) care sa prezinte caracteristici functionale asemanatoare functiilor organismelor vii.
BIOSFERA (‹ fr. {i}) s. f. Invelis discontinuu al Pamantului format din totalitatea organismelor vii, impreuna cu toate elementele necesare vietii. Limitele sale cuprind marginea superioara a atmosferei, litosfera si intreaga hidrosfera. Masa totala a b. este de c. 1015 t. Este unicul suprasistem al Pamintului in care se produce substanta organica, prin procese specifice de transformare a energiei solare, apei si materiei anorganice.
ANABOLISM s. n. Totalitatea proceselor biochimice care au loc in organismele vii, asigurand producerea substantelor necesare vietii. – Fr. anabolisme.
BUFFON [bufo], George Louis Leclerc de (1707-1788), naturalist si scriitor francez. Unul dintre intemeietorii conceptiei evolutioniste. In „Istoria naturala” (1749-1788, 36 vol.) descrie organismele vii in conditiile lor naturale. A emis ideea variabilitatii speciilor sub influenta conditiilor de mediu. In „Discurs asupra stilului” a definit caracterul individual al stilului prin formula: stilul e omul insusi.
BIOLOGIE s. f. Stiinta care are ca obiect viata si legile ei; studiul organismelor vii, al materiei organizate. [Pr.: bi-o-] – Fr. biologie (<gr.).
CALCIFIERE, calcifieri, s. f. Depunerea sarurilor de calciu, in (sau pe) anumite tesuturi din organismele vii, avand ca urmare intarirea lor. [Pr.: -fi-e-] – V. calcifia.
CIBERNETICA (‹ fr. {i}) s. f. Stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlul in sistemele tehnice si organismele vii, din punct de vedere al analogiilor formale (nu si din acela al constitutiei si al functionarii lor). Are numeroase si variate aplicatii in toate domeniile tehnicii, in economie, biologie, medicina etc. In anul 1938, in lucrarea „Psihologia consonantista”, savantul roman St. Odobleja face prima expunere ampla a unor principii cibernetice, inainte cu zece ani de aparitia lucrarii „Cibernetica” a lui N. Wiener. V. sistem cibernetic. ♦ C. economica = ramura a c. care se ocupa cu aplicarea ideilor si metodelor c. la sistemele economice; priveste economia, precum si verigile structurale si functionale ale acesteia, ca in sisteme in care se desfasoara procese de reglare si de comanda realizate prin circulatia si transformarea informatiei.
CATABOLISM s. n. Proces de dezintegrare, de dezasimilare care are loc in organismele vii, insotit de eliberare de energie. – Fr. catabolisme.
ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (si din care fac parte: glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.). – Din zahar.
CROMOGENEZA (‹ {s} cromo- + geneza) s. f. (BIOL.) Formare a unor pigmenti sau a altor substante colorate de catre organisme vii (ex. bacterii care produc pigmenti, cerneala produsa de sepie s.a.).
LAMARCKISM (‹ fr.; {s} n. pr. Lamarck) s. n. (BIOL.) Teorie formulata de J.-B. Lamarck, in 1809, in lucrarea „Filozofia zoologica”, conform careia plantele si animalele se schimba in permanenta, devenind tot mai complicate ca organizare, datorita actiunii factorilor mediului ambiant si a tendintei interne, proprie tuturor organismelor vii, de perfectionare. Sustinand ca principiile evolutiei sunt o lege generala pentru natura vie, Lamarck n-a descoperit adevaratele cauze ale dezvoltarii evolutioniste. Legile de baza ale l. au avut un rol important, influentand ulterior elaborarea teoriei evolutioniste a lui Darwin.
OCEANOGRAFIE (‹ fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + „graphein” „descriere”) s. f. Ramura a hidrologiei care se ocupa cu studiul si descrierea stiintifica a Oceanului Planetar (configuratia tarmurilor, relieful si structura fundului oceanic si marin, dinamica si caracteristicile fizico-chimice ale apei, organismele vii care traiesc in oceane si in mari, diviziunile oceanului planetar cu resursele minerale si biologice si valorificarea lor, managementul mediului oceanic). UNESCO defineste o. ca stiinta nelimitata la ocean. Unul dintre fondatorii o. este L.F. Marsigli, autorul lucrarii „Istoria fizica a marii” (1725), care a efectuat un studiu complex al G. Lyon.
ODOBLEJA, Stefan (1902-1978, n. sat Izvoru Anestilor, jud. Mehedinti), medic si on de stiinta roman. Autor al primei variante a conceptiei cibernetice generalizate, incercand sa explice fenomenele din natura si, in particular, cele din cadrul biologiei si psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legii reversibilitatii). In lucrarea „Psihologia consonantista”. aparuta in 1938, la Lugoj, in lb. franceza (trad. in lb. romana, 1982), sesizeaza si pune in evidenta, prin intermediul conexiunii inverse, fenomenul adaptarii organismelor vii la conditiile de mediu. Lucrari in care a infatisat experimentele sale asupra modului cum sunt transmise sunetele in organismul uman („La phonoscopie, nouvelle m
ethode d’exploration clinique”, „Fonoscopia si semilogia clinica”). M. post-mortem al Acad. (1990).
ARDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. (Chim.) Oxidare rapida a unei substante, insotita de dezvoltare de caldura (si lumina). 3. (Biol..; la pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substantelor vii din organism. – V. arde.
VIRULENTA, virulente, s. f. Insusirea de a fi virulent; insusire a microbilor patogeni de a se inmulti in tesuturile vii ale organismului, rezistand la reactiile de aparare ale acestuia; grad de intensitate infectioasa a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.
GALVANISM s.n. Actiune a curentilor electrici asupra organismului sau organelor vii. [< fr. galvanisme].
AUTOREPRODUCERE s. f. insusire a materiei vii prin care organismele isi asigura, automat si de la sine, urmasi. (< auto1- + reproducere)
BIOMETRIE s. f. metoda de cercetare a organismelor si organelor vii prin masuratori. (< fr. biometrie)
BIOPLASMA s. f. (Biol.) Substanta organica vie aflata in constitutia organismului oricarei vietuitoare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioplasme.
GALVANISM s. n. 1. Actiunea unor curenti electrici asupra organismelor si a organelor vii. 2. Curent electric produs cu ajutorul pilelor electrochimice; curent electric continuu. – Din fr. galvanisme.
VIVIPAR, -A, vivipari, -e, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care da nastere la pui vii (complet dezvoltati in organismul matern). ♦ (Despre plante) Care se imulteste prin muguri desprinsi de pe planta-mama. – Din fr. vivipare, lat. viviparus.
SENSIBILIZARE, sensibilizari, s. f. Actiunea de a (se) sensibiliza si rezultatul ei. ♦ Scadere a pragului de reactivitate a unei structuri vii (celula, tesut, organ, organism) fata de un anumit agent. ♦ Stare de receptivitate crescuta, patologica a organismului fata de un agent (fizic, chimic sau biologic). ♦ Marire a sensibilitatii unui instrument de masura, a unui aparat, a emulsiilor fotografice etc. – V. sensibiliza.
organism ~e n. 1) Corp viu cu sistem de autoreglare; totalitate de organe care constituie un corp viu. ~ animal. ~ vegetal. 2) fig. Ansamblu organizat de elemente, coordonate intre ele, care constituie un tot intreg in stare sa functioneze; mecanism. ~ social. ~ administrativ. /<lat. organismus, ngr. organismos, germ. organismus, fr. organisme
PARAZIT, -A s.m. si f. 1. Invitat la masa unui bogatas din vechea Roma pentru a-l amuza. 2. (Fig.) Persoana care traieste pe seama alteia. 3. Fiinta care traieste pe organismul unei alte fiinte vii, hranindu-se exclusiv cu substantele produse de aceasta. 4. (la pl.) Perturbatie produsa in transmisiile de telecomunicatii, datorita descarcarilor electrice din atmosfera, scanteilor produse de unele aparate electrice etc. // adj. 1. (Despre fiinte) Care duce o viata de parazit; parazitar. 2. (Fig.) Care nu produce nimic, care traieste din munca altora. ♦ (Fig.) Lipsit de functie; de prisos. [Cf. fr. parasite, lat. parasitus, gr. parasitos < para – alaturi, sitos – mancare].
organism s. n. 1. corp viu, organizat prin metabolism si reproducere; fiinta. 2. (fig.) ceea ce se prezinta, functioneaza ca un tot unitar; organizatie. 3. asociatie de persoane, societate oficiala recunoscuta. (< fr. organisme, lat. organismus, gr. organismos, germ. organismus))
RADIOREZISTENTA s. f. reactie a organismului sau a tesuturilor vii fata de radiatiile ionizante. (< fr. radioresistance)
TONIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre vocale sau silabe) Care poarta accent; cu accent; accentuat. ◊ Accent ~ accent muzical cu care se rostesc vocalele si silabele. 2) med. (despre substante, medicamente) Care intareste organismul; cu proprietati de intarire a organismului; intaritor; fortifiant; reconfortant; tonifiant. Vin ~. /<fr. tonique
BIOSINTEZA, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza a unui compus chimic care se produce in organism sau in contact cu celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthese, engl.biosynthesis.
BIONOZA s. f. tulburare a activitatii normale a unui organism produsa de un agent patogen viu. (< fr. bionose)
DEMERSAL, -A adj. 1. (despre organisme) care traieste in zona litorala, venind in contact direct cu fundul apei. 2. (despre ouale de pesti) care cad pe fundul apei. (< fr. demersal)
FERTILITATE s. f. 1. rodnicie, fecunditate a solului. 2. capacitate de reproducere a unui organism. ◊ raportul dintre numarul copiilor nascuti vii si cel al femeilor la varsta de procreare. (< fr. fertilite, lat. fertilitas)
BIOGEOCHIMIE (‹ germ.) s. f. Ramura a geochimiei care studiaza relatiile dintre biosfera si celelalte geosisteme din punct de vedere chimic (compozitia chimica a organismelor si modul de participare a materiei vii si a produselor si de descompunere in procesele de migratie si de acumulare a elementelor chimice din scoarta terestra). Metodele b. sint folosite si in prospectiunile zacamintelor de minerale utile.
ENZIMA, enzime, s. f. Compus organic de natura proteica, prezent in celule vii, care dirijeaza procesele de sinteza si de degradare din organismele animalelor, plantelor si microorganismelor, producand si pastrand energie; ferment. – Din fr. enzyme.
COLINA2 s. f. amina din compozitia materiei vii ai carei derivati (acetilcolina etc.) au un rol important in organism. (<fr. choline)
ECTOGENEZA s.f. Teorie in biologie care rezolva unilateral problema dezvoltarii in materia vie, absolutizand actiunea mediului extern si contestand rolul structurii interne a organismelor. [< fr. ectogenese, cf. gr. ektos – in afara, genesis – nastere].
ECTOGENEZA s. f. Teorie in biologie care rezolva unilateral problema dezvoltarii in natura vie, absolutizand actiunea mediului extern si contestand implicit rolul structurii interne a organismelor. – Din fr. ectogenese.
SENSIBILIZARE s. f. actiunea de a (se) sensibiliza. ◊ scadere a pragului de reactivitate a unei structuri vii fata de un anumit agent; stare de receptivitate crescuta, patologica a organismului fata de un agent. ◊ marire a sensibilitatii unui instrument sau aparat de masura a emulsiilor fotografice etc. (< sensibiliza)
SENSIBILITATE s. f. 1. proprietate a organismelor animale de a simti, de a percepe prin simturi tot ceea ce vine din afara. ◊ calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile. 2. insusirea de a fi foarte simtitor; afectivitate, emotivitate. ◊ receptivitate artistica. ◊ predispozitie a organismelor la diferite boli. 3. insusire a unui instrument sau aparat de a fi sensibil. 4. (chim.) marime a concentratiei unei solutii, in substanta de analizat, care produce, in timpul unei reactii de recunoastere, un efect la pragul perceptiei senzoriale. 5. viteza cu care reactioneaza o emulsie fotosensibila pentru a se obtine o anumita innegrire a argintului in functie de cantitatea de lumina receptionata. (fr. sensibilite, lat. sensibilitas)
SANGVIN, -A, sangvini, -e, adj. 1. Care apartine sangelui, privitor la sange, la compozitia sau la circulatia sa in organism. 2. (Despre oameni) La care circulatia sangelui este foarte activa; sangvinic. ♦ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghin, -a, sanguin, -a adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus.
Morganism s.n. Conceptie despre ereditate, care, sustinand, ca si weismannismul, prezenta in corpul viu a unei substante cromozomiale, fixe si nemuritoare (gena), neaga rolul mediului in transformarea organismelor si, ca urmare, posibilitatea transmiterii pe cale ereditara a caracterelor dobandite. [< germ. Morganismus, cf. Morgan – biolog american].
FERMENT, fermenti, s. m. (Biol.) Substanta proteica produsa de celule vii sau de microorganisme, care dirijeaza prin cataliza reactiile de sinteza si de degradare din organismele animalelor, plantelor si microorganismelor, avand un rol fundamental in reglarea proceselor metabolice; enzima. – Din fr. ferment, lat. fermentum.
organism, organisme, s. n. 1. Totalitatea organelor si a partilor indisolubil legate intre ele ale unei fiinte vii; corp, fiinta. 2. Fig. Ceea ce apare ca un lot inchegat; ceea ce functioneaza in mod organizat. ♦ Organizatie (1). – Din lat. organismus, ngr. organismos, germ. organismus, fr. organisme.
GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus
SEMIPARAZIT, semiparaziti, s. m. organism vegetal care, desi isi poate prepara materia organica din cea minerala, isi extrage o parte din hrana din alta planta vie. – Semi- + parazit (dupa fr. demi-parasite).
TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcatuiesc o fiinta vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ si suflet (cu cineva) a fi strans legat de cineva; a avea aspiratii comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra in componenta unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neinsufletit cadavru. A trece (sau a calca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principala a unui obiect. /<sl. trupu
SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. Stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) Bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.
BOALA, boli, s. f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ◊ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin intepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga pe cineva in (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.
MEDIU1, medii, s. n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.
A CRESTE cresc 1. intranz. 1) (despre fiinte, plante sau parti ale organismului lor) A se mari treptat si continuu; a se dezvolta. ◊ Sa cresti mare! formula de raspuns la salut sau de multumire, adresata, mai ales, copiilor. ~ vazand cu ochii a creste foarte repede. 2) (despre un organism sau despre parti ale lui) A reveni la conditia initiala; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a progresa; a propasi; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a inainta. 4) A petrece anii de copilarie; a copilari. 5) (despre aluat) A se transforma intr-o masa afanata sub actiunea drojdiilor (sau a altor fermenti); a dospi. 6) (despre ape) A-si mari volumul, depasind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proportii (ca numar, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ◊ A-i ~ cuiva inima in piept (sau sufletul) (de bucurie) a simti un sentiment de satisfactie deplina. 2. tranz. 1) (copii) A avea in grija asigurand cu cele necesare si educand (pana la varsta maturitatii). 2) (animale, pasari) A ingriji facand sa se inmulteasca. 3) rar (plante) A semana, a ingriji si a recolta (in vederea obtinerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere
